Adolescenta - etapa de dezvoltare

1.1. Definirea conceptului de adolescenta

Din punct de vedere conceptual - si social - exista o pronuntata tendinta de a vedea adolescenta ca pe o perioada de discontinuitate marcanta din viata noastra. Cei care trec pragul acestei perioade sunt nu de putine ori priviti ca si cum ar fi membrii unei cu totul alte specii. Adolescentii sunt “ciudati”, diferiti, straini atat de copii cat si de adulti.
Pentru unii autori adolescenta reprezinta o perioada distincta de viata, un stadiu de dezvoltare care poate fi clar diferentiat de restul vietii. Pentru altii insa este doar o zona de granita, un fel de teritoriu al nimanui, un “tunel” in care copiii dispar, pentru ca sa “iasa” la lumina la celalalt capat peste cativa ani, ca veritabili adulti. Ideea ar fi insa ca niciodata nu putem sti cine e cel cu care ne vom intalni dincolo, la iesirea din adolescenta.

Aceasta perioada se caracterizeaza prin clarificarea si intensificarea elaborarii idealurilor, printr-o dezvoltare intensa a personalitatii, prin cristalizarea evidenta a conceptiei despre lume si viata, printr-o intensa evolutie a laturii cognitive, afective si volutionale a omului datorita, printre altele, si alegerii profesiunii.”[1]

Adolescenta este totodata varsta romantica a omului, adica varsta marilor sinceritati, a nelinistilor, a naivitatii si a aderarii fara rezerve la adevar si dreptate, a inteligentei neconformiste, a unei integritati morale depline. [2]

Adolescenta, este o perioada de stagnare sau inertie a rolurilor sociale, adica o perioada in care capacitatile adolescentului sunt subevaluate si subutilizate de catre societate. La aceasta se adauga dependenta economica fata de familie, refuzul, intarit de legislatie, al acceptarii participarii adolescentului la viata adultilor etc. Pentru aceste motive, multe din conduitele problematice adolescentine sunt interpretate ca incercari premature de a prelua rolurile adultului: fumatul, consumul de alcool sau droguri si chiar delicventa. Abandonul scolar sau vagabondajul pot fi rezultatul unei perceptii negative a mediului scolar, apreciat ca fiind ancorat in lumea copilariei, neinteresant si incapabil de a oferi roluri sociale utile sau a determina realizarea aspiratiilor adolescentilor, care nu mai vor sa fie guvernati, ci solicita dreptul la autonomie personala.[3]

Trebuie sa recunoastem aspectul spectaculos al transformarilor pe care le traverseaza individul sub toate aspectele. Adolescentul este personajul cu doua fete, intrucat oscileaza permanent intre copilarie si maturitate, chiar daca se orienteaza preponderent spre lumea adultului.

”Fara indoiala, putem aprecia ca acesta varsta constiutuie o etapa incendiara, la capatul careia apare o noua calitate, personalitatea umana.” [4]

1.2. Etapele adolescentei

In consonanta cu opinia vehiculata de U.Schiopu si E.Verza aceasta varsta se subetapizeaza astfel: adolescenta propriu-zisa (14/15 - 18/20), ce cuprinde liceul si adolescenta prelungita (18/20-24/25) care este caracterizata printr-o diversitate de situatii (studii superioare, stagiu militar, serviciu). Desi adolescenta este identificata cu etapa tineretii, unele conceptii psihologice prefera sa distinga intre doua stadii ale cursului

vietii, ceea ce are drept consecinta aparitia unui nou status de viata – cel de tanar student. Aceasta varsta este considerata ca un stadiu de maturitate timpurie, aflat in concordanta cu solicitarile de instructie ale epocii contemporane. In cursul acestei perioade, tinerii sunt suficient de varstnici pentru a presta munci pentru societate, pentru a se casatori si a avea copii, dar depind, inca, de sprijinul economic acordat de parinti.[5]

Caracteristicile etapelor adolescentei :

a) Primul stadiu - Adolesceta timpurie (pubertatea) perioada cuprinsa intre 12 si 14 ani. Aceasta este caracterizata prin nevoia de independenta, lupta cu sentimentul de identitate, labilitate emotionala, capacitati sporite de exprimare verbala a propriei persoane, exprimare mai facila a sentimentelor prin actiune decat prin cuvinte, importanta crescanda acordata prietenilor si o atentie redusa acordata parintilor, cu accese ocazionale de “obraznicie”.

