BASMUL Danila Prepeleac - Ion Creanga

BASMUL

Danila Prepeleac - Ion Creanga

Marii creatori au avut convingererea ca o literatura adevarata si durabila nu se poate intemeia decat pe graiul viu al poporului nostru, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe "Marele Spirit Creator", fiindca erau patrunsi de adevarata valoare a folclorului si de raportul necesar al literaturii culte cu literatura populara. Printre scriitorii care au insumat valori estetice si etice in creatiile devenite marturii ale "Marelui Timp" ( Mircea Eliade), se numara si Ion Creanga cu scrieri precum "Povestea lui Harap Alb", "Danila Prepeleac", "Soacra cu trei nurori", "Povestea unui om lenes" etc.

Aceste scrieri au o trasatura comuna reunita intr-o viziune tematica reprezentata prin "lupta <<mintoseniei>> cu <<prostia>>, in toate ipostazele ei si cu toate relativitatile ei: dramatic-mucalita, in Povestea lui Harap Alb, tragic-razatoare in Capra cu trei iezi, anticipand viziunea urmarita <<cu metoda>> a absurdului, in Prostia omeneasca, Danila Prepeleac, Povestea unui om lenes." (S. Munteanu, "Istoria literaturii romana")

Basmul (cu etimologia in slava veche, "basni"= nascocire, scornire), ca semantem este inregistrat in literatura romana veche in secolul al XVII-lea cu formele de "basna", "basne", dar este pus in circulatie abia in secolul al XIX-lea de oameni de cultura ca Nicolae Filimon, Petre Ispirescu, B. P. Hasdeu, in calitate de culegatori si editori de folclor.

Pornind de la definitia lui G. Calinescu din "Estetica basmului", "Basmul este o opera de creatie literara cu o geneza speciala, o oglindire in orice caz al vietii in moduri fabuloase", se poate observa modul in care Creanga ridica la grad de "fabulos" lumea reala, trecuta prin "oglindirea" spiritului sau creator. Basmele lui imprumuta contururi ale toposului social-taranesc, etnic si humulestean, transformat intr-un domeniu vital al existentei fictive, transparand preocuparea pentru reconstituirea faptului trait aevea. Exponent al poporului sau, Creanga intelege "sa sintetizeze, fara a altera ceea ce I s-a parut intru totul esential si autentic in traditia creatoare orala." (G. Munteanu, "Istoria literaturii romane").

Basmul "Danila Prepeleac" a aparut la 1 martie 1876 in revista "Convorbiri literare", aducand o nota noua, cu totul originala, in ceea ce priveste modul de tratare a substantei fabuloase a basmului popular.

Tema basmului este calatoria vazuta ca ritual de initiere, soldat cu metamorfozarea prostiei in istetime.

Structura specifica basmului, lupta dintre bine si rau, este redata intr-o simbolizare a acestor concepte estetice in planul devenirii personajului: mintosenia invinge prostia. Basmul este constituit ca o parabola a devenirii umane prin demonstrarea evolutiei personajului.

Danila Prepeleac este personajul eponim al basmului. Analizarea simbolico-semantica a celor doua nume implica valente metaforice si parabolice, incifrate in discursul epic al basmului. Substantivul propriu "Danila" este un augmentativ al numelui "Dan", care are semnificatia de "cel daruit de Dumnezeu". Se face o trimitere la implicarea predestinarii in evolutia personajului, drumul cunoasterii fiind asociat acestuia, Cognomenul "Prepeleac" este transferat in planul personajului, pornindu-se de la o reprezentare fizica, materiala, vazuta ca dublu al sau, in planul lumii materiale: "atat odor avea si el pe langa casa, facut de mana lui". Fiind singura valenta creatoare in planul lumii materiale si prin raporatare la forma verticala si la ramificatiile extremitatii superioare, putand fi interpretat simbolic ca "axis mundi", el ilustreaza parabola transcedentarii imanentei prin traversarea drumului de la necunoastere la cunoastere. Astfel, numele personajului si, implicit, titlul operei definesc metafora existentei, vazuta ca ritual de spiritualizare a materiei prin parcurgerea unui drum initiatic spre gnoseologie.

