 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE LITERE
Etnografie
Capitolul 1: Cadrul natural
1.1. Considerente etno-geografice
Lucian Blaga spunea ca Vesnicia, adica Dumnezeu, s-a nascut la sat. Indiferent ca vorbim de campie, de ses, de deal sau de munte, satul romanesc are acel specific al sau care il face aparte, un adevarat rai, asa cum suna si versurile Mioritei: Pe-un picior de plai/ Pe-o gura de rai. Pentru a intelege viata taranului roman trebuie mai intai sa aruncam o privire asupra mediului sau natural care ii determina de multe ori universal spiritual. Pentru omul modern diferenta dintre rural si urban este aproape imposibil de rezolvat, astfel ca, taranul a ajuns, cu tot cu locuinta, obiect cultural, amintire culturala, singurul sau refugiu gasindu-se acum in muzee.
Cand
vorbim de folclorul romanesc vorbim despre un mod viata, despre o
tipologie umana care nu si-a schimbat cu nimic
infatisarea, in unele regiuni, de mai bine de sute de ani. Cele
mai importante zone folclorice sunt: Maramures
(evidentiat prin constructii din lemn, costume si ceramica); Bucovina (unde se pastreaza ca
mestesuguri tesutul si construirea de biserici);
Maramuresul este alcatuit din patru zone (etno-folcorice) distincte: Tara Chioarului, Tara Lapusului, Tara Maramuresului (jumatatea de nord-est a Maramuresului Istoric), Tara Codrului (partea de sud-vest), alaturi de regiunea Baia Mare. Ca suprafata, acesta are 6.215 km˛ (2,6% din suprafata tarii). Conform datelor recensamantului din populatia judetului era de 194.619 de locuitori, dintre care 57,9% romani, 20,9% evrei, 11,9% ruteni (ucrainieni), 6,9% maghiari, 2,0% germani s.a. Din punct de vedere confesional a fost inregistrata urmatoarea alcatuire: 64,4% greco-catolici, 21,0% mozaici, 6,4% romano-catolici, 5,3% ortodocsi, 1,8% reformati. Atestat documentar din secolul al XIV-lea, satul Ieud face parte din asezarile care se gasesc raspandite de-a lungul vaii Ieudisorului.
In anul 1936 lua fiinta Muzeul Satului Romanesc, la initiativa Scolii Sociologice Romane, infiintata si condusa de Dimitrie Gusti. Ideea unui astfel de muzeu era mai veche, ea apartinand scriitorului Alexandru Odobescu. Initial muzeul se intindea pe o suprafata de doar 5 ha si cuprindea doar 30 de case din diferite zone ale tarii.
1.2. Personalitati maramuresene
Pentru ca gospodaria pe care o studiem apartine zonei Maramuresului, consideram ca este bine sa amintim si principalele personalitati ale etnografiei romanesti care isi au originile in aceasta zona. Astfel, observam ca in Mararanures nu doar creatia populara manifestata la gradul artistic este la ea acasa ci si cercetarea stiintifica a creatiei populare.
Mihai Pop (1907-2000) a fost doctor in stiinte filologice al Universitatii din Bratislava; doctor docent in stiinte filologice al Universitatii din Bucuresti; director al Institutului de Etnografie si Folclor; presedinte al Societatii Internationale de Etnografie si Folclor; membru al Academiei Americane de Studii Sociologice; redactor-sef al Revistei de Folclor. Laureat al Premiului International "Herder" (1967). Membru al Academiei Romane.
Ioan Chis Ster (1937-2006) a fost profesor universitar la Universitatea de Nord din Baia Mare. Doctor in filologie. A fost coordonatorul lucrarii: "Antologie de folclor din judetul Maramures" (1980). Coautor al monografiei "Graiul, etnografia si folclorul zonei Chioar" (1983) - premiul "Timotei Cipariu" al Academiei Romane (1985).
Mihai Dancus este muzeograf. Doctor in etnografie si folclor. Director al Muzeului etnografic din Sighetu Marmatiei. Membru al Asociatiei Europene al Muzeelor in Aer Liber. Presedinte al Asociatiunii pentru Cultura Poporului Roman din Maramures.
Pamfil Biltiu este considerat ultimul culegator de folclor autentic pe care l-a dat Maramuresul.
Dumitru Pop este profesor la Facultatea de Filologie din Cluj. Membru al Comisiei de Folclor al Academiei Romane.
Capitolul 2: Istoricul casei
2.1. Scurt istoric
Gospodaria din imagine (si studiata de noi) este din satul Ieud, judetul Maramures si dateaza din 1890 fiind transferata, in muzeu, in 1936. Asadar face parte din primele 30 de asezari initiale din anul inaugurarii muzeului. Casa taraneasca este de cele mai multe ori o opera de arta. Este si cazul de fata. Ea apartine unei categorii de tarani liberi numiti nemesi. Acest lucru se poate observa cu usurinta din dimensiunile ei cat si ale anexelor sale. Este o constructie impunatoare (evident pentru 1890) si prezinta caracteristicile arhitecturale specifice artei native taranesti, dar si pe cele ale zonei Maramuresului. Ieudul este una din cele mai vechi asezari ale Maramuresului, locuita din timpuri stravechi de dacii liberi. Cea mai importanta constructie o reprezinta Biserica din Deal Ieud, numita si Biserica din Deal sau Biserica Balcului, este considerata ca fiind cea mai veche constructie de acest fel din Maramures (1364); pictura, realizata in stil bizantin, a fost executata de pictorul Alexandru Ponehalschi, originar din Berbesti, pe lemn in anul 1782; este recunoscuta de UNESCO ca fiind parte din patrimoniul universal.
