Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» REGIMURI POLITICE POSTBELICE


REGIMURI POLITICE POSTBELICE


REGIMURI POLITICE POSTBELICE

1. REGIMURI POLITICE DEMOCRAT - LIBERALE

Intelegerile din cadrul conferintelor interaliate de la Teheran - 1943 si Yalta - 1945, au dus dupa infrangerea Germaniei la impartirea acesteia in 4 zone de ocupatie. Unificarea zonelor de ocupatie occidentala si cresterea antagonismului cu sovietici au dus la constituirea in 1949 a RFG si RDG. In Europa Occidentala s-au restaurat regimurile democrat parlamentare de tip republican sau monarhic, bazate pe drepturile omului, libertatile politice si individuale, economie concurentiala de piata, proprietate, separarea puterilor in stat, suprematia legii, pluripartidism, dialog, toleranta. SUA a detinut rolul de lider militar, politic si economic si a contribuit prin planul Marshall(ajutor de 13 miliarde de dolari) la renasterea economica a vestului si la crearea "societatii de consum" afectata temporar de criza petroliera a anilor 1973-1979.



2. REGIMURI TOTALITARE - COMUNISMUL

A. Instaurarea regimurilor comuniste s-a realizat in Europa prin rezultatul avansului militar sovietic, care a eliberat partea estica a continentului. Pierderile sovietice cifrate la 27 milioane de morti si 30% din resursele materiale, au fost compensate prin anexarea de la vecinii vestici a 700.000 kmp cu 22 milioane de locuitori. Pe langa represiunea interna ce a afectat pe nationalistii baltici, rusi, ucraineni si romani, deportarea unor popoare din URSS acuzate de colaborationism cu nazistii(tatarii, cecenii, ingusii, kalmucii, polonezii, germanii de peVolga), Stalin a impus si regimuri comuniste in Bulgaria, Romania, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia si RDG).

B. Trasaturile generale ale regimurilor comuniste sunt legate de copierea modelului sovietic si anume:

- sistemul partidului unic si lichidarea parlamentarismului si pluralismului politic

- lider autoritar-despotic, considerat mesianic si concentrand toata puterea in stat   

- nationalizarea industriei si cooperativizarea agriculturii

- industrializare si urbanizare fortata pe baza unei economii centralizate, dirijate si de comanda

- eliminarea fizica a "dusmanilor de clasa" si a tuturor celor care se opun sistemului

- stat politienesc, bazat pe politie politica, teroare, controlul vietii sociale si economice

- eradicarea religiei, discreditarea bisericii, deculturalizarea, distrugerea minoritatilor etnice si confesionale

- abolirea proprietatii private, a libertatilor personale, drepturilor individuale si cetatenesti

C. Destalinizarea. In sistemul comunist, Uniunea Sovietica a ramas cu o pozitie dominanta, chiar daca uneori contestata. Disparitia lui Stalin (1953) a avut efecte care s-au propagat in intreg sistemul. De fapt nu s-a schimbat sistemul, ci doar metodele folosite in interiorul sau. Fenomenul cunoscut sub numele de destalinizare are tocmai aceasta sem­nificatie. Prin destalinizare, regimul sovietic dorea o consolidare interna si o despar­tire de greselile fostului conducator, aratandu-se gata sa profite de cooperarea cu lumea occidentala. Esenta si obiectivele lui ramaneau insa neschimbate.Liberalizarea preconizata de N. S. Hrusciov, are forma concreta a relaxarii represiunii si a tolerantei fata de o eventuala opozitie.

D. National-comunism si neostalinism. Propagata in sistem, aceasta liberalizare risca sa treaca peste limitele gan­dite la Moscova: o liberalizare care eventual sa imbunatateasca regimul, nu sa-l nege, si cu atat mai putin sa-l inlature. Acesta este cadrul in care evolueaza formele specifice de comunism cu deschidere spre national-comunism. Este cazul comunismului iugoslav, al revoltei maghiare din 1956, reprimata de puterea sovietica. Este cazul celor intamplate in Cehoslovacia sub conducerea lui Alexandr Dubcek, in 1968. Represiunea sovietica a fost prompta si exemplara din punct de vedere tehnic. Atitudinea fata de schimbarea necesara, acceptarea cauzelor ei, creeaza o perspectiva care explica si conturarea fenomenului de neostalinism, in care se incadreaza regimul comunist din Romania si manifestari ale altor regimuri ale aceluiasi sistem.

