Adolescenta (14 - 20 ani)

Adolescenta (14 - 20 ani)

Conger si Peterson (1984), intr-un studiu longitudinal, descriu adolescenta metaforic spunand ca aceasta incepe la nivelul biologic si se termina la nivelul cultural.

Socializarea este un proces esential pe de o parte in intelegerea relatiilor care se stabilesc intre individ si societate, si pe de alta parte pentru a explica constructia identitatii. Socializarea asigura trecerea de la biologic la social, deoarece ea presupune stabilirea de relatii, de interactiuni, prin intermediul carora individul isi structureaza imaginea de sine. Ea se poate defini ca un ansamblu de experiente sociale rezultate din interactiunea copilului cu adultii, cu "persoanele reper", experiente pe parcursul carora interiorizeaza expectantele acestora si normele de conduita. Procesul de socializare are loc in principal in perioada copilariei dar se continua si in adolescenta.

Adolescenta a fost definita relativ recent ca etapa a evolutiei umane care se situeaza intre copilarie si varsta adulta. Pana la inceputul secolului XX aceasta perioada nu era considerata stadiu specific de dezvoltare. Copilaria era urmata de pubertate care era definita mai degraba prin prisma transformarilor fiziologice decat a modificarilor psihologice, iar etapa urmatoare era una de "invatare" a abilitatilor necesare unei relatii specifice varstei mature.

Dezvoltarea societatii umane asociata cu complexitatea culturala au impus definirea unei etape de tranzitie situata intre copilarie si maturitate. In unele culturi, si astazi, maturitatea, ca etapa de dezvoltare, are ca moment de debut maturizarea sexuala. In societatile dezvoltate cultural, situatia nu este chiar atat de clara. Adaptarea la conditiile de viata specifice culturilor complexe obliga la formarea unor abilitati complexe care presupune o perioada mai indelungata de scolaritate si de dependenta financiara.

Dezvoltarea fizica

Adolescenta debuteaza in jur de 12-13 ani si se finalizeaza in jur de 20 ani. Ea presupune o serie de modificari fizice cum sunt, cresterea in greutate si in inaltime, maturizarea sexuala. Daca adolescenta este marcata preponderent de modificari fizice, maturitatea este marcata preponderent de transformari cognitive si afective care permit asumarea statutului de persoana independenta. Maturitatea inseamna:

din punct de vedere cognitiv - finalizarea capacitatii de a rationa abstract (Piaget,);

din punct de vedere sociologic - posibilitatea de a se sustine singur, capacitatea de a face o optiune profesionala, capacitatea de a intretine o relatie de cuplu stabila;

din punct de vedere psihologic - definitivarea si constientizarea propriei identitati, independenta fata de parinti (financiara si afectiva), dezvoltarea unui sistem coerent de valori, ca si capacitatea de a intretine relatii mature, atat in grupul restrans al familiei, cat si la nivel mai larg, social.

Unul din primele semne ale pubertatii este dezvoltarea fizica (schelet si sistem muscular) care este conditionata, pe de o parte, de datele genetice, iar pe de alta parte de conditiile de viata in care se dezvolta copilul. Din punct de vedere al varstei maturizarii fiziologice intre societatile dezvoltate cultural si cele mai putin complexe se constata un decalaj minim, astfel pubertatea se incadreaza intre 12 si 14 ani in culturile dezvoltate si intre 15 si 18 ani in cele primitive. Motivul acestui decalaj este in primul rand unul de ordin alimentar.

Dezvoltarea fizica are o serie de efecte in plan psihologic. Datorita egocentrismului, ca formula cognitiva specifica varstei, adolescentii sunt convinsi ca reprezinta un constant punct de interes pentru cei din jur. Sentimentul ca "sunt pe o scena" se insoteste de constientizarea faptului ca in corpul lor au loc o serie de modificari al caror efecte nu le pot controla (de exemplu, la baieti, vocea, iar la fete, acnea) ceea ce se asociaza cu sentimente de frustrare care pot genera trairi conflictuale si intr-o varianta extrema stari de depresie.

Pe de alta parte, ritmul dezvoltarii fizice nu este acelasi la baieti si la fete, ceea ce creeaza probleme de relationare. Daca inainte de pubertate diferentele nu erau semnificative, nu acelasi lucru se poate spune si la sfarsitul acestei perioade.

