Relatia profesor-elev

Relatia profesor-elev

Relatia profesor-elev a constituit un obiect de reflectie pentru teoreticienii tuturor timpurilor. Ea reprezinta o ,,sinteza a relatiilor interpersonale" pe fundalul carora se nasc si se dezvolta atat virtutile si viciile. Faptele bune se ivesc si depind de destinatar, sunt generate de acesta; ,,Ceea ce fac incerc sa fac pe placul semenului meu. Daca el ar gandi cel putin la fel intelegerea ar deveni plenara, ar putea sa apara toleranta reciproca. In contextul favorabil situatiilor, apar si se dezvolta viciile cotidiene. Ele sunt generate de natura relatiilor interumane si amplifica daca nu sunt sesizate si corectate la timp prin educatie". ,,Omul este rodul educatiei pe care o primeste" (Helvetius)

Copilul, preadolescentul, adolescentul si tanarul au avut si au nevoie de cand este lumea de educatie. Aceasta este o trebuinta ce se impune a fi satisfacuta in raport cu varsta si particularitatile fizice si psihice ale elevului (educatului), rolul de educator revenind profesorului in general si dirigintelui in mod special. Um om educat este si un om disciplinat, disciplina fiind o conditie de baza a muncii scolare. Marele pedagog Comenius spunea ca ,,Scoala fara disciplina este ca o moara fara apa", disciplina se formeaza prin educatia in ceea ce priveste ordinea, punctualitatea, pregatirea zilnica a lectiilor, respectarea regulamentului scolar si a dispozitiilor scolare. O mare influenta asupra elevilor o are exemplul pe care il da educatorul. Tinuta, corectitudinea, dreptatea si atasamentul fata de copii determina disciplina lor. Totusi, uneori se intampla abateri de la disciplina scolara, devieri de la comportament. In aceste cazuri trebuie cunoscute mai intai cauzele acestir stari de lucruri. Acestea pot fi cauze de natura organica, familiala sau scolara. Dirigintele este acela care trebuie sa cunoasca situatia si sa treaca la remedieri psiho-pedagogice. Ca si medicul, un profesor-diriginte bun vindeca ,,raul" pornind de la tratarea cauzei care l-a produs. Asadar, primul pas al educatorului este cunoasterea elevilor, a temperamentului, caracterului si personalitatii lor. Acestea se pot realiza printr-o buna pregatire psihopedagogica si cu mult tact.

Tactul pedagogic se releva pe fondul interactiunii profesor-elev si reprezinta, dupa opinia unor autori, contactul dintre educator si universul launtric al copilului si adolescentului, apropierea sincera fata de acesta. Este arta de a patrunde si deslusi constiinta individuala, de a prevedea reactia posibila a celui pe care il educam, respectand in acelasi timp simtul masurii. Naturaletea comportarii profesorului, prietenia neexagerata, seriozitatea fara a genera incordare, faptul de a se impune fara a se enerva, axigenta fara a cadea in pedanterie, sunt doar cateva trasaturi definitorii ale tactului pedagogic. Educatorul trebuie sa aiba o conduita echilibrata, nici prea indiferenta, nici prea agasanta.

Sunt cunoscute trei tipuri de profesori: tipul autoritar, tipul democratic si tipul indiferent, liberal.

Tipul autoritar isi impune vointa si parerile ignorand personalitatea elevului, favorizand reactii de mascare afectiva, de ezitare, sovaiala, instabilitate, introvertire, emotivitate spontana, teama, lipsa de initiativa si neincredere. Copii reactioneaza agresiv la acest tip. Este un tip negativ.

Tipul democratic, dimpotriva, ea masuri impreuna cu elevii pe baza increderii reciproce. Nu se exclude exigenta. Este un tip pozitiv.

Tipul indiferent. Liberal lasa lucrurile sa curga, sa mearga de la sine, manifesta apatie. ,,si-a gresit cariera"

Tipurile de profesori determina tipurile de relatii:

Relatiile de tip autocratic. Profesorul dispune, elevul se supune. Educatia are un caracter dogmatic.

Relatia de tip liber. Educatia se desfasoara conform naturii copilului, care contine in sine tendinta de a se dezvolta spre bine. Profesorul creaza conditii pentru dezvoltarea libera a personalitatii elevului.

Relatia non-directiva se caracterizeaza prin atitudinea de acceptare a profesorului. Profesorul se abtine de la orice blocare, interventie, pentru ca elevul sa se poata autodescoperi, sa-si cunoasca interesele, motivele, aspiratiile.

Relatia democratica este o relatie de colaborare, de cooperare. Elevul este indrumat, ajutat. Aceasta relatie se bazeaza pe principiul responsabilitatii.

