Etonogeneza romaneasca

ETONOGENEZA ROMANEASCA

In a doua jumatate a mileniului I asistam pe plan european la nasterea popoarelor romanice, vorbitoare de limbi neo-latine. in acest cadru, cu similaritati in trasaturile generale si cu particularitati datorate contextului geografic se inscrie si formarea poporului roman, vorbitor al unei limbi romanice.

La baza acestui proces stau 3 elemente:

- substratul geto-dac

- stratul roman (latin)

- ad-stratul slav

Etnogeneza romaneasca a fost un proces de durata inceput inca din vremea primelor contacte cu romanii (statul lui Burebista) si continuat in forta dupa cucerirea Daciei de catre romani.

Pana la venirea romanilor, daci creasera o civilizatie infloritoare la nord de Dunare: ceramica, metalurgia fierului, viata religioasa, sistemul de cetati si cunostintele despre medicina, reprezinta cateva din realizarile lor. Portul dacilor se mai pastreaza si astazi in zonele nordice, iar ocupatii si obiceiuri stramosesti se mentin pe tot cuprinsul tarii.

Familiarizarea autohtonilor geto-daci cu elemente de civilizatie roma­na a inceput inca inainte de inglobarea teritoriilor nord-dunarene in Impe­riul Roman. Acest "prim act al romanizarii' (N. Iorga) se face prin patrun­derea lenta a produselor sosite de la Roma si din zonele vest-europene. in peste 120 de asezari dacice s-au descoperit amfore de import, in vreo 60 de asezari s-a descoperit ceramica de import, in vreo 40 de asezari dacice s-au gasit obiecte de bronz de import. S-au mai gasit in asezarile dacice obiecte de sticla, oglinzi, bijuterii, zeci de mii de monede romane republicane si imperiale.

Trebuie remarcata si patrunderea in mediul dacic a alfabetului grec si latin, oricat de modesta si de superficiala ar fi fost.

Aceasta etapa este succedata de un amplu proces de inlocuire a cul­turii materiale autohtone cu o cultura materiala superioara, cea romana, ceea ce se intampla deja in primele decenii de dupa instalarea stapanirii romane. Treptat, campul modificarilor se largeste, actiunea de romanizare patrunzand in domeniile spirituale, culminand cu adoptarea religiei romane si cu vorbirea latinei. in ultima instanta romanizarea inseamna o schimbare de comportament prin asimilarea culturii si civilizatiei romane.

Colonizarea masiva, mai cu seama in Dacia, multimea militarilor, aparitia si dezvoltarea oraselor sunt aspecte hotaratoare pentru romanizare.

Colonistii aduc civilizatia romana "unificata' circum-mediteraneana. Ei se aseaza cu precadere in orase sau in viitoare orase. Cresterea numarului de orase dovedeste cresterea numarului de cetateni romani, progresul urba­nizarii este oglinda progresului romanizarii. Dinspre orase elementele civili­zatorii, ale confortului urban, migreaza spre lumea rurala. Numeroasele trupe cantonate in Dacia sunt un focar de romanitate si indeplinesc o ac­tiune similara celei datorate colonistilor. Militarii activi si veteranii care se stabileau in Dacia (din veteranus deriva in limba romana cuvantul batran, "om varstnic' care a depasit serviciul militar) erau propagatori activi ai civilizatiei romane. inroland provinciali, dintre care unii erau indigeni, armata i-a invatat in timpul celor 25 de ani ai serviciului militar sa fie pe deplin romani. Redati pamantului natal ca veterani, ei au vehiculat, pana in indepartate asezari rurale, modul de viata roman si au imprastiat sa­manta roditoare a limbii latine. Colonistii, desi foarte amestecati ca origi­ne, poarta, majoritatea, nume romano-italice, vreo 75%. Este interesant ca monumentele votive pentru divinitatile clasice, greco-romane, s-au desco­perit in aceeasi proportie.