Capitolul 3: Materiale de constructie
3.1. Arhitectura populara
Arhitectura maramureseana traditionala ocupa un loc de frunte in arta prelucrarii lemnului din Romania. Originalitatea satelor din zona consta in portile sculptate.
Casa este construita din cununi de barne de brad, asezata pe un soclu scund de piatra, fiind inconjurata, pe trei laturi, de prispa ai carei stalpi sunt uniti prin arcade.
Vorbeam despre impunatoarele anexe ale casei pe care am ales sa o studiem. Se remarca in primul rand acesta anexa folosita ca spatiu de depozitare, o magazie la sol, realizata in aceeasi maniera cu locuinta propriu-zisa avand aceesi forma si structura exterioara.
Pentru a da o imagine cat mai copleta vietii rurale, in timp, muzeul a adaugat si alte obiecte care sa dea un ansamblu cat mai veridic vietii rurale. Trebuie spus ca aceste adaosuri nu sterg din originalitate ci o intregesc dand astfel un tablou cat mai complex al vietii rurale.
Sa ne gandim o clipa la celebrele care de lupta ale faraonilor sau ale cezarilor romani. Multi din razboinici au fost ingropati alaturi de aceste care de lupta in morminte complicate cu elaborate camere mortuare. In Grecia antica a poseda un cal echivala cu a fi nobil, a face parte din aristocratie, a fi printre elite. Vremurile sau schimbat si o simpla caruta abia mai aminteste de incarcatura simbolica pe care o poarta. Pentru maramureseni, caruta era intr-un fel vitala avand in vedere relieful zonei dar si grele ierni in care casele ramaneau mai de fiecare data izolate. In acesta zona erau preferate carutele acoperite sau carutele cu coviltir folosite atat la muncile campului dar mai ales la negot, multi maramureseni coborand in adevarate caravane, in astfel de carute, in satele de campie.
Mentalul colectiv al satului romanesc a avut un caracter comunitar, evidentiat, in primul rand, pe traditii. Satul romanesc si-a dezvoltat forme specifice de trai in conformitate cu necesitatile vietii traite in comun.
Vorbeam de arta ca norma a vietii de zi cu zi. Imaginile alaturate reprezinta stalpii usii de prispa. Sunt ciopliti dintr-o singura bucata de lemn si incrustati in ansamblu. Ei fac dovada faptului ca in arta populara, considerata rudimentara, nimic nu este intamplator. Si pentru ca a venit vremea sa vorbim despre utilizarea lemnului ca material de constructie sa spunem ca mesterul popular cunoaste intrebuintarea adecvata a fiecarei esente lemnoase: bradul si stejarul pentru constructii; fagul pentru lazi de zestre; cornul si alunul pentru bate ciobanesti;frasinul pentru cadre de usi si ferestre; paltinul si teiul pentru furci de tors, linguri.
In arta romaneasca a prelucrarii lemnului, stilul ornamental predominant este cel geometric, dar in decorul obiectelor din lemn sunt intalnite si motive florale, zoomorfe si antropomorfe. In diferite regiuni ale tarii, stalpii casei pot fi rotunzi, in forma de cruce, serpuiti cu diferite terminologii decorative: mar, roata, brau, creste in cruci, scara matei, serpi, zimturi, stea, para. Arta populara romaneasca isi are radacinile intr-un trecut istoric tumultos; avand caracteristicile marilor civilizatii: greaca, romana, bizantina, elemente ale acestor civilizatii putand fi regasite in viziunea originala a mestesugurilor.
Capitolul 4: Componenta gospodariei
4.1. Constructiile populare - adevarate opere de arta
La intrare se remarca o poarta monument pe care se distinge in relief crucea maramuresana, in fapt, o veritabila troita. Cruce e un cuvant provenit din limba latina de la crux, crucis Este unul dintre simbolurile cele mai raspandite si in acelasi timp printre cele mai vechi. Se gaseste pictat sau scrijelit in pesterile preistoriei cat si in Europa precrestina a fost un simbol predilect al celtilor. Dupa zona in care a aparut ca obiect material si nu ca obiect spiritual crucea se imparte in:
Taranul roman a vazut mereu in cruce simbolul crestinismului, al lui Dumnezeu revelat si nu intamplator a asezat acest simbol pe portile sale. Acest lucru este specific maramuresenilor. In alte regiuni, crucile de pe porti sunt mai mult scrijelituri si nu pot fi comparate cu tipurile de cruci ce se gasesc si in imaginea alaturata:
Poarta, dupa cum vedem, prezinta trei cruci. Putem interpreta acest lucru ca simbol al Sfintei Treimi, dar este mai mult ca sigur ca, in simplitatea sa, mesterul popular a stiu sa puna in acelasi loc sacrul si profanul. Atat pe poarta mica pe care intra oamenii, cat si pe cea mare pe care intrau turmele sau carele este prezent simbolul crucii ca o binecuvantare, ca o ruga pentru sanatatea celor care trec pe sub ele, fie ca este vorba de oameni sau de animale. Dupa cum se stie existau mesteri populari care lucrau asemenea bazoreliefuri in lemn. Cu siguranta ca tot ei realizau si bisericile de lemn sau ornamentele acestora. Chiar si centrul Bucurestiului intalnim o astfel de Troita maramuresana de tip cruce celtica, in zona Piata Romana.
