Predarea - Metodele de predare, Stiluri de predare

Predarea

Conceptul de predare are sens numai in considerarea procesului de invatamant ca sistem (fiind o componenta a lui). In sistem (procesul de invatamant), predarea se defineste in relatie cu invatarea: a preda inseamna a invata pe altii; desi relatia lor (predare - invatare - evaluare) a cunoscut in timp anumite inadecvari.

1). Esential, predarea a fost definita ca activitate de comunicare a cunostintelor (nu oricum) prelucrate si prezentate in forma didactica, elevilor.

a). 'Sensul' de comunicare acordat predarii: ca activitate a profesorului reprezinta o dimensiune a predarii.. Definitie si sens, insuficiente, pentru ca in predare

profesorul nu numai comunica, ci si 2. indruma, conduce (preocuparea de a invata pe altii), elevii pentru ca ei insisi, singuri, sa poata dobandi noi cunostinte, utilizand metode, tehnici, procedee, furnizate tot de profesor.

b). 'Sensul' metodologic al predarii: ca activitate tot de profesor realizata, constand din furnizarea de metode, reprezinta o alta dimensiune a predarii. Invatand elevii sa invete, predarea devine o componenta a instruirii si ea este,

2). esential, o activitate de cooperare a profesorului cu elevii pentru realizarea instruirii.

Astfel exista si alte dimensiuni ale predarii:

a). predarea este instruire (instruire = predare + invatare),

b). predarea reprezinta transformarea altora prin convertirea ei la invatare. Aceasta este dubla functionalitate a predarii: de transmitere si de invatare a altora. Predarea este instruirea care formeaza iar, instruirea este predare + invatare.

- activitatea profesorului (de comunicare),

- activitatea elevilor (de invatare),

- strategii didactice, metode, mijloace, forme de organizare,

- efectele invatarii asupra reorganizarii predarii etc.

Pe de o parte, insa, se constata ca "variabilele" predarii nu au fost studiate in mod egal de catre diferiti cercetatori: unii s-au preocupat de o "variabila", altii de alta si au elaborat diferite teorii ale predarii, din diverse perspective. Pe de alta parte: mult timp predarea a fost apreciata ca o propedeutica (introducere) a invatarii, fiind strans legata de aceasta; treptat, insa, predarea incepe sa fie studiata independent de invatare si numai astfel s-au putut elabora teorii ale predarii; mai apoi a fost posibila chiar "o stiinta a predarii".

In elaborarea teoriilor predarii, punctul de pornire a fost considerat comportamentul observabil si interactiunea predare - invatare. Teoriile elaborate, multe la numar, un adevarat "bazar", au fost grupate in:

1. teorii comportamentale care considera ca prin predare se urmareste schimbarea comportamentului elevilor, profesorul fiind un "tehnolog de comportamente";

2. teorii personaliste care considerau ca, prin predare, trebuie sa se actioneze asupra psihicului elevilor (interese, motivatii, capacitati) nu asupra continutului de predat, acesta putand fi obtinut si de catre elevi, consiliati de profesor;

3. teorii rationaliste care considerau predarea ca fiind un proces de cunoastere si in felul acesta ea trebuie sa fie centrata pe comunicarea informatiilor. Toate cele trei grupuri de teorii ale predarii au insuficientele lor si releva:

- ca nu exista o teorie a predarii unica si fixa,

- ca toate teoriile predarii au caracter ipotetic,

- ca "arta predarii" nu li se opune ci le completeaza.

Pentru a avea statut de teorie, o teorie a predarii trebuie sa cuprinda o structura de elemente functionale, operationale (cu care se poate opera); sa fie fundamentata logic, psihologic, pedagogic, sa contina anumite indicatii metodologice: metode, tehnici, strategii didactice, care sa faciliteze asimilarea informatiilor, adica sa contina un "model" de predare adecvat, cu rezultate vizibile in activitatea profesorului.

Dar nu aceleasi metode sunt valabile pentru intreg procesul de invatamant. Exista diferente metodologice intre predare - invatare - evaluare. Uneori aceleasi metode folosesc si profesorul, pentru a preda, si elevii, pentru a invata. Fiind o sarcina a profesorului, elaborarea metodologica a predarii contine probleme ce tin de transformarea ei in instruire.

