DISTORSIUNI ALE CERCETARII. TIPURI DE LUCRARI STIINTIFICE STUDENTESTI

Scopurile unitatii de curs sunt:

cunoasterea catorva surse majore de distorsiune a unei cercetari;

insusirea cunostintelor necesare elaborarii unor lucari stiintifice studentesti de caliate.

Obiective operationale

Dupa ce vor parcurge aceasta unitate, cursantii vor putea:

sa identifice cele mai frecvente surse de distorsiuni si clisee ce pot afecta o cercetare stiintifica;

sa stie sa respecte standardele si exigentele necesare elaborarii unei lucrari de seminar (referat), unei comunicari stiintifice sau a unei lucari de licenta;

sa aiba criterii de apreciere a valorii si rolului pe care lucrarile stiintifice studentesti il joaca in formarea lor ca viitori specialisti.

Planul unitatii de curs

1. Tipuri de distorsiuni posibile intr-o cercetare psihopedagogica

Iluzia obiectivitatii

Iluzia distributiei normale

Stereotipul corelatiei lineare

Cliseul ipotezei de start

Supradimensionarea importantei testului de semnificatie

2. Tipuri de lucrari stiintifice studentesti

2.1. Lucrarea de seminar

2.2. Comunicare stiintifica

2.3. Lucrarea de licenta

Autoevaluare

Bibliografie

. DISTORSIUNI ALE CERCETARII.
TIPURI DE LUCRARI STIINTIFICE STUDENTESTI

1. Tipuri de distorsiuni posibile intr-o cercetare psihopedagogica

Ioan Nicola (1996, pp. 71-72) compara cercetarea psihopedagogica cu "o aventura in necunoscut" deoarece ea implica o multitudine de riscuri. Documentarea serioasa si formularea clara a problemei, inca din start, elimina o parte din aceste riscuri, dar nu pe toate, pentru ca in psihopedagogie multitudinea interdependentelor functionale dintre variabile este foarte mare. Iata, in rezumat, cateva surse de distorsiune a cercetarii, asa cum le evalueaza I. Radu (1993, pp. 214-230).

1.1 Iluzia obiectivitatii

Cele mai multe cercetari apeleaza la experiment si isi incorporeaza un aparat statistico-matematic, uneori foarte elaborat, pentru a prelucra datele cantitative. Rigoarea obiectivitatii este atributul oricarui demers stiintific, dar a ramane doar la adevarurile statisticii si a nu le putea da sens psihologic sau pedagogic constituie o serioasa sursa de distorsiune a cercetarii. In fond, prin educatie si instructie, personalitatea umana creste si se implineste, deci gandirea psihopedagogica trebuie sa includa si parametrii obiectivitatii, dar si "spiritul artist", intuitia, sensibilitatea si comprehensiunea. Cercetarea psihopedagogica nu iese in afara secventei educationale, caci rezultatele ei sunt recursive, adica se reintorc in proces pentru a-l ameliora. Asadar, in prelungirea obiectivitatii, cercetatorul psihopedagog trebuie sa simta pulsul viu al fenomenului.

1.2 Iluzia distributiei normale

Chiar daca o buna parte a statisticii se sprijina pe curba lui Gauss, nu toate fenomenele umane si educationale se distribuie normal. "Tot mai mult curba gaussiana este considerata doar o prima aproximatie a lucrurilor, o ipoteza privilegiata, dar nu singura" (I. Radu, op. cit., p. 215). Psihologii generatiilor precedente au admis distributia normala pentru toate insusirile psihice si aptitudinile umane, desi lucrurile nu stau asa nici macar in privinta inteligentei, care, la extremitatea de jos (deficienta) este mult mai extinsa decat la cea de sus (supradotarea).

Distributia va fi deci verificata sub forma poligoanelor de frecventa sau a histogramelor, pentru a nu forta interpretarea datelor prin "prezumtia de normalitate" a acestei distributii, ceea ce poate duce la deformari ale realitatii investigate. Statistica si-a imbogatit paleta cu mijloace de abordare si pentru altfel de distributii (in i sau in j).

