Zona calda a planetei si tipurile sale climatice

1)    Clima ecuatoriala caracterizeaza spatiul geografic situat de o parte

si de alta a Ecuatorului matematic pana la nivelul aproximativ al paralelei de 5° latitudine nordica si sudica. Caracteristicile principale ale acesteia

sunt: temperatura ridicata si precipitatiile abundente in tot cursul anului (fig. 1).

a)

b)

Fig.1 Structura verticala a Ecuatorului Meteorologic care se prezinta vertical (EMV) deasupra oceanului (a) si inclinat (EMI) deasupra continentului (b) – dupa Leroux M., 1996

Media temperaturii anuale este cuprinsa intre 25° si 30°C, amplitudinea ei anuala este mica (de numai 1°C pana la 5°C), iar amplitudinii zilnica numai accidental ajunge pana la 15°C (pentru ca valorile de temperatura, din timpul noptii, scad numai rareori sub valoarea concreta de +20°C.)

Mersul anual al temperaturii prezinta un maxim la solstitiul de vara si un minim la solstitiul de iarna. Regimul temperaturii este influentat de nebulozitatea accentuata si de precipitatiile bogate, tipice climei ecuatoriale .

In subzona ecuatoriala cad cele mai mari cantitati de precipitatii, ca produs rezultat zilnic din miscarile de convectie termica, specifice. Sunt numai ploi, au caracter de aversa, se produc mai ales in a doua jumatate a zilei si sunt insotite de furtuni si descarcari electrice. In timpul unui an, cantitatile de apa sunt cuprinse in medie intre 1500 mm la campie si 3000mm pe versantii montani expusi. Regimul pluviometric prezinta doua maxime in jurul echinoctiilor si doua minime in jurul datei solstitiilor.

In emisfera nordica, maximele pluviometrice se produc in septembrie si iunie iar in cea sudica in martie si noiembrie.

In timpul verii emisferei nordice, zona de maxima incalzire a suprafetei terestre, cea din imediata apropiere a Ecuatorului meteorologic este deplasata la nord de Ecuatorul matematic (vezi fig.2), iar in timpul iernii, fenomenul este invers. Cu alte cuvinte, ECUATORUL TERMIC SAU METEOROLOGIC migreaza anual la nord si la sud fata de cel matematic, fapt ce determina ritmic aparitia proceselor meteoclimatice specifice lui, si in zonele geografice deasupra carora migreaza.

Fig.2 Migratia sezoniera a Ecuatorului Meteorologic (EM)

A – Iarna boreala; B – iarna australa

Pozitia EM la inaltimi medii ale Troposferei EM la sol

In ceea ce priveste reteaua hidrografica din zona ecuatoriala, ea prezinta o densitate deosebit de mare; alimentarea este pluviala; sunt caracteristice inundatiile sistematice in perioadele cu maxim pluviometric. Cele mai intinse suprafete din bazinele unora dintre cele mai mari fluvii de pe glob, Amazonul si Congo, se afla in zona climei ecuatoriale.

Vegetatia este luxurianta datorita temperaturii ridicate si precipitatiilor abundente, tot anul. Aici se afla celebrele paduri vesnic verzi (numite in Africa „hileea”, iar in America de Sud, in regiunea Amazonului, „selvas”), paduri caracterizate printr-o mare varietate de specii si prin structura lor etajata. Cei mai raspanditi arbori sunt palmierii, arborele de chinina, arborele de cauciuc, arborele de paine, etc. Se mai afla de asemenea si arbori cu lemn pretios ca: abanosul, palisandrul, acaju, etc, sau mai putin pretiosul bambus. Se intalnesc si numeroase liane, plante epifite si parazite.

Fauna este bogata si variata; ca elemente de notorietate ar fi reptilele, serpii, unii veninosi (cobra, sarpele cu clopotei), altii nu (sarpele boa) soparle, cameleonul, etc;. dintre pasari cele mai admirate ar fi: pasarea paradisului, pasarea musca (colibri), pasarea lira sau diferite specii de papagali; dintre mamifere celebre sunt: rinocerul, hipopotamul si diferite soiuri de maimute aflate in diminuare numerica reala.

