Peste Ghimes

Finetele si padurile incinta indeosebi pentru ca desteapta o legatura misterioasa intre om si plante. Nu ma gasesc printre ele singur si necunoscut. Ele ma saluta si eu le salut.

EMERSON[1]

De oriunde ai privi lantul carpatic in lung, de pe dealul Spataresti de linga Falticeni, de pe Magura Odobestilor, minunat far de orientare la indoitura Carpatilor, ori de undeva de pe valea Oltului din Fagaras» lasa impresia unui zid nesftrabatuit, una dintr-oin capat la altul. Nimic mai inselator, daca intri in inima lor. Riurile au adincit vai pina sub crestele cele mai inalte. Altele le-au taiat in curmezis. S-au nascut drumuri lesnicioase, urcind peste trecatori inalte, dar care nu sint piedici. ()

Dintre drumurile care taie in curmezis Carpatii,, valea Trotusului nu e nici lipsita de privelisti incintatoare nici mai putin importanta ca drum prin revarsarea intreprinzatorilor bretcani. La Adjud e intinsul ses, neted, cu ogoare si samanaturi, unirea luncii Trotusului, adese involburat, cu a Siretului, marginita de rrial inalt, cu fermecator colorit caramiziu in apus de soare. Orasel ca toate oraselele moldovenesti, imbinare de dugheni de-a lungul soselei principale, () cu multe case batrinesti, isi datoreste viata ceva mai zvicnita drumului de fier, ca si viilor intinse pe coasta dealurilor din apropiere.

Trotusul, minios adeseori, isi lateste patul numai ostroave, umbrite de plopi ramurosi, concurentii celor din lunca Siretului. Cum iesi din Adjud, in susul vaii incep satele razesesti, cu case avind cerdac la fata ori prispe late, in jur cu pometuri ori vii.

Drumul e prea bine cunoscut. Evoca fiori de mindrie nationala, dar si triste amintiri, faipte eroice din Ultimul razboi cind Trotusul ajunsese granita Romaniei, redusa la Moldova dintre Carpati si Prut[2]. Urmele crancenelor lupte ce au avut loc prin vecinatate s-au cam sters. La Caiuti iarasi s-au ingramadit stive peste stive, de fag, bogatia regiunii. Unda limpede a piriului Casin curge linistita; doar glasul lui, cine-1 intelege, mai reaminteste vijelia distrugatoare de oameni ce s-a abatut in jurul manastirei Casinului. Valea Trotusului prinde a se ingusta; poalele muntilor se apropie. Semanaturile, restrinse la papusoi si ovaz, se urca pe umere de dealuri, iar padurile se scoboara de umbresc apa, tot mai iutita. In cale se arata si Borzestii, evocator de legende din falnicul trecut al Moldovei, prin copilaria lui Stefan cel Mare. Legenda cuprinde un simbure de adevar aratat prin biserica ridicata de Domnitor, pe locul unde a lovit sageata, ce a zbirniit din arcul lui intins. E asemenea celei de la Cotnar, fara turn, dar cu ocnite marunte sub stresina, in lungtul paretilor inalti, cu ferestre avind chenar de piatra, cioplite in stil gotic.

Zarea se largeste, caci locul ajunge rascruce de doua ape, ce vin in ajutor Trotusului. Una se coboara tocmai din muntii Neamtului. E Taslaul, spre capatul caruia se pastreaza o alta manastire de pe vremea lui Stefan, aceea a Nasterii Maicii Domnului. E inca imprejmuita cu ziduri groase; la poarta de intrare strajuieste turnul scund, ca un bastion masiv, prismatic, din care se revarsa dangatul clopotelor prin ferestrele largi. Totul spune ca locasul insamna aparare, reculegere, speranta, dar ca credinta si nadejdea in dreptate ramin nestinse pina la urma. Cata grija puneau cititorii si in executarea amanuntelor se vede dupa una din usi, pastrata asa ca de la inceput. Sculptata de Cozma maestru, din lemn roscat de tisa, e de o gingasie artistica neintrecuta, o adevarata si fina filigrama sapata in lemn, ce inconjura, in partea de sus, scutul cu cunoscutul cap de zimbru scos in relief. E o opera sculpturala desavirsita, cu nimic mai prejos de acele care le admiram in muzeele apusene.

