Metode de comunicare(prezentare) si audiere a articolului stiintific

Metode de comunicare(prezentare) si audiere a articolului stiintific

1. Comunicarea prin sustinere publica

Sustinerea publica orala se face pentru: comunicare; raportul stiintific;interventia stiintifica; studiul stiintific, memoriul stiintific, raportul de cercetare; lucrarea de diploma; teze de doctorat.

Partile principale ale lucrarii stiintifice sustinute oral si ale discursului sunt:

- introducerea (exordiul): vorbitorul enunta in linii mari problema care face obiectul comunicarii cu scopul de a trezi interes;

- tratarea subiectului- expunerea dezvoltata a ideilor, metoda argumentatiei;

- concluzia sau perioada- are rolul, pe de o parte, al unei recapitulari privind principalele probleme, iar, pe de alta parte, convingerea auditorului de justetea concluziilor;

- algoritmul de baza al expunerii orale ar consta deci din desteptarea interesului auditorului, convingerea lui pe baza de logica si practica cunostinte de retorica sunt utile mai ales tanarului cercetator;

- orice cercetator trebuie sa poata realiza o expunere orala care sa transmita liber ideile proprii;

- el trebuie sa foloseasca intreaga gama de mijloace de expresie: cuvant, sintaxa, cadenta si armonia frazei; sugestivitatea stilului; debit verbal; caldura cuvantului; gesticulatie; atitudine.

Regulile de baza pentru sustinerea publica

1. Pregatirea expunerii conditioneaza in mare masura comunicarea rezultatelor cercetarii si cuprinde: elaborarea planului prezentarii; cunoasterea auditoriului; pregatirea personala a vorbitorului; pregatirea materialului si tehnicii ajutatoare, pregatirea auditorului.

Planul prezentarii trebuie sa contina ideile principale si argumentarea fiecareia dintre ele, sa valorifice in primul rand rezultatele cercetarii proprii, expunerea trebuie sa reproduca integral sau macar partial textul special pregatit.

Cunoasterea auditoriului se realizeaza in functie de structura si de nivelul informarii acestuia.

Pregatirea personala a vorbitorului presupune: controlul atitudinii, al mimicii , al gesturilor, evitarea unei deficiente psihice.

Pregatirea materialului si al tehnicii ajutatoare: C.D., memory stik, folii , planse cu cifre sau grafice.(Folosirea materialelor audio-vizuale este de natura sa usureze expunerea, evitand monotonia).

Pregatirea auditorului prin anuntarea prealabila a temei, printr-un afis sau programul intrunirii.Se comunica la inceputul reuniunii de catre conducatorul sau, titlul stiintific, locul de munca si preocuparile vorbitorului.

2. Expunerea in public a rezultatelor cercetarii.

In cea mai mare parte a cazurilor, expunerea reprezinta o sinteza a textului scris. In cazul reuniunii stiintifice, comunicarile stiintifice au ca limita de expunere de cca 10-15 minute. (in cazul sustinerii lucrarii de diploma/disertatie durata expunerii este de maxim 15 minute, se impune exercitiu pentru aceasta).

3. Recomandari.In general , succesul expunerii publice a lucrarii stiintifice presupune o prezentare a rezultatelor selectiva si diferentiata, in functie de obiectivele si problemele comunicarii si timpul acordat; in cazul unei teze de licenta/ disertatie/doctorat, expunerea orala se face pe baza unui plan dinainte pregatit.

Pentru ca expunerea sa nu fie monotona, vorbitorul trebuie sa stie sa utilizeze: anumite pauze, schimbari de ritm de vorbire si de ton, dialogul cu persoane din randul auditoriului, diferite momente de umor.

O mare insemnatate are incadrarea vorbitorului in timpul acordat, vorbitorul sa-si rezerve 1-2 minute tampon pentru situatii deosebite.

2. Tehnici si metode de audiere a comunicarilor stiintifice.

Foarte important pentru un cercetator este sa posede si abilitatile de a audia o lucrare stiintifica in cadrul unei manifestari.

Exista doua moduri de a audia o comunicare stiintifica:

-audiere activa, care reclama in primul rand atentie deosebita la tot ce prezentatorul expune, presupune o oarecare cunoastere a problemelor expuse sau cel putin a ariei in care se incadreaza, poate presupune si o pregatire prealabila privind lucrarea ce se prezinta, prin citirea unui rezumat sau chiar a lucrarii. Auditorul activ are intotdeauna intrebari pentru prezentator, are de facut comentarii relativ la ce se prezinta si intretine discutii.

-audierea pasiva, se manifesta in cazul cand auditorul nu este pe domeniu, nu este atent sau lucrarea este neinteresanta pentru el. Toate aceste situatii nu trebuie sa se manifeste in cadrul unei manifestari stiintifice.

Pentru orice cercetator stiintific este la fel de important modul de audiere prin abordarea unei tehnici active, ca si modul de prezentare a lucrarii stiintifice.