- Regiunile geografice care au o clima ecuatoriala tipica sunt redate in figura 3, la cifra de legenda 12, cele mai cunoscute fiind:

1. Africa Centrala prin bazinul fluviului Congo si golful Guineei

2. America de Sud, prin bazinul fluviului Amazon

3. Asia, prin litoralul sud-estic al Indochinei dar si Indonezia sau insulele Pacificului situate in apropierea Ecuatorului.

Fig.3 Principalele climate ale Pamantului si asociatiile vegetale specifice

1. Climatul regiunilor acoperite permanent cu gheata; 2. Climatul tundrei; 3. Climatul padurilor de conifere; 4. Climatul padurilor de foioase din regiunea temperata; 5. Climatul musonic din zona temperata; 6. Climatul stepelor; 7. Climatul deserturilor din zona temperata; 8. Climatul mediteranean; 9. Climatul padurilor tropicale; 10. Climatul deserturilor tropicale; 11. Climatul savanelor;

12. Climatul padurilor ecuatoriale; 13. Climatul regiunilor muntoase

2. Clima subecuatoriala

Clima subecuatoriala, cu trasaturile cele mai bine exprimate, se poate identifica aproximativ intre paralelele de 5° si 12° latitudine nordica si sudica de o parte si de alta a fasiei climei ecuatoriale propriu-zise; delimitarea nordica sau sudica a acestei fasii este data de translatia Ecuatorului meteorologic in vara boreala spre nord si in vara australa spre

sud, cu toata suita sa de consecinte si ele in “translatie” sezoniera, fata de Ecuatorul matematic care ramane mereu fix.

Temperatura medie lunara in aceasta subunitate taxonomica este ridicata si relativ uniforma tot anul (28⁰C), diferenta (medie) intre luna cea mai calda si cea mai rece fiind de numai 5°C.

Zona[1] subecuatoriala este supranumita si „zona musonilor ecuatoriali”, deoarece aici are loc translatarea sezoniera alternativa a maselor de aer ecuatoriale cu cele tropicale, in cadrul circulatiei troposferice joase, concrete (fig. 4.). Astfel, in timpul verii uneia dintre emisfere in aceasta subzona, penetreaza constant aerul ecuatorial umed, miscare pusa in evidenta de vanturile musonice de sud-vest, pentru emisfera nordica si de nord-vest pentru emisfera sudica, prin alternanta. Asa apar, sezonier, intre latitudinile de 5° si 12° N sau S aceleasi caracteristici atmosferice ca si in clasica subzona ecuatoriala: creste umiditatea aerului, se reduc amplitudinile diurne ale temperaturii, cad precipitatii zilnice de convectie, etc. dar numai pe durata sezonului ploios adica al musonului umed, de origine ecuatoriala.

Fig.4 Pozitia Ecuatorului Meteorologic in lunile ianuarie-februarie (a) si iulie-august (b) – dupa Leroux M., 1996

Precipitatiile ajung pana la valori de 1000 - 1500 mm/m², iar pe versantii muntilor expusi acestor vanturi musonice, pot atinge si 6000 - 10.000 mm/m² anual.

Iarna, in schimb, alternativ intr-o emisfera sau alta, predomina transportul de aer dinspre TROPICE, vanturile caracteristice fiind ALIZEELE dupa cum urmeaza: alizeul de nord-est in emisfera nordica si alizeul de sud-est in emisfera sudica. De aceea umiditatea scade spectaculos in spatiul de latitudini cuprinse intre 5° si 12° N si S; amplitudinea zilnica a temperaturii aerului creste, nu mai cad precipitatii sau, daca ele se produc, cantitatile de apa sunt nesemnificative; predomina cerul senin iar presiunea atmosferica este mai crescuta decat in sezonul ploilor.

