Varsta scolarului mijlociu (pubertatea)

VARSTA SCOLARULUI MIJLOCIU (pubertatea)

Perioada pubertatii este delimitata de varsta de 10-11 ani si cea de 14-15 ani.

Odata cu incheierea ciclului primar, de fapt a varstei cronologice de 10 ani, se finalizeaza, se epuizeaza si ciclurile copilariei, dimensionate prin: constituirea bazelor personalitatii, a constantei de sine, prin dobandirea statutului de scolar alaturi de acela de membru al familiei, ceea ce creeaza o deschidere ampla spre viata sociala.

Pregatirea lui pentru lungul drum al vietii a trecut printr-o prima validare (Ursula Schiopu).

Astfel, se trece spre perioadele de maturizarea tutelata din urmatoarele doua subetape ale perioadelor de dezvoltare si formare a omului.

1. DELIMITARI TERMINOLOGICE

Pentru studiul dezvoltarii ontogenetice care reprezinta perioada de tranzitie de la copilarie la maturitate, psihologia dispune de mai multi termeni (pubertate, preadolescenta) al caror sens difera de la un psiholog la altul.

Cei mai multi termeni sunt de origine latina. La romani, pubertas insemna maturizare sexuala, care prezinta variatii mari dupa zona geografica, popor, rasa, situatie social-istorica, iar adolescentia definea perioada dintre puer (copil) si iuvenis (tanar).

Punctul nostru de vedere este: prin adolescenta denumim varsta de trecere de la copilarie la tinerete (11-12 ani – 22-24 ani). In sens restrans, diferentiem termenii: prepubertate – etapa 10-12 ani; pubertate – etapa 12-14 ani – 16 ani la baieti, 12-13 ani –15 ani la fete.

Prepubertatea si pubertatea sunt denumite preadolescenta sau adolescenta pubertara, adolescenta, de la latinescul adolescere – a creste, etapa ontogenetica incadrata in intervalul 15-16 ani – 20 ani, urmata de postadolescenta (tineretea), pana la 24-25 ani, dupa alti autori denumita si adolescenta prelungita.

2. ACHIZITII PSIHICE DOMINANTE

Sunt urmatoarele: -cresterea fizica pronuntata, datorita mai multor factori si indeosebi activitatii

hormonale; -procesele cognitive, in special cele de tip logic ajung la un nou nivel; -cunoasterea de sine devine o preocupare frecventa; -se constata schimbari profunde ale activitatii de invatare si ale tipurilor de relatii.

Principalele modificari:

a) Tipul principal de activitate: -se trece de la activitatea cu un singur cadru didactic la una cu cel putin 10 profesori.

De aici rezulta cerinte variate, mai multe stiluri de predare, apreciere; -diversificarea accentuata a disciplinelor; -de la notiuni elementare (primare) la notiunile de baza (secundare) din fiecare

disciplina, solicitandu-se efort mult mai mare de sistematizare si abstractizare; -schimbari semnificative privind invatarea independenta (volumul si complexitatea temelor mult diferite de invatamantul primar).

b) Tipuri de relatii:

-in plan familial, atitudinea parintilor fata de copil este inconsecventa, in unele momente il valorizeaza, il incarca cu responsabilitati, considerandu-l iesit copilarie, in alte situatii, devin restrictivi, ii limiteaza autonomia, de unde unele tensiuni intrafamiliale;

-preadolescentul manifesta o oarecare distantiere, raceala, apare acel „cobor in mine”, specific framantarilor interne. Cu toate acestea simte nevoia afectiunii familiale, ajutorului, supravegherii mediului din care provine;

-in plan scolar, se consolideaza statutul de scolar, intrucat activitatea nu mai este atat de strans dirijata, se propun sarcini care permit depistarea unor noi predispozitii, interese (botanica, geometrie etc.);

-profesorii ii considera mai departe de copilarie decat parintii;

-incep sa se consolideze grupul informal, tipuri de relatii mai stabile in cadrul acesteia, apar forme de secretizare a relatiilor in grup, tendinte de identificare, autoafirmare, independenta;

-se accentueaza constientizarea si optiunea voluntara atat pentru viata scolara cat si pentru grup; -devine grijuliu in raport cu pregatirea examenului de capacitate, adeseori optiunile, programul fiindu-i influentate de grupurile formal si informal;

-in fata puberului apar probleme legate de adaptarea scolara la toate aceste noi solicitari, de modificare a stilului relatiilor interpersonale (elev-profesor, elev-elev, elev-grup).