Astfel sunt:

1. realizarea caii de acces de la profesor la elev; adica, constructia metodologica a comportamentului pedagogic al profesorului pentru a fi accesibil;

2. adecvarea predarii la continutul de predat, evitarea unor inadecvari metodologice (continuturi practice predate si metode adecvate unor continuturi teoretice);

3. adecvarea - prin metode - continutului la specificul individual, grupal al grupului scolar; sensul metodei este sa inlesneasca accesul tuturor elevilor la performanta; ele trebuie sa converteasca predarea in invatare, s-o adapteze particularitatilor individuale. Metoda trebuie sa respecte particularitatile individuale, dar nu sa le conserve, ea trebuie sa solicite efortul elevilor, sa instituie cote superioare de exigente.

Dar strategia predarii nu este una cu cea a procesului de invatamant care contine si invatarea si evaluarea, ambele cu strategii proprii. Strategia poate fi si a lectiei, a mijloacelor, metodelor de invatamant, toate componente ale unui sistem, procesul de invatamant.

Predarea are propriile ei strategii. Ele se bazeaza pe programele analitice si solicita competenta profesorului. Ele definesc "pasii generali" ai predarii pentru favorizarea invatarii si cuprind:

1. optiuni metodologice privind formele predarii

2. definirea scopurilor, obiectivelor predarii

3. elaborarea continuturilor in termeni de categorii ale cunoasterii (legi, principii, teorii, teoreme) ca sarcini construite intr-o evolutie unitara.

Tocmai aici intervine notiunea de "stil de predare". El se defineste prin:

a). particularitatile individuale ale profesorului

b). modalitatea proprie de lucru cu elevii, care asigura caracter personal predarii.

Se vorbeste de:

1. stil cognitiv = o constructie cognitiva personala, un set de strategii de elaborare a unor situatii problematice;

2. stil de munca = o modalitate specifica de a efectua o activitate.

Se poate spune ca stilul imprima pecetea personalitatii in rezolvarea problemelor, predispozitia ei de a actiona intr-un anumit fel intr-o situatie (dupa propriul temperament): afectiv - cu raceala, cu caldura, cu indiferenta, logic, ordonat - dezordonat, stimulativ, prin recompense, pedepse, prin recurgere la expunere sau la conversatie.

Stilul personal se defineste si in functie de axarea activitatii, predominant:

n     pe rolul profesorului sau

n     pe solicitarile grupului

In acest sens, cercetarile disting stilurile de predare in functie de stilurile de conducere: autoritar, democratic, laissez - faire si de influentele lor asupra elevilor.

Astfel:

1). Stilul de conducere autoritara se caracterizeaza prin urmatoarele valente:

n     intreaga predare este dirijata de profesor;

n     initiativa elevilor nu este admisa;

n     profesorul, critica, pedepseste, sanctioneaza rezultatele instruirii, mentinand distanta fata de grup

2). Stilul de conducere democratica, ca linie generala de desfasurare se caracterizeaza prin:

n     predarea se realizeaza prin cooperarea profesor - elevi;

n     elevii se pot asocia in mod liber pentru a rezolva unele sarcini ale invatarii.

3). Stilul de conducere laissez - faire se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

n     profesorul formuleaza sugestii, dar nu face evaluari la adresa comportamentului elevilor;

n     profesorul are "roluri pasive", el accepta deciziile elevilor;

n     profesorul isi este siesi suficient in predare : cat preda, cum preda, ce preda.

Stilul autoritar dezvolta comportamente mecaniciste, intretinand disponibilitati de agresivitate si rabufniri.

Stilul democratic este mai acceptat social, cu rezultate didactice superioare, dar poate face facultative sarcinile de invatare creand o mentalitate didactica voluntara. Sporirea exigentelor poate da nastere unor proteste.

Stilul laissez - faire determina un nivel de aspiratii scazut privind predarea si conduce la rezultate slabe la invatatura si conduita.

Se poate spune ca stilul de predare este influentat vertical , de stilul de conducere al scolii, iar, orizontal, de stilurile celorlalti profesori, ceea ce inseamna ca stilul de predare, desi poarta pecetea personalitatii profesorului, se poate ameliora, schimba chiar.

Ele au functii analitice, critice , orientative, evaluative.

Modelul comportamental de predare accentueaza asupra rolului profesorului in predare. Profesorul este cel care stapaneste disciplina si controleaza conduita elevilor.

Structural , modelul cuprinde urmatoarele elemente: 1). centrarea pe performantele de realizat si conditiile de realizare; 2). operationalizarea relatiilor care duc la performanta; 3). intarirea motivatiei pentru obtinerea performantei.

