AGRESIUNEA PSIHOLOGICA - AGRESIUNE SOCIALA NECONVENTIONALA. DIMENSIUNEA JURIDICA A AGRESIUNII PSIHOLOGICE.

AGRESIUNEA PSIHOLOGICA - AGRESIUNE SOCIALA NECONVENTIONALA. DIMENSIUNEA JURIDICA A AGRESIUNII PSIHOLOGICE.

Din perspectiva conditiilor actuale ale situatiei internationale, ale contextului politico-strategic european, regional si subregional, se considera ca principalele tipuri probabile de actiuni ostile si agresiuni la care ar putea fi supusa Romania sunt:

agresiunea psihologica;

presiunea militara;

actiunile terorist - diversioniste;

actiunile separatiste violente;

agresiunea de mare intensitate cu obiectiv limitat;

agresiunea declansata de forte armate cu un potential echivalent cu statul romanesc;

agresiunea declansata de forte armate superioare celor nationale.

Aceasta abordare nu elimina nici pe departe teoria legata de riscurile si amenintarile posibile la adresa Romaniei formulata in Strategia Nationala de Securitate.

1.AGRESIVITATE, AGRESIUNE SI VIOLENTA SOCIALA

Problematica agresiunii a interesat si intereseaza atat pe specialisti cat si pe nespecialisti si asta pentru ca si unii si altii suporta efectele ei.

Abordarile privitoare la agresiune difera in functie de perspectiva din care aceasta este analizata: biologica, psihologica, sociologica, filozofica.

In scopul bunei intelegeri a problematicii agresiunii sociale se impune sa facem o serie de delimitari intre notiunile de agresivitate, agresiune, violenta. Deoarece definirea acestora difera de la un autor la altul, iar dictionarele si vorbirea curenta nu clasifica suficient conceptele, sa abordam pe scurt diferitele lor sensuri si aspecte.

Agresivitate

Notiunea de agresivitate provine din latinescul "ad gressus", care in traducere libera inseamna a incalca teritoriul altuia, a trece ilegal frontierele individuale sau comunitare, a atinge dreptul celuilalt cu o interventie ostila marcand un comportament social inadecvat, o abatere de la normele sociale.

Putem afirma ca agresivitatea exprima toate tendintele distructive si se aplica doar fiintelor "care ataca brutal, brusc si neprevazut". Aceasta ar reprezenta valoarea sa negativa, dar ea poate avea si valoare pozitiva, constructiva, de dialog, fiindu-i caracteristice calitati cum ar fi initiativa, ambitia, curajul. Ca atare, agresivitatea poate imbraca diferite forme de manifestare ce se pot caracteriza prin durata si intensitati variabile.

Specialistii in psihologie considera ca agresivitatea este o calitate a fiintelor vii, care permite supravietuirea, adaptarea, integrarea, dezvoltarea ca o conditie a existentei, ea manifestandu-se in actiunea acestora asupra mediului, pentru aparare, conservare, asigurarea hranei, perpetuarea speciei. Aceasta este componenta constructiva a agresivitatii, dar cand manifestarile dictate de agresivitate asupra mediului conduc la distrugeri nejustificare, se trece la ceea ce se cheama agresiune. S-ar putea spune ca agresivitatea este complementara fricii.

Concluzionand pe baza studiilor indisciplinare in domeniu, evidentiem ca agresiunea, ca stare particulara si predispozitie a omului de a-si satisface nevoile si trebuintele individuale (sau de grup) prin actiuni voluntare, care incalca normalitatea sociala, constituie premisele naturale, obiective pentru declansarea violentei sociale si a proceselor beligene.

Agresiunea a primit o multitudine de definitii. In sens larg, agresiunea reprezinta o actiune care primejduieste echilibrul si integritatea unui sistem viu, cu rol dezorganizator. In sens restrans (psihologic, etiologic) ea reprezinta o atitudine intoleranta si ofensiva, atacul unei fiinte asupra alteia, dictata de nevoia de supravietuire.

Alte definitii:

comportament sau intentie de a face rau;

atac neprovocat asupra altei fiinte;

forma de comportament ofensiv al individului care se consuma in plan actional sau verbal.

