Etapele ciclului vietii

ETAPELE CICLULUI VIETII

Succesiunea etapelor este expusa pe scurt, dupa cum urmeaza, mentio-nandu-se caracterul dominant sau criza specifica de maturitate, care apare specific in timpul fiecarei etape:

1.         etapa oral-senzoriala: incredere/neincredere;

2.     etapa muscular-anala: autonomie/rusine si nesiguranta;

3.     etapa locomotor-genitala: initiativa/ vinovatie;

4.   stadiul de latenta: harnicie, perseverenta/inferioritate;

5.     etapa pubertatii si adolescentei: identitatea ego-ului/confuzie de rol;

6.     etapa tineretii timpurii: intimitate/izolare;

7.     etapa adulta propriu-zisa: (pro)creatie/stagnare;

8.     etapa maturitatii: integritatea ego-ului/disperare.

Pentru Erikson E, dezvoltarea umana poate fi inteleasa numai daca se iau in considerare fortele sociale care interactioneaza cu persoana in crestere. Cele 5 stadii psihosociale ale copilariei: intimitate, creatie si integritate, care se extind dincolo de perioada adultului tanar pana la batranete.

Cele opt etape au atat aspecte pozitive, cat si negative, au crize emo­tionale specifice si sunt influentate de interactiunea dintre factorii biologici si factorii culturali si sociali caracteristici mediului in care traieste persoana. Fiecare etapa are doua rezultate posibile, unul pozitiv sau sanatos si unul negativ sau nesanatos. in imprejurari ideale, criza este rezolvata atunci cand persoana dobandeste un nou nivel, superior, de functionare in finalul reusit al unei etape particulare de dezvoltare. In conceptia epigenetica, fiecare etapa are propriile caracteristici si trebuie trecuta cu succes inainte ca sa fie posi­bila trecerea la urmatorul nivel.

Succesiunea etapelor nu se face automat ci, mai degraba, depinde atat de dezvoltarea sistemului nervos central, cat si de experienta de viata. Exista suficiente dovezi ca un mediu nefavorabil poate intarzia unele dintre etapele de dezvoltare; in orice caz, un mediu nefavorabil, stimulator, accelereaza in mod particular progresul de-a lungul etapelor de dezvoltare.

Conceptul sau despre nevoile de adaptare la etape specifice de varsta ofera astfel posibilitatea unei analize a comportamentului normal sau anor­mal, precum si analiza transversala a comportamentului de-a lungul vietii. Astfel devine posibil sa se stabileasca moduri specifice de adaptare.

in ordine cronologica, sunt descrise urmatoarele etape:

perioada de nou-nascut

perioada micii copilarii, cand copilul incepe sa mearga

perioada prescolara

perioada scolara sau anii de mijloc

adolescenta timpurie, medie si tardiva (batranetea)

Perioada copilariei

Etapa I: incredere bazala/Neincredere bazala (de la nastere la un an)

"Prima componenta a unei personalitati sanatoase o consider, spunea Erikson E, dobandirea unui sentiment de incredere fundamentala, care cred ca este o atitudine pozitiva fata de sine si fata de lume, si care deriva din experienta primului an de viata. increderea este speranta ca propriile nevoi vor fi satisfacute si ca poti avea incredere in cei din jur.

Aceasta perioada se suprapune, mai mult sau mai putin, etapei orale din teoria freudiana, deoarece gura este cea mai sensibila zona a corpului. Gasirea sanului, suptul si hranirea, reprezinta nevoile primare ale nou-nascu-tului. Mama, care este inductoarea increderii, participa intens la asigurarea acestor nevoi, creand astfel baza viitoarei expectatii pozitive a copilului fata de lume. Parintele iubitor participa de asemenea si la dezvoltarea altor sim­turi ale copilului vaz, pipait, auz.

Prin aceasta interactiune, copilul fie ca dezvolta sentimentul de incre­dere ca dorintele lui vor fi indeplinite fie, daca ca mama nu este atenta, va dobandi sentimentul de neincredere.

Comportamentul copilului serveste pentru a controla comportamentul mamei, exact asa cum comportamentul mamei il modeleaza pe acela al copi­lului.