Dupa "dezgustul pe care-1 inspira odinioara latina' a urmat dorinta de a o invata; in. acelasi timp toga romana s-a raspandit peste tot, precum termele si banchetele somptuoase, noutati calificate de supusi drept "civili­zatie' (Tacitus, Agricola, XXI). Daca asa au evoluat lucrurile in Britannia, situatia nu putea fi alta in Dacia si Dobrogea. Dupa firesti reticente la inceput, dupa receptarea culturii materiale, rand pe rand dacii adopta obi­ceiurile si religia colonistilor (divinitatile dacice dispar, sau cel putin nu se pastreaza in starea "pura' anterioara cuceririi romane). Desi exista multe influente greco-orientale in religie sau in artele plastice, precumpaneste in Dacia o romanitate occidentala. inlocuirea limbii dacice cu latina a fost facilitata de faptul ca limba dacica aproape ca nu se scria.

Amestecul dacilor cu romanii a dus la aparitia unei entitati noi - daco-romanii.

Asezarea temporara a unor migratori in Dacia, chiar existenta unui regat gepid, nu inseamna distrugerea romanitatii. Cei veniti erau putini in comparatie cu bastinasii. Ei se instaleaza in locuri pe care bastinasii le ocoleau; in fostul castru legionar de la Turda, printre constructiile semi-ruinate, surprindem in secolul al V-lea atat migratori rasariteni, cat si germa­nici, ii atragea probabil mirajul unei cetati care semnifica puterea: cine stapanea vechiul castru roman stapanea teritoriul din preajma. Noii veniti ramaneau separati de bastinasi prin limba, cutume juridice, uneori si prin religie.

Incepand cu secolul VI romanicii carpato-danubieni iau contact cu un nou val de migratori - slavii.

Plecati din zonele occidentale ale Ucrainei, de pe Niprul Mijlociu si Superior, in secolele V-VI slavii se aflau in regiunile de la nord si nord-est de Carpati. Ei traiesc intr-un final de preistorie, cu sefi militari in fruntea unor triburi ce migreaza spre regiuni mai bogate ori mai putin populate. ii tenteaza mai ales Imperiul Bizantin, care exercita asupra lor mirajul boga­tiei. Dupa prabusirea hunilor, pe la sfarsitul sec. V si inceputul sec. VI sla­vii intreprind primele raiduri la rasarit de Carpati.

In anul 602 limesul dunarean al Imperiului este definitiv strapuns. Cea mai mare parte a slavilor din zonele nord-dunarene navalesc in Imperiu si se stabilesc acolo. Invadand valea Dunarii slavii rup romanitatea balcano-carpatica, interpunandu-se intre romanicii din Balcani si cei ramasi la nordul fluviului, separandu-i pe acestia de Imperiul Bizantin. Populatia se­dentara moeso-romanica din dreapta Dunarii a fost asimilata de slavi. Grupurile pastoresti au fost dislocate si s-au regrupat in zone montane, isto­ria consemnandu-le mai apoi ca vlahi sau aromani.

Aceasta ruptura nu a putut schimba caracterul romanic al poporului si limbii romane.

Ei au lasat influente in organizarea politica si religioasa a romanilor deoarece sosirea lor s-a produs chiar in aceste moment. Obstea sateasca, cnezatul, voievodatul, cultul crestin sau organizarea vietii monahale sunt cateva din importurile preluate de la slavi.

In linii mari, procesul de etnogeneza se incheie in sec. VIII, iar poporul roman se inscrie in familia popoarelor romanice sau neo-latine, la fel ca si italienii, spaniolii, francezii si portughezii. Acest fapt se datoreaza in primul rand elementului (stratului) romanic (latin) cere a avut cea mai mare pondere, fapt vizibil si in ceea ce priveste limba romana.

Romanitatea limbii romane se dovedeste in structura gramaticala si lexicala. Cuvintele latine mostenite sunt general raspandite in spatiul lo­cuit de romani, spre deosebire de elementele lexicale imprumutate care sunt specifice, de regula, unor anumite teritorii.

Se poate spune ca 60% din fondul lexical de baza al limbii romane este latin.