Actiunea basmului are la baza axa drumumui initiatic, prezentandu-se progresiv etapele cunosterii ce-l vor duce spre accederea la principiile axiologice al evietii.

Formula tipica a basmului specifica inceputului, "a fost odata ca niciodata", este inlocuita de una particulara "era odata", sintagma in care imperfectul verbului fiintarii "erau" sugereaza idéa de iterativitate. Facand apel la un timp verbal al nararii, care devine echivalentul transpunerii in "illo tempore" si corelandu-l cu adverbul de timp "odata" si cu indicele localizarii actiunii "intr-un sat", instantele narative sunt plasate intr-un vag existential prin perspectiva planului auctorial.

In expozitiune sunt prezentate personajele prin tehnica elementului semnificativ si al detaliului, prin asociere cu conceptele morale de "bine" si de "rau", specifice basmului. Fratele "cel mai mare era harnic , grijuliv si chiabur, pentru ca unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila, dar n-avea copii", iar cel mic era "lenes, nechitit la minte, si nechibzuit la trebi s-apoi mai avea si o multime de copii". Se creeaza un cadru al fortelor antinomice declansatoare ale intrigii oricarui subiect. Aceasta este marcata de o premisa a binelui, sfatul fratelui mare dat lui Danila de a-si schimba conditia, care va constitui determinismul evolutiei personajului. Astfel, Danila, posesor a doi boi, mostenire de la familia sa, "o pereche de boi dalbi ( . ) buni de iesit cu dansii in lume si de facut treaba", porneste la targ, dupa indemnul fratelui sau mai mare pentru a-i vinde ca sa isi cumpere altii mai mici si un car.

Drumul cunoasterii parcurs de Danila are trei etape: etapa cunoasterii senzoriale sau empirice, redata prin motivul trocurilor dezavantajoase, etapa cunoasterii intuitive, soldata cu deschiderea ochiului intuitiei si etapa cunoasterii gnoseologice asociata cu motivul probelor initiatice.

In prima etapa a cunoasterii, Danila nu stie sa faca diferenta intre calitate si cantitate, aproape si departe, bine si rau, adevarat si fals, deoarece "omul nostru era un om de acela caruia ii mananca caini din traista si toate trebile cate le facea, le facea pe dos". Trocurile paguboase ale lui Danila, care da pe rand boii sai "mari si frumosi" pe un car, carul pe o capra, capra pe un gansac si gansacul pe o traista goala, seria de schimburi catastrofale, mai intai amuza, apoi insa scandalizeaza, stupefiaza. Din personajul comic, Danila devine o victima ca oricare alta, o victima neajutorata, rostogolindu-se inexorabil pe panta nestiintei sale. Rareori prostia si-a ras de om cu atata cruzime: "parca dracul mi-a luat mintile:, se mira eroul ramas perplex, "cu o punga goala" in mana, de proportiile aotupacalirii sale. Dracul I le-a luat, dracul I le da inapoi. Caci prin intrecerea cu echipa de draci, trimisi unul dupa altul sa-l    dovedeasca intr-o proba sau alta, Danica "schimba" prostia pe istetime, o prostie de neinchipuit pe cea mai uimitoare istetime (e singurul troc pe care il reuseste, marele troc al vietii sale). Fiecare element schimbat poate fi interpretat simbolic, pentru desemnara involutiei in plan material, dar si ilustrarea evolutiei in planul vietii spirituale, finalizata cu deschiderea ochiului intuitiei: "da de-acum am prins eu la minte".

Daca vom imprumuta unui element al trocului, zgomotul gansacului, o conotatie simbolico-metaforica prin trimiterile pe care le putem face la motivul lebedei ("intonarea" cantecului de lebada), atunci acel simbol anunta "moartea lumii materiale", asociata necunoasterii sau neinitierii prin incheierea etapei cunoasterii empirice, marturisita chiar de erou: "s-apoi ce mai atata vorba lunga; dintr-o pereche de boi m-am ales cu o punga, s-apoi si asta pute a pustiu, badita draga". Punga goala reprezinta vidul material, care este declansator pentru urmatoarea etapa. Depasind latura tragica a situatiei, ea devine simbolul renasterii in alt plan, fiind echivalentul unui "regressus ad uterum".