Copilul bun, calm, zambitor, previzibil reprezinta o mare rasplata pentru ingrijirea materna tandra.

Copilul iritat, instabil, inconstant pune la incercare rabdarea mamei. in situatia in care capacitatea de daruire a mamei este mica, asemenea trasaturi pot determina indepartarea ei de propriul copil, complicand tendintele de dezvoltare, deja inadecvate ale acestuia.

Chess S si Thomas A au demonstrat faptul ca exista o mare variabili-tate intre nou nascuti in ceea ce priveste reactivitatea autonoma si tempera­ment. Ei au descris noua dimensiuni comportamentale semnificative ale nou-nascutului: nivelul de activitate, ritmicitatea, apropierea sau indepartarea, adaptabilitatea, intensitatea reactiei, pragul responsivitatii, calitatea dispozi­tiei, distractibilitatea, spectrul atentiei si persistenta ei.

Evaluarile efectuate individual pe copii au aratat o stabilitate considerabila dupa o perioada de supraveghere de 25 de ani. Cercetatorii au desprins o relatie intre caracteristicile initiale ale copilului mic, modelul de educatie parentala si aparitia ulterioara a simptomelor. De aici, conceptul de "potrivire parentala', care se refera la "cat de bine se potriveste' un parinte cu nou-nascutul, luand in considerare caracteristicile temperamentale atat ale ambilor parinti, cat si ale copilului. Chess S si Thomas A au folosit termenul de "bine-cuvantata potrivire' pentru a caracteriza interactiunea armonioasa si compatibila dintre mama si copil, in ceea ce priveste motivatiile, capacita­tile si stilurile comportamentale.

"Slaba potrivire' se caracterizeaza prin incompatibilitate intre parinte si copil, ceea ce, probabil, conduce la tulburari in dezvoltare. Copilul dificil trebuie depistat, deoarece parintii unui asemenea copil capata convingerea ca sunt incapabili, ca ceva din ceea ce fac este incorect, simtindu-se responsa­bili pentru tulburarile de somn, pentru modelul deficitar de alimentatie si, in general, pentru disconfortul manifestat de copil. in plus, majoritatea acestor copii manifesta tulburari emotionale mai tarziu in viata, si educatia lor trebuie sa fie permanent adaptata acestor nevoi specifice.

Etapa a II-a: Automomie/Rusine si indoiala (1-3 ani)

Copilul, aflat in al doilea si in al treilea an de viata, invata sa mearga singur, sa se hraneasca singur, sa-si controleze sfincterul anal si sa vorbeasca. Maturitatea musculara este cea care da tonul pentru aceasta faza de dezvol­tare. Autonomia se refera la sentimentul copilului de a fi stapan pe el insusi si asupra tendintelor si impulsiunilor lui. Copilul mic care incepe sa umble castiga senzatia separarii lui de ceilalti. "Eu', "tu', "al meu', "a mea' sunt cuvinte obisnuite, folosite de copil pe parcursul acestei etape.

Copilul poate alege intre a pastra/a retine si a lasa/a da drumul, intre a fi cooperant sau a fi incapatanat.

Aceasta perioada, cand parintii isi focalizeaza atentia spre incurajarea copilului de a-si exercita controlul asupra excretiei, coincide cu etapa anala descrisa de Freud S. invatarea mentinerii igienei serveste ca paradigma a practicilor generale de invatare in familie si, de aceea, o mama excesiv de severa in aceasta directie va pedepsi si va fi restrictiva si in celelalte directii.

In paralel cu schimbarea sarcinilor copilului se schimba si sarcinile parintilor. in prima faza, responsabilitatea majora a parintilor era sa vina in intampinarea nevoilor copilului intr-un mod sensibil si constant, fara sa-i anticipeze si sa-i indeplineasca toate cerintele, astfel incat copilul sa nu treaca vreodata prin stari de incordare. in aceasta etapa, sarcina parintilor presupune fermitate, in ceea ce priveste limitele comportamentului acceptat si incurajarea emanciparii progresive a copilului. Parintii trebuie sa fie atenti sa nu fie prea autoritari; copiilor trebuie sa li se permita sa actioneze ei insisi si sa fie in stare sa invete din greseli. Trebuie de asemenea sa fie protejati si asistati atunci cand incercarile sunt peste posibilitatile lor. Pentru Erikson E, aceasta este etapa in care copilul fie isi retine excrementele, fie le elimina, ambele comportamente vizand comportamentul de raspuns al mamei. O instruire prea riguroasa in ceea ce priveste mentinerea toaletei, fapt comun in societatea noastra, poate crea o personalitate meticuloasa, zgarcita, punc­tuala, perfectionista, cunoscuta sub termenul de personalitate anala.

