Profesionalizarea activitatii didactice

Profesionalizarea activitatii didactice

Evolutiile sociale contemporane, instaurarea ritmurilor rapide ale societatii cunoasterii bazate pe "invazia' tehnologiilor informatice care constituie nucleul dur al postindustrialis-mului pun in evidenta noi dimensiuni si noi exigente ale societatii contemporane. Printre acestea, un loc important il constituie profesionalismul, nevoia acuta de profesionalizare care reprezinta o obiectivare a ceea ce putem numi cultura profesionala ca domeniu distinct al culturii si vietii sociale. Acest fapt ii face pe anumiti specialisti sa vorbeasca de "triumful profesiilor' (Bourdonde). Societatea actuala parcurge o etapa care se afla intre societatea anteindustriala si cea (probabil) postprofesionala.

Daca pentru unii specialisti profesiile si profesionalizarea sunt un semn distinct esential al profesionalismului, pentru altii (Ivan Illich) ele au functii antisociale si antiumane intrucat ii mutileaza pe oameni, le impiedica dezvoltarea libera si deplina.

Dincolo de o anumita retorica a profesionalizarii care se concretizeaza intr-o serie de ,dileme' cu raspunsuri variate si contradictorii, adesea in marginea fondului problemei in discutie, faptul care se impune este nevoia de profesionalizare resimtita ca atare in toate domeniile si cu atat mai acut in spatiul invatamantului unde multa vreme au dominat improvizatia, empirismul si procedurile artizanale.

Profesionalizarea pentru cariera didactica presupune un amplu efort de rationalizare si asezare a intregului proces de formare initiala si continua a cadrelor didactice pe baza unor standarde profesionale. Activitatea cadrelor didactice trebuie inteleasa si cercetata nu doar ca implinirea unei vocatii si a calitatilor personale, ci ca o activitate care este supusa unor norme si constrangeri specifice si precise. Ea are la baza competente si cunostinte asimilate in diferite moduri, care implica o formare profesionala avand la baza un model profesional riguros elaborat. Lucru nu tocmai usor de realizat avand in vedere specificul activitatii educationale, care implica adesea variabile a caror standardizare nu e nici posibila, dar nici necesara. "Travail humain sur l'humain', acesta este specificul profesiei didactice. De aceea, analiza ei penduleaza intre o descriere a conditiilor si standardelor si o evidentiere a aspectelor creative, personale, nestandardizate.

Opiniile privind profesionalizarea sunt, de aceea, pro si contra. Nu vom intra in detalii referitoare la acest aspect, dar vom afirma ca, pastrand si respectand specificul activitatii didactice, profesionalizarea pentru cariera didactica este acut necesara. Ne putem intreba nu daca e necesara profesionalizarea, ci daca este ea posibila. Raspunsul la aceasta intrebare, pe care personal il consider afirmativ, depinde in primul rand de raspunsul la intrebarea: ce este profesionalizarea, in genere, si ce este profesionalizarea pentru cariera didactica in special?

Profesionalizarea pentru cariera

didactica - un concept

controversat

Dilemele profesionalizarii

Pentru nevoile analizei noastre, vom incerca o definire (desigur, incompleta) a profesio­nalizarii. Profesionalizarea este un proces de formare a unui ansamblu de capacitati si compe­tente intr-un domeniu dat pe baza asimilarii unui sistem de cunostinte (teoretice si practice), proces controlat deductiv de un model al profesiei respective. Din aceasta definitie decurg cateva dimensiuni importante ale profesionalizarii.

Mai intai, profesionalizarea presupune descrierea (sau elaborarea) "identitatii profesionale', ceea ce, in opinia noastra, implica un efort de a construi profesia ca obiect teoretic in ruptura cu meseria ca obiect al practicii cotidiene. Din aceasta perspectiva, profesionalizarea inseamna trecerea de la meserie la profesie. Meseria este rezultatul unei asimilari artizanale, intuitive si imitative, prin ucenicie, fara o baza de cunostinte coerent structurate. Profesia presupune un set de cunostinte si competente descrise si structurate intr-un model profesional (standarde profesionale) care se asimileaza sistematic si pe baze stiintifice.