E. Prabusirea regimurilor comuniste in Europa este legata de pierderea competitie economice, a decalajului de prosperitate si a sugrumarii individualitatii si libertatii de opinie. Primele miscari de nemultumire au aparut in Ungaria - 1956, Cehoslovacia - 1968, Polonia 1970 si 1980. Venirea la conducerea URSS a lui Mihail Gorbaciov si lansarea programului de glasnost si perestroika, a dus la reducerea prezentei sovietice si in 1989 la prabusirea regimurilor comuniste est europene.

3. COMUNISMUL IN ROMANIA

Instaurat in anii 1945-1946 cu sprijin sovietic, regimul a copiat modelul sovietic si a fost condus de Gheorghe Gheorghiu Dej (1945-1965) si Nicolae Ceausescu(1965-1989). Dupa etapa copierii modelului sovietic si a subordonarii neconditionate fata de Moscova 1945-1958, a urmat etapa relativei liberalizari si modelului "national-comunist 1958-1971, dupa care incepand cu 1974, Ceausescu a impus un regim neostalinist bazat pe voluntarism, autoritarism, autarhie economica, cult al personalitatii, comunism dinastic, privatiuni extreme impuse populatiei.

4. ISTORIA ALTFEL

Zidul Berlinului un simbol al razboiuluii rece, a fost construit initial pe 13 august 1961 si a fost demolat in saptamanile de dupa 9 noiembrie 1989. Parte a cortinei de fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscuta parte frontierelor RDG-ului.Conceputa de administratia liderului comunist al Germaniei Rasaritene, Walter Ulbricht, si aprobata de liderul sovietic Nikita Hrusciov, zidul a fost o bariera de separare intre Berlinul Occidental si Republica Democrata Germana pentru aproape 28 de ani. A fost construit in perioada postbelica, (perioada in care Germania a fost divizata), in efortul de a stopa consecintelor scurgerii de forta de munca si pierderilor economice asociate cu migratia zilnica a unui mare numar de profesionisti si lucratori calificati intre est si vest. A dus in mod clar la scaderea emigratiei de la 2,5 milioane in perioada 1949 - 1962 la numai 5.000 intre 1962 si 1989.Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Rasariteana si pentru blocul comunist ca un tot. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste insistent afisat in lumea occidentala, in special dupa impuscarea catorva evadati intens mediatizata. Liberalizarea politica de la sfarsitul deceniului al noualea, asociata cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restrictiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus in cele din urma la demonstratii de masa si caderea guvernului comunist.

UNGARIA - 1956. In mai 1955, cand Mátyás Rákosi a revenit temporar in forta, Imre Nagy a fost demis si exclus din Conducerea Executiva, iar mai tarziu si din partid. In vara anului 1956 la presiunea mai multora s-a reactivat in plan politic, fiind una din personalitatile de frunte ale noului grup cu conceptii reformiste. La 13 octombrie 1956 a fost reacceptat in partid. La 23 octombrie studentii demonstranti cer reintrarea lui in guvern. In seara respectiva a tinut un discurs memorabil in fata Parlamentului si a fost numit din nou prim-ministru, chiar in seara respectiva. Pe data de 28 a luat o pozitie ferma in sustinerea revolutiei si introducerii pluripartismului. Cu avansarea evenimentelor isi reorganizeaza de mai multe ori guvernul. Din 28 octombrie este in Conducerea Executiva a Partidului Socialist Maghiar Muncitoresc. La inceputul lunii noiembrie guvernul lui anunta iesirea Ungariei din Pactul de la Varsovia, declarand Ungaria tara neutra.In dimineata de 4 noiembrie a tinut un discurs dramatic in radio, anuntand a doua intrare a trupelor sovietice, mai tarziu cerand azil la ambasada Iugoslaviei. Pe 21 este rapit in drum spre casa lui si este deportat in Romania, la Snagov, impreuna cu mai multi reformisti. Nu a fost dispus sa demisioneze si nici sa recunoasca guvernul lui János Kádár, in ciuda presiunilor politice puternice.A fost dus acasa in aprilie 1957. Intre 9 iunie si 15 iunie 1958 a fost judecat intr-un proces cu usile inchise, fiind condamnat la moarte. Sentinta a fost executata chiar in ziua urmatoare