„Aceasta este perioada in care copilul realizeaza faptul ca parintii nu sunt perfecti si identifica erorile acestora, el incepand sa caute noi modele pe langa parinti. Totusi prezinta o tendinta de regresie, in momente de criza, la comportamente infantile. Influenta grupului de prieteni (interese, imbracaminte) sporeste, apar interesele profesionale si interese pentru viitorul apropiat si pentru prezent.

Sentimentul timiditatii si al nevoii de intimitate se acutizeaza. Copilul incepe sa testeze regulile si limitele, sa experimenteze ocazional cu tigari, marijuana, alcool”..[6]

b) A doua etapa, adolescenta de mijloc este cuprinsa intre 14 si 17 ani si se caracterizeaza printr-o echilibrare puternica, intima a conceptiei despre lume si viata, acutizarea nevoii de independenta, implicarea propriei persoane, alternand intre expectante nerealist de inalte si un concept de sine rudimentar, nemultumire legata de interferenta parintilor cu propria independenta.[7]

Copilul aflat in aceasta perioada, prezinta preocupari excesive in legatura cu propriul corp, are un sentiment de “ciudatenie” in legatura cu sine si cu propriul corp, are o parere proasta despre parinti, si face o “investitie” emotionala redusa in acestia. Face eforturi pentru stabilirea de noi prietenii si pune un accent sporit pe noul grup de prieteni, cu identitatea de grup definita prin selectivitate, superioritate si competitivitate.
Apar periodice sentimente de tristete, care insotesc “pierderea psihologica” a parintilor si o autoanaliza amplificata, uneori sub forma unui jurnal. Se cotureaza interesele profesionale, interese intelectuale devin mai pronuntate. Unele energii sexuale si agresive sunt directionate inspre interese creative. Sexualitatea si preocuparile legate de atractivitatea sexuala se intensifica. Apar relatiile pasagere si sentimentele de tandrete dar si de teama, dragoste si pasiune fata de sexul opus si o deplasare “catre” heterosexualitate cu teama de homosexualitate. Prezinta un interes pentru problemele morale si o capacitate mai mare de fixare a scopurilor.[8]

c) Cea de-a treia etapa, adolescenta tarzie se desfasoara intre 17 si 20 ani.
              Nevoia de independenta se acutizeaza si mai mult, se contureaza o identitate ferma si o capacitate de amanare a recompenselor. Simtul umorului este mult mai dezvoltat si stabilitatea emotionala este mai mare.

Are capacitate de a lua decizii independente si de a face compromisuri, are deprinderi de munca mai bine definite si este mandru pentru propria munca, are incredere in sine. Prezinta o preocupare mai mare pentru ceilalti. Cauta o stabilitate mai mare in relatii, are o identitate sexuala clarificata si o capacitate sporita pentru relatii tandre si senzuale.
Este introspect si autoanalitic si pune accentul pe demnitatea personala si stima de sine. Este capabil sa isi fixeze niste scopuri si sa actioneze in vederea realizarii lor.[9]

1.3. Dezvoltarea fiziologica a adolescentului

La inceputul adolescentei mai persista inca putina dezordine in dezvoltarea fizica a tanarului, continua transformarile intime in echilibrul hormonal general. Pofta de mancare inconstanta, frecventele insomnii si afectiuni dermatologice, cum este persistenta acneii, constituie indicii ale transformarilor si dezechilibrului hormonal, alimentar si alergic, trecator insa, la varsta adolescentei.[10]