Activitatea cadrelor didactice a fost multa vreme cantonata in spatiul artizanal al meseriei, pornind de la considerente care tin de specificul sau si anume libertatea de actiune, improvizatia si creativitatea, adaptarea la situatii noi etc. Chiar daca dimensiunea creativa a activitatii cadrului didactic ramane esentiala, se impune astazi tranzitia de la profesorul artizan si artist la profesorul expert. Ceea ce in ultima analiza inseamna identificarea capacitatilor si competentelor capabile sa legitimeze profesia didactica.

Efortul de legitimare a profesiei didactice in campul activitatilor si profesiilor sociale constituie o a doua dimensiune esentiala a profesionalizarii pentru cariera didactica. Aceasta presupune un model al profesiei didactice, lucru relativ dificil avand in vedere specificul activitatii educationale.

Activitatea educationala intre profesie si semiprofesie

Profesia didactica are o dimensiune umana extrem de puternica, fapt care implica nu doar cunostinte si competente (descriptibile in termeni de standarde profesionale), ci si atitudini, valori, etos, intr-un cuvant o constiinta profesionala (dificil si inutil de standar­dizat). Cadrul didactic nu este doar un agent, care se supune unui sistem de norme, ci si un actor, care se investeste in ceea ce face, confera semnificatii, traieste activitatea cu elevii, cu un indice de interventie personala importanta. Activitatea profesorului are un semnificativ potential de alteritate; de aceea, ea nu poate fi in intregime canonizata si redusa la norme si reguli rigide, la standarde profesionale care, desi necesare, nu pot acoperi intreaga arie a situatiilor in care se afla profesorul.

Cadrul didactic functioneaza intr-un spatiu de relativa incertitudine, de urgenta si chiar de risc (Ph. Terremond), un spatiu in care coexista doua tipuri de situatii:

a)    situatii repetitive si ritualizate pentru care cadrul didactic dispune in repertoriul sau profesional de competentele necesare pentru a le aborda si solutiona rapid si eficient;

b) situatii didactice noi, adesea neobisnuite, creative, care cer solutii noi si pentru care cadrul didactic nu dispune (sau dispune doar partial) de competentele necesare pentru abordarea si solutionarea lor rapida. Aceste situatii il obliga la un timp de reflectare si de explorare, la anumite ezitari etc.

De aceea, profesionalizarea activitatii didactice nu se reduce la asimilarea sistematica a unor competente descrise de standardele profesionale, ci presupune o utilizare euristica si creativa a acestora in situatii si contexte educationale care cer acest lucru. Profesionalizarea inseamna ,p redefinire radicala a naturii competentelor care se afla la baza unor practici pedagogice eficace'

Standardele profesionale sunt mai totdeauna riguros normative si, de aceea, rigide si coercitive. Ele ingradesc adesea spiritul euristic si creativ. Acest fapt impune in mod necesar dezvoltarea capacitatii de a combina si adapta competentele la situatii noi, capacitatea de a mobiliza cunostintele si competentele in situatii si contexte particulare. De aceea, profesio­nalizarea trebuie sa includa (pe langa cunostintele si competentele profesionale) si scheme de gandire (adica scheme de rationament), de interpretare, de creare de ipoteze, de anticipare, de decizie.

Efortul de legitimare a profesiei didactice in campul profesiilor sociale trebuie, de aceea, sa tina seama, in mod necesar, de specificul activitatii educationale, de complexitatea si de prezenta in spatiul sau a unor situatii a caror dimensiune standardizabila este subordonata situatiilor si contextelor cu o puternica dimensiune nonstandardizabila. Aceasta realitate particulara influenteaza, cum vom arata, si modul de a defini, intelege si forma competentele pentru profesia didactica.

Orientarile esentiale privind profesionalizarea pentru profesia didactica sunt influentate in mare masura de pluralismul si concurenta paradigmatica din stiintele educatiei, unde se confrunta si se infrunta doua mari paradigme - cea normativa si cea interpretativa, paradigme mai degraba complementare decat opuse. Abordarile recente ale acestei chestiuni pun in evidenta existenta mai multor paradigme subsumate celor doua mentionate.