Daca parintii permit copilului sa functioneze cu oarecare autonomie si il pot sustine fara a fi hiperprotectori, copilul castiga incredere in sine, simte ca se poate controla pe el si lumea din jur.Daca parintii il aproba atunci cand el da dovada ca se poate controla, increderea in sine se dezvolta si apare un sentiment de mandrie. Invers, supracontrolul sau lipsa de control de sine a copilului prea adesea pedepsit, conduce la asa numita impotenta musculara sau anala (Erikson E), care declanseaza o traire de neincredere si rusine. Rusinea poate da nastere unei indoieli de sine care erodeaza si poate submina posibilitatea de actiune, iar la adult conduce la sentimente de persecutie.

Curiozitatea privind sexul anatomic poate fi considerata sanatoasa, fireasca si este intampinata cu raspunsuri sincere, firesti si cu replici adecvate varstei; in acest caz copilul capata un sentiment de mirare in fata vietii si se simte bine cu propriul rol in aceasta viata.

Daca subiectul este considerat tabu si intrebarile copilului sunt catego­ric respinse, apare o stare de disconfort si rusine. Conform teoriei lui Piaget J, aceasta etapa corespunde perioadei senzorio-motorii si stadiului preopera­tional.

Etapa a IlI-a: Initiativa/Vinovatie (3 la 5 ani)

Pe masura ce copiii se apropie de sfarsitul celui de al treilea an, ei sunt capabili sa initieze atat o activitate intelectuala cat si una motorie invatand sa se bazeze pe actiunile lor. Consolidarea acestor initiative depinde de cat de multa libertate fizica ii este acordata copilului si de cat de mult este satisfa­cuta curiozitatea lor intelectuala. Daca, copii mici care au invatat sa mearga, au fost pusi in situatia sa nu se simta bine in legatura cu comportamentul si interesele lor, ei pot iesi din aceasta perioada cu un sentiment de vinovatie asupra activitatilor pe care le initiaza. Conflictele legate de initiativa ii pot impiedica pe copiii in crestere sa-si incerce intregul potential si se pot inter­fera cu trairile de ambitie care se dezvolta in aceasta perioada. in acest inter­val, cresterea curiozitatii sexuale se manifesta prin antrenarea in jocuri de grup legate de sex sau atingerea propriei zone genitale sau a altui copil. Daca parintii nu fac caz de aceste incidente, asemenea impulsiuni din copilarie sunt in cele din urma reprimate si reapar in timpul adolescentei, ca parte a pubertatii. Daca parintii atrag atentia prea mult asupra acestor impulsiuni, copilul poate deveni inhibat sexual.

La sfarsitul acestei etape, copilul este capabil sa se miste independent si sigur pe el. Jucandu-se cu cei de o seama cu el, copilul invata cum sa rela-tioneze cu ceilalti. Daca fanteziile agresive au fost rezolvate corect (nici pedepsite, nici incurajate), copilul dezvolta un spirit al initiativei si al ambi­tiei.

La sfarsitul acestei etape de criza initiativa/vinovatie, constiinta copi­lului numita super-ego de catre Freud S, este stabilita.

