'Padurea spanzuratilor', de Liviu Rebreanu - Geneza si subiectul romanului

'Padurea spanzuratilor',

de Liviu Rebreanu

Explicatia titlului:

Metafora 'padurea spanzuratilor' din titlul romanului este explicata de capitanul Klapka.

Acesta ii povesteste lui Bologa cum in Cehia ofiterii patrioti cehi au fost ucisi de regimul austro-ungar, facand o adevarata padure de spanzurati.

Geneza romanului:

'Padurea spanzuratilor', primul roman psihologic din literatura romana, este inspirat dintr-o intamplare reala: Emil Rebreanu, fratele scriitorului, a fost spanzurat in primul razboi mondial, pentru tentativa de dezertare la romani, din armata austro-ungara.

In 'Marturisiri' scriitorul insusi nota:

'Fara tragedia fratelui meu, 'Padurea spanzuratilor' sau n-ar fi iesit deloc, sau ar fi avut o infatisare anemica, livresca,.lipsita de de seva vie si invioratoare pe care numai experienta vietii o zamisleste in sufletul creatorului'.

Ca tematica, romanul este precedat de nuvelele 'Hora mortii', 'Catastrofa' si 'Itic Strul dezertor'.

Subiectul:

In timpul primului razboi mondial, Apostol Bologa, un tanar din Parma, de langa Nasaud, insufletit de aventuri romantice, se inroleaza voluntar pe front , pentru a-i dovedi logodnicei sale, Marta, ca nu este un las si ca este si el capabil sa rivalizeze cu ulanii maghiari, de care aceasta se simtea atrasa.

Pe frontul din Galitia el se acopera de bravura, fiind decorat si avansat la gradul de locotenent.

Este cooptat apoi la Curtea martiala si in aceasta calitate il condamna la moarte prin spanzuratoare pe sublocotenentul ceh Svoboda.

Dupa executie, afla de la noul comandant de companie, capitanul Klapka, motivele pentru care subofiterul incercase sa dezerteze.

Din acest moment incepe sa aiba mustrari de constiinta.

Incearca sa gaseasca noi argumente si justificari atitudinii sale, dar nelinistea si obsesia vinovatiei devin tot mai chinuitoare.

Afland apoi ca regimentul sau va fi trimis pe frontul romanesc, Bologa ii spune generalului Karg ca nu poate lupta impotriva conationalilor sai.

Se hotaraste sa dezerteze, dar in timpul atacului neasteptat al rusilor, este ranit si internat in spital. Aceasta il impiedica sa-si realizeze hotararea.

In spital sta cu ofiterul ungur Varga, care isi da seama de transformarile care au avut loc in mintea si sufletul camaradului sau.

Bologa revine pe front nerefacut si se indragosteste de Ilona, fiica groparului Vidor, in casa caruia este incartiruit, care il ingrijeste. Apoi, in timpul concediului de convalescenta - rupe logodna cu Marta, pentru ca o gaseste cu un ofiter ungur

Se intoarce pe front, unde traiescte o scurta idila cu Ilona.

Dar la scurt timp dupa reantoarcerea la unitate, este chemat din nou la Curtea Martiala.

De data aceasta trebuie sa judece niste tarani romani, considerati spioni pentru ca se duceau sa-si munceasca pamantul dincolo de liniile interzise conventional de armata austro-ungara.

Bologa nu mai poate suporta gandul ca va fi complice la condamnarea unor oameni nevinovati si se hotaraste sa dezerteze.

Ii marturiseste lui Klapca si acesta incearca sa-l opreasca. Dar vazandu-i hatararea de nestramutat, il intelege si-si ia ramas-bun.

Este prins chiar de Varga, si - cu tot sprijinul lui Klapka - este condamnat si spanzurat.

Compozitia romanului este echilibrata si simetrica.

Astfel, primul capitol povesteste moartea prin spanzuratoare a lui Svoboda, in timp ce ultimul reda aceeasi moarte a lui Apostol Bologa.

Situatiile par identice, pentru ca scriitorul reda acelasi ritual al citirii actului de condamnare, acelasi decor sinistru ( streangul, groapa de la picioarele condamnatului, lumea infricosata din jur), gesturile mecanice facute de condamnat ca in vis.

Intre cele doua evenimente se desfasoara - in patru parti ale romanului - procesul de constiinta al unui om traversat de cele mai grave contradictii.

Dar daca moartea lui Svoboda este privita din afara, cea a lui Apostol Bologa este vazuta din interior, ca si cum insusi autorul ar fi trait infricosatorul moment.

Apostol Bologa este fiul unui avocat memorandist, luptator infocat pentru cauza romanilor ardeleni.

Amintirea tatalui, indemnul acestuia 'nu uita niciodata ca esti roman', il obsedeaza.

Din partea mamei primeste o educatie religioasa, aproape mistica, atenuata abia prin studiile filozofice pe care le face la Universitate.