La adolescenti, maturizarea fizica precoce este asociata in plan psihic cu o stare de bine, de relaxare, cu incredere in sine, autocontrol al impulsurilor. Ca urmare, relatiile sociale sunt mai naturale, neconflictuale, ceea ce le aduce popularitate si recunoasterea grupului, situatie care rezolva paradoxul varstei. Paradoxul este un rezultat al conflictului dintre trebuinta de a fi unic, cu o identitate bine individualizata simultan cu trebuinta, la fel de puternica, de a fi asemanator cu cei de aceeasi varsta. Maturizarea fiziologica tarzie inseamna, din punct de vedere psihologic, dependenta de familie, de grup, ceea ce se reflecta in special in comportamentul adolescentilor prin dominanta, agresivitate, rebeliune in raport cu parintii, lipsa de preocupare fata de sine si in acelasi timp nesiguranta si lipsa de incredere in sine.

Atat maturizarea mai tarzie cat si cea precoce prezinta o serie de avantaje si de dezavantaje. In cazul adolescentilor maturizarea fizica rapida determina o relationare sociala mai buna, deoarece se asociaza cu cresterea increderii in sine. Pe de alta parte, ei se simt obligati sa actioneze in conformitate cu asteptarile grupului, adica sa se comporte matur. In majoritatea cazurilor, maturizarea fizica rapida nu este asociata cu o maturizare cognitiva si afectiva similara ca ritm. Maturizarea tarzie poate reprezenta un avantaj deoarece adolescentii din aceasta categorie actioneaza conform standardelor copilariei si beneficiaza de toate atributele acestui statut si ca urmare, expectantele grupului fata de ei nu sunt atat de mari si ei se pot adapta mai flexibil, fara ca aceasta adaptare sa genereze frustrari.

In cazul adolescentelor, o maturizare fizica rapida se asociaza in plan psihologic cu sociabilitate scazuta, introversie, timiditate, iar pe de alta parte cu reactii de expansivitate comportamentala. In ceea ce priveste maturizarea fizica intarziata nu se constata diferente in plan psihologic intre cele doua sexe.

Cei mai multi adolescenti sunt interesati in special de prezenta lor fizica si cel mai frecvent sunt dezamagiti de imaginea proprie. La aceasta varsta, reprezentarea propriei dezvoltari corporale, indiferent de gradul de maturizare, este negativa si poate determina trairi frustrante de o mai mare sau mai mica intensitate. Adolescentele sunt cele care acorda o mai mare importanta aspectului fizic, deoarece acesta este considerat important in stabilirea relatiilor interpersonale si se asociaza cu un comportament adaptat si consum minim de stres.

Sanatatea

Aspectul fizic in adolescenta este conditionant pentru starea de bine. Imbolnavirile care apar cel mai frecvent la aceasta varsta au o cauzalitate predominat psihica si sunt asociate cu modificari ale alimentatiei, cu consum de droguri (tutun, alcool).

Imbolnavirile care au la baza o alimentatie neadaptata si sunt anorexia si bulimia. Cauzele psihice ale anorexiei si bulimiei nu sunt bine determinate dar se presupune ca neconcordanta dintre imaginea ideala cu cea reala (perceputa) este una din cauzele trarilor frustrante. Solutia la care se apeleaza pentru a depasi frustrarile si a ajunge la suprapunerea imaginii reale cu cea ideala este fie reducerea drastica a alimentelor, fie o alimentatie normala asociata cu laxative si vomitive, comportamente tipice anorexiei. Bulimia este o reactie nevrotica de tip depresiv care presupune supraalimentare si este prezenta in adolescenta, dar si in prima etapa a tineretii.

In adolescenta apelul la droguri este generat fie de problemele de integrare in grup, fie problemelor generate de reprezentare propriei corporalitati, fie datorita conflictelor in familie.

Sociologii considera o cauza principala a conflictelor in adolescenta expectantele adultilor. In adolescenta conflictele interpersonale si framantarile interne sunt determinate in principal de contextul social si anume de "ambiguitatea" schimbarilor in asteptarile pe care altii (adulti) le au fata de ei. Adolescentul traieste intr-o continua incertitudine, in sensul ca in incercarile de evaluare a acestor asteptari, se gaseste frecvent in situatia in care unii se asteapta de la el sa se poarte ca un adult, iar altii ca un copil. Dificultatile care decurg din aceasta situatie il fac sa devina nesigur in relatiile cu "lumea adultilor".

Stanley Hall (1916) avanseaza o explicatie a conflictelor si evolutiilor comportamentale considerand adolescenta ca o perioada care presupune o "recapitulare" a evolutiei umane de la starea precivilizata la cea civilizata si o numeste metaforic "furtuna si a stres".

Margaret Mead a demonstrat prin studii de antropologie importanta cerintelor sociale in dezvoltarea umana. Astfel, in culturile in care impunerile sociale au o evolutie lenta, in care participarea copiilor la viata comunitatii este foarte putin restrictiva trecerea de la copilarie la adolescenta se face fara conflicte. In culturile civilizate, participarea copiilor la viata comunitatii este relativ restrictiva (vezi serbarea copiilor, frizerii pentru copii, locuri de joaca pentru copii, etc.). Ca urmare copilaria se poate considera o "zona izolata de cerintele sociale", care se sfarseste relativ brusc. In jur de 18 ani adolescentul trebuie sa raspunda corect unor cerinte si asteptari ale societatii, mai mult sau mai putin cunoscute anterior. Urmarea este nu rareori declansarea unor trairi traumatizante si conflictuale.

Din perspectiva psihanalizei, proba fundamentala a adolescentei este dezangajarea de parinti si dobandirea autonomiei. Comportamentele centrate pe sine, caracteristice copilariei, care implica o puternica protectie din partea adultilor nu mai sunt adaptate. Trecerea de la statusul de "protejat" la cel de "protector" este caracterizata de o evolutie ambivalenta a afectivitatii, generatoare de conflicte, dar necesara obtinerii autonomiei independentei. Se definesc trei tipuri de autonomie, morala, comportamentala si emotionala. Autonomia comportamentala reprezinta capacitatea de a lua singur decizii si de a actiona conform acestora. Autonomia morala este capacitatea de a discerne intre bine si rau, intre important si neimportant. Autonomia emotionala presupune separarea emotionala de parinti si orientarea acestei energii in relatii cu prieteni de acelasi sex sau de sex opus. Acest proces de separare a fost numit de psihanalisti detasare si este inevitabila dezvoltarii psihice deoarece asigura statutul de normalitate.

Freud descrie adolescenta ca o perioada de modificari majore. Instinctele sunt intr-o forma latenta pana la adolescenta iar acum ele devin active, ceea ce dezechilibreaza balanta psihica.

Steinberg (1990) precizeaza ca detasarea emotionala a adolescentului nu inseamna o ruptura a relatiilor afective intrafamiliale, ci doar o reasezare pe alte planuri a acestora. Chiar daca in aceasta perioada conflictele dintre copii si parinti sunt mult mai frecvente, nu exista nici un indiciu cum ca aceste conflicte ar eroda apropierea, atasamentul dintre cele doua "tabere" parinti si adolescenti.

Block, J. (1981) considera ca procesul individuarii incepe in copilarie si se continua pana in perioada adolescentei tarzii (20-24 ani). Ea implica o evolutie graduala, progresiva si autonoma a structurii identitatii de sine. Aceasta evolutie, fiind graduala, nu presupune nici stres si nici tulburari semnificative. Individuarea presupune renuntarea la dependenta de parinti in favoarea unei relatii mature si responsabile cu acestia.

Conform teoriei lui Erickson in adolescenta se consuma "criza de identitate", una din cele opt crize sociale corespunzatoare varstelor cronologice. Crizele sunt normative, reprezinta un proces inevitabil al evolutiei si sunt descrise ca un continuum intre pozitiv si negativ. Erickson considera ca stabilirea unei identitati coerente este caracteristica adolescentei si presupune formarea unei imagini de sine care sa asigure sentimentul de continuitate cu trecutul si totodata sa ofere deschidere spre viitor. Este o integrare a imaginii sociale cu imaginea de sine. Structurarea, ca si acceptarea identitatii de sine, constituie o proba extrem de dificila, asociata cu anxietate si nu rareori cu agresivitate. Adolescentul trebuie sa se confrunte cu o serie de statute si roluri, sa le experimenteze si sa decida care este cel corespunzator datelor personale. Erickson considera adolescenta ca fiind un hiatus intre copilarie si stadiul de adult, un maraton psihic absolut necesar pentru a putea trece in faza adulta. Afectivitatea adolescentului are un sens preponderent negativ, existand o serie de factori care determina aceste trairi si anume:

nevoia de a se elibera de controverse si conflicte si de a se realiza;

oscilatia intre competitivitate si necompetitivitate cu colegii sau parintii;

conflicte privind aderarea la comportamente si valori ale familiei, pe de o parte, si comportamente si valori ale grupului de apartenenta.

Toti acesti factori pot determina frustrari si anxietati, tendinte nevrotice sau tendinte spre hedonism. Din acest punct de vedere, adolescentul evolueaza intre doua extreme de la comportamente defensive la comportamente ofensive si autopunitive (rigiditate, conformism, anxietate, eliberare totala).

