Comportamentul anormal

COMPORTAMENTUL ANORMAL

1.     Anormalitate si comportament anormal

In urma analizei studiilor de specialitate si a investigatiei opiniilor clinicienilor, s-a constatat ca nu este realizata o distinctie si delimitare intre boala, deviere de la normal si anormalitate.

Notiunile respective se folosesc ca sinonime sau in acelasi context. Se afirma ca prin anormalitate, deviere comportamentala sau maladie intelegem o schimbare survenita in modul obisnuit de a trai al unui individ, atat din puncte de vedere biologic, cat si intelectiv sau emotional. In acceptiunea actuala anormalitatea tinde sa paraseasca domeniul medicinii somatice, unde conceptul de anormalitate este inlocuit prin cel lezional si respectiv disfunctional. Restrangandu-si aria din domeniul somato-patologiei, conceptul de anormalitate isi gaseste sorgintea in domeniul psihopatologiei.

Anormalitatea vizeaza in special conduita si comportamentul, dezvoltarea psihica patologica de natura sa transforme persoana de-a lungul istoriei sale in mod comprehensibil. Spre deosebire de anormalitate, boala are in vedere o anumita procesualitate care creeaza un hiatus si o denivelare in continuitatea istoriei individului.

Consideram astfel ca anormalitatea tinde a se institui ca o notiune de fundal, in timp ce boala ca fapt individual implica intotdeauna un aspect procesual. Astfel, in psihopatologie anormalitatea se refera in primul rand la structura si organizarea psihica (dizarmonica, fragila, labila), in timp ce boala are in vedere procesul morbid.

Anormalitatea se structureaza si se evidentiaza de cele mai multe ori in tulburarile de comportament si sociopatii, in timp ce boala se edifica printr-o procesualitate, inscriindu-se in domeniul patologiei medicale.

In ceea ce priveste comportamentul anormal, este dificil sa ajungem la o definitie general acceptata, deoarece unii teoreticieni definesc comportamentul anormal din punctul de vedere al individului, al carui comportament este analizat, iar altii definesc comportamentul anormal din punctul de vedere al culturii in care individul traieste.

Cand se defineste comportamentul anormal din punct de vedere al individului, mai intai atentia se concentreaza pe tulburarile individului. Indivizii sunt definiti drept anormali atunci cand sunt anxiosi, deprimati sau frustrati. In al doilea rand, atentia se concentreaza asupra inadaptarii individului. Indivizii sunt definiti drept anormali atunci cand nu-si pot indeplini functiile personale, sociale, fiziologice sau ocupationale. Din punctul de vedere al persoanei, anormalitatea se defineste considerand mai intai fericirea si eficienta individului, iar ce cred ceilalti despre acesta este relevant. Atunci cand se defineste comportamentul anormal din punct de vedere cultural, se insista asupra devierii, deci a masurii in care individul deviaza de la normele sociale. Deci, un individ care are halucinatii va fi considerat anormal deoarece majoritatea persoanelor nu are halucinatii. Trebuie retinut insa faptul ca ceea ce este normal intr-o cultura, poate fi anormal in alta cultura (de exemplu, un individ care are halucinatii, in India, nu este considerat anormal).

Nu doar acele comportamente deviante pe care cultura le considera "rele" sunt definite drept anormale. Un individ cu un IQ de 140 poate fi considerat deviant, dar pentru ca este o deviere pozitiva (nu afecteaza cu nimic cursul functional al individului si societatii), nu este considerat anormal in sensul strict al cuvantului si internat. Din punct de vedere cultural, normalitatea se defineste in functie de norme, netinandu-se cont de individ. Din aceste puncte de vedere rezulta ca tulburarile, inadaptarea si devierea joaca un rol important in definirea comportamentului anormal. Trebuie sa ramanem astfel flexibili cand este vorba de folosirea acestor criterii pentru a determina daca un anumit individ este sau nu anormal (de exemplu, daca un individ, potrivit criteriului personal, are halucinatii dar se simte bine, nu e tratat, e fericit; daca individul este deprimat si nu deranjeaza pe nimeni, e lasat in pace pana se sinucide - criteriul cultural).