In opinia psihologului american Bandura comportamentul agresiv consta in deprinderi dobandite si apoi folosite ca sa faca rau altora, iar comportamentul uman devine agresiv numai daca exista o determinare sociala, fie obiectiva, fie subiectiva. Comportamentul distructiv este, prin urmare, cauzat de insatisfactii personale, delictuale, educatie negativa. Actele agresive se produc individual sau prin colective si sunt inevitabile intr-o societate bazata pe concurenta.

Agresiunea inseamna trecerea de la potentialitate la actul propriu-zis, acest act putand fi definit ca fiind comportamentul prin care se urmareste nimicirea sau neutralizarea partiala sau totala, in sens propriu sau figurant, a unor obiecte sau persoane, a unor colectivitati mai mici sau mai mari.

In agresiunile sociale, scopul, obiectivele, momentul declansarii, modul de manifestare nu sunt "spontane", decat poate la unii dintre participanti; in astfel de agresiuni trebuie sa facem distinctie intre conducatori, organizatori si masa mare de participanti.

Violenta, de regula, este definita ca un comportament agresiv acut, caracterizat in mod deosebit prin: folosirea fortei fizice, durata limitata in timp, trecere rapida la actiune si viteza mare de executie.

Din cele prezentate se poate conchide ca agresiunea sociala nu intotdeauna poate fi incadrata in sfera comportamentelor interzise, indezirabile, sociale, antisociale, dezorganizante.

Ea se poate produce pentru a permite omului sa se dezvolte, sa se afirme si, in acest caz, ea se dovedeste necesara, dar atunci cand are efecte distrugatoare ea este apreciata ca un comportament antisocial.

2.TEORII DESPRE AGRESIUNEA SOCIALA

Asa cum am amintit, agresiunea constituie un obiect de studiu si cercetare pentru numeroase stiinte: biologie, fiziologie, psihologie, psihiatrie, criminologie, politologie, polemologie etc. Astfel biologii si psihanalistii considera agresiunea rezultatul unui instinct primar cu origini in biologie, iar majoritatea sociologilor, antropologilor, politologilor si polemologilor considera ca agresiunea are origine sociala, un raspuns la frustrarile circumscrise vietii sociale si necesitatilor.

Analiza abordarilor teoretice asupra agresiunii permite localizarea a mai multe modele explicative ale agresiunii, cum ar fi:

a)     modelul biologic, bazat pe instinct;

b)     modelul psihologic, bazat pe frustrare;

c)     modelul socio-cultural al agresiunii.

a)     Modelul biologic, bazat pe instinct

Se porneste de la teoria lui K. Lorentz precum ca comportamentul tuturor speciilor ar fi comandat de patru impulsuri: foamea, frica, sexualitatea si agresivitatea; el spune ca agresiunea izvoraste din instinct, fiind urmare unei energii interioare care se acumuleaza si explodeaza spontan, chiar fara stimul, cu efect in conservarea speciei si a individului. La om se considera ca acest instinct a devenit periculos pentru ca are tendinta spre distrugerea intregii specii.

Teoria agresiunii innascute considera, mai mult sau mai putin, ca aceasta este intrinseca naturii umane; individul se naste cu dispozitii spre agresiune, dar societatea, prin educatie, in general prin socializare, estompeaza aceste porniri instinctive.

Cercetari recente biologice, psihologice, sociologice releva ca, totusi, agresivitatea nu este programata prin nastere sau ereditar, ci ea apare pe parcursul socializarii indivizilor, fiind determinata si conditionata de componentele mediului socio-natural in care coexista oamenii si grupurile umane.

b)     Modelul psihologic, bazat pe frustrare:

Acest model explicativ considera agresiunea ca produs al frustrarii, ea fiind indusa de privarea individului de entitatile si conditiile care-i sprijina viata. Se considera ca:

nelinistea provocata de privare duce intotdeauna la agresiune;

agresiunea este direct proportionala cu marimea privarii individului de o serie de trebuinte fundamentale sau socio-culturale si actioneaza pentru satisfacerea acestora;

inclinatiile agresive tind sa persiste pana cand isi gasesc expresia in raspunsuri consumatorii;

nu toate frustrarile provoaca o stare anxioasa si, de aici, un comportament agresiv; intervine, astfel, modul in care individul interpreteaza frustrarea, sensul si, respectiv, semnificatia pe care le acorda acesteia;

in situatii in care individul accepta frustrarile respective, apar justificate pentru el, datorita intelegerii pe care o are fata de realitate;

cand intervine frica, neputinta, controlul sau interdictiile, starea de neliniste, de insatisfactie, de regula, comportamentul agresiv este doar amanat.

