Razboiul de Independenta

Razboiul de Independenta

Am ales aceasta tema deoarece reprezinta o importanta deosebita, si deoarece nu trebuie sa uitam ca romanii s-au luptat multi ani pentru independenta si au murit tot atatia pentru libertatea noastra. In zilele noastre nu se mai acorda o importanta sporita acestui fapt, lucru pentru care am preferat sa ma mai documentez despre acestea.

Razboiul de Independenta al Romaniei dintre anii 1877-1878 a fost un pas important al Romaniei spre unificarea deplina. Romania s-a folosit de lupta dintre Imperiul Otoman si Imperiul Rus pentru a-si declara independenta fata de cele doua mari puteri (puterea suzerana era Imperiul Otoman iar puterea protectoare era Imperiul Tarist) si a deveni un actor important in Balcani.

Preliminarii

In printul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru obtinerea independentei. In Carol a condus fortele armate romane intr-un razboi de independenta plin de succes, ulterior fiind incoronat Rege al Romaniei in .

Evolutiile care au anticipat intrarea efectiva a tarii noastre in lupta au reprezentat nu numai un indelungat si asiduu efort al conducerii politice romane pentru inchegarea unei eventuale aliante militare a popoarelor balcanice, aflate sub dominatia Inaltei Porti, dar si un real sprijin acordat emigratiei revolutionare bulgare si sarbe care lupta pentru eliberarea propriilor popoare. Mai mult, din cauza atitudinii politice amenintatoare a Imperiului Otoman, sprijinul Romaniei a trebuit acordat in cel mai mare secret. Intre altele mentionam ca Inalta Poarta refuzase statului roman dreptul de a bate moneda, de a acorda decoratii si dreptul de a se numi "Romania" si din cauza faptului ca acesta permitea inarmarea si organizarea cetelor de bulgari si sarbi pe teritoriul sau.

Actiunea de sustinere a dezideratelor nationale bulgare dura de mai multe decenii, cunoscute fiind acordarea de catre cercurile conducatoare si populatia romaneasca de azil emigrantilor bulgari, permisiunea de a forma organizatii precum Comitetul Central Revolutionar Bulgar de la Bucuresti, oferirea de modele de dezvoltare culturala, amplificarea dezideratelor bulgaresti prin presa romaneasca pentru a fi cunoscute de catre intreaga Europa, etc. In final, Romania a luat pozitie deschisa fata de situatia din Bulgaria protestand la 20 iulie , pe langa Marile Puteri europene fata de starea in care se afla poporul bulgar: "Ororile, al caror teatru au fost si sunt inca provinciile bulgare ale Turciei, nu mai inseamna astazi o taina pentru nimeni. Ziarele cele mai bine informate dau amanunte cumplite asupra masacrelor din Bulgaria, garantand autenticitatea acestor informatii. Este o situatie plina de primejdii si ar fi imposibil sa ne facem cea mai mica iluzie in aceasta privinta; caci nu stiu ce guvern ar putea sa reziste multa vreme sentimentelor de revolta a unei intregi populatii care isi vede fratii si coreligionarii masacrati si bunurile lor distruse. Si astazi, cand mii de bulgari si chiar romani sunt ucisi, cand in Bulgaria se comit la lumina zilei cele mai mari atrocitati, Europa crestina nu gaseste in forta sa, in regulile civilizatiei, in legile umanitatii, alte mijloace sa vina in ajutorul acestor nefericite populatii decat o tacere insultatoare?"

Tratatul cu Imperiul Rus. Inceputul razboiului si proclamarea independentei

In a doua jumatate a anului , pe masura ce relatiile dintre Imperiul Rus si Imperiul Otoman s-au deteriorat, prevestind izbucnirea razboiului, guvernul roman a apreciat ca era imperios necesar sa se ajunga la o intelegere cu cel dintai. Cu toate insistentele Domnitorului Carol si ale marelui om politic Ion C. Bratianu de a incheia un tratat general care sa cuprinda nu numai probleme militare, ci care sa asigure si recunoasterea independentei Romaniei si sa garanteze integritatea tuturor fruntariilor tarii, dorinta Rusiei a fost de a semna doar un tratat limitat care sa evite chestiunile politice si sa permita armatei tariste sa traverseze teritoriul Romaniei, ceea ce a dus la incheierea Conventia din 4/16 aprilie 1877, care obliga guvernul imperial sa respecte "integritatea existenta" si "drepturile politice" ale Romaniei . Ratificarea Conventiei a fost urmata la scurt timp de implicarea decisa a tarii noastre in evenimente, prin declaratia de razboi adresata Imperiul Otoman, urmare a generarii unei stari conflictuale "de facto" de catre acesta pe intreaga linie a Dunarii. La 9 mai Adunarea Deputatilor a votat actul Independentei,iar a doua zi, la 10 mai , aceasta a fost proclamata prin sanctionarea de catre domnitor si promulgarea in Monitorul Oficial. Proclamarea independentei era expresia vointei tuturor romanilor, dar in capitalele europene gestul Romaniei a fost privit diferit in functie de interesele particulare ale respectivelor state. Se incheia o etapa istorica, dar trebuia parcursa o alta, aceea a obtinerii recunoasterii independentei pe campul de lupta pentru a putea fi impusa Portii Otomane, singura cale de urmat in situatia data.