Primavara de la Praga - 1968 Sub Comunism, economia cehoslovaca din anii 60 se afla intr-o criza grava, iar controlul central de la Praga a dezamagit sperantele comunistilor locali. In octombrie 1967 o parte din reformatori, in special Ota Sik, au luat initiativa, solicitand Primului Secretar Antonín Novotný o sedinta a    Comitetului Central. Novotný a esuat in a obtine sprijinul tovarasilor sai comunisti, dar si a Moscovei, fiind fortat sa demisioneze, iar Dubček a devenit noul Prim Secretar pe 5 ianuarie, 1968. Perioada martie - august 1968 a fost denumita Primavara de la Praga; pe durata acestei perioade, Dubček a incercat sa liberalizeze guvernul si sa permita asa-zisul 'socialism cu fata umana'. Dubček a reasigurat sovieticii ca era in continuare in relatii cordiale cu Moscova, argumentand ca reformele ar fi doar o problema interna. Primavara de la Praga s-a terminat pe 21 august 1968, cand sovieticii au intrat cu forte militare in Praga, impreuna cu ceilalti participanti ai Pactului de la Varsovia (cu exceptia Romaniei). Dubček a cerut populatiei sa nu se opuna, ulterior el fiind capturat de sovietici, impreuna cu alti reformatori si dus in lanturi la Moscova, intr-unul din avioanele folosite in invazie.

DESTRAMAREA URSS. Revolutia din februarie si revolutiile din octombrie au fost urmate de o perioada de razboi civil in urma careia Republica Socialista Federativa Sovietica Rusa (RSFSR) si alte state bolsevice au ajuns sa controleze cea mai mare parte a fostului Imperiu rus. Pe 6 iulie 1923, RSFSR, Republica Socialista Federativa Sovietica Transcaucaziana, alaturi de republicile sovietice ucraineana si bielorusa, au semnat un tratat de uniune, astfel formand URSS. Mihail Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist, a impus politicile de glasnost si perestroika . Intalnirile la varf americano-sovietice din 1986 si 1987, precum si intalnirea dintre presedintele american Ronald Reagan si Gorbaciov, de la sfarsitul lui 1988, au condus la reducerea armamentului in Europa. Dezintegrarea regimurilor comuniste aliate din Europa de Est a prefigurat dizolvarea URSS. Presedintele Federatiei Ruse Boris Eltin l-a eclipsat treptat pe liderul sovietic Gorbaciov, iar URSS s-a desfiintat, pe cale pasnica, in decembrie 1991. Majoritatea fostelor republici sovietice au constituit Comunitatea Statelor Independente   

5. CRONOLOGIE

comunistii sprijiniti de Armata Rosie preiau puterea prin forta in Europa de Est si Centrala

Ia fiinta Kominform-ul.

Blocada Berlinului

greva muncitorilor berlinezi, din zona copmunista

infiintarea C.A.E.R.

Formarea RFG si a RDG;

Octombrie 1949: instaurarea regimului comunist in China.

Razboiul din Coreea.

Experimentarea primei bom­be cu hidrogen de catre U.R.S.S.

Moartea lui Stalin si initiertea de catre Hrusciov a destalinizarii

Semnarea Tratatului de la Varsovia

revolta anticomunista din Ungaria

guvernul comunist est-german ridica cu sprijin sovietic Zidul Berlinului1965: Ceausescu devine liderul Romaniei comuniste

inabusirea "primaverii de la Praga" de trupele pactului de la Varsovia

greve si proteste muncitoresti in Polonia.

se constituie de catre muncitorii polonezi sindicatul liber necomunist "Solidaritatea"

Mihail Gorbaciov devine liderul URSS si lansazeaza programul de reforme numit glasnost si perestroika

prabusirea regimurilor comuniste est-europene

destramarea URSS

6. DICTIONAR

Garzi Rosii: organizatie de tineret, in China, care critica violent invatamantul, administratia, sindicatele si chiar guvernul, facilitand reformele lui Mao si ilustrand teza lui despre revolutia permanenta.

Regim totalitar: regim in care exista un partid unic, o ideologie unica si mono­polul asupra fortei de constrangere, asu­pra mijloacelor de comunicare in masa si asupra organizarii economice.

Revolutia culturala: revolutia initiata de unii conducatori ai statelor comuniste, menita sa creeze omul nou; se urmarea demolarea valorilor traditionale si subor­donarea culturii ideologiei marxiste. In China, Revolutie Culturala, initiata de Mao in 1966, a facut numeroase victime.

Pluralism politic: sistem in care exista mai multe partide si tendinte politice care isi disputa puterea si voturile populatiei. Este o caracteristica esentiala a democra­tiei si o diferentiaza de sistemele politice cu partid unic.

Reeducare: aici, folosirea torturii pen­tru a transforma inamicii in sustinatori ai regimului.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate