Civilizatia materiala si spirituala in regatele barbare

CIVILIZATIA MATERIALA SI SPIRITUALA IN REGATELE BARBARE

Asa cum se stie, in epoca romana limesul renan si danubian despartea doua lumi: la sud- cea romana, la nord- cea barbara. Teoretic, erau despartite doua civilizatii diferite: la sud, una bazata pe agricultura, pe extractia minereurilor, retea de schimb, cu mari metropole si cu un cult imperial suprapus peste cultele locale. La nord- o civilizatie bazata pe o agricultura incipienta, cu comert in stadiu de troc, cu o productie artizanala de uz local, multitudine de etnii vorbind limbi diferite, o varietate de obiceiuri si de credinte transmise pe cale orala.

Insa limesul s-a dovedit a nu fi impenetrabil, nici din punct de vedere comercial, nici din punct de vedere militar. Dupa instalarea barbarilor in Imperiu, cele doua lumi se afla fata in fata. In acest punct al evolutiei, istoricul se confrunta cu cel putin doua dileme:

care a fost aportul celor doua civilizatii (barbara si romana) la nasterea evului mediu?

in ce domenii s-a realizat fuziunea barbarilor cu romanii si cu ce efecte?

1. Demografie. Organizare

Pentru a aprecia ce consecinte a avut stabilirea barbarilor in Occident, istoricii au incercat sa faca estimari cantitative. Dar cati au fost barbarii este greu de spus in absenta unor date precise. In istoriografie se impune azi ideea ca numarul lor nu putea fi prea mare, din moment ce sosirea lor n-a bulversat demografia romana. Istoricii inclina sa creada ca ei reprezentau cam 5% din populatia totala a Occidentului. Ca erau atat de putini ne-o dovedeste si teama lor de a nu disparea, concretizata in interzicerea casatoriilor mixte (la vizigoti si ostrogoti, nu si la franci). In ce masura acesti barbari erau purtatorii unei civilizatii uniforme? Se pare ca unii dintre ei- vandalii, ostrogotii- aveau o slaba coeziune etnica sau religioasa, care a contat si ea la rapida lor disparitie.

Din punct de vedere al modului de viata in regatele barbare, a devenit astazi un cliseu istoriografic legarea civilizatiei germanice de un stil de viata mai mult sau mai putin nomad. Desigur, invaziile barbare au provocat declinul oraselor, al economiei monetare. Aceste fenomene au fost mai accentuate in Galia, in timp ce in Italia si Spania aproape toate orasele si- au pastrat daca nu activitatile, cel putin importanta de altadata. Civilizatia urbana n-a disparut total decat in Armoricum si in Anglia.

Totusi, habitatul obisnuit al germanicilor, cel putin in nord, era satul. Etnografii discuta inca daca acesta corespunde noilor transformari sau daca a aparut pe ruinele villaelor romane distruse ( proprietati mari agrare). Exista si alte situatii in care multe sate au reprezentat o continuare a vechilor sate celtice, pe care stapanirea romana nu le-a distrus complet. In ochii contemporanilor se pare ca aceste transformari aparute in urma prezentei barbare au fost foarte lente, din moment ce continua sa se foloseasca pentru habitat acelasi termen roman- villa- din care apoi a rezultat la francezi, de exemplu village. Pe de alta parte, se pare ca si in timpul stapanirii germanice o parte din villaele romane s-au pastrat, fiind importante enclave romane, evoluand apoi spre asa numita villa carolingiana.

2. Fuziunea intre barbari si romani

Analizandu-i consecintele, se poate spune ca aceasta fuziune romano- barbara s-a facut in mare parte in avantajul romanilor. La fel cum arianismul a fost mai putin prozelit decat crestinismul, se poate spune ca institutiile si obiceiurile romane au fost mai "atractive" decat cele ale barbarilor. Ca aceasta fuziune s-a petrecut la scurta vreme de la infiltrarea barbara in anumite regiuni, o putem dovedi din analiza cimitirelor. Astfel, in a doua jumatate a secolului al V-lea, intre Rin si Loara a inceput sa apara un tip nou de inhumatie ce asocia practica romana a sarcofagului cu obiceiul german de a ingropa mortul imbracat si inarmat.

Totusi, barbarii si autohtonii erau atat de diferiti incat ne putem intreba mai indeaproape cum s-a realizat fuziunea. Un rol hotarator l-a avut adoptarea limbii latine de catre regii germanici, initial din ratiuni practice, pentru legislatie si corespondenta. La curtile princiare din Ravena si Toledo se vorbea latina, in timp ce actele oficiale reproduceau formule romane. Generalizari sunt greu de facut, de aceea este prudent sa judecam cazurile concrete. Unele regate barbare au pastrat cu fidelitate institutiile romane, facand doar mici modificari. Theodoric, de exemplu, a adaugat doar pentru problemele militare un comite al gotilor, pe langa comitele roman, in fiecare cetate.