Cea de-a doua etapa a drumului, cea a cunoasterii intuitive, este marcata de constatarea: "cand e minte nu-I ce vinde, cand e branza nu-I barbanta", care devine esenta experientei sale de o viata. Zicerea rituala devine echivalentul neputintei de a-si folosi mintea atunci cand nu are suportul material necesar. Avand acum curajul celui care a cunoscut lumea, Danila apeleaza din nou la fratele sau, pentru un nou impumut, dar si de aceasta data incercarea de a-si depasi conditia se soldeaza cu un esec, in aparenta insa, deoarece va constitui premiza necesara pentru continuarea drumului. Imprumutand carul fratelui pentru a aduce lemne, "fara a dejuga boii, incepe a taia copacul, sa cada in car deodata. Trebi de-a lui Danila Prepelac!Bocaneste el cat bocaneste, cand brrr! Cade copacul peste car de-l sfarama si peste boi de-I ucide."Acesta este momentul hotarator care-l va inscrie pe drumul cunoasterii, unde va trebui sa probeze ceea ce deprinsese: sa faca diferenta intre minciuna si adevar, bine si rau, cantitate si calitate, egoism si altruism, dar, mai mult decat atat, sa stie sa le valorifice in situatiile in care viata il pune.

Etapa cunosterii gnoseologice este redata prin motivul probelor initiatice, transpuse intr-o evolutie labirintica declansata de ispita de a pactiza cu diavolul.

Incercarea labirintului din perspectiva "drumului spre centrul fiintei", are ca punct de plecare gandul de a construi o biserica. Locul ales pentru inaltarea bisericii este pajistea de langa helesteu, cae apartine dracilor, motiv pentru a I se oferi lui Danila ceea ce-I lipseste: "un burduf de bivol plin cu bani, sa-l deie pusnicului Danila".

Dar "norocul" nu-I poate surade pentru mult timp pagubosului Danila si constatarii sale sarcastice: "Tot manastiri sa croiesti, daca vrei sa te bage dracii in sama, sa-ti vie cu banii de-a gata la picioare si sa te faca putred de bogat", I se contrapune o noua provocare nascuta din predestinarea da a fi "cel daruit de Dumnezeu". El nu putea fi abandonat in "lucrarea diabolica a pierderii sufletului" si este supus unor noi incercari ale vietii.

Inaintea inceperii traseului cunoasterii gnoseologice este reamintita etapa cunoasterii la care ajunsese: "tot bogatu-I minteos si tanarul frumos". Danila mai prinsese acum la minte. In etapa descrierii motivului probelor initiatice, Danila valorifica intreaga experineta de viata. In prima proba, cea in care iapa trebuia carata in spate in timp ce era inconjurat de tri ori iazul, Danila face diferenta intre cantitate si calitate, pacalindu-l pe drac: "Mai Michiduta! Doar eu te credeam mai tare decat esti! Asa-I ca tu ai luat iapa in spate? Insa eu ti-oi lua-o numai intre picioare".

In a doua si a treia proba, dracul este pus in situatia da a nu putea distinge intre categoriile spatiale aproape si departe si cele apartinand logicii, adevarat si fals. Astfel se intrece cu un iepure, crezand ca este fiul lui Danila si se bate cu un urs, care-l intruchipa pe unchiul batran de "999 de ani si 52 de saptamani" al lui Danila. Este sarcastic modul in care este introdusa viziunea unei "lumi pe dos" si redarea imaginii rasturnate a cifrei 999, insemnul simbolic al diabolicului.

Nici a patra proba nu se deosebeste de cealalata, Creanga redand in aceeasi maniera mucalita, savoarea umorului condensata intr-un joc semantic, pentru a amplifica opozitia dintre cele doua personaje, Danila si Sarsaila: " . cat era de pusnic Danila, tot mai mult se sprijinea in drughineata decat in sfanta cruce si pac! La tampla dracului cea dreapta una!/ -Aleu! Destul! Nu mai chiui./ -Ba nu! Stai, tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! Si la stanga una./ -Va . leu, destul!/ -Ba nu-I destul. Si-I trage si-n numele tatalui una!"

