Stresul ca si consecinta a mediului fizic urban

Stresul ca si consecinta a mediului fizic urban

În acest capitol principala noastra preocupare este stresul suferit de indivizi ca o consecinta a mediului lor fizic urban, sau ceea ce numim uneori mediul construit. Abordarea noastra nu este centrata numai pe probleme si interdisciplinara in orientarea sa conceptuala ci este de asemenea orientata spre lumea reala (cf Proshansky, 1976). Pentru a indeplini astfel de cerinte, psihologia mediului este ancorata intr-o metodologie care cuprinde mediul fizic al acestei lumi in toata complexitatea sa. Într-adevar, integritatea acelei experiente pe care o numim stres uman, precum si evenimentele fizice si sociale care o produc, trebuie pazite si mentinute cu constiinciozitate. Astfel cercetari de laborator asupra stresului uman nu pot deveni niciodata un substitut pentru metodele holistice longitudinale sau transversale in domeniu. Totusi, poate servi drept vehicul pentru testarea relatiilor dintre anumite variabile care sunt masurabile in laborator cu un minimum de distorsionare.

Acum apare problema definitiei : cum se defineste stresul ? Prin stres intelegem tiparul reactiilor psihologice, comportamentale si fiziologice ale individului la cerintele mediului fizic si social care depasesc capacitatea sa de a face fata in mod eficient, si anume de a desfasura activitati, de a atinge scopuri si de a avea satisfactii. Însa stresul uman nu poate fi conceptualizat pe inteles numai prin referiri la conditiile obiective de mediu sau la rezultate comportamentale masurabile. Stresul poate aparea si chiar apare atat fiind cat si nefiind constienti de discomfort. În mod similar, individul poate sau nu sa isi dea seama de conditiile de mediu care se precipita sau de consecintele personale pe termen lung. Uneori stresul poate fi descris in termeni fizici si fenomenologici precisi, dar alteori nu. Uneori este evident in comportamentul individului, in vreme ce alteori nu exista nici o manifestare directa, evidenta. În final, gradul de implicare a factorilor fiziologici, psihologici si comportamentali in stres poate si el sa varieze.

CADRUL TEORETIC

Sursele stresului uman care au legatura cu proprietatile contextelor urbane sunt clare : zgomotul puternic, spatiile supraaglomerate, poluarea aerului, monotonia contextului fizic si/sau ambiguitatea si complexitatea, calatoria si obstacolele din cauza distantei, extreme de temperatura si de lumina, incendiile, delictele si probelmele legate de siguranta, precum si multe altele. Totusi pentru a intelege cum si de ce aceste evenimente care fac parte din mediu induc stres unui individ, este necesar sa stabilim importanta mai multor nevoi ale mediului si a strategiilor de a face fata care sunt esentiale functionarii zilnice a individului. Ceea ce este foarte important in aceasta privinta este masura in care mediul este sau nu congruent cu nevoile unei persoane sau ale unui grup intr-un anumit moment si intr-un anumit loc pentru a urmari scopuri imediate sau pe termen lung in contextul respectiv. Cu cat mediul corespunde mai putin acestor nevoi personale sau colective, cu atat solicitarea este mai mare si creste potentialul stresului (Proshansky, Nelson-Shulman, si Kaminoff, 1979 ; Stokols, 1979 ; Zimring, 1981). O astfel de analiza a relatiei dintre mediu si persoana, ar trebui sa ne permita sa intelegem nu numai cum si in cand indivizii percep contextul fizic ca fiind stresant dar si cum si in ce masura ei sunt capabili fie sa se adapteze sau sa exercite control asupra mediului pentru a reduce discrepanta dintre conditiile de mediu si nevoile personale ; si anume, gradul in care pot sa atenueze atat experienta stresanta cat si consecintele stresului.

