Definirea spatiului public

Definirea spatiului public

Caracterul problematic al spatiului public este evident, el devenind 'obiectul unei dezbateri paradoxale'[1], intrucat, 'desi teoreticienii fac apel la aceasta notiune, ei ii contesta de fiecare data pertinenta'[2], ca urmare a ambiguitatii in definirea fenomenelor sociale pe care le circumscrie. Insa, oricat de contestat ar fi conceptul printre specialisti el ramane totusi de neocolit[3]

Notiunea 'public' este definita in opozitie cu notiunea 'privat' si <<desemneaza, in ideologia secolului al XVII-lea, 'domeniul de stat', spre deosebire de 'spatiul privat', libertatea de constiinta si credinta asigurata in cadrul societatii civile>>[4]. Nu este simplu sa se faca distinctia intre spatiul privat si spatiul public, deoarece 'exista spatiu public al societatii politice si spatiu privat al societatii civile (familie, proprietate privata, piata etc.), precum si spatiu privat al subiectivitatii individuale'[5]

J. Habermas a creat conceptul de spatiu public 'pentru a justifica aparitia, in secolul al XVIII-lea, in Franta si in Anglia, a unei sfere intermediare intre viata privata si statul monarhic intemeiat pe secret'[6]. Este un spatiu de mediere intre societatea civila si stat (sfera puterii publice) in care oameni instruiti citesc ziarele, schimba intre ei carti si argumente in saloanele literare si in cafenele; din aceasta intebuintare deschisa a ratiunii, fondata pe publicitatea dezbaterilor, ia nastere un model de buna guvernare si de lege, in opozitie cu arbitrariul regilor.

Reflectia lui Habermas despre spatiul public se limiteaza, se pare, la spatiul de circulatie al textelor scrise identificat cu cercul ratiunii. Este un spatiu public oarecum idealizat. Ca urmare, abordarile ulterioare inspirate de gandirea lui Habermas sunt antrenate in directii diferite care, de regula, largesc acest spatiu, indeosebi prin luarea in considerare a noilor tehnologii de comunicare care se substituie cartii si care, este adevarat, scurtcircuiteaza argumentatia rationala (diferenta dintre decalat si direct). Acest demers se face insa cu acceptarea tacita a cel putin doua modificari esentiale: 1) acceptarea ideii ca spatiul public este un spatiu cel putin conflictual si 2) refuzul de a se recurge la o teorie manipulatorie a mass-media sau la o conceptie pesimista si unilaterala a consumului (exact cea a lui Habermas din Spatiul public)[7]. In consecinta, in urma acestor demersuri rezulta un spatiu mult mai larg, mai deschis, fara memorie si fara granite evidente.

Literatura de specialitate pune in evidenta faptul ca forma canonica a spatiului public teoretizat de Habermas este astazi erodata in mai multe feluri[8]

♦Prin privatizarea persoanelor publice si prin tiraniile intimitatii: peste tot unde patrund mijloacele de comunicare de masa si noile tehnologii busculeaza granitele apropierii si departarii de sfera intima, privata si publica. Sfera intima este adusa in spatiul public.

♦Prin intermediul pietii si al publicitatii. Spatiul public se invecineaza cu spatiul comercial, iar circulatia informatiilor o insoteste peste tot pe cea a marfurilor (marile mijloace de comunicare sunt legate de publicitate; presa este in primul rand o intreprindere furnizoare de informatii economice si politice ceea ce justifica batalia pentru achizitionarea unui ziar, a unui post de televiziune sau edituri).

♦Prin instrumentare si prin noile instrumente. Se incearca in diverse moduri 'creearea opiniei' printr-o multitudine de sondaje si prin procedee de directionare a comunicarii politice inprumutate din marketingul comercial. De altfel, inlocuirea textelor scrise cu ecranele de televiziune agraveaza asimetria schimbului (posibilitatea aparitiei dualismului intrebuintarilor rezervand unora performante foarte rentabile si altora, noilor analfabeti, pur si simplu excluderea).

♦Prin fragmentarea publicului. Directionarera posturilor de televiziune, daca ar duce la disparitia caracterului de serviciu public si a misiunii universale a acestora ar contribui la faramitarea dezbaterilor sau la argumentarea lor comunitara (fiecare s-ar uita la televizor sau si-ar primi propriul ziar pentru a putea ignora mai bine lumile celorlalti, ceea ce l-ar ajuta pe fiecare sa-si perfectioneze inchiderea culturala). Desigur, notiunea de spatiu public indica faptul ca exercitiul ratiunii are nevoie de granite insa aceasta inchidere este amenintata astazi atat de faramitarea democratica a culturilor, care pretind ele insele a fi propria lume, cat si de deschiderea mondiala. Termenul 'spatiu public' hraneste iluzia unui loc de intalnire unitar, din ce in ce mai greu de gasit pe ordinea de zi a noilor democratii. Spatiul public, daca exista este acum mult mai larg, dar in acelasi timp fragmentat si se scurge pe la cele doua capete micro (micile patrii comunitare) si macro (marea piata mondiala). Toate acestea conduc la concluzia: 'mijloacele de comunicare moderna nu mai acopera nici teritoriul national nici cercul ratiunii'[9], insa 'nu suprima nici ratiunea, nici gramatica dezbaterii, ci le complica'[10]