1.3 Stereotipul corelatiei liniare

Corelatia liniara stipuleaza ca numarului de puncte obtinute i se poate asocia o dreapta, numita linia de regresie, care face posibila calcularea coeficientilor de corelatie. Ori acest lucru trebuie verificat, "absenta unei relatii liniare nu inseamna absenta oricarei relatii sistematice" (idem, p. 218): relatia dintre inteligenta si creativitate are un bun paralelism pana la QI 110, dupa care nu mai exista corelare; la fel cum relatiile dintre aptitudine si vointa, motivatie si performanta, numarul repetitiilor si invatare nu se releva prin coeficient de corelatie, caci regresia nu este liniara.

1.4 Cliseul ipotezei de start

Pentru ca o cercetare experimentala se face cu costuri ridicate de timp, energie si alte resurse, cel mai adesea rezultatele favorabile date de confirmarea ipotezei de start ni se par a fi o gratificatie binevenita. De aici dificultatea acceptarii situatiei in care ipoteza de start nu se confirma si tendinta unora de "a ajusta" cumva datele pentru a avea o confirmare, chiar si mai palida, a punctului de vedere initial. Cei mai multi cercetatori sunt preocupati excesiv de validarea relatiei postulate, minimalizand -sau chiar trecand cu vederea- discordantele, puse pe seama factorului aleator, desi ele pot deschide piste noi si interesante, cum ar fi analiza de caz. Infirmarea ipotezei nu este deci o catastrofa, caci ea aduce mai multa cunoastere decat confirmarea ei artificiala.

1.5 Supradimensionarea importantei testului de semnificatie

Stiinta cauta relatia clara, stabila dintre lucruri, de unde importanta testului de semnificatie. Informatia asupra fenomenului psihologic ca atare "o furnizeaza experimentul, proba, demersul clinic etc., in timp ce testul ipotezei nule serveste pentru a elimina, de regula, hazardul" (idem, p. 226). In foarte multe domenii (psihologie sociala, clinica, personalitate) relatia nu se contureaza frapant si a abandona o cercetare valoroasa pe acest motiv este o eroare. Oboseala subiectilor, lipsa lor de motivatie, numarul mic al subiectilor, anxietatea, conformismul, toate pot produce date instabile, ceea ce se poate remedia marind esantionul sau ameliorand instructajul. Daca in problema validitatii unui test sau a fidelitatii lui avem nevoie de valori ale lui p aproape de 1%, in multe experiente psihopedagogice ameliorative aspectul semnificatiei devine secundar.

Conchidem, odata cu I. Radu, ca trebuie sa acordam tot respectul instrumentului statistico-matematic, dar nu trebuie sa fim centrati obsesiv pe instrument ci sa "imbinam cunoasterea tehnicilor cu observatia fina" (idem, p. 229). Abia dupa ce ajungem foarte stapani pe instrumentele de lucru putem sa ne aplecam mai comprehensiv asupra faptelor studiate, ceea ce evident presupune ca cercetatorul are o evolutie in timp, neramanand "cercetator de ocazie".

2. Tipuri de lucrari stiintifice studentesti

2.1 Lucrarea de seminar

Lucrarea de seminar este o aprofundare a unei teme pe care cursul sau manualul universitar doar a enuntat-o, neavand loc detalierea ei in economia sa. Ea presupune din partea studentului consultarea bibliografiei indicate, care poate fi vasta ca extensie sau intensiva, el trebuind sa o parcurga, sa o distileze, retinand ceea ce este relevant. Chiar daca este incepator, studentul imprumuta de la cercetator disciplina lucrului bibliografic, fisand sau conspectand elementele relevante pentru a le aprecia corect, a formula generalizari, utilizand termenii specifici domeniului sau.

Lucrarea de seminar trebuie sa raspunda anumitor standarde si de aceea normal este ca temele lucrarilor de seminar sa fie anuntate si repartizate de la inceput de semestru, in functie de afinitatile, preferintele sau posibilitatile de acces la sursele de informare ale fiecaruia. Timpul lung este necesar nu numai pentru parcurgerea bibliografiei si sinteza la termen a lucrarii, ci si pentru punerea la dispozitia colegilor in vederea consultarii, pentru a putea fi discutata sau analizata. Studentii insisi pot propune teme pentru elaborarea carora simt ca au interesul si bibliografia necesare.

Documentarea asupra temei pleaca cel mai adesea de la cursurile si tratatele universitare de baza care circumscriu problema, cercetand apoi lucrarile de referinta, articolele din revistele de specialitate, apoi alte surse relevante. Daca prin primele se delimiteaza stadiul problemei, ultimele aduc in discutie perspectivele noi asupra acesteia. Se recomanda ca lucrarea de seminar sa cuprinda la inceput planul detaliat, iar la sfarsit bibliografia utilizata.