2. Perspective teoretice asupra evolutiei conceptelor psihopatologice

I. Perspectiva psihodinamica - considera ca purtarile anormale au originea intr-un conflict intrapsihic. Cea mai populara dintre teoriile psihodinamice este teoria psihanalitica a lui Freud, care a descris personalitatea atat din punct de vedere structural (Sine, Ego, Superego), cat si din punct de vedere evolutiv, prin descrierea stadiilor oral, anal, falic, de latenta si genital. Freud a sugerat ca un conflict dintre Sine si Supraeu provoaca anxietate, care este un semnal pentru folosirea unor diverse modalitati de aparare pentru a evita conflictul  si anxietatea. Distorsionarile realitatii cauzate de folosirea acestor tehnici de aparare sunt considerate sursele comportamentului anormal. Pentru Freud, treptele care conduc la comportamentul anormal sunt: conflictul, anxietatea, mecanismele de aparare si simptomele. Curentul neo-freudian accepta multe din ideile lui Freud, dar considera Eul mai degraba puternic si autoritar decat un simplu mediator intre Sine si Supraeu. Adeptii acestui curent considera, de asemenea, ca acele conflicte majore care conduc la un comportament anormal sunt mai mult de ordin personal si social decat conflicte intre Sine si Supraeu.

II. Perspectiva comportamentala (a invatarii) - sugereaza ca purtarile anormale sunt invatate prin conditionare. Conditionarea clasica este prezenta atunci cand un stimul neconditionat, ce determina un raspuns caracteristic (un zgomot puternic, ce produce frica) este asociat cu un stimul conditionat (un animal inofensiv), astfel incat in cele din urma stimulul conditionat determina raspunsul respectiv (prezenta unui animal inofensiv provoaca teama). Prin procesul de generalizare, reactiile conditionate clasic pot fi determinate de stimuli asemanatori celor originali.

Reactiile conditionate clasic nu sunt controlate voluntar si pot fi suprimate prin prezentarea repetata a stimulului conditionat, fara sa fie intarit de stimulul neconditionat. Conditionarea operanta este prezenta atunci cand o reactie este urmata de o recompensa sau de evitarea unei pedepse astfel incat pe viitor individul are tendinta sa foloseasca acea reactie pentru a primi recompensa sau pentru a evita pedeapsa. Reactiile conditionate operant sunt controlate voluntar. Aceste reactii pot fi suprimate daca nu sunt urmate de recompensa. Este posibil ca de multe ori aceste doua tipuri de conditionare sa se asocieze pentru a provoca o conduita anormala.

III. Perspectiva cognitiva - explica comportamentul anormal prin gandurile eronate si prin tulburarea proceselor gandirii. Gandurile eronate duc la comportamente anormale (de exemplu, un sarpe care este inofensiv dar este perceput ca un animal periculos). Aceste ganduri eronate se bazeaza de obicei pe concluzii gresit trase anterior si distorsioneaza perceptiile. Se pare ca tulburarea proceselor gandirii se datoreaza problemelor de atentie si de realizare a asociatiilor. Din perspectiva cognitiva, gandurile eronate si procesele tulburate ale gandirii reprezinta mai degraba cauzele decat simptomele comportamentului anormal.

IV. Perspectiva fiziologica - sugereaza faptul ca purtarile anormale sunt determinate de proasta functionare a unor parti ale creierului. Proasta functionare a creierului se datoreaza, de obicei, problemelor de transmitere a impulsurilor nervoase prin sinapse. Transmiterea sinaptica este influentata de o serie de factori: nivelurile neurotransmitatorilor, blocajul neurotransmitatorilor, actiunea neuronilor inhibitori, sensibilitatea neuronala si numarul zonelor receptoare.

Activitatea insuficienta sau excesiva determina comportamentul anormal, iar natura anormalitatii depinde de nivelul de stimulare sau de zona cerebrala in care are loc activitatea.

V. Perspectiva umanist-existentialista

Umanistii considera ca acel conflict care produce comportamentul a normal se datoreaza discrepantei dintre nivelul nostru normal de functionare, adica ceea ce am numit Eul curent si un nivel superior de functionare (Eul ideal).

