Anteprescolaritatea ca varsta de dezvoltare

ANTEPRESCOLARITATEA CA VARSTA DE DEZVOLTARE

Conceptul de varsta de dezvoltare si criterii de etapizare.

Exista doua probleme de prim ordin pentru o patrundere avizata in psihologia varstelor. Prima se referea la criteriile operative prin intermediul carora se poate efectua impartirea in perioade, cicluri, stadii de dezvoltare psihica. A doua priveste caracteristicile pregnante si reprezentative ale stadiilor delimitate ca atare dupa criteriile acceptate.

Prima problema, a reperelor psihogenetice si psihodinamice (deoarece se refera la toate ciclurile vietii), este cu atat mai greu de analizat cu cat marea majoritate a autorilor ce au in atentie probleme de psihologia dezvoltarii sau de psihologia varstelor, decupeaza spre analiza doar unul din marile cicluri ale vietii omului si reconstituite din optica acestuia intreaga viata si intregul proces de dezvoltare psihica ce o caracterizeaza.

Contributii mai importante in problemele reperelor psihodinamice ale dezvoltarii personalitatii umane au adus specialisti in psihologia copilului. In aceste cazuri, accentual a cazut pe reperele psihogenetice.

Reperele psihodinamice se exprima in conduite, caracterstici si trasaturi psihice in decursul intregii vieti. Ele au o latura sentimentala, folosesc la sesizarea momentelor de schimbare din ciclurile vietii si o latura teoretica, ce consta in faptul ca permit deschiderea probabilista si prospective a dezvoltarii persoanei umane si a reactiilor ei semnificative. Exista o latura umana generala (nespecifica) si una particulara (specifica). Reperele psihodinamice se refera intai la latura nespecifica si apoi la latura specifica.

Unele studii au pus in evidenta modificari ale conduitelor adaptative sau dezvoltarea instrumentului inteligentei, a afectivitatii, ritmul cresterii staturale si ponderale, cresterea, schimbarea si deteriorarea danturii, maturizarea sexuala, etc. - ca repere psihodinamice privind ciclurile vietii.

Dintre numeroasele sisteme care au influentat si contribuit mai mult la dezvoltarea psihologiei varstelor, exista unele mai relevante pentru rezonantele pe care le-au provocat in psihologia moderna.

A. Gesell este de parere ca dezvoltarea psihica este animata de o forta innascuta si directionata datorita cerintelor si conditiilor mediului de cultura care o utilizeaza. Datorita acestei optici a putut surprinde caracteristica succesiunii neantrerupte si din ce in ce mai complexe de stadii de echilibru si de stadii critice mai putin echilibrate, atragand atentia asupra conduitelor vietii de fiecare zi, impunand cadrul si optica longitudinala in psihologie.

Diferit ca atitudine, conceptie si stil, J. Piaget a operat cu repere biopsihice si de operatii mentale creand o teorie intelectualista originala in care structura, relatiile cu mediul se construiesc pe planul psihologic sub forma de actiuni, operatii, grupari de operatii. Intai, acest proces se realizeaza prin reactii senzorio-motorii (reactii simple conditionate si circulare la semnale-primare, secundare, tertiale) si cu deschidere spre semen si simboluri verbale (0-2 ani). Ulterior are loc constituirea de scheme preoperatorii (2-7 ani), cu organizarea configuratiilor statice ale ansamblurilor de actiuni si organizarea de forme mentale semireversibile. Intr-o faza mai avansata se considera ca specifica formarea de scheme operatorii concrete (7-12 ani), referent spatio-temporale reversibile, utilizare a relatiilor cauzale, formarea de sisteme de valori fixe si de coduri acceptate. A patra etapa este reprezentata de atingerea nivelului de maturizare a gandirii si inteligentei umane. Ramane astfel aportul exceptional a lui J. Piaget privind analiza calitativa a dezvoltarii inteligentei, manuirea metodei clinice in studiul dezvoltarii inteligentei si problema "decalajului transversal sau vertical".