Copilul invata nu numai ca exista limite in repertoriul sau comporta­mental, dar si ca impulsiunile agresive pot fi exprimate si in moduri cons­tructive, cum ar fi adevaratele competitii sau jocuri. Dezvoltarea constiintei da tonul pentru dezvoltarea simtului moral al binelui si al raului. Pedeapsa excesiva, totusi, poate limita imaginatia copilului si, de asemenea, ii poate limita initiativa. Copilul care dezvolta un super-ego prea puternic, cu apre­cieri calitative de genul totul sau nimic, s-ar putea ca adult sa ajunga sa insis­te ca ceilalti sa adere la codul sau moral si astfel sa devina un "pericol po­tential mare pentru el si pentru semenii sai'. Daca aceasta criza a initiativei este rezolvata cu succes, personalitatea isi dezvolta un spirit de responsabili­tate, incredere si autodisciplina. Freud S i-a descris pe copiii aflati in aceasta perioada ca fiind in etapa falica de dezvoltare; in cursul acestei faze placerea este legata de zona genitala. Este momentul complexului lui Oedip, respectiv al complexului Electra la fete, ambele rezolvandu-se prin identificarea cu parintele de acelasi sex.

Evenimente semnificative in aceasta perioada de dezvoltare, cu posi­bile repercursiuni asupra vulnerabilizarii persoanei: nasterea unui alt copil in familie, intamplare relativ obisnuita in acest interval de timp, testeaza capa­citatea copilului prescolar de a coopera in viitor si de a comunica cu ceilalti.

Rivalitatea care apare frecvent intre frati este dependenta de obiceiurile din educatia aplicata a copilului. Copilul supus unui regim preferential din orice motiv, fie ca este supradotat, fie deficient, fie ca este pur si simplu preferat, devine obiect al geloziei fratilor. Experienta pe care o are cu fratii poate influenta relatiile pe care copilul le are de-a lungul procesului cresterii, cu colegii de aceeasi varsta si cu autoritatile. Daca sistemul educational nu este corectat in timp, aceasta situatie va deveni un eveniment traumatizant.

in anii prescolari, copilul incepe sa distinga realitatea de fantezie, iar joaca incepe sa reflecte aceasta crestere a procesului de constientizare.

Educatia prescolara poate fi foarte valoroasa; cu toate acestea, a pune un accent prea mare pe avansul scolar, peste capacitatile reale ale copilului, poate avea efectul invers, deci negativ.

Pentru Piaget J aceasta este faza preoperationala (mai precis de la 2 la 7 ani), timp in care copiii incep sa foloseasca simbolurile in gandire. intre 3 si 6 ani, procesul cresterii poate fi urmarit prin intermediul desenelor. in ge­neral, totusi, gandirea lor este egocentrica, precum in perioada senzorio-mo-torie; ei nu se pot pune in situatia altui copil si sunt incapabili de empatie.

Gandirea preoperationala este de asemenea intuitiva si prelogica, copiii aflati in aceasta etapa nu inteleg relatiile cauza-efect.

Constiinta lor privind propriile lor corpuri se extinde dincolo de orga­nele genitale. Exista o preocupare privind imbolnavirea si ranirea, atat de accentuata incat aceasta perioada a fost denumita "Band-Aid', fiecare mica escoriatie trebuind sa fie examinata cu mare atentie de parinti.

Etapa a-IV-a: Harnicie, perseverenta/Inferioritate (6 la 11 ani)

Cea de-a 4-a etapa de dezvoltare a lui Erikson E este perioada varstei scolare, cand copilul incepe sa participe la un program organizat de educatie. Activitatea, capacitatea de a munci si de a dobandi aptitudinile adultului, sunt elementele cheie ale etapei. Copilul invata ca el este capabil sa realizeze diverse lucruri si, ceea ce este mai important, ca el e capabil sa stapaneasca si sa completeze o anumita actiune.

Daca se pune prea mult accentul pe reguli, pe "trebuie', copilul va dezvolta simtul datoriei in detrimentul placerii naturale de a munci. Copilul creativ va invata placerea continuarii muncii si atingerea satisfactiei de a face bine un lucru.

Sentimentul de inadecvare si inferioritate, rezultatele potential nega­tive ale acestei faze pot rezulta din mai multe surse:

♦  copilul poate fi discriminat fiind incurajat sa nu mearga la scoala;

♦  sa i se spuna ca el este inferior celorlalti;

♦  sa fie hiperprotejat de mediul familiar sau sa fie excesiv de depen­dent de suportul emotional al familiei;

♦ baiatul poate face comparatii intre el si tatal sau, nefavorabile lui.
Profesorii si parintii care incurajeaza copiii in activitati, creativitatea si

perseverenta in a invinge atunci cand intampina dificultati, sunt un puternic sprijin in lupta impotriva sentimentului de inferioritate.