La acesta se adauga aproximativ 150-160 de cuvinte mostenite din limba geto-dacilor. Marea majoritate a cuvintelor autohtone, de ori­gine traco-dacica, exprima notiuni generale, fundamentale, raspandite in toate zonele locuite de romani. Unele exprima notiuni concrete: nume de animale (manz, viezure, mistret, barza etc), plante (mazare, brad, gorun, maces etc), lucruri privind ocupatiile (grapa, cursa, matura, carlig etc); altele exprima parti ale corpului uman (buza, grumaz, burta etc), imbraca­minte (panza, caramb, brau etc), notiuni familiale (prunc, copil, baiat, mos etc), locuinta, gospodaria, forme de teren (catun, bordei, vatra, gard, zestre, magura, mal, parau etc), ca si vreo 40 de verbe fundamentale (a arunca, a baga, a darama, a misca, a pastra, a rabda, a rezema, a scula etc). De asemenea, s-au pastrat hidronime precum: Danubius (Dunare), Ordessos (Arges), Alutus (Olt), Maris (Mures), Samus (Somes), Cryssus (Cris), Hyerassus (Siret), precum si oronime Carpatos (Carpati).

Elementul slav este prezent cam in proportie de 15% in limba romana. Ele se regaseste mai ales in terminologia politica si in cea religioasa. Astfel regasim termeni precum voievod, vornic, cneaz, boier, voinic, letopiset, pisanie, etc. precum si staret (conducatorul unei manastiri), utrenie (slujba religioasa de dimineata), vecernie (slujba religioasa de seara), ceaslov, psaltire (carti bisericesti), etc.

De asemenea regasim o serie de hidronime si toponime ca: Bistrita, Dambovita, Ialomita, Neajlov, Carcinov, Targoviste, etc.

Desi etnogeneza se incheie abia in sec. VIII, totusi prima atestare documentara a unui text in "limba romana" apare in anul 576 cand un soldat din armata bizantina a rostit cuvintele "torna torna fratre" (intorce-te, intoarce-te fratre). Fragmentul arata deja o serie de modificari prin care trecuse limba latina in drumul sau spre formarea limbii romane - ex. frater (lat.) fratre frate.

Din sec. VII apar si primele informatii despre romani . . . . . . . . . . . ..

Statele medievale romanesti.

Dupa incetarea migratiilor si definitivarea procesului de etnogeneza, romanii au inceput sa se organizeze. Prima forma de organizare o reprezinta obstea sateasca, care cuprindea pe toti locuitorii unui sat, care stapaneau in comun pamanturile, padurile, cursurile de apa din sat. Obstea era condusa de oamenii buni si batrani si de un jude sau cneaz cu apributii, in special juridice. Anumiti cnezi isi extind autoritatea asupra mai multor sate si formeaza un cnezat. Cu timpul, mai multe cnezate se unesc sub conducerea unui voievod (conducator cu atributii militare) si se formeaza un voievodat.

Transilvania sec IX-XVI

In sec. IX odata cu sosirea maghiarilor in Pannonia, notarul Anonymus in lucrarea sa numita GESTA HUNGARORUM, pomeneste primele formatiuni din interiorul arcului carpatic:

voievodatul lui Menumorut in Crisana, cu centrul la Biharea

voievodatul lui Gelu, in Pod. Transilvaniei, cu centrul la Dabaca

Voievodatul lui Glad in Banat, cu centrul la Cuvin.

