NERVA (M. Cocceius Nerva, 96-98)
Nerva, unui dintre
senatorii care apartineau vechii nobilitas republicane, fusese desemnat de
conspiratori inaintea asasinarii lui Domitianus. Armata
si senatul au oficializat aceasta initiativa in septembrie
96. Noul imparat a fost aclamat de catre
senatori ca restaurator al libertatilor civile, care prin
traditie insemna libertatea clasei senatoriale. Nerva,
penduland abil intre diferitele grupuri de interese, anunta
inlaturarea sistemului absolutist de conducere si acordarea
libertatilor prevazute de constitutia principatului
(rechemati exilatii, reabilitate victimele etc.). Imparatul s-a declarat 'primul dintre
cetateni', refuzand onoruri extraordinare.
Prin donative catre
soldati si plebe, batranul imparat a reusit sa mentina o anumita stabilitate,
evitand primejdia anarhiei militare. Momentul cel mai dificil l-a reprezentat
revolta lui Casperius Zelianus (sept-oct. 97) cand pretorienii ii executa
pe asasinii lui Domitianus, obligandu-l pe Nerva sa
le aduca multumiri publice.
Stabilizarea situatiei se
produce prin adoptarea de catre batranul imparat a lui Traianus,
guvernatorul Germaniei Superior (27 oct.97) si proclamarea acestuia ca
asociat la domnie. Tragand concluzii din esecul politicii dinastice a
Flavienilor, Nerva si consilierii sai accepta principiul
monarhiei elective, prin desemnarea ca succesor a celui mai bun dintre
senatori, capabil sa guverneze destinele
Imperiului. Candidatura lui Traianus este
acceptata deoarece, pentru majoritatea senatorilor si cavalerilor,
acesta era exponentul noii generatii de senatori, recrutati din
provinciile occidentale romanizate. In aceasta
postura, Traian aparea ca exponent al lumii provinciale romane in
ascensiune, fara sprijinul careia elitele de la Roma au
inteles ca nu se poate realiza stabilitatea Imperiului. In
plus, Traianus era un incercat militar care putea
revigora expansiunea militara a Romei.