-in plan social apar de asemenea schimbari, sunt generate atat de activitatile desfasurate in grupurile pe care le traverseaza, fie prin contactul direct cu lumea adultilor;

-in general, puberul se simte din ce in ce mai confortabil in grup, care-l securizeaza si accepta stilul sau galagios, exuberant si uneori chiar agresiv.

Aceste tipuri de modificari contureaza un anume tablou psihologic al pubertatii in care se vor imbina unele particularitati specifice micii scolaritati cu altele care prefigureaza pe cele ale adolescentilor. Astfel, copilul rationeaza dar nu exceleaza in surprinderea detaliilor logice, manifesta agitatie motorie, neliniste dar totodata incearca

sa si-o canalizeze, sa o controleze, incearca sa devina mai independent, mai autonom si totusi, este foarte sensibil la sugestiile, reactiile colegilor, grupului de prieteni. Specific pentru pubertate este efortul de depasire a particularitatilor psihologice al micii scolaritati, de convertire a lor in forme noi si mult mai profunde de manifestare.

Pubertatea, stadiu de sine statator al dezvoltarii ontogenetice are particularitati proprii, specifice, date atat de pastrarea unor nevoi din mica scolaritate, dar care vor dobandi alte forme de exteriorizare, alte continuturi, cat si de aparitia unora noi, proprii acestui nou nivel de varsta.

3. RESTRUCTURARI ANATOMO-FIZIOLOGICE

Dintre modificarile morfo-functionale, biologice ale organismului puberului, mentionam:

-o pronuntata intensificare a cresterii care nu are loc proportional si nici concomitent la nivelul tuturor segmentelor corpului. Se apreciaza ca perioada 12-14 ani, considerata si momentul culminant al pubertatii, este dominata de puseul de crestere, fenomen mai evident intre 11-13 ani la fetite si 13-14 ani la baieti.

-dupa varstele limita ale puseului, cresterea incetineste si continua ulterior, lent, pana la 24-25 ani;

-mai rapida este cresterea in inaltime, mai inceata cea in greutate. Intai se lungesc membrele inferioare si superioare, cresc si se maresc articulatiile, apoi segmentele trunchiului;

-odata cu cresterea trunchiului are loc cresterea umerilor si prelungirea taliei. La baieti este evidenta si cresterea masei musculare; -in perioada puseului de crestere dispare grasimea, creste forta, puterea fizica, in special la baieti;

-fetitele, de obicei mai putin musculoase, poseda un substrat de tesut adipos subtire subcutanat relativ egal, ceea ce da pielii un aspect marmorean. Totodata se subtiaza talia, creste bustul;

Totusi, cresterea inegala, disproportionata a diferitelor segmente ale corpului, face ca organismul sa intre intr-o faza caricaturala a dezvoltarii sale (hainele devin scurte, stramte).

Cresterea si maturizarea din aceasta perioada genereaza in plan psihologic numeroase stari de disconfort, neliniste, nesiguranta, agitatii, momente de neatentie. Acestea sunt asociate cu tulburari fiziologice sub forma de oboseala, dureri de cap, iritabilitate.

Disconfortul psihic, de cele mai multe ori este amplificat si de alte modificari biologice neplacute: acnee, transpiratie abundenta, eritemul de pudoare, paloare in diferite situatii emotionale, ingrosarea vocii, cresterea gradului de stangacie in miscari si reactii, dureri articular, nevoia de somn.

Se dezvolta intens partea faciala a craniului.

Structura cerebrala interna se modifica mai ales din punct de vedere calitativ in sensul ca evolueaza legaturile dintre diferite zone ale scoartei cerebrale, se dezvolta plasticitatea functionala a ANS, se perfectioneaza mecanismele de autoreglare corticala. Toate acestea influenteaza capacitatea de diferentiere, integrare si reglare psiho-comportamentala.

Inhibitia este putin dezvoltata, fapt care explica iritabilitatea, explozivitatea, gradul crescut de exuberanta.

