Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica | |
Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
TRAIANUS DECIUS (Messius Traianus Decius, 249-251)
Nascut in teritoriul orasului Sirmium, capitala de atunci a Pannoniei Inferior, Traianus Decius deschide seria imparatilor din Illyricum, prin a caror energie si capacitate militara, Imperiul va fi salvat de la prabusire. Cu inscaunarea lui are loc si o puternica reactiune de esenta traditionala romana, impotriva influentelor orientale, care timp de o jumatate de secol s-au inflitrat in societatea, cultura, religia si in viata politica a Imperiului. Traianus Decius si-a ales ca model de viata pe cuceritorul Daciei, motiv pentru care numele acestuia figureaza in titulatura sa. Noul imparat dorea sa impuna un program politic conservator, menit sa restaureze diarhia principatului, cum o concepuse Augustus. Scurta sa domnie, dar, mai ales, ignorarea noilor fenomene istorice, au dus la esecul actiunii sale restauratoare.
Traianus Decius va fi obligat sa infrunte pe frontiera dunareana o noua invazie barbara a gotilor la Dunarea de Jos, cei mai inversunati dusmani ai Romei la mijlocul sec.III. Acestia, sub conducerea regelui Kniva, au alcatuit o mare coalitie antiromana, pe care izvoarele antice o numesc 'scitica' deoarece venea din locurile odinioara ocupate de sciti. In actiunea lor, gotii asediaza si cuceresc capitala Traciei, Philippopolis (Plovdiv), iar in iunie 251,infrang, in vecinatatea orasului Abritus (Razgrad), ostile romane. In aceasta confruntare va pieri si imparatul.
Cu domnia lui Traianus Decius se complica problema raporturilor, pana atunci ingaduitoare cu crestinii. Un edict special este dat de imparat prin care se urmarea identificarea, arestarea si pedepsirea crestinilor. Se considera ca loialitatea fata de tron si stat se manifesta prin adorarea zeilor capitolini. Traianus Decius planuia extirparea acestei credinte, pentru refacerea unitatii religioase din epoca lui Augustus.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate