SISTEMUL SANITAR SI RESURSELE LUI DE FINANTARE

SISTEMUL SANITAR SI RESURSELE LUI DE FINANTARE

Performantele unui sistem de sanatate sunt influentate intr-o mare masura, de modul in care are loc strangerea de fonduri pentru asigurarea calitativ superioara a serviciilor sanitare, precum si modul de distribuire a acestora catre furnizorii de servicii de sanatate.

Resursele financiare

Sursele principale de colectare a fondurilor pentru asistenta sanitara sunt:

- Impozitele generale - prin care banii colectati ajung la bugetul statului, de unde sunt distribuiti sectorului medical conform bugetului aprobat la inceputul fiecarui an, de catre organismele abilitate.

- Primele de asigurare obligatorii - sunt platite de fiecare individ in parte indiferent de starea lui de sanatate. Aceste sume sunt in procent fix din veniturile salariatilor precum si din cel al firmelor, fiind numite asigurari sociale de sanatate.

- Primele de asigurare voluntara - sunt obtinute si sunt corelate cu starea de sanatate a persoanelor asigurate.

- Plata directa a serviciilor medicale, care se practica mai ales in sistemul medical privat, dar mai poate fi intalnit si in celelalte sisteme sanitare, fiind vorba de obicei de co-plati.

Modul de plata al furnizorilor de servicii medicale se face prin diferite mecanisme neexistand o legatura directa intre modul de strangere a fondurilor si distribuirea lor.

Serviciile de sanatate sunt finantate prin scheme diverse, iar sistemele de finantare prezinta urmatoarele dimensiuni care, influenteaza politica de sanatate:

a) sursele de finantare a serviciilor de sanatate;

b) gradul de acoperire a populatiei cu ingrijiri de sanatate;

c) tipul de co-plata;

d) remunerarea medicilor.

a) Sursele de finantare a serviciilor de sanatate

In functie de modelul serviciilor de sanatate exista urmatoarele surse de finantare:

plata directa nerambursabila de la pacient la medic;

asigurarea privata;

asigurarea sociala pentru sanatate.

b) Gradul de acoperire a populatiei cu ingrijiri medicale

Gradul de acoperire a populatiei cu ingrijiri medicale este apreciat ca fiind diferit in functie de felul asigurarii:

- in asigurarea sociala pentru sanatate, contributia este in functie de venitul fiecarui cetatean, iar furnizarea de servicii de sanatate este in functie de nevoile fiecarui individ, respectand principiul solidaritatii;

- in asigurarea privata au acces doar persoanele cu venituri mari, iar cei cu venituri reduse nu pot beneficia de ingrijiri de sanatate;

- in asigurarea publica guvernamentala se asigura o acoperire universala, dar resursele umane, financiare si materiale sunt reduse deoarece exista probleme de finantare.

De asemenea gradul de acoperire a populatiei cu servicii de sanatate este diferit de la o tara la alta, in functie de politica sanitara a fiecareia, de tehnicile existente, de fezabilitate, dar cu toate acestea tendinta actuala este spre o acoperire generala, universala cu ingrijiri medicale, proteiandu-se grupurile defavorizate sau cu risc.

c) Tipul de co-plata

Pentru a stopa accesul nejustificat al populatiei la serviciile de sanatate s-au introdus asa numitele scheme de co-plata:

co-asigurarea - prin care pacientul plateste un procent fix din pretul unui serviciu primit;

co-plata - prin care pacientul plateste o suma fixa pe actul medical.

d) Remunerarea medicilor

Aceasta se face pe baza unor scheme multiple, in prezent existand urmatoarele:

- plata per serviciu - prin care furnizorul de servicii de sanatate primeste o plata de fiecare data cand ofera un serviciu de specialitate;

- plata bazata pe diagnostic - in acest caz furnizorul primeste o plata fixa (stabilita in prealabil) de fiecare data cand trateaza un pacient cu un anumit diagnostic specificat;

- capitatia - prin care furnizorul primeste o suma fixa specificata dinainte pe fiecare perioada de timp si pentru fiecare persoana inscrisa pe listele proprii ale medicului respectiv;

- bugetul global - prin care furnizorul de servicii medicale primeste un buget total pentru alocarea fondurilor pentru o perioada diferita de timp;

- salariul - medicul primeste o suma fixa de bani specificata in prealabil in vederea indeplinirii unor activitati specifice medicale;

- plata pentru timpul lucrat - in acest caz furnizorul primeste o anumita suma de bani pentru fiecare ora lucrata.

Pe langa aceste scheme principale de remunerare a medicilor, mai exista si alte tipuri de scheme cum ar fi:

- plata prin stimulente;

- plata pe zi de spitalizare.

Tipuri de sisteme de sanatate in functie de forma de finantare

Cea mai utilizata clasificare a sistemelor de sanatate este in functie de sursele de finantare. Astfel aceste sisteme pot fi:

a) Sistemul national de sanatate (tip Beveridge) -finantat prin impozite;

b) Sistemul de asigurari sociale de sanatate (tip Bismarck) -finantarea realizandu-se prin prime obligatorii de asigurare dependente de venituri;

c) Sistemul voluntar de asigurari (asigurari private) -finantarea este privata, primele de asigurare sunt in functie de riscurile asiguratilor.

2.1. Sistemul national de sanatate

Se regaseste in: Anglia, Spania, Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Grecia. Se caracterizeaza prin:

- Sursele de finantare sunt taxele generale, care se aduna sub forma de buget public la nivelul guvemului;

Este controlat de guvern care este si tert platitor;

- Bugetul este impartit pentru diferite sectoare, fiecarui sector revenindu-i un anumit procent, care este modificat anual;

- Procentul destinat sanatatii este distribuit de la nivelul Ministerului Sanatatii, pe baza unor criterii, autoritatilor judetene de sanatate, care apoi distribuie fondurile existente spitalelor si medicilor de familie;

- Medicii incheie contracte cu autoritatile locale, fiind platiti sub diferite forme: per act, per capita, per serviciu, salariu etc.; in acest sistem poate exista si un sector privat.

Avantaje:

accesibilitate generala;

acoperire universala;

costul mai redus al administrarii unui astfel de sistem.

Dezavantaje :

eficienta scazuta la gestionarea fondurilor;

oferta crescuta de servicii din partea medicilor pentru remuneratie suplimentara;

lipsa de stimulente pentru medici.

