 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii |
| Transporturi |
Unul din factorii care are o influenta majora asupra procesului inovarii este omul.
Creativitatea este un atribut al omului, care trebuie sa stie sa se abata de la "caile batatorite". Un individ creativ trebuie sa fie capabil sa identifice problemele ce asteapta a fi rezolvate, sa vina cu idei care sa ajute la rezolvarea lor si apoi sa le rezolve efectiv.
Pentru a transforma oamenii obisnuiti in oameni inovatori s-au elaborat o serie de tehnici si metode de stimulare a creativitatii, care favorizeaza generarea de idei noi sau care usureaza gasirea celor mai bune solutii cu caracter de noutate.
In cadrul acestor metode se pot distinge urmatoarele grupe:
metode intuitive;
metode analitice;
metode de lucru asociative;
metode de lucru deductive;
metode fundamentale de creatie.
Este metoda cea mai frecvent evocata, chiar daca ea nu este inca atat de mult folosita in tara noastra. A fost conceputa de Alexander Osborne de la Universitatea Buffalo, la inceputul anilor '50.
Principiile care stau la baza acesteia sunt:
nu exista restrictii privind emiterea ideilor; orice idee este luata in evidenta, considerandu-se ca nu poate fi gasita calitatea, decat daca se cauta mai intai cantitatea de idei (principiu "cantitatea naste calitate"[1]);
complementaritatea (de varsta, specialisti, temperamente) confera colectivului o eficienta deosebita in elaborarea ideilor;
grupul poate fi considerat ca un rezervor de idei; el actioneaza ca un stimulent pentru fiecare dintre participanti. O idee, chiar deplasata, este retinuta, fara a fi criticata, intrucat ea poate sugera celorlalti membri ai grupului, idei valoroase. Critica ideilor este cu desavarsire interzisa;
se poate obtine un numar dublu de idei bune (in acelasi interval de timp) daca se amana emiterea unei judecati asupra unei probleme pana dupa intocmirea unei liste care include toate solutiile posibile elaborate (principiul "amanarea judecatii").
Solutia finala poate fi rezultatul a trei modalitati de obtinere a ideilor si solutiilor intermediare:
calea progresiv-liniara (din rationament in rationament o idee genereaza o alta);
catalitica (prin analogie si opunerea permanenta a ideilor si analiza lor individuala, fara evaluare, se accepta toate ideile, chiar si cele neobisnuite, absurde);
mixta - este o combinatie a caii progresiv-liniare cu cea catalitica.
Varianta simplificata cuprinde urmatoarele etape:
pregatirea reuniunii;
desfasurarea reuniunii;
evaluarea ideilor.
Metoda brainstorming este o metoda simpla si universal integrabila in structura celorlalte metode.
O varianta a brainstormingului o constituie "Tehnica carnetului colectiv", care ofera mai mult timp pentru documentare si reflectie asupra problemei in dezbatere. Fiecare membru al grupului noteaza, pe un carnet, timp de o luna, ideile sale referitoare la rezolvarea unei probleme, face un rezumat al ideilor principale si apoi preda carnetul conducatorului grupului de creativitate. Acesta, la randul lui, efectueaza o sinteza a ideilor principale, pe care, impreuna cu carnetele participantilor, le supune dezbaterii in grup. In urma discutiilor se prefigureaza si se selecteaza cele mai bune idei privitoare la rezolvarea problemei.
A fost pusa la punct in anii 1964-1965 de catre O.Helmer si colaboratorii sai in cadrul unui program de cercetare al trustului american Rand Corporation din Santa Monica, statul California.
Principala caracteristica a acestei tehnici o constituie utilizarea feed-back-ului de opinie.
Metoda necesita parcurgerea mai multor runde.