Schimbari au aparut la nivelul desemnarii regelui. Astfel, situatiile difera: in Spania vizigota, alegerea noului suveran se facea cand conform principiului ereditar, cand conform celui electiv. In Galia in schimb, ereditatea s-a respectat in familia Merovingienilor, dar s-a impus si o practica germana: partajul egal intre fiii regelui. Notiunea romana de stat ( res publica = organ al binelui public) a fost inlocuita cu cea de regat (= proprietatea privata a regelui ). Regii germanici erau sefi militari, atotputernici, iar in jurul palatelor lor gravitau membrii aristocratiei si functionari.

La nivel institutional local reapar permanentele romane. Exemplul cel mai elocvent este pastrarea acelui functionar creat in Imperiu- comitele cetatii- ce era detinatorul prerogativelor regale: - juridic,al dreptului de a prezida tribunalul oamenilor liberi ;

-militar, al dreptului de a conduce oastea;

-fiscal, al dreptului de a strange impozitele;

Din punct de vedere social se poate spune ca principalele functii publice erau detinute de o inalta clasa a societatii germano-romane. Aristocratia senatoriala romana a ramas influenta in anumite regiuni pana in secolul VII, de exemplu in Galia unde si-a pastrat pozitia sociala, din cauza superioritatii intelectuale si a influentei politice. Bogatia si cultura sa i-au permis sa monopolizeze functiile de comiti si episcopi. La curtile regale ea a intrat in contact cu aristocratia germanica, razboinica, cu care s-a amestecat lent in secolele VI-VII, mai ales in Galia si Spania. Acest amestec poate fi dovedit cu ajutorul onomasticii ( de exemplu disparitia sistemului roman al celor trei nume). De prin anul 700 nu se mai poate stabili cu precizie originea etnica a membrilor aristocratiei. In schimb, in Anglia aristocratia germanica subzista in starea originara- regele fiind aici doar seful unei grupe de razboinici profesionisti, in paralel cu aparitia unei aristocratii funciare.

La polul opus se afla sclavii pe care ii poseda aristocratia romana sau germanica, proveniti in general din comert si din razboi. Acest sclavaj din regatele barbare se deosebeste de cel din antichitate, fiind mai aproape de statutul colonilor.

Insa existenta acestor categorii nu impiedica existenta in numar mare a taranilor liberi.

Care erau coordonatele vietii economice? Cu siguranta, invaziile au provocat distrugeri materiale, ceea ce a afectat recoltele ani in sir. Dar ele au fost majore doar acolo unde armatele au poposit mai multa vreme. Pe de alta parte, au lovit oricum o economie occidentala in criza. Pentru acea epoca "pamantul fiind totul sau aproape totul" (G.Duby) si romanii, dar si barbarii cautau sa-l stapaneasca. Instalarea acestora din urma nu a desfiintat sistemul agrar roman ( insa prezenta barbarilor ca proprietari de pamanturi s-a reflectat in toponimie: Lombardia, Burgundia etc.).

Cu mici diferentieri, s-a adoptat sistemul roman al marelui domeniu: villa(= o suprafata de 2000-4000 ha.), divizata in terra indominicata (apartinand unui dominus, mai tarziu senior) si manse (=loturi, cultivate de familiile taranilor liberi).

In plan comercial, s-a mentinut utilizarea drumurilor romane, la fel cum negustorii greci, sirieni, evrei au continuat sa fie pana la venirea arabilor principalii artizani ai activitatilor comerciale. Studiul circulatiei monetare evidentiaza inca importanta comertului mediteranean, ale carui centre erau Barcelona, Madrid, Ravenna. Cu toate acestea un declin fata de epoca precedenta era evident, mai ales dupa cucerirea Africii de catre vandali.

Totusi,in ciuda mentinerii acestui punct nodal in comertul international- Mediterana- se poate observa la inceputul evului mediu o deplasare a centrului de gravitate al Occidentului dinspre sud spre nord. Cand anume s-a produs acest fenomen? Istoriografia a luat multa vreme in calcul ipoteza lui Henri Pirenne care plasase fenomenul dupa cucerirea araba. Istoricul belgian a considerat ca sub impactul arabilor Mediterana occidentala s-a inchis marelui comert, ca economia domeniala a devenit una inchisa, ca se facea comert ocazional, dar nu pentru profit. Dar cercetarile din ultimele decenii ( J.Heers, Ph.Contamine etc.) au atestat ca aceasta schimbare era in germene din secolele precedente. Dovada faptul ca in secolul VI in Galia capitalele merovingiene se asezau intre Rin si Loara, iar celebrele targuri medievale vor fi amplasate tot in aceasta regiune. Este cert ca din secolul VII nordul a inceput sa devina mai activ din punct de vedere economic decat sudul Galiei. Este si momentul in care anglo-saxonii si frizii se implica in comert, momentul in care apar noi porturi, de exemplu Londra. In fapt, era si o consecinta a destramarii visului imperial bizantin. Imposibilitatea bizantinilor de a anula ruptura dintre vest si est se datora faptului ca Occidentul si Orientul nu se mai intelegeau nici din punct de vedere al limbii, nici din punct de vedere al culturii, nici din punct de vedere religios.

