Clasa de elevi ca grup socio - educativ

Clasa de elevi ca grup socio - educativ

Grupurile scolare sunt formale si informale, adicǎ microgrupurile din interiorul acestora.

Grupurile formale sunt organizate oficial, relatiile dintre membrii grupurilor fiind reglementate de anumite norme. Clasa de elevi este "un grup angajat in activitǎti cu obiective comune, ce creeazǎ relatii de interdependentǎ functionalǎ intre membrii sǎi". (Rada., I. 1976)

Grupurile informale sau microgrupurile (de studiu, de joacǎ) sunt neinstitutionalizate si formate pe baza unor interese comune. Microgrupurile apar in interiorul grupurilor formale, intretinand relatii cu alte grupuri sau microgrupuri.

Grupurile formale si informale sunt conduse de lideri, care in functie de stilul de conducere adoptat pot fi de diferite tipuri:

a)       lideri autoritari, cu atitudine de comandǎ; dau ordine si cer sǎ fie executate, provocand tensiune psiho - socialǎ;

b)       lideri de tip democratic, cooperanti, ce consultǎ membrii grupului sau microgrupului in luarea deciziilor, care apoi devin obligatorii;

c)       lideri de tip laissez - faire, care lasǎ totalǎ libertate membrilor grupului, produc anarhie si activitǎti dezorganizate.

Clasa de elevi este un grup social, cu un inalt grad de socializare, de instruire, dezvoltare si formare a personalitǎtii elevilor, liderii actionand pentru realizarea scopurilor si asigurarea coeziunii grupului.

1 Relatii interpersonale in clasa de elevi

Structura clasei de elevi, ca grup socio - educativ, este definitǎ de interrelatiile ce se constituie intre membrii ce o compun: relatii de tip formal si informal, care la randul lor imbracǎ mai multe forme.

a)         Relatii de comunicare manifestate in schimbul de idei, pǎreri, convingeri, conceptii si in rezolvarea unor probleme, fapt care favorizeazǎ coeziunea grupului;

b)         Relatii de cunoastere si intercunoastere a trǎsǎturilor de vointǎ si caracter, a comportamentului etc;

c)         Relatii afectiv - simpatetice de preferintǎ, de respingere sau de indiferentǎ, care pot stimula sau perturba starea de spirit si randamentul grupului.

Aceste relatii interpersonale se manifestǎ, pe de o parte in atitudinea unui membru al colectivului fatǎ de elevi, fatǎ de ceilalti, iar pe de alta, in atitudinea grupului fatǎ de el. Cand in cadrul clasei de elevi existǎ si microgrupui, atunci apar relatii intre acestea si grupul formal, care uneori sunt contradictorii si este nevoie de interventia dirigintelui, ca lider formal.

In cadrul clasei de elevi, ca grup socio - educativ, fiecare elev este atat obiect al educatiei, cat si subiect, influentand si el pe ceilalti, prin actiunile sale conferite de sarcinile pe care le are de indeplinit in clasǎ: responsabil de disciplinǎ, de bibliotecǎ, de curǎtenie, de organizarea unor activitǎti cultural - sportive si turistice. In grup, fiecare elev isi lǎrgeste experienta de viatǎ, isi formeazǎ idealul de viatǎ. Deci climatul psihosocial al grupului scolar influenteazǎ formarea personalitǎtii elevilor sub toate aspectele sale.

2 Factorii de grup

Factorii de grup, care influenteazǎ formarea elevilor si mai ales coeziunea grupului scolar sunt externi si interni. Cei externi actioneazǎ prin intermediul celor interni, oferind conditiile de manifestare a acestora si sunt constituiti din:

a)        stilul de conducere al dirigintelui, care trebuie sǎ fie democratic, oferind elevilor sansa luǎrii deciziilor si dezvoltǎrii initiativei;

b)       normale, dupǎ care se conduce grupul nu trebuie sǎ fie impuse de diriginte, ci formulate impreunǎ cu elevii, avand, ca indrumǎtor regulamentul scolar;

c)        rolul pe care il are fiecare elev in grup.