In explicarea frustrarii si a rolului ei in producerea agresiunii sunt evidentiati o serie de factori naturali si sociali:

Factori naturali - cel mai des invocat este volumul resurselor si sexualitatea (nesatisfacerea trebuintelor).

Factorii sociali

decalajul intre asteptari si posibilitati;

decalajul intre aspiratii si realizari;

frustrarea generata de unele actiuni politice asociate cu unele caracteristici ale schimbarii sociale;

incertitudinile privind situatia viitoare.

Prin prisma celor de mai sus se poate aprecia ca agresiunea este mult mai prezenta in societatile in tranzitie, societati nepregatite sa satisfaca noile asteptari, ceea ce provoaca frustrarea.

c) Modelul socio-cultural al agresiunii

Are la baza teoria cunoscuta sub numele de teoria invatarii sau teoria socializarii si explica agresiunea prin influenta pe care o exercita invatarea, factorii societali, modul de organizare si functionare a societatii asupra comportamentului oamenilor. S-au fundamentat:

teoria invatarii prin observare sau prin experienta directa (A. Bandura, 77);

teoria influentei sociale si agresiunea (J.T. Tedeschi).

In societatea moderna stilul agresiv de gandire si, eventual, de actiune poate fi alimentat de urmatoarele surse:

familia individului - cand parintii adopta solutii agresive problemelor cu care se confrunta, copii lor adopta solutii agresive in raport cu ceilalti;

subcultura proprie fiecarui individ;

modele simbolice care provin din mass-media si care ofera zilnic modele de agresiune (exceleaza televiziunea).

S-a mai sesizat:

ca uneori, invatarea contrazice experienta anterioara; daca prin comportarea agresiva s-au obtinut succese, aceasta comportare se pastreaza chiar daca nu mai conduce la succes;

la nivelul societatii sunt perioade caracterizate prin promovarea agresiunii care fac sa apara curente opuse, pacifiste si care conduc la disparitia agresiunii;

mass-media are posibilitati mari si in combaterea comportamentelor agresive; de altfel, teoria psihologica bazata pe frustrare si teoria social-culturala sunt modele explicative partiale ale agresiunii si ele se completeaza reciproc.

Se mai evidentiaza:

extinderea agresiunii in societatile contemporane este generata de disfunctiile sociale aparute sau accentuate in ultimul timp, de starile de criza instalate in multele zone ale globului;

mijloacele de comunicare in masa, prin publicitatea facuta unor comportamente agresive (rapiri de persoane, talharii, violuri) por genera comportamentele de imitatie, iar prin publicitatea facuta unor bunuri provoaca starea de frustrare, iar rezultatul este amplificarea comportamentului agresiv.

Factori care explica existenta si amplificarea agresiunii de orice tip (simbolica, functionala, structurala, dezorganizata, criminala):

continutul socializarii indivizilor in cadrul unor grupuri sociale, traditiile istorice;

somajul, recesiunea si cresterea economica;

mobilitatea geografica si sociala;

scaderea functiei socializatoare a familiei;

nesiguranta existentei viitoare;

discrepanta intre afirmarea principiilor democratice cu privire la egalitatea sanselor si imposibilitatea reala a deplinei lor realizari;

alcoolismul, drogurile;

abuzul de putere si lipsa controlului asupra functiilor institutiilor sociale;

discriminarea rezidentiala si rasiala;

politicile economice si militare practicate de statele puternic dezvoltate;

Teoriile abordate mai sus nu explica insa o serie de aspecte legate de rolul puterii in exercitarea agresiunii sociale, nu explica rolul agresiunii in functionarea, structurarea, organizarea sau dezorganizarea diferitelor sisteme sociale, societatilor in ansamblul lor.

Pentru multe organizatii, sisteme, chiar societati, agresiunea reprezinta un mijloc direct, economicos, de regula, rapid, de realizare a scopurilor, obiectivelor, intereselor proprii; in cazul acestora agresiunea asigura organizarea si functionarea lor, face parte din viata lor.

