 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
ORIENTAREA SCOLARA SI PROFESIONALA - ASPECTE MEDICALE
1. Introducere
Informatiile de natura medicala cu privire la orientarea scolara si profesionala a elevilor sunt utile profesorilor, consilierilor, dirigintilor, parintilor si medicilor scolari si de familie. Pentru a preveni neconcordantele dintre aptitudinile elevilor si traseul lor scolar-profesional ales initial, este obligatorie diagnosticarea starii lor prezente de sanatate, prin examinari medicale, care se efectueaza la anumite varste (considerate a fi momente importante de trecere de la un ciclu de invatamant la altul).
Examenul medical de bilant se efectueaza la sfarsitul unui ciclu scolar. In ceea ce priveste elevii cu probleme de sanatate, pe baza concluziilor examinarilor medicale si a rezultatelor primite de la medicii specialisti, ei sunt indrumati fie spre un anumit profil scolar, fie spre invatamantul special. Acest modul trece in revista principalele momente ale consilierii si orientarii, etapele pe care elevii le au de parcurs in raport cu varsta lor.
Pentru o activitate eficienta de orientare a elevilor, medicii si profesorii trebuie sa cunoasca, pe langa particularitatile anatomo-functionale ale fiecarui elev, aptitudinile lor, traseele scolare posibile pe care le pot urma, activitatile practice care se realizeaza in atelierele scolare sau in intreprinderile unde se efectueaza instruirea practica. Nimeni nu poate fi impiedicat sa practice o anumita profesie/meserie, dar nici viata unui copil cu probleme de sanatate sau a altora nu poate fi pusa in pericol printr-o ambitie sau orientare gresita.
Intre medicul scolar, consilier/profesor si parinte trebuie sa existe, in permanenta, o stransa legatura, atat in ceea ce-i priveste pe copiii cu probleme de sanatate, cat si pe cei valizi, pentru ca numai prin colaborarea lor se realizeaza o indrumare adecvata a elevului spre o reusita insertie socio-profesionala.
2. Aspecte medicale generale privind orientarea scolara si profesionala
Orientarea este definita ca totalitatea activitatilor pedagogice, psihologice, sociale si medicale, care il ajuta pe tanar sa isi dezvolte liber propria personalitate. In orientarea elevilor trebuie ales, intotdeauna, cel mai bun traseu scolar si profesional, in functie de aptitudinile si motivatiile acestora.
In orientarea scolara exista o activitate prealabila, prin care se urmareste cunoasterea personalitatii fiecarui elev, pentru a putea fi corect indrumat spre tipul de scoala adecvat aptitudinilor sale intelectuale.
Orientarea scolara se intrepatrunde cu orientarea profesionala, prin care tinerilor li se ofera sansa unui traseu profesional, tinandu-se cont de aptitudinile lor fizice, intelectuale si psihomotorii. Dar, atat orientarea scolara, cat si cea profesionala implica, pe langa aspectele generale, diferite aspecte medicale legate de anumite deficiente pe care le pot avea copiii. Atat
pentru copiii normali, cat si pentru cei cu deficiente de sanatate, un rol important il are medicul scolar, care poate sa precizeze tipurile de activitati adecvate in raport cu particularitatile lor morfo-functionale, spre care trebuie sa fie orientati. El are in vedere sanatatea tuturor elevilor, nu numai a celor cu deficiente de sanatate, care, de altfel, reprezinta 15-20 din populatia scolara.
3. Cadrul legal al activitatii medicale de orientare scolara si profesionala
Activitatea medicala in domeniul orientarii scolare si profesionale are la baza o serie de acte normative, cum ar fi Legea asigurarii sanatatii populatiei din 1978, in care este consemnata obligativitatea examenului medical de bilant pentru orientarea scolara profesionala spre licee, scoli profesionale, scoli de ucenici si invatamantul superior.
Orientarea medicala mai are ca temei legal Normele generale de protectia muncii, elaborate de Ministerul Muncii in 1996. Acest document stipuleaza la art. 42 ca examenul medical este obligatoriu pentru ucenici, elevi si studenti practicanti care trebuie sa fie instruiti pentru o meserie.
In august 2000 a fost publicat in Monitorul Oficial 385 Ordinul nr. 141 al Ministerului Sanatatii privind asistenta de sanatate publica a prescolarilor, elevilor si studentilor. Acesta cuprinde atributiile personalului medical din toate institutiile de invatamant din Romania, metodologia examenelor de bilant al starii de sanatate pentru prescolari, elevi si studenti, examinarile speciale pe aparate si sisteme, precum si necesarul de dotare a cabinetelor medicale.
In curand va aparea alt ordin privind orientarea scolara si profesionala, deoarece cel existent (Ordinul nr. 427/1979) necesita modificari importante in ceea ce priveste strictetea orientarii si noile institutii de invatamant infiintate dupa 1989.
4. Supravegherea sanatatii copiilor in scoala
In supravegherea sanatatii copiilor si adolescentilor trebuie sa fim constienti de relatiile reciproce dintre educatie si sanatate, precum si de corelatia dintre calitatea invatarii si starea sanatatii. De ambele aspecte sunt raspunzatori nu numai educatorii si medicii, ci intreaga societate, inclusiv parintii.
Starea de sanatatea poate influenta scolaritatea, mai ales la copiii cu afectiuni cronice, dar si scolaritatea poate avea repercusiuni asupra sanatatii, mai ales daca ritmul de munca impus este alert si excesiv de intens. Sarcina elaborarii mijloacelor si metodelor de diminuare a incapacitatii fizice si psihice cauzata de boala revine scolii si serviciului medical scolar, pe baza cunostintelor de pedagogie si de ingrijirea sanatatii. Supravegherea individuala a sanatatii copiilor se realizeaza in scoala prin examenele de bilant efectuate la inceputul scolaritatii si la sfarsitul ciclului primar, gimnazial si liceal. Prin examinarea medicala la varste considerate "nodale" se depisteaza, la unii elevi, deficiente ale sanatatii care impune orientarea lor spre un profil in care sanatatea sa nu le fie afectata suplimentar.
Este importanta si supravegherea colectiva a sanatatii, pentru ca informatiile culese pot constitui bilantul somatic, fiziologic si social al comunitatii si in acest fel, la un moment dat, se poate stabili bilantul de sanatate comunitara.
5. Rolul medicului in orientarea scolara si profesionala
Pentru buna desfasurare a activitatii medicale de orientarea scolara si profesionala, medicul trebuie sa cunoasca foarte bine rutele/traseele scolare ale elevilor, pentru ca si el este unul din cei care vor contribui la indrumarea lor spre un anumit profil in etapele scolare urmatoare.
Orientarea scolara incepe cu avizul favorabil scolarizarii la varsta de 6/7 ani, in cazul in care copilul este normal dezvoltat fizic si neuropsihic. Debutul scolar poate fi amanat, daca exista o intarziere in dezvoltarea neuropsihica sau fizica a copilului, o deficienta senzoriala, o afectiune cronica din cauza carora copilul poate avea o capacitate scazuta de adaptare la cerintele scolare.
Afectiunile care impun amanarea scolii cu un an sunt consemnate, deocamdata, in Ordinul nr.427/1979 al Ministerului Sanatatii. Dupa un an de la amanarea scolarizarii, la varsta de 7/8 ani, la decizia Comisiei medico-psiho-pedagogice de diagnostic si triaj, copilul poate frecventa scoala de masa in clasa I, daca este recuperat.
Copiii cu deficiente fizice, senzoriale sau intelectuale pot fi inscrisi intr-o scoala speciala pentru deficienti. Cazurile irecuperabile sunt plasate in camine-spital, iar cele partial recuperabile in camine-scoala. Orientarea scolara se realizeaza si la sfarsitul clasei I, cand copiii cu dificultati in insusirea cunostintelor predate in acest an pot fi reorientati spre scolile speciale pentru deficienti intelectuali sau senzoriali sau pot repeta anul scolar.
