DIDACTICA SI PROCESUL DE INVATAMANT

DIDACTICA SI PROCESUL DE INVATAMANT

1. Definitie, evolutii semantice, sensuri actuale

Termenul didactica provine din grecescul didaskein (a-i invata pe altii). In sfera limbajului pedagogic, termenul a intrat abia in secolul al XVII-lea, cind a fost consacrat definitiv de pedagogul ceh Jan Amos Comenius prin lucrarea Didactica Magna, publicata in 1657.

Comenius defineste didactica drept arta universala de a-i invata pe toti toate sau o metoda sigura prin care invatatorii, cu mai putina osteneala, sa-i invete pe scolari mai mult. Prima acceptiune pedagogica a termenului este, deci, aceea de arta; arta didactica este, dupa Comenius, cea mai inalta dintre arte, deoarece are drept scop sa-l formeze bine pe om, fiinta cea mai ciudata si mai schimbatoare si mai greu de condus. Exprimand mai concret scopul artei didactice, Comenius spune ca acesta este de a-i invata pe altii repede, placut si temeinic; arta didactica este deci la Comenius chiar metoda de a-i invata pe altii si, in final, de a invata sa inveti.

In secolul al XIX-lea, pedagogul german Herbart avea sa reconsidere statutul si obiectul didacticii, definind-o ca stiinta a procesului de invatamant, ca proces de predare-asimilare a cunostintelor. Herbart identifica doua etape ale unui invatamant bun: 1."scufundarea" elevului intr-o masa de cunostinte noi (Vertiefung); 2. ridicarea la suprafata, la starea de reflexie asupra lor (Besinnung). Numai astfel invatamantul devine cu adevarat educativ; conceptia pedagogica a lui Herbart este cunoscuta ca teorie a invatamantului educativ, al carei scop il constituie moralizarea copilului.

Sensul actual al didacticii este acela de teorie a procesului de invatamant ca proces de predare - invatare - evaluare.

Þ  Didactica reprezinta "ansamblul principiilor, metodelor, mijloacelor si modurilor de organizare a invatarii () necesare proiectarii, desfasurarii si evaluarii () unui sistem de activitati didactice, in functie de obiectivele pedagogice, de natura continuturilor si a situatiilor de invatare" (Vaideanu, G.1986, vol.2);

Þ  "Didactica studiaza procesul de invatamant prin prisma relatiei dintre predare si invatare, dintre conduitele pedagogice ale subiectului actiunii (profesorul) si modalitatile de raspuns    ale obiectului ei (elevii) in vederea asigurarii unei armonii intre ele" (Nicola, I., 1996, p. 334);

Þ  Didactica este stiinta care orienteaza procesul de invatamant (are, deci, un caracter normativ), cu toate aspectele pe care acesta le implica:

transpunerea obiectivelor educationale in invatarea sistematica

definirea si explicarea continuturilor de invatamant

elaborarea principiilor predarii si invatarii;

elaborarea, explicarea si fondarea metodelor de invatamant

definirea si detalierea formelor de organizare a procesului de invatamant;

realizarea demersului docimologic

postularea conditiei educatorului ca agent fundamental in procesul de predare - invatare (Moise, C., 1996, p. 3).

Activitate

Studiati cu atentie definitiile de mai sus, dupa care:

precizati obiectul de studiu al didacticii;

explicati caracterul normativ al didacticii;

identificati componentele procesului de invatamant.

2. Didactica traditionala - didactica moderna

Teoria procesului de invatamant a cunoscut evolutii importante datorate, in special, rezultatelor cercetarilor de psihologie si epistemologie (teoria cunoasterii stiintifice). Didactica actuala, care are la baza orientarile moderne din psihologie si teoria cunoasterii, este considerata moderna, spre deosebire de didactica traditionala, care are ca fundament ideile empirismului clasic, dupa care relatia de cunoastere este o relatie perceptiva, pasiva.

I.Radu identifica notele definitorii ale didacticii traditionale si ale didacticii moderne, intr-o analiza comparativa (1995):

Didactica    traditionala

-considera perceptia drept sursa a cunostintelor;

-"celula" gandirii este imaginea ; cunoasterea este un act de "reconstructie" mintala a realului;

-pune accent pe transmiterea de cunostinte gata facute;

-elevul este privit ca obiect al educatiei;

-predomina formatia livresca, orientarea intelectualista.

Didactica moderna

-considera actiunea externa, mintala sau obiectuala, drept sursa a cunostintelor, perceptia fiind un moment al actiunii,

-"celula" gandirii este operatia; cunoasterea este reflectarea activa si nu copierea realitatii;

-pune accent pe latura formativa si educativa a invatarii, pe cultivarea creativitatii;

-elevul devine si subiect al educatiei, ca receptor de informatii; pe primul plan sta cunoasterea cucerita prin efort propriu;

-pune in centrul atentiei imbinarea invataturii cu activitati aplicative si de investigatie.

Intr-o asemenea perspectiva, procesul de invatamant nu mai poate fi conceput ca proces de transmitere/asimilare de cunostinte, ci ca proces de cunoastere si comunicare, un proces care implica in mod activ ambii poli ai relatiei formative (elevul si profesorul) in dobandirea si comunicarea cunoasterii. Referindu-se la definirea    procesului de invatamant prin utilizarea sintagmei transmitere de cunostinte, O. Reboul apreciaza:

"Aceasta metafora, imprumutata din mecanica, imi pare dezastruoasa. Deoarece transmiterea e un fenomen pasiv; sentinela care transmite un mesaj nu are nevoie sa-l inteleaga. Mai mult, orice transmitere antreneaza o depreciere, o diminuare graduala a informatiei initiale. Daca instruirea este o transmitere, ea dauneaza elevilor deoarece ii constrange sa invete fara sa inteleaga si dauneaza cunoasterii pe care o transforma in dogma. () O asemenea formula nu defineste invatamantul, ci il distruge" (1992).