Treptat, adolescentul se apropie de adult sub raportul maturizarii si al echilibrului hormonal general. I se stabilzeaza tinuta, infatisarea generala specifica dimorfismului sexual; fetele capata forma specifica a corpului feminin; silueta relativ mai proeminenta a bustului si conformatia specifica a bazinului, trasaturile fetei clare, cu contururi fine, iar baietii capata forma specifica a corpului barbatesc; cresc umerii si toracele, bazinul ramane ingust, gatul devine puternic, se dezvolta marul lui Adam, creste considerabil vigoarea musculaturii, forta fizica si rezistenta tanarului.

Expresivitatea adolescentilor capata si ea specificitate. Privirea fetelor se incarca de caldura, cea a baietilor de limpezime, iar fizionomia ambelor sexe, ca si timbrul vocii devin “catifelate” disparand in final eventualele acenee si stridentele vocii.[11]

Ritmul cresterii se atenueaza treptat, organismul iesind din faza dezvoltarii sale “caricaturale” specifica perioadei anterioare. Corpul castiga in inaltime intre 20-30 cm, iar in greutate, cate 4-5 kg anual. La 17 ani, adolescentul ajunge la greutatea medie de 61 de kg – fata de 48 la 14 ani, si o inaltime de 1,70 – fata de 1,62 m la 14 ani. Baietii trec printr-un puseu de crestere mai lung, fapt pentru care isi intrec mult in inaltime si greutate colegele de aceeati varsta pe parcursul adolescentei.

Maturizarea fizica precoce a adolescentilor este asociata in plan psihic cu o stare de bine, de relaxare, cu incredere in sine, autocontrol al impulsurilor. Ca urmare, relatiile

sociale sunt mai naturale, neconflictuale, ceea ce le aduce popularitate si recunoasterea grupului, situatie care rezolva paradoxul varstei. Paradoxul este un rezultat al conflictului dintre trebuinta de a fi unic, cu o identitate bine individualizata simultan cu trebuinta, la fel de puternica, de a fi asemanator cu cei de aceeasi varsta. Maturizarea fiziologica tarzie inseamna, din punct de vedere psihologic, dependenta de familie, de grup, ceea ce se reflecta in special in comportamentul adolescentilor prin dominanta, agresivitate, rebeliune in raport cu parintii, lipsa de preocupare fata de sine si in acelasi timp nesiguranta si lipsa de incredere in sine.[12]

„Atat maturizarea mai tarzie cat si cea precoce prezinta o serie de avantaje si de dezavantaje. In cazul adolescentilor maturizarea fizica rapida determina o relationare sociala mai buna, deoarece se asociaza cu cresterea increderii in sine. Pe de alta parte, ei se simt obligati sa actioneze in conformitate cu asteptarile grupului, adica sa se comporte matur. In majoritatea cazurilor, maturizarea fizica rapida nu este asociata cu o maturizare cognitiva si afectiva similara ca ritm. Maturizarea tarzie poate reprezenta un avantaj deoarece adolescentii din aceasta categorie actioneaza conform standardelor copilariei si beneficiaza de toate atributele acestui statut si ca urmare, expectantele grupului fata de ei nu sunt atat de mari si ei se pot adapta mai flexibil, fara ca aceasta adaptare sa genereze frustrari.”[13]

In cazul adolescentelor, o maturizare fizica rapida se asociaza in plan psihologic cu sociabilitate scazuta, introversie, timiditate, iar pe de alta parte cu reactii de expansivitate comportamentala. In ceea ce priveste maturizarea fizica intarziata nu se constata diferente in plan psihologic intre cele doua sexe.