H. Wallon a fixat structura reperelor psihogenetice pe constructia afectiva a eu-lui si personalitatii care are loc intr-o prima etapa diferentierea impulsivitatii emotionale de impulsivitatea motorie-primara , urmeaza constituirea constiintei de sine, apoi achizitiile de rol ce contureaza independenta eu-lui si, in fine, se constituie sincretismul personalitatii prin includerea afectivitatii in comportamentele sociale si intelectuale. El a fost orientat spre conduitele lejer patologice ale copilului in timpul dezvoltarii lui psihice, utilizand ca repere psihogenetice contradictia dialectica drept instrument de analiza psihologica.

Teoriile freudiste pun accentul pe energia instinctuala care se exprima prin: sexualitatea (libidinala), instinctul de conservare a vietii si instintcul mortii, dialetic opus celorlalte doua. S.Freud opereaza cu conceptual de catexis si cu o optica de verticalitate in care se poate diferentia o structura numita id, care exprima si reglementeaza energia disponibila. Energia incorporata in gandire adauga alte doua structuri, ego-ul si superego-ul. Pentru S. Freud copilaria are o foarte mare valoare, celelalte faze ale vietii reediteaza si se exprima ca rezonante psihice ale copilariei. Primul stadiu semnificativ pentru primul an de viata este stadiul oral, in care exista relatia bipolara de caracteristici, incredere-neancredere ca expresii ale dependentei copilului de calitatea ingrijirii parentale. In acest sens ingrijirea calda, echilibrata, calma determina increderea, iar ingrijirea dezordonata, capricioasa dezvolta neancredere, teama si suspiciune. Aceste caracteristici se instaleaza in structura intima a reactiilor, se stratifica in subconstient ca o structura bazala, greu schimbabila. Acest stadium este determinat de placerea activitatii de suptiune (foamea, absorbtia). In stadiul urmator, de la 1 la 3 ani (stadiul anal) se dezvolta caracteristici legate de autonomia si emanciparea de tutela imediat parentala versus simtul rusinii si al indoielii ca expresie a incapacitatii de a dobandii autonomie. Excesul critic privind micile accidente ale varstei duc la exces de rusine. Daca i se lasa liber terenul dorintelor copilului de a efectua singur o serie de activitati marunte, se dezvolta autonomia. Acest stadium se caracterizeaza prin centrarea experientei pe placerea legata de evacuarea anala. Dupa acest stadiu urmeaza o scurta pauza a dezvoltarii sexualitatii (stadiul falic), apoi se constituie stadiul genital (coincident cu adolescenta).

Constructive pentru problemele reperelor psihogenetice sunt consideratiile lui A.N.Leontiev care vede in dezvoltarea psihica atat o miscare dialectica cat si un proces de largire a conditiei interne structurale psihice formale care coexista. El a definit perioada copilului mic, pana la 3 ani, ca perioada de insusire a deprinderilor elementare de autoservire si a instrumentelor independentei, mersului si vorbirii. Perioada de pana la 3 ani pana la intrarea copilului in scoala, se caracterizeaza prin punerea bazelor personalitatii. Perioada scolara mica echivaleaza cu formarea de strategii de invatare organizata. Perioada scolara mijlocie este considerata ca o perioada de accelerale a dezvoltarii si maturizarii. Adolescenta inseamna dezvoltarea vietii spirituale dar si orientare socio-profesionala.

Se pot considera, cu privire la reperele psihogenetice, trei criterii reprezentative ale dezvoltarii psihice.

Primul este tipul fundamental de activitate, (autoservire, joc, invatare, munca), care are o latura expresiva si un rol formativ. El exprima directionarea si structurarea fortei energetice psihice, prin organizarea atentiei, intereselor, inteligentei, sensibilitatii afective, perceptiei, etc. Incarcandu-se de functionalitati de cunostinte, deprinderi si abilitati.

Al doilea este tipul de relatii ce exprima structura evolutiva a adaptarii si integrarii sociale. In cadrul relatiilor de comunicare se observa atitudini de protejare, simpatie, empatie, dependenta, dominatie, fuziune, etc. Ele pot fi intime, oficiale, publice, reciproc pozitive, reciproc negative, asimetrice, etc.

A treia dimensiune ce poate fi considerata printre reperele psihogenetice este aceea a caracteristicilor privind contradictiile dialectice ale relatiilor dintre cerintele socio-culturale, exprimate direct si lateral fata de copil, si cerintele subiective in opozitie relativa cu posibilitatile societatii de a le satisface. Atingerea obiectivelor concrete ale vietii, constitue momente de echilibru traite ca stari de confort psihic sau organizare de alte obiective.