Opus Tazlaului, venind din muntii Bretcului, este nu mai putin vestitul Oituz, vestit nu numai prin indirjitele rezistente ale ostirii romane impotriva valurilor de armate "cu scule' fel de fel, dar si prin calea lesnicioasa battuta de oieri.

Pe aice se scoborau bretcanii, mocanii cei mai din rasarit, cu turmele lor nenumarate, ducadu-le la iernat plina departe ().

Apele Trotusului au largit valea; au ros coastele de munti de incep sa se arate bancuri groase de piatra. Satele se tin lant, mari, gospodaroase, pina-n Tirgu Ocna, incins de munti, pe coastele joase ale carora straluceste verdele auriu al viilor proaspat stropite. E unul din oraselele Moldovei cu pitoresc cald, variat, mai incintator in anumite conditii decit Piatra Neamt.

Trotusul, strins intre stive de paturi groase, scoate clocot de minie. Muntii din jur insa, dezgoliti de imbracamintea aparatoare a padurilor, sint numai ripi, rani mereu adincite de suvoaie. In schimb, de pe dealul Poeni, privelistea aluneca in lungul luncii inverzite de La podul de peste Slanic si pina departe catre Onesti[3]. Aspectul batrinesc al orasului, des pomenit in istorie, s-a pastrat prin casele gospodaresti, aceleasi acum ca si in vremurile de demult, cind sarea era scoasa de pirgari, cu burduf de bivol tras pe crivac, mosorul pe care se depana odgonul. Era munca grea, periculoasa, din care cauza taietorii de sare erau privilegiati, scutiti de anumite dari. Casutele curate, acoperite cu sindrila, sint imprejmuite cu pometuri, cu gradinite de flori, dar si cu un mic ogoras de papusoi. E vechea viata patriarhala, tihnita, lipita de munte.

Orasul e insemnat prin Castelul de ocnasi, zidit de Grigore Ghica[4], incercuit au ziduri inalte, ca o Cetate. Mai insemnat e ca in Tg. Ocna si-a dus zilele C. Negri , una din cele mai nobile figuri din vremea luptelor politice pentru Unirea Principatelor. Personifica desavirsirea, sacrificiul vietii si al intereselor personale, pentru soarta tarii. De o sinceritate clasica in prietenie, a fugit de maririle ce i se ofereau; s-a retras la Tg. Ocna, spre viata modesta de sihastru, ingrijind frumoasa-i gradina ce umbrea casele sale, pe un colt de stinci din malul Trotusului.

Azi in ele e spital. Ce lesne uitam, in virtejul zilnicelor evenimente, pe inaintasii nostri cei mai de seama. Mormintul lui, o paragina cind l-am vizitat. Un grilaj de fier ruginit, o piramida trunchiata, citiva ciritei si multe urzici, atita insemna locul de vesnica odihna a lui Negri din coltul manastirei Raducanu, pitoresc asezata pe stincile lovite.de spumegatele valuri ale Trotusului. Asa de trista impresie face parasirea mormintului, alaturea de care e si acela al surorilor lui: Catinca Negri, Zulnia Sturza ! Dar darapanata e si manastirea toata, cu inscriptie franceza, in parte, deasupra intrarii. Frumoasa cladire batrineasca a staretiei ajunsese grajd pentru vite, cu acoperisul de sindrila lasat intr-o parte, prin putrezirea capriorilor si a furcilor din colturi.

E dreptul ca "palatul' primariei e mindru, in imbracamintea stilului national, dupa cum destul de bine ingrijit e si parcul cu izvoarele minerale. Le-si fi dorit mai putin pretentioase, dar in schimb coltul sfintit cu osemintele lui Negri din curtea manastirii intemeiata de Radu Racovita sa fie mereu impodobit macar cu flori si arbori verzi. E atita jale in uitarea si parasirea celor care s-au jertfit pentru viata noastra de azi, incit nu-ti face nici o placere zvicniturile de progres pe care le intilnesti in cale. Acestea par artificiale, subrede, transplantate. Le lipsesc radacinile adincite in viata de zbucium a trecutului.

Cultul inaintasilor e chezasia trainiciei din viitor.

De la Tg. Ocna apuca drumul catre Baile Slanic, cu instalatii moderne, renovate dupa ruinarea lor din timpul razboiului. Un drum pitoresc, prin valea Slanicului, prinsa intre inalte ziduri de straturi groase de gresie, duce la cuibul umbrit de brazi, cu apele de mult folosite ca lecuitoare, in jurul carora hoteluri si vile ingramadite fac din Slanic o statiune balneara ce poate intra in concurenta cu multe din cele straine.

