Functiile stilistice ale omonimelor

Functiile stilistice ale omonimelor

Chiar si cei care considera omonimia ca fenomen absolut negativ al limbii, exagerand uneori rolul perturbant al omofoniei lingvistice, recunosc totusi omonimelor o singura virtute: posibilitatea lor de a servi ca mijloc de creare a ambiguitatii voite, specifice jocului de cuvinte, calamburului, epigramei si altor forme ale satirei si umorului.

Calamburul (fr. calembour "gluma") este un procedeu stilistic, cu efect umoristic, care exprima echivocul, prin prezenta in acelasi text a unuia sau a mai multor omonime[1]. De exemplu: "Nu contest ca femeile au rostul lor pe lume. Dar odata ajunse neveste iti strica toate rosturile" (T. Musatescu).

Calamburul se foloseste, in special, in stilul epigramistic. Autorii creeaza cu ajutorul omonimelor, in mod voit, posibilitatea unei duble interpretari. Efectul stilistic consta in aceea ca lectorul descopera sensul adevarat al cuvantului, in pofida sensului aparent, pe care ni-l impune textul epigramei:

"Un bour tanar - M.S. -

Cand navali sa ma rastoarne,

Isi rupse unul dintre coarne

In pieptu-mi matur, dar vanjos.

Si eu, adept al lui Hristos,

Milos de orice dobitoc,

M-aplec si cornu' rupt de jos

Pe frunte i-l lipesc la loc"

(Cincinat Pavelescu)

Unui poet (epitaf)

Poetul nostru, plin de har,

Zace-n pamant la Murfatlar.

Invidios cum sa nu fii ?

El chiar si mort e printre vii !

(Caten Popescu)

Ca mijloc de a crea ambiguitatea si aluzia se foloseste nu numai omonimia, ci si polisemia cuvintelor. In ambele cazuri, de fapt, echivocul e numai aparent, deoarece cititorul este pregatit, intr-un fel sau altul, pentru a decoda sensul urmarit de autor. Acestui scop servesc explicatiile sau dedicatiile care de multe ori preced textul epigramei, precum si cunoasterea de catre cititor a unor amanunte in plus despre fenomenul sau persoanele vizate in epigrama:

"Juratii-au fost de data asta

Mult mai cinstiti ca acuzatul:

L-au achitat !

Dar el, sunt sigur

N-o sa-si achite avocatul !"

(Cincinat Pavelescu)

Fabula de . circulatie

"Leul, crita la volan,

Prins de a vitezei febra,

A intrat intr-un fazan

Si l-a omorat pe . zebra !"

(Al. Clenciu)

In multe epigrame este folosita omonimia dintre numele proprii (nume de persoane, denumiri de reviste, institutii etc.) si apelativele de la care au provenit acestea, cu scopul de a "reimprospata" forma interna a numelui, atragand atentia asupra concordantei dintre esenta fenomenului si denumirea lui sau, dimpotriva, subliniind contradictia dintre forma (denumire) si continut:

"La serata de la curte

Domnu Lupu facea curte,

Insa altcuiva.

Si-nteles-am adevarul

Ca un lup isi schimba parul,

Dar naravul ba !"

(Cincinat Pavelescu)

"Urzicuta, va sa zica,

(Nu stiu de-i va fi pe plac)

E, oricum, mai rar urzica

Si mai des este . spanac !"

(Traian Gardus)

"Ca umorist ai mult noroc,

Si numele te-ajuta-n treaba .

Rad toti cand desenezi un bloc

Semnand alaturea COCIOABA !"

(Mircea Popescu)