La terminarea nivelului primar, copiii talentati pot fi orientati spre scoli de arta (coregrafie, arte plastice).
La finele scolaritatii obligatorii, orientarea scolara si profesionala incepe sa aiba o dominanta profesionala: acum elevii trebuie sa opteze pentru un liceu, o scoala profesionala sau de ucenici, ori pentru intrarea pe piata muncii.
La absolvirea liceului, elevul are de ales intre urmatoarele alternative: a gasi un loc de munca, a intra la o facultate de stat/ particulara, a urma o scoala postliceala sau, in ultima instanta, a beneficia de protectie sociala.
Selectia profesionala ulterioara unui examen medical presupune pastrarea elevilor care prezinta caracteristici morfo-psiho- functionale specifice pentru anumite meserii.
Elevii care au fost gresit orientati profesional la sfarsitul gimnaziului sau care s-au imbolnavit pe parcursul scolaritatii si sunt in incapacitate totala de munca pentru profilul initial (meserie), pot fi reorientati spre un alt profil (meserie). Exista prevederi ale Ministerului Educatiei, referitoare la transferarea elevilor de la un profil la altul. In acest fel li se protejeaza sanatatea si se tine cont, pe cat posibil, de dorintele lor de a se realiza intr-o meserie/profesie ca si ceilalti colegi.
6. Cunoasterea activitatilor de educatie si formare
In functie de structura curriculum-ului de la diferite niveluri de educatie si formare, elevii desfasoara activitati practice in propria scoala sau in ateliere din intreprinderi. Efortul fizic si intelectual este diferit ca intensitate de la o meserie la alta.
Medicul care se ocupa de orientarea profesionala trebuie sa cunoasca solicitarile fizice si intelectuale ale fiecarui tip de meserie pentru care elevii fac activitati tehnico-productive, pentru ca el va fi cel care ii va indruma spre o anumita meserie. Caracteristicile efectuarii activitatilor practice sau a unei meserii, pe care trebuie sa le cunoasca medicul, se refera la:
Ø pozitia in care individul isi desfasoara activitatea;
Ø marimea (intensitatea si durata) efortului fizic cerut;
Ø particularitatile conditiilor de ambianta;
Ø nivelul iluminatului (natural sau artificial);
Ø riscul de accidentare;
Ø lucrul cu publicul sau in schimburi;
Ø gradul de solicitare nervoasa;
Ø riscul de ranire sau contuzii;
Ø activitate individuala sau in echipa;
Ø gradul de precizie, indemanare, rapiditate manuala;
Ø efort vocal intens sau alte tipuri de solicitari;
Ø necesitatea unei vederi bune la distanta sau la apropiere, a unei capacitati normale de discriminare a culorilor etc.
7. Cunoasterea particularitatilor morfofiziologice si clinice
Particularitatile morfo-fiziologice si clinice ale elevilor, respectiv capacitatea fiziologica de munca a fost definita drept "posibilitatea organismului uman de a mentine aceeasi intensitate a efortului necesar unei activitati profesionale optime timp indelungat, fara a schimba cantitatea si calitatea produsului profesional si fara a influenta negativ, imediat sau indepartat, starea de sanatate" (cf. Niculescu). Chiar daca unii tineri, dupa efectuarea examenului de bilant, sunt considerati sanatosi din punct de vedere clinic, trebuie sa se nuanteze capacitatea lor de munca, dupa unele criterii fiziologice si psihologice si, in acest fel, sa se masoare starea sanatatii lor.
Pentru elevii cu deficiente de sanatate, anumite profesii nu pot fi recomandate. Prof. dr. T. Niculescu considera ca o serie de factori influenteaza capacitatea de munca.
Dintre acestia putem enumera:
A) Factori care depind de organismul uman, cum ar fi cei care cresc capacitatea de munca:
Ø exercitiul,
Ø antrenamentul,
Ø starea de sanatate,
Ø emotiile pozitive;
Factorii care scad capacitatea de munca:
Ø oboseala,
Ø starea de boala,
Ø emotiile negative.
B) Factori care depind de conditiile de munca:
mediul de munca: microclimatul, zgomotul, iluminatul in limitele igienice de confort;
organizarea muncii: automatizarea si mecanizarea; organizarea procesului de munca pe principii ergonomice; ritmicitatea muncii;
relatii fiziologice om-masina;
relatii psiho-sociale intre membrii unei echipe.
C) Factori care depind de conditiile de trai:
Ø alimentatia,
Ø transportul,
Ø conditiile de locuit.
Astrand si Rodahl, specialisti in medicina muncii, fac o alta sistematizare a factorilor de care depinde capacitatea de munca fizica:
factori somatici: sexul, varsta, dimensiunile corporale;
factori psihici: atitudinea fata de munca, motivatia;
gradul de instruire: calificarea prin antrenament;
factori ambientali: altitudinea, presiunea ridicata, caldura, frigul, poluarea atmosferica;
factori ce depind de natura muncii: intensitatea, durata, pozitia, ritmul orar, munca in schimburi.
8. Etapele orientarii medicale
Tinand cont de structura sistemului de invatamant din Romania, evaluarile medicale se realizeaza la trecerea de la un nivel de invatamant la altul, respectiv dupa ciclurile prescolar, primar, gimnazial si liceal. Desi, de-a lungul scolaritatii exista aspecte comune, fiecare ciclu de invatamant si fiecare perioada de varsta au particularitatile lor.
In ceea ce priveste copiii cu deficiente fizice, senzoriale sau mintale, cunoscute de la examenele de bilant, parcurgerea etapelor scolare se realizeaza in scoli speciale, cu programe adaptate necesitatilor lor specifice. Spre deosebire de ei, copiii cu deficiente viscerale (boli cronice) nu beneficiaza de protectie socio-profesionala si sunt scolarizati in scoli normale, desi randamentul lor scolar este mai scazut.
Cat priveste succesiunea etapelor presupuse de acest proces, se va tine cont de faptul ca debutul scolar (la 6/7 ani) poate presupune, la copiii cu probleme mai accentuate de sanatate, mai multe alternative:
amanarea scolarizarii cu un an;
plasarea intr-o scoala speciala.
Un traseu "normal" va presupune:
inscrierea in ciclul primar/absolvirea acestuia;
inscrierea in ciclul gimnazial/absolvirea acestuia;
inscrierea in scoli profesionale sau de ucenici/absolvirea acestora;
inscrierea in liceu/absolvirea acestuia;
inscrierea in invatamantul postliceal/absolvirea acestuia;
inscrierea in invatamantul superior/absolvirea acestuia.
Copiii cu inclinatii artistice pot fi inscrisi in scoli cu profil artistic, inca de la debutul scolarizarii.
9. Examenul medical de bilant al starii de sanatate
Metodologia examenului de bilant este reglementata prin Ordinul nr. 141/2000 al Ministerului Sanatatii. Examinarea elevilor are caracter specific si urmareste anumite aspecte de sanatate, care se pot evidentia in perioadele "nodale", dar si particularitatile strict patologice ale celor cu deficiente fizice.
Clasele la care se efectueaza examenul de bilant sunt: I, a IV-a, a VIII-a (din anul scolar 2003/2004 clasa a IX-a), a XII-a. Examinarile medicale periodice ale elevilor au drept scop evaluarea nivelului de sanatate, prevenirea aparitiei unor afectiuni si depistarea lor precoce, tratarea corespunzatoare si, in final, orientarea in raport cu rezultatul acestora.