In cea de-a cincea proba, dracul este nevoit sa renunte la intrecerea in aruncarea buzduganului, smulgand pretioasa mostenire de la stramosul sau din mana lui Danila, care il inspaimanta cu sumbra poveste nascocita: "-Mai omule- zise dracul. Tu cu smecheriile tale ai tulburat toata dracimea; da acusi am sa te var si eu in toate grozaviile mortii; hai sa ne blastamam, si care dintre noi amandoi o fi maim ester, acela sa ieie banii."

Ultima proba, a sasea, cifra ce imbraca aceeasi incarcatura simbolica a maleficului, este un model de exorcizare a raului prin logos. Apelul se face la copii, simboluri ale puritatii, pentru rostirea "blastamurilor parintesti", cu valoare incantatorie: "baietii incep a curge toti, care din cotro cu blastamurile parintesti in mana." In final se produce o demitizare a simbolurilor cu care au fost investite personajele. Daca in prima etapa a drumului, fabuloasa este prostia lui Danila, in ultima etapa, miraculoasa este metamorfozarea ei in istetime, metamorfoza probata prin infruntarea a ceea ce reprezinta sublimarea vicleniei ispitei si inselaciunii- dracul, simbol al lumii fantastice. In maniera sepcifica basmelor lui Creanga, se realizeaza umanizarea personajului fantastic prin ironie si sarcasm- dracul, dar si caricaturizarea sau prezentarea umoristica a unei situatii ce imbraca forme tragice: " . de-I pocneste lui Danila un ochi din cap. Saracul Prepelac! Se vede ca i-a fost scris tot el sa rasplateasca si pacatele iepei fratane-sau, a caprei, a gansacului logodit si ale boilor ucisi in padure. Pesemne blastamul gastelor vaduvite l-au ajuns, sarmanul!"

Finalul basmului se abate din nou de la formula tipica, iesirea din planul fictional, ireal, realizandu-se printr-o conjunctie adversativa, prin care se sugereaza o relatie de opozitie contingentala. Ceea ce retinem din modul de incheiere a basmului este atmosfera echilibrata dup ace s-a instalat suprematia binelui, descrisa prin voia buna dimprejurul meselor incarcate.

Basmul cult-basmul popular

Oralitatea stilului

Basmele oglindesc primele istorii ale realitatilor omenesti si ale luptei omului cu mediul, reliefand inceputurile luptei dintre cei "asupritori" si cei "asupriti" si nazuintele oamenilor de a se elibera de ignoranta, minciuna si incorsetare.

Basmul popular a circulat secole de-a randul pe cale orala, constituind un obiect de interes literar prin consemnarea lor in scris, incepand cu sfarsitul secolului al XVII-lea in literatura europeana (Charles Perrault- "Istorisiri si povestiri ale vremurilor de demult" 1697).

Un interes deosebit se manifesta fata de basm in perioada romantica, odata cu aparitia colectiilor de povesti ale fratilor Grimm-1812 si ale lui Andersen, publicate intre 1835-1872.

In tara noastra, primele consemnari in scris se inregistreaza in secolul al XVIII-lea, care au fost publicate abia in 1860 la Timisoara sub titlul "Povesti culese si corectate" de E. B. Stanescu Aradeanul. Cele mai complete antologii de basme populare sunt alcatuite de Petre Ispirescu-1872 "Legendele si basmele romanilor", I. Pop Retegan-1822 "Povesti ardelenesti" si Ovidiu Barlea-1966 "Antologie de proza populara epica". Unii culegatori de folclor, ca Petre Ispirescu, cizeleaza si prelucreaza textele culese, altii, precum Ovidiul Barlea, consemneaza materialul cules fara sa intrevina asupra textului.

Basmele culte din literatura romana, scrise de autori cunoscuti, prelucreazasau dezvolta teme diverse: mitologice (Al. Odobescu-"Fat-Frumos cel cu noroc la vanat"), folclorice (Mihai Eminescu- "Fat-FRumos din lacrima", Ioan Slavici- "Zana zorilor"). Creatiile culte poarta amprenta stilului particular al autorului acestora, spre deodebire de cele populare, care nu au un autor cunoscut, ele fiind rodul colectivitatii si a unei mentalitati arhaice, ce inmagazineaza o experienta milenara.