Factorii interni sunt de naturǎ socioafectivǎ si factorii socio - cooperatori, manifetati in rolul fiecǎrui elev pentru realizarea scopurilor grupuli si in stilul de conducere.

Dinamica grupuli scolar este asiguratǎ de propunerea si realizarea unor scopuri, a unor linii de perspectivǎ, cum ar fi organizarea unei excursii, sau vizite la muzee ori intreprinderi, a unei activitǎti cultural - sportive. Realizarea unor asemenea scopuri produce elevilor plǎcere si bucurie, mobilizandu-i sǎ coopereze si sǎ participe la realizarea scopurilor propuse.

In concluzie, structura, coeziunea si dinamica unui grup ii conferǎ acestuia o notǎ distictǎ, care il deosebeste de alte grupuri, rezultand ceea ce numim sintalitatea grupului de elevi.

3 Metode si tehnici de studiere si caracterizare a grupurilor scolare

A cunoaste un elev sau un grup scolar inseamnǎ a descifra notele dominante ale personalitǎtii sale, a intelege si a identifica motivele care il determinǎ sǎ actioneze intr-un mod sau altul si a prevede la ce ne putem astepta de la el. Cunoasterea psihologicǎ este necesarǎ pentru a asigura caracterul diferentiat al instuirii si educǎrii personalitǎtii, proiectand metodele necesare.

Metoda convorbirii este folositǎ pentru a constata experienta de viatǎ a elevilor, anumite convingeri, sentimente, motivatii, nivelul de culturǎ generalǎ. Convorbirea poate fi liberǎ, spontanǎ sau dirijatǎ, fiind urmatǎ de prelucrarea si interpretarea datelor.

Metoda chestionarului constǎ intr-un numǎr de intrebǎri pentru a constata spre exemplu, anumite opinii, atitudini, nivelul de cunostinte intr-un domeniu, normele de comportare civilizatǎ, anumite trǎsǎturi de caracter sau motivatia, si nivelul de culturǎ. Acestea sunt apoi analizate, prelucrate si interpretate.

Metoda testelor. Testele sunt probe precis determinate, aceleasi pentru toti subiectii examinati, standardizare privind conditiile de aplicare si de prelucrare a rezultatelor. Ele sunt un mijloc important de investigare a insusirilor fizice si senzoriale, a proceselor psihice, a inteligentei. Existǎ deci teste psihologice, pedagogice si sociometrice.

Testele oferǎ avantajul unei mǎsurǎri rapide a capacitǎtilor si cunostintelor, permitand interpretarea rezultatelor pe baza statisticii matematice, a curbelor si tabelelor statistice.

Metoda studiului de caz este folositǎ pentru analiza si propunerea de solutii pentru rezolvarea unor situatii concrete din viata unui elev sau grup scolar, stǎri conflictuale, esec la invǎtǎturǎ, alegerea gresitǎ a profesiei.

4 Rolul profesorului diriginte in cadrul grupului

In cadrul clasei de elevi, ca grup socio - educativ cu anumite structuri psihosociologice, dirigintele asigurǎ respectarea normelor de conduitǎ prevǎzute in regulamentele scolare. Dirigintele este managerul activitǎtilor educative din clasa de elevi. El este ales dintre profesorii cu prestigiu profesional si moral, pentru a indeplini mai multe roluri:

• studierea si caracterizarea psihopedagogicǎ a elevilor si a clasei, ca repere in elaborarea programului educational;
• planificarea activitǎtilor educative;
• organizarea clasei ca grup socio - educativ, asigurand coeziunea si dinamica grupului educogen;
• conducerea democraticǎ si operationalǎ a clasei, folosind diferite strategii de interventie;
• conducerea activitǎtilor educative nonformale si colaborarea cu profesorii de la clasa respectivǎ, cu familia si cu comunitatea localǎ;
• consiliere psihopedagogicǎ, orientarea scolarǎ si profesionalǎ, in colaborare cu Centrele si Cabinetele de asistentǎ psihopedagogicǎ;
• participarea activǎ si responsabilǎ a elevilor la activitǎtile educative din cadrul clasei;
• crearea mediului educogen in clasǎ, coeziunea si dinamica grupului, rezolvarea cu tact pedagogic a conflictelor;
• prevenirea si combatarea devierilor de comportament si fomarea comportamentului moral la elevi;
• controlul si evaluarea eficientei activitǎtilor educative;
• optimizarea si inovarea activitǎtii educative.