Etapele de varsta.

Pentru a observa particularitaatile varstei anteprescolare si pentru a intelege importanta acestei varste din motivul plasticitatii enorme in toate aspectele dezvoltarii, trebuie mai intai sa delimitam aceasta varsta in intregul context al vietii.

O foarte mare atentie este acordata debutului vietii deoarece acest lung proces de formare, inainte de nastere, influenteaza in mod natural deosebit dezvoltarea ulterioara a vietii. Imediat dupa nastere, copilul incepe sa creasca, sa se adapteze si sa-si organizeze echilibrul primar functional biologic.

Urmeaza manifestarile de inteligenta adaptativa practica, deplasarea si imitatia iar dupa un an intra in perioada primei copilarii, a anteprescolaritatii 1-3ani, etapa constituirii primare coerente, a trairii experientei de viata curenta pregnanta de invatarea comunicarii verbale, perfectionarea deplasarii si manuirea obiectelor.

In a doua copilarie incadrata intre 3 si 6 ani, urmata de perioada scolara de la 6 la 1011 ani incepe sa ia amploare dezvoltarea psihica.

Perioada pubertatii, intre 1011 ani si 14 ani, si adolescenta intre 14 si 1820 de ani, se caracterizeaza prin trecerea spre maturizare si integrare in societatea adulta.

Trecut in tinerete, de la 24 la 35 de ani, individual se intreaba ce stie, ce poate, raportat la ce vrea sa faca sub semnul aspiratiei spre autorealizare, fericire si independenta.

Intrat in varstele adulte incepand cu 35 de ani pana la 45 ani el este fauritorul social al vietii si al progresului.

La o varsta inaintata, dupa 65 de ani, se poate vorbii de regres, de o dezangajare profesionala ce taie brusc influxul de energie prin exercitrea profesiunii care pana la acel moment intretinea un echilibru adaptat.

1.3. Particularitatile anteprescolarului.

1.3.1. Primul an de viata.

Pentru copil, nasterea reprezinta o schimbare radicala a conditiilor de existenta. Urmeaza imediat dupa nastere o faza de intense si dificile adaptari la viata extrauterina ce dureaza 8-10 zile si una de 30 de zile in care se antreneaza treptat caracterul penibil al adaptarii.

Achizitiile primului an de viata devin fundament pentru ce va urma, in celelalte stadii. Un prim organizator al vietii psihice umane este regimul de viata (baia, curatenia, hrana, somnul), in care trebuie sa se respecte principiul autoreglarii.

Copilul doarme pana la un an, aproximativ 80% din timp, cu o descrestere in ultimul trimestru spre 50%. Se modifica pe acest interval ritmul si calitatea somnului.

In ontogeneza timpurie, foamea provoaca o stare generala de agitatie si tensiune. Aceste trebuinte sunt implicate in invatarea si comunicarea timpurie.

In primele 10-12 zile, sunt necesare cam 6-8 alimentari in 24 ore. Dupa 4 saptamani, acestea se pot reduce la 5-6.

Se accelereaza procesul de osificare si cresterea perimetrului capului (la 2 luni se inchide fontanela posterioara iar la 15 luni cea anterioara), vertebrelor (la 3 luni se formeaza curbura cervicala iar la 6 cea lombara), coapselor, perimetrul toracic si membrele inferioare. Un eveniment important al primului an de viata asociat cu neplacere de catre sugari este eruptia dentara la 6-7 luni, care face ca la sfarsitul primului an de viata copilul sa aiba 8 incisivi.

Modificarile din sistemul muscular trebuie sa le insoteasca pe cele osoase. La inceputul stadiului, muschii sunt fini, saraci in grasimi si proteine si prezinta 22% din masa corporala. Pana catre doua luni exista o anumita hipotomie caracteristica si astfel muschii nu pot sustine unele segmente ale corpului, de aceea atunci cand este luat in brate, capul se culca pe umarul adultului, iar mana devine un sprijin suplimentar pentru spatele acestuia.

Dupa doua luni apare normotonia, muschii devin mai consistenti si vor fi antrenati atat pentru realizarea posturii cat si pentru sporirea capacitatii de miscare, mai ales a progresului in apucare. Dupa doua luni copilul isi tine capul, la 5-6 luni aplica pozitia sezand, iar la 10-12 luni poate face primii pasi, ceea ce exprima dezvoltarea sistemului muscular, si sporirea coordonarilor osteo -musculare.

