Organizarea firmei in comertul international

Organizarea firmei in comertul international

l     Managementul afacerilor internationale

l     Forme de internationalizare

l     Motivatii si avantaje ale internationalizarii

l     Firma in comertul international

Organizarea firmei in comertul international

l     Comertul exterior poate fi exercitat de catre persoane fizice sau juridice cu patrimoniu distinct.

l     Potrivit practicii internationale si legislatiilor nationale Legea nr. 31/1990 modificata in 2009), activitatea de comert exterior poate fi exercitata de catre: producatori individuali, proprietari, comercianti, intermediari, diverse asociatii sub forma de societati comerciale.

l     In structura organizatorica a comertului international se disting intreprinderea individuala si societatea comerciala.

Intreprinderea individuala

l     Intreprinderea individuala este forma organizatorica cea mai simpla de participare la comertul international.

l     Ea apare sub diverse profiluri: de productie si de desfacere, de aprovizionare, de reprezentanta, precum si alte forme de intermediere.

l     In general, o intreprindere individuala actioneaza mai mult pe plan local sau pe zone comerciale restranse, avand in vedere potentialul ei comercial relativ redus in raport cu potentialul societatilor comerciale.

l     La baza intreprinderii individuale sta proprietatea privata a unei singure persoane, care este conducatorul intreprinderii. El isi angajeaza personalul in functie de necesitati, fara a da socoteala cuiva, avand raspundere nelimitata asupra tuturor actelor comerciale savarsite.

Societatea comerciala

l     Societatea comerciala poate fi definita ca o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica, in care asociatii inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comert in scopul realizarii si impartirii beneficiile rezultate.

l     Este o institutie cu scop lucrativ, reprezentand forma juridica de baza a economiei de piata.

l     Denumirea de societate comerciala i-a fost data spre a putea fi deosebita de societatea civila, institutie cu scop nelucrativ

l     Societatea comerciala poate sa functioneze si in toate celelalte trei mari sectoare economice: industrie, agricultura sau servicii.

l     In economia de piata, societatea comerciala se bazeaza pe proprietatea privata.

Elementele constitutive ale societatilor comerciale impuse de lege sunt:

l     organizare de sine statatoare;

l     patrimoniu propriu;

l     scop determinat.

Aceste elemente evidentiaza personalitatea juridica a societatilor comerciale, personalitate ce le confera acestora calitatea de a fi titulare de drepturi si obligatii.

Societatea comerciala are un anumit statut, care cuprinde elemente de identificare a subiectului de drept :

l     firma;

l     sediul;

l     nationalitatea.

Aceste elemente sunt diferite de elementele de identificare a asociatilor. Societatea comerciala are propria firma, propriul sediu si propria nationalitate, fara a avea vreo legatura obligatorie cu elementele de identificare a asociatilor persoanei juridice.

Sunt cunoscute urmatoarele forme juridice de societati comerciale:

l     Societatea in nume colectiv

l     Societatea in comandita

l     Societatea pe actiuni

l     Societatea cu raspundere limitata

l     Societatea in participatiune

l     Societatea transnationala

Societatea in nume colectiv

l     SNC este cel mai vechi tip de societate comerciala cunoscut.

l     Fiecare asociat raspunde integral si solidar cu intregul sau patrimoniu personal pentru datoriile societatii.

l     Contractul de societate in nume colectiv poate fi incheiat intre persoane fizice, persoane fizice si juridice sau numai intre persoane juridice.

l     Creditorii societatii in nume colectiv sunt platiti in special din bunurile societatii, dar au si un drept de gaj asupra averii oricarui asociat, chiar daca asupra acestor averi vin in concurs si creditorii proprii ai asociatilor

l     Este o societate de persoane, fiind constituita in considerarea calitatilor personale ale celor doi sau mai multi asociati.

l     SNC se infiinteaza prin incheierea unui contract si a unui statut intre asociati.