3. Rolul bisericii si extinderea crestinismului

In plan religios regatele barbare au cunoscut un dublu antagonism: intre crestinism si paganism si intre crestinism si arianism. Daca in lumea romana crestinismul fusese proclamat religie oficiala de catre Constantin cel Mare, el era departe de a se fi generalizat. Au existat diferente de intensitate intre provinciile Imperiului, zonele cele mai puternic evanghelizate fiind Italia de nord, Galia si Spania. Pe de alta parte, diferente existau si intre mediul urban si cel rural, primul mult mai favorabil si datorita faptului ca orasele fusesera initial sedii episcopale.

Viata religioasa a barbarilor oscila intre arianism (introdus la goti prin episcopul Ulfila in anul 341, apoi preluat si de vandali, suevi, burgunzi, longobarzi) si paganism (la slavi, franci, saxoni etc.). In ceea ce-i priveste pe arieni nu doar diversitatea acestor etnii a ingreunat reconvertirea lor la crestinismul oficial, cat mai ales faptul ca unii din ei (de exemplu vizigotii din Spania) au vazut in aceasta credinta semnul unui particularism etnic si al unei superioritati- de unde rezistenta indelungata.

Evanghelizarea paganilor a fost la fel de dificila, mai ales prin faptul ca odata cu sosirea germanicilor in nordul Galiei si in Spania asistam la o explozie a credintelor populare, a superstitiilor ce rezistasera la eforturile de convertire ale Romei si ale episcopilor. Persistenta paganismului mai ales in randul populatiei rurale este dovedita de dubla semnificatie a latinescului paganus (= taran; pagan).

Totusi, la sfarsitul secolului VII- inceputul secolului VIII convertirea la crestinism facuse progrese remarcabile in Occidentul Europei, astfel incat ne putem intreba prin ce mijloace s-a ajuns la un asemenea rezultat.

In primul rand - prin convertirea principilor. Inceputul l-au facut francii, asa cum am vazut, iar botezul lui Clovis a devenit elementul fondator al aliantei dintre Biserica si populatia franca. Exemplul lor a fost urmat de cel al vizigotului Recared, care la Conciliul de la Toledo (589) a proclamat crestinismul religia oficiala a Peninsulei Iberice, in paralel cu aspre masuri luate impotriva evreilor. Existenta altor religii in afara crestinismului este de acum inainte vazuta ca un element stanjenitor ce determina monarhia vizigota sa caute o legitimare religioasa a puterii, introducand ceremonialul mirungerii, dupa modelul regilor din Vechiul Testament, semnificand acordarea binecuvantarii din partea bisericii (primul rege care s-a supus unui astfel de ceremonial a fost Wamba in anul 672, urmat la mai bine de o jumatate de secol de Pepin cel Scund.).

Dar evanghelizarea n-a fost doar problema suveranilor, ci si a episcopilor si a calugarilor.

Importanta episcopilor a sporit in urma sustinerii populatiei in timpul invaziilor, in urma veniturilor pe care le detineau ce faceau din ei aparatori credibili ai oraselor. Termenul de episcop devenise echivalent in epoca cu cel de " parinte al cetatii", de aceea circumscriptia ce le fusese incredintata se va numi dioceza (= in greceste " administratia casei").

In teritoriul pe care il controla, episcopul implinea un rol politic- de a se opune abuzurilor comitilor, prerogative religioase (sarcini in care era secondat de clerul urban, format initial sub autoritatea unei scoli catedrale ), dar avea si un rol caritabil. Astfel, s-a stabilit ca ¼ din bunurile detinute sa fie date saracilor, iar ¾ din venituri sa fie utilizate pentru intretinerea constructiilor, a vietii clericilor.

Extinderea crestinismului a facut cu timpul dificila asigurarea controlului complet al episcopilor asupra vietii religioase. De aceea, ei au delegat progresiv o parte a functiilor lor catre clerul urban, apoi catre cel rural, punandu-se astfel la punct retelele parohiale.

