Comunicare – notiuni de baza

Comunicare – notiuni de baza

2. Evolutia si seminificatia terminologiei de comunicare
3. Particularitatile comunicarii
4. Definitiile date comunicarii
5. Procesul de comunicare
6. Elemente ale procesului de comunicare
7. Forme de comunicare

I. Pt. oricare activitatea, indiferent de natura acesteia, comunicarea e o componenta esentiala, o stare de spirit si totodata un instrument de actiune. Pt. oricare activitate comunicarea poate fi privita ca o „cale spre intelegere”, dar poate reprezenta si o perpetua sursa de conflicte.

Comunicarea in general poate fi privita ca fiind performanta individului de a descifra sensul, seminificatia, conotatia si denotatia legaturilor ce se stabilesc intre oameni.]

In general poate fi privita ca fiind performanta individului de a descifra sensul, seminificatia, conotatia si denotatia legaturilor ce se stabilesc intre oameni.

Comunicarea e esentiala in derularea oricaror activitati cu atat mai mult in cadrul activitatilor economici. De ex.: managerii din Marea Britanie aloca cca. 60% din timpul lor pt. comunicarea cu subordonatii, iar cei din SUA, 70-80%. Acest lucru e o consecinta a faptului ca nu rareori intreaga strategie manageriala costisitoare esueaza tocmai datorita unor neintelegerilor care pot aparea pe parcursul comunicarii. Toate definitiile date comunicarii, indiferent de scolile de gandire carora le apartin sau orientarilor in care acestea se inscriu, subliniaza faptul ca comunicarea se caracterizeaza prin trasaturi distincte:

comunicarea e procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, fie de la un individ sau grup la altul.

comunicarea e un atribut al speciei umane.

nici un fel de activitate, incepand de la activitatile caracteristice rutinei cotidiene pana la activitati complexe, desfasurate in cadrul organizatiei, nu pot fi concepute in afara procesului de comunicare. Plecand de la aceasta, profesorul Ion Dragan spunea ca comunicarea a devenit astazi un concept universal si atotcuprinzator pentru ca astazi totul comunica.

II. Cuvantul de „comunicare” provine din punct de vedere etimologic din latinescul „comunnis” = a pune in acord, a fi in legatura, a fi in relatie cu alta persoana. Totodata, termenul mai inseamna si a transmite ceva cuiva

Desi cuvantul e de origine latina, primele preocupari pt. comunicare le-au avut grecii. Pt. acestia, arta cuvantului, maiestria de a-si construi discursul pe care il exprimau in pietele publice era o conditie indispensabila a statutului de cetatean.

Primele elemente concrete de teoria comunicarii apar inca din sec. VI i.Hr. in lucrarea lui Carox din Siracuza, intitulata „Arta comunicarii”. Romanii preiau aceste cai de comunicare de la greci si elaboreaza primul model al sistemului de comunicare.

In Evul Mediu, o data cu dezvoltarea rolului Bisericii si cu dezvoltarea drumurilor comerciale, o data cu aparitia primelor formatiuni statale, comunicarea, ca si proces, devine mai importanta. Epoca moderna marcheaza o explozie in dezvoltarea comunicarii, progresul stiintific si tehnic favorizeaza extinderea comunicarii atat intre indivizi cat si intre comunitatile din care faceau parte.

III. Particularitatile procesului de comunicare sunt:

a)     comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni in legatura unii cu ceilalti in mediul in care acestia evolueaza.

b)     in cadrul procesului de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea unor anumite scopuri si transmiterea unor semnificatii.

c)     oricare proces de comunicare are o tripla dimensiune; astfel avem o comunicare exteriorizata, reprezentata de actiunile verbale si nonverbale cu interlocutorii, regasim metacomunicarea – comunicarea ce se intelegere dincolo de cuvinte si apoi intracomunicarea – comunicarea realizata de fiecare individ cu sine.

d)     oricare proces de comunicare se desfasoara intr-un anume context, deci are loc intr-un spatiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporar, cu care se afla intr-o relatie stransa de interdependenta.

e)     procesul de comunicare are un caracter dinamic datorita faptului ca oricare comunicare, odata initiata, are o anumita evolutie, poate schimba atat sensul comun, cat si pozitia persoanei implicate in acest proces.

f)      procesul de comunicare are un caracter ireversibil (odata transmis un mesaj, acesta nu poate fi oprit in drumul sau spre destinatar). Ne referim la comunicarea verbala.

g)     in situatii de criza, procesul de comunicare se desfasoara intr-un ritm mai alert si are o sfera mult mai larga de cuprindere.

h)     semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atat pt. partenerii actului de comunicare (emitent si receptor), cat si pt. diferiti receptori, daca mesajul se adreseaza mai multor persoane.

i)       oricare mesaj folosit in comunicare are un continut manifest si un continut latent (acesta are semnificatii mai profunde decat continutul manifest al mesajului).