Elaborarea ei impune un standard de exigenta si calitate, caci nu va fi o lunga insiruire de date si citate, de fapte care nu se leaga intre ele: prolixitatea este intr-adevar riscul cel mai mare care o face greu de urmarit si plicticoasa. Se poate contrabalansa sesizand "firul rosu" al problemei, prezentand-o incitant si in progresie logica, cu intrebari si comentarii personale care sa conduca la niste concluzii finale. Alt risc pleaca de la "subtirimea" pregatirii de specialitate a studentului in problema respectiva, in virtutea careia el nu are curajul opiniei personale fundamentate stiintific, de aceea se lasa dominat de autoritatea lucrarilor parcurse si devine expozitiv, prolix, neinteresant. Acest neajuns are doar un singur antidot: lectura atenta, profunda, multitudinea de surse coroborate, pentru a se putea decanta parerea personala, detasarea de descriptiv si analitic, dezvaluirea a ceea ce are esential, interesant, problematic sau legic fenomenul sau faptul studiat. A compara mai multe puncte de vedere in legatura cu o problema, evidentiindu-le pe cele valoroase, expunerea cu claritate, concizie si logica a faptelor, cristalizarea atitudinii sau punctului propriu de vedere, faptul de a incita colegii la discutii legate de tema propusa sunt adevaratele calitati ale unei lucrari de seminar.

Tehnic, aceasta se scrie pe foi volante, preferabil A4, pe o singura parte, cu margine, cu o grija deosebita pentru aranjarea textului in pagina, sublinieri, trimiteri, note, bibliografie etc. Apelul la conducatorul de seminar va fi in sensul indicarii surselor, dar si al inlaturarii dificultatilor, neclaritatilor si finalizarii lucrarii. Sustinerea se poate face prin citire sau, cand materialul parcurs a fost bine prelucrat si stapanit in profunzime, se poate sustine liber, pe baza suporturilor care sunt planul detaliat sau lucrarea insasi.

Conducatorul de seminar poate aduce completari si noi perspective, poate clarifica aspectele confuze sau discutabile, dar mai ales el poate fi "moderatorul" discutiilor pe care o lucrare interesanta le suscita. Este obligatoriu ca el sa faca o apreciere clara asupra valorii lucrarii, reliefandu-i implinirile si punctele slabe, caci investitia de timp si efort trebuie sa primeasca un feedback. Este foarte posibil ca o problema tratata la seminar sa il sensibilizeze pe autor sau pe colegii sai sa o aprofundeze prin cercetari ulterioare, tot atatea subiecte posibile ale unor lucrari destinate sesiunii de comunicari stiintifice sau pentru examenul de licenta.

2.2 Comunicarea stiintifica

Ca extensie si originalitate, comunicarea stiintifica difera mult de lucrarea de seminar: ea are un subiect restrans, se refera la o problema sau la un aspect al acesteia, este de mica intindere si prezinta rezultatul imediat al cercetarii proprii in problema respectiva, desfasurata dupa metoda experimentala si bazata pe date concrete (vezi Muster, D., 1985, pp. 177-179).

Daca un studiu se bazeaza pe efortul altor membri ai comunitatii stiintifice, materializat in lucrari de specialitate, relativ la o anumita problema, comunicarea este "forma clasica de expunere simpla si precisa a problemei si a dezlegarii ei" (op. cit., p. 177). Daca studiul nu presupune contributia stiintifica proprie directa, el fiind mai degraba o analiza critica a unei cercetari, o sistematizare a unui lant de cunostinte care deschide perspective abordarii stiintifice, elementul fundamental al comunicarii este aportul propriu, contributia personala.

Documentarea pentru comunicare nu este foarte ampla, ca in cazul lucrarii de gradul I sau al doctoratului, ea trebuind sa elucideze stadiul problemei, motivatia temei de cercetare, dar si sa demonstreze originalitatea si eficienta rezultatelor cercetarii proprii.