4.2. Substituirea de motive
Pentru a defini mai bine simbolistica schimbarii (substituirii) crucii cu motivul soarelui in sculptura portilor din Mararamures dam mai jos versurile baladei Soarele si Luna :
Umbla, frate, mandrul soare,
Umbla, frate, sa se-nsoare
Noua ai
Pe noua cai
Care noaptea pasc in rai.
Umbla cerul si pamantul
Ca sageata si ca vantul,
Dar toti caii-si obosea
Si potriva nu-si gasea
Ca sora sa Ileana,
Ileana Cosanzeana,
Ce-i frumoasa ca o floare
Intr-o iarna fara soare.
,,Surioara Ileano,
Ileano Cosanzeano!
Haideti sa ne logodim,
C-amandoi ne potrivim
Si la plete si la fete
Si la dable frumusete.
Eu am plete stralucite,
Tu ai plete aurite,
Eu am fata arzatoare,
Tu, fata mangaietoare.'
,,Alei, frate luminate,
Trupusor far' de pacate,
Nu se afla-adevarat
Frati sa se fi cununat.
Cata-ti tu de cerul tau
Si eu de pamantul meu,
C-asa vrut-a Dumnezeu.'
Soarele se-ntuneca,
Sus, la Domnul se urca,
Domnului se inchina
Si din gura cuvanta:
'Doamne sfinte,
Si parinte!
Mie timpul mi-a sosit,
Timpul de casatorit,
Si potriva n-am gasit
Ca sora-mea Ileana,
Ileana Cosanzeana'.
Domnul sfant il asculta
Si de mana mi-l lua
Si prin iaduri mi-l purta,
Doar ca l-ar inspaimanta,
Si prin rai inca-l purta,
Doara ca l-ar incanta,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Cuvanta cu graiul sau,
Iar cand Domnul cuvanta,
Lumile se destepta
Si cu drag il asculta.
Cerurile stralucea,
Norii din senin pierea:
,,Soare, soare luminate,
Trupusor far' de pacate,
Raiul tu l-ai petrecut
Si prin iad inca-ai trecut,
Ce mai zice gandul tau?'
,,Zice ca sufletul meu,
Aleg iadul chiar de viu
Numai singur sa nu fiu,
Ci sa fiu cu Ileana,
Ileana Cosanzeana!'
Soarele se cobora,
La sora lui se oprea,
Mandra nunta pregatea,
Pe Ileana si-o gatea
Cu peteala de mireasa,
Cununa de-mparateasa,
Si rochita netesuta,
Din pietre scumpe batuta.
Apoi mandri, el si ea
La biserica mergea.
Dar cand nunta se facea,
Vai de el, amar de ea!
Candelele se stingea,
Clopotele se dogea,
Sfintii fata-si ascundea,
Preoti in genunchi cadea.
Iar mireasa, vai de ea!
Frig de moarte-o cuprindea
Caci o mana se-ntindea
Si pe sus o ridica
Si-n mare mi-o arunca!
Valurile bulbucea,
Iar ea-n valuri cum trecea
Mreana de-aur se facea.
Soarele se-nalta sus,
Se lasa tot spre apus
Si-n mare se cufunda
La sora-sa Ileana,
Ileana Cosanzeana.
Iara Dumnezeu cel sfant,
Sfant in cer si pe pamant,
Mana-n valuri ca baga
Mreana-n mana-o apuca
Si-n ceruri o arunca
Si-n luna plina-o schimba,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Cuvanta cu graiul sau;
Iar cand Domnul cuvanta,
Lumile se spaimanta,
Marile se tupila,
Muntii se cutremura,
Cerul se intuneca:
,,Tu, Ileana Cosanzeana,
Sufletel fara prihana,
Si tu, soare luminate,
Trupusor far' de pacate!
Cu ochii sa va zariti,
Dar sa fiti tot despartiti.
Zi si noapte plini de dor,
Arsi de foc nestingator,
Vesnic sa va alungati,
Cerul sa cutreierati,
Lumile sa luminati!'