Cei mai multi adolescenti sunt interesati in special de prezenta lor fizica si cel mai frecvent sunt dezamagiti de imaginea proprie. La aceasta varsta, reprezentarea propriei dezvoltari corporale, indiferent de gradul de maturizare, este negativa si poate determina

trairi frustrante de o mai mare sau mai mica intensitate. Adolescentele sunt cele care acorda o mai mare importanta aspectului fizic, deoarece acesta este considerat important in stabilirea relatiilor interpersonale si se asociaza cu un comportament adaptat si consum minim de stres.

Din punctul de vedere al sanatatii, imbolnavirile care apar cel mai frecvent la aceasta varsta au o cauzalitate predominant psihica si sunt asociate cu modificari ale alimentatiei, cu consum de droguri (tutun, alcool).

Imbolnavirile care au la baza o alimentatie neadaptata sunt anorexia si bulimia. Cauzele psihice ale anorexiei si bulimiei nu sunt bine determinate dar se presupune ca neconcordanta dintre imaginea ideala cu cea reala (perceputa) este una din cauzele trairilor frustrante. Solutia la care se apeleaza pentru a depasi frustrarile si a ajunge la suprapunere a imaginii reale cu cea ideala este fie reducerea drastica a alimentelor, fie o alimentatie normala asociata cu laxative si vomitive, comportamente tipice anorexiei. Bulimia este o reactie nevrotica de tip depresiv care presupune supraalimentare si este prezenta in adolescenta, dar si in prima etapa a tineretii.[14]

1.4. Dezvoltarea psiho-afectiva a adolescentului

Adolescentii se caracterizeaza printr-o emotivitate exagerata neprevazuta si labila. Traiesc cu entuziasm prezentul si imediat pot deveni posomorati si deprimati. Evenimente minore pentru parinti pot fi interpretate si traite drept crize majore de catre adolescenti. Adesea isi pierd controlul in rabufniri emotionale care, de fapt, elibereaza anxietatea acumulata. Apoi se simt vinovati, se tem ca-si vor mai pierde controlul si se retrag pentru a-si reevalua comportamentul. Doresc si planuiesc sa-si mentina, pe viitor, autocontrolul. Viseaza profund in timpul zilei si nu aud cand altii le vorbesc. Au un comportament instabil, dominat de emotii.

Copilul – adolescent invata sa admire, sa iubeasca, sa simta, sa viseze, sa aspire, stie sa doreasca, sa isi formeze idealuri. El ghiceste intentiile, felul de a reactiona, stie sa respecte sau sa simpatizeze, apar unele sentimente sfielnice de dragoste, in jurul prietenelor sale mai vechi sau mai noi.

In perioada adolescentei, se constituie in forme complicate numeroase stari afective, uneori dorinte nelamurite, sentimente confuse, neliniste, etc. Incep sa se constituie idealuri afective. Experienta afectiva cunoaste in aceasta perioada primele schimbari, care se exprima in diferite moduri”[15]

Afectivitatea nu se dezvolta de la sine. Dezvoltarea ei depinde de conditiile vietii si mai cu seama de educatie. Dezvoltarea mare a intereselor, inclinatiilor, dorintelor adolescentului constituie tot mai profunde schimbari ale vietii sale interioare, ca si ale conduitei sale in general, ceea ce arata marea legatura dintre cunoastere si simtire. Societatea moderna a creat conditii pentru cresterea foarte mare a complexitatii si bogatiei vietii afective a tineretului[16]

Din perspectiva psihanalizei, proba fundamentala a adolescentei este dezangajarea de parinti si dobandirea autonomiei. Comportamentele centrate pe sine, caracteristice copilariei, care implica o puternica protectie din partea adultilor nu mai sunt adaptate. Trecerea de la statusul de ”protejat” la cel de ”protector” este caracterizata de o evolutie ambivalenta a afectivitatii, generatoare de conflicte, dar necesara obtinerii autonomiei independentei.[17]