Se poate spune ca, in subzona subecutoariala, se deosebesc doua sezoane sau anotimpuri, care pentru emisfera nordica sunt:

- unul ploios, care dureaza din mai pana in octombrie, cu maxime de precipitatii in iulie si august sa-i spunem anotimpul verii subecuatoriale;

- unul secetos, - din noiembrie pana in aprilie - (caruia nu-i putem spune deloc anotimp de „iarna” si de aceea nici nu o facem!)

In cadrul climei subecuatoriale se dezvolta o vegetatie caracteristica de savana alcatuita din plante ierboase si lemnoase adaptate regimului pluviometric sezonier (cu o jumatate de an seceta si o alta jumatate abundenta de precipitatii, la temperaturi ridicate tot anul) este vorba despre ierburi inalte (graminee) in care se intalnesc palcuri de arbori (sau numai arbori specifici izolati), sau tufisuri de arbusti specifici. Dintre arbori, caracteristic este baobabul (Adansonia digitata) in savana africana si arborele butelie in savana australiana sau sud-americana, cu trunchiuri foarte groase pentru inmagazinarea apei necesare in perioada secetoasa.

In afara de acestia se mai intalneste acacia in savana africana si eucaliptul in cea australiana.

In America de Sud si anume in Venezuela, savana se numeste „lianos”, iar in Brazilia „campos”.

Savana este lumea ierbivorelor (antilopa, gazele, girafa, etc.) si a carnivorelor (leul - in Africa, tigrul - in Asia, leopardul, pantera, etc.); aici traiesc: elefantul, rinocerul, tapirul, iar in ape crocodilul si hipopotamul.

In savane predomina solurile rosii, lateritice rosii si solurile brune.

Savanele reprezinta teritorii economice importante pentru luarea in cultura a plantelor specifice.

Reperele geografice principale ale climatului subecutorial tipic sunt (fig.3 cifra 11 din legenda hartii) si anume: in Africa partea de nord si de sud a bazinului fluviului Congo (Sudanul si Angola); in America de Sud bazinul fluviului Orinoco si Podisul Guyanei la nord de Ecuator dar si Podisul Braziliei la sud de acesta; se mai intalneste in vestul Madagascarului, in Podisul Decan al Indiei, in Insula Ceylon (Sry Lanka), in Peninsula Indochina si in Australia de Nord.

3. Clima tropicala

Spatiul geografic in care se manifesta clima tropicala se afla cuprins, aproximativ, intre latitudinile de 12° si 30° nord si sud de Ecuator. Aici predomina aerul tropical in tot cursul anului. Limitele acestor doua subzone tropicale simetrice spre Ecuator, sunt numite in literatura geografica si „fronturi tropicale”, in pozitia lor mediata pentru timpul verilor celor doua emisfere, iar limitele lor spre zonele temperate sunt date de cele doua fronturi troposferice ale latitudinilor temperate, denumite, cu totul impropriu, „fronturi polare”, mediate pentru pozitia lor de iarna.

In climatul tropical se constata aproape aceiasi temperatura ca si in cel ecuatorial si subecuatorial, cu deosebirea ca diferenta intre luna ianuarie cand temperatura aerului este de numai 9°C si iulie cand ea este de 32°C este mult mai mare decat la Ecuator. Ceea ce caracterizeaza clima tropicala este marea diferenta de temperatura si intre zi (cand se ating frecvent 45⁰ - 50⁰C si chiar 55⁰C la umbra) si noapte (cand se ating 0⁰C). Este bine de stiut ca ziua temperatura inregistrata nemijlocit pe sol, adica pe nisip, se ridica, uneori, la peste 80°C.

Cantitatea ploilor cazute intr-un an este foarte mica, de ordinul a 100-200 mm/m². Ploile au un caracter de averse. In unele regiuni tropicale, trec ani intregi fara sa cada o picatura de ploaie.

Climatul tropical este climatul caracteristic pustiurilor (fig.3 pozitia 10 din legenda hartii) ale planetei Pamant: Sahara, Libiei, Nubiei, Arabiei, regiunile desertice ale Mesopotamiei, din jurul Golfului Persic sau ale Iranului estic, desertul Tharr, precum si desertului Mohave si Gila din bazinul inferior al fluviului Colorado, Atakama, Calahari, Marele desert Australian, etc.