La romani, legenda soarelui este una din cele mai sentimentale. Soarele e un zeu frumos cu parul de aur, care, ca Apolon, in mitologia greaca, cutreiera cerul pe un car tras de cai. El doreste sa o ia de sotie pe sora sa, luna, dar interventia divina ii va desparti pentru totdeauna: "oare/ Und' s-a mai vazut/ Si s-a cunoscut,/ Und' s-a auzit/ Si s-a pomenit/ Sa ia sor' pe frate/ Si frate pe sor'?" Astfel, soarele si luna sunt reprezentati pe aceste porti la extremitati pentru a sugera despartirea lor, deasupra gasindu-se crucea care guverneaza ca simbol al divinitatii atat cerul cat si pamantul.
4.3. Constructii anexe
Constructia din imagine reprezinta un
Aci se regasesc alte doua simboluri, asupra carora nu mai insista: scara si banca. Bancile fac parte din cultura materiala a poporului roman fiind de asemenea, un loc de socializare cand sunt amplasate in afara gospodariei, la poarta, cum se spune in termeni populari. In cazul gospodariei de fata, o astfel de banca se gaseste si pe prispa. De obicei bancile de la poarta sunt ferite la adapost, ca in imaginea de fata, pe timpul iernii cand oamenii petrec mai mult timp in case.
Pentru a da o imagine cat mai veridica habitatului rural, cercetatorii Muzeul Satului au amplasat in curtea acestei gospodarii o fantana cu cumpana, mult mai sugestiva decat fantanile cu roata, intalnite mai degraba in sudul tarii.
Fantani de genul acesta sunt denumite si fantani ale satului, ele putand fi gasite si la rascruci de drumuri. Amplasate insa in cadrul gospodariei ele spun multe despre starea materiala a celor care beneficiau de o astfel de sursa de apa.
Capitolul 5: Distribuirea muncii in cadrul gospodariei taranesti
5.1. Componenta familiei taranesti
Familia are o independenta relativa fata de contextul social si economic, schimbarile ei se fac o data cu succesiunea civilizatiilor. Procesele de industrializare, de urbanizare, exodul rural, alfabetizarea masiva, asistenta medicala gratuita, mobilitatea sociala si teritoriala, modificarea relatiilor de proprietate devin componente fundamentale ale unei noi realitati la care familia, ca institutie, a trebuit sa se adapteze. Familia romaneasca a reprezentat (si ramane) o institutie sociala fundamentala. Studiile despre sociologia familiei s-au concentrat mai mult asupra interiorului familiei, in loc de a plasa familia in mediul larg al evenimentelor culturale, institutionale si istorice. Din pacate familia romaneasca si-a redus continuu dimensiunile: conform recensamintelor, daca in 1966 marimea medie era 3,2 persoane, in 1977 - 3,16, in 1992 - 3,07. Acestea sunt valori mult mai mici decat cele interbelice.
Familia, in societatea traditionala romaneasca, este alcatuita, initial, din sot si sotie, prin casatorie, intemeiaza o noua gospodarie. Pentru formarea noii familii traditionale este nevoie de pamant, primit mostenire de barbatii tineri si de o locuinta, care va fi construita impreuna cu neamurile, pe locul dinainte stabilit pentru ei, de catre socrii mari. Dupa ce va fi construita, casa va cadea, exclusiv, in grija femeii, care va fi responsabila de amenajarea ei. Casa si anexele sunt spatiul pe care femeia nu il va parasi decat pentru activitatile muncii agricole desfasurata la camp, alaturi de intreaga comunitate. La nivel ierarhic femeia se supune barbatului sau, considerat capul gospodariei.
5.2. Copii si folclorul copiilor
Una dintre cele mai relevante investigatii asupra folclorului copiilor este aceea intreprinsa de catre Emilia Comisel (1970: 180-190), pentru care folclorul infantil, parte integranta a culturii spirituale natinale, se afirma ca un gen aparte, cu un continut si cu moduri de realizare artistica proprii. Evoluand in timp, prin contributia diferitelor generatii de interpreti, folclorul copiilor, prin continutul si forma lui artistica, contribuie la cultivarea simtului estetic si moral al copiilor (1970: 190).
Folclorul copiilor constituie un gen de sine statator care insoteste activitatile copiilor in toate manifestarile acestora, dezvoltandu-se in timp in stransa legatura cu jocurile lor si cu educatia pe care o primesc in mediul familial, precum si in diverse alte medii sociale si institutionale. Trasaturile distinctive ale genului rezulta din particularitatile de varsta ale copilului, care determina anumite trasaturi de continut si modul de realizare a jocurilor: "natura si functia social-artistica a genului au necesitat o structura literara-muzicala proprie, potrivit gradului de dezvoltare psihica a copilului. Particularitatile de interpretare a versurilor - recitate intr-un anumit ritm, cantate sau gesticulate in stransa legatura cu jocul - , cat si tematica si procedeele de creatie artistica, cristalizate de-a lungul timpului in practica colectiva, deosebesc acest gen de folclorul maturilor" (Comisel, 1970: 180).