15 / 47

Functia de reproducere se semnalizeaza, la fete, intre 12-14 ani, la baieti intre 14-16 ani.

Pubertatea are specific nu numai cresterea si maturizarea sexuala ci si erotizarea senzoriala, cu trezirea starii de virilitate. La tendintele instinctuale naturale se adauga nivelul scazut al cunoasterii, curiozitatea, interesul trezit de informatiile, atitudinile prietenilor, de lectii, filme etc.

Codificarile cu caracter anatomo-fiziologic conditioneaza comportamentul concret care alterneaza intre momente incarcate de voiciune , exuberanta, cu cele de apatie, uneori de impertinenta, cu agresivitate marcanta in conduita dar si in vocabular. Apar reactii obsesive, legate mai ales de unele caracteristici corporale: obezitate, longilitate exagerata.

Conduita generala a puberului suportasi ea modificari, acesta fiind din ce in ce mai mult atras se tinerii de aceeasi varstasi incercand in diferite moduri sa renunte la insotirea parintilor in vizite, concedii etc.

Cu toate acestea, pubertatea se constituie ca o continuare fireasca a etapei anterioare, care incearca sa armonizeze si sa stabilizeze anumite dimensiuni intr-un profil normal, coerent.

4. DEZVOLTAREA SENZORIAL-PERCEPTIVA

Fenomenele lumii naturale si sociale exercita o atractie deosebita asupra puberului.

Realitatea fizica, indeosebi cea umana, relatiile dintre sexe il atrag, ridicandu-i totodata fel de fel de probleme.

Incercand sa faca fata numeroaselor solicitari ce vin spre el de la realitate, puberul isi perfectioneaza instrumentele cunoasterii, isi dezvolta componentele activitatii psihice (senzatii, perceptii, reprezentari etc.).

Eliberate de tensiunea generala de adaptarea la sarcinile invatarii citit-scrisului, capacitatile senzoriale isi restructureaza mecanismele, care vor fi imbogatite cu noile insusiri dobandite in perioadele parcurse.

Acest proces de restructurare se exprima mai mult in sensibilitatea vizuala, auditivasi tactila.

Sensibilitatea vizuala evolueaza in directia dezvoltarii campului vizual, a pragurilor absolute si diferentiale, in cresterea capacitatii de a verbaliza si simboliza impresiile vizuale, ceea ce va duce la perfectionarea capacitatilor de percepere si evaluare.

Sensibilitatea vizuala devine de 2-3 ori mai fina la 13 ani, decat la 10 ani.

Cresterea campului vizual este asimetrica, adesea cu dominanta de stanga si are aspecte particulare pentru diferite culori.

Astfel, capacitatea de identificare a anumitor intensitati in campul vizual, pentru culorile galben si albastru, devine mai fina in jurul varstei de 13 ani. Mai putin dezvoltata este aceasta capacitate pentru culorile rosu si verde.

In general, culorile incep sa fie preferate in imbracaminte, in colorarea modelelor decorative, in procurarea obiectelor de uz personal.

Cu privire la sensibilitatea auditiva, se semnaleaza o crestere evidenta a potentialului de orientare la intonatiile vocale din diferite tipuri de comunicare.

Muzica este ascultata cu frenezie, mai ales muzica moderna, dar adeseori, la o intensitate excesiva, ceea ce evidentiaza o anume agresivitate auditiva, care se cere a fi satisfacuta.

Sensibilitatea cutanata se dezvoltasi ea, evident. Puberul identifica tactil, fara dificultate, numeroase materiale (stofe, piele, metale, argile etc.).

Are loc si o dezvoltare a indemanarii manuale. Probele de sortare de discuri, de realizare a unei miscari continue (curba sau dreapta) la o distanta mica de o linie de reper, ating un nivel inalt in jurul varstelor de 13 ani.

Tinerii, dupa varsta de 13-14 ani invata mai ales sa repare obiecte, isi construiesc mici mecanisme (planoare, barci etc.), situatii in care apeleaza neconditionat la sensibilitatea tactila.

Observarea inregistreaza noi dimensiuni.

La 12-14 ani tinerii pot enumera numeroase marci de autoturisme, eventual insotite de detalii, acelasi fenomen in legatura cu diferite colectii (timbre, harti, postere, actori etc.).