Se definesc trei tipuri de autonomie: morala, comportamentala si emotionala.

a)     Autonomia comportamentala reprezinta capacitatea de a lua singur decizii si de a actiona conform acestora.

b)     Autonomia morala este capacitatea de a discerne intre bine si rau, intre important si neimportant.

c)     Autonomia emotionala presupune separarea emotionala de parinti si orientarea acestei energii in relatii cu prieteni de acelasi sex sau de sex opus. Acest proces de separare a fost numit de psihanalisti detasare si este inevitabila dezvoltarii psihice deoarece asigura statutul de normalitate.[18]

Viziuni asupra dezvoltarii psihologice a adolescentului :[19]

1. Freud descrie adolescenta ca o perioada de modificari majore. Instinctele sunt intr-o forma latenta pana la adolescenta iar acum ele devin active, ceea ce dezechilibreaza balanta psihica.

2. Steinberg (1990) precizeaza ca detasarea emotionala a adolescentului nu inseamna o ruptura a relatiilor afective intrafamiliale, ci doar o reasezare pe alte planuri a acestora. Chiar daca in aceasta perioada conflictele dintre copii si parinti sunt mult mai frecvente, nu exista nici un indiciu cum ca aceste conflicte ar eroda apropierea, atasamentul dintre cele doua ”tabere” parinti si adolescenti.

3. Block, J. (1981) considera ca procesul individualizarii incepe in copilarie si se continua pana in perioada adolescentei tarzii (20-24 ani). Ea implica o evolutie graduala, progresiva si autonoma a structurii identitatii de sine. Aceasta evolutie, fiind graduala, nu presupune nici stres si nici tulburari semnificative. Individualizarea presupune renuntarea la dependenta de parinti in favoarea unei relatii mature si responsabile cu acestia.

4. Conform teoriei lui Erickson in adolescenta se consuma ”criza de identitate”, una din cele opt crize sociale corespunzatoare varstelor cronologice. Crizele sunt normative, reprezinta un proces inevitabil al evolutiei si sunt descrise ca un continuum intre pozitiv si negativ. Erickson considera ca stabilirea unei identitati coerente este caracteristica adolescentei si presupune formarea unei imagini de sine care sa asigure . sentimentul de continuitate cu trecutul si totodata sa ofere deschidere spre viitor. Este o integrare a imaginii sociale cu imaginea de sine. Structurarea, ca si acceptarea identitatii de sine, constituie o proba extrem de dificila, asociata cu anxietate si nu rareori cu agresivitate. Adolescentul trebuie sa se confrunte cu o serie de statute si roluri, sa le experimenteze si sa decida care este cel corespunzator datelor personale. Erickson considera adolescenta ca fiind un hiatus intre copilarie si stadiul de adult, un maraton psihic absolut necesar pentru a putea trece in faza adulta. Afectivitatea adolescentului are un sens preponderent negativ, existand o serie de factori care determina aceste trairi si anume:

nevoia de a se elibera de controverse si conflicte si de a se realiza;

oscilatia intre competitivitate si necompetitivitate cu colegii sau parintii;

conflicte privind aderarea la comportamente si valori ale familiei, pe de o parte, si comportamente si valori ale grupului de apartenenta pe de alta parte.

Toti acesti factori pot determina frustrari si anxietati, tendinte nevrotice sau tendinte spre hedonism. Din acest punct de vedere, adolescentul evolueaza intre doua extreme de la comportamente defensive la comportamente ofensive si autopunitive (rigiditate, conformism, anxietate, eliberare totala).

5.Cattell descrie evolutia introversie – extraversie ca trasatura de personalitate care evolueaza diferentiat in functie de varsta. Astfel, in jur de 14-15 ani se constata o criza a introversiei, in sensul in care apar alternante intre comportamentele de tip introvert si cele de tip extravert.