Societatea in comandita

l     Societatea in comandita este o forma de asociere avansata fata de societatea in nume colectiv.

l     Membrii asociati se grupeaza in comanditati si comanditari.

l     Comanditarii dispun de pregatire profesionala, iar comanditatii dispun de bani si alte mijloace. Este de fapt o asociere intre capital si munca.

l     Societatea in comandita este de doua feluri: in comandita simpla si in comandita pe actiuni. Cea de a doua forma se deosebeste de prima prin aceea ca membrii comanditari participa la constituirea capitalului social pe baza de actiuni, hartii de valoare, ce reprezinta cote parti din capital.

l     Asociatii comanditati raspund nelimitat si solidar, iar asociatii comanditari raspund numai in limita aportului lor la capitalul social. Comanditatii reprezinta elementul activ al societatii, ei ocupandu-se de buna administrare a societatii, tin gestiunea acesteia, presteaza munca.

l     Asociatii comanditari au ca aport doar capitalul, ei nu au calitatea de comerciant, nu se pot implica in administrarea societatii, nu sunt susceptibili de a fi declarati in stare de faliment, iar numele lor nu poate fi inclus in denumirea societatii.

Societatea pe actiuni

l     Societatea pe actiuni are capital social format din parti sociale de valori egale, numite actiuni.

l     Posesorii actiunilor sunt actionarii si ei raspund de obligatiile asumate de societate numai in limita valorii actiunilor subscrise.

l     Societatea anonima si societatea in comandita pe actiuni stau la baza functionarii burselor de valori.

l     O societate pe actiuni trebuie sa dispuna de un numar cat mai mare de actiuni si de actionari, in scopul amplificarii interesului si initiativei in procesul de investitii si exploatare, in contextul intensificarii concurentei la bursele de valori.

l     Societatea pe actiuni este forma tipica a societatilor cu o cifra de afaceri mare, care necesita un capital pe masura, capital pe care averea unei singure persoane nu il poate satisface.

Societatea cu raspundere limitata

l     Societatea cu raspundere limitata este forma de societate comerciala aparuta mai tarziu in activitatea comerciala.

l     Societatea cu raspundere limitata poate fi definita ca o societate constituita pe baza deplinei increderi, de doua sau mai multe persoane, care pun in comun anumite bunuri, pentru a desfasura o activitate comerciala, in vederea impartirii beneficiilor, si care raspund pentru obligatiile sociale in limita aporturilor lor.

l     Este o forma larg raspandita si se poate constitui intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice.

l     Membrii asociati participa la constituirea capitalului social pe baza de aport in bani si in natura, reprezentat de inscrisuri denumite parti sociale. Ei raspund de obligatiile societatii numai in limita partilor sociale subscrise.

l     O societate cu raspundere limitata nu poate sa aiba ca obiect activitati ce necesita sa fie garantate de importante capitaluri: investitii, asigurari, comert bancar, transport international, burse etc., iar pentru unele activitati, membrii asociati trebuie sa dovedeasca cu diplome pregatirea lor profesionala in materie: farmacisti, medici, ingineri etc.

Societatea in participatiune

l     Societatea in participatiune este o societate bazata pe intelegerea contractuala sub forma oculta, care nu dispune de statut, bilant, cont de profit sau pierdere.

l     Nu este obligata sa indeplineasca formele de publicitate.

l     Societatea in participatiune nu este cunoscuta decat de partile implicate si nu este inregistrata din ratiuni de confidentialitate, fiecare parte raspunzand in limita obligatiilor asumate prin contractul de participatiune.

l     Ca exemple de societate in participare, se pot da:

asocierea contractuala a doua firme de export cu obiect similar, pentru coordonarea activitatii la vanzarile lor pe anumite segmente de piata, pe perioade limitate;

asocierea intre doua firme de import cu obiect similar, pentru coordonarea activitatii lor de aprovizionare cu materii prime din anumite zone, de asemenea pe perioade limitate;

asocierea intre un autor si o editura, pentru difuzarea unei carti, asocierea intre o societate anonima si o banca, pentru plasarea de catre banca a obligatiunilor emise de societate.