Examinarile se realizeaza in mai multe etape:
Ø examinari medicale periodice de bilant al starii de sanatate efectuate prescolarilor, atat celor care frecventeaza gradinita, cat si a celor care nu sunt cuprinsi in sistem;
Ø examinari medicale periodice de bilant al starii de sanatate a elevilor din clasele I, a IV-a, a VIII-a, a IX-a, a XII-a, a celor din ultimul an al
scolilor profesionale si de ucenici, a studentilor.
Examinarile medicale se efectueaza dupa o prealabila programare stabilita de catre medic impreuna cu conducerea unitatii respective. Primele examinari sunt la clasele a VIII-a/a IX-a si a XII-a. In al doilea rand urmeaza clasele a IV-a si cei din ultimul an al scolilor profesionale si de ucenici. Elevii clasei I sunt examinati in ultimele doua luni de scoala, comparandu-se starea lor de sanatate la inceputul si la sfarsitul clasei.
Examenul de bilant al starii de sanatate este un act medical ce are in vedere pe toti elevii la sfarsitul unui ciclu scolar si vizeaza:
Ø depistarea tulburarilor de dezvoltare somatica, a viciilor de postura, a tulburarilor senzoriale (vedere, auz), intarzierilor in dezvoltarea neuropsihica, tulburarilor de comportament si de adaptare scolara, eventualelor abateri in functionarea diferitelor aparate si sisteme ale organismului;
Ø examinarea prescolarilor cu privire la: deficiente sau boli fizice/psihice organice, senzoriale, de vorbire, congenitale sau dobandite, aplicarea din timp a tratamentelor medicale si educative recuperatorii, pentru viitoarea integrare a copiilor in scoli;
Ø efectuarea orientarii scolare pentru copiii de 7 ani spre invatamantul special, tinandu-se cont de starea lor de sanatate (deficienti mintal, senzorial si motor);
Ø depistarea eventualelor tulburari in dezvoltarea fizica si neuropsihica;
Ø depistarea deficientelor de sanatate specifice varstei scolare: boli post-streptococice, hipertensiune arteriala juvenila, tulburari ale pubertatii, vicii de refractie si de postura, nevroze;
Ø tulburari de comportament si de adaptare scolara;
Ø orientarea scolara si profesionala a elevului, tinand cont de concluziile examenului medical de bilant si, deci, de starea lui de sanatate.
Copiii depistati cu deficiente de sanatate sunt luati in evidenta cabinetului medical scolar, a cabinetelor de specialitate din policlinici sau spitale, pentru recomandarea si efectuarea unui tratament recuperator.
Elevii care au recomandare pentru invatamantul special sunt trimisi la comisiile de expertiza pentru invatamantul special, care functioneaza in conformitate cu Legea invatamantului nr. 84/1995, la nivelul inspectoratelor scolare judetene si al Municipiului Bucuresti.
La reusita acestor examinari participa:
Ø asistentele medicale din colectivitati prescolare, scolare, universitare. Ele efectueaza masuratori somatometrice (greutate, inaltime, perimetru cranian si toracic), precum si masuratori fiziometrice (pulsul in repaus, tensiunea arteriala, forta musculara manuala);
Ø medicul colectivitatii din unitati scolare/universitare sau de familie.
In gradinita, educatoarele au un rol important in dezvoltarea neuropsihica si a limbajului la copii. Datele culese de educatoare sunt consemnate in fise individuale.
Toti elevii sau studentii depistati cu deficiente de sanatate, pe care nu le poate rezolva medicul colectivitatii, sunt trimisi la medicii de specialitate, pentru a le stabili diagnosticul si a le recomanda o anumita conduita terapeutica.
Examenul cuprinde:
Ø anamneza (respectiv totalitatea informatiilor pe care medicul le culege de la elev in vederea stabilirii diagnosticului);
Ø examenul clinic pe aparate si sisteme;
Ø examenul dezvoltarii fizice (somatoscopie, somatometrie, fiziometrie);
Ø depistarea tulburarilor de vedere;
Ø depistarea tulburarilor de auz;
Ø depistarea tulburarilor neuropsihice;
Ø examenul endocrinologic (pentru copiii aflati la pubertate);
Ø examenul bucodentar (efectuat de medicul stomatolog);
Ø efectuarea intradermoreactiei, la clasele stabilite prin instructiuni ale Ministerului Sanatatii. Cei depistati cu probleme (hiperergici) sunt luati in evidenta serviciilor de ftiziologie;
Ø concluziile examenului medical de bilant.
10. Documente medicale necesare la inscrierea sau terminarea unui nivel de invatamant
La debutul scolarizarii, pentru clasa I, este necesara o adeverinta medicala (tip M.S. cod 18.1.1) eliberata dupa examinarea copilului de 6/7 ani. Pe langa concluziile examinarii, se consemneaza si "Aptitudinea pentru invatamantul obisnuit" pentru cei fara probleme deosebite de sanatate. Aceasta adeverinta este eliberata fie de medicul de familie, fie de medicul unei colectivitati prescolare (gradinita). Celor care au frecventat gradinita li se inmaneaza si fisa medicala pe care au avut-o in colectivitate. Daca scoala unde se inscriu copiii are un medic si cabinet medical, iar fisa medicala nu este completa, elevului i se intocmeste o epicriza, care cuprinde si antecedentele fiziologice, principalele antecedente patologice (inclusiv infecto-contagioase) si imunizarile pe care le-a efectuat pana la debutul scolar.
La terminarea unui nivel de invatamant (preuniversitar sau universitar), elevul/studentul va primi o adeverinta medicala cu concluziile examenului de bilant al sanatatii (tip M.S. cod 18.1.1.). Aceasta adeverinta medicala este eliberata fie de medicul scolar, fie de medicul de familie care are in supraveghere unitatea scolara respectiva.
La completarea adeverintei medicale de absolvire a unui ciclu scolar, medicul are obligatia sa consemneze, sub responsabilitate medico-judiciara, eventualele tulburari in starea de sanatate a elevului/studentului. In cazul in care dupa examenul de bilant apar deficiente de sanatate, medicul care elibereaza adeverinta medicala de absolvire este obligat sa consemneze aceasta noua modificare a starii de sanatate.
In cazul in care in timpul scolarizarii elevul/studentul se transfera la alta scoala, va prezenta la noua unitate scolara o adeverinta medicala si fisa medicala de la cabinetul medical al vechii unitati sau numai adeverinta medicala, plus imunizarile efectuate.
11. Consilierea medicala a elevilor cu deficiente de sanatate
Medicul care efectueaza si activitati de consiliere in domeniul orientarii scolare si profesionale trebuie sa indice, pe baza unor criterii specifice, profilul scolar care nu este recomandat in raport cu afectiunea/afectiunile pe care le prezinta elevii.
Fiecare persoana are dreptul sa se specializeze in profilul dorit, dar anumite deficiente de sanatate in grade diferite de gravitate, nu permit prestarea oricarei profesii/meserii de catre orice persoana. Medicului scolar ii revine dificila sarcina de a explica atat elevului cu probleme de sanatate, cat si familiei lui, riscul (imediat sau pe termen lung) la care va fi supus daca va exercita o profesie incompatibila cu starea lui de sanatate. El trebuie lamurit asupra posibilitatii de a alege alt profil, permis din punct de vedere medical, in care se poate realiza profesional fara sa-si agraveze sau sa-si puna in pericol sanatatea, deja afectata.
Ar fi bine ca medicul care se ocupa de orientarea scolara si profesionala a unui elev cu probleme de sanatate sa cunoasca din timp acest lucru (chiar din clasa a V-a), pentru ca el poate sa canalizeze, treptat, impreuna cu familia si scoala, interesele elevului spre domenii de activitate care ii sunt permise medical. Socul pe care l-ar avea afland in apropierea inscrierii la admiterea intr-o unitate scolara, ca nu ii este permis medical, ar putea sa declanseze unele decompensari reactive de tipdepresiv-anxios, cu efecte negative pentru tot restul vietii.