Pentru Erikson E, acest stadiu joaca un rol decisiv din punct de vedere social, pentru ca acum copiii invata cum sa lucreze cu ceilalti, sa-si dezvolte un simt de diviziune a muncii si egalitatii sanselor. Este o perioada echiva­lenta fazei de latenta a lui Freud S, deoarece tendintele biologice sunt inac­tive si domina relatiile cu cei de aceeasi varsta.

Complexul lui Oedip ar trebui sa fie rezolvat, copilul avand un control relativ bun asupra pornirilor instinctuale. De buna dezvoltare a complexului lui Oedip depinde dezvoltarea armonioasa a super-ego-ului. Cand super-ego-ul este format, copilul este capabil sa faca judecati morale si sa inteleaga asteptarile celorlalti de la el. Mai mult, devine capabil sa faca fata solicitarilor emotionale si intelectuale din mediu, in special in scoala.

La unii copii poate apare in acest interval refuzul de a merge la scoala; o mama tematoare poate transmite propria teama copilului. De asemenea, un copil care nu si-a rezolvat nevoile sale de dependenta intra in panica la ideea separarii de mama. Refuzul scolar nu este de obicei o problema izolata; astfel, in mod tipic, copiii evita multe alte situatii sociale.

Divortul parintilor reprezinta un fenomen care determina tulburari semnificative de tip emotional si comportamental la toate grupele de varsta. Recuperarea si adaptarea la noua situatie, dupa producerea divortului parin­tilor, dureaza de obicei 3 pana la 5 ani, dar aproximativ 1/3 din copii vor pre­zenta traume psihice de durata. La baieti, agresivitatea fizica este un semn obisnuit de suferinta. Dupa divortul parintilor, adolescentii tind sa petreaca cat mai mult timp departe de casa parinteasca. Tentativele de suicid pot aparea ca rezultat direct al acestei psihotraume, unul dintre factorii predictivi ai sinu­ciderii adolescentului fiind divortul recent sau separarea parintilor. Copiii care se adapteaza bine la divortul parintilor reusesc acest lucru atunci cand fiecare dintre parinti face efortul de a continua relatia cu copilul, desi unul dintre ei va trai separat de el. Pentru a facilita recuperarea copilului, cuplul divortat trebuie, de asemenea, sa evite continuarea conflictelor si sa demons­treze un comportament consecvent fata de copil.

Parintii vitregi: cand survine recasatoria, copilul trebuie sa se adapteze parintelui vitreg si, de obicei, aceasta adaptare este dificila.

Adoptiunea ridica, de asemenea, serioase probleme in dezvoltarea per­sonalitatii copilului. Tulburarile emotionale si comportamentale au fost ra­portate ca fiind mai frecvente printre copiii adoptati decat printre cei neadop­tati; comportamentul agresiv, furtul si dificultatile scolare sunt mai frecvente la copiii adoptati. Cu cat varsta de adoptiune este mai mare, cu atat este mai mare incidenta si gradul de severitate al problemelor de comportament.

Etapa a-V-a: Identitate/Confuzie de rol (de la 11 la 20 de ani)

Perioada ce corespunde pubertatii si adolescentei, care din punct de ve­dere al procesului psiho-social este adesea conceptualizata in termenii nevoii de a raspunde la doua sarcini majore:

1)         transformarea dintr-o persoana dependenta intr-una independenta;

2)   stabilirea unei identitati

Desi ambele situatii apar din adolescenta, ele se extind la perioada adulta si trebuie sa fie reconsiderate de-a lungul intregului ciclu al vietii.

Dezvoltarea sentimentului de identitate este problema primordiala a acestei perioade; identitatea este definita drept capacitatea persoanei de a da raspunsurile adecvate la intrebarile "cine sunt?' si "incotro ma indrept?'.

Identitatea sanatoasa se construieste prin succesul individual in parcurge­rea primelor trei etape psiho-sociale si, identificarea, fie cu parintii naturali, fie cu cei adoptivi. Identitatea implica aparitia unui sentiment de solidaritate interna cu ideile si valorile unui grup social.