In ordonarea experientei perceptive se inregistreaza 2 directii:

1.          prima se concretizeaza intr-o tendinta de apropiere de natura, care furnizeaza

o mare diversitate de date perceptive;

2. a doua, de incarcarea a experientei senzorial-perceptive cu experienta sociala actionala, preferinta pentru grup furnizand o multime de reactii, impresii.

5. GANDIREA

La aceasta varsta, copilul isi pune ordine in cunostinte, si le ordoneaza dupa anumite criterii, ajunge la formarea unor retele chiar sisteme de notiuni. Procesul care-l ajuta cel mai mult este gandirea. Datorita ei are loc desavarsirea operatiilor concrete si extinderea lor la contexte foarte variate (dupa Piaget). Tot mai mult gandirea se desprinde de concret. Incepand cu 12 ani se iveste o nora orientare in modul de a gandi, concretizata in aparitia operatiilor formale, fenomen ce se pune in evidenta in reactivarea curiozitatii (mai ales la 13-14 ani).

De la 12 la 14 ani, perioada de puseu de crestere, cu angoasele si cu tendinta de opozitie, eclipseaza pentru moment produsele inteligentei, apare criza de scolaritate si de disciplina.

Printre principalele caracteristici ale gandirii puberului, enumeram: -gandirea este implicata nu numai in acumularea de cunostinte ci si in sistematizarea, ordonarea lor;

copilul rationeaza nu doar asupra obiectelor ci si asupra relatiilor dintre ele;

apar operatiile combinatorii care dau posibilitatea gandirii, rationarii, dupa 2 sisteme de referinta, folosite concomitent. Aceste sisteme sunt raportarea la real si raportarea la posibil.

Daca pana acum posibilul nu era decat un caz particular al realului, acum relatia se inverseaza in sensul ca realul devine doar un caz particular al posibilului.

In stransa legatura cu acestea, apare si o alta caracteristica legata de utilizarea formelor de reversibilitate.

J. Piaget prezinta caracteristici distincte pentru 2 feluri de reversibilitati si anume:

a) reversibilitatea simpla, primara, care se exprima prin inversiune si prin negatie (ex. adunare-scadere, asociere-disociere).

De asemenea, gandirea interactioneaza tot mai mult cu celelalte procese psihice, imbogatindu-le si influentand caracterul lor logic (reprezentari generale, memoria logica etc.), perceptia intelectualizata devine observatie9.

Sub influenta gandirii se dezvoltasi limbajul, atat sub raport cantitativ cat si calitativ. Apar asociatii bogate, este tot mai frecventa problematizarea ideilor.

Treptat, in functie si de sprijinul profesorilor prin predarea disciplinelor, puberul incepe sa-si formeze un stil cognitiv, un stil de a gandi care poate fi dominat fie de operatii analitice, fie de cele sintetice, sau stil bazat pe memorare mecanica sau pe memorare logica. De aceea, pe langa cunostinte, un rol insemnat il au operatiile gandirii, care sunt adevarate instrumente de prelucrare a acestora.

6. MEMORIA

Memorarea si invatarea sufera transformari majore.

Tanarul stie ca prin reproducere realizeaza comunicarea, ca reproducerea reprezinta cartea de vizita a inteligentei. De aceea, este din ce in ce mai atent la retransmisia cunostintelor in care scop pregatesc scheme, rezumate, conspecte.

Are loc o organizare a mecanismelor mnezice, organizare care face sa creasca eficienta mecanismelor de inmagazinare a cunostintelor.

Asistam, pe de o parte la constituirea unui stil de memorare iar pe de alta parte, la o intensificare a achizitiilor de cunostinte, resimtita in cresterea capacitatii de intelegere.

Astfel, se fac pasi importanti in operarea cu probabilitatea, cu posibilitatea, cu forme de relatii logice (algebra, geometrie etc.), cu conceptele de baza privind mecanica, chimia, electronica, fiind astfel sprijinita memorarea logica.

7. LIMBAJUL

In privinta limbajului, exprimarea verbala devine fluenta. La 11-12 ani se apreciaza ca are loc saltul cel mai semnificativ al fluentei, debitului scris, cand acesta creste aproape de 3 ori in comparatie cu varsta de 10 ani.