Pentru a putea sa indrume dintimp si corect un tanar cu probleme de sanatate spre o profesie pe care sa o poata exercita fara riscuri, medicul trebuie sa cunoasca profesiile care nu sunt recomandate elevilor cu probleme de sanatate, in stransa legatura cu tipul de afectiune pe care acestia o prezinta.
12. Activitati nepermise medical in raport cu afectiunile pe aparate si sisteme
Tinand cont de tipul de afectiune a elevilor, este obligatoriu ca medicul sa cunoasca toate caracteristicile meseriilor care nu le sunt recomandate:
Ø pentru elevii cu afectiuni ale aparatului cardiovascular nu se recomanda profesiile care presupun statul indelungat in picioare sau mersul prelungit, urcatul pe scari, activitate cu bratele ridicate, ridicare si purtare de greutati, efort fizic crescut (munca in subteran sau in constructii), cu expunere la frig, umezeala, curenti de aer, noxe, temperatura inalta, solicitare nervoasa, munca de noapte sau la altitudine ridicata;
Ø pentru elevii cu afectiuni respiratorii nu sunt recomandate medical profesiile care presupun expunerea la frig sau la curenti de aer, la variatii bruste de temperatura, intemperii, pulberi, noxe, alergeni, efort fizic crescut;
Ø pentru elevii cu afectiuni renale nu sunt recomandate medical profesiile care presupun activitate in mediu umed, friguros, cu variatii bruste de temperatura, cu noxe, lucrul cu mainile in apa, efort fizic crescut, trepidatii (in special pentru cei cu litiaza renala);
Ø pentru elevii cu afectiuni hepatice nu sunt recomandate medical profesiile din industria chimica, cu expunere la radiatii ionizante, munca de noapte, cu efort psihic sau fizic, sectoare in care se produce sau se lucreaza cu alcool;
Ø pentru elevii cu afectiuni reumatice nu sunt recomandate medical profesiile care se desfasoara in aer liber, cu expunere la frig, umezeala, curenti de aer;
Ø pentru cei cu afectiuni hematopoetice nu sunt recomandate medical profesiile care se desfasoara in mediu toxic, radiatii ionizante, aer viciat, munca de noapte, solicitare nervoasa, cu efort fizic intens;
Ø pentru cei cu afectiuni ale coagularii sangelui nu sunt recomandate medical profesiile cu risc de contuzii si ranire (constructii, metalurgie, minerit), din cauza hemoragiilor care pot aparea prin traumatisme minore;
Ø pentru elevii cu afectiuni gastrointestinale, in special ulcer gastrointestinal, nu sunt recomandate medical profesiile in care nu se poate respecta un orar precis de masa, cele cu solicitare nervoasa, cu efort fizic sau psihic sustinut, la temperaturi crescute, munca de noapte, cu zgomot si alcool la indemana;
Ø pentru elevii cu afectiuni neuropsihice nu sunt recomandate medical profesiile care presupun lucrul in contact direct cu publicul (comert, domeniul sanitar si pedagogic, cu solicitare nervoasa, munca de noapte). Pentru elevii cu comitialitate (epilepsie) sunt strict interzise profesiile care pun in pericol direct viata lor sau a altora: munca la agregate in miscare (strung, freza, raboteza, masina de gaurit, utilaje alimentate cu curent electric de inalta tensiune cu pericol de electrocutare, in siguranta circulatiei, munca la inaltime, pe schele - risc de cadere, langa foc sau apa, cu obiecte taioase, cu arme, cu lumina orbitoare (sudura), la temperaturi ridicate (metalurgie), cu expunere la radiatii ionizante sau solare puternice, in mediu cu zgomot, trepidatii, aer viciat, cu alcool la indemana sau cu noxe;
Ø pentru elevii cu diabet nu sunt recomandate medical profesiile care presupun efort fizic excesiv, dar nici sedentarismul, cele care pun in pericol viata lor sau a altora in caz de coma: siguranta circulatiei, la inaltime, pe schele, langa foc sau apa, in subteran, munca denoapte, solicitare nervoasa, mediu cu noxe sau radiatii ionizante, cu alimente sau alcool la indemana, cu suprasolicitare oculara (risc de complicatii oculare), cu orar neregulat al meselor;
Ø pentru elevii cu afectiuni locomotorii nu sunt recomandate medical profesiile care presupun mersul indelungat (in special pe teren accidentat), statul in picioare, urcatul scarilor, munca pe schele, cu efort fizic sustinut, in subteran, cu trepidatii sau ridicare si transport de greutati. Pentru elevii cu deficiente ale coloanei vertebrale nu se recomanda activitati cu pozitii fixe, asimetrice, cu aplecare exagerata inainte sau cu bratele ridicate;
Ø pentru elevii care sufera de scaderea auzului la ambele urechi nu se recomanda medical profesii care presupun munca directa cu publicul, solicitare nervoasa, in siguranta circulatiei, cu zgomot, trepidatii, expunere la frig, umezeala si curenti de aer, in invatamant, medicina;
Ø pentru elevii cu afectiuni dermatologice nu sunt recomandate medical profesiile care presupun contactul cu substante iritante cutanate (chimice si fizice), umezeala, pulberi, radiatii ionizante, expunere prelungita la razele solare, domeniul alimentatiei;
Ø pentru elevii cu tulburari de dictie si fonatie nu sunt recomandate medical profesiile care presupun contact direct cu publicul (comert, sanatate, invatamant, administratie publica);
Ø pentru elevii cu afectiuni oculare nu sunt recomandate medical, in raport cu tipul de afectiune, urmatoarele profesii: in miopie forte - efort fizic intens, ridicare si transport de greutati (risc de dezlipire de retina), efort vizual puternic sau cu lumina slaba, in siguranta circulatiei. Elevii cu vedere monoculara buna (acuitate vizuala normala la un ochi si scazuta cu mai mult de 1/5 la celalalt ochi) vor evita riscul de accidentare oculara, munca de precizie, efortul ocular intens, munca la inaltime, in siguranta circulatiei. Pentru elevii cu tulburari ale vederii colorate (discromatopsiile), daca sunt partiale, nu sunt recomandate medical profesiile din siguranta circulatiei, din fizica nucleara, din artele plastice si decorative. Daca tulburarile sunt totale numai pentru o culoare (rosu, verde, albastru) sau pentru mai multe culori, nu sunt recomandate medical profesiile din industria textila, medicina, cinematografie, televiziune, chimie, electrotehnica, industria alimentara, comert, alimentatie publica.
13. Criterii de orientare a elevilor spre scoli speciale in raport cu deficientele motorii, senzoriale si mintale
Elevii cu deficiente motorii, senzoriale si mintale majore sunt orientati spre scoli speciale. In acest sens sunt stabilite anumite criterii dupa care se face repartizarea lor spre un anumit tip de scoala speciala.
Deficientele senzoriale:
Ø vizuale - vicii de refractie (hipermetropie, miopie, astigmatism); orientarea scolara si profesionala se realizeaza diferentiat, dupa ce s-a efectuat corectia cu lentile.
Ø auditive - scolarizarea se realizeaza diferentiat in raport cu gradul de recuperare dupa protezare si cu nivelul limbajului. Copiii cu pierdere de auz de peste 65 de decibeli sunt orientati spre scolile speciale, cei cu pierdere intre 35-65 de decibeli pot fi orientati spre scolile de masa, cu avizul Comisiei judetene/municipale de orientare scolara si profesionala.
Deficientele mintale implica orientarea in raport de coeficientul intelectual (CI) al elevului (sub 70).