Adolescentii pot dezvolta comportamente caracterizate de egocentrism, anxietate, un grad oarecare de depresie, scaderea stimei de sine si a capacitatii de a face fata unor cerinte sociale. Egocentrismul adolescentilor inseamna in primul rand preocupare pentru infatisarea si comportamentul lor. In dorinta de a face o impresie buna isi controleaza reactiile anticipind trairile altora vis-a-vis de ei. Acest demers poate conduce la mascarea    

trairilor reale si se gasesc in situatia actorului, ceea ce se asociaza cu frustrare si consum de energie. [20]

La adolescenti, sentimentele de anxietate sunt corelative competentelor si se centreaza pe probe de abilitati, de performante fizice, iar la adolescente competentele se evolueaza in sfera relatiilor interpersonale.

Trairile anxioase se manifesta la aceasta varsta preponderent prin comportamente agresive si sunt generate de relatia dintre evaluarea propriilor abilitati si expectantele si /

sau cerintele adultilor. „Gesell a realizat o descriere a comportamentului agresiv intre 12 si 15 ani.

12 ani - comportament relativ pozitiv, deschis si abilitate interrelationala;

13 ani - evolutie spre introversie cu comportamente agresive cand este provocat sau ”obligat sa iasa din aceasta cochilie”;

14 ani - rebeliune, comportamentele agresive sunt determinate de orice impunere reala sau reprezentare a impunerii;

15 ani – tendinte de echilibrare, potentialul agresiv scade.”[21]

Gandirea evolueaza in termeni de „ce ar putea fi adevarat in ciuda evidentei concrete”. Aceasta trasatura a gandirii le permite adolescentilor sa construiasca si sa inregistreze o infinitate de solutii la fiecare situatie si totodata determina capacitatea de a rationa ipotetic, chiar daca, cel mai frecvent, gandirea adolescentului este impregnata de egocentrism – semnal al imaturitatii cognitive.

Din punct de vedere al teoriei piagetiene, adolescenta corespunde stadiului operatiilor formale ceea ce asigura posibilitatea de a imagina mai multe solutii si este bazata pentru rationamentele ipotetice. Maturizarea cognitiva, considera Piaget, se datoreaza atat dezvoltarii neuro-fiziologice cat si factorilor de context social (educatie, cultura).

Capacitatea de a gandi abstract are implicatii si in sfera afectiva, in sensul ca, trecerea de la statutul de ”protejat” la cel de ”protector” presupune trecerea gandirii de la concret la abstract - anticipativ. Gandirea concreta presupune activitati centrate pe o problema, sau pe rezolvarea succesiva a mai multor probleme cu solutii la nivel concret, dificultati de intelegere a metaforei si a sensului dublu, ca si tendinta de a oferi raspunsuri stereotipe si conformiste.

Gandirea abstracta permite anticiparea (proiectia in viitor) si amanarea actiunilor si comportamentelor, ceea ce implica abilitati de rezolvare de probleme cu apel la simboluri si metafore, solutii abstracte si anticipative.

„Structurarea identitatii de gen este o achizitie indiscutabil esentiala a adolescentei. In acest context un aspect particular al socializarii il reprezinta invatarea rolurilor sociale. Rolul social este un comportament adoptat de un individ, in conformitate cu un ansamblu de norme si care asigura un raspuns adecvat la asteptarile altuia. In legatura cu modul in care se construieste identitatea de gen exista mai multe teorii. Din punctul de vedere al psihanalizei, individul uman vine pe lume bisexual, iar identitatea de gen se edifica in functie de modul in care sunt rezolvate trairile emotionale, conflictuale de dragoste si gelozie fata de parinti. Astfel, in varianta fericita, evolutiile favorabile legate de complexele Oedip si Electra conduc spre identificarea cu parintele de acelasi sex”[22].