Se pune stapanire pe aspectul semantic al vorbirii, iar prin insusirea cunostintelor de limba, exprimarea evolueaza sub controlul aparatului morfologic, sintactic al limbii.

Nevoia de a-si exprima, exterioriza trairi psihice prin imagini, idei artistice, se concretizeaza in asociatii de cuvinte, in rime, metafore, alegorii. Este perioada in care sunt scrise primele poezii, primele schite sau povestiri, ecou al nevoii de creatie.

Persista in fluxul vorbirii si unele aspecte necontrolate ale exprimarii, cuvinte parazite, excese de exclamatii, de superlative (nemaipomenit, absolut etc.), de clisee verbale (asa, eu zic etc.) dar si de agramatisme, elemente de jargon scolar.

Are loc o ierarhizare pe planul randamentului intelectual, al studiilor scolare, dar si al reusitelor in diferite activitati optionale.

8 P.Osterrieth, “Introducere in psihologia copilului”,  Editura Didacticasi Pedagogica, 1976, pag.141 9 M. Ylate, “Psihologia copilului”, 1993, pag.147

8. AFECTIVITATEA
Nevoia de afectiune, de ocrotire este foarte puternicasi isi cauta un mediu cat mai nuantat de implinire.

Daca in mica scolaritate aceasta nevoie era satisfacuta prin aportul familiei si al invatatorului, la varsta pubertatii se largeste sfera factorilor de influenta, prin orientarea spre colegi, care devin partenerii de confidente, de proiecte, de analize si prin intalnirea in cadrul procesului de invatamant cu mai multi profesori.

Aceasta face ca trairile emotionale din spatiul lectiilor sa se complice, pentru ca prilejuiesc satisfactia rezolvarii unor situatii problematice, intalnirea cu valorile mirifice ale cuvantului in poezie, proza, realizarea in practica a unor nevoi, minuni ale principiilor fizicii etc.

La acest plan afectiv cu incarcatura intelectuala se adauga un altul, latent, care se alimenteaza din starea de competitie generata de preocuparile scolare si extrascolare.

Aceasta provoaca anxietate, culpabilitate, frustrari, entuziasm. Dar activitatea scolara prilejuieste si trairi incarcate de invidie, admiratie, instruirea ipocriziei, a modestiei.

Chiar expresiile emotionale incep sa fie controlate constient, sa fie manifestate sau retinute in raport cu particularitatile situatiei.

Mai mult chiar, daca pana acum copilul era obiectul afectiunii altora, acum el insusi devine capabil de a manifesta afectiune fata de altcineva, transformandu-se din obiect in subiect al ei.

In relatiile cu sexul opus se manifesta sentimente si emotii noi, inedite, ca simpatia si sentimentele de dragoste.

Dragostea, sentiment de mare intensitate, se contureaza in perioada pubertatii ca traire tainica nelinistitoare, uneori cu manifestari de conduita bizare.

Alte tipuri de stari afective sunt teama si anxietatea (teama de infrangere, de a fi pus in inferioritate, anxietate fata de anumiti profesori, discipline). Cele mai multe dintre acestea au ca punct de plecare conflictele si situatiile de frustratie a dorintelor. In cazul anxietatii, teama este fara obiect precis, clar.

Perioada nu este lipsita de unele conflicte, pentru ca viata este traita intens, la mare tensiune psihica atat bucuriile cat si necazurile.

Sunt specifice modificarile, organizarile in planul sentimentelor morale cum ar fi cel al datoriei demnitatii, raspunderii, dar acestea nu ajung pana la nivelul convingerilor morale.

Retinem ca afectivitatea este din ce in ce mai mult determinata de resorturile psihologice proprii, copilul simtind nevoia de a fi el afectuos, prietenos cu altii.

9. AUTODETERMINAREA SI VOINTA

Eu-l interior, a carui existenta a devenit evidenta in jurul varstei de 7 ani, in acest stadiu este din ce in ce mai bine conturat, incat poate sa-si asume un rol conducator, sa-si fixeze singur scopuri si sa-si organizeze el insusi actiunile.

