Fat-Frumos din lacrima de Mihai Eminescu - prezentare generala

Fat-Frumos din lacrima de Mihai Eminescu - prezentare generala

Fat-Frumos din lacrima este un basm cult, cu care Eminescu ne calauzeste in amandoua emisfere, prin fabulosul folcloric si miraculosul mitologic. Acesta seamana la prima vedere cu basmele lui Creanga sau Slavici, insa este mai lirica, incarcata cu imagini poetice si metafore. Pe de o parte foloseste toate elementele supranaturale ale basmului popular, dar adauga in aceeasi masura si elemente din mitologia proprie, note descriptive de o mare putere de sugestie.

Folclorul a avut o importanta covarsitoare in opera lui Eminescu. Programul romanticilor au avut ca sarcina valorificarea creatiilor populare. Primul filosof si teoreitician, care a intuit importanta folclorului, si de la care s-au revendicat si romanticii, a fost Heder. Eminescu cunostea foarte bine operele filosofului inca din timpul studentiei din Berlin. Operele eminesciene se afla sub influenta puternica a folclorului, poetul fiind convins de faptul, ca "creatia culta trebuie sa se ridice pe pilonii creatiei populare" . Putem afirma cu indrazneala, ca Eminescu, probabil, nu ar fi ajuns poetul nostru national, daca nu s-ar fi inspirat din folclor. Romanticii germani considerau "basmul" o specie suprema, ca o sinteza "de poezie si filosofie" . Acesta a fost principala cauza a numarului prea mic al marilor creatori de basme culte.

S-au cautat modele populare pentru "Fat-Frumos din lacrima" atat in literature noastra, cat si in cea straina, insa fara nici un rezultat. Intr-o monografie a fost amintita un basm din tinutul Bihorului, intitulat Sfat-Frumos crescut din lacrima care ar putea servi drept un "posibil model" al basmului , care la randul ei a "influentat folclorul" .

In Fat-Frumos din lacrima apar personaje si situatii arhetipale, pe care Eminescu le-a preluat din basmul romanesc, acestea, desigur le-a prelucrat si stilizat inrt-o creatie originala, ca dovada a geniului sau.

Basmul "Fat-Frumos din lacrima" incepe cu o situatie initiala repetabila, fixata intr-un timp indepartat si neprecizat. Un element foarte important este cel religios, deoarece personajul principal al operei s-a nascut tocmai din lacrima Maicii Domnului, in spirit romantic acesta insemnand, ca este un produs al durerii, in acceptia ei cea mai deplina si sacralizata: " Induplecata de rugaciunile imparatesei ingenuncheate, pleoapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Imparateasa se ridica in toata mareata ei statura, atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse in adancul sufletului sau. Din momentul acela ea purcese ingreunata."

Conform schemei narative a basmului popular, Fat-Frumos creste intr-o luna cat altii intr-un an, iar cand ajunge la varsta barbatiei, pleaca in lume, fapt ce pune accent pe motivul calatoriei initiatice. Evenimentul care tulbura echilibrul initial este vrajba dintre tatal lui Fat-Frumos si imparatul vecin, conflict care dureaza de mai multe decenii.