Multe din organizatiile si sistemele organizationale prezinta interese si scopuri la nivelul intregii societati care nu se suprapun cu interesele si scopurile individuale. Realizarea celor dintai presupune limitarea sau eliminarea celor din urma, daca acestea sunt opuse. Pentru a-si impune scopurile, obectivele, interesele, pentru conservarea ordinii instituite sau transformarea societatii, sistemele si organizatiile actioneaza concomitent, atat distructiv cat si constructiv, ele organizeaza si dezorganizeaza in acelasi timp.

Daca organizarea si functionarea lor o cere, sistemele si organizatiile pot interveni pentru impunerea unor modele culturale; pentru omogenizarea sau standardizarea nevoilor, a gusturilor, pentru impunerea de noi criterii, conform noilor raporturi de forte (prin controlul comportamentelor individuale, prin organizarea relatiilor sociale). Acest tip de agresivitate poate fi directa sau indirecta, deliberata sau involuntara, declarata sau nu. Etapele agresiunii pot fi pozitive sau negative, pe termen scurt, mediu sau lung.

Agresiunea - rezultat al influentelor coercitive ale puterii

Initiatorul teoriei puterii coercitive ca sursa de agresiune este James Tedeschi (1981). Pentru a surprinde relatia dintre puterea coercitiva si agresiune autorul face distinctii clare intre amenintare si formele ei de manifestare, perceptia si formele ei de manifestare, intentiile si motivele care stau la baza acestora.

3. TIPURI DE AGRESIUNE SOCIALA

Agresiunea devine tot mai mult o forma de influentare sociala cu determinari si conditionari psihosociale, cu variate forme de manifestare, cu efecte multiple raportate la situatia concreta. Ea necesita analize profunde pe diverse relatii: individ-individ, individ-grup social, grup social-individ, grup social-grup social, toate acestea, atat pe orizontala, cat si pe verticala structurilor societatilor nationale, cat si in raporturile dintre state.

Avand criteriu tipologic natura activitatilor umane proiectate si desfasurate cu scop ostil, este sigur ca prima forma de agresiune sociala a fost inarmata si a insotit fara intrerupere evolutia societatii omenesti. Se fac aprecieri precum ca conflictul armat - razboiul in acceptie moderna - este o adevarata functie a naturii umane, o agresiune sociala conventionala, acceptata ca un rau necesar, cu reglementari juridice internationale si o istorie proprie de peste 4400 ani.

Dar, agresiunea nu poate si nu trebuie sa fie inteleasa doar ca agresiune armata, ci intr-o acceptie mai larga, cu atat mai mult cu cat centrul de greutate al agresiunii sociale a trecut in domeniul militar in alte sfere ale socialului, cunoscute ca agresiuni neconventionale si care pot fi de natura politico-diplomatica, economica, culturala, religioasa, interetnica, rasiala, ecologica, psihologica.

Agresiunea de natura politico-diplomatica se manifesta sub forma unor presiuni si actiuni care vizeaza obiecte principale:

discreditarea si izolarea pe prin plan international a statutului vizat;

slabirea capacitatii de actiune a guvernului si a fortelor politice aflate la putere;

obtinerea acordului si a sprijinului tacit sau explicit din partea altor tari sau a unor organisme internationale pentru satisfacerea anumitor pretentii in dauna altui stat;

determinarea organelor politice si diplomatice ale statului sa actioneze in sensul dorit de adversar;

crearea conditiilor necesare pe plan international pentru declansarea altor genuri de actiuni.

In plan intern se manifesta prin lupta dintre partide, denigrarea valorilor politice ale adversarului, denigrarea unor personalitati politice, intimidarea si culpabilizarea institutiilor cu competente in asigurarea ordinii de drept, actiuni de automatizare teritoriala.

Agresiunea economica, ca baza reala de manifestare a politicului, nu este altceva decat un reflex ideologic al intereselor pe care le implica dezvoltarea socialului, cu efect in adancirea prapastiei dintre bogati si saraci (conflictul Est-Vest, Nord-Sud etc.) sau in cazuri conflictuale prin aplicarea diferitelor tipuri de blocade economice. Este demna de amintit declaratia presedintelui comisiei C.E.E., Jaques Delors, potrivit careia aceasta organizatie nu poate fi o sala de asteptare pentru tarile din Est (sau numai pentru unele dintre ele), deoarece frontierele Vestului trebuie sa se deschida nu numai juridic, prin numarul de pasapoarte eliberate neconditionat acum in Est, ci si economic, prin declansarea unor procese de cooperare si integrare reale, daca nu dorim aparitia unor noi factori de instabilitate si insecuritate insasi pentru Vestul puternic dezvoltat.