Strans legat de relatia profesor-elev este conceptul de stil educational. S-au stabilit trei tipuri de profesori din punct de vedere al stilului educational:

1. Profesori impulsivi, spontani, concentrati pe natura ideii, nu pe relatie,
2. Pofesori autocontrolati, sistematici. Obtin rezultate bune cu toate tipurile de elevi, inclusiv cu ostilii,
3. Profesori cu sentimentul de nesiguranta.

Stilul de lucru al profesorului, natura relatiilor, atitudinea si comportamentul elevilor genereaza un climat sau altul in clasa de elevi: clmatul anarhic, climatul rebel sau climatul competitiv si de cooperare.

Climatul anarhic. Unii elevi, care dispun de forta si de un temperament impulsiv, creaza in clasa o atmosfera de teroare. Acest tip de climat apare atunci cand profesorul nu fixeaza impreuna cu elevii anumite norme de munca, le acorda prea mare incredere, nu-i sprijina si nu-i controleaza in activitatile zilnice. Stilul de conducere nu inspira incredere.

Climatul reprimant apare atunci cand profesorul este autoritar. Nu permite nici un fel de sugestie. Elevii lucreaza de frica si sunt disciplinati numai cand sunt sub supraveghere. Ei isi pierd initiativa si asteapta numai ordine de la conducatori.

Climatul rebel se instaleaza atunci cand profesorul sau dirigintele genereaza, printr-o maniera nepedagogica, opozitie din partea elevilor. Membrii grupului simt repulsie pentru profesor si cauta cu orice pret sa-l puna in situatii dificile. De exemplu, in timpul lectiei unii elevi tusesc ostentativ, fac diferite zgomote determinand profesorul fara experienta sa adreseze expresii jignitoare care sa provoace rasul, sa intrerupa lectia si sa inceapa ancheta pentru descoperirea vinovatilor. Deseori ancheta se soldeaza cu esec, clasa fiind solidara in a nu-i deconspira pe cei vinovati. Profesorul nu are altceva mai bun de facut decat sa ameninte cu pedepse care nu-i impresioneaza pe elevi. Autoritatea este pierduta si foarte greu se recastiga. Reprimarea ca metoda de mentinere a disciplinei are drept rezultat intarirea spiritului de rezistenta al clasei. Recurgerea la pedeapsa, la critica, la ridiculizare, la lucrari de penalizare poate duce la esec. Educatia nu este pur corectiva.

Comunicarea este aptitudinea care nu trebuie sa lipseasca unui educator: comunicarea verbala, nonverbala si afectiva, capacitatea de a ,,citi" conduita neverbala a elevilor tine de ceea ce se numeste ,,empatie", definita ca aptitudine specifica didactica de a te transpune in psihologia copilului, de a desprinde intuitiv atitudinile si gesturile sale. O asemenea capacitate se dobandeste o data cu experienta contactelor interumane. In cazul profesorului, ca in cazul oricarei alte persoane, comunicativitatea este influientata de fire. Particularitatile si diferentierile comunicarii la intravertit fata de extravertit sunt cunoscute. Se inpune, deci, un exercitiu foarte intens de mascare si compensare a particularitatilor generate de fire. Lipsa unei educatii adecvate bazate pe aceste exercitii reduce considerabil calitatea repertoriului de comunicare al profesorului. Fondul repertoriului de comunicare este determinat in mare masura si de o suma de trasaturi personale cum sunt: aptitudinea verbala, spiritul de observatie, tonusul de activitate, expresivitatea mimicii si a gesticii, dinamismul si agilitatea, spontaneitatea si simtul umorului.

Calitatea comunicarii verbale a profesorului este de cea mai mare importanta pentru transmiterea corecta, clara, cursiva, inteligibila si sugestiva a informatiei si a mesajului educativ. Ea este conditionata de bogatia vocabularului profesorului, de calitatea exprimarii, de ritmul ritmul si cursivitatea vorbirii dar si de timbrul si tonul vocii. Plasticitatea comunicarii verbale ii aduce profesorului avantajul de a se face mai usor inteles si de a captiva cu mai multa usurinta si in mai mare masura atentia si interesul elevilor. Inlocuirea plasticitatii comunicarii cu ,,pitorescul" vocabularului risca sa reduca mesajul educativ. Rolul aptitudinii verbale in acest tip de comunicare este hotarator. Valoarea ei este amplificata de existenta unor calitati cum cunt: subtilitatea si rafinamentul exprimarii, capacitatea de persuasiune verbala si gradul cat mai inalt al limbajului elevat. Lipsa aptitudinii verbale da loc vorbirii inexpresive, fortate, taraganate, sau, dimpotriva, prea rapide, in ritmuri inegale care oboseste pe elevi. De fapt, profesorului i se cere sa fie un manuitor abil al cuvantului rostit, al dialogului. O imagine a acestei cerinte o da modul in care el este in masura sa foloseasca simplul cuvand DA, prin care poate sa exprime nu numai afirmatia, ci si interogatia, indoiala, constatarea, indemnul, incurajarea, satisfactia, regretul chiar nemultumirea, ironia, in functie de intonatia pe care este capabil sa i-o dea, de insotirea lui cu elemente de mimica si priceperea de a-l plasa in contextul de comunicare.