Datorita functiilor sale multiple, folclorul copiilor are un continut complex si eterogen, deoarece cuprinde piese create in epoci diferite, dintre care unele sunt preluari din folclorul adultilor. Cu toate acestea, intrucat folclorul copiilor este un fenomen viu, in continua transformare, preluarile din folclorul adultilor au suferit, in procesul de asimilare si de adaptare, anumite transformari in continut si in forma, pentru a corespunde nevoilor de joc ale noilor interpreti, precum si noilor functii atribuite.
In cantecele si scandarile din folclorul copiilor se pastreaza, asadar, vestigii ale unei stravechi culturi populare, constand intr-o serie de obiceiuri si de credinte parasite in timp de catre adulti, respectiv forme lexicale si morfologice vechi, diferite denumiri, precum si nume ale unor personalitati istorice etc. Acest fond stravechi, peste care s-au suprapus elemente si forme noi, oglindesc diferite epoci din istoria romanilor. Astfel, in Cantecul soarelui, unii cercetatori vad reminiscente ale cultului solar si ale obiceiurilor geto-dacilor de a trage cu arcul pentru alungarea norilor: "iesi, soare, din inchisoare / Ca e maine sarbatoare."
Intre caracteristicile acestor structuri lirice mentionam conservarea unor forme lexicale si morfologice vechi, cum ar fi denumirile unor numerale, forme arhaice iesite ulterior din limba uzuala, spre exemplu, articularea cu articol hotarat a unor numerale cardinale: " unile, doile unili, doilicingalapengo-rengo" . De asemenea, versurile copiilor cunosc o deosebita bogatie de forme arhaice, in ceea ce priveste dimensiunile (versuri de doua pana la treisprezece silabe) si structurile lor interioare. Folclorul copiilor releva, in acest sens, remarcabila capacitate de creatie si de inventie lingvistica a copiilor, pe baza unor procedee verbale arhaice. Dintre acestea fac parte: asocierea de cuvinte fara sens, din necesitati de rima si de ritm, tratarea fantezista a cuvintelor (si adesea a numelor proprii), repetarea ultimelor silabe ale cuvantului (mamaruta-ruta, gargarita-rita), schimbarea consoanei sau a silabei initiale (garza-barza, gargariti-margariti, frigura-migura) ,imbogatirea unor cuvinte cu ajutorul protezei unor consoane sau a unor silabe (ulcior-bulcior, aura-paraura, cutite-rascutite, buz-cotobuz, barz-cotobarz, ochi-bazaochi) etc. Intrucat acelasi cuvant a suferit numeroase transformari in procesul circulatiei orale, analiza acestor versuri din punct de vedere lexical si morfologic poate oferi date importante pentru studiul limbii populare in perspectiva diacronica. De exemplu, cifra unu este intalnita sub forma: una, uni, unele, unca, unica, unune, unilica, unilichi, unili, onca etc., la care se adauga formula-pereche: uni-noni, eni-meni, onca-donca-tronca etc.
Ca procedee artistice, frecvente sunt invocatiile, repetitiile (termeni, sintagme sau versuri), comparatiile, dialogurile si, mai ales, descrierile sub forma de povestiri simple, naive, respectiv folosirea numelor si a diminutivelor.
Creatiile literare apartinand folclorului copiilor cumuleaza o serie de caracteristici intalnite intr-o serie de alte specii consacrate ale folclorului literar romanesc, intre care, cantecele de leagan, descantecele (lirica populara), proverbele, zicatorile sau ghicitorile (literatura aforistica si enigmatica). Prin supletea versurilor, precum si printr-o serie de procedee verbale de creare a cuvintelor (inventia lingvistica), folclorul copiilor se apropie de cantecul de leagan si de descantec. Similitudinile cu procedeele literare specifice literaturii aforistice si enigmatice constau in aceea ca versurile din creatiile apartinand folclorului copiilor au, adesea, un colorit propriu, uneori enigmatic, realizat prin imbinarea intamplatoare si capricioasa a realului cu elemente fantastice ori prin asocieri paradoxale intre cuvinte aparent fara sens.
Luand in considerare criteriile conjugate ale originii, ale structurii si ale finalitatii folclorului copiilor (Comisel, 1970: 181-190), cele mai cunoscute specii ale folclorului copiilor sunt clasificate in trei categorii importante: 1. cantecele-formule, 2. recitativele-numaratori (formule de eliminare, "sorti") si 3. literatura propriu-zisa, asimilabila folclorului copiilor, respectiv: a. versurile cantate (versurile care insotesc dansul), b. versurile recitate (versuri cu sau fara rima care insotesc jocurile cu desfasurare complexa), c. formulele cumulative, d. pacalelile, e. cimiliturile, f. framantarile de limba. Cu toata diferenta de tematica si de continut dintre aceste categorii, procedeele stilistice utilizate sunt, in general, comune.
1. Cantecele-formule sunt creatii cu un fond si cu functii stravechi, oglindind lupta omului impotriva fortelor ostile ale naturii, pentru asigurarea sanatatii si a bunastarii.