Aparatul respirator prezinta cateva particularitati: respiratia este mai superficiala si mai frecventa dar in primele 3 luni plamanii vor creste foarte mult si se vor perfectiona.

Contractia peristatica este si ea mai slaba la inceput, iar pilozitatile intestinale mai putin dezvoltate. In ceea ce priveste aparatul excretor, nu se stabileste niciun fel de control sficterian si nici nu trebuie fortat acest proces.

La nastere creierul copilului are numarul de neuroni specific speciei umane si reprezinta 1/9 din greutatea generala a corpului. Excitatia iradiaza difuz si haotic ceea ce se exprima in "agitatia motrica" necoordonata si nedirectionata de la inceputul stadiului.

La noul nascut sunt prezente numeroase reflexe neconditionate, unele dintre ele fiind considerate arhaice ce dispar intre 2 si 4 luni. Inhibitia conditionata este mai bine instalata in functionalitatea cerebrala, dupa 4 luni, iar reflexele conditionate cresc numeric si dobandesc stabilitate si varietate.

Procesele de mielinizare continua amplu la nivelul cortexului, prin angajarea vasta a analizatorilor si miscarilor, si prin stimularea permanenta din partea mediului.

Dupa 3 luni se intensifica toate circuitele inter-analizatorice si posibilitatea inchiderii bruste a acestora, ceea ce explica progresul perceptiei si cresterea miscarilor adoptative si mai ales a primelor conduite inteligente.

Foarte limitat se manifesta analizatorul verbomotor facandu-se legatura intre acesta si ceilalti.

Manifestarile motrice in primul an de viata progreseaza in functie de schimbarile structurale si functionale ale sistemului osteo-muscular si de dezvoltare a sensibilitatii kinestezice si a capacitatilor generale ale scoartei cerebrale.

Trecerea de la miscarile spontane si haotice orientate si adaptate, de la apucare la mers, depind de implinirea altor factori de intretinere (somn bun, stimulare prin joc, alimentatie corecta etc).

Miscarile incorporate structurilor reflexe neconditionate, cele haotice si cele invatate se dezvolta intr-o ordine dupa ariile corporale.

Dezvoltarea miscarilor mainilor (6-9 ani), au efect de perfectionare a sensibilitatii tactile si imbogatirea treptata a experientei tactilo-kinestezice, dar si perfectionarea apucarii obiectelor si manevrarii lor. Pana spre 8-9 luni miscarile fine se perfectioneaza si copilul examineaza cu atentie obiectele si descopera propriile maini.

In ceea ce priveste mersul, el are numeroase componente inascute dar altele trebuiesc formate. De la 6-8 luni copilul trece de la sezut cu sprijin la ridicarea in genunchi apoi in picioare cu sprijin. In jurul a 10 luni incearca sa faca pasi, iar la 12 luni sa obtina primii pasi fara sprijin, cucerirea mersului fiind legata de o dezvoltare motorie generala, incluzandu-se astfel si miscarile capului si trunchiului.

La noul nascut relatiile afective sunt numai negative, dupa 3 luni vor fi pozitive. Expresiile mimice sunt sarace si adesea confuze. Ganguritul este materia prima a vorbirii, cuprinzand intai vocale neclare, apoi acestea devin clare. La 4 luni, se produc articulari de vocale cu consoane si diferentiere a consoanelor, iar spre 5 luni incepe procesul de lalatiune (expresie articulata ce consta intr-o intensa emisie repetata de silabe) ca faza superioara a ganguritului.

Zambetul se transforma in ras zgomotos instalandu-se emotia ca modalitate curenta de relationare cu ambianta. Supararea, simpatia si anxietatea sunt invatate prin conditionare, imitatie sau aduse de cei din jur, existand totusi o stransa relatie intre spaimele copilului si cele ale mamei.