2.2. Sistemul de asigurari sociale pentru sanatate

Este cel mai vechi sistem din Europa si opereaza in tari precum Germania, Austria, Belgia, Franta, Olanda.

Acest sistem se caracterizeaza prin :

- Finantarea se face prin contributii obligatorii in proportii diverse pentru patron si angajat;

- Contributia se face prin plata unui anumit procent in functie de venit si se colecteaza la nivelul caselor de asigurari;

- Guvernul este cel care stabileste politicile de sanatate si asigura mecanismele pentru urmarirea realizarii scopurilor propuse;

- Casele de asigurari sunt independente de guvern, dar functionarea lor se face prin reglementari stricte si stabilesc contracte de prestare a serviciilor cu spitalele, medicii de familie, medicii stomatologi, farmacistii etc.

Avantaje :

Cresterea descentralizarii sistemului, banii nu sunt distribuiti de Ministerul Sanatatii, plata diferitelor acte medicale facandu-se de diferite organisme independente (casele de asigurari);

Fondurile destinate sanatatii sunt independente de modificarile prioritatilor politice;

Exista competitie intre furnizorii de asistenta medicala, prin stabilirea unor standarde de catre organismele platitoare, fapt ce duce la cresterea calitatii asistentei medicale;

Tertul platitor ajuta la stabilirea si respectarea drepturilor pacientilor in calitatea lor de clienti ai furnizorilor de servicii de sanatate;

Fluxul fondurilor este vizibil in sistem;

Sistemul asigura surse de venituri stabile pentru sistemul de sanatate;

Prin acest model se realizeaza furnizarea mult mai eficienta a serviciilor de sanatate comparativ cu alte modele, precum si cresterea fondurilor disponibile pentru sanatate atat in valoare absoluta cat si ca procent din P.I.B.

Dezavantaje :

Contributia pentru asigurarile sociale de sanatate platite si de angajator si de angajat duce la o crestere a costului muncii pentru firme, putandu-se ajunge la introducerea acestor prime in costul produselor;

Cei care nu sunt salariati (someri, elevi, pensionari etc.) sunt acoperiti din alte fonduri de la bugetul de stat, fapt dificil de realizat in unele cazuri;

Stabilirea cu dificultate a primelor ce trebuie platite de cei ce lucreaza pe cont propriu, pentru ca aceste prime sunt legate in special de veniturile realizate;

Costurile administrative sunt mai crescute decat la un sistem bazat pe impozite generale.

2. Sistemul voluntar de asigurari (privat)

Acest sistem este slab dezvoltat in Europa, el fiind foarte bine dezvoltat in S.U.A.

Sistemul voluntar de asigurari se caracterizeaza prin predominanta asigurarilor private si a modelului de plata direct medic-pacient.

Avantaje :

Exista competitie intre furnizorii si finantatorii serviciilor medicale, care au interesul sa atraga cat mai multi bani si prin aceasta, a cat mai multor pacienti, ceea ce duce la cresterea calitatii serviciilor medicale si la sporirea ofertei cantitative si calitative acordata pacientilor.

Dezavantaje :

Slaba acoperire a populatiei cu servicii de sanatate;

Costurile sanitare cresc continuu, aparand fenomenul descris sub numele de ,,selectie adversa".

Cele trei tipuri de sisteme in practica se regasesc sub diferite combinatii, modificate de la o tara la alta in functie de optiunile fiecareia. In ultima perioada de timp s-a constatat tendinta de apropiere a acestor tipuri de sisteme de sanatate, politicile sanitare urmarind combinarea avantajelor si reducerea dezavantajelor. Astfel, in sistemul national de sanatate se incearca intoducerea metodelor concurentiale, care sunt specifice sistemelor de asigurari de sanatate. De asemenea, in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si sistemul privat se incearca modificari fiscale prin introducerea unor reglementari in acest sens.

2.4. Rolul statului

Din punct de vedere al rolului statului in finantarea asistentei medicale se pot descrie trei tipuri de sisteme de sanatate:

1. Sisteme liberale care se caracterizeaza prin:

- asigurarile de sanatate sunt private, fiind finantate prin cotizatii voluntare platite atat de salariati cat si de patroni, cuantumul primelor variind in functie de serviciile asigurate;

- adeziunea la asigurarile de sanatate este voluntara;

- descentralizarea politicilor sanitare.

Acest sistem a functionat in Elvetia pana la introducerea asigurarii obligatorie.

Sisteme nationale - caracteristic lor fiind:

- finantarea, care provine mai ales din impozite de stat, dar exista si un sector privat prezent atat in planul asigurarilor cat si in cel al prestarilor serviciilor medicale;

- acoperirea universala a populatiei cu asistenta medicala.

Acest sistem sanitar functioneaza in Anglia si Spania.

Sisteme intermediare - in care finantarea este pluralista, bazata mai ales pe cotizatii sociale dar si pe cotizatii voluntare. Taxele suportate de pacienti sunt inferioare taxelor din sistemele liberale, dar superioare celor din sistemele nationale.

Sistemele intermediare de sanatate se regasesc in multe tari din Europa, precum Franta, Germania.

Evaluarea sistemelor de sanatate

Evaluarea sistemelor de sanatate se poate face in functie de mai multi parametri: procentul cheltuielilor din PIB pentru sanatate, satisfactia populatiei fata de ingrijireile sanatatii, eficienta - exprimata prin ratele mortalitatii, mortalitatii infantile, speranta la nastere etc.

1. Evaluarea sistemelor in functie de cheltuielile pentru sanatate

In privinta cheltuielilor pentru sanatate, exista discrepante enorme intre tarile dezvoltate si cele subdezvoltate din punct de vedere economic, dar exista diferente sensibile chiar si intre tarile dezvoltate economic.

Iata care ar fi, dupa Human Development Report - 2007 primele cinci tari si ultimele cinci, dupa cheltuielile alocate pentru sanatate (dolari pe cap de locuitor) in 2006.

Tabel nr.1.