Versurilor li se atribuia o forta magica si erau insotite de anumite practici, caracteristice unei stravechi culturi populare.Preluate de copii, in procesul complex de transmitere a traditiei, ele si-au pierdut treptat sensurile si functiile originare, devenind auxiliare ale jocului. Din acest punct de vedere, in aceste adevarate vestigii ale culturii noastre populare pot fi recunoscute doua straturi constitutive, un substrat initial si un superstrat adaugat ulterior, prin diverse suprapuneri si sedimentari ulterioare, ale caror imagini si elemente de expresie se intrepatrund. Procedeul artistic care poate fi recunoscut cel mai frecvent in cantecele-formule este invocatia . Recurente specifice:
Invocarea unor realitati sau a unor fenomene ale naturii: soarele, luna, stelele, ploaia etc.;
Invocarea unor vietati si a unor plante: fluture, furnica, gargarita, barza, cioara, arici, curcan, soparla, tantar, papadie etc;
Invocarea unor obiecte neinsufletite: fluier, fum, titirez, flori de "mizilic"etc.;
Invocarea unor instante, a unor entitati sau a unor personaje fantastice, cu atribute pozitive sau negative: aura-paraura, auras-pacuras, dracul, cotcodet, piticul etc.
Invocarea unor boli personificate: frigura-migura, frigurile, furnica etc.
Copilul invoca luna noua pentru a-i da sanatate si bani, dar recurge la elemente realiste:
"Luna, luna noua,/Taie painea-n doua/Si ne da si noua,/Tie jumatate,/Mie sanatate ()Si-o corfa de oua/Si-o litra de vin/Sa ne veselim."
Copilul cere soarelui, dupa caz, sa straluceasca ori sa se ascunda in nori, fie ademenindu-l, fie amenintandu-l:
"Luci, soare, luci,/Ca-ti da baba nuci/Si unchiasul mere dulci" sau
"Iesi, soare, din'chisoare/Ca te-asteapta-o fata mare/Cu cercei de ghiocei,/Cu salba de noua lei;//Iesi, soare, din'chisoare/Caci te tai/C-un mai,/ C-un pai,/Cu sabia lui Mihai."
In unele cantece-formule, in care sunt invocate entitati supranaturale sau personaje fantastice, sunt pastrate reminiscente din medicina populara empirica. Invocatiile din aceste cantece-formule imbina atat elementele fantastice, cat si elementele realiste, caractiristice determinismului psiho-social din cultura populara:
"Auras, pacuras,/ Scoate-mi apa din urechi/ Ca ti-oi da parale vechi./ Scoate-mi-o din amandoua/ Ca ti-oi da parale noua"();
"Aura, paraura,/ Scoate-mi apa din butoi/ Ca te soarbe un cotoi,/ Ca te tai si te omor/ Cu codita de topor ()Scoate-mi apa din urechi/ Ca-ti dau pita cu curechi();
"Frigura-migura/ Nu mu lua pe mine,/ Ia-l pe cel din garla().
Unele cantece-formule, avand functie medicala curativa, fac aluzie la imbracamintea taranului. Este invocata, in acest sens, fie furnica, fie titirezul (Cantecul pentru titirez):
"Iesi, furnica, din picior/ Ca ti-a murit un fecior/ Cu camasa de fuior,/ Cu guleru pistricior()Care, care? al mai mic/ Cu camasa-n borangic"();
"Sfar, sfar, sfaraiac/ Cu minteanul de siiac/ Si pe soare, si pe ploaie/ Cu caciula dintr-o oaie."
Cantecul ariciului - insotit de zgomote facute cu obiecte de tabla - are la baza motivul casatoriei animalelor. Bogatia rimelor interioare da versurilor muzicalitate, vioiciune, dramatism si umor:
" - Arici, arici, pogonici,/ Ce-ai catat pe aici?/ - Am catat sa ma-nsor/ Sa iau fata lui Mosor/ Cu cercei de ghiocei,/ Cu salba de noua lei./ Si ia zestre noua teste/ Si-un ogar,/ dupa car."
Cantecele pentru pasari sunt de origine mai noua. Unele folosesc elemente onomatopeice:
"Titindei, titindei,/ Iesiti, copii, pe bordei".
Aceleasi imagini familiare copilului le intalnim si in Cantecul pentru curcan:
"Sac ca n-ai margele/ Rosii c-ale mele,/ Sac ca n-ai oprege,/ Cin' te mai alege?"
In Cantecul pentru fluier strabat ecouri ale unor epoci trecute:
"Fluierisca-risca,/ Iesi din titirisca,/ Ca vin turcii/ Si-ti mananca pruncii."
In alte cantece-formule, recunoastem reminiscente ale unor obiceiuri si practici populare:
"Papadie, die,/ A murit Ilie/ Pe o scandura lata/ Si-l boceste-o fata()
Da-i colac si lumanare/ Si panza de sufletul ce-l are().
In concluzie, observam ca versurile din aceasta specie oglindesc increderea copilului in fortele sale, in raporturile cu natura, relevand tendinta de stapanire, de dominare a acesteia.
Mai remarcam, de asemenea, ca procesul de transformare a elementelor traditionale este intens si general, noul patrunzand pe diverse cai, intre care: schimbarea vechilor functii ale cantecelor-formule (care determina cele mai multe modificari), circulatia motivelor de la o piesa si de la o categorie la alta si adaugarea unor imagini noi.