Basmul este o specie a genului epic in proza, rareori in versuri, in care personejele supranaturale dar si reale trec prin intamplari fabuloase pentru a sustine ordinea valorica a binelui. In "Estetica basmului", G. Calinescu afirma ca acesta "e un gen vast", dapasind cu mult romanul, fiind mitologie etica, stiinta si observatie morala (etimologia . ).

Diferenta majora care marcheaza cele doua tipuri de basm este determinata de cunoasterea autorului in basmul cult. Indiferent daca aparitin literaturii culte sau populare, basmele sunt specii narative ample, cunumeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune ce implica fabulosul si este supusa uor stereotipii, actiuni care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.

Spre deosebire de basmul popular, care are o formula tipica, "A fost odata ca niciodata . ", cel cult poate avea stilizata aceasta formula, in functie de particularitatle stilistice ale prozei scriitorului. In "Danila Prepelac", formula tipica de inceput este redusa la un indice al localizarii "Era odata intr-un sat . ", corelat cu un vag temporal existand in "illo tempore" sau in "Povestea lui Harap-Alb" prin introducerea unui adverb cu valoare dubitative si ipotetica, introdus ca element mediator intre nedeterminarea temporala si vagul determinism spatial "amu cica era odata . ".

Printre trasaturile comune celor doua tipuri de basme, se afla tema, care confera o structura antitetica, bazata intotdeauna pr lupta dintre bine sir au, ce conduce spre un triumf al binelui, ceea ce impune de fapt o ordine etica.

Referitor la personajele intalnite pe parcursul actiunii, G. Calinescu afirma "Caracteristica basmului este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anume finite himerice, animale; si fabulele vorbesc despre animale, dar acestea sunt simple masti pentru felurite tipuri de indivizi. Fiintele neomenesti din basm au psihologia si sociologi alor misterioasa."

Un alt element comun celor doua specii narative il reprezinta triplicarea, iar tiparul narativ indiferent de numarul de secevente identificate de diferiti cercetatori este aproximativ acelasi. Atat in basmul cult cat si in cel popular, imparatul are trei feciori dintre care mezinul este cel care-si dovedeste vrednicia. De asemenea, in ambele tipuri de basm neofitul pornit    pe drumul initierii, trebuie sa treaca trei probe initiatice.

Personajul lui Creanga, prin raportarea de la conceptul de erou, indeplineste o multime de functii, cum sunt cele ale antagonistului, ajutoarelor, donatorilor, ca si in basmul popular de altfel, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.

In basmul popular sunt prezente clisee compozitionale, numere si obiecte magice. Un element de noutate specific basmului cult il reprezinta faptul ca drumul spre maturizare al eroului dobandeste o valoare si o atentie mult mai puternice prin functia initiatica in care parabola existentiala devine in mod particular o parabola de transformare a prostiei in istetime. In plus, autorul manevreaza cu atata maestrie destinul fiecarui personaj, incat ilustreaza o adevarata arta in conturarea situatiei in care viata le pune pe acestea, pentru a demonstra un percept moral pe care autorul si-l asuma din tezaurul de cultura folclorica.

Structura traditionala a basmului fixeaza elemente reale si fantastice intr-o tesatura compozitionala de la un text la altul, de la o varianta la alta.

Pentru ca textul apartine epicii populare, oralitate stiului se defineste ca o trasatura esentiala a basmului cult, care consta in structurarea firului narativ pe concentrarea etapelor nesemnificative si extensia unor episoade numai in momentele referitoare la protagonist, ce imprima textului un anumit ritm al desfasurarii evenimentelor.

Oralitatea stilului consta in primul rand dintr-o anume dispunere in fraza a cuvintelor, dupa o logica a zicerii si nu a scrierii, ceea ce creeaza o atmosfera de intimitate intre narator si naratar, prin implicarea unui stil confesiv. Astfel, in planul naratorului sunt presarate structuri lexicale desprinse din texte paremiologice, prin intermediul carora afirmatiile facute dobandesc valabilitatea unei legitati, iar naratorul nu este doar narator al afirmarii lor ci si al aprobatorului necesar.

Iata cum este caracterizat Danila in prima parte a basmului: "Dar cum am spus, omul nostru era un om caruia ii mancau cainii din traista si toate trebile cate le facea le facea pe dos", sau in partea finala "Prepeleac pusnicul se stricase acuma de tot cu dracu si ii venise acum si lui danila apa la moara", punandu-se in evidenta o trasatura a personei redata in caracterizarea directa prin apelul facut in permanenta la stilul colocvial.