Avand in vedere relatia de cauzalitate dintre dezvoltare si mediul natural, se explica usor conexiunea dintre agresiunea economica si cea ecologica suportate in grade si cu consecinte diferite de toate statele. Daca pentru cele dezvoltate, agresiunea consta in poluarea excesiva a solului, apelor, aerului si habitatului, pentru cele sarace imbraca un aspect de agresiune externa, in sensul ca bogatii incearca prin toate mijloacele, legale sau mai putin legale, sa-si evacueze deseurile industriale toxice in spatiul teritorial al acestora, desconsiderandu-le prin calitatea de cosuri de gunoi.

Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si dezvoltare de la Rio de Janeiro (iunie 1992) -un adevarat FORUM AL PAMANTULUI, in urma confruntarii dintre Nord si Sud, dintre Est si Vest- a adoptat documente importante pentru controlul impactului activitatilor economice asupra mediului si dezvoltarii, in conditii unei cooperari principiale, intr-un sistem economic international deschis care sa nu fie avantajos numai pentru unii, ci sa constituie un sprijin pentru toate statele in realizarea dezvoltarii lor viabile.

Agresiunea culturala tinde sa se realizeze prin denigrarea valorilor culturale ale unor comunitati sociale, obstructionarea schimbarilor culturale pe considerente politice, ideologice, prin manipularea culturala a multimilor, indeosebi, a tineretului.

Referitor la acest tip de manifestare, mecanismul consta in lansarea unor teorii si conceptii de sorginte filozofica si umanista, dar cu profunde implicatii si finalitati politice concrete, menite sa creeze curente de opinie, sa sprijine la nevoie, actiunile unor grupuri de presiune interne, cu larga si interesata participare externa - toate in numele drepturilor omului. A nu se uita scrierile "istorice"

Desi pare nefiresc, viata a demonstrat ca, pe langa caracterul generos si umanist al activitatii religioase, aceasta poate deveni o forma de agresiune sociala atunci cand scopurile de baza sunt deturnate in domeniul politicului. Este cunoscut faptul ca s-au facut si se fac eforturi pentru diminuarea influentei religiei catolice, actiuni demascate prin insasi unele declaratii ale varfurilor clerului, din care rezulta tendinta de crestere a influentei catolice in tarile din estul Europei din Asia si Africa, in detrimentul ortodoxismului, islamismului, budismului s.a. Nu putem ignora, de asemenea, tendintele de diseminare a sectelor religioase in Romania, dupa 1989, unele dintre acestea avand manifestari si practici anticulturale, antisociale sau, mai grav, antistatale (a se vedea si lupta intre comunitatile religioase din Irlanda; in razboiul din Golf).

Nu sunt de neglijat agresiunile interetnice ce se manifesta mai ales prin invrajbirea nationalitatilor conlocuitoare in interiorul unor state in care, pe langa populatia majoritara, traiesc si minoritati nationale, sau prin invrajbirea unor nationalitati in cadrul unor state multinationale, precum si cele rasiale exprimate cel mai evident sub forma apartheidului - forma cea mai accentuata de discriminare rasiala.

Am lasat la sfarsit agresiunea psihologica deoarece fiecare dintre agresiunile specificate mai sus, de la cea militara la cea rasiala, pe langa modalitatile specifice, proprii de manifestare, prezinta o evidenta dimensiune psihologica.

Agresiunea psihologica se exercita asupra proceselor psihice, fie deregland functionarea acestora, fie alterand produsele acestor procese, inducand individului sau colectivitatii, la un moment dat o stare anormala in gandire si comportament, care pare, totusi, normala. Se trece tot mai mult de la forta la manipulare, manipulare care se realizeaza, in principiu, prin dezinformare, propaganda, dezorientare si dezbinare, intoxicare si intimidare, izolare psihologica.