Resurse alocate pentru sanatate (dolari pe cap de locuitor) in 2006

Sursa: Human Development Report- 2007

2. Evaluarea sistemelor de sanatate dupa satisfactia fata de serviciile oferite

In privinta satisfactiei fata de serviciile oferite, francezii, de exemplu, par a fi mult mai multumiti de sistemul lor de sanatate decat americanii. Intr-un studiu din 1990, aproximativ 10% dintre francezii chestionati s-au pronuntat pentru reorganizarea completa a sistemului de sanatate, pe cand americanii s-au pronuntat in acest sens in proportie de 30%. Fata de americani, care s-au pronuntat in proportie de 60% ca ar fi nevoie de schimbari fundamentale in sistemul de sanatate american, francezii s-au pronuntat pentru schimbari fundamentale doar in proportie de 40%[1].

Evaluarea sistemelor sanitare prin prisma satisfactiei fata de activitatea acestor sisteme si prin raportare la cheltuielile pe locuitor, prezinta mari disparitati de la tara la tara, ele nefiind proportionale cu nivelul cheltuielilor.

Performantele sistemelor sanitare nationale pot fi estimate si prin prisma indicatorului numit ani de viata castigati intr-un interval de timp. Astfel, intre anii 1960-1990, cea mai mare crestere a duratei medii a vietii a inregistrat-o Republica Populara Chineza, cu 26 de ani.

Evaluarea sistemelor de sanatate in functie de ponderea asistentei medicale primare

Prezentarea avantajelor si dezavantajelor fiecarui sistem poate servi la proiectarea unor sisteme de sanatate mai adecvate atat necesitatilor, cat si posibilitatilor de care dispune societatea la un moment dat.

Asistenta medicala primara este considerata coloana vertebrala, temelia oricarui sistem modern de asistentta sanitara. Conferinta OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) de la Alma Ata (Kazahstan), din septembrie 1978, a lansat programul ,,Sanatate pentru toti in anul 2000". Componenta principala a programului este APSS (Asistenta Primara a Starii de Sanatate). In definirea APSS, OMS a folosit 100 de cuvinte. APSS este un gen de asistenta medicala si sanitara, caracterizata prin urmatoarele atribute:

esentiala;

practica;

intemeiata pe stiinta;

acceptabila din punct de vedere social;

universal acceptabila;

cu un cost financiar rezonabil si accesibil;

functie esentiala si obiectiv central al dezvoltarii social-economice a comunitatii;

de prim-contact (primul nivel al contactului dintre medic si pacient);

prim element al unui proces de asistenta medicala continua.

In esenta, asistenta medicala primara este o asistenta de prim-contact, continua, comprehensiva (cuprinzatoare) si coordonata, prestata populatiei indiferent de sex, boala sau sistem biologic afectat.

La realizarea APSS participa alaturi de reteaua medicala si persoanele si organizatiile nemedicale, sub coordonarea retelei medicale primare. In componenta APSS se integreaza urmatoarele componente: educarea comunitatii in privinta celor mai importante probleme de sanatate, prevenirea problemelor de sanatate ce pot aparea si insusirea metodelor eficiente de control al acestor probleme, cum sunt: igiena alimentatiei, a apei si colectivitatii, sanatatea mamei si copilului, planificarea familiala, imunizarea impotriva principalelor boli infectioase (ce constituie inca principala cauza de deces in lume - 17,5 milioane decese anual), tratamentul adecvat al bolilor si accidentelor comune, asigurarea medicamentelor esentiale (vezi figura 1.).

Figura 1. Asistenta primara a starii de sanatate

Sursa: Bocsan I.S., Condor M., Ionut C., Stamatiu C., Tigan S., 1996, Asistenta primara a starii de sanatate. Ghid didactic pentru studenti, Cluj-Napoca, Tipografia UMF.

Elementele de prim-contact, continuitate, comprehensiune si coordonare, in definirea asistentei medicale primare, sunt acceptate de majoritatea organizatilor internationale (ONU, OMS, UNICEF) si de asociatiile profesionale.

Asistenta medicala primara este doar un nivel al asistentei medicale, deci este un nivel central, la care se adauga asistenta medicala secundara (spitale orasenesti, municipale, judetene), tertiara (spitalele clinice universitare, institutele medicale nationale), de urgenta si recuperatorie.

Asistenta medicala secundara, realizata la nivelul spitalelor sau centrelor de sanatate este de scurta durata si are misiunea de a sprijini prin consultatii si tratamente specializate medicii din asistenta primara.

Asistenta medicala tertiara, de inalta specializare, se adreseaza pacientilor cu afectiuni rare, exceptionale, de lunga durata, prezente in populatie. Este o ingrijire medicala de lunga durata, furnizata cu ajutorul unei infrastructuri tehnice performante si costisitoare de catre clinicile universitare si de catre institutiile medicale nationale (institutele oncologice, clinicile de chirurgie cardiovasculara).

Intr-un studiu realizat in 11 tari dezvoltate membre ale OECD (Organization for Economic Cooperation and Development, ce cuprinde 24 dintre cele mai dezvoltate tari ale lumii), aprecierea ponderii asistentei medicale primare s-a bazat pe un scor global compus din 11 dimensiuni ale conceptului de asistenta medicala primara:

a)        universalitatea accesului la serviciile de sanatate;

b)        garantarea universalitatii accesului, de catre un organism public oficial (minister, guvern, parlament);

c)        gradul de echitate al distribuirii resurselor sanitare la nivel national;

d)        atribuirea functiei de asistenta medicala primara unui grup definit de medici sau dispersarea pe mai multe grupuri de specialisti;

e)        raportul dintre veniturile medicilor de asistenta primara si veniturile medicilor specialisti;

f)      caracterul de prim-contact al asistentei medicale primare, care face posibil accesul pacientilor la specialisti, numai in urma unei trimiteri sau recomandari de la medicul generalist;

g)     caracterul longitudinal al asistentei medicale primare, prin asumarea ingrijirilor medicale primare pentru un grup de pacienti, pe o perioada lunga de timp;

h)     caracterul cuprinzator al asistentei medicale primare, astfel incat pacientii sa beneficieze plenar de avantajele asistentei medicale preventive;

i)      caracterul coordonat al circulatiei informatiei despre pacient, intre medicul generalist si medicul specialist;

j)      centrarea asistentei medicale primare pe ingrijirea medicala a familiei in intregul ei;

k)     orientarea comunitara a asistentei medicale primare, evaluata prin utilizarea datelor epidemiologice despre comunitate in procesul de decizie privitor la dimensionarea serviciilor medicale primare la nivel comunitar[2].