Prin interiorizarea treptata a unor exigente, prin identificare, prin preocuparea de a se pune in siguranta si de a se valoriza, si-a construit cate putin un cadru de referinta personal, care-l ajuta sa defineascasi sa-i orienteze comportamentul. La aceasta varsta apare vointa ca principal mijloc de autocontrol, de autostapanire.

Nevoia de independenta si in cresterea simtului datoriei, a raspunderii dar si in aparitia unor conflicte intre parinti si puber sau intre acesta si profesori, care daca se acutizeaza se pot solda chiar cu rezultate dramatice (fuga de acasa).

Un instrument psihic deosebit de important este eu-l care, dupa G. Allport, la aceasta varsta a devenit un „factor rational” il va ajuta sa-si satisfaca o nevoie traita intens, aceea de implinire, de a trece de la visarea cu ochii deschisi, de la reverie la puterea de a fi ferm cu actiunile, de a gandi asupra propriei sale gandiri.

Pe buna dreptate, J.J. Rousseau aprecia ca pubertatea reprezinta „o a doua nastere a omului”.

Atat tutela excesiva a comportamentului cat si nesupravegherea, acordarea unei prea mari independente sunt la fel de daunatoare pentru evolutia personalitatii puberului.

10. VIATA SOCIALA

Cousinet10 vorbeste despre stadiul de fata ca despre o „varsta de gratie sociala” cand individul traieste in simbioza cu grupul mai profund decat in oricare alta perioada a vietii.

De altfel, cei mai multi psihologi sunt de acord in a considera aceasta perioada drept aceea in care viata sociala atinge maximum de intensitate.

Daca pana in jurul varstei de 9-10 ani grupurile de copii, din clasa, din fata blocului etc. au un caracter efemer, cu obiective de moment, dupa aceasta varsta, chiar daca isi mentin participantii, incep sa-si impuna liderii pe diferite probleme, care imprima si anumite directii de evolutie.

O alta particularitate este tendinta spre omogenitate resimtita din efortul de a indeparta din grup persoanele care se abat prea mult de la nivelul mediu. Cei mai mici sunt considerati „pusti” iar cei mai mari sunt vazuti ca persoane adulte, fata de care grupul in aceasta faza nu prezinta dorinta de a le atrage, de a comunica.

De asemenea, omogenitatea se realizeazasi din punct de vedere al sexului, copiii care apartin celuilalt sex decat cel dominant din grup, se retrag sau sunt treptat eliminati. Aspectul este evident, chiar si in scolile mixte.

Intre 9-12 ani, ruptura atinge maximumul si se manifesta printr-un antagonism pronuntat, interesele dominante, lecturile si jocurile, deosebindu-se considerabil.11

Dupa aceasta varsta se contureaza o oarecare apropiere, nu la nivelul grupului ci la acela al relatiilor individuale. Intrucat intra in functiune o serie de criterii cognitiv­apreciative, relatiile devin mai intense.

Se disting relatiile de colegialitate, care la aceasta varsta capata o extensie mare, chiar pana la nivelul intregii clase si relatiile de prietenie limitate la 2-3 persoane, care dobandesc un nou continut datorita noilor actiuni colective ce sunt organizate si care constituie o parghie autentica pentru intercunoastere, bazata pe fapte.

Bazata de cele mai multe ori pe daruire, devotiune, prietenia este traita intens si uneori imbraca forme pasionale.

10 Cousinet R., “La vie sociale des enfants”, Scarabee, Paris, 1950 apred P. Osterrieth, “Introducere in psihologia copilului”, Editura Didacticasi Pedagogica, 1976, pag 141. 11 P.Osterrieth, “Introducere in psihologia copilului”, Editura Didacticasi Pedagogica, 1976, pag.142

Puberii care nu reusesc sa lege prietenii, care sunt izolati de grup, care nu-si gasesc preocupari serioase, reprezinta un potential vulnerabil care se lasa influientat de aderenta la unele grupuri orientate negativ in raport cu normele socio-morale existente.

Banda, de exemplu, are un pronuntat caracter agresiv, educa tupeul, tendinta spre comportamente asociale.