Societatea transnationala

l     Societatea transnationala este un fenomen economic in plina dinamica, constituind uriase imperii care se intind pe tot globul, cu cifre de afaceri anuale echivalente cu PNB-ul multor natiuni.

l     In sensul cel mai cuprinzator, o societate transnationala este o companie care produce bunuri sau ofera servicii in mai multe tari. In sensul cel mai restrans, este o intreprindere care, prin investitii externe directe (IED), detine si administreaza filiale intr-un numar de tari, in afara bazei sale interne.

l     Terminologia utilizata pentru a defini aceste societati (corporatii) este insa foarte variata: societati sau companii internationale, firme pluri sau multinationale, firme transnationale.

l     Societatea transnationala consta in unirea societatii mama cu filialele din strainatate.

l     Societatea transnationala este o institutie moderna, cu potential financiar si material ridicat, cu mare putere de penetratie, capabila sa eludeze in mare masura obstacolele tarifare sau netarifare din calea comertului international.

l     Foarte mult s-a dezvoltat reteaua de societati transnationale intre SUA si Japonia, precum si intre acestea si Canada, Australia, Brazilia, India, Coreea de Sud, Taiwan, precum si intre tarile din Uniunea Europeana.

Companiile off-shore

l     Companiile off-shore sunt firme inregistrate in anumite tari sau jurisdictii care au o legislatie fiscala lejera, atat timp cat firma nu desfasoara activitati pe teritoriul tarii unde sunt inregistrate.

Avantajele pe care le ofera sunt:

l     Anonimitate si confidentialitate;

l     Taxe reduse;

l     Lipsa controalelor valutare;

l     Sisteme bancare bine organizate;

l     Regulamente lejere.

Managementul afacerilor internationale

l     Notiunea de management este utilizata in mai multe acceptiuni in literatura de specialitate si in practica de afaceri:

l     Managementul reprezinta o disciplina stiintifica, cuprinzand un ansamblu de principii, concepte si teorii privind conducerea (sau reglarea) oricarui tip de organizatie. Prin organizatie se intelege in acest context un grup de persoane care isi desfasoara activitatea in baza unor obiective comune; ea se concretizeaza in forme dintre cele mai diverse, de la asociatiile culturale pana la firmele cu caracter lucrativ.

l     Prin management se intelege o activitate practica, sociala, constand din procesul de conducere/dirijare a resurselor in cadrul unei organizatii, in scopul atingerii anumitor obiective. Acesta este sensul in care notiunea se utilizeaza cel mai frecvent in domeniul afacerilor.

l     Prin management se mai intelege si echipa de conducere a unei organizatii sau firme, respectiv acea parte a personalului organizatiei, cadrele, care realizeaza efectiv functiile managementului.

Functiile managementului

l     Planificarea

l     Organizarea

l     Comanda manageriala

l     Coordonarea

l     Controlul

Planificarea

l     Planificarea este functia cea mai importanta a managementului, deoarece reprezinta activitatea de luare a deciziilor, in cadrul careia se stabilesc obiectivele si cele mai adecvate cai (strategii) pentru atingerea lor.

l     Celelalte functii deriva din aceasta si conduc la indeplinirea obiectivelor. Rezultatele planificarii sunt reflectate in planurile de activitate.

l     Planificarea se face la orice nivel al organizatiei, de catre manageri.Prin planurile lor, acestia schiteaza ceea ce firma trebuie sa intreprinda pentru a avea succes. Chiar daca planurile au obiective diferite, toate sunt orientate catre indeplinirea obiectivului principal, pe care sa-l atinga intr-un timp mai scurt sau mai lung.

l     Planificarea este aceea care decide - in avans - ce se va face, cum se va face, cand se va face si cine o va face.

l     Ea este puternic implicata in introducerea "noului" in organizatie.

l     Prin planurile elaborate, managerii ofera primele "unelte" care ajuta firma sa fie pregatita pentru orice schimbare ce i s-ar impune de catre mediul in care isi desfasoara activitatea.

l     In cadrul acestei functii se estimeaza evolutia viitoare a activitatii, prin analiza diferitilor factori si corelarea lor, se stabilesc obiectivele firmei, precum si cele mai avantajoase cai de actiune pentru atingerea acestora.

l     Pe aceasta baza se fundamenteaza decizia economica, plecand de la principiul evaluarii alternativelor decizionale in raport cu cerintele eficientei maxime.