Nevoile legate de mediu

Vom incepe cu presupunerea simpla si sigura ca nu exista doi indivizi care pot ocupa acelasi spatiu intr-un moment in timp. Fiecare dintre noi trebuie sa aiba un spatiu personal - acea « bula » de care individul are nevoie sa fie inconjurat pentru a-si mentine integritatea fizica si psihologica, punand astfel o granita fizica intre sine si ceilalti (Hall, 1966 ; Sommer, 1969). În timp ce fiecare individ sta in picioare, sta jos sau merge pe un anumit drum, el isi stabileste - pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp - spatiul sau personal. Violarea spatiului personal al unui individ poate produce suferinta individului in mod direct si/sau ii poate afecta abilitatea de a satisface alte nevoi sociale si fizice. Aceste tipuri de efecte ale invadarii spatiului personal pot fi responsabile pentru unele dintre experientele de aglomerare, o sursa esentiala, predominanta a stresului in majoritatea contextelor urbane (Worchel, 1978).

Faptul ca individul are nevoi legate de spatiu care trec dincolo de mentinerea si protejarea bulei relativ mici de spatiu personal se vede din nevoia umana de intimitate, abilitatea de a controla stimulii nedoriti. Individul poate cauta sa obtina si sa mentina intimitatea dintr-o serie de motive (Altman, 1975 ; Jourard, 1966 ; Laufer, Proshansky, 7 Wolfe, 1974 ; Westin, 1967). Majoritatea indivizilor au nevoie de intimitate pentru a reflecta asupa experientelor din trecut, precum si pentru a planifica si a se pregati pentru actiuni viitoare. Este de asemenea o conditie pentru dezvoltarea relatiilor intime. În final, este nevoie de intimitate pentru mentinerea distinctiilor intre cerintele diverselor roluri, pentru a gandi rational si creativ, si pentru a ne dezvolta si mentine identitatea.

Intimitatea poate implica fie controlul asupra stimularii ce deriva din mediu (prezenta altor oameni, zgomot) sau controlul asupra dezvaluirii de informatii despre sine (expresii ale fetei, conceptii, trecut) si despre contextul fizic ( o camera dezordonata) sau despre ambele. O serie de probleme esentiale sunt implicate in intimitatea persoanei. În primul rand, chiar daca intimitatea se obtine prin separarea fizica de stimularea nedorita (inchiderea unei usi) sau prin mijloace psihologice (retragerea in sine in timp ce stimulii sunt prezenti), intrebarile privind natura mediului fizic sunt intotdeauna relevante. În al doilea rand, nivelele dorite de intimitate si cum se ajunge la ele sunt determinate atat de normele sociale cat si de nevoile personale ale individului, teluri, activitati, abilitati si asteptari. Astfel, diferiti oameni - in calitate de membri ai diferitor culturi si de indivizi unici - au nevoie nu numai de grade si de tipuri diferite de intimitate dar sunt si socializati astfel incat sa obtina intimitatea in moduri foarte diferite (cf. Rapoport, 1975).

Conceptual, relatia dintre spatiul personal si intimitatea umana exprima nevoia omului de a controla mediul fizic ca mijloc de mentinere si protejare a propriei identitati prin satisfacerea nevoilor fizice si sociale. Daca aceasta presupunere este corecta, trebuie sa existe o necesitate legata de mediu mai cuprinzatoare si care sa se axeze mai mult pe spatiu, si, intr-adevar, conceptul de spirit al teritoriului exprima aceasta legatura conceptuala mai vasta. Prin spiritul teritoriului intelegem nevoia oamenilor de a defini, apara sau pastra locuri si spatii pentru sine si de a-si exercita controlul asupra acestora. Omul poate detine un teritoriu pe o perioada foarte scurta de timp (un loc la cinematograf), cu intermitente (spatiul din jurul biroului la locul de munca) sau relativ permanent (casa). Aceste teritorii pot apartine indivizilor (o camera) sau grupurilor (un cartier). Oricat de mare sau de mic ar fi teritoriul sau perioada de timp in care apartine cuiva, este crucial ca individul sau grupul care ocupa teritoriul sa exercite destul control asupra lui incat sa-si atinga scopurile curente, care variaza de la munca si interactiuni sociale si pana la nevoia de intimitate, de somn si de siguranta.

