CLAUDIUS (Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus, 41-54)

CLAUDIUS (Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus, 41-54)

Dupa asasinarea lui Caligula, senatul, considerand ca dinastia iulio-claudiana se stinsese, intrezarea posibilitatea de a reveni la o forma republicana de guvernamant. Garzile    pretoriene, insa, vor hotara viitorul regim politic si pe imparat. Claudius, fratele lui Germanicuss, este proclamat imperator, iar senatul este obligat sa-l recunoasca drept mostenitor legitim al tronului.

Pana la urcarea pe tron, Claudius nu a participat la viata politica, datorita unei sanatati subrede si a unor infirmitati congenitate (dificultati de mers si de vorbire), preferand o existenta retrasa, consacrata studiului. Claudius nu a fost un om stupid si degenerat, dupa cum am fi tentati sa-l judecam dupa colectia denigrarilor adunate de istoricii latini. A avut ca profesor pe Titus Livius, de la care a prins pasiunea pentru istorie, scriind o istorie a Etruriei si alta a Cartaginei.

Claudius inlatura tendinta de orientalizare a imperiului. Moderat in actul guvernarii, noul imparat cauta sa stimuleze activitatea inaltului for legislativ, senatul, in problemele de stat importante. Desi oficial afiseaza principii augusteice de guvernare, Claudius a urmarit intarirea bazelor autocratice de conducere a imperiului. Astfel, el a consolidat structurile statului, a accentuat procesul de centralizare prin organizarea unor adevarate 'ministere' (scrinia), cu un aparat functionaresc alcatuit din liberti cu experienta in domeniul administratiei (Narcissus, Pallas, Callistus). Rupti de traditiile republicane, libertii au servit tronul in ce priveste consolidarea autoritatii imperiale si centralizarea administrativa.

O alta masura inteleapta a imparatului a fost fondarea de colonii in provincii (Claudia Augusta Agrippiniensis - Köln, Augusta Treverorum - Trier) in care au fost asezati veterani si populatie civila italica, elemente care au contribuit la romanizarea provinciilor, la urbanizarea lor.

S-au luat masuri si pentru ameliorarea administratiei aprovizionarii cu grau a Romei, organizata de Augustus sub conducerea unui praefectus annonae, recrutat din ordinul ecvestru. Pentru aprovizionarea Romei, la varsarea Tibrului a construit un nou port, Ostia.

In viata particulara, Claudius a dat dovada unui caracter slab, lipsit de vointa, motiv pentru care a fost dominat de sotiile sale. La urcarea pe tron, sotie, a treia, ii era Valeria Messalina (stranepoata a lui Augustus, venea cu doi fii minori, Britannicus si Octaviannus) care a lasat o faima urata in galeria imparateselor romane. Lacoma, desfranata si comoda, Messalina a compromis domnia unui imparat usor de manevrat.

Ii urmeaza ca sotie, in ultima parte a domniei, Iulia Agrippina, o nepoata a sa, femeie cruda, lipsita de scrupule si ambitioasa. Ea urmarea pregatirea tronului pentru fiul ei din prima casatorie, Lucius Domitius Ahenobarbus, viitorul Nero, in detrimentul lui Britannicus, mostenitorul legal. Reuseste in demersul ei, astfel ca in anul 50 Nero este adoptat de Caludius.

Politicii externe defensive si pacifiste inaugurate de Augustus, Claudius ii impune o mai mare suplete. El incepe cucerirea Britanniei (43 d.Chr.). Stapanirea romana in Britannia era considerata ca necesara pentru Roma pentru starpirea cuiburilor pirateresti care perturbau Gallia, precum si datorita refugiului ce si l-au gasit acolo preotii druizi, care prin ascendenta lor spirituala incitau populatia gallica impotriva romanilor. in Orient a transformat state clientelare in provincii romane, anexand Thracia, Lycia si Iudeea. in nordul Africii, printr-o actiune energica, Suetonius Paulinus declara Mauretania pamant roman, impartind-o in doua provincii: Mauritania Tingitana si Mauritania Caesariensis (42 d.Chr.).

Si pe alte frontiere a pastrat aceeasi fermitate si prudenta politica inaugurata de inaintasi. Pe cursul mijlociu al Dunarii unde se produceau numeroase invazii barbare, s-au ridicat noi castre, dintre care Carnuntum a devenit cheia de aparare a regiunii timp de veacuri.

Datorita unui program politic activ, Claudius a reusit sa traseze unele din caile directoare ale evolutiei ulterioare a Principatului. El a acordat cetatenia romana provincialilor din Gallia si accesul la magistraturi, inclusiv cea senatoriala. Aceasta masura radicala datorata lui Claudius, care defavoriza nobilimea romana, reprezenta un pas important pe drumul constituirii unui stat 'national'. Sub urmasii sai, practica asocierii elitelor provinciale devine o constanta a politicii imperiale.