Tanarul Apostol este un caracter sovaielnic, usuratic chiar, caci il vedem inrolandu-se in armata dintr-un impuls de moment.

Pe front isi face constiincios datoria si se comporta ca un viteaz, fapt ce-i aduce trei medalii si avansarea la gradul de locotenent.

La inceput faptul ca l-a condamnat pe Svoboda nu-l afecteaza si eroul pare a avea sufletul impacat.

Analiza psihologica este realizata cu o arta desavarsita de Rebreanu, fiecare capitol reprezentand cate o treapta a sondajului pe care scriitorul il face in trairile si miscarile sufletesti ale eroului.

Zbuciumul sufletesc al personajului este surprins din interior.

In momentele executiei lui Svoboda, Bologa urmareste 'cu inima stransa' spanzurarea ofiterului ceh si este atat de fascinat de 'ochii lui mari si fierbinti', incat 'se facu rosu de luare-aminte'.

Este asa de emotionat, incat 'isi auzea bataile inimii ca niste ciocane' si simte cum 'o mirare neanteleasa ii clocotea in creieri'.

El are impresia ca 'flacara din ochii condamnatului i se prelinge in inima ca o imputare dureroasa'.

Starea de incertitudine, care pune stapanire pe Bologa, se accentueaza cu fiecare incercare de a gasi noi argumente pentru a proba vinovatia lui Svoboda si - implicit - pentru justificarea hotararii sale.

Sustinand ca cehul 'n-a vrut sa raspunda la intrebarile presedintelui', ca i-a privit pe toti 'sfidator,.cu un fel de dispret falnic' si ca sentinta de moarte 'a primit-o zambitor', dovedeste ca lui Bologa ii este imposibil sa se disculpe, deoarece pentru o astfel de atitudine nu poate fi condamnat un om.

Dar 'valurile de argumente', care in mintea eroului justifica executia, se topesc 'neputincioase' atunci cand - ajuns in camera lui - acesta vede din nou in tavanul cu grinzi negre 'ochii omului de sub streang, cu privirea mandra, tulburatoare, ca o chemare', purtand in ea un 'foc straniu'.

Aceeasi stralucire neobisnuita o remarcase si Klapca in ochii spanzuratilor cehi:

'M-am uitat bine in ochii lor - ii spune el lui Bologa - straluceau cumplit, ca niste luceferi prevestitori de soare.si toata fata lor parea scaldata intr-o lumina de glorie'.

Capitanul simte ca este 'frate cu cei stralucitori de sub streang', el fiind o proiectie in alt spatiu a dramei lui Apostol Bologa.

Toate lozincile cazone ca 'patria este datoria' sau 'razboiul este adevaratul izvor de viata si cel mai eficace mijloc de selectie' i se par acum ridicole lui Bologa.

El se mira cum nu si-a dat seama 'ca o formula neroada nu poate tine piept vietii niciodata'.

Razboiul, in care luptase si in care luase trei medalii, i se pare acum odios. Devine tot mai irascibil in discutiile cu camarazii si se comporta contradictoriu.

Discutia cu ordonanta sa, Petre, care vede in razboi 'pedeapsa lui Dumnezeu' il pune pe ganduri si eroul simte cum 'o dragoste mare ii infioara sufletul'.

El traieste intens aceasta renastere.

Inima ii este plina de 'un sentiment mangaietor' si se gandeste 'cu bucurie' ca 'acum incepe o noua viata'.

Constiinta lui Bologa intra in deruta din clipa in care - din spusele lui Klapka - deduce ca a condamnat la moarte un om nevinovat.

In felul acesta, 'Padurea spanzuratilor' este in primul rand un roman al razboiului interior.

Cand Klapka ii spune ca vor fi mutati pe frontul romanesc, Bologa este cuprins de disperare.

El distruge reflectorul inamic, simbol al luminii exterioare si simte izvorand in el o lumina interioara, ca lumina de afara i se muta in suflet.

Cuvintele tatalui sau 'nu uita niciodata ca esti roman' ii revin staruitor in minte si constiinta nationala renaste in el.

De aceea eroul marturiseste:

'Azi simt c-am descoperit o comoara noua si trebuie s-o apar cu orice jertfa'.

Asa se explica taria cu care ii spune generalului Karg ca in sufletul sau 's-a prabusit o lume'. Este vorba de lumea autoritarismului militarist austro-ungar.

Zbuciumul sau interior i-l marturiseste lui Klapka:

'Crezi ca mi-a fost usor sa-mi dezbrac trecutul ca pe-o haina murdara si sa raman gol in mijlocul furtunii?'

Nu se sfieste nici sa-i spuna lui Varga ca 'lege, datorie, juramant sunt valabile pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta', fiindca 'nici o datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului'.

Hotararea de a dezerta pune capat zbuciumului. Incearca sa treaca liniile, actionand intr-un fel de transa, fara sine.