Fie ca vrea sa isi stabileasca un teritoriu, sa-si pastreze un spatiu personal sau sa caute si sa mentina intimitatea, persoana, ca individ constient, care are sentimente si teluri trebuie sa se integreze cu succes in lumea fizica. Pentru a avea succes persoana trebuie sa capete aptitudinile adecvate legate de mediu. Astfel, inainte de a ne putea orienta in spatiu, de a ne gasi drumul prin diferite locuri si de a folosi eficient locatiile, trebuie sa le intelegem. Întelegerea mediului reprezinta suma cunostintelor individului despre functionarea unui context fizic. Desigur, nu e suficient sa stim. Trebuie sa avem si competenta mediului, abilitatea de a ne descurca in mediul fizic, de a-l folosi si de a exercita cu adevarat control asupra lui pentru a ne atinge telurile. În orice caz, pentru a intelege mediul fizic si a detine competenta in cadrul acestuia, persoana trebuie nu numai sa se simta sigura in legatura cu sine dar si cu mediul. Securitatea mediului se refera la gradul in care individul se simte in siguranta in contextul sau fizic, fara anxietate si teama de evenimente, de oameni, sau de schimbari care i-ar putea dauna. Este evident ca a intelege mediul fizic, a se simti in siguranta in el si a avea competenta necesara pentru a-l folosi sunt trei procese psihologice interconectate. Oricat de bine am intelege si oricat de compententi am fi intr-un context fizic, daca apar amenintari, va scadea gradul de intelegere si competenta din cauza anxietatii si a temerilor care tind sa ne diminueze cunostintele si atpitudinile legate de mediu. În mod similar, obtinerea competentei si a intelegerii mediului contribuie la dezvoltarea sigurantei mediului.

Faptul ca atributele reale si intelesurile simbolice aflate in mediul fizic ar putea avea o semnificatie care ajunge la miezul personalitatii se reflecta in conceptul identitatii de loc (Proshansky si Kaminoff, 1981). Identitatea de loc este acea structura a identitatii persoanei care consta in idei, amintiri, credinte, sentimente si atitudini in legatura cu spatii, locuri si obiectele din acestea care definesc persoana de-a lungul timpului, de la o clipa la alta. Locurile si spatiile si caracteristicile lor - precum si grupurile sociale, rolurile si relatiile - folosesc la stabilirea indentitatii fiecarei persoane. Subiectivitatea sinelui este definita si exprimata nu numai prin identificarea noastra cu anumite roluri sociale ci si prin diferitele contexte fizice in care ne desfasuram viata de zi cu zi.

Conceptele pe care le-am discutat pana acum sunt in esenta unelte analitice ale relatiei persoana-mediu ce se axeaza pe proprietatile psihologice ale persoanei care au legatura in special cu lumea sa fizica. În mod clar, pentru a intelege stresul indus de aceasta lume este necesar sa ne extindem cadrul in asa fel incat sa includem concepte relationale centrate pe proprietatile contextelor fizice. Astfel, satisfactia pe care ne-o da intimitatea, spatiul personal sau alte nevoi legate de mediu va depinde atat de aptitudinile de mediu ale persoanei cat si de detaliile contextului fizic si de ceea ce se intampla in el. Aceasta ne aduce la conceptul vast al integrarii persoanei in mediu.

Integrarea persoanei in mediu

Conceptul integrarii persoanei in mediu, sau congruenta dintre persoana si mediu, nu este o noutate in discutiile referitoare la relatia dintre oameni si mediile lor fizice. Pana de curand insa nu a fost aplicat in mod explicit analizelor stresului uman (Stokos, Zimring, 1981). Acest concept este folosit in general pentru a specifica in ce masura mediul accepta, faciliteaza sau sustine nevoile si manifestarile comportamentale ale indivizilor si ale grupurilor care il ocupa si il folosesc. Am defini integrarea maxima ca o relatie persoana-mediu in care indivizii si grupurile isi pot urmari scopurile beneficiind de sprijin maxim si de impotrivire minima din partea mediului fizic ; prin contrast, in cazul integrarii minime oamenii primesc cel mai putin sprijin si o pozitie maxima din partea mediului.