Razboiul ruso-otoman a inceput in primavara anului si s-a desfasurat pe 2 fronturi: unul in Balcani si altul in Caucaz. Alaturi de armatele ruse a luptat armata romana, la solicitarea expresa a Curtii de la Sankt-Petersburg, dar si sarbi, muntenegreni si bulgari, organizati in trupe de voluntari pe teritoriul Romaniei. Principalele operatiuni s-au desfasurat in Balcani. Dealtfel, utilizarea teritoriului romanesc de catre armata rusa avea un rol definitoriu in planurile facute de Imperiul Tarist.

Un tratat de alianta militara intre Rusia si Romania nu a existat, dar a devenit o realitate prin indeplinirea de catre armata romana a unor operatiuni militare in lunile aprilie-iulie , care au constat in ocuparea unor dispozitive de aparare in lungul Dunarii de la Turnu Severin la Ismail, concentrarea in Oltenia a 4 divizii care au asigurat flancul drept al dispozitivului strategic rus de pe Dunare si imobilizarea unor forte turcesti care nu au putut astfel interveni in sectorul unde rusii fortau Dunarea, dar si inlocuirea de catre divizia 4 romana a trupelor ruse care asigura garnizoana cetatii Nicopole pentru ca aceasta din urma sa poata lua parte la a doua lupta de la Plevna .

Intrarea Armatei romane in razboi.

Pe 6-7 august , ca urmare a telegramei marelui duce Nicolae catre Principele Carol I in care solicita ajutorul romanesc, are loc intrarea efectiva in lupta a armatei romane. Trei divizii romanesti au participat la a treia batalie a Plevnei, pana la capitularea ei, ceea ce a insemnat o importanta jertfa pentru tara noastra .

In octombrie trupele romane au luat parte la luptele de la Telis-Gorni-Dubnik si Semerat-Trestenik; cucerirea Rahovei a reprezentat un succes nemijlocit romanesc in noiembrie 1877. La 28 noiembrie armata romana cucerea fortificatiile de la Opanez pentru ca in prima parte a lunii ianuarie, divizia romana a II-a infanterie sa elibereze vatra romaneasca a Vidinului (A.M.A.E f. 130-335). Aceasta, impreuna cu intreaga Vale a Timocului era strans legata de Romania, prin numeroasa sa populatie romaneasca (vlaha) aflata in contact neintrerupt de-a lungul timpului si in pofida tuturor vicisitudinilor istorice cu malul stang al Dunarii, cu patria-mama. O demonstreaza si primirea pe care Primarul Vidinului si locuitorii sai au facut-o armatei romane si principelui Carol, care a fost una extrem de entuziasta. La 23 ianuarie Imperiul Otoman a cerut armistitiul care s-a incheiat la Kazanlic.

Romania a participat la razboi cu o armata de 58700 oameni si 190 de tunuri moderne. Pierderile de vieti omenesti s-au ridicat la peste 10000 persoane. Curajul si abnegatia cu care au luptat romanii au fost apreciate in repetate randuri in presa romaneasca, in presa straina si de catre personalitati europene precum marchizul Gramez de Wardes, Printul Gorceakov sau Izzet Fuad Pasa. Edificatoare in acest sens sunt cuvintele lui Mihail Kogalniceanu din scrisoarea trimisa catre agentul diplomatic al Romaniei la Viena, Ion Balaceanu, care spunea: 'Romania a participat la razboiul din 1877-1878 in modul cel mai activ si mai onorabil, ea a adus servicii de seama actiunii militare dusa in comun. In timpul cat s-au purtat lupte, Romania a avut in chip notoriu si oficial rolul unui stat aliat si nu a precupetit nimic pentru a-si indeplini cu lealitate acest rol.'