Adolescentul se afla intr-un moratoriu psiho-social intre copilarie si perioada de adult, in timpul careia sunt testate diferitele roluri. Un individ poate strabate mai multe cai nepotrivite pana la a lua decizia finala pentru alegerea profesiei (de exemplu: valorile morale pot fluctua, dar un sistem etic este posibil sa se consolideze acum intr-un cadru coerent organizat).

O criza de identitate apare la sfarsitul adolescentei. Erikson E a denu­mit-o criza normativa, pentru ca este un eveniment normal. Dar nelamurirea acestei probleme este anormala si il lasa pe adolescent fara o identitate solida.

Persoana sufera de difuziunea identitatii sau confuzie de rol, caracteri­zata prin faptul ca adolescentul nu are un sentiment de sine si este confuz in ceea ce priveste locul sau in lume. Confuzia de rol se poate manifesta prin tulburari de comportament ca fuga, criminalitate sau psihoze manifeste. Adolescentul se poate apara impotriva difuziunii de rol, prin alaturarea la "gasti', culte sau prin identificarea cu personaje foarte populare.

Din punct de vedere social este o perioada de pregatire intensa pentru viitorul rol de adult. intr-adevar, sfarsitul acestei perioade survine atunci cand adolescentului i se acorda depline prerogative de adult, intr-un moment si intr-o proportie care variaza de la o societate la alta.

Pentru cei mai multi oameni, a-si dezvolta un sentiment bine definit al moralitatii, reprezinta o realizare majora a adolescentei tarzii si a perioadei adulte. Moralitatea este definita drept capacitatea de a te conforma standarde­lor, regulilor, drepturilor si responsabilitatilor. Exista, in orice caz, posibili­tatea conflictului intre doua standarde social acceptate, iar persoanele invata sa faca judecati bazate pe un simt individualizat al constiintei.

Compatibilitatea si flexibilitatea acestui nou super-ego intareste capa­citatea persoanei de a stapani si exprima sentimente si emotii in relatiile so­ciale. De-a lungul intregii vietii, super-ego-ul unei persoane trebuie sa fie ca­pabil sa se schimbe si sa se dezvolte in sensul adaptarii la noi situatii de viata.

Aceasta etapa de dezvoltare internalizeaza principiile etice si controlul comportamentului.

Perioada adulta

Perioada adulta poate fi impartita in trei perioade majore:

♦  perioada precoce

♦  perioada medie

♦  perioada tardiva - batranetea

O mare parte din problematica psihiatriei se ocupa de fenomenele care au loc in aceasta etapa:

casatoria

cresterea copiilor/calitatea de a fi parinte

angajarea/profesia/probleme legate de munca, somaj

evenimente psihotraumatizante: divort, imbolnaviri, alte evenimente stresante.

Etapa vietii adulte este o perioada de mari schimbari, unele dramatice, altele mai subtile, dar continue. Individul trebuie sa fie capabil sa se adapteze la toate schimbarile ce pot sa apara; aceasta este cea mai lunga perioada a ciclului vietii.

Jung CG se referea la varsta de 40 de ani ca "amiaza a vietii' si consi­dera ca perioada adulta trebuie luata in considerare cu aceeasi atentie ca perioadele timpurii din viata.

Erikson E a descris trei calitati ce trebuiesc dobandite in perioada adultar intimitatea, pro(creatia) si integritatea.

Etapa a-VI-a: Intimitate/Izolare (20 - 40 de ani)

Maturitatea se manifesta la inceputul vietii adulte, in primul rand prin rezolvarea crizelor anterioare ale copilariei si adolescentei, in al doilea rand - prin a deveni capabil si interesat in acelasi timp in stabilirea unei relatii apropiate cu alta persoana, iar in al treilea rand prin capacitatea si dorinta de a produce ceva.

Intimitatea se refera in special la obtinerea intimitatii in relatiile sexuale, in stabilirea unor bune relatii de prietenie si a unor autentice relatii de grup.