Formularile paremiologice sunt introduse ca si in "Amintiri din copilarie", prin cateva semanteme de atentionare asupra spuselor ce urmeaza: "vorba veche: <<Tot un bou si-o belea>>", "dar este o vorba: <<Tot bogatul minteos si tanarul frumos>>", sau printr-un verb "dicendi": "Danila zice in gandul sau: <<Taci ca-I cu buche. L-am potcovit bine>>".

In planul personajului este folosita formularea identica, aceea din "Amintiri din copilarie", prin care se citeaza din intelepciunea populara pentru a da si mai multa credibilitate personajului, sporindu-se fondul de afectivitate si intelegere prin abordarea unui stil confesiv de tip persuasiv: "stii vorba ceea: <<da-ti popa pintenii si bate iapa cu calcaiele>>", sau prin folosirea unei expresii tipice: "sangele apa nu se face", sau a unei expresii ce a capatat valenta paremiologica.

Aceeasi trasatura a stiului apartinand basmului cult al lui Creanga se poate proba prin prezentarea zicerilor rimate si ritmate devenite tipice in contextual operei, fiind incluse atat planului naratorului "nici nu-ti pasa de Nastasa, de Nechita nici atata", "Dur la deal, dur la vale, unul mai da, altul mai lasa", sau in planul personajului "unde-I minte nu-I ce vinde, unde-I branza nu-I barbanta", "na-ti-o franta a ti-am dres-o! ".

In aceeasi ordine se inscrie folosirea onomatopeelor, care confera pitorec narativ si descriptiv epicului: "gansacul dorit de gaste tipa cat il tinea gura: << ga ga ga ga!>>", "hustiuliuc!", "harti! In colo, scarti! In colo! Carul se da inapoi", "hodorog! In colo, hodorog! Pe dincolo", a formulelor interjectionale: "-Aho! Car nebun, aho! ", "Na! ar mi-a trebuit, car am gasit!", "Ia, acu-I acu!", "Mai! Mai! Mai! Mai!", a expresiilor populare folosite uneori cu valoare locutionala: "a se asterne pe ganduri", "a marita capra", "a rupt-o de fuga", "am sa te var si eu in toate grozile mortii" (expresie ce contine si forma de viitor popular "am sa te var"), "nut e pune in poara", "scapand deasupra nevoii", "ca sa-l poata matura de acolo", "ii era acum lehamite de dansul", "nu-I pre aveni la socoteala".

Este impresionanta folosirea intrebarilor retorice, care in contextual abundentei dialogului amplifica valoarea expresiva a epicului la nivelul afectivitatii, sudand relatia narator-naratar. Ele au rolul de a-l transpune pe narator si de a-l face partas la problematizarea unei idei sau a unei stari de fapt: "Dar cine poate sta impotriva lui Danila Prepelac?", "Ce sa faca dracii?", "S-apoi ce este mai gingas decat ochiul?", etc. Acestora li se adauga propozitiile enuntiativ-exclamative, foloste cu aceeasi valoare: "Saracul Prepeleac. Pe semene blestemul gastelor vaduvite l-au ajuns, sarmanul!", "Doamne, multe mai are de patimit un pusnic adevarat cand se departeaza de poftele lumesti si gandeste la fapte bune!". Se poate observa cu usurinta ca aceste propozitii imbraca functia ironica, care in contextual operei lui Creanga are valenta umoristica, sin u de sanctionare a personajului.

Tot in maniera umoristica este prezentata si modalitatea de transpunere a elementelor fantastice in planul realului prin umanizare sau caricaturizare. Astfel, dracul este vazut de familia lui Danila ca un bivol: "Copiii si nevasta lui, cand au vazut un bivol zburand pe sus, au rupt-o de fuga inspaimantati", iar din perspectiva lui Danila este numit printr-un eufemism: "Michiduta", "Sarsaila" sau "Spurcatilor".