Intr-o prima runda, fiecarui membru al colectivului de specialisti (colectivul nu este intrunit) i se inmaneaza spre completare cate un chestionar, ce cuprinde intrebari privitoare la imbunatatirea relatiei valoare de intrebuintare-cost pentru produsul supus analizei (in functie de caz - prestare serviciu, organizare, comert, transport etc.). Intervalul de timp stabilit pentru completare va fi in functie de amploarea si complexitatea problemei. Dupa primirea tuturor raspunsurilor, acestea se prelucreaza, stabilindu-se de catre experti o valoare medie.
In urmatoarea runda, a doua, valoarea medie este adusa la cunostinta specialistilor. Acestia sunt rugati sa faca o noua estimare, pe marginea rezultatelor comunicate.
Specialistii ale caror opinii din prima runda s-au inscris in afara valorilor medii sunt rugati sa-si fundamenteze opinia exprimata.
Raspunsurile obtinute in runda a doua sunt prelucrate in mod asemanator, pana se ajunge din nou, la o valoare medie.
Procedura se repeta si in urmatoarele runde, pana ce se ajunge la un consens al opiniilor. Se recomanda ca procedura sa nu depaseasca patru runde.
Ceea ce este caracteristica acestei metode este reinformarea, care indeamna spre o reflexie profunda pentru revizuirea punctului de vedere, producandu-se asa numitul "efect Coudouet", ceea ce ii determina pe unii autori sa considere aceasta metoda ca o tehnica de tratare a informatiei.
Spre deosebire de metoda brainstorming, care implica intalnirea expertilor in cadrul unei sedinte, in metoda Delphi are loc o comunicare mediata de grupul de conducere al anchetei. Se asigura astfel anonimatul raspunsurilor individuale si se elimina, in acest mod, consecintele pe care le-ar putea avea asupra opiniilor expertilor, prestigiul personal al unuia dintre ei (legat de functie, merite stiintifice, inzestrare oratorica etc.).
Este numita astfel dupa cel care a promovat-o: cercetatorul William J. Gordon de la Universitatea Harvard din SUA. Este o metoda care a fost experimentata cu succes timp de 15ani de firme americane cu renume: IBM, General Motors, General Electric, Gillet etc.
Grupul de sinectica este mai restrans decat cel de brainstorming, fiind alcatuit din 5-7 membri, condusi de un lider experimentat. Uneori, rolul liderului poate fi indeplinit prin rotatie de fiecare membru al grupului. El trebuie sa fie un animator dinamic si mobilizator, cautand sa solicite la maximum, atat pe participanti, cat si pe expert. Expertul este o persoana indispensabila grupului, prin capacitatile sale, atat profesionale, cat si de selectie si orientare a activitatii in cadrul grupului.
Participantii trebuie sa fie selectati cu grija, din randul specialistilor care au tangenta cu problema pusa in discutie.
Pe scurt, liderul serveste interesele grupului, expertul este reprezentantul problemei, iar grupul serveste interesele problemei de rezolvat luand in considerare opiniile expertului.
Pierre Lebel distinge patru variante de sinectica:
a) analogia directa;
b) analogia personala;
c) analogia simbolica;
d) analogia magica.
a) Analogia directa - consta in aplicarea elementelor unei situatii la o alta situatie, care poate fi distincta de prima.
b) Analogia personala - consta in a atribui unui produs supus proiectarii sau reproiectarii elementele caracteristice aflate in viziunea satisfacerii majoritatii persoanelor. De aceea aceasta metoda ofera o varietate de rezultate intre care este dificil de stabilit o coerenta.
c) Analogia simbolica - cauta sa apropie unui produs sau unei caracteristici a acestuia, o imagine simbolica. De exemplu, o fiabilitate buna a unui produs ar putea fi reprezentata printr-o roca de granit, printr-o piramida din Egipt, printr-un ocean etc.
d) Analogia magica - porneste de la premisa faptului ca problema (produsul, serviciul) este deja reglata, ceea ce permite sa iasa in evidenta toate schimbarile intervenite in raport cu situatia de plecare. Metoda solicita o experienta considerabila, atat profesionala, cat si pedagogica.