Finantarea asistentei medicale in Romania si in Uniunea Europeana

Finantarea sistemului de sanatate din Romania, la fel ca si sistemele de sanatate din alte tari, se asigura prin diverse surse intre care amintim: bugetul de stat, bugetele sociale, diversi sponsori si mai ales sistemul de asigurari de sanatate.

Acesta din urma poate fi public sau privat, respectiv obligatoriu sau facultativ, dupa cum am mai aratat in subcapitolele anterioare.

In Romania, asigurarea de sanatate este obligatorie, conform Legii 145/1997 si este in principal publica, dupa cum se specifica in Art.2 pct.2 a legii mentionate anterior.

Cu toate acestea legea mai prevede si faptul ca "se pot organiza si societati private de asigurari de sanatate, dar care nu sunt obligatorii".

Actualul sistem de asigurari de sanatate a intrat in vigoare incepand din aprilie 1999.

Principalele motive invocate de promotorii noului sistem sunt:

- necesitatea descentralizarii sistemului sanitar din Romania si alimentarea acestuia cu resurse financiare, care in anii anteriori au fost insuficiente;

- stimularea competitiei intre medici, dand posibilitatea pacientului de a schimba medicul la nevoie;

- stimularea financiara a competitiei medicilor.

Acest sistem nou de asigurari de sanatate permite:

- alinierea si din punct de vedere sanitar a Romaniei la tarile civilizate;

- realizarea unui nou cadru de finantare a asistentei sanitare prin care, se coreleaza administrarea corecta a banilor, prin Casele de Asigurari de Sanatate, cu cea a asistentei medicale prin medici si personal medical, (Casa de Asigurari de Sanatate reprezentand interesele pacientului in raport cu furnizorii de servicii de sanatate);

- cresterea competitiei intre medici, ei nefiind platiti in mod egal, ci in functie de competenta;

- aparitia unei noi categorii de medici - medicii de familie, care nu au existat in trecut.

Pe baza documentului care legifereaza asigurarea de sanatate in Romania, a luat fiinta si functioneaza Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate, avand urmatoarele functii:

a) Colectarea si administrarea banilor atat de la persoane fizice cat si de la persoane juridice;

b) Controlul si plata personalului medical si a medicilor;

c) Asigurarea caliatii actului medical.

C.N.A.S. si furnizorii de servicii medicale stabilesc si isi desfasoara activitatea pe baza de contracte anuale.

Modalitatile de plata a furnizorilor de servicii de sanatate de catre C.N.A.S. se stabilesc prin contractul cadru si acestea pot fi:

in asistenta medicala primara si de specialitate, prin tarif pe persoana asigurata si prin tarif pe serviciu medical;

in asistenta medicala din spitale si alte unitati sanitare cu stationare, prin tarif pe persoana internata, prin tarif pe zi de spitalizare, prin tarif pe serviciu medical si prin tarife negociate pentru anumite prestatii.

In anul 2003, cheltuielile pentru sanatate au reprezentat 7.704,4 lei fata de 5.189,6 lei in anul 2002, revenind 354 lei pentru un locuitor in anul 2003, fata de 238 lei in anul 2002.

Conform bazei de date a O.M.S, in Romania, cheltuielile pentru sanatate din P.I.B, reprezinta mai putin de jumatate comparativ cu tarile candidate la U.E si aproape de patru ori mai putin fata de media din Uniunea Europeana, Romania situandu-se pe ultimul loc printre tarile europene. Intre anii 1990 si 2003 cheltuielile publice pentru sanatate ca procent din P.I.B. au variat in Romania intre 2,8% si 4,1%.

De asemenea Ministerul Sanatatii si Familiei a semnat pe baza hotararilor de guvern o serie de contracte pentru credite externe necesare pentru:

importul de aparatura pentru serviciile de radiologie pe credit in valoare de 73 milioane USD;

importul de aparatura pentru centrele medicale de excelenta (transplant de organe) pe credit in suma de 26 milioane USD;

proiectarea, construirea, repararea si consolidarea Spitalului Coltea, pe credit in suma de 90 milioane USD;

construirea Centrului Medical de Excelenta in neurochirurgie si neurologie la Spitalul Bagdasar, prin credit extern in valoare de 28 milioane de USD;

importul de aparatura medicala pentru laborator, radiologie, A.T.I., cardiologie, sali de operatii si servicii de urgenta, prin credit in suma de 280 milioane USD.

Incepand din anul 1993 Programul PHARE al Uniunii Europene a sprijinit reforma sistemului de sanatate din Romania. Astfel, programele PHARE au acoperit diferite domenii medicale cum ar fi : sectorul farmaceutic, domeniul tehnic medical, sectorul de preventie sanitara, reabilitarea structurilor sanitare primare etc.(tabelul nr.14).

Pe langa Programele PHARE, au existat si programe finantate prin imprumuturi de la Banca Mondiala, programe ce au avut drept scop reabilitarea sistemului sanitar din Romania. In acest sens prin imprumutul RO-3409, finantat de Banca Mondiala in valoare de 150 mil. USD si 57, 5 mil. USD participarea guvernului Romaniei s-a reabilitat asistenta medicala primara; s-a restructurat financiar si managerial sistemul sanitar si s-a realizat informatizarea sistemului sanitar.

Pentru sprijinirea reformei din domeniul sanitar, Ministerul Sanatatii a obtinut acordul Bancii Mondiale pentru un proiect adaptabil ce se va desfasura in doua etape: de 3 si respectiv 2 ani. Pentru prima etapa a fost semnat Acordul de Imprumut intre Ministerul Finantelor si Banca Mondiala in valoare de 40 mil. USD.

Alocarea resurselor umane in sistemul sanitar

In managementul resurselor umane legatura dintre manager si salariati este foarte importanta, deoarece resursele umane reprezinta componenta principala in orice organizatie, fara de care aceasta nu poate sa-si realizeze obiectivele propuse.

5.1. Managementul de personal si functia de personal

Managementul de personal si functia de personal trebuie deosebite de managemen­tul resurselor umane, fiind o functie a acesteia si care, se ocupa cu angajarea personalului, satisfacerea nevoilor acestora, raspunde la schimbarile in conditiile de piata a muncii. Atributiile managementului de personal sunt urmatoarele:

- selectarea personalului;

- asigurarea ca angajatii au pregatirea corespunzatoare postului;

- renumerarea personalului;

- explicarea actiunilor intreprinse de organizatie;

- rezolvarea conflictelor dintre personal si organizatie;

- prezinta angajatilor asteptarile organizatiei de la ei.