Trecerea de la trairi negative sau pozitive la manifestari afective pozitive se face in urma "reactiei de triumf" si a bucuriei. Plansul copiilor sanatosi are o evolutie specifica. Astfel, in primele luni, majoritatea copiilor plang fara lacrimi, cu tipete concomitente. Intre 3-6 luni, plansul este insotit de miscari si agitatie. Dupa 6 luni copiii plang fara sa se agite. Primul an de viata creeaza o baza primara a atasamentului fata de mama, lipsa sau inlocuirea fisurii materne duce la efecte negative ale structurii psihicului infantil, traume fizice, intelectuale, afective si sociale cu posibile inclinari spre delicventa, nevroza, increderea in oameni si stabilirea unor relatii bune cu ceilalti. Sugarul la sfarsitul stadiului este capabil sa faca tentative de plans specifica si se poate vorbii de reactii de intimidare sau oarecare rusine intr-un cadru de dezvoltare a culturalizarii afectivitatii si a cresterii functiilor reglatoare si de comunicare.

Un specific al functionarii creierului uman transmis ereditar este limbajul verbal care are pe de o parte premise ereditare si pe de alta parte surse exterioare de ordin socio cultural. Astfel aparitia ganguritului ca o expresie a maturizarii functionale programata genetic, este demonstrata de faptul ca toti copiii ganguresc la fel si ca sunt emise mult mai multe sunete decat cele care corespund limbii materne. Oricat de limitate ar fi aceste sunete verbale prime, ele reprezinta inceputul unui mod nou de semnalizare ce va sustine dezvoltarea conduitelor inteligente si adaptarea din ce in ce mai buna la mediu.

Dezvoltarea conduitelor inteligente se construiesc in prelungirea si pe fundamentele reflex neconditionate manifestate dupa nastere. Pe baza lor se formeaza si se manifesta rapid functiile elementare psihice si apoi inteligenta. In aparitia inteligentei se parcurg 5 stadii: stadiul reflex neconditionat, stadiul reactiilor circulare primare, secundare, stadiul coordonarii reactiilor circulare secundare si stadiul reactiilor circulare tertizare. Toate reusitele copilului din timpul studiilor se sprijina pe perceptie si pe schemele de actiune care sunt coordonate si ghidate de reusita practica si de constatarea tot perceptiva a acesteia. Inteligenta senzorio-motorie construieste bazele pentru cea conceptuala achizitionata mai tarziu.

1.3.2. Anteprescolaritatea.

Din punctual de vedere al motricitatii, ceea ce se remarca de la prima vedere la anteprescolar este din ce in ce mai buna lui autodeplasare, explorarea activa a spatiului in care se afla si bineanteles largirea relatiilor de comunicare cu ceilalti.

Dezvoltarea copilului fiind favorizata de cadrul familiei, in aceasta perioada se incadreaza achizitii de controlul evacuarilor reusind la 3 ani sa le regleze bine in timpul zilei dar si in timpul noptii.

La nivelul sistemului nervos central se produc perfectionari functionale mai ales in zonele motrii si verbo motorii, creste in inaltime apoi scade usor la 3 ani, ajunge la 14 kilograme, luand si in greutatea creierului.

La inceput mersul este destul de deficitar, capul si trunchiul tind sa fie propulsate mai inainte, picioarele sunt mult mai departate si sunt mai sus ridicate si totodata coborate abrupt si asezate cu toata talpa pe sol.

Echilibrul general nu este deplin realizat si apar fel si fel de oscilatii, iar mersul nu este adaptat terenului si copilul cade des. La 1 an si 6 luni, mersul se imbunatateste foarte mult, iar la 2 ani il stapaneste in totalitate aflandu-se la varsta "genunchilor rupti" si "tropaielii".

Miscarile mainilor se dezvolta in diretia de apucare si manipulare a diverselor obiecte, producandu-se totodata o "lateralizare" evidenta, fiecare mana tinzand sa aibe functii specifice in manipulare. La 2 si 3 ani miscarile fine ating anumiti parametrii de performanta si se produc perfectionari functionale ale kinesteziei si legaturii acesteia cu analizatorul verbo-motor.

Controlul miscarilor se realizeaza prin comanda verbala, controlul perceptiv, confruntarea cu scopul urmarit si prin confruntarea cu modelul in contextul invatarii prin imitatie.

Dezvoltarea motrica are consecinte in psihismul infantil pentru ca largeste campul de explorare a lumii, permite satisfacerea independenta a unor trebuinte, pentru ca dezvoltarea manualitatii este o cale a cunoasterii functionalitatii lucrurilor si valorizeaza posibilitatile proprii senzoriale si motrice prin manifestari active.