2. Recitativele-numaratori - grup de versuri recitate intr-o ritmica precisa, in scopul de a se alege, prin eliminare, copilul care va avea un anumit rol in joc - ocupa un rol important in folclorul copiilor. Recitare e insotita de o anumita gesticulatie. Si in aceasta specie se observa preocuparea copilului de a folosi imagini din lumea inconjuratoare. Jocul se imbina cu dorinta de a invata prin imitare, ceea ce ii confera o deosebita valoare educativa. Prozodia este libera sau este versificata. Indiferent de tipul de prozodie folosit, versurile sunt structurate intr-un tot unitar, printr-o formula ritmica.
Recitativele-numaratori au o larga raspandire sociala si geografica. Asemanarea lor cu cele ale altor popoare reprezinta cazuri de imprumut sau de poligeneza. Elementele similare se refera atat la motive, cat si la procedeele de creatie a imaginii poetice. Cu toate acestea, viata intensa a recitativelor, libertatea interpretilor de a le modifica dupa fantezia, educatia si gustul lor precum si circulatia lor orala explica numarul impresionant de variante ale acelorasi texte.
Recitativele-numaratori se caracterizeaza, dim punct de vedere textual -tematic, printr-o mare varietate a reprezentarilor literare ale realitatii de referinta, in imagini plastice vii.
Tema realitatii familiale:
"Una, doua, trei,/ Baba la bordei/ Curata ardei/ Pentru mos Andrei."
"Are tata patru boi/ Si din patru vinde doi,/ Face rochie cu volan/ Si i-o vinde lui Ghivan,/ Lui Ghivan cu nasu rosu,/ Bata-l focu, mincinosu ()."
Tema lumii animale poate fi intalnita in diferite ipostaze, imaginile din lumea animala (tema nuntii animalelor, spre exemplu) aparand frecvent in forma unor descrieri naive:
"Vine rata de la balta/ Cu codita rasfirata/ Si face de-un ousor/ Si i-l da lui Nicusor()."
"Sapte gaste potcovite/ Au plecat sa se marite,/ Dar cocosul caraia/ Taci, taci, nevasta mea,/ Ca nici dracu nu te ia."
Tema impuscarii din greseala, frecventa in folclorul adultilor, este modificata si adaptata la ritmica specifica a numaratorilor:
"Tata m-a aflat/ Si m-a impuscat/ C-o pusca de soc/ Care nu ia foc/ Decat face: poc!();
"Arde podul Mogosoaiei/ Si gazeta Morosoaiei./ Las sa arza, ca nu-mi pasa/ Ca Lencuta nu-i acasa/ Ca s-a dus la vanatoare().
Unele dintre aceste recitative-numaratori evoca realitati istorice, cum se intampla in cazul unui text care adapteaza un cantec istoric despre moartea lui Iancu Moruzi:
"Toc, toc, toc, toroboc,/ In gradina arde foc./ Las sa arda ca nu-mi pasa/ Ca Gheorghita nu-i acasa./ A plecat la vanatoare/ Sa vaneze caprioare./ Caprioare n-a vanat/ Si el singur s-a-mpuscat./ Tata plange, mama plange,/ Logodita varsa sange().
Tema scolii. Imaginile realiste din mediiul scolar confirma rolul acestor versuri ca un "auxiliar ludic al studiului":
"Enti, benti, treci la tabla./ Nu stiu lectia, domnisoara!/ Pentru ce n-ai invatat?";
"Unica, donica, trei surcele,/ Matematici, farmacele();
"Repetenta dupa use/ Bate toba la papuse().
Recitativele cu tematica sociala contamineaza din punct de vedere textual-tematic cu unele aspecte ale cantecelor-formule si sunt, cel mai adesea, preluari din folclorul adultilor, de unde unele contaminari cu recitativele cu tematica familiala, respectiv unele elemente de satira la adresa unor categorii social-istorice:
"Paste vaca mea/ Pe mosia ta";
"Ne-a manat boeru/ Sa pisam piperu./ Dar cu ce, cu ce, cu ce,/ Cu genunchile."
"Iesi, Mariti, pan afara/ S-auzi copiii cum zbiara./ Las sa zbiere, c-or tacea/ Numai eu sa am ce bea();
"Un tantar milionar/ A plecat la potcovar()";
"O soparla calatoare/ A-ntrebat pe servitoare/ Ce e azi si ce e maine./ Azi e ziua lu Ispas,/ Sa taiem un caine gras,/ Sa-i luam unturile,/ Sa ungem trasurile,/ Sa plimbam cocoanele()";
"Domnu dracu si-a spart capu/ Si s-a dus la farmacie/ Ca sa cumpere-alifie()";
"Una, doua, trei pitici/ Arde
moara Procovici./ Pompierii din Baneasa/ Au venit sa stinga
casa./ Pompierii din
Structuri si efecte stilistice. Versurile recitativelor-numaratori se pot grupa in mai multe categorii, dupa procedeul de constructie dominant:
cea mai bogata categorie cuprinde versuri formate prin enumerarea de la 1 la 3, la 5 sau la 10, pastrandu-se numai inceputul cifrei respective, la care se adauga o terminatie fixa:
" Unca, donca, trenca, panca, cinca, sonca, sincanonca, zenca";
" Unili, donili, tri, patronili";
uneori, fiecare cifra este insotita de un cuvant cu care rimeaza:
" Unu-donu, unele-dunele,/ Dole-ole/ Treile-undreile/ Noole-oole/ Zecile-berbecile/ Rastoarna copeicile".