Gradul de elaborare este diferit daca o lucrare se prezinta in fata colegilor studenti, intr-o reuniune a specialistilor sau este destinata publicarii intr-o revista de specialitate. Standardul de exigenta este mai mic in prima situatie, caci in acest caz studentul care participa sau dezvolta pe cont propriu o cercetare isi perfectioneaza deprinderile si tehnica de cercetare si de elaborare a unei lucrari stiintifice.

Lucrand in echipa, sau si singur, dar coordonat de un cadru didactic, studentul isi dezvolta o tehnica de munca intelectuala, capata autonomie in raport cu sursa bibliografica pe care o evalueaza critic in legatura cu problema de cercetare, gandeste mai selectiv, devine creator in masura in care emite o ipoteza plauzibila, isi dezvolta initiativa personala si curajul, caci el face un salt in necunoscut. Castigurile sunt numeroase, deoarece studentul se obisnuieste sa emita idei si sa le urmareasca valabilitatea stiintifica prin intermediul mijloacelor de investigare elaborate, dar invata si rigoarea muncii stiintifice, care presupune efort personal, desfasurare de forte in timp, nu intotdeauna gratificate de rezultate. Initierea in munca stiintifica presupune si formarea unui stil de comunicare cu membrii echipei sau ai cercului stiintific in fata caruia se prezinta rezultatele muncii, spre evaluare.

Tematica acestor lucrari este incomparabil mai libera fata de lucrarile de seminar, scopul lucrarii stiintifice fiind imbogatirea unui domeniu mai putin cercetat, sau cercetat, dar cu rezultate nesatisfacatoare, ambigue. Verificarea unui rezultat valid in alte circumstante (operatiile piagetiene in alta cultura decat cea de origine de exemplu) poate fi un alt imbold, desi tema aleasa trebuie sa fie concordanta cu nivelul de pregatire si cu posibilitatile studentului.

Intr-un fel, aceasta este o ucenicie, presupune conducerea si sprijinul specialistului, are tensiunea actului creator, fiind declansata de o motivatie intrinseca. Fiind benevola, desfasurata de un numar restrans de studenti "initiati", ea se face la o inalta tensiune caci presupune pasiune si dragoste. "Confreria stiintifica" se naste din dorinta umana cea mai inalta, aceea de autorealizare prin perfectibilitate, munca creatoare, suport emotional.

O sesiune de comunicari stiintifice este reusita atunci cand:

are un numar nu foarte mare de comunicari, dar care sa nu se suprapuna tematic, sa aduca realmente o noutate, un punct de vedere personal, caci ele nu sunt nici referate, nici recenzii;

comunicarile sunt prezentate liber, angajat dar si degajat, cu respectarea timpului acordat, reliefand bibliografia doar cat trebuie sa se degajeze motivatia lucrarii si originea sau stadiul problemei, centrul de greutate cazand pe aportul propriu, mai putin pe tehnicile si sofisticarile aparatului matematic (obligatoriu) si mai mult pe rezultate, pe semnificatia lor, pe problemele rezolvate sau generate;

comunicarile conduc la discutie, dezbatere, mobilizand interesul altor studenti pentru problemele comunicate.

Ritmicitatea sesiunilor de comunicari creeaza un climat de cercetare stiintifica studenteasca. Intalnindu-se trimestrial, semestrial sau anual, la nivel local, in centre zonale sau nationale, se creeaza premiza ca cele mai valoroase comunicari sa se bucure de o dezvoltare in timp, sa se selecteze cele de interes, care devin modele pentru ceilalti studenti.

Publicarea celor mai bune dintre lucrari in "Buletinul cercurilor stiintifice" sau in reviste de profil reprezinta un excelent mijloc de a declansa si mentine vii pasiunea pentru cercetare, "orgoliul de autor" in ceea ce are el benefic.

Pentru ca investitia intr-o tema de cercetare este mult mai mare decat intr-o lucrare de seminar, este posibil ca multe lucrari de licenta sa-si aiba originea in aceste "exercitii de stil", prezentate sub forma comunicarilor stiintifice.

Ca structura o comunicare stiintifica are aceleasi parti ca ale oricarei lucrari stiintifice: introducerea realizeaza in cateva fraze punerea problemei, localizarea si metodologia cercetarii; tratarea expune lapidar ipoteza cercetarii, rezultatul prelucrarii datelor sintetizate in tabele, diagrame, grafice si aprecierea confirmarii ipotezei si a limitelor de valabilitate a rezultatelor; incheierea sau discutiile situeaza cercetarea in contextul subiectelor reuniunii, tematicilor propuse sau preocuparilor de perspectiva ale autorului in legatura cu problema comunicata.