Perceptia care si-a construit mecanismele de baza in primul an de viata, evolueaza intre 1-3 ani in directia schiemelor perceptibile pentru obiectele din mediul apropiat, devenind astfel mult mai operative in fata unor stimuli simpli.

Perceptia vizuala este buna in special apropiat si pentru obiectele familiale. S-au constatat dificultati ale copiilor pana la 2 ani de a distinge imaginea persoanei reale de cea din oglinda.

Perceptiile tactile se amplifica pentru ca beneficiaza de imbogatirea modalitatilor de a manipula obiectele, de unde coordonarea din ce in ce mai buna a celor doua maini.

Acum se consolideaza si relatia dintre tact si vaz, acestea dubland pipairea.

Coordonarea vaz-auz se realizeaza in bune conditii pentru obiectele familiare, mai important fiind auzul verbal fara realizarea discriminarilor.

Cel mai important moment in planul senzorial fata este debutul reprezentarilor legat de aparitia functiilor simbol.

Realismul fortuit si realismul neizbutit sunt cele doua faze parcurse de desenul copilului.

Jocul simbolic reprezinta capacitatea de a se atasa la un obiect care are particularitati reale, noi functionaliatti sau insusiri pe care nu le are in fapt dar sunt date de integrarea acestuia in joc.

Reprezentarile nascute acum sunt puternic dependente de perceptii, sunt concrete, legate de singular, cu slabe mecanisme analitico sintetice, dar furnizeaza baza planului inter mental.

Memoria anteprescolarului este expresia proprietatii naturale a creierului uman de a conserva datele experientei personale dar si a inceputului dezvoltarii celei mijlocite.

Copilul memoreaza aspectele concrete care se repeta mult si sunt legate de dorintele sale. Este o memorie involuntara in totalitate, la 3 ani pastrarea informatiilor este de cateva luni.

Atentia prezinta la randul ei superficialitate, fiind puternic stimulata de spectacolul general al lumii, al spatiului, este involuntara si manifestata cu intermitenta. In cursul acestui stadiu, atentia incepe sa fie stimulata prin comenzile verbale ale adultului, aceasta fiind o conditie foarte importanta a proceselor din stadiul urmator.

In incheierea primului an de viata, in ceea ce priveste limbajul, copilul poate sa pronunte doar cateva cuvinte. Dupa o perioada de repaus se observa un progres cantitativ dar si calitativ, cuvantul devenind cu adevarat un semnificant pantru stimuli concreti, incepand sa-i inlocuiasca in relatiile de comunicare cu adultul. Prin urmare, activitatile directe cu obiectele, dar si comunicarea cu mama, constitue sursa continutului semantic al cuvintelor asimilate de anteprescolar.

Trecand de la etapa cuvantului fraza la limbajul telegrafic unde obiectele pot fi aratate sau direct utilizate, copilul dobandeste diferite experiente, dorind sa afle numele obiectelor, se exprima cat mai repede. In faza gramaticala, aproape de 3 ani, el reuseste sa foloseasca corect pronumele "eu", ceea ce exprima o generalizare a relatiei cu "tu" si "eu".

Catre 3 ani limbajul este folosit de copil pentru verbalizarea a ceea ce face, pentru comunicarea cu ceilalti ca si material pentru un joc special specific copilariei-"jocul verbal.

Dupa 2 ani in limbajul situativ apar cuvinte cu semnificatii restranse la propria experienta cu obiectele din jur, se observa si o economicitate a mijloacelor de exprimare, dar si o repetare a silabelor accentuate care au mare relevanta in recunoasterea cuvintelor.

La nivelul dificultatilor de vorbire se pot identifica: eliziuni, simplificarea articularii cuvintelor, inlocuirea unor sunete greu de pronuntat cu altele, netateza, perseverarea, contragerea.

In ceea ce priveste gandirea simbolica si preconceptuala a anteprescolarului se remarca trecerea de la inteligenta senzorio-motorie desfasurata in plan perceptiv si in cel al actiunilor afective, la inteligenta care dobandeste instrumente mentale de desfasurare ce dispune de reprezentari, cuvinte si actiuni reprezentate in locul celor reale. De la aparitia limbajului pana la 4 ani se distinge perioada inteligentei preconceptuale ce opereaza cu entitati mentale specifice, un fel de notiuni legate de primele semene verbale, un fel de colectie in care exista un exemplar privilegiat concretizat intr-o reprezentare particulara rezultata din experienta directa a copilului. Egocentrismul, aninismul si magismul sunt cateva caracteristici ale gandirii copilului in aceasta perioada.