Cattell descrie evolutia introversie - extraversie ca trasatura de personalitate care evolueaza diferentiat in functie de varsta. Astfel, in jur de 14-15 ani se constata o criza a introversiei, in sensul in care apar alternante intre comportamentele de tip introvert si cele de tip extravert.

Adolescentii pot dezvolta comportamente caracterizate de egocentrism, anxietate, un grad oarecare de depresie, scaderea stimei de sine si a capacitatii de a face fata unor cerinte sociale. Egocentrismul adolescentilor inseamna in primul rand preocupare pentru infatisarea si comportamentul lor. In dorinta de a face o impresie buna isi controleaza reactiile anticipind trarile altora vis-a-vis de ei. Acest demers poate conduce la mascarea trairilor reale si se gasesc in situatia actorului, ceea ce se asociaza cu frustrare si consum de energie.

Anticiparea se bazeaza pe premisa ca si ceilalti sunt tot atat de critici la adresa lor pe cat sunt ei la adresa celorlalti. Adolescentul construieste un public imaginar' crede ca este centrul atentiei. Acest public este o proiectie, spectatorul imaginar jucand un rol important in autoevaluare. Daca adolescentul este critic, atunci crede ca si ceilalti sunt critici, ceea ce conduce la anxietate. In afara de aceasta nevoie de a fi apreciat de ceilalti, care este o sursa majora de anxietate se mai pot preciza si altele, cum ar fi o potentiala vatamare corporala, lipsa dragostei parintesti, incapacitatea de a se adapta unor criterii exterioare, dezvoltarea fizica si fiziologica. Evaluarile adolescentilor pot fi subevaluari atit in ceea ce priveste competentele personale cat si acceptarea lor in grup.

Din punctul de vedere al competentelor exista diferente de gen. La adolescenti sentimentele de anxietatea sunt corelative competentelor si se centreaza pe probe de abilitati, de performante fizice; iar la adolescente competentele se evolueaza in sfera relatiilor interpersonale.

Trairile anxioase se manifesta la aceasta varsta preponderent prin comportamente agresive si este generat de relatia dintre evaluarea propriilor abilitati si expectantele si / sau cerintele adultilor. Gesell a realizat o descriere a comportamentului agresiv intre 12 si 15 ani.

12 ani - comportament relativ pozitiv, deschis si abilitate interrelationala;

13 ani - evolutie spre introversie cu comportamente agresive cand este provocat sau "obligat sa iasa din aceasta cochilie";

14 ani - rebeliune, comportamentele agresive sunt determinate de orice impunere reala, sau reprezentare a impunerii;

15 ani - tendinte de echilibrare, potentialul agresiv scade;

16 ani - agresivitatea este in descrestere evidenta.

Gandirea evolueaza in termeni de "ce ar putea fi adevarat in ciuda evidentei concrete". Aceasta trasatura a gandirii le permite adolescentilor sa construiasca si sa inregistreze o infinitate de solutii la fiecare situatie si totodata determina capacitatea de a rationa ipotetic, chiar daca, cel mai frecvent, gandirea adolescentului este impregnata de egocentrism - semnal al imaturitatii cognitive.

Din punct de vedere al teoriei piagetiene, adolescenta corespunde stadiului operatiilor formale ceea ce asigura posibilitatea de a imagina mai multe solutii si este bazala pentru rationamentele ipotetice. Maturizarea cognitiva, considera Piaget, se datoreaza atat dezvoltarii neuro-fiziologice cat si factorilor de context social (educatie, cultura).

Capacitatea de a gandi abstract are implicatii si in sfera afectiva, in sensul ca, trecerea de la statutul de "protejat" la cel de "protector" presupune trecerea gandirii de la concret la abstract - anticipativ. Gandirea concreta presupune activitati centrate pe o problema, sau pe rezolvarea succesiva a mai multor probleme cu solutii la nivel concret, dificultati de intelegere a metaforei si a sensului dublu, ca si tendinta de a oferi raspunsuri stereotipe si conformiste.

Gandirea abstracta permite anticiparea (proiectia in viitor) si amanarea actiunilor si comportamentelor, ceea ce implica abilitati de rezolvare de probleme cu apel la simboluri si metafore, solutii abstracte si anticipative.

Structurarea identitatii de gen este o achizitie indiscutabil esentiala a adolescentei. In acest context un aspect particular al socializarii il reprezinta invatarea rolurilor sociale. Rolul social este un comportament adoptat de un individ, in conformitate cu un ansamblu de norme si care asigura un raspuns adecvat la asteptarile altuia.