In intregul ei are 3-5 pagini dactilografiate (fara anexe), autorul conformandu-se cerintelor organizatorilor in privinta formatului, corpului de litera etc., atunci cand se pune problema includerii ei in volum. Bibliografia este restransa la problematica si metodologia utilizata, anexele se ofera spre consultare si se pastreaza in dosarul cercetarii, fiind pusa la dispozitie in cazul ca aceasta va fi inclusa in volum.

Redactarea se face in stil stiintific concis, nu se folosesc citate (pentru a nu pierde din spatiul restrans rezervat), ci trimiteri. Se scrie in sir continuu, ca un articol de revista, partile fiind indicate printr-un scurt titlu.

In cadrul paginii de inceput se scrie numele autorului (cu functia si locul de munca), titlul comunicarii, uneori se face un rezumat sub 200 de cuvinte intr-o limba straina, sub care se trec si cuvintele cheie, cand comunicarea se va publica in revista de specialitate. Cand sunt incluse in volum, redactorii isi precizeaza din start punctul de vedere privind considerentele de ordin tehnic, pentru a da un format unitar volumului.

Dupa text urmeaza bibliografia si anexele. Organizarea si terminologia documentarii (trimiteri, opere citate, opere comentate, acelasi autor, aceeasi lucrare etc.) sunt cele obisnuite.

O piesa de mare importanta pentru a demonstra corectitudinea muncii cercetatorului este dosarul cercetarii, in care se vede stilul muncii lui, onestitatea si probitatea profesionala. El cuprinde tot ceea ce a contribuit la parcurgerea etapelor cercetarii, fisele de documentare, datele colectate, tabelele de sinteza, manuscrisul lucrarii elaborate. Toate acestea il ajuta pe cercetator sa-si sustina argumentele si sa raspunda intrebarilor legate de demersul sau, fiind un indicator al seriozitatii al    deontologiei profesionale.

2.3 Lucrarea de licenta

Are o importanta cu totul speciala in ansamblul pregatirii profesionale a studentului, constituind forma superioara a muncii sale intelectuale, independente si creatoare. Sinteza si corolar al intregii munci desfasurate in anii de facultate, se bazeaza pe acumulari masive de cunostinte si tehnici stiintifice. Desi incheie o perioada de studii, fiind un indicator relevant al nivelului de pregatire atins, ea poate fi preambulul unei evolutii in cercetarea stiintifica independenta. Pregatirea teoretica si practica, priceperea de a se orienta in literatura de specialitate, selectand, analizand si interpretand teorii sau alte lucrari stiintifice, fac posibila sustinerea stiintific valabila a propriei lucrari.

Datorita ponderii ei, lucrarea de licenta are o semnificatie speciala si de aceea trebuie pregatita in ani de studiu si efort. Ea trebuie sa fie o cercetare cu caracter creator, facuta in stil personal,fiind o contributie proprie la intelegerea problemei studiate, ceea ce ii confera valoare stiintifica. Unele lucrari de licenta sunt valoroase si au merite deosebite doar pentru ca organizeaza, sistematizeaza si prelucreaza literatura unei teme, probleme, daca autorul da dovada ca stie sa lucreze dupa norme stiintifice, ca este corect si onest.

Ca si etape de pregatire, ca structura si continut ea este similara cu orice lucrare de cercetare stiintifica independenta. Prin destinatie, ea are si cerinte specifice:

este scrisa si dactilografiata in trei exemplare, legate sau brosate;

dimensiunile variaza intre 40 si 80 de pagini (cele teoretice, bazate preponderent pe bibliografie fiind mai lungi);

dupa coperta are foaia de titlu, dupa care urmeza introducerea, continutul cu subdiviziunile sale (capitole, subcapitole, paragrafe), incheierea cu concluziile generale, anexele (daca este cazul), bibliografia generala si tabla de materii;

foaia de titlu cuprinde: sus - institutia de invatamant superior unde a fost elaborata (universitatea apoi facultatea), mai jos - numele autorului si sub el titlul lucrarii sub care se scrie "Lucrare de licenta", mai jos - numele , gradul si titlul stiintific al conducatorului lucrarii, jos de tot - localitatea si anul.