Viata afectiva a anteprescolarului tinde sa conditioneze desfasurarea celorlalte laturi ale psihicului infantil in sensul ca dorintele, satisfactiile, bucuriile copilului dirijeaza miscarile, perceptiile, cautarile, comunirile sale.

La randul sau dezvoltarea afectiva reflecta toate celelalte achizitii. Din aceasta interactiune rezulta dominarea trairilor pozitive ca rezultat al cresterii capacitatilor de echilibrare cu mediul. In acelasi timp emotiile sunt situative si capricioase iar relatiile afective au o relatie de superficialitate si incep sa fie influentate de amintiri sau de un inceput de anticipare. Atasamentul de mama care a inceput sa se cristalizeze in stadiul anterior devine si mai puternic in jur de 2 ani unde copilul reactioneaza foarte intens daca i-si da seama ca mama pleaca, devine gelos si se teme de pierderea dragostei ei daca nu face ce i se spune.

In general, viata afectiva din acest stadium se exprima in efecte si emotii puternice, de scurta durata cu caracter exploziv, cu slabe semne de autoreglare dar cu puternice atasamente importante pentru psihismul infantil. Spre 2 ani, tatal este admirat si devine favoritul copilului.

Dupa 2 ani, copilul devine impulsiv si neintelegator, instabil din nou. La 2 ani jumatate, cucerirea propriei identitati se realizeaza prin opozitie cu ceilalti.

In copilaria timpurie exista doua feluri de anxietate: cea fata de persoane si situatii straine si cea de separatie. Treptat se constituie si anxietatea morala ca teama de pedeapsa si traire a sentimentului de vinovatie.

O prima caracteristica a jocului este faptul ca se confunda la copilul de 1-3 ani cu intreaga lui activitate, apoi manipularea obiectelor si jucariilor este continutul de baza a activitatii ludice de acum dominate de miscarile repetitive. O alta caracteristica a jocului este faptul ca nu se poate realiza in absenta obiectelor de manipulare carora le da semnificatii si functionalitati noi. Anteprescolarul se joaca alaturi de alti copii dar nu impreuna cu ei, pentru ca nu poate controla eficient mai multe planuri de desfasurare si astfel adopta diferite atitudini fata de un alt copil (atitudinea pasiva sau negativa), preferand jocul cu adultul.

Debutul gandirii simbolice si preconceptuale, insusirea limbajului si construirea mecanismelor memorio verbale, reprezinta principalele conditii ale dezvoltarii constiintei lumii si a constiintei de sine.

Apare posibilitatea integrarii informatiilor si schemelor de actiune intr-o experienta care incepe sa se constitue, a emotiilor situative in contextul unor legaturi afective de durata.

Copilul nu mai actioneaza global si nediferential la ambianta ci percepe clar obiectele si insusirile lor, invata sa le denumeasca, le descopera utilitatea, le aplica miscarile si complexele motrice de care dispune, tine seama de cadrul spatio-temporar in care ele se afla.

Inca de la sfarsitul primului an de viata se produce separarea actiunii proprii de obiect. In a doua faza se separa actiunea de propria persoana si copilul se identifica pe sine ca cel care face actiunea.

A treia faza este cea in care reuseste sa inlocuiasca numele propriu cu pronumele "eu". Un moment important al probarii si intaririi eu-lui in curs de cristalizare este parcurgerea si depasirea crizei de la 2 ani si jumatate la 3 ani, aceasta fiind etapa in care apare nevoia de a se afirma si de a-si cucerii autonomia, de a-si cunoaste propriile posibilitati si limite in raport cu ambitia.

Depasirea crizei inseamna dobandirea capacitatii de a se adapta la cerintele adultului si de a desfasura actiunile sale conform modelelor si nevoilor sociale.

In ceea ce priveste fiinta sa, se realizeaza un inceput al identitatii prin faptul ca i-si stie numele, poate indica unde locuieste, i-si stie camera, hainele, jucariile, aceasta putand insemna inceperea evolutiei personalitatii.