Ø Daca CI este intre 50-69, se considera intarziere mintala usoara, iar elevii merg in invatamantul special pentru deficienti mintal;
Ø daca CI este intre 35-49, se considera intarziere mintala medie si elevii merg in camine-scoala.
Ø Cei cu CI sub 35 (in unele cazuri chiar 20), intra in categoria deficientelor mintale severe si merg in camine-spital.
Deficientele motorii la elevii cu intelect normal (paralizii, pareze, malformatii congenitale, atrofii, amputatii), precum si deficientele la nivelul membrelor superioare, inferioare sau coloanei vertebrale sunt orientate spre scolile speciale pentru deficienti fizic motor.
Deficientele asociate, implica orientarea in moduri specifice, in functie de tipurile de asocieri ale deficientelor; acestea pot fi:
Ø Deficiente vizuale cu debilitate mintala;
Ø Deficiente motorii cu debilitate mintala;
Ø Deficiente mintale cu tulburari de comportament;
Ø Deficiente vizuale cu auditive (orbi surdomuti, orbi hipoacuzici);
Ø Deficiente auditive cu vizuale (surzi ambliopi, hipoacuzici ambliopi);
Ø Deficiente motorii cu vizuale;
Ø Deficiente motorii cu auditive.
Daca pentru afectiunile enumerate mai sus sunt scoli speciale, in care elevilor li se acorda protectie sociala, cei cu deficiente viscerale (epilepticii, diabeticii decompensati, cardiacii cu tulburari grave, astmaticii, hemofilicii, cei cu hepatita cronica agresiva, cei cu insuficienta renala, cei cu boli endocrine, cu eczeme) nu beneficiaza de nici o forma legiferata de protectie sociala si scolarizare speciala.
14. Colaborarea dintre medicul scolar, consilier, profesori, familie, medicul de familie
Pentru supravegherea starii de sanatate a elevilor, intre consilier, diriginte, familie si medicul scolar/medicul de familie trebuie sa existe o stransa colaborare.
Consilierul/dirigintele trebuie sa se informeze de la familie despre toate evenimentele legate de starea de sanatate a elevului, atat in ceea ce priveste existenta unor afectiuni, cat si debutul altora. Este nevoie ca dirigintii si consilierii sa cunoasca specificul meseriilor pe care pot sa le urmeze elevii si sa arate parintilor spre ce domenii pot fi indrumati copiii lor.
Relatia consilier-medic scolar este complexa. Medicul trebuie sa furnizeze nu numai informatii simple privind afectiunile unui elev, dar sa si aprecieze nivelul capacitatilor morfo-functionale ale elevilor, sa comunice aceste date consilierilor si dirigintilor, care au, astfel, argumente sa-i indrume pe elevi spre profilul corespunzator capacitatilor lor.
Consilierul/dirigintele semnaleaza medicului scolar eventuale simptome pe care le prezinta elevii si care pot fi semne ale unei afectiuni. Simptomele nou aparute pot fi, de exemplu, scaderea randamentului la invatatura la un elev care avea succes pana atunci sau schimbarea comportamentului unui elev din calm in agitat si invers.
Ramane foarte importanta colaborarea medic-consilier in ceea ce priveste situatia elevilor cu probleme deosebite de sanatate; colaborarea este bine sa inceapa de timpuriu si nu in ajunul deciziei de orientare scolara si profesionala.
Pentru o buna relatie medic scolar-familie, medicul trebuie sa stabileasca un program in care poate discuta cu parintii despre starea de sanatate a copilului. Daca parintii nu solicita sprijinul medicului, el insusi trebuie sa ia initiativa si sa-i contacteze prin intermediul consilierului / dirigintelui si sa elucideze toate aspectele privind sanatatea copilului.
Importanta este si relatia dintre medicul scolar-medicul de familie. Ei trebuie sa se informeze reciproc asupra sanatatii elevilor pe care ii supravegheaza. Medicul de familie trebuie sa aiba cel putin, notiuni generale privind medicina scolara.
Pe baza examinarilor efectuate, medicul scolar trebuie sa cunoasca, sa interpreteze si sa informeze consilierul, profesorii si dirigintele despre starea de sanatate a elevilor.
15. Integrarea sociala si scolara a elevilor cu deficiente ale organelor interne
Elevii cu deficiente viscerale (ale organelor interne) nu beneficiaza de o protectie speciala in scoala, ca cei cu alte tipuri de afectiuni, fizice, psihice,
senzoriale. Ei sunt incadrati alaturi de copiii valizi in scolile normale. Afectiunea cronica pe care o au, ii impiedica sa aiba, intotdeauna, acelasi randament scolar ca si colegii lor.
De altfel, tendinta in intreaga lume este ca elevii cu orice tip de afectiune cronica invalidanta, sa invete impreuna cu colegii lor normali in scolile normale. Pentru ca boala sa nu fie un mare impediment in scolarizarea elevilor suferinzi, profesorii, consilierii si dirigintii, in special, dar si parintii trebuie sa cunoasca o serie de particularitati ale vietii de zi cu zi a acestor copii si de care trebuie sa tina cont permanent.
Boala cronica afecteaza, pe langa deficienta unui anumit organ, si psihicul copilului prin durata ei si prin complexele de inferioritate pe care i le creeaza, in raport cu grupul de copii sanatosi de aceeasi varsta. In general, afectiunile cronice cresc mult dificultatile pe care le are de invins copilul bolnav in vederea obtinerii unui progres optim scolar.
O afectiune cronica este perceputa diferit in raport cu varsta pe care o are copilul. Copilul mic, cu afectiune cronica, are o imagine superficiala in ceea ce priveste cauza bolii, el accepta tratamentul cu supunere considerand ca i-a fost aplicat in scop punitiv, pentru comportamentul lui necorespunzator.
Pe scolar o afectiune cronica il afecteaza din mai multe puncte de vedere. El resimte o intoleranta din partea anturajului de aceeasi varsta cu el (colegii, prietenii din cartier). Intoleranta ii induce o anumita sensibilitate, el
sesizeaza adesea comparatiile facute intre el si grupul de copii sanatosi, din care face parte. Alteori, el nu este acceptat de colectivul colegilor lui, ajungand un solitar. Ostilitatea colegilor ii altereaza uneori propria-i imagine, accentuand si mai mult diferenta dintre ei.
Unii copii cu afectiuni cronice obosesc usor (cei cu afectiuni cardiace), altii au episoade dureroase frecvente (artrite reumatoide, hemofilie) sau urmeaza tratamente zilnice (astm bronsic). Toate aceste conditii il fac pe copil iritabil sau neatent. Repetatele insuccese il fac sa devina anxios si descurajat, pentru alte motive decat boala in sine.
Din cauza bolii cronice existente, si care poate duce la absenteism cronic, unii copii nu au un randament optim la invatatura, traind intr-un stress permanent.
Absenteismul se datoreaza fie proceselor de exacerbare a bolii si spitalizarilor repetate, fie tratamentelor prelungite (de exemplu, medicatia antiepileptica ii obliga sa se scoale tarziu si sa intarzie la scoala).
Copii cu boli organice cronice au, in general, o dezvoltare intelectuala normala, iar falsa intarziere in achizitionarea cunostintelor predate este o consecinta a bolii, nu tine intrinsec de boala.
Daca pe langa tulburarile de baza ale afectiunii pe care o are copilul, se adauga si tulburari de comportament, adultii (profesorii, parintii) sunt pusi in dificultate pentru ca trebuie sa interpreteze corect o noua situatie: trebuie sa discearna daca aceasta noua tulburare este cauzata de afectiunea de baza sau tine de problemele psihologice pe care afectiunea le genereaza.