In legatura cu modul in care se construieste identitatea de gen exista mai multe teorii. Din punctul de vedere al psihanalizei, individul uman vine pe lume bisexual, iar identitatea de gen se edifica in functie de modul in care sunt rezolvate trairile emotionale, conflictuale de dragoste si gelozie fata de parinti. Astfel, in varianta fericita, evolutiile favorabile legate de complexele Oedip si Electra conduc spre identificarea cu parintele de acelasi sex.

Din perspectiva invatarii sociale, diferentele biologice prezente la nastere sunt insuficiente pentru a explica in totalitate diferentele dintre indivizi la nivelul identitatii de gen. Aceasta teorie considera ca un factor semnificativ de influenta este reprezentat de imitatie si de recompensele selective administrate de mediul social reprezentat intr-o prima etapa aproape exclusiv de familie. Se considera ca in mediul familial, copiii sunt recompensati selectiv pentru modelarea comportamentului in functie de comportamentul parintelui de acelasi sex. Ulterior, mediul social preia stafeta, recompensand comportamentele acceptate social pentru identitatea de gen a persoanei si penalizand abaterile. Din punctul de vedere al invatarii sociale, argumentatia cu privire la comportamentele conforme identitatii de gen capata forma unui rationament deductiv.

Premiza 1: Doresc recompense.

Premiza 2: Constat ca sunt recompensat daca ma comport ca baiat (sau, respectiv, ca fata).

Concluzie: Doresc sa ma comport ca baiat (sau, respectiv, ca fata).

Teoria lui Kohlberg privind auto-socializarea ia in considerare dezvoltarea cognitiva ca factor important in edificarea identitatii de gen. Din perspectiva acestei teorii, copilul invata in primul rand sa se eticheteze ca fiind baiat sau fata, urmand ca intr-o a doua etapa sa doreasca sa actualizeze comportamente conforme cu una sau alta din aceste etichete. Din punctul de vedere al teoriei lui Kohlberg, rationamentul capata forma:

Premiza 1: Sunt baiat (sau, respectiv, sunt fata).

Premiza 2: Doresc sa ma comport ca un baiat (sau, respectiv, ca o fata).

Concluzie: Faptul de a ma comporta ca atare constituie pentru mine o recompensa.

Aceste teorii, ca si multe altele sunt mai degraba complementare decat reciproc exclusive. Pare sa existe, indiferent de contextul cultural, o anumita specializare parentala, in sensul ca, dintre cei doi parinti, tatii sunt cei pe care-i preocupa mai mult si care sustin mai mult dezvoltarea fie a masculinitatii, fie a feminitatii la copiii lor. Cercetarile asupra adjectivelor folosite de parinti au aratat ca tatii folosesc intr-o masura semnificativ mai mare decat mamele, in legatura cu baietii lor, adjective de tipul "puternic", "viguros", "vioi", "bataios", iar in legatura cu fetele, adjective de tipul "delicata", "frumoasa" etc. Mai mult, dintre parinti, tatii diferentiaza mai net regimul de pedepse, ii pedepsesc pe baieti mai frecvent decat mamele si le ierta la fel de frecvent pe fete.

Toate acestea demonstreaza cum modelele culturale ale comportamentelor corespunzatoare masculinitatii sau feminitatii contribuie la sexualizarea relatiilor sociale si la socializarea relatiilor sexuale.

Invatarea rolurilor masculin/feminin este in fapt un proces de diferentiere sociala. Astfel, agresivitatea este considerata ca un semn de virilitate la baieti si ca o trasatura negativa la fete. Aceasta situatie arata ca invatarea rolurilor sexuale trebuie intotdeauna analizata prin prisma valorilor socio-culturale dominante intr-un grup, valori care orienteaza achizitia atributelor de rol intr-un sens dezirabil.

INTREBARI RECAPITULATIVE

Carui interval de varsta corespunde adolescenta?

Descrieti caracteristicile biologice si fiziologice ale pubertatii.

Cu ce se asociaza, in cazul fetelor, maturizarea fizica rapida?

Prezentati caracteristicile adolescentei, asociata stadiului operatiilor formale din perspectiva teoriei piagetiene.

Care sunt trasaturile adolescentilor, din punct de vedere afectiv?

Denumiti autorul in opinia caruia adolescenta reprezinta o perioada de framantari, "furtuna si stres" si o recapitulare a evolutiei umane de la starea precivilizata la cea civilizata.

Prin ce se caracterizeaza crizele sociale pe care individul trebuie sa le depaseasca de-a lungul dezvoltarii sale, din perspectiva lui Erickson si care este numarul acestora?