Functia de personal este influentata de o serie de factori, cum ar fi:

- tipul organizatiei;

- tehnologia disponibila;

- capacitatea managerului de a intelege diferentele individuale de cultura si comportament in organizatie.

Managerul de personal trebuie sa cunoasca dinamica de grup, stimuland echipa de lucru si aplicand politici de personal corecte se vor obtine rezultatele dorite din partea angajatilor.

Functiile managementului resurselor umane

Functiile managementului resurselor umane se realizeaza prin cooperarea managerilor din toate departamentele organizatiei, avad drept scop acordarea fiecarui angajat sarcini specifice postului si o remunerare corespunzatoare pentru mentinerea productivitatii organizatiei.

Principalele functii ale managementului resurselor umane pot fi grupate in patru mari grupe, fiecare avand subfunctii proprii:

Managementul strategic al resurselor umane -consta din procurarea personalului si repartizarea in functie de calificare, avand urmatoarele subfunctii:

planificarea; recrutarea; selectia;

angajarea, plasarea

Managementul preventiv al conditiilor de lucru - cuprinde retributia si asigurarea securitatii in munca si are subfunctiile:

remunerarea;

asigurarea calitatii vietii si muncii;

asigurarea sanatatii si securitatii in munca.

Managementul integral al dezvoltarii resurselor umane - asigura conditiile ce permit personalului sa se realizeze in cadrul organizatiei. Subfunctiile sunt:

formarea;

delegarea;

aprecierea randamentului.

Managementul preventiv al raportului cu angajatii - prin care se intervine in relatia conducere - personal pentru mentinerea unui climat de munca productiv si care are urmatoarele subfunctii:

formularea de politici si proceduri;

medierea relatiilor patronat - sindicate;

administrarea de intelegeri colective;

prevenirea si solutionarea conflictelor;

aplicarea de masuri disciplinare si administrative.

Toate aceste functii sunt deosebit de importante, dar in practica medicala de zi cu zi se remarca o parte din ele, de aceea vom analiza in continuare urmatorele functii de personal:

analiza muncii;

planificarea resurselor umane;

recrutarea si selectia personalului;

formarea si perfectionarea personalului;

evaluarea performantelor personalului;

motivatia.

5. Analiza muncii

Analiza muncii reprezinta prima si cea mai importanta functie, fiind considerata baza managementului resurselor umane. Ea poate fi definita ca fiind, acel proces de observare si colectre de informatii despre angajati si stabilirea responsabilitatilor si sarcinilor postului respectiv.

Descrierea postului implica combinarea mai multor elemente cum ar fi:

titlul postului;

nivelul de salarizare;

sarcinile, obligatiile si responsabilitatile postului;

limitele autoritatii.

Dupa parcurgerea acestor date se defineste fisa postului si anume descrierea muncii respective pentru fiecare pozitie a postului in parte. Continutul fisei postului trebuie sa fie simplu, clar si concis pentru a putea fi bine inteles de angajat, iar de corectitudinea elaborarii fisei depinde viitoarea relatie manager-angajat, performantele viitoare ale angajatului, precum si diminuarea riscului de aparitie a unor conflicte.

Fisa postului va fi atasata la contractul individual de munca si se poate modifica ori de cate ori este nevoie, in cazul in care intervin modificari in unitatea respectiva sau in activitatea angajatului.

Conditiile de salarizare precum si timpul de lucru nu vor aparea in fisa postului, ci in contractul individual de munca. In cazul in care nu exista fisa postului, angajatul se va disculpa de anumite indatorii, motivand ca nu a stiut cerintele postului, motiv pentru care existenta fisei este absolut necesara.

5.4. Planificarea resurselor umane

Pentru managementul resurselor umane, una din activitatile cele mai importante o constituie planificarea fortei de munca, adica determinarea numarului necesar de angajati avand o pregatire corespunzatoare, in vederea realizarii performantei in conditiile de concurenta. Planificarea fortei de munca trebuie sa se faca tinand seama atat de latura cantitativa cat si de cea calitativa.

In domeniul sanitar, planificarea necorespunzatoare sau chiar lipsa de planificare poate determina aparitia unui dezechilibru intre cerere si oferta de personal, sau chiar lipsuri in asigurarea activitatii medicale, deoarece formarea personalul medical se realizeaza intr-o perioada indelungata de timp, iar resursele umane nu pot fi "stocate" si utilizate ulterior.

In etapa de formulare a obiectivelor organizatiei se va determina numarul de resurse umane care sunt necesare pentru atingerea obiectivelor propuse, formulandu-se programe de recrutare, formare, dezvoltare si redistribuire, alcatuindu-se planul de personal. Acesta va fi revizuit permanent, deoarece obiectivele organizatiei sunt intr-o continua schimbare.

Sunt descrise patru categorii de personal necesar in procesul de planificare a resurse­lor umane :

personalul existent;

personalul nou recrutat;

personalul potential;

personalul pierdut - prin concedieri, demisii, pensionari.

Asistenta medicala, fiind o activitate complexa de echipa, sunt implicate diferite profesii, care in general se impart in urmatoarele categorii :

practicanti independenti - care pot furniza servicii de sanatate fara ajutorul sau supravegherea unei alte persoane, de exemplu: medicul de familie, medicul specialist sau medicul primar;

practicanti dependenti - sunt aceea care pot furniza un volum limitat de servicii sub controlul altei persoane, de exemplu: medicul rezident, studentul;

personal auxiliar - care isi desfasoara activitatea in baza indicatiilor sau este supravegheat de o persoana din prima sau a doua categorie, de exemplu: tehnicianul medical, asistenta sau infirmiera;

personal care nu este in contact cu pacientul - de exemplu angajatii laboratorului de analize medicale sau farmaciei.

Pentru a putea face o comparatie intre Romania si alte tari din Uniunea Europeana in ceea ce priveste personalul medical, nu vom insista asupra amanuntelor acestor categorii de profesii si vom practica o clasificare des utilizata in statisticile medicale, anume:

medici (exclusiv stomatologi);

stomatologi;

farmacisti;

personal sanitar mediu si personal auxiliar.