Toate acestea nu il sperie pe individul cu criza de identitate rezolvata in etapa anterioara de dezvoltare. Din contra, persoana care ajunge la tinerete intr-o stare de confuzie de rol este incapabila sa se implice intr-o relatie autentica, stabila, pe termen lung. Cu un prieten sau cu un partener in cadrul casatoriei, aceasta persoana poate deveni absorbita de sine si indulgenta cu sine; in aceasta situatie se dezvolta un sentiment de izolare care poate evolua pana la intensitati periculoase.

Etapa a-VII-a: (Pro) Creatie/Stagnare (40 - 65 de ani)

in timpul deceniilor care traverseaza perioada medie a vietii, adultul alege intre (pro) creatie sau stagnare.

Creatia nu se refera numai la situatia in care persoana are sau creste copii, ci si un interes vital, indepartat, mult mai larg, in orientarea si sprijini­rea noilor generatii si/sau de imbunatatire a societatii.

Cei fara copii pot fi procreatori prin dezvoltarea unui sentiment de al­truism si creativitate. Dar cei mai multi, daca sunt apti, vor dori sa-si perpe­tueze personalitatile si energiile, "prin producerea si ingrijirea urmasilor'. A dori sau a avea copii totusi nu garanteaza creatia. Parintii au nevoie mai intai sa-si fi realizat propriile identitati, pentru a fi cu adevarat creatori.

Adultul care nu are preocupari privind orientarea si sprijinirea tinerelor generatii, se va orienta obsesiv spre intimitate; asemenea persoane se pot casatori si chiar pot avea copii, dar totul va fi realizat prin izolare si protectie de sine.

Fara a putea fixa o varsta precisa, se pare ca exista o perioada situata intre 45 si 60 de ani, cand multi indivizi se simt dezorientati si nefericiti, care ar putea contura "criza perioadei medii de viata'.

70-80% din barbati au o criza de la moderata la severa in aceasta pe­rioada, determinata de schimbari bruste si neasteptate la locul de munca sau in relatia maritala si care se manifesta prin depresie severa, cresterea consu­mului de alcool sau de droguri, schimbarea cu un stil alternativ de viata. Per­soanele aflate in aceasta situatie simt ca nu mai au resurse si ca cele restante sunt inadecvate pentru stapanirea stresurilor survenite in viata lor. Resimt acut senzatia imbatranirii si sentimentul implacabil al infruntarii mortii. Asocierea dintre aceste constientizari cu starile de panica sau de depresie constituie sindromul de criza al perioadei medii de viata.

Exista numeroase evenimente care modifica stilul de viata al persoanei in timpul perioadei medii de viata, dar ele sunt stapanite fara suferinta. Numai atunci cand evenimentele de viata sunt prea severe si surprinzatoare, ca moartea sotiei, pierderea slujbei, o suferinta somatica grava, persoana traieste o tulburare emotionala de asemenea proportii incat determina denu­mirea drept criza a perioadei medii de viata. Barbatii si femeile predispusi la aceasta criza par sa provina din familii caracterizate printr-unul sau mai multe din elementele urmatoare survenite in timpul adolescentei: neintelegeri parentale, indepartarea de parintele de acelasi sex, parinti anxiosi, parinti impulsivi, cu un nivel scazut al responsabilitatii.

Problematica complexa legata de profesie este generata de satisfactia sau insatisfactia data de munca, adaptarea la locul de munca, somajul. Efectele somajului ii afecteaza pe cei cu venituri mici. Efectele psihologice si fizice pot fi enorme. Nucleul identitatii persoanei, care este atat de adesea legat de profesie si de procesul propriu-zis al muncii, este serios afectat atunci cand este pierdut locul de munca. Este important sa mentionam aici incidenta crescuta a alcoolismului, a tentativelor de suicid si a actelor de violenta sau debutul tulburarilor psihice.

Perioada batranetii

Etapa a-VIII-a: Integritate/ Disperare si izolare (peste 65 de ani)

in etapa a opta a ciclului de viata, dupa Erikson E, exista conflictul intre integritate sentimentul de satisfactie pe care il simte cineva, reflectat asupra unei vieti traite productiv si disperare sentimentul ca viata nu a avut nici o utilitate.