Oricare ar fi varianta adoptata, sinectica se desfasoara dupa urmatoarele etape:
I. etapa de formulare si intelegere a problemei
II. etapa detasarii de problema, in care se adopta una din variantele de mai sus;
III. etapa de revenire la problema si de evaluare a solutiilor, tinandu-se cont in acest sens, nu numai de solutiile economice, ci si de solutiile sociale si ecologice.
Poate fi considerata drept o varianta a brainstorming-ului, in care numarul participantilor este fixat la 6, iar durata discutiilor este limitata la 6 minute.
Este o varianta propusa de J. Donald Phillips de la Universitatea din Michigan. Bineinteles, ca cele doua restrictii au un aspect formal, in sensul ca rezultatele sunt aceleasi daca reuniunea ar dura mai putin sau cu ceva mai mult (15-20 minute). Fata de brainstorming aceasta metoda este mai intensiva, asaltul creierului fiind mai accentuat, datorita duratei foarte scurte a discutiilor.
De asemenea, problema poate fi rezolvata, nu numai cu 6 participanti, ci cu echipe formate din 6 participanti (maxim 5 echipe a cate 6 participanti, deci, 30 de participanti).
Etapele metodei sunt:
informarea asupra problemei;
discutarea problemei in cadrul echipei;
dezbaterea in plen;
evaluarea generala a solutiilor.
Este o varianta a metodei Phillips '66. In acest caz insa se formeaza doar doua echipe, una numita panel sau juriu (formata din 5-7 experti, care propune solutii si le argumenteaza), iar cealalta numita auditoriu (este mai numeroasa si are sarcina de a cenzura si evalua ideile prezentate de membrii juriului). Intre cele doua echipe se interpune animatorul. Spre deosebire de Phillips 66, discutia in Panel elimina a doua etapa (de discutie pe echipe), dezbaterea realizandu-se prin dialog, argumentari si contraargumentari numai intre cele doua echipe. In final, animatorul face o sinteza a ideilor emise, a solutiilor propuse si supune aprobarii colective solutia aleasa.
Provine din simplificarea brainstorming-ului. Cele trei cifre semnifica faptul ca initial metoda prevedea participarea a 6 persoane, care trebuiau sa scrie cate 3 idei in cate 5 minute.
Metoda se desfasoara in sapte etape:
I - Liderul reuniunii informeaza echipa asupra problemei ce asteapta solutia de rezolvare.
II - Celor 6 participanti li se distribuie cate o coala de hartie, pe care este scris enuntul problemei si se precizeaza circuitul precis al hartiilor intre ei.
III - Fiecare membru al echipei, in timp de 5 minute (pentru unele probleme se poate stabili initial o durata de timp mai mare, de 10-15 min.), va scrie 3 solutii considerate cele mai bune.
IV - Fiecare participant, dupa traseul convenit, va transmite hartia vecinului sau si va primi totodata, si el la randul lui, hartia completata de celalalt vecin al sau. Va analiza cele trei idei primite si le va compara cu cele trei idei scrise de el pe hartie pe care a transmis-o, alegand cele mai bune trei solutii pe care le va inscrie pe hartia primita, in timpul stabilit.
V - Se transfera hartiile dupa acelasi traseu, fiecare participant analizand cele 6 solutii inscrise pe hartia primita, la care se adauga in minte cele 6 solutii de pe hartia pe care a transferat-o vecinului, precum si alte idei, din care va alege cele mai bune 3 solutii, pe care le va inscrie in ordinea de valoare.
VI - Operatiunea se repeta pana ce toate hartiile au trecut pe la fiecare membru al echipei de 2-3 ori sau pana cand se observa ca pe toate hartiile ultimele 3 solutii sunt aproape aceleasi, moment in care operatiunea se opreste.
VII - Analizarea solutiilor care se regasesc pe cat mai multe hartii si stabilirea solutiei optime.
In aplicarea acestei metode emiterea de idei alterneaza cu critica lor, ceea ce confera un ritm mai dinamic de solutionare a problemelor.