Modelul interactional, fundamentat psihosocial pentru relatia profesor - elev este un model traditional, innoit in timp.

Modelul structurat pe logica predarii, pe psihologia si pedagogia cunoasterii, elaborat de J. Fr. Herbart, s-a exprimat in cunoscutele "trepte formale herbartiene". Ele contin o structura optima a predarii si sunt urmatoarele:

a). claritatea ideilor = pregatirea elevului pentru insusirea noului material;

b). asocierea = legarea ideilor noi cu cele vechi, deja cunoscute;

c). generalizarea (sistemul) = evidentierea ideilor principale, a legaturilor lor pentru a ajunge la definitii, legi, principii;

d). metoda = aplicarea generalizarilor la situatii concrete.

4. Modelul Taba, model logic, cognitiv, porneste de la procese logice implicate in activitatea elevilor si foloseste trei tipuri de sarcini cognitive realizabile de catre elevi, adecvate obiectelor predarii: formarea notiunilor, generalizarea prin interpretarea datelor, aplicarea principiilor si faptelor cunoscute, putem explica si prezice noi fenomene. El presupune o relatie intre formarea notiunilor, activitatea aplicativa si cea anticipativa - predictiva.

In functie de factorul "timp", structura predarii cuprinde episoade de activitate cu durata de 5-15', maximum 4 la numar, exprimate in trei faze:

1. de intrare, marcata de contactul direct profesor - elev - clasa, prin care profesorul pregateste (psihic) clasa pentru activitate, utilizand dialogul;

2. de dezvoltare, marcata de descompunerea continutului instruirii in secvente, subunitati, utilizand operatii logice de analiza, sinteza, reconstructie;

3. de iesire, constand din actiuni de formulare a concluziilor care deschid, la randul lor, drumul pentru noi cautari.

In predare, consideratia ca si comportament de predare, se cuprinde:

1. comportamentul verbal al profesorului: de comunicare, de conversatie, de afectare, de explicatie etc.

2. comportamentul nonverbal: postural, gestic, de miscare: miscari fizice, faciale, posturale, insa nu singur, ci conjugat cu cel verbal. Se poate spune, chiar, ca succesul scolar depinde in mare masura de foto - sirea "artei gestului".

3. comportamentul de proiectare a lectiei, realizat "acasa", in afara clasei, adesea mai important decat comportamentul verbal si cel neverbal.

In legatura cu comportamentul profesorului se pune intrebarea: "cum trebuie sa fie profesorul ideal ?"

a. Intrebati, elevii, constituiti in esantioane reprezentative, n-au putut sa dea o definitie a profesorului ideal, dupa criterii didactice, ci numai dupa pareri personale.

b. "Fotografierea" activitatii de predare si intocmirea, pe baza ei, a unor "inventare" de comportamente, acestea n-au putut acoperi activitatea de predare, pentru ca profesorul a fost observat "ca solist" uitandu-se faptul ca:

- predarea este legata de invatare si

- activitatea profesorului este legata de cea a elevilor.

Optimizarea predarii - invatarii se bazeaza pe anumite principii si anume :

1. organizarea stiintifica a activitatii profesorului si elevilor pentru realizarea unor rezultate maxime in conditii date. Rezulta ca optimizarea apartine

2. conducerii bazata pe considerarea principiilor de invatamant, a formelor, a metodelor, a particularitatilor sistemului (proces de invatamant), a conditiilor sale interne si externe.

3. organizarii unor forme variate de instruire si utilizarii lor adecvate pentru a favoriza procesul de invatamant (lectii, consultatii, cercuri pe materii, activitati independente, excursii, vizite, drumetii, turism etc.).

BIBLIOGRAFIE

1.Ausebel,P.,David., Invatarea scolara,Editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti, 1984

Robinson,Floyd., G

2. Babanski, K.,I., Optimizarea procesului de invatamant, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1979

3. Barzea, Cezar Stiinta predarii. Unele tendinte in didactica, in : 'Probleme de pedagogie contemporana', Biblioteca Centrala Universitara, Bucuresti, 1987

4. x x x Dictionar de pedagogie,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti ,

1975.

5. Grant, Barbara,     Miscarile gestica si mimica profesorului. O analiza a activitatii

M., Hennings, neverbale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1977   

Grant, Dorothy,

6. Kneller, F.,G., Logica si limbajul educatiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973

7. Neacsu, Ioan, Instruire si invatare, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990

8. Noveanu, Eugen, Tehnica programarii didactice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1974