Vegetatia care razbeste in aceste conditii climatice de mare uscaciune, cu temperaturi ridicate ziua si foarte scazute noaptea este o vegetatie efemera, cu perioada vegetativa scurta, legata de caderea sporadica a precipitatiilor. Vegetatia mai abundenta se dezvolta numai in oaze si este legata de panza de apa freatica. Oazele sunt populate, de aceea se intalnesc mai ales plante cultivate, curmalul fiind painea beduinului sau a tuaregului, oamenii desertului.

In cadrul climatului tropical se disting trei tipuri: unul continental, care a si fost descris mai sus, al doilea tropical maritim tipic in partea estica a anticiclonilor oceanici, iar al treilea tropical maritim tipic pentru partea vestica a acelorasi anticiloni oceanici.

Revenind la climatul tropical maritim din partea estica a anticiclonilor oceanici, trebuie spus ca in partea estica a oricarui anticilon de brau tropical, stratul inferior al troposferei alimentat de alizeu, este relativ mai rece; deasupra acestuia circula insa un aer mai cald, incalzit adiabatic datorita miscarilor descendent - centrifuge specific anticilonilor. In felul acesta se produce constant o inversiune de temperatura nu departe de sol, pe coloana de aer (vezi fig. 5). Ea se afla insa mai jos de nivelul de condensare al vaporilor de apa continuti, fapt care impiedica formarea ploilor desi aerul este destul de umed (ploua numai uneori si anume atunci cand in zona trec cicloni tropicali care aduc ploi torentiale) fara legatura cu circulatia aerului specific locului.

  

a) b)

Fig.5 Circulatia aerului la suprafata Africii in timpul verii (a)

Cu linie intrerupta groasa este indicata pozitia Ecuatorului Meeteorlogic

Sagetile cu baza lata, de culoare alba, indica deplsarea Anticiclonilor Mobili Polari (AMP), iar sagetile cele mai subtiri reprezinta alizeele sau musonii. Sagetile notate cu B –Curentul oceanic al Benguelei, G – Curentul Guineii, M – Mozambicului, S – Somaliei, A – Acelor, C – Curentul Canarelor

b) detaliu pentru Africa Septentrionala (dupa Leroux M., 1996)

- Reperele geografice tipice pentru acest tip de clima sunt: in Africa- Senegal, coasta de vest a Australiei, tarmul Americii de Sud intre 5° si 30°C latitudine sudica.

Al treilea tip climatic tropical se afla in partea de vest a anticiclonilor calzi oceanicior. Aici inversiunea de temperatura produsa din aceeasi cauza globala se afla insa deasupra nivelului de condensare. In aceste conditii alizeul care a trecut pe deasupra oceanului devine foarte umed determinand formarea si caderea precipitatiilor pe tarmurile vestice ale continentelor ce incadreaza Oceanul Atlantic si Pacific, mai ales cand ele au un relief inalt. De aici decurge si paradoxul ca, in regiunile muntoase tropicale, precipitatiile pot ajunge la aceleasi valori cantitative ca si in regiunile cu clima ecuatoriala(de exemplu, insula Hawaii are media anuala a precipitatiilor de 1000 mm desi se afla pe acelasi TROPIC pe care se insiruie, ca margelele, marile deserturi calde ale Terrei).

Teritoriile geografice de reprezentare sunt: partea de sud a Mozambicului, Transvaalul, Madagascarul, Paraguayul, partea de vest a bazinului Paranei.

Vegetatia este de tranzitie si anume: functie de repartitia precipitatiilor, vegetatia este reprezentata fie prin stepe sau savane fie chiar prin paduri tropicale (fig.3 cifra 9 din legenda hartii).

In concluzie, climatele: ecuatorial, subecuatorial si tropical, cu cele trei nuantari, apartin zonei calde a Pamantului, zona care se extinde de o parte si de alta a Ecuatorului matematic pana la aproximativ 30° latitudine sau altfel spus pana unde se pot trasa, ca limita conventionala, izotermele anuale de 20°C.