In grupurile care aplica aceasta metoda nu-si au locul, nici persoanele incapatanate (care nu accepta ideile altora, chiar daca sunt mai bune decat ale lor), nici persoanele superficiale (care se plictisesc, care nu sunt interesate de rezolvarea problemei).
Consta din faptul ca specialistilor li se pune la dispozitie o lista de intrebari generale la care trebuie sa raspunda. Intrebarile vor aborda orientari de tipul:
Intocmirea listelor de control reprezinta un mijloc de explorare a tuturor surselor de idei referitoare la o problema, devenind astfel un sprijin pentru gandirea creativa.
Prin faptul ca in cadrul grupului constituit nu se admit critici, lasand libertatea fiecarui participant de a-si exprima parerile, aceste metode stimuleaza, in masura apreciabila, creativitatea. Se disting doua grupe de metode: metode de asociere fortata si metode de asociere libera.
Au fost promovate de Charles S. Whiting, care a definit aceste metode ca fiind "un grup de tehnici pentru stimularea unor idei originale create pe baza unei relatii impuse intre doua sau mai multe obiecte sau idei, considerate in mod normal disparate, reprezentand punctul de pornire al unui proces de creare a ideilor".
Dintre variantele acestei metode se disting:
Listarea, consta in stabilirea unei liste de obiecte sau idei referitoare la subiectul interesat. Apoi fiecare element al listei se compara cu celelalte in grupe de 1-2-3, examinandu-se astfel toate combinatiile posibile, cu scopul de a fi creat un element nou. De exemplu, un producator de articole de sport ar putea include in lista: minge de fotbal, minge de baschet, minge de criket, baston de criket, crosa de golf, racheta de tenis, paleta de ping-pong etc.
Catalogul, metoda este numita astfel intrucat catalogul produselor unei firme sau expozitii constituie "sursa de idei". In acest sens, se aleg la intamplare doua sau mai multe obiecte intre care se poate stabili o relatie, care apoi este folosita pentru proiectarea unui nou obiect.
Concentrarea pe obiect, elementele acestei relatii sunt alese in functie de un scop bine definit, unul dintre ele fiind fix. Atentia se concentreaza asupra celuilalt element. Se obtine o relatie neasteptata, uneori curioasa, care poate conduce la idei noi si originale. De exemplu: o crosa de golf - elementul fix si un tub de iluminat. Prin suprapunerea celor doua elemente se pot obtine solutii de tipul: crosa de sticla, crosa goala in interior, crosa electrica, crosa luminoasa etc.
Metodele de asociere fortata sunt utilizate, in special, in reproiectarea produselor si in conceperea spoturilor publicitare.
Si acestea iau, de asemenea, in considerare toate ideile, chiar si pe cele nerealizabile de fapt, dar care pot sugera, la randul lor, idei pentru problema pusa in analiza. In aceasta categorie se includ urmatoarele metode:
Metoda matriceala
Consta in inscrierea intr-o matrice a tuturor variantelor unui element al produsului in corelare cu toate variantele unui alt element al aceluiasi produs. In completarea unei astfel de matrice pot interveni urmatoarele situatii (dupa notatiile din fig. 1.3):
solutii imposibile (-);
solutie deja existenta si folosita de concurentilor (0);
solutii neserioase (x);
solutii posibil de realizat (u, v, y, z).
|
Var. element Var. element |
A |
B |
C |
D |
E |
|
x |
x x |
v z x |
y u |
w x |
Fig. 1.3 Matricea unor tipuri de rezultate
Solutiile posibile pot fi puse apoi in conformitate cu variabilele altor elemente implicate in rezolvarea problemei.
Metoda morfologica
Este recunoscuta ca fiind o metoda ce garanteaza producerea unui numar mare de idei. Ea a fost elaborata de Dr. Fritz Zwicky de la California Institute of Technology atunci cand si-a propus sa stabileasca sursele concrete de energie in constructia motoarelor pentru zboruri cosmice.
