MANUALUL ALTERNATIV-
DOCUMENT CURRICULAR
Manualele
alternative sunt un semn al normalizarii scolii in directia democratizarii
invatarii. Manualele alternative sunt necesare pentru ca nici invatatorii nu
sunt identici si nici elevii. In elaborarea manualelor alternative, aceste
orientari impun abordari interdisciplinare, transdisciplinare, accentuarea
invatarii sociale, dezvoltarea atitudinilor critice si participative. Unitatea
pe plan national, a manualelor alternative este in principiu asigurata prin
respectarea aceluiasi set de obiective generale si de referinta si prin cerinta
de a acoperi, in maniera originala si inedita, toate tipurile de elemente de
continut din programa. Manualul alternativ opereaza o selectie permisiva din
care rezulta un ansamblu variabil de informatii, in care profesorul si elevul
au spatiu de creatie. Informatiile sunt prezentate
astfel incat permit interpretari alternative si deschise. Informatiile
constituie un mijloc pentru formarea unor competente, valori si atitudini.
Ofera un mod de invatare care presupune intelegerea si explicarea. Reprezinta
un mecanism de stimulare a gandirii critice. Manualele
alternative, ca suport didactic, trebuie sa ofere: module alternative de
realizare a legaturii dintre noile obiective prevazute in curriculum si
posibilele arii de continut; module alternative de selectare si organizare a
categoriilor de continut aferente noilor obiective; module strategice
alternative care sa asigure, pe parcursul instruirii, trecerea de la
"curriculum proiectat" la cel nemijlocit, "realizat"; module metodologice noi
si alternative, "supra-curriculare", apte de extrapolare la cele mai diverse
situatii de invatare. Dupa Ioan Nicula, manualul alternativ, are urmatoarele functii pedagogice: functia
de informare, realizata prin mijloace didactice si grafice specifice; functia
de formare a cunostintelor si capacitatilor vizate de obiectivele
instructiv-educative; functia de antrenare a capacitatilor cognitive, afective,
psiho-motrice, sau a disponibilitatilor aptitudinale; functia de autoinstruire,
ce evidentiaza mecanismele de conexiune inversa interna existente la nivelul
actiunilor didactice promovate prin intermediul programei, respectiv tehnicile
de autoevaluare. Problematica actuala a manualelor alternative presupune din
partea invatatorilor competente psihopedagogice deosebite pentru alegerea acelor
manuale care se adapteaza cel mai mult caracteristicilor psiho-comportamentale
ale elevilor, precum si propriilor aptitudini si stiluri didactice.(Nicola,
I.,1996, p.372). In concluzie, existenta manualelor alternative, determina
cresterea gradului de activizare a procesului instructiv-educativ, transformand
elevul din subiect al acestui proces in partener activ.
