GANDIREA

DEFINITIA SI OPERATIILE GANDIRII

Pentru ca sa ne dam seama ce este gandirea si care este importanta sa, sa ne imaginam cum intelege un copil de trei ani ceea ce se intampla in jurul sau. Daca acest copil intra intr-o sala de clasa, ce va intelege din ceea ce se petrece acolo? El vede ca elevii stau in banci, au carti, caiete, deseneaza ceva, incearca poate sa-i imite, dar nu intelege esentialul: ca elevii merg la scoala zi de zi si invata scris-cititul.

Daca il intrebam: "ce inseamna mama?", probabil o va arata pe mama lui, dar nu poate sa explice ca "mama" este o femeie care are un copil. Nu intelege relatia dintre femeie si copil.

Gandirea deci pune in evidenta insusirile esentiale ale categoriilor de obiecte, relatiile dintre obiecte si fenomene. Cu ajutorul gandirii cunoastem realitatea ca sa o intelegem cat mai bine si pentru ca sa rezolvam situatiile problematice.

!!Gandirea este procesul psihic cognitiv superior cu ajutorul caruia sunt puse in evidenta insusirile esentiale si generale ale categoriilor de obiecte cat si relatiile dintre obiecte si fenomene, cu scopul de a intelege realitatea si de a rezolva situatiile problematice.

In timp ce gandim utilizam informatiile pe care le receptionam in prezent cat si reprezentarile (imaginile mintale, notiunile, sistemele de notiuni) din memoria de lunga durata. Reprezentarile sunt componentele gandirii. Ele sunt combinate, prelucrate cu ajutorul operatiilor gandirii, cu scopul de a intelege realitatea si de a rezolva problemele cu care ne confruntam.

Cele mai importante operatii ale gandirii sunt analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea si generalizarea.

Analiza consta in descompunerea mintala a unor obiecte sau fenomene, separarea mintala a unor insusiri.

Atunci cand spunem despre un apartament ca este format din trei camere, bucatarie, camara, baie etc. am efectuat operatia de analiza, am descompus pe plan mintal apartamentul in partile sale componente.

La scoala copiii fac analiza gramaticala, adica descompun pe plan mintal propozitia in cuvinte.

Sinteza1 consta in unificarea mintala a unor elemente.

Atunci cand elaboram un subiect de sinteza adunam informatii din mai multe surse si le reunim, le sintetizam.

Comparatia se realizeaza prin cautarea asemanarilor si deosebirilor dintre obiecte, fenomene sau notiuni, in functie de un criteriu. Criteriul dupa care facem comparatia trebuie sa fie intotdeauna pus in evidenta.

Comparatia sta la baza operatiilor de seriere si clasificare. Serierea consta in aranjarea unor obiecte sau notiuni in ordine, in functie de un criteriu

(de ex. jucariile pot fi aranjate in functie de marime, substantele chimice in functie de numarul de electroni etc.).

In cazul clasificarii obiectele sau notiunile sunt grupate in clase, in

functie de anumite proprietati comune.

Abstractizarea este operatia prin care separam si reliefam (punem in evidenta) pe plan mintal unele insusiri si omitem alte insusiri, adica facem abstractie de ele in acel moment.

Atunci cand spunem: "Ionel este un elev introvertit" noi am abstractizat, am pus in evidenta o singura insusire a lui Ionel si am facut abstractie de faptul ca el este brunet, are 15 ani, ii place matematica etc.

Afirmatia: "triunghiul are trei laturi" este o abstractizare, deoarece punem accentul pe numarul laturilor figurii si facem abstractie de marimea unghiurilor, dimensiunile laturilor, culoarea triunghiului, faptul ca este desenat pe tabla sau in caiet etc.

Operatia inversa abstractizarii este concretizarea, prin care exemplificam o insusire abstracta.

Putem concretiza notiunea "sociabil" explicand: "Petrica si Andrei sunt elevi sociabili pentru ca s-au imprietenit repede cu multi colegi de clasa".