Tratatele de pace de la San Stefano si Berlin

Romanii adusesera un aport militar foarte important, in anumite momente hotarator pentru campania antiotomana, in interesul general al tuturor popoarelor balcanice asuprite de Semiluna, care a usurat si a scurtat durata razboiului. Cu toate acestea, delegatul guvernului roman nu a fost admis sa participe la negocierile de armistitiu si de pace, care s-au incheiat prin Tratatul ruso-turc de la San Stefano, langa Constantinopol, la 19 februarie . Principatele Unite Romane, Serbia si Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonoma. Totodata se hotara autonomia administrativa a Bosniei si Hertegovinei. Pentru o parte a despagubirilor de razboi pe care trebuia sa le plateasca, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care aceasta din urma isi rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei, pierduta pe nedrept, in opinia Curtii de la Sankt-Petersburg, la .

Tratatul de la San Stefano, prin modul in care fusese incheiat si prin prevederile sale, leza interesele Marilor Puteri europene, creand un dezechilibru strategic in regiune in beneficiul Imperiului Tarist, indeosebi prin aparitia unui asa-numit Principat autonom al Bulgariei, in realitate un cap de pod al traditionalelor interese rusesti in zona Stramtorilor, caruia i se atribuise cea mai mare parte a fostelor provincii otomane din Peninsula Balcanica. Astfel s-a impus reluarea negocierilor de pace in numele pastrarii echilibrului de forte paneuropean.

Ca urmare, in iulie 1878 avea loc Congresul de Pace de la Berlin. Principatele Unite Romane (si Serbia) nu erau admise sa participe decat cu rol consultativ pe motiv ca independenta acestora nu fusese inca recunoscuta 'de jure'. Primul-ministru roman, Ion C. Bratianu si ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu au reprezentat Romania la Berlin si au sustinut pozitia tarii conform 'dreptului cel vechi' si jertfelor facute in razboi. Expunerea delegatilor romani nu a fost luata insa in consideratie.

Prin Tratat s-a recunoscut independenta Romaniei in a carei componenta intrau Delta Dunarii, Insula Serpilor si Dobrogea pana la linia de la est de Silistra - sud de Mangalia. Opozitia categorica a delegatiei tariste, lesne de inteles prin prisma intereselor sale urmarite sub stindardul inselator al panslavismului, a dus la esecul intentiei puterilor europene de a stabili frontiera Dobrogei la sud de Silistra, traseul definitiv la frontierei romano-bulgare urmand a fi stabilit abia in de catre o comisie internationala. Cele trei judete romanesti din sudul Basarabiei - Cahul, Bolgrad si Ismail - reveneau Rusiei, insa Tratatul de la Berlin nu a pus in legatura revenirea Dobrogei la Romania cu cedarea celor trei judete mai sus-amintite. O va face insa Curtea imperiala de la Sankt-Petersburg, prin fortarea unui 'schimb' de teritorii, care nu i-au apartinut niciodata de drept, starnind revolta unanima a clasei politice romanesti fata de cedarea Bugeacului in schimbul Dobrogei de Nord, stare de fapt speculata ulterior de istoriografia bulgara pentru a demonstra asa-zisa lipsa de dorinta a romanilor pentru a prelua teritoriul 'eminamente bulgaresc' dintre Dunare si Marea Neagra, posesiune politica romaneasca pe vremea lui Mircea cel Batran.

Participarea Romaniei la razboiul din 1877-1878 si cucerirea independentei de stat a insemnat egalitatea juridica cu toate statele suverane, avand o adanca semnificatie morala pentru ca a ridicat constiinta natiunii romane libere si a permis realizarea in perspectiva, atunci cand istoria a permis-o, a Marii Uniri de la . Nu mai putin important a insemnat eliberarea altor populatii balcanice de sub dominatia otomana, contribuind decisiv la evolutia acestora ca state moderne intr-o epoca de afirmare a spiritului national.

Realizand acest referat am realizat de importanta pe care au dat-o romanii libertatii in comparatie cu noi si am realizat ca si noi trebuie sa facem ceva bun pentru tara noastr, in numele celor care s-au sacrificat sau chiar au murit pentru ea. Orice lupta va fi castigata daca suntem acolo unul pentru celalalt.

Bibliografie:

Mihail Kogalniceanu, 'Documente diplomatice', ed. George Macovescu, Dinu C. Giurescu si Constantin I.Turcu, Bucuresti, , p. 133-136

Carol I, regele al Romaniei, 'Cuvantari si scrisori', tom II 1877-1886, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, Bucuresti, , p. 205

www.google.ro