Este prins si condamnat la moarte, in ultimele sale zile eroul traind o instrainare de lume.

Privindu-si eroul din interior, scriitorul ii surprinde reactiile psiho-fizice din acele treceri bruste de la starea de cosmar la gesturile obisnuite ale vietii de toate zilele.

Astfel, inaintea executiei ce va avea loc in zori, eroul are senzatia mormantului, caci 'o tacere imensa il impresura, de parca toata lumea ar fi incremenit intr-un somn de mormant', dar , istovit, adoarme totusi.

Trezit de pasii ce rasunau pe trepte, ' sari in mijlocul odaitei si ramase pironit acolo, murmurand din buzele-i albe: < Doamne Dumnezeule.Dumnezeule '

De asemenea, in timp ce priveste la sentinta din mana pretorului si la haina civila de sub bratul plutonierului, pe care trebuia s-o imbrace, lui Bologa i se pare ca vede prin usa intredeschisa capete multe si ochi infrigurati care sclipesc 'ca o vedenie intr-o balada sangeroasa'.

Scriitorul noteaza ca 'atunci milioane de ganduri ii rasareau si mureau in creieri, parca toti atomii materiei cenusii s-ar fi aprins si ar arde cu flacari clocotitoare'.

Vorbele celui ce citeste sentinta sunt prinse numai fragmentar de condamnat: 'in numele imparatului 'crime savarsite' , 'tradare si dezertare la inamic'.

El pare ca asculta atent, dar - de fapt - se uita numai la buzele pretorului, 'pe care acum le vede intaia oara foarte precis: rosii, late, uscate, netezite uneori cu varful limbii trandafirii'.

Rebreanu noteaza minutios miscarile automate ale condamnatului, cand i se cere sa dezbrace haina militara si sa imbrace una civila.

El pare a face un lucru obisnuit ,zilnic. Abia cand observa ca cei prezenti privesc la gatul lui gol, 'alb, subtire, cu arterele umflate', el 'se tulbura si se intreaba de ce se uitala gatul lui'.

O clipa insa speranta vietii palpaie animalic, dar sublim omeneste:

'Poate ca acuman-are decat sa puna mana pe clanta si sa plece.departe.sa traiasca.Poate ca nici sentinela nu mai e pe coridorPoate ca afara il asteapta Ilona, si Klapka, si preotul Boteanu'.

Condamnatul priveste ca in vis la preotul care-i intinde crucea si crede - pentru o secunda - ca sperantele sale se implinesc, pentru ca apoi, 'zdrobit', sa-si ascunda 'obrajii in cutele patrafirului' si sa izbucneasca 'intr-un hohot de plans inabusit'.

Totul se petrece ca intr-un cosmar.

Mergand spre locul executiei, Apostol are senzatia plutirii:

'Nu-si simtea picioarele, se mira cum poate merge fara picioare si i se parea ca pluteste in aer, ca in vis'.

In acelasi timp insa este coplesit de perceptia auditiva a vietii.

El aude cum paraul 'galgaie galagios' sub podetul pe care trec, ori cum 'galgaie oamenii imprejurul lui'.

Are loc un fel de desprindere de sine, un soi de instrainare de el insusi a omului aflat in preajma mortii.

Bologa are sentimentul straniu ca asista la moartea altcuiva.

In finalul romanului Bologa - cu o 'flacara de fericire in ochi' traieste dimensiunea constiintei crestine, ca forma cea mai inalta a constiintei nationale:

'Simtea in sufletul sau pe Dumnezeu, precum sufletul sau se simtea in Dumnezeu' - spune scriitorul.

Legea iubirii ,ca esenta a crestinismului, este cauza renasterii eroului, lumina sa, si constituie una din problemele romanului.

La inceput, ea are un aspect lumesc, personal, imbracand forma dragostei pentru Marta.

Mai tarziu el se distanteaza de lume prin iubirea fata de Dumnezeu.

In discutiile pe aceasta tema cu ceilalti ofiteri, Bologa murmura: 'iubirea, oameni dragi, iubirea'.

Locotenentului Gross, care e de parere ca 'ura si numai ura va starpi nedreptatea', eroul ii spune ca 'pe ura nu poti cladi'.

Expresivitatea stilistica este accentuata adesea de plasarea epitetelor si comparatiilor, care dau naratiunii o puternica nota de obiectivitate si o coloratura distincta, ca in scena spanzuratorii:

'Sub cerul cenusiu de toamna, ca un clopot urias de sticla aburita, spanzuratoarea noua si sfidatoare, infipta la marginea satului, intindea bratul cu streangul spre campia neagra,intepata ici-colo cu arbori aramii'.

In intregul sau, romanul este un protest impotriva razboiului, a alterarii spiritului uman, caci a ucide fara discernamant, numai din dorinta de a stapani, inseamna abdicarea de la entitatea umana.