Acestea se opun, fara prea mare succes expansiunii maghiare spre est. In sec. XI izvoarele ne infatiseaza alte doua formatiuni romanesti, mult mai intinse si mai bine organizate decat primele. Ele sunt voievodatul lui Gyla in Pod. Transilvaniei, cu resedinta la Alba Iulia si voievodatul lui Ahtum in Banat, cu centrul la Morisena. Despre cel din urma ne vorbeste LEGENDA SF. GERARD. El avea turme nesfarsite si herghelii de cai, curti si mosii. De asemenea, el vamuia sarea pe Mures, activitate care la adus in conflict cu regele maghiar Stefan. Voievodul banatean este ucis. Gyla s-a opus misiunii de catolicizare initiata de Stefan, a fost atacat, invins si dus in captivitate. Cucerirea Transilvaniei de catre maghiari s-a prelungit pana in sec. XIII datorita opozitei populatiei romanesti, a luptelor pentru tronul Ungariei si a invaziei tataro-mongole. Teritoriul cucerit este organizat dupa model apusean intr-un principat. Astfel, la 1113 este atestat principele Mercurius. El nu este acceptat de romanii majoritari, motiv pentru care in 1176, izvoarele il amintesc pe voievodul Leustachiu. VOIEVODUL este principala institutie in stat, detinand atributii militare, administrative si juridice. El este numit de regele maghiar si este sprijinit de un VICEVOIEVOD. Unii voievozi reusesc sa-si sporeasca autonomia fata de regalitatea maghiara: Roland Borsa, Ladislau Kan. Ultimul detinea si o curte voievodala proprie la Deva. In aceiasi perioada se contureaza si unele dinastii de voivozi - Lakfi si Csaki.

O alta institutie o reprezinta ADUNAREA GENERALA A NOBILILOR, (CONGREGATIILE NOBILIARE). Ea este convocata pentru prima data de catre Ladislau Kan si din ea faceau parte si reprezentanti ai romanilor. Dupa 1366, cand Ludovic de Anjou da decretele regale prin care apartenenta la rangul de nobil se facea doar pe baza religiei catolice, romanii sunt exclusi din aceste adunari. In 1437, in timpul rascoalei de la Bobalna, se formeaza Unio trium nationum, o alianta a celor trei natiuni privilegiate maghiarii, secuii si sasii, prin care se adanceste marginalizarea romanilor.

Teritoriul Transilvaniei este impartit in COMITATE, structuri administrative organizate in jurul unei cetati. Ele sunt de doua tipuri - regale si nobiliare: Byhor ( atestat la 1111 ), Crasna, Dabaca, etc. Sasii si secuii sunt organizati in SCAUNE. Sasii detineau 7 scaune si doua DISTRICTE, iar impreuna formau UNIVERSITATEA SASILOR. Romanii sunt organizati in TARI sau DISTRICTE. Acestea sunt asezate in zonele de granita cu celelalte tari romanesti: Tara Barsei, Tara Maramuresului, Tara Fagarasului.

Incepand cu secolul XIV Tarile Romane se confrunta cu pericolul otoman. Ele reprezinta Poarta lumii crestine, motiv pentru care, de multe ori lupta lor este sustinuta si de Marile Puteri vecine Ungaria si Polonia. Cea din urma ramane in afara conflictului pana in sec. XV, asa ca intr-o prima faza , un rol important ii va reveni Ungariei si in special Transilvaniei, vasala sa. Cel mai important voievod ardelean in aceasta perioada este Iancu de Hunedoara

Confruntarea coroanei maghiare cu Imperiul Otoman s-au desfasurat atat in Peninsula Balcanica si pe teritoriul Tarii Romanesti devenita teatru de operatiuni si obiect de disputa intre cele doua tari. Iancu facea parte dintr-o veche familie de cnezii romani trecuti la catolicism si innobilati pentru servicii aduse coroanei maghiare. In 1438 primeste titlul de Ban de Severin, iar in 1441 devine voievod al Transilvaniei. Prima s-a confruntare importanta cu turcii s-a desfasurat in 1442 pe raul Ialomita. Victoria i-a deschis lui Iancu drumul pentru o actiune antiotomana de amploare denumita campania cea lunga 1443. In sase luni de lupte la sud de Dunare, in care sprijinit de un fiu al lui Vlad Dracul, a cucerit mai multe orase precum Sofia si Nisul. Roadele acestei actiuni sau vazut in anul urmator cand statele crestine din Apus au organizat o noua cruciada antiotomana la Varna. La ea a participat si domnul Tarii Romanesti Vlad Dracul, care a avertizat asupra iminentei infrangeri a ostilor crestine datorita superioritatii numerice a turcilor. Tanarul rege maghiar Vladislav a ramas pe campul de lupta. In conditiile urcarii pe tronul Ungariei a copilului Ladislau, Iancu devine si Guvernator al Ungariei.