Procesul de invatamant este conditionat in mare masura de obiectivele si de continutul educatiei, de conceptia pedagogica dominanta, acestea influentand esenta activitatii, formele si gradul in care elevii desfasoara activitatea de invatare, caracterul relatiilor profesor-elevi, nivelul de colaborare si cooperare intre elevi. In contextul reformarii sistemului de invatamant, optimizarea strategiilor instruirii se afla in centrul cercetarilor psihopedagogice.

Stilul de predare reuneste particularitatile individuale ale profesorului, ,,modalitatea sa proprie de lucru cu elevii", ,,stilul sau original de instruire a elevilor". Conceptul de stil educational s-a impus relativ recent in literatura pedagogica, interesul crescut pentru aceasta problematica fiind generat de perspectiva interdisciplinara in stiintele educatiei.

Stilul este asociat comportamentului, se manifesta sub forma unor structuri de influenta si actiune, prezinta o anumita consistenta interna, stabilitate relativa si apare ca produs al ,,personalizarii" principiilor si normelor care definesc activitatea instructiv-educativa. Stilul de predare al profesorului asigura un caracter personal predarii, o orienteaza prin ,,trasaturi" permanente, avand o valoare metodologica, operationala pentru situatiile problematice ale predarii-invatarii. Stilul imprima pecetea personalitatii in rezolvarea problemelor, in orientarea solutiilor.

Stilul cadrului didactic se concretizeaza prin alegerile potrivite cu situatiile de instruire, in alegerea metodelor si formelor de lucru pedagogic prin care el realizeaza un randament /performanta pedagogica superioara.

Cercetarile releva o multitudine de stiluri/comportamente de conducere in educatie, fiind frecvent asociate stilului: democratic, autoritar, laissez-faire.

a).    Stilul de conducere autoritar se caracterizeaza prin selectarea si promovarea tehnicilor, a procedeelor de invatare, a modalitatilor de lucru, a etapelor activitatii dirijata efectiv de catre profesor. El structureaza timpul, nu incurajeaza initiativele, sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii elevilor, mentine o anumita distanta fata de grup.

b).   Stilul de conducere democratic: profesorul incurajeaza implicarea activa a elevilor in procesul invatarii, initiativa, potentialul lor creativ; valorizeaza experienta cognitiva a elevilor, coopereaza si conlucreaza cu elevii in organizarea situatiei de invatare; prezinta criteriile comune de apreciere, de intarire pozitiva/negativa pe care le respecta impreuna cu elevii; se comporta ca un membru al grupului.

c).    Stilul ,,laissez-faire": releva rolul pasiv al educatorului, indiferenta, minimalizarea fenomenelor semnificative in procesul instruirii; accepta deciziile elevilor, comune ori individuale; nu face evaluari la adresa comportamentelor elevilor, manifesta un nivel scazut al aspiratiilor si exigentelor pedagogice ale predarii; lasa demersul didactic sa mearga de la sine; favorizeaza obtinerea de rezultate slabe ale elevilor la invatatura si manifestarea conduitelor deviante.

Desi poarta amprenta personalitatii educatorului, stilul predarii se poate ameliora/schimba. Activitatea de predare poate fi predominanta de stiluri diferite care influenteaza mai mult sau mai putin modul in care elevii se raporteaza la invatator si la sarcina de invatare sau atmosfera din clasa.

Dirigintele va crea conditiile necesare de manifestare a fiecǎrui elev, formuland cerintele educationale si diminuandu-si treptat pozitia de lider formal, in favoarea initiativei membrilor grupului. In acest stadiu, nucleul grupului preia, transmite si aplicǎ normele de conduitǎ de la diriginte la membrii grupului.