Procesul de invatamant ca proces de comunicare

Procesul de invatamant ca proces de comunicare

Procesul de invatamant este, prin excelenta, un proces de comunicare, intre cadrul didactic si elevi avand loc un permanent schimb de mesaje al caror scop principal este realizarea (atingerea) unor obiective pedagogice, in conditii optime (adica la un nivel de performanta cat mai inalt, dar cu cheltuieli minime de energie fizica si nervoasa, de timp).

Problematica referitoare la comunicarea interumana in general este abordata indeosebi in manualele si tratatele de management, dar si in lucrari speciale (1).

Comunicarea didactica poate fi definita ca un schimb de mesaje, cu continut specific, intre cadru didactic si elevi. Se realizeaza oral (cea. 70% din timpul desti­nat instruirii), in scris, pe cale vizuala si chiar prin gesturi.

Scopul comunicarii didactice este multiplu:

-transmiterea si asimilarea informatiei;

-rezolvarea de probleme;

-formarea unor capacitati, convingeri, sentimente si atitudini ;

-adoptarea unor decizii referitoare la strategiile didactice, tehnici de invatare, orientare scolara si/sau profesionala etc.;

-evaluarea rezultatelor etc.

Pentru a fi eficienta, comunicarii didactice i se cer anumite calitati (caracteristici).

(1) Stanton Ninki - 'Comunicarea', Societatea de Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1995

A.         Ale profesorului:
*claritatea mesajelor;

*precizia acestora (evitarea formularii ambigue);

*utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor (potrivit nivelului lor de intelegere, corespunzator varstei);

*structura logica a mesajelor transmise;

*prezentarea interesanta a materiei predate;

*asigurarea unui climat adecvat comunicarii.

B.       Ale elevilor:

*sa aiba capacitate de concentrare (pentru a putea receptiona si intelege mesajul profesorului);

*sa posede cunostintele anterioare necesare invatarii care urmeaza;

*sa fie motivati pentru a invata (in general si la un anumit obiect de studiu, in particular);

*sa cunoasca limbajele utilizate de profesor ( sau de calculator, in cazul instruirii asistate de acesta) s.a.

Intre obstacolele care apar mai frecvent in comunicarea didactica mentionam:

-supraincarcarea (determinata de criza de timp, dar si de dorinta unor cadre didactice de a nu omite lucruri importante);

-utilizarea unui limbaj incifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;

-dozarea neuniforma, in timp, a materialului predat;

-starea de oboseala a elevilor/studentilor sau indis­pozitia cadrului didactic;

-climatul tensionat sau zgomotos.

Pentru perfectionarea comunicarii didactice, este ne­cesara cunoasterea si respectarea unor reguli (cerinte) de catre profesori, intre care mentionam

vorbirea corecta, deschisa si directa (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);

incurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaste in ce masura mesaj ele transmise au fost corect receptionate si intelese);

ascultarea atenta, rabdatoare si incurajatoare a me­sajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a intelege exact sensul acestor mesaje;

folosirea mai multor forme de comunicare didactica pentru acelasi tip de mesaj e (de regula, orala si vizuala, concomitent);

repetarea mesajelor mai complexe.

Daca trebuie sa le comunice unor elevi decizii, institutorii vor avea grija sa faca acest lucru dupa o pregatire prealabila a celor vizati, cu tactul necesar si, in orice caz, sa explice, sa argumenteze (sa moti­veze, deci) decizia, pentru ca aceasta (buna sau rea) sa aiba si o valoare educativa.

Toate acestea pledeaza pentru nevoia de aprofundare a problematicii comunicarii in procesul de invatamant, sub diversele ei situatii si aspecte.

Tipuri de comunicare integrate:

-comunicarea verbala codata logic de natura sa ofere anumite continuturi (cunostinte, notiuni), semantica (dez­valuie intelesuri, sensuri si semnificatii), toate expri­mate cu ajutorul limbaj ului oral si scris si

-comunicarea nonverbala, ectosemantica, necodata logic, constituita din stari afective, reactii emotionale, expe­riente personale, atitudini, aprecieri etc. exprimate prin alte limbaje, neverbalizate, ca de exemplu: imagini gesturi, mimica, expresii etc.

Comunicarea invatator - elevi nu se reduce la un schimb verbal care angajeaza, doar fortele intelectuale; ea are si o importanta, o dimensiune afectiv -emotionala. Subtextul emotiv al vorbirii, calitatea gesticii si a mimicii vin sa sporeasca forta de influentare educativa a continuturilor verbale.

Examinata prin prisma teoriei comunicarii, orice co­municare orala reprezinta un transfer de informatii de la o sursa emitator la receptor. In consecinta, comuni­carea didactica presupune:

-un emitator (invatatorul) = I

-un receptor (elevul, clasa de elevi) = E;

-repertoriul emitatorului (invatatorului) = R I (ceea ce inseamna ansamblul cunostintelor, notiunilor, priceperi­lor, deprinderilor, experientei etc. de care dispune invatatorul si cu care se angajeaza In actul predarii);

-repertoriul receptorului (elevului) R E (ansam­blul cunostintelor, notiunilor, priceperilor, deprinderilor, experientelor de care dispune elevul; nivelul dezvoltarii psihice si fizice cu care se angajeaza in actul invatarii);

-repertoriul comun al invatatorului si elevilor R I, R E.

Intre cei doi poli se interpune 'canalul' sau calea de comunicare - undele sonore in cazul comunicarii orale directe - pe traseul caruia pot interveni perturba­tii diferite: zgomote, suprapunere de sunete reverberatia etc.