Transilvania la inceputul secolului xix

TRANSILVANIA LA INCEPUTUL SECOLULUI XIX.

MAJORITATI POLITICE SI ETNICE

1. Natiune, confesiune, societate.

Spiritul iosefinist, simtit deja din ultima parte a domniei Mariei Tereza (1740-1780) dar afirmat pe deplin in timpul lui Iosif al II-lea (1780-1790), a militat pentru reformarea si unificarea structurilor imperiale. Romanii din Transilvania au constituit, indeosebi, o preocupare constanta a administratiei vieneze. Astfel, Iosif al II-lea a insistat si obtinut promulgarea Edictului de toleranta (1781) in Transilvania, starnind opozitia natiunilor politice si religiilor recepte. In general, ca practica politica, iosefinismul a creat un climat favorabil schimbarilor, accelerand procesul de emancipare nationala a romanilor, demarat de elitele intelectuale din jurul Bisericii greco-catolice.

Viata religioasa din Transilvania in a doua parte a secolului XVIII si inceputul secolului XIX se afla intr-o metamorfoza generala datorata Unirii religioase (din 1701). Programul cultural al Reformei catolice, prin catehismele publicate in limba romana, a provocat raspandirea unor elemente doctrinare in sprijinul confesiunii. Biserica greco-catolica a raspandit cunostintele teologice in spiritul Reformei catolice, cu evidenta tendinta de legitimare a Unirii religioase sub raport dogmatic. Preotimea ortodoxa, in schimb, dupa suprimarea Mitropoliei Ardealului, a fost privata de o instructie sistematica. Stiinta de carte nu a lipsit din comunitatile ortodoxe datorita perpetuarii vietii religioase in centrul ortodox de la Scheii Brasovului si a legaturilor cu Tara Romaneasca si Moldova unde hirotoniseau preotii.

Unul dintre primele efecte ale postiosefinismului lui Leopold al II-lea (1790-1792) a fost revenirea in Ungaria si Transilvania a vietii constitutionale a regimului de stari. Convocarea Dietei din Ungaria si apoi a celei din Transilvania (1790) a oferit natiunilor privilegiate posibilitatea formularii dezideratelor lor fata de Viena, dar a deschis si romanilor un teren de afirmare.

Supplex Libellus Valachorum, elaborat in 1791 la Oradea, si obladuirea episcopului greco-catolic Ignatie Darabant, de catre Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ioan Piuariu Molnar, Iosif Mehesi, Ioan Budai Deleanu. Supplex-ul sintetiza cererile romanilor transilvaneni in cinci puncte:

stergerea numirilor jignitoare de tolerati/admisi si reasezarea natiunii romane in deplinatatea tuturor drepturilor civile;

redarea natiunii romane a locului pe care l-a avut in Evul Mediu, inainte de "Unio Trium Nationum";

acceptarea reprezentantilor clerului, nobilimii si plebei romanesti in Starile Dietei;

reprezentarea proportionala in Dieta si in functiile publice;

unitatile administrative cu majoritati etnice romanesti sa primeasca denumiri romanesti

Absolutismul - ca regim politic - instaurat in timpul lui Francisc I (1792-1835), continuat de catre Ferdinand al V-lea (1835-1848), a amanat rezolvarea complicatelor probleme politice si etnice transilvanene. In plus, din primele decenii ale secolului al XIX-lea se poate constata un efort accelerat al elitelor maghiare de a integra provincia in cadrul frontierelor Ungariei istorice. Astfel, in 1842, Dieta maghiara a decis introducerea limbii maghiare in toate scolile de stat, cu exceptia celor sasesti, iar in 1847 a votat legea privind obligativitatea redactarii tuturor hotararilor legislative in limba maghiara. O replica la aceste decizii a venit chiar din partea comunitatii germane transilvanene: Stephan Ludwig Roth, in lucrarea sa Lupta pentru limba in Transilvania , a criticat masura Dietei din 1842, sustinand dreptul limbii romane pe considerentul respectarii drepturilor majoritatilor etnice.

Unificarea legislativa si administrativa impusa de Curtea de la Viena a avut efecte imediate si remarcabile asupra economiei. Mai ales dupa 1830, in Transilvania au luat amploare ramurile industriale care foloseau forta aburului, extractia carbunelui, metalurgia.

Resita - inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea - reprezenta unul din principalele centre industriale ale Imperiului, alaturi de Zlatna, Brasov, Sibiu, Timisoara. La Cisnadie, din 1847, incepea sa functioneze o fabrica de textile ce va fi repede cunoscuta in intreaga Europa Centrala. Materiale de constructie - caramida, tigla, faianta - se fabricau in serii mari la Brasov, Sibiu si Timisoara si erau chiar exportate. Comerciantii transilvaneni in special cei sasi din Sibiu si Bistrita, si-au constituit reprezentante in aproape toate orasele Principatelor Romane, usurand schimburile. In cel mai important centru comercial, Brasov, in anii '40 functionau peste 500 de case comerciale (firme), din care 136 romanesti. Primele banci si case de economii pe teritoriul romanesc au aparut tot in Transilvania: Brasov (1836); Arad (1840); Sibiu (1841); Timisoara (1846); Oradea si Satu Mare (1847).