Intre secolele IV-VII episcopi cu puternica personalitate au contribuit la evanghelizarea Occidentului. Dintre acestia cei mai celebri au fost detinatorii episcopatului de Tours, Martin din Tours (316-397)- cu reputatie taumaturgica si Grégoire de Tours (539-594), atasat de istoriografia medievala.

Dar in difuzarea crestinismului al treilea factor important au fost calugarii. La origini, modelul de viata pe care il propuneau era izolarea, eremitismul. Dar in Occident monahismul a primit un impuls decisiv in secolul VI sub influenta lui Benedict din Nursia. Fondator al abatiei de la Monte Cassino, a devenit celebru prin redactarea unei reguli a vietii monastice (ce fixeaza atributiile abatelui, impartirea timpului, distribuirea functiilor) si care se diferentiaza de traditiile orientale prin impunerea angajarii in viata ( cea comunitara) si in munca ( intelectuala sau manuala). Regula benedictina, aprobata de papa Grigore cel Mare va fi impusa la inceputul secolului VII tuturor comunitatilor monastice din Occident.

O viata monastica cu caractere originale s-a dezvoltat in Irlanda, ce fusese crestinata intre 430-461 de episcopul breton Patrick. Calugarii irlandezi se distingeau prin importanta acordata practicilor ascetice, prin gustul pentru studiu (in manastiri se studia latina, ce ramane de o mai mare puritate decat pe continent), dar mai ales prin marea mobilitate teritoriala.

Dinspre Insulele Britanice s-a desfasurat asupra Europei nord- vestice un dublu misionarism: unul roman, sub coordonarea papalitatii, altul celtic, irlandez, ce pastreaza particularismele ritului si obiceiurilor. Cel dintai a cunoscut episoade succesice, lovindu-se si de dificultati din partea suveranilor inca pagani. Cel de-al doilea a cunoscut o mare amploare ( "peregrinatio Christi"). Cel mai renumit predicator itinerant a fost Sf. Columban (540-613). Nascut in Irlanda, a plecat pe continent in 590 cu alti 12 discipoli si a infiintat trei abatii: Luxeuil, Fontaine si Monte Cassino. Discipolul sau, Saint Gall, va intemeia pe teritoriul Elvetiei de azi o manastire ce-i va purta numele. La inceputul secolului VIII particularismele monastice irlandeze vor fi resorbite.

4. Viata intelectuala si artistica

Invaziile barbare au adus si transformari in domeniul culturii. Ideea ca invaziile barbare au distrus civilizatia romana s-a dovedit a fi complet eronata ( dovada, printre altele, mostenirea dreptului roman). Dar barbarii au privit cultura romana doar din punct de vedere utilitar, de aceea crestinismului ii revine meritul de a salva mostenirea greco- romana. Totusi, venirea barbarilor a adus schimbari in plan intelectual si artistic:

-regionalizarea latinei. Putem reconstitui limba latina vorbita la inceputul evului mediu din inscriptii, din predicile episcopilor, dar topica frazelor nu este cea a latinei clasice. Limba latina se simplificase si ca vocabular, si ca sintaxa.

-centrele de cultura latina. Au supravietuit cel putin pana la razboiul dintre ostrogoti si bizantini si la venirea longobarzilor vechile scoli romane, organizate dupa principiul celor 7 arte liberale : trivium (gramatica, retorica, dialectica) si quadrivium (aritmetica, geometria, muzica, astronomia).

Dupa disparitia scolilor, un timp transmiterea culturii antice de la o generatie la alta s-a facut prin intermediul familiilor de origine romana. Bunaoara, Grégoire de Tours regreta ca si-a pierdut tatal la 8 ani si n-a putut invata de la el gramatica. Aceasta transmitere de cunostinte prin descendenta aristocratica va dura pana la jumatatea secolului VII.

-rolul manastirilor. Manastirile au devenit noi focare de cultura, in jurul carora, in contextul regulii benedictine se contureaza o activitate intelectuala tipica: "lectio divina", ceea ce presupunea lectura si meditatie facuta pentru viata spirituala, nu pentru ridicarea eruditiei. Unii intelectuali, de exemplu Cassiodor, au facut deliberat din manastiri centre de cultura crestina. ( la Vivarium, fondata in 555, ii face pe calugari sa studieze ortografia, infiinteaza ateliere de copisti, o biblioteca, traduce texte din antici).

In concluzie, se poate spune ca in secolele VI-VII romanitatea- germanitatea-crestinismul se amesteca la nivelul oamenilor, institutiilor, societatii, economiei, religiei sau culturii. Mostenirea romana ramasa a trecut in mentalitatea barbarilor prin intermediul crestinismului. Nivelul cultural profan a coborat pana la bagajul necesar intelegerii Bibliei si doctrinei crestine.