Astfel, in Romania la sfarsitul anului 2006, numarul personalului medico-sanitar se prezenta asfel:

medici ( exclusiv stomatologi ) = 46936 , revenind 469 de locuitori pentru un medic;

stomatologi = 10620, revenind 2200 de locuitori la un medic stomatolog;

farmacisti = 9932, revenind 1989 de locuitori pentru un farmacist;

personal mediu sanitar = 126.7613, revenind 120 de locuitori la un personal mediu sanitar.

Din anul 1997, in Romania odata cu inceperea aplicarii reformei sanitare si aparitia sectorului sanitar particular si mixt, precum si aparitia unor noi specialitati medicale (ex. medicii de familie), numarul personalului sanitar a cunoscut o dinamica pe care o prezentam in tabelul.nr.2.

Tabel nr. 2.

Personal medical sanitar- Dinamica personalului medico - sanitar in Rominia

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei- 2007

5.5. Recrutarea si selectia personalului

Recrutarea si selectia personalului, reprezinta practic prima etapa de ocupare a unui post vacant si consta in verificarea, cercetarea postului, a surselor de provenienta a candidatilor, stabilirea contactului cu acestia.

Scopul principal al procesului de recrutare, consta in atragerea personalului corespunzator si selectarea acestuia. Recrutarea personalului se poate face din surse interne sau externe, pentru a putea alege pe cel mai potrivit dintr-un numar mare de candidati.

Selectia este procesul care consta in gasirea candidatilor care au pregatirea, experienta si aptitudinile cele mai apropiate de cerintele postului si care au decis sa intre in organizatia respectiva. In procesul de selectie trebuie sa se tina cont de urmatoarele criterii:

- criterii organizationale- care sunt subiective si sunt stabilite de organizatie:

adaptabilitate;

flexibilitate;

rapiditatea in executie.

criterii departamentale - sunt obiective si precise postului respectiv;

- criterii date de postul insusi - sunt cele mai des utilizate, sunt continute in fisa postului si sunt legate de persoana care ocupa postul.

Selectia propriu-zisa presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

primirea scrisorilor de intentie, a curriculum vitae, a recomandarilor, a referintelor;

trierea cererilor pe baza datelor comunicate si crearea unei liste cu potentialii candidati;

invitarea candidatilor preselectati;

interviul de angajare si/sau sustinerea unor teste;

luarea deciziei privind candidatul ales si discutarea contractului de munca.

Formarea si perfectionarea personalului

Formarea profesionala reprezinta procesul de instruire, de invatare, pe parcursul caruia personalul dobandeste cunostinte teoretice si practice utile in munca prestata.

In domeniul medical, ca de altfel si in celelalte domenii de activitate, acest proces trebuie sa fie continuu, de durata si sa se adreseze in aceeasi masura tuturor angajatilor.

Formarea specialistilor in domeniul asistentei medicale in Romania, reprezinta rezultatul muncii colective a doua ministere, Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Sanatatii.

Pregatirea personalului medical la nivel universitar poate fi de scurta durata sau de lunga durata. Pofilurile in cadrul invatamantului universitar de scurta durata sunt:

audiologie si protezare auditiva;

imagistica medicala, radioterapie si medicina nucleara;

cosmetica medicala;

asistent medical specialist.

Pregatirea universitara de lunga durata se realizeaza in trei domenii:

medicina generala;

stomatologie;

farmacie.

Pregatirea postuniversitara este organizata de universitatile de specialitate, institute de cercetare si alte institutii sanitare acreditate pentru aceste activitati .Aceasta pregatire este reglementata de HG.740 / 1997, cu privire la organizarea invatamantului postuniversitar medical.

Instruirea personalului cu pregatire medie, preuniversitara, in domeniul sanitar este reglementata de HG.458 / 29.08.2000, publicata in M.O. nr.287 din 26.06.2000, privind aprobarea nomenclatorului ocupatiilor, meseriilor si specializarilor pentru care se asigura pregatirea profesionala prin invatamantul preuniversitar, precum si durata de scolarizare.

Cursurile de perfectionare au drept scop reactualizarea cunostintelor medicale precum si insusirea noutatilor in materie de medicina. Ele se desfasoara in institutiile de invatamant cu activitate medicala, stabilite de Ministerul Sanatatii. Durata si programele analitice se stabilesc de catre unitatea de invatamant, in cadrul unui program national.

Evaluarea performantelor personalului

Evaluarea performantelor personalului este un proces continuu si sistematic, prin care organizatia apreciaza angajatii in raport cu anumite standarde acceptate. Pentru ca evaluarea sa se poata realiza in mod corect, este necesar sa se foloseasca tehnici de masurare precise iar criteriile de evaluare vor fi in conformitate cu fisa postului.

Evaluarea este necesara pentru a putea cunoaste:

- Nevoia angajatului de a fi evaluat pentru:

cunoasterea performantelor si cunostintelor in viitor;

a obtine o oportunitate in vederea promovarii.

- Nevoia managerilor de a efectua evaluarea pentru:

a cunoaste eficacitatea si eficienta angajatilor.

- Nevoia organizatiei de a stimula evaluarea performantelor;

- Nevoia de informare asupra calitatii fortei de munca;

- Nevoia de planificare a pregatirii profesionale.

Evaluarea performantei personalului este utila pentru:

ameliorarea randamentului in viitor;

ajustarea remuneratiei;

stabilirea distribuirii personalului;

evidentierea nevoilor de formare si dezvoltare a personalului;

lipsuri in procesul de dotare;

inexactitati in definirea postului.

Evaluarea poate fi facuta de persoana respectiva ( autoevaluare ), de manager, de alte persoane din organizatie sau de experti.

5.8. Motivatia personalului

Remunerarea personalului este activitatea de baza in cadrul managementului resurselor umane, care consta in recompensarea personalului pentru munca depusa.

Scopurile recompensarii sunt in principal:

atragerea de resurse umane cu un grad inalt de pregatire;

motivarea personalului in vederea atingerii obiectivelor propuse;

pastrarea in organizatie a personalului cu performante inalte.

Remunerarea nu este echivalenta cu salarizarea, prin remunerare intelegandu-se si promovarea, posibilitatea de a invata, dobandirea de responsabilitati, respectul colegilor si al pacientilor si nu in ultimul rand imaginea in cadrul organizatiei.