Calitatea lucrarii de licenta depinde si de cea a conducatorului stiintific, de experienta lui in domeniu. Acesta trebuie sa il orienteze pe candidat in tema lucrarii, sa ii acorde sprijin prin indicarea lucrarilor de referinta in domeniu si parcurgerea bibliografiei celei mai relevante, mai noi sau de baza, avertizandu-l asupra lipsurilor, orientarilor gresite sau limitelor autorilor indicati; il ajuta la precizarea metodologiei de cercetare, in intelegerea, prelucrarea si interpretarea materialului, in geneza planului lucrarii (care trebuie aprobat de conducator), dar si in formularea concluziilor. El va stimula munca independenta si originalitatea, sugestiile date fiind de ordin general, sfaturile prudente si chibzuite, astfel incat ele sa nu depaseasca limita de la care conducatorul s-ar transforma in coautor. Calauzindu-l progresiv cu desfasurarea muncii de elaborare a lucrarii, el il ajuta pe student sa nu greseasca in modul de formulare a problemei, in modul de lucru sau in tragerea de concluzii insuficient fundamentate. El este acela care citeste critic si analizeaza lucrarea, subliniindu-i reusitele si neimplinirile. Conducatorul este cel care propune sefului catedrei admiterea lucrarii spre a fi sustinuta in fata Comisiei pentru examenul de licenta.

In fata acestei comisii, studentul expune pe scurt tema, scopul si metodologia lucrarii, materialul faptic prelucrat, interpretarea si concluziile la care a ajuns. Trebuie sa-si sustina convingator si percutant propria contributie, noutatea abordarii sau rezolvarii problemelor, fiind gata sa raspunda intrebarilor legate de tema sa, sau de probleme inrudite. Argumentarea raspunsurilor se bazeaza fie pe materialul si concluziile din lucrare, fie pe lecturile indicate in lista bibliografica. Acolo unde este cazul, tabelele, graficele, posterele sau slidurile sunt, prin caracterul lor vizual-sintetic, excelente suporturi pentru a convinge de seriozitatea demersului stiintific implicat in lucrarea de licenta

Autoevaluare

Din tipurile de distorsiune posibile ale unei cercetari stiintifice, alegeti-le pe acelea care afecteaza mai frecvent cercetarea psihopedagogica, argumentand alegerea facuta.

Descrieti (pe o pagina) standardele unei bune lucari de seminar, ilustrand (eventual) cu exemple din experienta de student proprie.

Analizati comparativ modul de elaborare si prezentare a unei comunicari stiintifice dezvoltata de unul singur sau in echipa.

Faceti aprecieri asupra calitatii si tinutei ultimei sesiuni de comunicari stiintifice (studentesti si nestudentesti) la care ati participat.

Faceti o analiza comparativa intre o comunicare stiintifica studenteasca si o lucrarea de licenta.

Evaluati asteptarile dumneavoastra personale, ca student, in legatura cu modul in care veti fi indrumat de un prezumtiv conducator de lucrare de licenta.

Aratati maniera in care tipurile de lucari studentesti prezentate contribuie la formarea dumneavoastra ca specialisti in domeniul in care studiati.

Nota: Temele 2 si 6 sunt obligatorii, celelalte putand fi folosite pentru fixarea si aprofundarea cunostintelo

Bibliografie

Dragan, I., Nicola, I., Cercetarea psihopedagogica, Ed. Tipomur, Targu Mures, 1993.

Huluban, H., Tehnica cercetarii stiintifice, Ed. Graphix, Iasi, 1994.

Misan, A., Tehnica si metodologia cercetarii stiintifice, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1980.

Muster, D., Metodologia cercetarii in educatie si invatamant, Ed. Litera, Bucuresti, 1985.

Muster, D., Moldovean, M., Gradul I in invatamant - Ghid practic, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

Nicola, I., Tratat de pedagogie scolara, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996.

Niculescu, R. M., Pedagogie generala, Ed. Scorpion, Bucuresti, 1996.

Radu, I., coord., Metodologie psihologica si analiza datelor, Ed. Sincron, Cluj, 1993.

9. Rosca, A., Metodologie si tehnici experimentale in psihologie, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971.

10. Stanescu, I. si colab., Ghid pentru elaborarea lucrarii de licenta, Ed. Eficient, Bucuresti, 1996.