Ultimatumul sovietic (26 iunie 1940). "Diktat'-ul de la Viena (30 august 1940).

Ultimatumul sovietic (26 iunie 1940). "Diktat'-ul de la Viena (30 august 1940).

Consecintele pentru noi sunt imediate. La numai o saptamana dupa armistitiul francez din 17 iunie 1940, Romania primeste o nota ultimativa din partea URSS: ni se cerea sa cedam imediat Basarabia si Bucovina de nord. A fost un moment extraordinar de dramatic. Regele Carol al II-lea nemaiavand parlament, este silit sa-si adune cel putin un Consiliu de Coroana - institutie veche pe care o scoate din nou la lumina. Consiliul de Coroana aduna in graba 21 de membri.

Avem 36 de ore ca sa raspundem acestui ultimatum. Cum putem apara 650 de kilometri de granita impotriva unei puteri de 20 de ori mai mare decat Romania? S-a telefonat imediat ministrului de externe german pentru a interveni pe langa rusi ca sa incepem negocieri. Dar in acel moment germanii si rusii sunt aliati. Hitler ne spune sa cedam imediat. Atunci, la o a doua intrunire a Consiliului de Coroana, cateva ore mai tarziu, din 21 de membri numai sase au mai fost de parere sa rezistam orice ar fi, printre ei Nicolae Iorga si un basa­rabean, istoricul Stefan Ciobanu!

Si acum ma intreb, dupa atatea zeci de ani, acum cand cunoastem ce a urmat, si de asemeni care a fost clauza secreta din Pactul Ribbentrop-Molotov (care cuprindea acordul dat sovieticilor de a inainta pana la Prut), ma intreb daca nu acesti sase oameni au fost cei care au avut dreptate. Oare n-ar fi fost mai bine in ziua aceea sa spunem ca rezistam? Pierdeam razboiul in 8 zile, mureau cateva zeci de mii de oameni, dar nemtii ar fi intrat in tara noastra, pentru ca n-ar fi admis - e un calcul pe care il puteau face si oamenii politici de atunci - sa-i lase pe rusi sa puna mana pe petrolul de la Ploiesti, din moment ce pregateau un razboi impotriva URSS. Lucrul acesta se stia, il scrisese Hitler in cartea lui, Mein Kampf, cu ani in urma. E clar deci ca, daca noi ii lasam pe nemti sa ne ocupe restul tarii, am fi avut exact aceeasi situatie ca Polonia, adica in tot timpul razboiului am fi fost ocupati de cele doua mari puteri agresoare, dar ramaneam cu onoarea nepatata. Exista un principiu de la care n-aveam voie sa ne abatem: nu cedezi un petic de pamant fara sa tragi un foc de arma. Aceasta a fost, dupa parerea mea, marea eroare politica pe care am facut-o in ultimii 50 de ani. Noi trebuia sa ne batem in 1940 impotriva rusilor, chiar de n-ar fi durat decat opt zile. Caci, dupa ce am cedat Basarabia si nordul Bucovinei rusilor, a trebuit sa cedam si nordul Transilvaniei. Au batut cu pumnul in masa nemtii, iar noi am cedat jumatate din Transilvania ungurilor (Diktat-ul de la Viena) si Cadrilaterul bulga­rilor, prin urmare am pierdut in cateva luni o treime din tara fara sa tragem un foc de arma!

Repet convingerea mea: trebuia sa ne batem, mai intai fiindca trebuia sa ne batem; apoi fiindca, judecind apos­teriori, putem estima ca, in ipoteza in care ne-am fi aparat, urmarile ar fi fost mai putin catastrofale pentru tara. Am fi pierdut infinit mai putini oameni decat am pierdut apoi in doua campanii, una in Rusia pana in Caucaz si la Stalingrad, cealalta in Apus pana la Fraga, dar mai cu seama am fi dat lumii o imagine mult mai nobila, ceea ce e de importanta vitala pentru tine insuti. Din clipa cedarii noastre la 27 iunie 1940, s-ar zice ca toate ne-au iesit rau si ca am dat tuturor prilej de a ne judeca rau: sarbii si grecii, vechii nostri prieteni si aliati, ne pot invinui ca am autorizat pe nemti sa foloseasca teritoriul nostru pentru a-i ataca pe la spate; aliatii nostri occidentali traditionali nu ne iarta ca ne-am aliat apoi cu Germania pentru a recuceri Basarabia si Bucovina; rusii nu ne iarta ca noi, mica putere, am indraznit sa patrundem in "Sfanta Rusie' pana pe malurile Volgai; nemtii pot nutri un adanc resen­timent pentru "tradarea' noastra de la 23 august 1944! Cu alte cuvinte, facem figura proasta in ochii tuturor din cauza unei singure greseli fatale savarsite in ziua de 27 iunie 1940.

Mi se raspunde intotdeauna ca asemenea argumentari n-au nici o valoare. Nu poti re-scrie istoria, nu poti "ghici' ce ar fi fost "daca' E drept. Dar istoricul n-are la indemana alt mijloc de a judeca valoarea unei hotarari trecute decat imaginand in chipul cel mai rational cu putinta ce s-ar fi intamplat in ipoteza luarii unei hotarari diferite. (Aceasta operatiune mentala se numeste in filo­zofia anglo-saxona "inchipuire a unor conditii contrare faptelor intamplate' - counterfactual conditions.)