Retribuirea sau salarizarea reprezinta procesul final al managementului resurselor umane, fiecarei organizatii revenindu-i obligatia de plata a angajatilor.

Nivelul salariului unui angajat este in functie de mai multi factori:

• posibilitatea de plata a organizatiei;
• comparatia cu organizatii similare;
• puterea sindicatelor;
• conditiile pietei de munca;
• costul vietii;
• influente guvernamentale;
• productivitatea muncii;
• schimbarile organizatorice.

In ceea ce priveste salarizarea, unitatile sanitare care se afla in subordinea M.S. sunt unitati bugetare deci salarizarea se efectueaza in baza H.G.281 publicata in M.O. din data de 25.06.1993 si conform modificarilor si complectarilor ulterioare la aceasta H.G. In principiu salariul bugetarilor, deci si a personalului medico-sanitar, este format din salariul de baza si sporuri, in cazuri deosebite se mai adauga salariul de merit, care nu poate depasi salariul de baza, iar in acest caz sporurile se vor calcula la acest nou salar.

La sfarsitul lunii octombrie 2006, in Romania, salariul mediu brut realizat in sanatate a fost de 544 lei/salariat, iar indicele castigului salarial real, la sfarsitul anului 2002 a fost in procente de 102,1.

Alocarea resurselor materiale

In scopul imbunatatirii starii de sanatate si a calitatii vietii populatiei romane conform programelor de guvernare avand ca deziderat ,,O Romanie mai sanatoasa', incepand cu anul 2002 s-a desfasurat un proces complex de reorganizare si restructurare a unitatilor sanitare publice, pe baza recomandarilor expertilor Bancii Mondiale, precum si dezvoltarea retelei unitatilor sanitare din sectorul privat.

Per total, in ultimii ani, numarul si capacitatea unor unitati sanitare publice a scazut. Astfel, s-a inregistrat o scadere a numarului de spitale, de policlinici, dispensare si statiuni. Singurele unitati sanitare care au cunoscut o adevarata explozie sunt farmaciile, in special dupa anul 1993 cand au aparut farmaciile din sectorul privat (tabelul nr. )

Tabel nr.

Situatia numerica a unitatilor sanitare din Romania

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei- 2007

In perioada 2000-2004 s-a redus numarul paturilor de spital cu 22.210 si implicit a indicatorului ,,numar de paturi la 1000 de locuitori' de la 7,5 in anul 2000, la 5,7 in anul 2004 ; s-au infiintat 56 de unitati de primire a urgentelor si 54 de compartimente pentru primirea urgentelor in cadrul unor spitale judetene si municipale.

Tot in aceasta perioada cu scopul sporirii calitatii serviciilor medicale s-au intreprins urmatoarele actiuni ce vizau resursele materiale:

montarea aparaturii de inalta performanta achizitionata prin credite externe cu garantie guvernamentala in perioada 1996-2000 si ramasa neinstalata din lipsa de fonduri;

dotarea cu aparatura performanta a 27 sali de operatii si sectii A.T.I. din spitalele judetene si din Bucuresti;

dotarea a 19 spitale judetene sau clinice de urgenta cu echipamente endoscopice pentru interventii de urgenta si diagnostic precoce si a 56 de ambulatorii de specialitate din 6 judete cu echipamente de radiodiagnostic, ecografe si analizatoare;

s-au consolidat 31 de unitati sanitare;

s-au finalizat un numar de 39 de obiective de investitii noi;

s-au achizitionat 128 de ambulante, 3 salupe medicalizate si 2 elicoptere pentru dotarea Unitatilor Primire -Urgente ale spitalelor judetene.

Daca facem o comparatie intre Romania si unele state membre ale Uniunii Europene sau viitoare membre ale U.E., privind numarul de spitale precum si numarul de paturi ce revin pentru 100.000 de locuitori, la sfarsitul anului 2003, putem afirma ca in aceasta privinta, datorita reformei din domeniul sanitar, Romania a inregistrat progrese si se situeaza la standardele Europei.

Alocarea resurselor informationale

Informatia a reprezentat intotdeauna un instrument important pentru management. Pentru a realiza un management performant, managerul trebuie sa fie permanent si bine informat.

In procesul de conducere, informatiile sunt utilizate cel mai frecvent pentru rezolvarea problemelor aparute, in luarea deciziilor si prognosticare.

Informatia contine elemente noi de cunoastere despre modificarile care pot aparea in cadrul unor fenomene ce pot schimba aspectele initiale ale evenimentelor sau fenomenelor studiate.

Transmiterea informatiilor se poate realiza in mod direct de la fenomenul studiat, pe calea observarii si in mod indirect, prin rationamente, decizii sau calcule matematice.

Clasificarea informatiilor si etapele prelucrarii informatiilor

Elementele informationale pot fi :

Informatii primare - care sunt reprezentate de datele brute care sunt inregistrate la nivelul sistemului condus ;

Informatii potentiale - sunt informatiile colectate, dar care nu au fost introduse intr-o baza de date ;

Informatii disponibile - care pot fi accesate oricand, ele fiind deja introduse in calculator.

In functie de timpul in care sunt culese si transmise, informatiile pot fi :

Informatii active sau dinamice - culegerea si transmiterea lor se efectueaza in timpul desfasurarii fenomenului, ele fiind utile in timpul luarii unor decizii care modifica mersul nefavorabil al unor fenomene sau activitati;

Informatii pasive - in cazul in care culegerea si transmiterea informatiei se face dupa terminarea actiunii sau fenomenelor, ele sunt utile pentru analiza actiunilor si prevenirea unor situatii nefavorabile ;

Informatii previzionale - care se obtin prin calcul, privind evolutiile viitoare a unor fenomene .

Etapele informatiei sunt urmatoarele :

Colectarea - care trebuie sa fie rationala si sa provina din surse viabile ;

Stocarea informatiilor - prin alcatuirea de banci de date, care pot fi utilizate rapid si eficient;

Procesarea informatiilor - care consta in extragerea sensului, in rezumarea unui document amplu prin manipulare statistica, comparatie sau prezentare eficienta a datelor;

Accesul la informatii

Comunicarea informatiei - reprezinta in cazul cand aceasta este eficienta, cheile performantei in management;

Folosirea informatiei - trebuie folosita adecvat.

