Educația in criza ( dupa o analiza a asociației EDU CER)

Educația in criza ( dupa o analiza a asociației EDU CER)

Actul de conducere, in orice teorie a managementului, inseamna fixarea unor obiective pe termen mediu si lung. Atingerea obiectivelor se face prin promovarea unor acțiuni. In funcție de obiectivul propus, gradul de realizare se analizeaza prin studii sociologice de piața sau impact.

Ce obiectiv, clar definit, se poate spune ca a avut Ministerul Educatiei si Cercetarii in ultimii 15 ani ?

La nivelul Uniunii Europene, obiectivul important este reprezentat de așa numita strategie Lisabona.

Am asistat cu toții la o serie de acțiuni si programe derulate de MEdC, care, mai degraba, au gestionat crize de moment, cu resurse financiare enorme (ex.: programul PHARE VET, RO 4096 al Bancii Mondiale). Din punct de vedere strategic, invațamantul romanesc nu și-a fixat, din pacate, nici un obiectiv. Chiar anunțatul program de 1,1 miliarde euro, cel mai mare progam de investiții din istoria recenta a Romaniei, pare a se derula in absența unui obiectiv bazat pe criterii masurabile. "Il facem pentru ca ne vor da banii", pare a fi deviza actualei conduceri a ministerului. Invațamantul superior a fost proiectat sa funcționeze in baza unei comenzi sociale dintr-o economie centralizata. Cea mai grava criza o traverseaza invațamantul superior tehnic, datorita faptului ca atat structura economiei, cat și forma sa de proprietate s-au schimbat. Invațamantul superior tehnic, prin autonomia universitara, nu a reușit schimbarea structurala a cursurilor si specializarilor, astfel incat sa se adapteze la noua realitate economica, bazata pe forma privata de proprietate. Finanțarea invațamantului superior, prin așa numita metoda "student echivalent", condiționeaza in principal plata salariilor cadrelor universitare de existența studentilor.    

Deși reforma invațamantului superior a fost finanțata prin programe ale Bancii Mondiale și PHARE, Romania este singura țara care nu și-a atins obiectivele, datorita managementului lipsit de realism și bazat exclusiv pe decizii de investitii și nu pe oportunitatea investiției.

Miniștrii educației, inclusiv cei de dupa 2004, n-au știut, n-au vrut, sau n-au fost sprijiniți sa reformeze sistemul. Fenomenul continua și in prezent și pare a indrepta educația din Romania spre cea mai profunda criza din istoria sa.

Deși mereu schimbate, legile n-au oferit acel cadru funcțional, corect, cinstit, care sa duca educația și formarea profesionala pe coordonate europene.

In privința invațamantului preuniversitar, contextul general este dat de urmatoarele realitați:

In evaluari externe, de tipul PISA, referitoare la invațamantul preuniversitar, Romania ocupa un dezonorant loc 36, din 42 posibile.

Doar 30% din absolventii invațamintului profesional preuniversitar iși gasesc un loc in piata muncii, deoarece actualul Curriculum National nu este adaptat la piața muncii interne și externe. Restul absolventilor sunt pregatiți de școala pentru "meseria" șomer.

Infrastructura și logistica, in special in mediul rural, raman la nivele intolerabile, caracteristice evului mediu.

Doar 2% din elevii ce invața in mediul rural parcurg studii universitare și cca 15-20% studii liceale.

Corpul profesoral este imbatranit, tinerii evita cariera didactica, neatractiva salarial, profesorii performanti pleaca spre domenii de activitate mai bine platite, in special in privat.

Abandonul școlar este la cote alarmante, superior celor anterioare anului 1989, datorat in primul rand saraciei. Copiii din familii sarace risca sa refaca destinul economic si social al parinților.

Centralismul și birocrația, cu nimic mai puțin agresive decit cele existente in regimul comunist, sufoca și anihileaza inițiativele menite a promova interesele si cerințele locale, regionale și ale elevilor.

Salarizarea se face dupa grade și vechime, nu dupa performanțe și rezultatele muncii, cum ar fi normal.

Nu se produce un proces de restructurare, rationalizare, eficientizare și transparentizare a cheltuirii alocațiilor bugetare, simultan cu creșterea substanțiala a acestora.

Nu s-a produs și nu se produce o necesara stabilizare si sincronizare legislativa.

In piața muncii europene, majoritatea romanilor ajung sa practice meserii prost platite, datorita nivelului precar de pregatire obținut in școala.

Lipsa concurenței și competiției, datorita inexistenței unui invațamant privat competitiv, face din calitatea in educație un obiectiv mai degraba teoretic, imposibil de pus in opera.

Sigur, se pot invoca și succese.

Informatizarea invațamantului ar putea fi un astfel de succes, daca lipsa profesorilor specializați in informatica n-ar anihila serios eforturile financiare ale statului. Cu ocazia alegerilor, toate partidele prezinta programe minunate pentru sectorul educație, pe care le uita și le abandoneaza dupa alegeri. In loc sa urmareasca o strategie coerenta, prevazuta in programele de guvernare, fiecare partid și-a mandatat ministrul sa faca in educație propria-i politica. De aici lipsa de coerența a politicilor și strategiilor, bulversarea permanenta a legislației și valorilor. Deși educația reprezinta șansa de mai bine a unui popor, ea nu este aducatoare de "beneficii" materiale imediate, ci este, mai degraba, un mare consumator de fonduri. Acesta pare a fi motivul pentru care este mereu trecuta pe planul doi de prioritate.