Maturitatea tarzie poate fi o perioada a multumirii, un timp in care sa te bucuri de nepoti, sa-ti contempli rezultatele marilor eforturi facute si, poate, sa vezi roadele propriei munci puse in valoare de generatiile mai tinere. Integritatea permite acceptarea propriului loc in ciclul vietii si recunoasterea faptului ca viata ta este propria ta responsabilitate. In ceea ce ii priveste pe propri parinti, exista o acceptare a ceea ce sunt sau au fost si o intelegere a felului in care si-au trait propriile vieti.

in orice caz, nu exista liniste sau multumire la batranete decat daca persoana a dobandit intimitate si si-a indeplinit menirea de procreator. Fara procreere nu exista convingerea ca propria viata a avut vreun rost. Fara aceasta convingere, apare teama de moarte si un sentiment de disperare sau nemultumire.

Conceptul ciclului vietii a constituit cadrul pe care s-au dezvoltat teoriile psihopatologice, mai ales cele legate de stres, "coping' si relatia cu tulburarile psihiatrice, teoria eriksoniana implinindu-si cu succes rolul de placa turnanta in continuumul reprezentat de cele doua conditii: sanatate si boala mintala. Perspectiva oferita de o astfel de tema a fost exploatata gene­ros de studiile care, in viziunile moderne psihiatriei, iau in calcul rolul pe care il joaca atat experimentele de viata indepartate cat si cele recente, in constituirea acelor seturi de resurse interne si externe de care individul dis­pune pentru a se adapta.

Teoriile contemporane completeaza teoria ciclului vietii, ajungand la o configuratie mai complexa decat cea a cercului initial descris, si anume la cicluri suprapersonale articulate intre ele, fiecare reprezentand de fapt un ciclu al vietii, cu directii de dezvoltare specifice, suprapunandu-se, intersec-tandu-se, ciocnindu-se si uneori intarindu-se reciproc: ciclul biologic-repro-ductiv, ciclul familial-marital, ciclul educational-vocational. Se mai descriu in literatura: ciclul familial, ciclul profesional, ciclul locativ, ciclul relatiilor sociale etc.

Un astfel de model s-ar putea dezvolta pornind de la teoria ciclurilor vietii, intelese nu doar in sensul restrans al cronologiei, ci intr-un sens mai larg, care presupune angajarea dinamica a persoanei in proiecte de viata, care ii implica si pe altii, mai ales pe cei din ambianta sociala proxima.

in diversele domenii de viata se desfasoara diferite programe existen­tiale care au un inceput si un sfarsit, se pot relua in alt context si, in general, asemenea "parcursuri' existentiale se desfasoara in paralel din perspectiva diverselor cicluri suprapersonale familia proprie si de origine, la locul de munca si la scoala, probleme legate de locuinta, de activitate profesionala speciala, activitate sociala, politica, etc. in fiecare din aceste domenii se depune efort, sunt traite stresuri si satisfactii; ele se pot cumula la un moment dat dupa mai multi ani sau eforturile si a stresurile dintr-un ciclu sunt com­pensate prin satisfactiile din altul.

Iata de ce, urmarirea ciclurilor vietii, a dinamicii, a schimbarilor ce se petrec in cadrul acesteia, permite clarificarea de ansamblu a abilitatilor persoanei, a satisfactiilor si stresurilor ce se coreleaza la un moment dat cu reteaua sociala externa, fapt ce ar putea explica cresterea sau scaderea circumstantiala a vulnerabilitatii.

in perspectiva diacrona, in spatele tuturor straturilor de temporalitate mentionate, se intalneste "durata' proprie a existentei unei persoane date; ax al duratei ce deriva din biografie si se contopeste cu identitatea persoanei pe care o intalnim ca element esential in perspectiva structurala a acesteia. Iar deasupra duratei si straturilor de temporalitate, prin mijlocirea prezentului trait se implineste devenirea persoanei. Astfel, se constituie ceea ce s-ar putea numi "biografia' unei persoane, care poate fi considerata din exterior si descrisa intr-o maniera romanesca sau evidentiata prin repere schematice. Dar nu trebuie ignorat nici ceea ce s-ar putea numi "biografia interna', ce consta in metamorfoza sensurilor si angajarilor existentiale, a devenirii intime a persoanei in contextul lumii umane care o invaluie si-i da sens.