1.5. Dezvoltarea sociala a adolescentului

Din perspectiva invatarii sociale, diferentele biologice prezente la nastere sunt insuficiente pentru a explica in totalitate diferentele dintre indivizi la nivelul identitatii de gen. Aceasta teorie considera ca un factor semnificativ de influenta este reprezentat de imitatie si de recompensele selective administrate de mediul social reprezentat intr-o    .prima etapa aproape exclusiv de familie. Se considera ca in mediul familial, copiii sunt recompensati selectiv pentru modelarea comportamentului in functie de comportamentul parintelui de acelasi sex. Ulterior, mediul social preia stafeta, recompensand comportamentele acceptate social pentru identitatea de gen a persoanei si penalizand abaterile. Din punctul de vedere al invatarii sociale, argumentatia cu privire la comportamentele conforme identitatii de gen capata forma unui rationament deductiv.

Premiza 1: Doresc recompense.

Premiza 2: Constat ca sunt recompensat daca ma comport ca baiat (sau, respectiv, ca fata).

Concluzie: Doresc sa ma comport ca baiat (sau, respectiv, ca fata).[23]

Teoria lui Kohlberg privind auto-socializarea ia in considerare dezvoltarea cognitiva ca factor important in edificarea identitatii de gen. Din perspectiva acestei teorii, copilul invata in primul rand sa se eticheteze ca fiind baiat sau fata, urmand ca intr-o a doua etapa sa doreasca sa actualizeze comportamente conforme cu una sau alta din aceste etichete.

Din punctul de vedere al teoriei lui Kohlberg, rationamentul capata forma:

Premiza 1: Sunt baiat (sau, respectiv, sunt fata).

Premiza 2: Doresc sa ma comport ca un baiat (sau, respectiv, ca o fata).

Concluzie: Faptul de a ma comporta ca atare constituie pentru mine o recompensa.

Aceste teorii, ca si multe altele sunt mai degraba complementare decat reciproc exclusive. Pare sa existe, indiferent de contextul cultural, o anumita specializare parentala, in sensul ca, dintre cei doi parinti, tatii sunt cei pe care-i preocupa mai mult si care sustin mai mult dezvoltarea fie a masculinitatii, fie a feminitatii la copiii lor. Cercetarile asupra adjectivelor folosite de parinti au aratat ca tatii folosesc intr-o masura semnificativ mai mare decat mamele, in legatura cu baietii lor, adjective de tipul „puternic”, „viguros”, „vioi”, „bataios”, iar in legatura cu fetele, adjective de tipul . „delicata”, „frumoasa” etc. Mai mult, dintre parinti, tatii diferentiaza mai net regimul de pedepse, ii pedepsesc pe baieti mai frecvent decat mamele si le ierta la fel de frecvent pe fete.

Toate acestea demonstreaza cum modelele culturale ale comportamentelor corespunzatoare masculinitatii sau feminitatii contribuie la sexualizarea relatiilor sociale si la socializarea relatiilor sexuale.

Invatarea rolurilor masculin/feminin este in fapt un proces de diferentiere sociala. Astfel, agresivitatea este considerata ca un semn de virilitate la baieti si ca o trasatura negativa la fete. Aceasta situatie arata ca invatarea rolurilor sexuale trebuie intotdeauna analizata prin prisma valorilor socio-culturale dominante intr-un grup, valori care orienteaza achizitia atributelor de rol intr-un sens dezirabil.

1.6. Dinamica dezvoltarii personalitatii copilului si adolescentului

Exista date ce sustin ca nou nascutii sunt diferiti unul de celalalt. Diferentele interindividuale se manifesta inca de la aceasta varsta. Putem identifica doua categorii de influente in diferentierea interindividuala:

a) cele care tin de temperament, si care par a fi in cea mai mare parte innascute;

b) cele ce tin de influentele mediului.