Existentialistii considera ca simpla constientizare a faptului ca am putea muri si a faptului ca trebuie sa ne asumam propriile responsabilitati determina comportamentul anormal si in special anxietatea si depresia. Aceste conceptii au fost prezente permanent in speculatia teologica si filosofica, de-a lungul secolelor. Adeptii acestei perspective sunt impotriva considerarii fiintelor umane ca simple produse ale pornirilor inconstiente ale conditionarii si fiziologiei. Umanistii si existentialistii considera oamenii fiinte constiente, ce fac alegeri voluntare in legatura cu actiunile lor si din cauza acestor alegeri, fiecare om se dezvolta ca un individ unic.

Pozitia umanista - cea mai importanta trasatura a acesteia este convingerea ca indivizii sunt motivati de o evolutie pozitiva spre integritate personala, perfectiune, unicitate su autosuficienta. Cu alte cuvinte, in loc sa fie dirijat de forte subterane exterioare sau interioare, asa cum sugerau celelalte perspective, umanistii considera ca suntem dirijati de forte superioare, spre un stadiu mai inalt al dezvoltarii personale. Teoreticienii umanisti nu neaga insa existenta sau importanta pornirilor fiziologice. De aceea, ei sugereaza ca indivizii dezvolta strategii pentru satisfacerea acestor porniri relativ devreme in viata si apoi trec la motivatii mai importante din punct de vedere social si personal. In aceasta privinta, Abraham Maslow, unul dintre principalii exponenti ai acestei perspective, sugereaza ca nevoile pot fi considerate o serie de etape si ca atunci cand o etapa este atinsa, individul evolueaza din ce in ce mai mult spre implinirea personala. Stadiul superior al dezvoltarii spre care indivizii tind de obicei se numeste realizare de sine. In general, se poate afirma ca persoanele care ajung la realizarea de sine se ridica deasupra propriilor nevoi si pot trai liberi. Nu toti indivizii ajung la realizarea de sine si uneori chiar si cei ce ating acest stadiu o fac pentru o scurta perioada de timp.

Pozitia existentialista - existentialismul este un curent filosofic al secolului al XX-lea, ce pune in lumina doua aspecte:

1. constiinta propriei existente, o constiinta ce duce la recunoasterea faptului ca am putea inceta sa existam. Incetarea existentei poate insemna in cele din urma moartea sau evenimente mai putin importante care ne fac sa ne pierdem directia in viata.
2. oamenii sunt liberi sa ia decizii si de aceea sunt responsabili pentru vietile lor. Din acest punct de vedere, anxietatea noastra provine din constientizarea posibilitatii ca am putea muri si a responsabilitatii pentru deciziile ce au consecinte pe termen lung asupra vietii noastre.

Se spune ca o persoana trece printr-o criza existentiala cand ajunge la un punct de rascruce din viata sa si trebuie sa ia o decizie in legatura cu directia de urmat si trebuie sa decida daca exista vreun sens in orice directie ar merge. Pentru a lua o decizie si pentru a lupta in continuare, pentru a gasi un sens in viata, trebuie "sa fii", iar existentialistii afirma ca "trebuie sa ai curajul sa fii". Alternativa este renuntarea la lupta si prabusirea intr-o stare de nefiinta. Renuntarea si acceptarea acestei stari duc la depresie.

Ca si perspectiva umanista, aceasta pozitie existentialista este mai putin mecanicista decat celelalte perspective, dar este mai putin optimista decat cea umanista. Existentialistii, decat sa se considere dirijati spre un nivel mai inalt si mai bun de dezvoltare, ne vad sfasiati intre doua realitati neplacute. Viata si moartea, a fi sau a nu fi.

Perspectiva umanist-existentialista prezinta un punct de vedere diferit fata de celelalte perspective asupra fiintei umane. Totusi, exista teoreticieni ce sugereaza ca abordarea umanist-existentalista are doua dezavantaje majore:

1.     multe din conceptele sale (realizarea de sine, de exemplu) sunt prost definite si nu sunt cuantificabile, deoarece conceptele nu sunt cuantificabile, teoria nu este testabila, iar o teorie care nu poate fi testata are o valoare limitata.

2.     teoreticienii umanisti si existentialisti nu au dezvoltat o teorie comprehensiva asupra comportamentului anormal. Acestia si-a concentrat atentia in special asupra anxietatii si depresiei.