Organizarea

l     Organizarea este functia prin care se grupeaza si se repartizeaza activitatile in vederea utilizarii cu maximum de eficienta a resurselor disponibile, se determina organigramele si se asigura incadrarea lucratorilor pe compartimente si locuri de munca.

l     Scopul organizarii este sa creeze o structura care sa indeplineasca sarcinile propuse si sa cuprinda relatiile ierarhice necesare. In cadrul organizarii, managerii preiau sarcinile identificate in timpul planificarii si le repartizeaza indivizilor, grupurilor de persoane si sectoarelor din firma respectiva care le pot indeplini. De asemenea, ei stabilesc si regulamentul functionarii organizatiei si asigura aplicarea lui. Sintetizand, se poate spune ca, in cadrul acestei functii, managerii, pe diferite niveluri ierarhice, realizeaza:

l     determinarea activitatilor ce reclama indeplinirea obiectivelor;

l     gruparea acestor activitati si repartizarea lor pe departamente sau sectii;

l     delegarea de autoritate, cand este cazul, pentru a le realiza;

l     pregatirea coordonarii activitatilor, autoritatii si informarea orizontala si verticala in structura organizationala.

l     Scopul structurii organizatorice este de a permite obtinerea de catre personalul firmei a cat mai multor performante.

l     Structura trebuie sa defineasca si sa acopere sarcinile pentru a fi indeplinite, sa proiecteze regulile relatiilor umane.

l     Determinarea unei structuri organizatorice este o problema deloc usoara pentru management, deoarece ea are ca scop sa defineasca tipurile de activitati ce trebuie sa se desfasoare, precum si personalul care sa le poata indeplini cat mai bine.

Comanda manageriala

l     Dupa ce s-au fixat obiectivele, s-a proiectat structura organizatorica si s-a definitivat personalul, organizatia trebuie sa inceapa sa lucreze.

l     Aceasta misiune revine functiei de comanda, ce presupune transmiterea sarcinilor si convingerea membrilor organizatiei de a fi cat mai performanti in strategia aleasa pentru atingerea obiectivelor.

l     Astfel, toti managerii trebuie sa fie constienti ca cele mai mari probleme le ridica

l     personalul;

l     dorintele si atitudinile sale,

l     comportamentul individual sau de grup.

l     Comanda manageriala implica motivare, un anumit stil de conlucrare cu oamenii si de comunicare in organizatie.

Coordonarea

l     Coordonarea are in vedere

l     stimularea personalului in realizarea participativa si eficienta a sarcinilor rezultate din obiectivele firmei;

l     asigurarea valorificarii resurselor umane ale firmei prin selectarea, pregatirea si promovarea personalului pe criterii de performanta.

l     Functia de coordonare permite "armonizarea" intereselor individuale sau de grup cu scopurile organizatiei.

l     Indiferent de tipul organizatiei (de productie, comerciala, financiara etc.), fiecare individ interpreteaza in felul sau bunul mers al companiei.

l     Aceasta functie intervine in "aducerea la acelasi numitor" a interpretarilor respective, plasandu-le pe directia atingerii obiectivelor de baza ale organizatiei.

Controlul

l     Controlul presupune urmarirea gradului in care performantele obtinute corespund standardelor preconizate, determinarea cauzelor nerealizarilor si luarea masurilor corective, acolo unde este necesar.

l     In final, managerul trebuie sa verifice daca performanta actuala a firmei este conforma cu cea planificata. Acest fapt este realizat prin functia de control a managementului, ce implica trei elemente:

l     stabilirea standardului (limitei, pragului) performantei;

l     informatia care indica diferentele dintre nivelul de performanta atins si cel planificat;

l     actiunea pentru a corecta abaterile care apar.

l     Scopul controlului este sa mentina firma pe drumul pe care va atinge obiectivul propus.