Deschizind cale larga in curmezisul Carpatilor, valea Trotusului joaca pentru Moldova acelasi rol ca si a Prahovei, ca legatura intre Transilvania si vechea Romanie. Pe aice era drumul puhoaielor omenesti din vechi timpuri, ceea ce a silit pe romani, abili cunoscatori al strategiei, sa aseze la Poiana, sus pe malul abrupt dinspre Tecuci, in dreptul deschiderii largi a vaii, un castru de veghe, ce a procurat numeroase si interesante resturi arheologice. O calatorie pe valea Trotusului este mai plina de variatii decat pe Prahova. Trotusul e mai navalnic, mai strins, mai zgomotos. Padurile ici se scoboara pina-n apa lui sau lasa loc putin pentru ogoare. Perspective, mereu altele, se deschid la gura vilcelelor secundare, pentru o clipa cu vederi in taina muntilor impaduriti.

Variatia i-o da si constitutia geologica a locului. Dupa strinsura de munti de la Tg. Ocna urmeaza larga perspectiva deschisa prin existenta pe vremuri a unui intins lac, ce ocupa regiunea pina-n Comanesti. Fundul vechiului lac a fost taiat in terase; cadrul muntilor se departeaza. Pe urma lacului au ramas straturi de carbuni de pamint, a caror exploatare ne-a salvat in primul razboi, cind bogatele zacaminte de petrol din Muntenia erau in miinile dusmanului. Astfel se imbina in aceasta regiune samanaturile mai intense cu industria extragerii carbunilor, cu vechiul zacamint de petrol de la Moinesti din apropiere, cunoscut de pe vremea lui Bandinus[6], in veacul al XVII-lea, dar si au cel de la Doftana chiar din cuprinsul depresiunii.

Gatere si iarasi gatere ! Maldare de scinduri si trunchiuri descojite stau in jurul ferastraelor. Se scurge an de an bogatia mereu imputinata a tarii.

Valea rasuna de repetarea acelor He ! He! He !, indemnuri dupa comanda, pentru a muta din loc, cu tepina, butuci lungi si grosi. Toate fac din acest tinut un cuib omenesc cu asezari dese si mari, cu case gospodaroase, linga care grajdul si sura incep sa predomine ca dimensiuni.

Frumusetea drumului se inteteste, tocmai prin vristarea locului si a ocupatiilor omenesti. Brazii prind sa strabata cu sulitele lor, in pilcuri rare, deodata, bolta fagetului des, nascind inspre toamna tablouri de o policromie vioaie. Verdele pajistelor se intinde, vristat cu argintul spicelor de porumb. Plante dinspre munte se intilnesc cu cele intrate din stepa. Luminaricele, in toiul infloririi, capata o asemanare mai vie cu flacari care pilpiie.

De sus, de pe dealul Maguricea, se prinde minunat caracterul de covata a regiunei, cu sate mari: Asau, Comanesti, Darmanesti, Doftana, la gura vailor secundare.

Mai impresionanta este privelistea de pe Nemira, munte ples, bolovanos, de pe virful caruia se vede ca-n palma nu numai depresiunea larga, dar mai ales cadrul ei de munti. E un far de observatie minunat pentru muntii Ciucului, ai Vrancei, ai Taslaului. Din el se vede cum se insira virfurile cu roci mai rezistente, in lungul Carpatilor, insemntnd marginea inalta a celor doua zone distincte din flisul carpatic.

De la Comanesti, incepe din nou caracterul muntos al vaii. Pitorescul sviterian se manifesta din ce in ce, tot mai intonat.

Orizontul se ingusteaza. Trenul urca in peisaj de munte. Unde inceteaza padurea se intinde pasunea. Samanaturile ramin in lungul apei. Biserica din Brusturoasa capata mindra infatisare in cadrul sanatos ce o inconjoara. Merii, incarcati cu roade rosii, dau vioiciune decorului. Muntele se arata cu brazde de fin pe coasta; cu casoaie presarate pe inaltimi. Locul e strimt; face mare zgomot cascada din lastocul morii primitive. Pe mal stau intinse suluri de pinza la inalbit. In virful parilor din gard sint infipte snopuri de in puse la uscat. Gospodaria e putin spatioasa. Nevoia duce la chibzuiala. E o lege stricta. Fiecare petec de pamint e folosit; mai in jos, spre cimp, nu s-ar uita nimeni la el; ar ramane pirloaga. Gradinita de linga casa e un mozaic de plante fel de fel din care nu lipsesc rujele, gherghinele decorative. () La Ghimes padurile sint mai rarite. In schimb, pe un virf de dimb, pitorescul se imbogateste au turnuri de fortareata. Pajistile domina mereu proaspete.