Se manipuleaza trebuinte, modele de comportament, sisteme de reprezentari si de valori, aspiratii politice, economice sau militare, se influenteaza negativ deciziile privind actiunile viitoare cu termen lung de realizare, implicit transformarea sociala.

Locul prioritar acordat agresiunii psihologice de o serie de specialisti politico-militari nu este intamplator intrucat ea este prezenta - ca mijloc si efect - in toate celelalte forme de agresiune ce vizeaza, in fapt colectivitatea, siguranta nationala.

DIMENSIUNEA JURIDICA A AGRESIUNII PSIHOLOGICE

Nu de putine ori ne este dat sa auzim expresia "mijloace si metode de ducere a razboiului permise sau, dimpotriva, mijloace si metode de razboi interzise". Acest aspect al permiterii sau interzicerii mijloacelor si metodelor de razboi este abordat de o serie de norme de drept intern si, indeosebi, normele de drept international.

Consideram oportun ca acele cadre cu functii de raspundere, comandantii, sa stie, sa cunoasca acele mijloace si metode permise sau interzise si asta pentru ca intreaga lor conduita sa fie ferma atunci cand situatia o cere. Sa nu sovaie, dar actiunea sa le fie raportata la norma, iar spectrul raspunderii sa nu-i marcheze, in sens negativ.

De fapt, daca ar trebui sa fim corecti, nici nu ar trebui sa se puna problema mijloacelor si metodelor de razboi permise; si aceasta deoarece, prin Conventia Briand-Kellogg, din 1929, razboiului este interzis, scos in afara legii.

Viata scoate in evidenta ca regula, norma este frecvent incalcata, razboiul purtandu-se, inca, sub diverse pretexte. Totusi, prin intermediul normelor juridice s-a urmarit limitarea dreptului statelor de a recurge discretionar la mijloace si metode destinate razboiului. Astfel, in dreptul international umanitar s-au formulat si consolidat principiile fundamentale care guverneaza materia, cum ar fi:

privitor la alegerea mijloacelor si metodelor de razboi - partile la un conflict armat nu au un drept nelimitat;

realizarea unei distinctii clare intre obiectivele militare, pe de o parte si populatia civila, pe de alta parte, astfel incat actiunile armate sa se indrepte numai impotriva primelor;

limitarea, la strictul necesar a suferintelor produse combatantilor, precum si a distrugerilor provocate acestora.

S-ar putea traduce ca sunt interzise metodele si mijloacele care pot produce un rau inutil pentru obtinerea succesului in lupta, a celor care produc efecte nediscriminante (intre obiectivele militare, populatia civila si bunurile cu caracter civil), ori neadmiterea acestor metode si mijloace ale caror efecte se extind pe suprafete mari, pe o lunga durata, si, uneori, iremediabil pentru mediul natural.

Toate aceste norme pornesc de la ideea potrivit careia razboiul reprezinta un complex de actiuni la originea carora se afla statele si guvernele si de aceea, firesc ar fi sa se lase in afara tot ce nu are legatura directa si nemijlocita cu derularea sa.

Daca, privitor la mijloacele clasice conventionale de ducere a razboiului, putem spune ca in marea lor majoritate, sunt cunoscute, nu acelasi lucru se intampla si cu cele perfide, psihologice. Ca atare, sa vedem ce este permis si ce nu din acest ultim punct de vedere. Ne propunem cu alte cuvinte, sa patrundem fenomenul agresiune psihologica, de data aceasta, din perspectiva dimensiunii sale juridice, mijloacele perfide ocupand un spatiu important in economia demersului.

Din punct de vedere conceptual, perfidia este definita ca fiind "acea trasatura de caracter care ascunde rautate, viclenie, necinste, o fapta rea si vicleana", dar, in cadrul normelor de drept international, ea capata si alte valente. Cele mai largi reglementari asupra perfidiei (ca problematica distincta a implicatiilor de natura psihologica in randul trupelor proprii sau inamice) s-au facut in art. 37 din Protocolul de la Geneva din 1977 care stabileste ca regula generala interdictia "de a ucide, rani sau captura un adversar, recurgand la perfidie".

Exemplele de perfidie sunt urmatoarele:

simularea intentiei de a negocia sub acoperirea pavilionului parlamentar sau simularea predarii;

simularea unei incapacitati datorate unor rani sau boli;

simularea situatiei de a avea statut de civil sau de necombatant.