Generalizarea consta in extinderea pe plan mintal a unei insusiri asupra unui grup de obiecte, fenomene, notiuni.

Daca afirmam ca toti oamenii care au temperament sangvinic sunt sociabili, am generalizat (extins) insusirea de sociabilitate asupra tuturor celor care au un astfel de temperament.

Operatia opusa generalizarii este particularizarea, adica indicarea unui element reprezentativ pentru o clasa de obiecte.

Dupa ce profesorul explica o teorema, el particularizeaza, adica da niste exemple.

Desi foarte variate, operatiile gandirii au cateva caracteristici comune (Cosmovici, Iacob, 1998, p.166):

se desfasoara pe plan mintal, chiar daca efectuarea lor este insotita de manipularea unor obiecte (de exemplu, pentru a clasifica niste obiecte in functie de culoare noi actionam cu ele, dar clasificarea nu ar fi reusita daca nu am sti pe plan mintal ce vrem sa facem, nu am avea notiunea de culoare etc.);

se formeaza prin interiorizarea actiunilor efective (transpunerea lor pe plan mintal). De ex., inainte de a deveni capabil sa efectueze operatia de analiza pe plan mintal, copilul a desfacut multe obiecte (jucarii) in partile lor componente. Inainte de a-si insusi operatia de adunare, copilul a adunat (a pus la un loc) de multe ori diferite obiecte;

sunt reversibile, adica, pe plan mintal, ne putem intoarce la punctul de plecare. Pana la o anumita varsta (6 - 7 ani) gandirea copilului este rigida, nereversibila;

operatiile gandirii pot fi compuse intre ele, ceea ce ne permite sa efectuam rationamente complexe. De ex., pentru a efectua operatia de impartire trebuie sa compunem operatia de impartire cu cele de comparare a cifrelor, inmultire, scadere.

Activitate

Pentru a constata rigiditatea gandirii sa facem cu un copil de 4-5 ani urmatorul experiment al lui Piaget: punem in fata lui 6 obiecte identice si apoi ii cerem sa aseze dedesubt tot atatea obiecte cate am pus si noi. In continuare lungim sau scurtam sirul (indepartam sau apropiem obiectele) si cerem copilului sa ne spuna daca in sirul astfel modificat sunt mai multe, tot atatea sau mai putine obiecte decat in sirul initial. Copilul probabil va spune ca in sirul modificat sunt mai multe sau mai putine obiecte, desi a vazut ca nu am adaugat sau nu am luat nici un obiect. Gandirea lui este rigida, nu este reversibila, el nu isi da seama ca pe plan mintal ar putea rearanja obiectele asa cum au fost la inceput, cand le-a asezat el (T. Kulcsar, 1978, p. 153).

3. FUNCTIILE GANDIRII: a. intelegerea

b. rezolvarea de probleme

a. Intelegerea

Intelegerea se realizeaza prin desprinderea semnificatiei unor propozitii, situatii, evenimente, texte etc. Pentru ca sa intelegem informatiile receptionate in prezent, trebuie sa le raportam la cunostintele asimilate anterior.

Noi intelegem ce ne spun prietenii nostri deoarece cunoastem limba romana (avem la ce sa raportam ceea ce auzim in prezent), dar nu am intelege probabil nimic din ceea ce ne-ar spune cineva in limba chineza.

Insuficienta cunostintelor ingreuneaza intelegerea sau o face imposibila (daca nu am invatat suficienta matematica nu vom intelege un curs de matematici superioare).

In functie de distanta dintre cunostintele vechi si informatiile noi intelegerea se poate realiza repede, fara nici un efort, sau treptat, dificil, prin eforturi constiente. Daca trebuie sa intelegem un text stiintific dificil, la inceput intelegem doar cateva fragmente, apoi incepem sa surprindem relatiile dintre fragmente, pentru ca in final sa desprindem semnificatia textului integral. Pentru ca sa ajungem la intelegerea textului cunostintele vechi trebuie sa fie restructurate (stabilim noi relatii intre cunostintele de care dispunem) si imbogatite (cautam informatii suplimentare in carti, dictionare etc.) (Cosmovici, Iacob, 1998, p. 171).

b.      Rezolvarea de probleme

In psihologie prin problema intelegem orice situatie care implica niste obstacole de natura cognitiva, adica niste necunoscute. O situatie devine o problema daca solutiile necesare pentru a ne adapta la acea situatie nu pot fi gasite imediat, pe baza experientei anterioare (Cosmovici, Iacob, 1998, p.163).