Forme de internationalizare

Internationalizarea este un proces de crestere a implicarii firmei de afaceri in operatiuni internationale.

Doua aspecte trebuie relevate in legatura cu aceasta definitie:

l     sugereaza o distinctie in ceea ce priveste strategia de afaceri a firmei:

l     orientarea spre interior - este o orientare conservatoare orientata spre piata interna (mediul de afaceri local), inchisa;

l     orientarea spre exterior - este o orientare liberala, orientata spre piata externa (mediul de afaceri global), deschisa, specifica economiei de piata (capitaliste);

l     presupune existenta unui anumit cadru de referinta (economia nationala). Mediul de afaceri al economiei de piata are o vocatie globala si este impartit, din punct de vedere politic, in spatii economice nationale.

Definitia internationalizarii contine si o valoare operationala, pentru ca ea poate duce la determinarea gradului de internationalizare a unei firme, ca raport intre valoarea vanzarilor

in strainatate si cifra de afaceri:

Gi = (Vs/CA).100

unde:

l     Gi = gradul de internationalizare;

l     Vs = valoarea vanzarilor in strainatate;

l     CA = cifra de afaceri.

Caracterizarea procesului internationalizarii se poate face prin evidentierea catorva caracteristici ale internationalizarii:

l     metoda de operare (Cum?)

l     obiectul vanzarilor (Ce?)

l     pietele tinta (Unde?)

l     capacitatea organizationala (Cat?)

l     resursele umane si financiare (Cu ce?)

metoda de operare (Cum?)

Metoda de operare se concretizeaza in diferite forme de realizare a afacerilor internationale, de la exportul simplu pana la productia in strainatate.

obiectul vanzarilor (Ce?)

Obiectul vanzarilor il reprezinta bunurile si serviciile exportate. Acest obiect tinde sa se diversifice pe masura implicarii firmei pe piata mondiala, ceea ce se poate realiza in doua moduri:

l     - comercializarea in exterior a unui produs oferit curent pe piata interna;

l     - conceperea unui nou produs pentru export

pietele tinta (Unde?)

l     Pietele tinta rezulta in urma unor operatiuni ale managementului firmei de afaceri internationale privind selectarea debuseelor si a partenerilor.

l     De regula, in fazele initiale ale internationalizarii se abordeaza piete mai usor accesibile in ce priveste costurile, riscurile, concurenta, distanta geografica, cultura etc.

capacitatea organizationala (Cat?)

l     Capacitatea organizationala se refera la masura in care sistemul de management al firmei de afaceri internationale este in masura sa asigure si sa valorifice, in mod eficient, functiunile intreprinderii:

l     cercetare-dezvoltare,

l     comerciala,

l     financiar-contabila,

l     de productie,

l     de personal

resursele umane si financiare (Cu ce?)

Resursele umane si financiare trebuie sa fie utilizate printr-un management competitiv, astfel incat utilizarea lor sa asigure firmei de afaceri internationale suportul unui avantaj competitiv pe pietele internationale.

Internationalizarea firmei se realizeaza in mod gradual, prin parcurgerea mai multor stadii

l     Internationalizarea initiala - firma valorifica pe plan international avantajele sale specifice, adica acele competente si abilitati ce au consacrat-o pe piata interna: avantajul tehnologic, avantaje financiare, avantaje de marketing, putere financiara.

l     Implantarea in tarile terte - valorifica avantajele de localizare in strainatate, firma dezvoltandu-si capacitatile comerciale si de productie pe pietele locale si straine si adaptandu-si strategia si modul de operare in functie de specificul acestor piete.

l     Multinationalizarea si globalizarea - se bazeaza pe avantajele unei strategii globale ce abordeaza piata globala ca un spatiu economic global, unitar (total). Acest stadiu presupune infiintarea unei retele multinationale de subcontractanti si integrarea filialelor din strainatate.

Procesul internationalizarii se desfasoara prin diferite tipuri de tranzactii internationale, acestea fiind grupate in trei categorii:

l     operatiunile comerciale internationale

l     implantarea in strainatate

l     aliante si cooperari internationale.