Cea mai bogata categorie de recitative-numaratori cuprinde, asadar, versuri formate prin enumerare, de la unu la trei, la cinci sau la zece, uneori, la acestea se adauga versuri cu un continut naiv sau o scurta naratiune. De obicei, ultimul vers este o formula imperativa, pentru eliminarea copilului din grup:
" Sade barza pe cuibar/ Si numara ouale/ Cate unu, cate doua/()/ Cate zece/ Iesi berbece!;
" Unu, doi, trei, patru, cinci,/ Tata cumpara opinci,/ Mama cumpara secara,/ Dumneata sa iesi afara!"
" Unui Malea,/ Doua-i calea,/ Trei e rugu ciuturugu,/ Hai, du-te!"
o alta categorie se construieste pe imbinarea unor silabe si cuvinte fara un sens rational, concret, cu conditia de a corespunde cerintelor de ritm si rima:
" Ina, mina,/ Durdumina./ Treiar opa,/ Siticopa/ Si-o bobita, mazarita./ Lim, pom, pic,/ Talpa de voinic."
Efecte stilistice originale se obtin si prin asocierea versurilor constituite din silabe aparent fara sens cu versuri propriu-zise:
" Uniele, dodiele,/ Caraili,
recitativele-numaratori care imita sau parodiaza o limba straina.
In cadrul acestei categorii de versuri create din dorinta copilului de a imita sau de a parodia o limba straina, nesesizarea sensului si a formei sonore corecte da nastere unor variante hazlii, in deosebi cand sunt imperecheate in acelasi text cuvinte din mai multe limbi. Uneori prototipul parodiat poate fi recunoscut, alteori insa nu, atunci cand transformarile au fost foarte mari:
" Bonjur, luni./ Mersi, marti./ Madam miercuri,/ Ce mai faci?(.) Enten, tina,/ S-o raca, bina,/ Sao raca tica ta,/ Blen, belen, bus,/ Oua cu albus/ Si cu galbenus/ Pentru catelus (prototip francez si german);
" Pumna reta, pumna pi,/ Tapi, tapi gre urgi,/ Gri"(prototip francez);
" Ecata, becata, tucata, be"(prototip maghiar)
in recitativele-numaratori mai noi au fost introduse versuri epice sau lirice din folclorul adultilor sau din literatura scrisa. Acestea au fost, insa, integrate in ritmica specifica recitativelor, suferind, uneori, unele modificari mai semnificative:
" Galati, Braila,/ Oras frumos./ Ma duc calare,/ Ma-ntorc pe jos (.)."
Capitolul 6: Interiorul casei taranesti
6.1. Simboluri in interiorul casei taranesti
Casa cuprinde o tinda mediana, doua camere de locuit si o camara. Intr-una din camere se distinge cuptorul de dimensiuni mari, ridicat pe un soclu de lemn. Acoperisul este inalt, realizat intr-o forma care imita curgerea apei. Structura gospodariei impresioneaza si prin proportiile constructiior anexe: sura si oborocul.
,,
De remarcat ca activitatea taranilor liberi si nu numai a lor are legatura directa cu arta. Orice obiect casnic este, in primul rand, un obiect cu valoare artistica. Un ulcior nu este un simplu ulcior asa cum o patura nu este o simpla patura. Taranul a stiut sa isi infrumuseteze atat locuinta cat si sufletul. O importanta sporita o avea vatra casei in directa legatura cu simbolistica pe care o avea focul in cadrul universului taranului roman. Vatra este punctul central in jurul caruia se organizeaza spatiul domestic taranesc. Cu ocazia marilor sarbatori: Sfantul Gheorghe, Lasata Secului, Joia Mare, taranii faceau in ograda, pe camp, la rascruci, un foc ritual. Se credea ca focul ritual asigura caldura soarelui pentru oameni, animale sau ca are o functie purificatoare care tine la distanta demonii, vrajitoarele, puterile malefice personificate sau nu. Noul nascut era tinut pe vatra timp de trei zile pana la venirea Ursitoarelor, de asemenea, vatra era maturata cu o matura folosita doar pentru asa ceva. Daca focul din vatra se auzeau anumite sunete, taranii credeau ca se schimba vremea sau ca te vorbeste cineva de rau. Romanii nu au totusi o divinitate care sa le protejeze locuinta asa cum romanii ii aveau pe Lari. Omul vechi traia inconjurat de mituri si asta se vede cel mai bine din constructia locuintei sale.
Bibliografie selectiva:
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