Solutiile reies cu claritate din inscrierea intr-o diagrama tridimensionala a variantelor posibile pentru fiecare element caracteristic al produsului sau al problemei analizate.
De exemplu: crearea unui scaun functional pentru tratament stomatologic ar putea fi analizata din punct de vedere al materialului, al principiului de actionare si al elementelor de structura functionale (fig. 1.4).
Specialistii in domeniul creativitatii compara aceasta diagrama tridimensionala cu un fisier cu sertare deschise in toate cele trei directii. Continutul fiecarui sertar se defineste printr-una din variantele celor trei elemente caracteristice ale produsului (de exemplu: sertarul A corespunde unui scaun actionat pneumatic, cu extensie si din fibra de sticla).
In exemplul prezentat, nr. total de variante care s-ar putea obtine este 64 (4x4x4), iar printr-o analiza mai aprofundata a fiecarui element acesta poate sa creasca. Unele variante pot fi deja inventate si puse in aplicare, altele pot conduce la solutii total nepractice, iar altele la solutii cu totul iesite din comun, neimaginabile.
Fig. 1.4 Diagrama morfologica
Matricea descoperirii
Consta din inscrierea variabilelor ce urmeaza a fi confruntate intr-un tabel, in care se au in vedere doua aspecte determinante pentru obtinerea unui produs sau a unui serviciu: tehnico-economic si organizatorico-economic.
Pentru obtinerea matricei tehnico-economice se vor inventaria principalii factori tehnici si toti factorii economici ai intreprinderii. La intersectia lor se vor afla produse existente, dar vor exista si cazuri in care, la intersectia unor factori, nu exista produse corespondente, aici impunandu-se necesitatea ca acestea sa fie create.
In plus, aceasta matrice ofera posibilitatea analizei in timp a problemei (fig. 1.5).
Fig. 1.5 Matricea tehnico-economica
Astfel:
factorii economici (B) se refera la necesitatile si pietele actuale;
factorii economici (B') se refera la necesitatile si pietele nesatisfacute;
factorii tehnici (A) se refera la tehnicile folosite in cadrul firmei;
factorii tehnici (A') se refera la tehnicile cunoscute si nefolosite, folosite in schimb de alte firme;
factorii tehnici (A'') se refera la tehnicile apartinand viitorului apropiat.
Varianta rezultata din combinarea factorului A cu factorul B reprezinta situatia actuala a firmei, adica satisfacerea necesitatilor si pietelor actuale cu tehnica actuala existenta in cadrul firmei. Variantele A'B si A"B ar putea determina satisfacerea necesitatilor actuale cu costuri mai mici, folosind tehnici mai perfectionate. Varianta AB' ar putea determina un produs nou.
Matricea descoperirii investigheaza atat resursele tehnice cat si cele economice si de aceea este considerata a fi un instrument foarte eficient din punct de vedere euristic.
Pierre Lebel distinge mai multe moduri de gandire ce pot stimula creativitatea:
gandirea colaterala;
Gestalt;
notarea ideilor din timpul somnului;
gandirea Zen si Satori.
Stimuleaza trecerea de la o idee la alta fara a cauta nici pertinenta si nici logica. Gandirea colaterala poate apare in special in metodele analogice in care se cauta similitudini. Ea poate fi reprezentata schematic astfel (fig. 1.6).
Fig. 1.6 Schema gandirii colaterale
Face referire, de fapt, la doua procese, unul ce tine de forme, iar celalalt de cuvinte, gandirea fiind orientata spre ideile asociate acestora. Metoda poate fi utilizata in arhitectura sau design.
Aceasta metoda porneste de la ideea ca, in timpul somnului subconstientul isi utilizeaza stocul de informatii inregistrat in timpul zilei, stabilind combinatii noi, care genereaza idei noi. Conditia este ca imediat ce acestea apar, subiectul, la trezire, sa aibe la indemana ustensilele necesare notarii. Osborn aprecia aceasta metoda si considera ca ar putea fi folosita in completarea sedintelor de brainstorming.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