In perioada pubertara, la copiii cu boli cronice, pe langa criza realizata de cresterea exagerata si cristalizarea personalitatii, apar profunde tulburari endocrine care-i determina sa devina rebeli si sa saboteze actele medicale. Copii cu afectiuni cronice au de 2,5 ori mai multe tulburari de comportament si probleme psihosociale, in comparatie cu cei considerati sanatosi.
Bolile psihice sunt mai frecvente la bolnavii cu suferinte organice, dar nu s-a demonstrat o relatie directa intre severitatea bolii si tipul de tulburare de comportament.
Indiferent despre ce afectiune este vorba sau de situatia lui scolara, comportamentul celor din jurul copilului cu boli cronice trebuie sa fie firesc, fara atitudini compatimitoare; initiativele lui trebuie stimulate, va fi incurajat sa-si cunoasca afectiunea, sa-si urmareasca singur tratamentul, sa fie capabil sa se pazeasca de eventualele complicatii ale bolii. Pentru aceasta el are nevoie sa i se explice absolut tot despre boala lui.
Profesorii trebuie sa aiba o atitudine corecta fata de copilul cu boli cronice. In scoala copilul nu trebuie sa traiasca o experienta negativa, frustranta privind incapacitatea sa de adaptarea scolara. Evaluarea nerealista, de catre profesori si familie, a posibilitatilor lui, are efecte negative. Unii dintre profesori se arata mai putin exigenti fata de copiii cu boli cronice, pretind mai putine teme si-l supraestimeaza la note. Aceasta scade imaginea pozitiva pe care copilul o are despre competentele sale.
Pentru a nu ramane un complexat, copilul trebuie stimulat sa-si dezvolte alte calitati decat performantele fizice pe care le au colegii lui. In acest fel, el poate contribui creator la intregirea grupului din care face parte, putand sa i se stimuleze alte valori cum ar fi: pictura, muzica, lectura, cunostinte despre istorie, geografie, filatelie, calitati care-i pot suplini insuccesele lui sportive, de pilda.
O parte din frustrarile resimtite in grup, pot fi compensate de o legatura trainica cu un prieten, cu care poate vorbi deschis despre boala lui.
Pentru o mai buna supraveghere a copiilor cu afectiuni cronice este recomandata crearea in scoala a unor echipe de sustinere, constituind grupuri de sprijin psiho-pedagogic care trebuie sa colaboreze direct si permanent cu echipa de sanatate scolara si cu un centru medico-psiho-pedagogic, aflat in apropierea scolii.
Grupul de sprijin psiho-pedagogic trebuie sa fie format dintr-un psiholog scolar si doi profesori specializati in reeducarea psiho- pedagogica. Ei trebuie sa colaboreze cu medicul scolar precum si cu serviciul de educatie speciala si chiar cu un centru national de invatamant la distanta, care sa se ocupe de copii cu handicapuri grave, care nu pot frecventa scoala. Centrul medico-psiho-pedagogic, din apropierea scolii, trebuie sa ofere consultatii pentru copiii a caror scolaritate este perturbata din diferite motive medicale. Acesta trebuie sa aiba o echipa multidisciplinara formata din medici, psihologi, psihoterapeuti, asistenti sociali, logopezi, psihopedagogi, dieteticieni, kinetoterapeuti. Beneficiind de ajutorul acestora copilul nu paraseste scoala sau familia si va fi inclus intr-un program de remediere a sanatatii, in afara programului scolar.
Rolul acestui centru este de a ghida si conduce terapeutica necesara afectiunii de care sufera copilul, de a interveni in armonizarea terapeuticii medicale cu pedagogia, aducand o sustinere generala, care trebuie sa fie acceptata si sprijinita de scoala.
Este stiut ca unii parinti cu un mai slab nivel de instruire evita sa discute cu copilul lor despre afectiunea pe care acesta o are, nu-i pot oferi explicatii si solutii corespunzatoare privind afectiunea si integrarea lui in viata normala. Ei trebuie sa faca efortul de a cunoaste cat mai multe despre deficienta copilului, pastrand o permanenta legatura cu medicul curant al copilului si cu medicul scolar. Acestia din urma, la randul lor, se vor preocupa permanent sa-l instruiasca pe copil. Daca copilul nu-si cunoaste boala, misterul in ceea ce priveste cauza bolii, evolutia ei, prognosticul imediat si mai indepartat ii creeaza o senzatie de disconfort. El trebuie sa fie implicat in tratamentul care i-a fost prescris si trebuie sa-si asume corectitudinea aplicarii lui.
Cunoasterea afectiunii pe care o are copilul este importanta si pentru ca alegerea profesionala sa fie corecta si sa fie integrat intr-o structura pe care o considera acceptabila, intr-un anumit moment optim, in asa fel incat sa se simta asimilat perfect in comunitatea in care traieste, fara ca aceasta sa-i ceara un efort, care i-ar depasi posibilitatile personale. Integrarea in scoala normala este, printre altele, un mijloc de integrare sociala a celor cu afectiuni cronice.
Importanta este pregatirea copiilor pentru viata in societate precum si dorinta comuna a celor cu afectiuni cronice si a celor valizi de a trai si invata impreuna. Aceasta presupune o cunoastere mutuala a copiilor valizi precum si a celor cu afectiuni cronice, o recunoastere mutuala a limitelor si posibilitatilor lor. Copilul si adolescentul cu afectiuni cronice este capabil sa-si insuseasca notiunile despre boala din carti si alte publicatii de specialitate, dar ar fi corect ca sa i se ofere, din cand in cand, informatii de ultima ora, privind afectiunea lui precum si implicatiile profesionale si sociale pe care aceasta le are in propria-i viata.
Ar fi corect ca in dosarul scolar al copilului cu afectiune cronica sa fie inclusa o fisa medicala speciala privind afectiunea pe care o are, in care, pe langa notiuni despre boala, sa fie cuprinse si referiri la viata lui personala si
sociala, la orientarea scolara si profesionala.
Pentru o mai buna cunoastere a particularitatilor copiilor cu afectiuni cronice redam cateva aspecte legate de unele afectiuni mai frecvent intalnite la copii, scolarizarea lor, orientarea scolara si profesionala, activitatile fizice
permise, viata de familie.
16. Diabetul zaharat juvenil
Diabetul zaharat este afectiunea endocrina si metabolica cea mai frecventa in copilarie, caracterizata printr-o crestere permanenta a glicemiei, insotita sau nu de semne clinice, fiind cauzata de alterarea secretiei de insulina sau perturbarii actiunii sale. Aceasta afecteaza ambele sexe, aproximativ in egala masura, cu o usoara predominanta a sexului masculin.
Diabetul zaharat se clasifica dupa secretia reziduala de insulina in:
Ø diabet zaharat tip I sau juvenil, sau insulinodependent;
Ø diabet zaharat tip II sau adult sau non-insulinodependent.
Cel mai frecvent intalnit la copil si adolescent este tipul I, in mod exceptional se poate intalni si tipul II.
Diabetul zaharat si tratamentul sau trebuie sa influenteze cat mai putin viata si activitatea copilului sau adolescentului. Pentru siguranta propriei sanatati el trebuie sa aiba in permanenta un medalion sau un carnet in care sa se scrie diagnosticul pe care-l are, tratamentul pe care-l primeste zilnic, cate unitati de insulina, precum si o cantitate mica de zahar, pe care sa-l foloseasca in caz de hipoglicemie. Profesorii vor fi la curent cu afectiunea lor, acordandu-le sprijin, daca este nevoie. Administrarea insulinei nu o poate face oricine. Daca se administreaza o doza mai mare, elevul poate prezenta o stare asemanatoare betiei sau isi poate pierde starea de constienta, cand nu se mai poate ajuta singur. Daca este gasit in aceasta stare i se va administra imediat apa cu zahar, iar daca nu mai poate inghiti sau daca in maxim 15 minute nu-si revine va fi transportat de urgenta la spital. Pierderea de timp pericliteaza viata elevului. Se recomanda ca scolarizarea sa se faca in localitatea de domiciliu, pentru ca in mediul familial se poate asigura mai usor regimul alimentar de care are nevoie.