Fat-Frumos ia o hotarare, conform careia il cauta pe imparatul vrajmas si ii pune capat vietii acestuia.    Cand ajunge la palatal imparatului este primit cu bucurie, tinerii de acolo devenind fratii lui de cruce. In virtutea acestui legamant, Fat-Frumos il izbaveste pe imparatul vecin de Mama Padurilor, pastrandu-se eternal conflict dintre Bine si Rau, cu Victoria celui dintai. Cum ne-am obisnuit deja la basme rasplata lui este Ileana, fiica Mamei Padurilor, pe care o ia de sotie. Eroul este nevoit sa parcurga sirul probelor initiatice. Eminescu implica in actiune personaje, ca Dumenzeu si Sf. Petru, care hotarasc destinul tanarului erou. Vremea mitica este vremea in care Dumnezeu umbla pe pamant. Pe langa personajele imprumutate din folclorul romanesc, Eminescu creeaza un personaj nou, care nu a existat pana acum in mitologia noastra. Acesta este Genarul, "om mandru si salbatic, ce isi petrece viata vanand prin paduri batrane . Genarul este personajul, care completeaza mitologia padurii, un asa numit zmeu, fara un aspect dizgratios , care, pe deasupra, este si un bun crestin, ceea ce este demonstrate si in opera: "puterea lui nu era in duhurile intunericului, ci in Dumnezeu". Iese la iveala, deci, si inventivitatea lui Eminescu, din punct de vedere mitologic, daruindu-ne un personaj ce lipsea din mitologia romana, care desigur se integreaza perfect in acesta.

Personajele basmului seamana cu eroii prozei eminesciene. Fat-Frumos si Genarul sunt eroi tipic romantici, niste titani. Portretul eroului principal are o conotatie a mitului orfic, el fiind un Orfeu autohton, care porneste de acasa cu doua fluiere la brau. Pe drum canta cu fluierele, care duce la coborarea naturii intr-o vraja extatica: "Vaile si muntii se uimeau auzindu-i catecele, apele-si ridicau valurile mai sus ca sa-l asculte, izvoarele isi tulburau adancul, ca sa-si azvarle undele lor, pentru ca fiecare din ele sa poata canta ca dansul cand vor sopti vailor si florilor". In toata opera este prezenta muzicaliatea: "Natura eminesciana este o natura muzicala, inundata de cantec" . Fat-Frumos are sentimental pantheistic al contopirii cu natura, asculta "rasuflarea calda si umeda" a Firii. In general eroii populari nu sunt in posesia acestor sentimente naturistice. Un alt lucru, care lipseste din spiritul folcloric este descrierea abundenta a naturii, ceea ce insa este specifica operelor eminesciene, folclorul fiind preocupat mai ales de anecdote si de desfasurarea epica.

Palatul fratelui imparat este asezata pe o insula, inconjurata de o natura edenica, acesta amintindu-ne de Insula lui Euthanasius din nuvela Cezara. Casa Mamei-Padurii se afla intr-o gradina, acesta fiind la fel un paradis terestru, in care culorile, sunetele si miresmele intrepatrund, tocmai ca in corespondentele lui Baudelaire. Si castelul Genarului se afla intr-un cadru de solitudine si maretie romantica, pe o stanca la marginea marii, avand o trufie aproape gotica. Un alt factor, care apare la Eminescu si nu este in folclor, este erotismul. Ileana este un fel de Cezara, care reclama iubirea: "eu ma iubeam cu tine"; "sa te iubesti cu mine". Eroii cad mereu intr-o grea somnie, ceea ce aceentueaza prezenta imaginilor hipnagogice. Motivul somnului este frecvent utilizat de Eminescu si este un concept al romantismului. Numeroasele aspecte terifiante si gotice, sunt, deasemenea demonstreaza inraurirea nuvelei romantice germane. Cea mai evidenta imagine este cea a scheletelor, ce prin viata si se inalta la luna. Asa numitul "vampirism"[7] se poate regasi si in structura personajelor: baba crescatoare de cai, care suge inimile mortilor, Miaza-noaptea are croncanit de corb.

Multe dintre functiile basmului sunt respectate de Eminescu, cum ar fi situatia initiala, plecarea eroului de acasa, paguba adusa de un raufacator, incercarile prin care trece personajul pozitiv, lupta lui cu raufacatorii, victoria eroului benefic, intoarcerea acasa si la urma urmei nunta. Intamplarile sunt progenituri ai imaginatiei, care nu exista

in realitate. Schema basmului cult a fost imbogatit de Eminescu cu viziunea propriului sau stil, rezultatul fiind o opera originala, oferind operelor sale un statut aparte in literature romana.