Orasele transilvanene cunosteau o perioada de importante schimbari in ceea ce priveste sistematizarea, introducerea serviciilor publice moderne si in domeniul urbanistic, depasind standardele centrelor urbane din Principate si din Sud Estul Europei. La mijlocul secolului al XIX-lea, cele mai mari orase ale provinciei nu depaseau 30.000 de locuitori - Brasov, Cluj, Sibiu - fiind, deci de doua ori mai mici decat Bucuresti sau Iasi.

Agricultura - chiar daca angrenata in practici si mentalitati medievale cunostea o evolutie accelerata in sensul transformarii ei in sens capitalist, al schimbului comercial de produse, care capata un caracter de masa. Cereale, animale, fructe, vin, produse agricole, bunuri erau trimise spre regiunile industrializate ale Imperiului si chiar dincolo de frontiere. In plus, infrastructura drumurilor devine din ce in ce mai moderna, in special in Banat.

2. Ungaria si Transilvania in fata Revolutiei din 1848

Viata politica maghiara, desfasurata in jurul proiectului politic de revigorare a statului si a natiunii, a cunoscut in anii '30-'40 ai secolului al XIX o efervescenta deosebita. Diverse curente si orientari avansau idei si solutii pentru restaurarea Ungariei ca stat european, in sensul modern-romantic al conceptului, pornind de la mitul statului Coroanei Sf.Stefan.

Gruparea liberala din jurul contelui Istvan Szechenyi (1791-1860) propunea modernizarea si reformarea structurilor politice, pastrarea legaturii cu Habsburgii si renuntarea la procesul maghiarizarii natiunilor nemaghiare (romani, croati, slovaci, sarbi, ruteni etc.).

Miklos Wesselenyi (1776-1850), desi liberal in proiectiile politice, era adeptul reconstituirii Ungariei istorice, prin recastigarea tuturor teritoriilor pierdute si prin maghiarizarea, chiar fortata, a acelora care nu erau fiseli statului.

O grupare de sorginte nationala, care milita pentru o Ungarie nationala si independenta, in frontierele ei istorice, era condusa de doi dintre liderii politici si nationali charismatici: Lajos Kossuth si Ferenc Deak . Sub influenta acestei grupari, in noiembrie 1847, in Dieta de la Poszony (Bratislava), capitala istorica a Ungariei, s-au discutat si decis masurile pentru revigorarea nationala a tarii:

crearea Ungariei in granitele statului Sf.Stefan, cuprinzand Ungaria, Transilvania, Croatia, Slovacia si Galitia;

singura limba in stat era cea maghiara;

reformarea sistemului politic: constituirea unei Diete, a unui guvern responsabil, desfiintarea avicitatii (legislatia nu permitea vanzarea pamantului nobiliar unor nenobili decat prin aprobarea speciala a Curtii imperiale), egalitate individuala, desfiintarea iobagiei.

La 15 martie 1848, la Poszony, Dieta maghiara accepta programul national revolutionar redactat la Buda de Petofi Sandor si Lajos Kossuth. Noul guvern constituit la 17 martie si condus de Kossuth, a obtinut din partea Legislativului ca programul politic revolutionar sa fie trimis spre promulgare imparatului, ceea ce s-a si intamplat, la 11 aprilie 1848.

Legile constitutionale maghiare sustineau:

Dieta, compusa din 377 deputati din Ungaria si 69 din Transilvania, era desemnata prin vot de toti nobilii, indiferent de situatia materiala, de orasenii cu cel putin o calfa si de taranii cu cel putin 1/4 din vesie;

Unirea Transilvaniei (recunoasterea votului Dietei din Cluj) si a Partiumului cu Ungaria;

desfiintarea iobagiei prin despagubirea platita de stat;

libertatea conditionata a presei;

constituirea garzii nationale, in care intrau barbatii intre 20-50 de ani, posesori de avere imobiliara;

introducerea tricolorului maghiar.

Reactia provinciilor Ungariei istorice nu s-a lasat asteptata. In Croatia, Josif Jelacici, partizan al federalismului, a anuntat ca nu recunoaste "legile din aprilie", datorita tendintelor centralizatoare ce le inspirau. La fel, in mai 1848 slovacii respingeau, printr-o Petitie, deciziile luate de Dieta maghiara. In Transilvania, chiar incepand cu 18 martie s-au organizat adunari ale elitelor nationale - la Arad, Timisoara, Oradea, Tg.Mures, Brasov, Sibiu - prin care erau exprimate opinii divergente fata de politica lui Kossuth si a ministrilor sai. Astfel, intelectualii romani (intre care Al.Papiu Ilarian) au criticat, in adunarea Tablei regesti de la Tg.Mures, cuprinsul programului Revolutiei maghiare (inclusiv unirea Transilvaniei). In schimb, la mijlocul lunii martie, in manifestul intitulat Provocatiune. Fratilor romani!, Simion Barnutiu proclama dreptul natiunii romane la identitate recunoscuta, egalitate si participare la activitatea politica. Acelasi Barnutiu a lansat ideea convocarii unei adunari nationale a romanilor din Transilvania.