18. Exercitiul fizic
Copilul cu diabet zaharat trebuie sa fie incurajat sa practice activitati fizice si sport, care-l vor ajuta fizic si psihologic. Efortul fizic mediu face parte din terapia bolii, dupa dieta si tratamentul insulinic. Exercitiile fizice pot fi practicate de elevii cu diabet zaharat tip I, fara complicatii cardiovasculare, respiratorii, hepatice, sanguine, renale. Ele trebuie sa fie practicate regulat, progresiv, in ceea ce priveste durata si intensitatea.
Exercitiile fizice vor fi supravegheate de medic. Se recomanda ca sporturi colective: voleiul, handbalul, baschetul, fotbalul, precum si cele care nu comporta riscul unor eforturi sau lovituri violente si care, de asemenea, pot fi practicate in echipa sau in grup: tenis, ciclism, gimnastica, jogging precum si baletul, dansul, plimbarile pe jos sau cu bicicleta. Nu se recomanda sporturile care comporta risc mare de hipoglicemie, care o data declansata ar avea urmari dramatice: natatie, alpinism, navigatie in solitar, scufundari in apa, parasutismul, sariturile la trambulina solitar.
In timpul efectuarii unei activitati fizice se recomanda diminuarea moderata a dozei de insulina si o crestere a ratie suplimentare de glucide. Efortul fizic practicat constant constituie un ajutor esential la dieta specifica bolii. O buna scolarizare si o viata activa sunt cele mai bune mijloace de integrare sociala si profesionala ulterioare.
Prognosticul pe termen lung este dominat de aparitia unor complicatii ale diabetului cum ar fi: afectarea renala, afectarea retinei, la care se pot adauga afectiuni neurologice (neuropatiile) si afectiuni cardiovasculare. Afectarea renala, prin nefropatie diabetica (complicatie tardiva a diabetului zaharat), determina prognosticul vital al copilului. In debutul bolii se constata eliminarea proteinelor prin urina (protenurie sau albuminurie), la care se adauga, in timp, edeme, hipertensiune arteriala etc. In evolutie, se poate ajunge la insuficienta renala pentru care se efectueaza dializa renala.
Afectarea retinei (retinopatia) poate evolua spre orbire (cecitate). Ea se poate detecta precoce prin angiografie cu fluorescenta. In cazul evolutiei nefavorabile se poate face tratament prin fotocoagulare cu laser. Neuropatia diabetica poate afecta sistemul neurovegetativ determinand tulburari ale tranzitului intestinal manifestate prin diaree, instabilitate psihomotorie. Afectiunea este responsabila si de tulburari ale sensibilitatii profunde, de disparitia reflexelor osteotendinoase si de scaderea fortei musculare.
Orientarea profesionala corecta trebuie sa tina cont de toate elementele ce compun diagnosticul. Astfel, datorita accidentelor hipoglicemice care pot sa apara este interzisa orice activitate cu risc de accidentare pentru propria persoana, cat si pentru altii:
Ø in siguranta circulatiei cum ar fi: pilot, marinar, conducator de transport in comun, de autocamioane de mare greutate, pompier, acar, impiegat;
Ø profesii cu risc de cadere (de la inaltime, pe schelele, langa foc, ori apa, cum ar fi: dulgher, tiglar;
Ø meseriile care necesita mare acuitate vizuala: ceasornicar, mecanic de precizie, sunt, de asemenea, nerecomandate.
Nu sunt permise nici activitatile in mediu cu radiatii ionizante sau cu noxe chimice, cu lumina slaba sau orbitoare, suprasolicitare vizuala (riscul retinopatiei), mediul cu pericol de infectii, munca la temperatura inalta, activitati de teren care impiedica respectarea unui orar regulat al meselor, munca de noapte (riscul aparitiei comei), zgomot intens, incordari nervoase permanente. Nu se recomanda tinerilor: cariera militara, serviciul militar si nici meserii care cer neaparat satisfacerea serviciului militar: securitatea nationala, serviciul la frontiere, inginer forestier.
Sunt in schimb recomandate profesiile care se desfasoara intr-un climat de calm, cu ritm regulat de lucru, in postura sezanda (dar in alternanta cu cea ortostatica), in conditii de mediu ambiant confortabil. Sunt permise activitati ca: functionar public si in invatamant.
19. Epilepsia
Este o afectiune cronica, cu etiologie diversa, caracterizata prin repetarea crizelor convulsive, ca urmare a unor descarcari excesive a neuronilor cerebrali.
Scolarizarea copiilor epileptici trebuie sa fie facuta in clase corespunzatoare varstei precum si nivelului lor intelectual. Din motive lesne de inteles, a privi direct in fata realitatea despre afectiunea lor, este dificil si, in majoritatea cazurilor, diagnosticul este ascuns. Ascunderea diagnosticului in fata profesorului diriginte ii creeaza copilului panica, in caz de aparitie a unei crize in scoala, precum si riscul de a nu i se acorda un prim ajutor corespunzator. Vor fi trimisi spre serviciile de psihiatrie infantila doar cazurile foarte grave in care copilul prezinta crize cu caderi si raniri frecvente, asociate cu tulburari intelectuale, tulburari de comportament sau de personalitate.
20. Viata personala familiala si sociala
Regimul de viata al copilului epileptic fara afectare neurologica sau psihica va fi normal, el fiind integrat printre copiii cu scolaritate normala. Dar, pentru ca viata copilului cu epilepsie sa fie relativ normala, pe langa medicatie, atat medicul curant, cat si medicul scolar, ii vor da informatii necesare, lui si familiei, privind afectiunea pe care o are, modul in care dificultatile trebuie sa fie depasite, creandu-i astfel, un climat calm. Parintii trebuie sa cunoasca diagnosticul copilului lor indiferent daca este vorba despre o deficienta organica sau functionala. Medicul va fi sincer fata de copil si familie explicandu-le ca o multitudine de restrictii ii va face viata imposibila, iar prea multe lucruri permise il vor duce la accidente inevitabile
ale bolii.
Copilul va desfasura o activitate fizica moderata si va practica sporturi recreative. In schimb, nu-i sunt permise exercitii de gimnastica cu echilibru la inaltime, sportul de performanta, cele care expun la traumatisme craniene repetate cum ar fi: boxul, alpinismul, aviatia, plonjatul submarin, natatia, bicicleta. Va fi strict supravegheat la scaldat si chiar cand face baie acasa. Nu va sta timp indelungat la soare.
In ceea ce priveste viata in familie, pentru ca sa se evite unii factori declansatori ai crizelor epileptice, medicul scolar sau de familie va preciza ca este absolut obligatoriu sa fie evitate toate conflictele. In cazul in care epilepsia este deja grava (nevroza, psihoza, conflicte familiale grave, tulburari de comportament, dificultati de adaptare socio-profesionala, copilul va beneficia de psihoterapie.
Copilul epileptic isi construieste propria personalitate in raport cu modul in care isi traieste viata, cu influenta pe care o are anturajul, cu dinamismul lui personal. In acest sens, el poate avea tendinte regresive, stari depresive, sentimente de devalorizare a propriei persoane, schimburi de ganduri si idei dificile cu cei din jur, pe care-i resimte ca o amenintare a propriei lui vieti. Inca de la inceput, el va fi implicat in terapia proprie-i boli. Este foarte important ca elevul sa urmeze regulat tratamentul indicat de medic, orice intrerupere intempestiva, poate duce la aparitia unei noi crize. Surmenajul, lipsa somnului, consumul alcoolului vor fi evitate fiind considerate ca agravante ale bolii.
Parintii copilului epileptic sunt cel mai ades anxiosi, culpabili de afectiunea pe care o are copilul lor, devenind hiperprotectori, mentinandu-l permanent dependent de ei. Altii, pot fi agresivi, marcati de un comportament de rigoare educativa, de perfectionism terapeutic. Corect este sa se adopte un comportament normal si cu o supraveghere atenta a bolii.
Orientarea scolara si profesionala pune o serie de probleme tanarului epileptic. El trebuie sa practice o profesie cat mai potrivita bolii pe care o are. Acesta poate presta activitati care se desfasoara in deplina siguranta, fara nici un grad de periculozitate, fara contrarietati din partea ambiantei, in atmosfera de liniste. Indiferent de forma bolii (usoara sau medie), epilepticii nu pot practica meserii/profesii care presupun anumite dificultati cum ar fi:
Ø in siguranta circulatiei,
Ø langa sau cu agregate in miscare,
Ø in apropiere de foc sau apa,
Ø la inaltime (pe schele),
Ø in subteran,
Ø langa utilaje sub inalta tensiune electrica,
Ø cu manipulare de substante toxice, radiatii ionizante,
Ø munci in care se utilizeaza obiecte ascutite sau taioase,
Ø activitati care se desfasoara in flux continuu (la banda rulanta, tablouri de comanda)
Ø activitati in contact nemijlocit cu publicul sau cu copiii (in invatamant),
Ø la temperaturi foarte inalte sau foarte scazute,
Ø cu lumina scanteietoare sau orbitoare,
Ø cu eforturi fizice mari, munci in ture de noapte, zgomot, trepidatii, alcool la indemana.
In ceea ce priveste conducerea oricarui tip de vehicul, aceasta nu este recomandata epilepticului, avand in vedere pericolul la care se expune si la care-i expune si pe altii.
21. Cardiopatiile congenitale
Cardiopatiile congenitale au etiologii diferite si un nivel variabil de gravitate. Cauzele lor pot fi: unele aberatii cromozomiale (trisomia 13, 18, 21, boala Turner etc.), unele afectiuni embriofetale infectioase (rubeola), cauze toxice (intoxicatia cu litium din maladia Ebstein).
Este cunoscut faptul ca exista adesea si o predispozitie ereditara in declansarea bolii. Din punct de vedere fiziopatologic acestea se clasifica in:
Ø cardiopatii cianogene
Ø necianogene.
Un mare numar de afectiuni cardiace congenitale pot fi tratate chirurgical. Viata personala si scolaritatea copiilor cu aceasta afectiune s-a ameliorat considerabil in raport cu natura cardiopatiilor congenitale precum si cu progresele pe care le-a facut chirurgia cardiovasculara prin corectia completa din ce in ce mai precoce a deficientelor cardiace. Acestia ar trebui sa duca o viata normala, cu activitatile fizice si sportive permise, in raport cu afectiunea de baza.
Pentru ca totul sa decurga normal trebuie sa existe o legatura permanenta intre elev, familia lui, medicul curant, medicul scolar, consilier/diriginte.
Pentru o buna profilaxie a bolilor infectocontagioase, toate vaccinarile sunt obligatorii. Foarte importanta este supravegherea unei bune igiene buco-dentare, pentru profilaxia unor eventuale endocardite infectioase.
Copiii cu cardiopatii congenitale sunt scolarizati in scoli normale, alaturi de cei valizi. De obicei, cardiopatiile pentru care trebuie sa se realizeze o interventie chirurgicala, se opereaza inaintea debutului scolar. Ulterior, pentru eventuale spitalizari este bine sa se faca programari in perioadele de vacanta, pe cat este posibil, pentru a evita absenteismul scolar. Daca toleranta cardiopatiei este mediocra si elevul nu se simte bine la scoala,
profesorii si, in special, dirigintele, trebuie sa fie la curent cu afectiunea lui, sa anunte serviciul de medicina scolara precum si parintii. Medicul scolar trebuie sa dispuna ca elevul sa invete intr-o sala de clasa asezata la parterul scolii, pentru limitarea efortului fizic. El va fi sfatuit sa ramana in sala de curs in recreatii, pentru a evita, de asemenea, orice efort. Anumite malformatii congenitale nu-l obliga pe elev la limitarea activitatile fizice si sportive. Pentru altele, in special cele care au beneficiat de o corectie chirurgicala realizata la timp si cu succes, exercitiul fizic controlat poate fi benefic. In acest sens, practicarea probelor de efort pe bicicleta este un mijloc de apreciere a gradului de toleranta la efort fizic a elevului.
Probele de educatia fizica in scoala vor fi recomandate de catre medicul cardiolog, precum si de serviciul de medicina sportiva, in evidenta caruia trebuie sa se afle elevul.
Dupa varsta de 7-10 ani copilul este dornic de miscare, de joaca, antrenandu-se cu colegii lui sanatosi si, in acest fel, poate comite imprudente in ceea ce priveste boala de baza.
In vacante nu este recomandat sejurul intr-o statiune cu altitudine mai mare de 1500 m, pentru elevii cu afectiuni cianogene. Ei vor fi protejati si intr-un eventual zbor cu avionul, beneficiind de un inhalator de oxigen, asigurat prin serviciul medical al companiei aviatice. In general, reactiile psihologice ale familiei unui copil cu afectiune cardiaca cronica nu ar trebui sa difere de ale altora care au alte tipuri de afectiuni cronice, dar pentru ca inima are rolul vital in organism, anxietatea parintilor este mai mare. Ei trebuie totusi, sa evite atitudinile hiperprotectoare ce risca sa-l faca pe copil iritabil, agresiv, datorita simptomelor pe care le prezinta: dispneea, cefaleea, oboseala excesiva.
Elevul trebuie sa creasca intr-o atmosfera de optimism, iar medicul si familia trebuie sa-i dea explicatii precise cu privire la afectiunea lui. Desi inteligenta copiilor cu cardiopatii congenitale este normala, se observa o oarecare oboseala intelectuala, o oarecare lentoare a reactiilor, dar care se amelioreaza odata cu corectia chirurgicala.
22. Orientarea scolara si profesionala
Pentru asigurarea unei bune orientari profesionale, elevul cardiac trebuie sa beneficieze de o buna scolaritate. Este preferabila o formatie tehnica pentru un elev care are o scolarizare mediocra. Pentru reintampinarea unui eventual esec la angajarea in productie, elevii cu afectiuni cardiace trebuie sa fie foarte bine pregatiti profesional.
In acest sens, desi viata personala si profesionala a celor cu afectiuni cardiace congenitale care au suferit interventii chirurgicale ar trebui sa fie normale, cardiologii nu le recomanda anumite profesii/meserii cum ar fi: miner in subteran si la suprafata, metalurgist, electromecanic naval, operator extractie si transport titei si gaze, betonist, samotor, constructor de lucrari hidrotehnice, balerin-dansator, profesor de sport.
Am incercat, in cele de mai sus, sa expunem cateva notiuni importante legate de viata personala, scolara si orientarea profesionala a copiilor cu afectiuni cronice, care urmeaza cursurile scolilor normale si care nu beneficiaza de o protectie sociala speciala, iar prin afectarea sanatatii pot avea, uneori, probleme scolare.
Au fost prezentate doar cateva dintre aceste afectiuni cronice, cele mai frecvent intalnite la copii. Este obligatoriu ca atat profesorii, cat si parintii sa cunoasca absolut tot despre afectiunea copiilor lor, purtatori de boli cronice, si sa-i ajute in orice moment dificil al vietii lor, pentru ca ei trebuie sa aiba permanent o viata absolut normala.
BIBLIOGRAFIE :
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