Saracia repertoriului de comunicare verbala impieteaza asupra calitatii si eficientei actului instructiv-educativ si este demascata de saracia vocabularului, de agramatisme, de stereotipii, de ticuri verbale, sintagme si cuvinte parazite (deci, inteles, marog, nu-i asa, bun, etc) care fie ca fac deliciul elevilor botezandu-i pe profesori cu ele, fie ca le determina dezagrearea si sila.

Comunicarea verbala este completata de comunicarea nonverbala: mimica, privirea, zambetul, gesturile, pozitia corpului, care aduc un plus de expresivitate comportamentului comunicativ al profesorului. Dar si comunicarea nonverbala este amenintata uneori de repetare, stereotipie, ticuri gesticulare, care perturba actul cominicarii.

Cominicarea afectiva include exteriorizarea starilor si trairilor afective ale profesorului in relatie cu ceea ce comunica si in relatie cu manifestarea elevilor. Comunicarea afectiva nu inseamna caderea in familiarism si lipsa de exigenta, ,,coborarea" la nivelul elevului, ci mentinerea unei detasari in masura sa asigure detasarea necesara. Aceasta se poate face corect numai daca intervine autocenzura profesorului. Autocenzura afectiva mai este necesara si pentru mascarea, stapanirea si chiar depasirea starilor afective ale profesorului cauzate de factori personali, exteriori scolii, astfel ca ele sa nu influenteze negativ relatiile cu elevii, sa nu produca teama, retinere si indepartarea acestora de profesorul indispus, suparat, nemultumit.

Asadar, sarcina profesorului si a dirigintelui nu este una simpla. Pe langa aceste aptitudini psihopedagogice speciale, profesorul trebuie sa aiba o cultura generala si sa stapaneasca materia pe care o preda. ,,Cartea-n cap, nu capu-n carte". Un profesor cu capul in carte este o alta sursa de deteriorare a disciplinei elevilor. Nepregatirea pentru lectie, ignorarea predarii metodice, subiectivismul, tinuta necorespunzatoare, vocabularul colorat, toate acestea sunt sanctionate de elevi. Pe profesor il privesc continuu 50-60 de ochi. El trebuie sa incurajeze zelul, sa-l atraga pe cel distrat, sa-l trezeasca pe visator fara a-i distruge visul, sa-l rsineze pe infumurat, intotdeauna cu multa solicitudine, sa-i arate grabitului ca ,,graba strica treaba", sa-l faca pe fiecare sa inteleaga nevoia muncii, a efortului perpetuu, acum si maine cand vor intra in viata.

,,Fereste-te - zicea Tudor Vianu - de tonul si mijloacele captatiunii. Ai nevoie de consensul unor spirite critice, de acordul cu ei si cu tine al unor oameni daca nu formati dar cu certitudine in formare. In tot ceea ce faci nu cauta sa fii admirat, ci crezut. Elevii tai cauta in tine omul, care e mai presus de orice. Straduieste-te sa-i convingi prin fapte ca ei au in fata lor un om de buna credinta, pe cineva care le vrea doar binele si nimic mult". Cuvintele aceluiasi mare dascal suna in continuare ca un avertisment: ,,Nu fi posac, maret sau nestatornic, sacaitor si pedant, dar nici nu incerca sa placi oferind un spectacol, magulind, vanand popularitatea, mintind pe jumatate sau in intregime. Daca poti sa-ti amintasti ce au insemnat profesorii tai pentru tine, diriginti sau nu, asuma-ti raspunderea sa nu-i dezamagesti nici acum prin ceea ce le spui si le arati si nici mai tarziu cand se vor gandi la toate si te vor privi retrospectiv. Da, fiindca printre ei se afla, se vor fi afland oameni virtuali la care gandesti si tu, mai buni ca tine, cu un spirit mai ascutit, cu o inima mai calda, in stare sa faca ceea ce tu ai visat fara sa poti duce pana la capat. Daca cel putin o clipa crezi ca printre ei se afla si numai unul care ar putea continua gandurile si visurile tale maine, pregateste-te temeinic, organizeaza-ti munca, desfasoar-o cum poti tu mai bine, deoarece nimeni nu-ti cere imposibilul, tu trebuie sa-ti ceri atata cat poti si vei izbandi".

Profesor,

Cecilia Teler, Scoala cu clasele I-VIII, Nr 17, Pitesti