IV. Dictionarele franceze definesc termenul de comunicare ca fiind convergent cu semnificatia expresiei „punerea in comun”. Dictionarul explicativ al limbii romane da trei definitii comunicarii:

o instiintare, aducere la cunostinta.

contact verbal realizat in interiorul unui grup sau colectivitati.

o prezentare sau o ocazie ce favorizeaza schimbul de idei.

Plecand de la aceste definitii ale comunicarii, putem realiza o definitie mai complexa ca: „acel mod de interactiune psiho-sociala a oamenilor realizat intr-un limbaj articulat sau prin alte coduri in vederea transmiterii unei informatii.”

Alti specialisti definesc comunicarea ca fiind un sistem (sursa) ce influenteaza starile sau actiunile altui sistem (tinta), receptorul alegand din multitudinea semnalelor primite pe acelea care transmise prin canalul de comunicare leaga sursa de receptor.

V. 1934 – Karl Bahler, Roman Jakobson

J. J. Von Culerberg

W. Noamen modelul fundamental de derulare a oricarei comunicari

O. Scholter

Mesaj

Emitent Receptor (schema 1)

Feed-back

Referent

Canal

Emitent Cod Receptor (schema 2)

Mesaj

Procesul de comunicare poate fi definit in sens larg ca fiind procesul prin care un emitator transmite informatii receptorului prin intermediul unui canal cu scopul de a produce asupra acestuia din anumite efecte.

Fiecare proces de comunicare are o structura specifica determinata de un anumit tip de relatie care se dezvolta pe traseul emitator – mesaj – receptor.

Cea mai simpla schema a procesului de comunicare a fost realizata in 1934 de K. Bahler (schema 1).

Ulterior, aceasta schema a lui Bahler, R. Jakobson dezvolta structura procesului de comunicare, adaugandu-i alte elemente de baza (schema 2). Potrivit acestei scheme, emitatorul transmite un anumit mesaj intr-un anumit mod catre receptor, care va fi obligat sa initieze o actiune de decodare a mesajului initial transmis. Mesajul deci trebuie sa fie realizat intr-un anumit cod, cod care trebuie sa fie cunoscut atat de emitator cat si de receptor. Informatia pleaca de la emitent si devine informatie pt. receptor daca in situatia in care acesta din urma cunoaste codul in care informatia a fost transmisa. Atat emitatorul cat si receptorul sunt entitati orientate catre realizarea unui scop comun. Emitatorul are scopul de a oferi informatia, in timp ce receptorul are scopul de a primi, de a intelege mesajul transmis. Intre mesaj si codul in care acesta a fost transmis exista anumite diferentieri. In timp ce mesajul se caracterizeaza prin coerenta, cursivitate, claritate, codul este fix, invariabil, abstract, concretizandu-se printr-un anumit nr. de semne.

x   y x z x'

Emitatorcodare

Receptordecodare

Canal zgomot de fond

efect

Potrivit acestui model al procesului de comunicare , daca un emitator doreste sa transmita o informatie catre un anumit receptor, aceasta informatie trebuie sa fie inteligibila si transmisa printr-un cod cunoscut de ambii parteneri. Pt. ca emitatorul sa fie inteles, el trebuie sa-si codeze mesajul. Odata codat, acesta se transmite prin semnale de tip y catre receptor, semnale ce parcurg canalul de comunicare stabilit intre cei doi participanti la procesul de comunicare. Receptorul trebuie sa-si decodeze semnalul si sa-l interpreteze sub forma unei informatii x, informatie de determina o actiune din partea acestuia.

Comunicarea poate fi ingreunata de un surplus de informatii nerelevante pt. mesajul transmis, informatii care sunt date de zgomotul de fond (notat cu z).

Reusita comunicarii, potrivit acestor autori, implica izomorfismul care se creeaza intre x si x'. Procesul de comunicare este reusit in masura in care x' se suprapune in totalitate peste x.

VI. Indiferent de forma pe care procesul de comunicare o are, el trebuie sa includa cateva elemente structurale caracteristice:

1.     Existenta celor 2 parteneri E si R intre care se initiaza comunicarea.

2.     Canalul de transmitere a informatiilor oricarui proces de comunicare ia nastere ca urmare a relatiilor de interdependenta ce exista intre elementele structurale enumerate mai sus (E si R).