Pentru un student intrebarea "cat fac 2+2" nu reprezinta o problema, deoarece pe baza experientei anterioare stie sa raspunda imediat. Aceeasi situatie pentru un elev din clasa I ar putea fi problematica.

Daca in clasa pe care o conducem avem un elev cu tulburari de conduita (care fura sau este agresiv) ne confruntam cu o problema; necunoscutele sunt cauzele care au determinat tulburarile de conduita, cat si modul in care am putea ajuta elevul.

Rezolvarea problemei inseamna depasirea obstacolelor. Aceasta se poate realiza prin recombinarea si imbogatirea cunostintelor, in functie de cerintele problemei. Pentru a rezolva problemele pot fi folosite strategii algoritmice sau euristice (Miclea, 1999, p. 294).

a.       Algoritmul este alcatuit dintr-un sir de operatii care se aplica intr-o anumita ordine, pana cand se ajunge la rezolvarea problemei. Daca cunoastem pasii, operatiile necesare, gasim cu siguranta solutia problemei. (Ex. extragerea radicalului).

Atunci cand folosim algoritmi utilizam gandirea convergenta, reproductiva. Aceasta forma a gandirii este orientata spre gasirea unei singure solutii (convergenta) si se bazeaza pe utilizarea unor formule sau a unor deprinderi care au fost memorate (reproductiva).

b.      Cele mai multe probleme cu care ne confruntam sunt probleme complexe. In aceste cazuri exista foarte multe cai care ar putea fi incercate pentru a se ajunge la solutie. De regula nu avem nici timpul, nici posibilitatea de a le incerca pe toate. In aceste situatii folosim strategiile euristice, adica incercam sa gasim calea care ne conduce cu cea mai mare probabilitate spre solutie. Strategiile euristice sunt proceduri care limiteaza numarul de cautari. Utilizarea acestor strategii nu garanteaza nici gasirea solutiei, nici faptul ca am gasit cea mai buna solutie. Aceste strategii sunt folosite si in creatie.

Exista numeroase procedee euristice. Dintre acestea fac parte procedeele imaginatiei (despre care vom vorbi la capitolul despre imaginatie), rezolvarea unei probleme prin analogie cu o alta problema a carei solutie este cunoscuta etc. Atunci cand se foloseste analogia se parcurg doua etape:

- se descopera anumite asemanari (analogii) intre cele doua situatii;

- pe baza analogiei descoperite se transfera modul de rezolvare de la prima la

a doua problema.

Activitate Cititi urmatoarea problema (Gick si Holyoak, dupa M. Miclea, 1999, p. 297) si incercati sa gasiti solutia. Daca nu reusiti, cititi povestirea de la sfarsitul acestui capitol.

Sa presupunem ca, fiind medic aveti un pacient cu o tumora la stomac. Bolnavul nu poate fi operat, dar daca tumora nu va fi distrusa, el va muri. Puteti insa recurge la radioterapie. Pentru a distruge tumora, radiatiile utilizate trebuie sa aiba o anumita intensitate si sa atinga concomitent tesutul malign. Daca radiatia ar atinge intensitatea dorita, in drumul ei spre tumora va distruge toate tesuturile sanatoase, creand mari prejudicii sanatatii pacientului. Daca radiatiile au o intensitate mai scazuta, ele nu vor distruge tesuturile sanatoase, dar nici tumora. Cum s-ar putea distruge tumora fara sa distrugem tesuturile sanatoase?

Cel care foloseste procedeele euristice utilizeaza gandirea divergenta, productiva. Aceasta forma a gandirii ne orienteaza spre mai multe cai de rezolvare a problemei, spre mai multe solutii (divergenta). Cu ajutorul ei inventam noi modalitati de actiune, realizam ceva nou (productiva).