Puterea lui Iancu il face sa se amestece in impunerea de domni in celelalte Tari Romane. Pe tronul Moldovei este asezat Petru al II-lea, iar in Tara Romaneasca Vladislav al II-lea.

Luptele antiotomane se reiau dupa ce in 1453 Mahomed al II-lea cucereste Constantinopolul. Noul sultan foarte ambitios reia si ofensiva spre apusul Europei. Papa, Imperiul German si Ungaria organizeaza o noua cruciada pentru a-i opri pe turci la Belgrad, cheia Europei Centrale. Victoria a revenit crestinilor, iar Mahomed a fost ranit. La cateva zile, Iancu moare de ciuma in tabara sa de la Zemun. Este inmormantat in Catedrala de la Alba Iulia, iar pe piatra sa de mormant contemporanii i-au scris: s-a stins lumina lumii.

In a doua jumatate a sec. XV actiunile antiotomane in Transilvania sunt conduse de Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara. El sprijina pentru inceput actiunile lui Vlad Tepes si incheie tratate de alianta cu Stefan cel Mare.

La inceputul sec. XVI prin venirea sultanului Soliman Magnificul si scaderea puterii Ungariei, raportul de forte pe plan european se schimba. In 1526 Ungaria este infranta la Mohacs de turci. Dupa 15 ani de lupte interne pentru tron Ungaria se dezmembreaza, partea de sud si centrala sunt organizate sub forma unui pasalac, iar vestul intra sub controlul habsburgilor. Transilvania devine PRINCIPAT AUTOMON TRIBUTAR TURCILOR (1541).

In a doua jumatate a sec XVI Transilvania este condusa de familia Bathory. Principele Sigismund Bathory intra in Liga Crestina, coalitie antiotomana organizata la initiativa Papei. La 20 mai 1595 incheie un tratat de alianta cu Mihai Viteazul, prin care domnul muntean este considerat vasalul principelui ardelean. El il sustine pe Mihai in luptele de la Calugareni si Giurgiu. Dar Sigismund este nestatornic. In 1598 renunta la tron in favoarea varului sau Andrei Bathory. Acesta adept convins al pacii cu turcii, iese din Liga Crestina periclitand actiunile antiotomane. In aceste conditii Mihai, incurajat de Rudolf al II-lea hotaraste unirea Transilvaniei sub comanda sa. La 28 oct. 1599, Andrei Bathory este infrant la Selimbar, iar pe 1 noiembrie Mihai intra in Alba Iulia. El reorganizeaza si institutiile formand un Sfat princiar cu nobili ardeleni si boieri munteni. Mihai schimba si impozitele si da legi de pedepsire a nobililor care maltrateaza iobagi. Actiunile sale duc la o revolta a noblilimii in vara anului 1600. Rudolf al II-lea ii trimite sprijin lui Mihai prin generalul Gheorghe Basta. Basta trece de partea rasculatilor. Mihai este infrant la Miraslau pe 18 august 1600 si pierde Transilvania. La scurt timp Basta este alungat din Transilvania si este inscaunat pentru a treia oara Sigismund Bathory. Acesta este motivul pentru care in primavara anului 1601 Rudolf accepta sa-l primeasca in audienta pe Mihai si sa-i ofere sprijin de recucerire a Transilvaniei cu conditia colaborarii cu Basta. La 13 august 1601 la Guraslau Mihai il invinge pe Sigismund si redevine Principe al Transilvaniei. Dar planurile imparatului erau altele. El vroia Transilvania pentru el. Astfel, la o saptamana de la aceasta victorie Mihai este asasinat din ordinul lui Basta pe Campia Turzii.

Marele sau edificiu se prabuseste pentru a doua oara aratand ca inca nu a venit vremea pentru ca romanii sa traiasca intre aceleasi granite.