Pentru a accentua trasaturile omenescului, Creanga ii atribuie dracului sentimente: "Apoi lasa banii si se intoarec in helesteu, unde gaseste pe Scaraoschi tare mahnit", sau il transpune intr-o ipostaza specific umana: "Danila se tien cu mana de inima, razand de prostia dracului; iaca si acesta se intoarna gafaind".

Dimensiunea moralizatoare a basmului implicit atat victoria binelui asupra raului, cat si conturarea unei tipologii care pune in valoare atributele esentiale existentiale. Pentru autorul anonim al basmelor populare, discursul narativ echivaleaza cu respectarea unui ritual apropiat actualizarii mitului, a istoriilor fabuloase dntr-un timp nedeterminat, care si-au pierdut functia magica de invocare a unor forte supranaturale si pastreaza numai placerea zicerii ca pe o froma a copilariei spiritului de calatorie imaginara intr-un spatiu al obiectivitatii.

In raport cu basmul popular, fabulosul cult opereaza in tiparul traditional cu bucle narative care amana prin extensie restabilirea echilibrului si rasplata eroului. Caracterul elaborate al textului asociaza inedit elemental autohton traditional cu motive universale pe o trama de sorginte mitica.

Epicitatea este diluata de structuri dialogale, sau de fraze rimate si ritmate.

Schematismul categorial aproape clasic al personajelor dispare, naratorul omniscient observa particularul, detaliul de viata, surprinzandu-si eroii in evolutie cu atat mai mult cu cat Creanga se opreste asupra trairilor interioare, analizand efectele unei anumite situatii sau relatii interumane din perspective spihologica uneori: "Na! Danila, zise el in gandul sau, asa-I ca-I sfeclit-o?", "<<Ia, acu-I acu>>, zise Prepelac in gandul sau oftand".

Basmul cult si basmul popular reprezinta chintesenta morala prezentata ca lectie de viata la care s-a ajuns prin condensarea uneie experiente milenare. Dupa cum se stie, marii scriitori clasici au avut convingerea ca o literature adevarata si duparbila nu se poate intemeia decat pe graiul viu al poporului, pe traditiile si istoria lui, intr-un cuvant pe "Marele spirit creator", fiind patrunsi de valoare inestimabila a folclorului si de raportul necesar al lioteraturii culte cu literature populara.

Trasaturile speciei

-Lupta dintre bine si rau, element de constructie si elemnt structural, ofera o dubla organizare structurala a textului.

-La nivelul epicului si la nivelul personajului, personajele devin concepte, principii morale existentiale: cinstea-dreptatea, bunatatea-rautatea, harnicia-lenea.

-Dezvoltarea numerologiei cu semnificatie mitica sau magica:

1> cifra infinitului si a monadei antinomice construita pe principiul biruintei binelui asupra raului.

3> cifra fatidica si cu implicatii mitico-magice-Sf. Treime

7> cifra ce indica parcurgerea unei etape initiatice

8> macheaza incheierea initieii, devine cifra initiatului

9> simbol al exorcizarii sau al realizarii chatarsisului prin foc sau logos

12> an cosmic, indica o initiere completa (mitologia chineza), face trimitere la cele 12 munci ale lui Hercule, cu valente initiatice

13> cifra malefica

24> valentele hiperbolizate ale initierii, dubla initiere.

-Folosirea formulelor tipice initiale la Creanga ("amu cica era odata", "era odata"), mediane (" ca de aicea in poveste mult mai este", "si calul teleap, teleap, teleap", "si Dumnezeu san e tie", formula repetativa in basmele lui Creanga, urmata de o formula paremiologica sau de sintagme ritmate), finale ("si-am incalecat pe-o sa si v-am spu spovestea asa). Pentru a se intari valoarea formulei initiale de trecere dintr-un plan al realului in cel al irealului se folosesc sintagme paradoxale construite din perspectiva estetica oximoronica: "pe cand facea plopul pere si rachita micsunele", "pe cand puricele se potcovea cu 99 de oca de fier si tot sarea pana-n naltul cerului."