Copilul care deseneaza, face o compunere, inventeaza finalul unei povestiri incepute de invatatoare, formuleaza probleme de matematica utilizeaza procedeele euristice, respectiv gandirea divergenta. Activitatile de acest fel pot contribui la dezvoltarea creativitatii, dar numai cu conditia ca profesorul sa nu impuna prea multe reguli, restrictii, sa nu dea prea multe indicatii, sa nu critice, ci sa stimuleze elevii.

Psihologii nu studiaza numai metodele utilizate pentru rezolvarea problemelor, ci si factorii care ingreuneaza procesul de rezolvare. Un astfel de factor poate fi rigiditatea gandirii. Unii elevi, dupa ce au invatat sa rezolve un tip de problema intr-un anumit mod, au tendinta sa generalizeze metoda insusita si sa o foloseasca chiar si in situatiile care se deosebesc de situatia initiala. Din aceasta cauza ei fac greseli sau nu observa posibilitatea de a rezolva problema intr-un mod mai simplu.

Ex. unii elevi, atunci cand invata ca adunarea fractiilor se face prin aducere la acelasi numitor, procedeaza in felul urmator:

Oamenii uneori nu reusesc sa gaseasca solutiile unor probleme pentru ca le este greu sa-si imagineze pentru obiectele frecvent utilizate alte functii decat cele cu care s-au obisnuit. Acest fenomen se numeste fixitate functionala.

Un exemplu este prezentat de A. Cosmovici (Cosmovici, Iacob, 1998, p. 155):

"In timpul razboiului o grupa de soldati a fost cartiruita intr-o casa parasita dintr-o localitate evacuata de inamic. Acolo ramasesera mai multe scaune, dar nu mai exista nici o masa. Mai multe zile, soldatii s-au chinuit sa manance cu mancarea pe brate, pana cand unuia i-a venit ideea sa scoata o usa din balamale si, punand-o pe 4 scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte tarziu, intrucat pentru noi toti functia usii este de a inchide o incapere si nu de a servi drept scandura pentru masa".

Rezolvarea problemelor presupune interactiunea tuturor mecanismelor cognitive (a perceptiei, memoriei, atentiei, gandirii, limbajului). Dificultatile intampinate se pot datora deficientelor proceselor perceptive, a memoriei, a greutatilor de a formula verbal ideile etc. (Miclea, 1999, p. 283).

Povestire. O tara indepartata era guvernata de un tiran sangeros care traia intr-o fortareata puternica din mijlocul ei. Fortareata era inconjurata de numeroase asezari omenesti. Un general rebel si-a pus in gand sa cucereasca fortareata si sa-l inlature pe dictator. El stia ca daca toate trupele sale vor ajunge concomitent in fata bastionului, prin forta si numarul lor vor putea sa-l cucereasca. Accesul spre fortareata se putea face pe mai multe drumuri. Generalul si-a concentrat trupele la capatul unei cai de acces, hotarat sa-si indeplineasca planul. Inainte de a porni atacul, el a aflat insa ca toate drumurile sunt minate, astfel incat pe orice drum puteau inainta in siguranta doar un numar redus de oameni. Atacul cu toate trupele deodata ar pricinui nu numai moartea multora dintre soldati, ci si distrugerea asezarilor omenesti din imprejurimi. In aceste conditii, se parea ca fortareata este imposibil de capturat.

Ingenios, generalul a gasit solutia. El si-a divizat armata in grupe mici, asezandu-le la capatul fiecarei cai de acces, astfel incat inaintarea lor se putea face fara pierderi. Le-a ordonat sa inainteze in ritm uniform, astfel incat sa ajunga in acelasi moment in fata fortaretei. Aranjandu-si astfel trupele, generalul a cucerit fortareata si l-a inlaturat pe dictator.

Acum puteti rezolva problema prezentata anterior? Ce v-a ajutat sa gasiti solutia?