Trotusul ramine jos in vale; mersul ii e aratat de salcii pletoase. De la o vreme, drumul de fier paraseste valea; face un mare ocol si apoi apuca peste munte, spre cumpana de ape. Fara exagerare, e una din cele mai atractive trecatori din tara, nu prin maretia ce te copleseste, ci prin blinda si linistitoare imbracaminte a formelor domoale. Panorama este de o fragezime care-ti aduce surisul multumirii depline.

Gusti adevarata fericire pe care ti-o procura natura, maestra in rascolirea diferitelor game de sentimente. Aici ii prinzi surisul ei. Trenul trece pe linga biserica: o ocoleste pe viaduct inalt. Tablourile se schimba dupa incolacirea sinelor ascunse intre garduri de brazi tunsi. Te uiti spre dreapta, dai de case razlete pe fondul verde; te uiti in stinga, acelasi peisaj inviorator; privesti jos, in vale, gradinile inflorite inconjoara casa cu pervaz alb la ferestre. Te fascineaza variatia culorilor, spatiul larg, verdele intremator. Mestecenii crescuti in voie isi desfasoara pletele delicate; vin alaturea cu cite un brad in deplina crestere; plopi piramidali, razletiti printre curti, stau neclintiti.

Ti se desteapta o senzatie de atita placere de viata, incit intelegi darul naturii de a lecui durerile sufletului omenesc. Vesela ei infatisare e molipsitoare.

Daca, potrivit obiceiurilor celor mai multi, iti pironesti ochii pe o carte in tot lungul drumului de pana aice si la un moment de oboseala iti arunci privirea in acest punct, pe fereastra vagonului, ramai deodata ca transportat in lumea visurilor; farmecul peisajului, plin de sanatate, te face sa te crezi pe drumuri departate din Tirolul de nord, mai cercetate si admirate de multi dintre noi. Cit ani umblat in tinuturile muntoase de la noi, n-am simtit mai puternica cuprindere a frumosului blind al naturii, decit pe aceasta portiune restrinsa din drumul peste Ghimes, de la Lunca de Sus. Minunatul peisaj vristat nu tine mult. El nu poate fi gustat decit cu trenul, caci drumul mare ramine credincios riului. Atita dor de viata trezeste incat as recomanda drumul acesta oricui; sa-l faca mai ales in toiul verii, cind pasunile sint inca picturi neintrecute; brazdele de iarba nu asaza dungi pe coasta muntilor, iar campanulele indraznete isi intind clopotele sinilii, imbiindiu-te sa le apuci din mersul trenului.

Cind parasesti gara Ciumeni[7] natura si-a schimbat fata. O clipa privelistea capata amploare, intinsul ses al Ciucului se arata privirii; valea Oltului apare incadrata intre lunga sira a Architei vulcanice, cu virfurile tesite, si intre relieful mai indraznet al muntilor Ciucului, peste o ramura a carora ai trecut. Peisajul desteapta dor de duca, dor de suit creste inalte, dor de orizonturi largi, vazute pe indelete. Povirnisul coastelor de munti iti stirneste senzatia ca aluneci pe un tobogan.

Impresiile se schimba, caci natura e implinita de indrazneala tehnicii omenesti. Frumusetile naturale se completeaza cu puterea de infaptuire a omului. Tabloul e mai rascolitor.

Trenul scoboara in goana nebuna; dupa tunelul lung de peste un kilometru, trece pe viaductul inalt de 56 m. Peste natura s-a lasat o clipa cortina. Simti oscilatiile puntii de metal, privesti in adincul vaii peste care e aruncata; te cutremuri poate nu atit de groaza, cit de admiratie.

Cind trenul se opreste iarasi pe solida piatra din coasta muntelui, rasufli de usurare. Cit se odihneste si masina, privesti indarat la picioarele inalte ale viaductului, la valea larga, la gheburile muntilor vulcanici, la toata frumusetea ce te inconjoara. Nu-ti vine sa crezi si totusi e realitate: tot ce vezi in jur facea parte din tara ta !