Acest fenomen, banda u gang-ul (din engleza gang – banda, sau americana gangster – membru al unei bande) este mai bine marcat la baieti, dar existasi la fete, oferind fiecarui sex posibilitatea de a-si etala propriile caracteristici dar si dorinta de a se afirma, intr-un anume fel. Organizarea bandei, la inceput este intemeiata pe vointa conducatorului, inconjurat de „vasalii” sai, impreuna cu care formeaza elita ce impune grupului un anume mod de a fi si de a actiona. Ceilalti membri urmeaza cu mai multa sau mai putina supunere directia impusa de sef, de elita.

Formatiunile asociative, tip banda sunt atat de prezente si datorita faptului ca acestea au un caracter antiadult mai mult sau mai putin exprimat. Si asemenea reactii se declanseaza nu pentru ca adultul „este un dusman” ci pentru ca prin chiar simpla sa prezenta stinghereste, incorseteazasi, mai grav, devalorizeaza copilul.

Ori pentru a te afirma ca mare, pentru a cuceri stima celor de o varsta cu tine, un mijloc lesne de utilizat este acela de a dispretui orice act de supunere fata de adult. Asa se justifica de ce actele de neascultare fata de adulti au cea mai mare frecventa in stadiul de care ne ocupam.

Dar grupul si chiar banda ofera un caracter defensiv, un refugiu, teren si mijloace de emancipare. Codurile secrete, parolele, ocazia ca fiecare sa se simta „intre ai lui”, participarea la proiecte aventuroase in vederea unui numar nelimitat de actiuni neobisnuite (explorari, jocuri de-a Tarzan, de-a muschetarii, la deliberari interminabile) sunt traite intens la inceputul pubertatii, sunt un tribut serios platit egocentrismului care afecta mica scolaritate.

Dupa Gessel12, spiritul de camaraderie intrece, la 10 ani, spiritul de competitie.

Viata de grup, mai ales in cazul in care provoaca membrilor sai adeziune prin activitati si valori acceptabile sub aspect social are evidente efecte pozitive: mijloc de socializare, creeaza sentimentul de „noi”, capacitatea de a tine seama din ce in ce mai mult de prezenta, opiniile, sentimentele celorlalti.

Spre sfarsitul pubertatii (13-14 ani), puberul devine mai sensibil la deosebirile de caracter, mai constient de sine, treptat se indeparteaza de multi din vechii prieteni si isi limiteaza grupul la 2-3 persoane. Este expresia aparitiei unui nou individualism, a unei noi forme de egocentrism.

Dupa Piaget, in acest moment copilul ajunge la o morala obiectivasi constienta datorita cooperarii din grup care-l ajuta sa descopere ca exista o pluritate de forme ale convenientelor codurilor sociale.13

11. NEVOIA DE CULTURALIZARE SI DE DISTRACTIE

Energia acumulata este consumata pentru a se echilibra sub raport psihic. De aceea miscarea pur fizica, bazata pe efort muscular este tot mai mult inlocuita cu miscarea intelectuala sub forma consumului de idei, opinii, argumente, atitudini in scopul sustinerii unui punct de vedere propriu.

Sunt traite intens acele tipuri de activitate (lectura, film, vizionari de emisiuni TV speciale, excursii), care il elibereaza de grijile cotidiene.

12 P.Osterrieth, “Introducere in psihologia copilului”,  Editura Didacticasi Pedagogica, 1976, pag.149 13 P.Osterrieth, “Introducere in psihologia copilului”, Editura Didacticasi Pedagogica, 1976, pag.151

Este tot mai evident faptul ca nevoia de miscare a scolarului mic se converteste in nevoia de distractie.

M. Zlate14 sustine ca nevoia de distractie in raport cu formarea personalitatii sale indeplineste o tripla functie.

In primul rand, activitatea tip joc (sporturile: fotbal, patinaj, aerobic) contribuie mult la formarea spiritului de echipa, de intrajutorare, de organizare, influentand socializarea conduitei.

In al doilea rand, prin intermediul activitatilor de tip intelectual, puberul este nu numai un simplu receptor, consumator de cultura ci si un participant activ la elaborarea valorilor culturale, la popularizarea lor (participarea la cursuri, concerte, echipe artistice, de teatru).

Si in al treilea rand, ca urmare a participarii la viata culturala, se dezvolta simtul estetic, sustinut si de diferitele forme pe care le imbraca distractia.