Rezolvarea situației din educatie presupune adoptarea unui pachet de legi, inteligent construite, din care sa rezulte ca Ministerul se ocupa doar de politici și strategii, nu de gestionarea zilnica a unui sistem cu patru milioane de elevi și studenți și 400.000 de salariați. Pachetul de legi trebuie discutat cu experții europeni, cu societatea civila și cu toate parțile interesate.

Ar trebui avute in vedere urmatoarele aspecte:

1.Sincronizarea și simplificarea sistemului legislativ din educatie. Un inventar al tuturor actelor normative de interes pentru educatie, mentionarea celor abrogate și a celor in vigoare.

2 . Certificarea credibila a educatiei formale, nonformale si informale, certificare la care sa nu participe furnizorii de servicii educationale.

Descentralizarea cu respectarea valentelor principiului subsidiaritatii, trecerea gestionarii sistemelor in sarcina comunitatilor scolare.

Incurajarea formarii continue.

Reorganizarea sistemelor de educatie si formare profesionala pe criterii de eficienta, adaptare la piata muncii, pragmatism economic.

Asigurarea echitatii accesului la educatie, in special pentru mediul rural.

Cresterea atractivitatii invatarii prin crearea unui mediu prietenos de invatare.

Reformarea Curriculumului pentru a raspunde cerintelor pietei muncii, intereselor

de dezvoltare a elevilor, noilor competențe necesare: creativitate, inițiativa, gandire logica.

Incurajarea invatamantului privat, ca alternativa sanatoasa la cel de stat, prin
promovarea ideii: "finantarea urmeaza elevul sau studentul, inclusiv in educatia privata" si concesionarea unor spatii disponibile investitorilor in servicii educationale.
Invatamantul privat este singura solutie la faptul ca statul nu are resurse sa asigure
servicii educationale de buna calitate pentru toti elevii.

Trecerea tuturor agentiilor si comisiilor consultative, afiliate MEdC, in regim de autofinantare, prestatoare de servicii, inclusiv pentru stat, sau in organisme de gestiune a carierei.

Optimizarea, restructurarea, rationalizarea sistemelor, eficientizarea si transparen-tizarea cheltuirii fondurilor bugetare.

Evaluarea si auditul pot fi realizate de orice agentie inscrisa in registrul european.

Reorganizarea examenelor de absolvire, cu respectarea directivei UE: furnizorii de servicii educationale nu pot participa la evaluarea propriilor servicii.

Sprijinirea si motivarea unitatilor si institutiilor scolare pentru a intra pe piata
furnizorilor de servicii educationale pentru adulti.

Titularizarea in invatamant, dupa obtinerea gradului definitiv, fara ca aceasta sa insemne obligatia statului de a asigura un loc de munca titularului. Acest titlu certifica competente si abilitati de a preda in invatamant.

Acordarea finantarii bugetare, doar conditionata de respectarea legilor si validarea calitatii prin auditare externa, eliminarea conflictelor de interese si nepotism.

Auditarea externa a cheltuirii fondurilor bugetare din ultimii cinci ani.

Legarea stricta a managementului de evaluare si auditare externe, dupa criterii și de catre agenții recunoscute la nivel european.

Anihilarea rețelelor de interese si coruptie, care domina inca educația și cercetarea și carora le cad prizonieri oameni importanți, inclusiv miniștrii.

Motivarea managerilor și profesorilor printr-un sistem de salarizare flexibil, legat de performanțe și rezultatele invațarii, de evaluare si auditare externe, credibile.

Investiții masive in infrastructura și logistica, controlate de persoane din afara grupurilor de interese și de sifonare a fondurilor publice.

Legarea invațamantului profesional preuniversitar de nevoile pieței muncii, de comanda si cu finanțarea companiilor sau Consiliilor Locale.

Pachetele de legi ale educatiei trebuiesc traduse si examinate cu partenerii europeni și cu participarea ONG-urilor nefinanțate din fonduri publice.

Autonomia universitara este un drept și nu o obligație. De aceea trebuie introdus sistemul prin care universitațile sa solicite aceasta autonomie ministerului, dupa indeplinirea unor criterii de performanța clar stabilite. Universitațile devenite autonome nu vor mai avea dreptul sa utilizeze « umbrela » ministerului, atat sub forma de antet cit și in ceea ce privește acoperirea financiara și juridica. Pentru universitațile cu autonomie parțiala, adica acelea care nu vor sa renunțe la « umbrela » ministerului, va trebui inițiat un contract de management anual intre rector și minister, care sa stabileasca responsabilitați și obligații clare.

De 16 ani educația ramane incremenita in aceleași tipare vechi, comuniste. Nici un partid, nici un guvern nu și-a pus cu adevarat problema modernizarii ei. Spațiul European al Invațamantului Superior, din care vom face parte in curand, ne va gasi nepregatiți, cu consecințe lesne de imaginat: tinerii noștri vor evita universitatile romanesti, in favoarea celor deja recunoscute prin prestigiu si calitate, din Uniunea Europeana.

Este necesar, pentru educație, un proiect de dezvoltare și modernizare, pe termen mediu si lung, conceput de experți romani și straini, care sa fie urmarit și aplicat cu consecvența și alocari bugetare consistente.

In caz contrar, peste alți 15-20 de ani vom constata ca nu s-a schimbat mai nimic in educație și cercetare. Este adevarat ca sistemele de educație și formare profesionala sunt conservative și inerțiale. Dar a le menține in aceleași tipare vechi, comuniste, inseamna o greșeala strategica de neiertat.