Sistemul informational in domeniul medical

Sistemul informational al ocrotirii sanatatii reprezinta principalul furnizor de informatii necesare pentru fundamentarea deciziilor la nivel central si local, in politicile de sanatate precum si pentru urmarirea rezultatelor acestora, avand drept scopuri :

- sa ajute la administrarea si coordonarea serviciilor de sanatate dintr-o colectivitate, precum si gestionarea serviciilor curative, preventive si de igiena a mediului;

- sa faciliteze serviciile sanitare locale si nationale in planificarea pe termen scurt sau lung;

- sa permita cunoasterea problemelor legate de sanatate si boala ;

- sa demonstreze eficacitatea serviciilor medicale ;

- sa constituie un fond de informatii necesar serviciilor sanitare .

In managementul informatiei din sistemul sanitar, se disting urmatoarele componente:

a) Localizarea informatiei;

b) Stocarea informatiei;

c) Prelucrarea informatiei;

d) Organizarea informatiei;

e) Calitatea informatiei;

f) Accesibilitatea informatiei.

a) Localizarea informatiei - presupune, stabilirea unui echilibru intre centralizarea si descentralizarea datelor. Centralizarea permite o uniformizare a prezentarii informatiilor, iar descentralizarea permite o comunicare si o transparenta mai mare.

In ambele cazuri este necesar sa se stabileasca cine gestioneaza informatiile, cum vor fi utilizate ele, in ce mod se realizeaza centralizarea luandu-se masuri de eliminare a abuzului de putere.

b) Stocarea informatiei - consta, dupa cum am aratat anterior in alcatuirea de banci de date, teritoriale sau nationale, care pot fi utilizate usor si rapid de catre toate unitatile medicale care au nevoie de aceste date. In domeniul medical toate informatiile primite de la un bolnav spre exemplu, trebuie inregistrate in fise de consultatie sau foaie de observatie.

Datele sunt inregistrate in memoria externa a calculatorului sub forma unor fisiere de date, care trebuie actualizate continuu. Orice sistem de stocare trebuie sa aiba un sistem de limitare a stocarii de date pe termen lung, iar stocarea temporara este facuta in general manual prin crearea de fisiere .

Metodele folosite pentru stocarea informatiilor medicale, precum si al altor tipuri de informatii pot fi : fisiere si registre ; fise si indexuri ale fisierelor ; notesuri, agende, carnete ; baze de date electronice ; CD-Rom - uri; microfilme sau microfise .

c) Prelucrarea informatiei - este una din activitatile fundamentale din orice organizatie si decurge dintr-o serie de necesitati cum ar fi :

• Obligatiile legale ale organizatiei;
• Pregatirea deciziilor;
• Necesitatea asigurarii comunicarii intra- organizationale si inter -organizationale ;
• Asigurarea suportului operational.

d) Organizarea informatiei - presupune pe de o parte, imbunatatirea coordonarii intre autoritatile centrale - minister, guvern si locale, iar pe de alta parte, stabilirea unor circuite informationale eficiente in cadrul unitatilor sanitare, atat pe orizontala cat si pe verticala.

e) Calitatea informatiei. Pentru a putea controla calitatea informatiilor trebuie stabilite urmatoarele strategii:

- dezvoltarea normelor de comunicare intre furnizorii de servicii medicale, precum si intre furnizori si pacienti;

- stabilirea indicatorilor de performanta, care sa permita masurarea calitatii;

- adaptarea indicatorilor de performanta la etalonul european.

f) Accesibilitatea informatiei. Atat furnizorii de servicii de sanatate cat si pacientii, trebuie sa aiba acces la informatiile disponibile, dar trebuie sa respecte confidentialitatea si viata privata a fiecarui individ.

Informatizarea in ocrotirea sanatatii, in particular in culegerea si prelucrarea datelor de statistica de sanatate, a fost si ramane un proces benefic si inevitabil. Informatizarea in sistemul de raportare si prelucrare a datelor de sanatate la nivel national si judetean, a constituit o preocupare permanenta in perioada 1990 - 2004.

Ministerul Sanatatii si Familiei a beneficiat in acest sens de un proiect finantat prin Banca Mondiala, prin care in perioada 1998-1999, au fost instalate circa 250 de servere, 750 statii de lucru si alte echipamente, in toate judetele tarii. De asemenea s-au realizat si s-au pus in functiune programe informatice pentru baze de date, gestionarea resurselor, aplicatii medicale in Ministerul Sanatatii, in Directive de Sanatate Publica precum si intr-un numar mare de unitati pilot.

Realizarea proiectelor de informatizare s-a desfasurat in conditii dificile si complexe, dat fiind faptul ca 1998 si 1999 au fost ani de tranzitie pentru sistemul de sanatate din Romania, implicand o multitudine de schimbari majore in organizarea si functionarea acestuia.

La sfarsitul anului 2000 se aflau in derulare proiecte de mare importanta, cum ar fi cel pentru Sistemul Informatic al Asigurarilor de Sanatate si pentru sisteme in celelalte zone ale ocrotirii sanatatii cum ar fi : unitati de ingrijiri medicale, uniuni profesionale, unitati de invatamant, cercetare, furnizori etc..

In anii ce au urmat s-au intreprins actiuni pentru a elabora o Strategie a Informatizarii in Ocrotirea Sanatatii si pentru a constitui un grup de lucru cu caracter permanent pentru standardizare in sistemele informatice ale sanatatii.

Sistemele informatice din sanatate vor trebui sa se alinieze la strategia nationala de informatizare, la reglementarile Institutului National de Statistica, ale Ministerului Comunicatiilor si Informaticii, precum si la cele ale organismelor internationale cu care se efectueaza un schimb permanent de date.

In tarile Uniunii Europene, tendinta este de punere in practica a unor politici de informare integrata in cadrul sistemelor de ingrijiri de sanatate . Actuala politica sanitara in materia colectarii, schimbului si analizei informatiei din domeniul medical, este considerat de specialistii belgieni (Bruxelles 1999 ) inadecvata in ceea ce priveste datele despre pacienti, indicatorii de sanatate, date despre cercetarile stiintifice, precum si pentru indicii de performanta.

In viitor este imposibil de a conduce si coordona un sistem de ingrijiri de sanatate fara a dispune de informatii fiabile, transparente, utile si fundamentate stiintific, motiv pentru care disponibilitatea si accesibilitatea informatiilor trebuie sa fie bine reglate, tinzand astfel, spre o politica de informare integrata.