-motivele specifice:

>motivul drumului initiatic

>motivul tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte

>motivul probelor trecute

>motivul probelor initiatice

>motivul padurii labirintice

>motivul pactului cu diavolul

>motivul braului Elenei Cosanzenei

>motivul fantanii

-Etimologia basmului este din limba slava: "basne"= scornitura, minciuna

Danila Prepeleac

-Titlul este augmentativul lui "Dan"="cel daruit de Dumnezeu". Este o modalitate de anticipare a evolutiei personajului prin conotarea onomasticii. Asocierea numelui cu supranumele "Prepeleac" ofera posibilitatea asocierii elementului concret prepelac, care devine simbol al verticalitatii, convertit axiologic in devenire ascensionala, cu numele Danila, care reprezinta treptele pe care le urmeaza personajul pe axa devenirii, reprezinta in ordine conceptuala asocierea materialitatii cu spiritualitatea lumii. Personajul este eponim.

-Formula de inceput "era odata" se abate de la formula tipica initiala, introducandu-se prin folosirea timpului trecut, semn al iterativitatii actiunii, urmat de adverbul de timp "odata", un timp redundant, deci repetabil, inscris pe dimensiunea timpului etern, care capata valente mitologice. Timpul este asociat unui topos nedeterminat, regasibil oriunde in spatiul geografic: "intr-un sat".

-Prezentarea personajelor ce urmeaza descrierii cronotoposului retine elementele semnificative in constructia acestora, deoarece intentia auctoriala este de a le conceptualiza din perspectiva preceptelor morale avand ca principiu estetic antinomia.

-Intriga declanseaza plecarea lui Danila la targ, inscriindu-l pe drumul devenirii initiatice. Motivul drumului cunoate trei etape:

=> etapa senzoriala/empirica redata prin motivul trocului, in care Danila cunoaste o involutie in planul materialitatii dar o evolutie in planul spiritual, deoarece reuseste sa faca diferenta inte calitate si cantitate.

=> a doua etapa este cea a cunoasterii intuitive, redata prin simbolul deschiderii platonicianului ochi al intuitiei, prin constatarea la care ajunge Danila: "unde-I minte nu-I ce vinde, unde-I branza, nu-I barbanta".

=> a treia etapa este etapa gnoseologica. Cuprinde mai multe probe initiatice. Etapa gnoseologica este similara parcurgerii labirintului dupa ce personajul pare sa fi parasit de buna voie spatiul securizant al edenului familiei si sa fi coborat in infernul cunoasterii vietii. Intentiile de a construi o biserica sunt pornite de la o monstruoasa devenire a personajului prin incalcarea tuturor principiilor morale (minte, fura, inseala asteptarile familiei). Lupta in care se inscrie Danila cu fortele raului este de fapt o modalitate de convertire a propriei esente a raului si de educare a vointei prin invingerea raului care genereaza defectele omenesti. Prin evocarea personajului malefic "dracul", autorul Creanga doreste sa puna in evidenta cat de mult se adancise Danila in afundul necunoasterii, prin neputinta de a se initia, deorace nu existase premise pentru a-si putea valorifica si calitatile pe care si le constientizase dupa parcurgerea etapei senzoriale, prin acea formulare laconica "unde-I minte nu-I ce vinde, unde-I branza nu-I barbanta." Personajul malefic, simbol al conceptului de rau prin raport cu care se stabileste conceptul de bine, cu care este investit acum Danila, este asociat si cu un topos care-I desavarseste prin hiperbolizare caracterizarea, ca ipostaza a raului.

-Pentru recuperarea estetica a personajului Danila, deoarece el fusese raportat la conceptul binelui, reprezentat de fratele sau, autorul creeaza personajul desavarsit in rau/absolutizat in rau, diavolul, la care se raporteaza Danila, din perspectiva structurii estetice a basmului.

-Pentru fiecare proba initiatica, Danila valorifica discrepanta dintre esenta si aparenta, calitate si cantitate, aproape si departe, gnoseologia lumii.

-Ultima proba initiatica are functie catharsica si este redata prin forma de magie a cuvantului, rostit in inlantuiri imprecative, care capata valente incantatorii rostite de copiii lui Danila, investiti cu functia simbolico-estetica (in basm) a puritatii.

-Basmul are cateva particularitati ce tin de arta narativa a lui Creanga:

>raportarea personajelor la "Amintiri din copilarie"

>respectarea veridicitatii redactat prin inter-relationarea cauza-efect

>oralitatea stilului prin formulele paremiologice si zicerile ritmice, prin regionalisme.