- simularea situatiei de a avea statut protejat (ziarist, medic), folosind semne, embleme sau uniforme ale Natiunilor Unite, ale statelor membre sau ale altor state care nu sunt parti la conflict.

Sunt si alte articole care incrimineaza fapte ce intra sub incidenta perfidiei, cum ar fi:

Art. 38. - interzice folosirea fara autorizare a semnului distinctiv al Crucii Rosii si Semilunii Rosii, a altor semne protectoare recunoscute pe plan international (pavilion parlamentar, emblema protectoare a bunurilor culturale s.a.)

Art. 39. - interzice utilizarea drapelelor sau pavilioanelor, insignelor sau uniformelor militare ale statelor neutre sau neparticipante la conflict sau ale partii adverse.

Art. 40. - obliga combatantii sa poarte deschis armele; sunt prezentate si o serie de reguli care interzic punerea obiectivelor militare la adapostul atacurilor, servindu-se de persoane sau bunuri protejate.

Totodata, in doctrinele de drept international umanitar se apreciaza ca in cuprinsul conceptului de perfidie intra si alte fapte cum ar fi:

recrutarea asasinilor platiti;

oferirea unor recompense tentante pentru capturarea sau uciderea adversarilor;

prescriptia si scoaterea in afara legii a unui adversar;

cererea crutarii prin tradare;

simularea mortii, a ranirii sau a bolii.

Spre deosebire de perfidie, mijloacele de inselare, a inamicului, adica sireteniile de razboi, bazate pe perspicacitate, ingeniozitate, stratagema sunt permise de dreptul international umanitar. Pentru ca este dificil de realizat o linie de demarcatie intre perfidie si siretenie, acestea au fost denumite si "zona gri" a operatiunilor militare.

In conditiile conflictelor militare interstatale actuale se pare ca rolul sireteniilor de razboi este din ce in ce mai redus, insa in cele ale entitatilor nestatale, unde tactica este fondata, mai ales, pe surpriza, ambuscada, inselatorie, modificarea uniformelor, incitarea inamicului la rebeliune, folosirea sireteniilor este primordiala.

De altfel, Regulamentul anexa al Conventiei de la Haga din 1907 prevedea: " sireteniile de razboi si folosirea de mijloace necesare pentru a-si procura informatii asupra inamicului si terenului sunt considerate ca licite".

Art. 37. din Protocolul I de la Geneva din 1977 clarifica in felul urmator: "sireteniile de razboi nu sunt interzise. Constituie siretenii de razboi, actele care au ca scop inducerea unui adversar in eroare sau comiterea de imprudente, insa care nu incalca nici o regula de drept international aplicabil in conflicte armate si care, nefacand apel la buna credinta a adversarului in ceea ce priveste protectia prevazuta de acest drept, nu sunt perfide".

Actele urmatoare sunt exemple de siretenii de razboi permise: folosirea de camuflaje, lumini, operatiuni simulate si false informatii.O lista mai completa a lor este cuprinsa in diverse manuale militare, dintre care redam:

atacuri prin surprindere, ambuscade, operatiuni terestre, aeriene, maritime simulate;

simularea odihnii sau inactivitatii, ori a conditiilor meteo nefavorabile atacului (ceata, zapada);

construirea de instalatii care nu sunt utilizate;

instalarea de aerodromuri false (tunuri, blindate etc.);

imitare de campuri de mine;

dispunerea unor subunitati mai mici de asa natura incat sa para trupe importante;

transmiterea prin radio sau presa de informatii inexacte;

intoxicarea adversarului cu documente false, planuri de operatiuni, telegrame fara legatura cu realitatea;

folosirea lungimilor de unda a inamicului, codurile sale telegrafice pentru a transmite instructiuni false;

imitatii de parasutari sau aprovizionari;

deplasarea bornelor sau falsificarea indicatoarelor rutiere;

scoaterea de pe uniforme a semnelor de grad, unitatea, nationalitatea;

folosirea de semnale false pentru a insela inamicul;

recurgerea la mijloace de razboi psihologic, incitand militarii adversi sa se rascoale sau sa dezerteze;

incitarea populatiei civile din zona de operatiuni militare;

folosirea fortelor de naturii in avantaj propriu;

imitarea ordinelor comandantilor inamici, precum si altele asemanatoare.