“Temperamentul se refera la trasaturi cu o anumita baza genetica ce moduleaza gradul de activism, energie, emotionalitate, reactivitate si sociabilitate al copilului. Aceste trasaturi manifestate imediat dupa nastere pot ramane relativ stabile de-a lungul vietii, dar pot fi si puternic influentate de factorii de mediu. Dintre ele amintim:

1. Nivelul de activism si energie

2. Adaptabilitatea la schimbare

3.  Reactivitate emotionala

4. Orientare spre lume sau spre sine”[24]

Cu toate ca factorii ereditari pot determina temperamentul initial al copilului, totusi multi copii, pe parcursul dezvoltarii lor, cunosc schimbari semnificative ale stilului de comportament. Aceste schimbari se datoreaza evenimentelor de viata (pozitive sau negative, favorizante sau defavorizante dezvoltarii), implicarii speciale a parintilor in munca cu copilul (expunerea copilului la stimuli diferiti, interactiuni multiple, comunicare activa), experientelor scolare (bogate / sarace) si a celor sociale (recompensatorii / restrictive). Rezulta ca temperamentul nu apare ca o programare prestabilita ce determina in mod mecanicist personalitatea, ci este un program deschis care suporta influentele factorilor de mediu. [25]

Unul din procesele cu impact semnificativ in dezvoltarea personalitatii copilului il constituie procesul de identificare. Identificarea consta in adoptarea de catre copil a caracteristicilor, convingerilor, atitudinilor si comportamentelor unor persoane semnificative. Identificarea este o consecinta a observarii si imitarii unui model. Cel mai frecvent, modelul il constituie parintele, dar poate fi si unul dintre bunici, un frate mai mare, un profesor sau o personalitate TV. Copiii preiau frecvent caracteristicile mai multor modele, pe care le selecteaza si le aglutineaza. Selectia modelelor se face fie pe baza puterii pe care o detin aceste modele, fie a prestigiului de care dispun. Copiii vor sa fie asemeni modelului lor, vor actiona si vor trai emotii similare modelului. De aici decurge importanta modului de comportament al adultului (parinte, profesor) si mai putin a “prelegerilor” educative pe care adultul le ofera copiilor.”[26]

Un alt moment important in dezvoltarea personalitatii il constituie dobandirea identitatii. Procesul de formare a identitatii este frecvent asociat cu perioada unor interogatii ale adolescentului de genul: 'Cine sunt de fapt eu?', 'Incotro merg?' etc. Acest tip de experiente pot fi regasite in incercarile adolescentului de a adopta diferite . roluri ale Eului. Astfel se explica modalitatile impredictibile de comportament ale adolescentilor si implicit inconsistenta comportamentelor de la o zi la alta. Ceea ce la prima vedere poate semnifica aspecte negative de comportament nu sunt decat etape firesti de cautare si consolidare a identitatii de sine. Daca la inceput sinele este fluctuant si inconsistent, cu timpul devine functional si confortabil. Pentru unii adolescenti, procesul dobandirii identitatii se desfasoara relativ calm, cu tensiuni si conflicte minore. Pentru altii insa, adolescenta este o perioada de mare confuzie, acompaniata de crize existentiale, de conflicte puternice si de incercarea de subminare a autoritatii (parinti, profesori, scoala etc.). Daca copilul observa si imita modelele, adolescentul le cauta, le experimenteaza, le compara si le selecteaza. Pe baza modelelor, adolescentul isi sintetizeaza un eu” ideal. Idealul rezulta pe baza aglutinarii mai multor modele. [27]

In concluzie, putem sublinia caracterul dinamic al dezvoltarii personalitatii copilului, pornind chiar de la aspectul cel mai stabil al acesteia, temperamentul. Formarea personalitatii copilului nu este prestabilita pe baza unui program genetic inflexibil, factorii de mediu punandu-si puternic amprenta pe tot parcursul vietii. In acest sens, vorbim de personalitate ca un proces continuu, a carui forma, continut si expresie nu se finalizeaza la sfarsitul adolescentei, asa cum se tindea sa se creada.