3.     Mesajul e foarte important in comunicare datorita faptului ca pt. intelegerea acestuia, partile implicate in comunicare trebuie sa parcurga etapele necesare pt. codificarea si decodificarea mesajului. Mesajul poate fi transmis intre E si R printr-un limbaj verbal, nonverbal si paraverbal.

Limbajul verbal se realizeaza cu ajutorul cuvintelor. Limbajul neverbal e cel ce foloseste gestica, mimica etc. Limbajul paraverbal e acea forma a limbajului neverbal data de tonalitate, inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele intre cuvinte, ticuri verbale etc.

In cadrul procesului de comunicare realizat de catre un individ ponderea importanta o are limbajul neverbal (55% din limbajul de comunicare; datorita faptului ca acest limbaj are un grad scazut de constientizare), limbajul paraverbal are cca. 38% si cel verbal cca. 7%.

Un alt element al procesului de comunicare este feed-back-ul. Acesta e acel mesaj specific prin care emitatorul primeste de la receptor un anumit raspuns in legatura cu mesajul initial comunicat.

Un alt element constitutiv al comunicarii este canalul de comunicare – drumurile, caile urmate de mesaj de la E la R.

In practica comunicarii avem doua canale de comunicare:

1.     Canale formale (prestabilite) = sistem de canale ierarhice stabilite in cadrul unei organizatii (informatia vine de la director la subordonati etc.)

2.     Canale neformale ce se stabilesc pe relatii de prietenie sau preferinte (reactia personalului la o decizie manageriala).

Un alt element e mediul comunicarii. El e influentat de modalitatea de comunicare. Exista in practica un mediu oral de comunicare si un mediu scris.

Un alt element il constituie : barierele de comunicare (perturbatii ce pot interveni in comunicare). Perturbatiile pot fi de natura interna (factori fizici, legati de semantica exprimarii) si de natura externa (sunt generati de mediul fizic in care se transmite comunicarea; ex.: poluarea fonica, intreruperi ale comunicarii).

Barierele comunicarii sunt:

1.     bariere de limbaj

2.     bariere de mediu

3.     bariere datorate pozitiei E si R in comunicare

4.     bariere de conceptii

1. Apar atunci cand in continutul comunicarii se folosesc cuvinte ce au intelesuri diferite pt. participantii la comunicare. Ele apar atunci cand E si R se deosebesc prin deosebiri profesionale sau stadiu social diferit. Barierele de limbaj pot fi determinate de starea E sau R, ce pot deforma sensul informatiilor primite. Aceste bariere pot sa apara si in cauzul persoanelor cu probleme de vorbire sau persoanelor ce vorbesc cu sensuri multiple.
2. Sunt date de un mediu de comunicare necorespunzator (poluare ridicata). Barierele de mediu pot fi date si de lipsa suportului de informatii corespunzator intre E si R.
3. Pot fi generate de imaginea pe care o are E despre sine, dar si despre R, dar si de pozitia diferita a partilor asupra problematicii abordate si a situatiei in care are loc comunicarea. Aceste bariere pot fi determinate si de intentiile, sentimentele pe care le au E si R.
4. Apar datorita lipsei de atentie in receptarea mesajului, concluziile gresite ce se trag asupra mesajului transmis, sau din lipsa de interes a R, sau de rutina ce apare in cadrul comunicarii.

VII. In functie de criteriul luat in considerare, distingem mai multe forme de comunicare.

• Un prim criteriu are in vedere modalitatea de transmitere a mesajului: comunicare directa (mesajul e transmis prin mijloace primare: cuvant, mimica), comunicare indirecta (partile implicate in comunicare folosesc tehinici secundare de comunicare: tiparituri, semnale TV, unde radio).

In cadrul comunicarii indirecte sunt:

• comunicarea imprimata
• comunicarea inregistrata
• comunicarea fir-cablu
• comunicarea radiofonica

In functie de faptul participarii individului la procesul de comunicare avem: comunicarea intrapersonala, interpersonala (de grup) ce se realizeaza intre indivizii ce apartin unui grup sau organizatii de masa ce se adreseaza publicului larg (radio-ul sau TV-ul).

In functie de modul de realizare a procesului si in functie de relatia dintre indivizi din care unei organizatii, comunicarea poate fi: ascendenta (de la nivele ierarhice inferioare catre cele superioare), descendenta (de la nivele ierarhice superioare catre cele inferioare) si pe orizontala (de la acelasi nivel ierarhic).