Lipsa congruentei intre proprietatile mediului fizic si necesitatile persoanei poate induce stresul acelei persoane prin crearea unor cerinte care depasesc abilitatea sa de a face fata si de a continua sa-si urmareasca alte teluri in cadrul acelui context. Masura in care exista o nepotrivire intre oameni si mediul lor, gradul in care aceasta discordanta induce stresul unui anumit individ, si modul in care oamenii incearca sa reduca discrepanta dintre necesitatile personale si caracteristicile mediului, toate acestea par a fi influentate de interactiunea complexa a trei mari clase de determinanti : (1) proprietati ale mediului fizic ; (2) caracteristici ale sistemului social si (3) atribute ale individului. Desigur, nici una din aceste clase de determinanti nu influenteaza persoana sa se izoleze de ceilalti. Dimpotriva, tocmai compatibilitatea unui anumit mediu fizic cu necesitatile personale ale unui individ si cu aspiratiile acestuia determina in cele din urma gradul de integrare.

O serie de proprietati ale contextului fizic au implicatii clare pentru integrarea persoanei in mediu. În contextul existentei urbane, sau mediul construit, natura si intensitatea stimularii mediului, inclusiv masura in care aceasta poate fi prevazuta si controlata, capata o mare importanta. Fie ca ne gandim la lumina, sunet, miros, caldura sau frig, natura si intensitatea lor specifica au consecinte pentru atingerea telurilor intr-un context fizic dat. Spatiile variaza de asemenea in ceea ce priveste gradul lor de delimitare, si anume masura in care barierele arhitecturale restrictioneaza si directioneaza stimularea si miscarea. Scara sau dimensiunea relativa a locurilor si spatiilor influenteaza de asemenea comportamentul si experienta individului si deci potrivirea dintre proprietatile sale si acelea ale mediului. Doua alte caracteristici ale contextului fizic ar trebui specificate : intai de toate gradul de flexibilitate a contextului - un factor care poate duce la cresterea posibilitatilor de integrare - si in al doilea rand, cat de clare si adecvate sunt sensurile aflate in mediul fizic.

Desigur, contextele fizice sunt si contexte sociale ; astfel, factori cum ar fi normele socio-culturale ce stau la baza uzului si alocarii spatiului influenteaza congruenta dintre persoana si mediu. Dimensiunea unui grup, compozitia si orientarea sa ar putea avea si ele o astfel de influenta.

În final, integrarea persoanei in mediu este legata de caracteristicile individului : trasaturi de personalitate, experiente trecute, statut, varsta, sex, etapa ciclului vietii in care se afla, precum si aptitudinile si nevoile legate de mediu mentionate mai devreme. Factorii individuali care au implicatii in ceea ce priveste integrarea persoanei in mediu prin influenta lor asupra preferintelor si cerintelor mediului, precum si prin potentialul pe care il reprezinta pentru controlul asupra mediului.

Diferitele nivele ale conceptelor care formeaza cadrul nostru teoretic pentru intelegerea dezvoltarii stresului din punct de vedere al mediului fizic sunt in stransa legatura, si nu este greu sa demonstram aceste relatii. De exemplu, stimularea mediului poate fi perceputa ca fiind mai mult sau mai putin intensa in functie de normele culturale pentru zgomot si de personalitatea individului. În eventualitatea ca stimularea foarte intensa este perceputa ca atare de catre persoana, individul poate fi motivat sa capete intimitate sau sa exercite control asupra acestei stimulari. Dar astfel de reactii depind la randul lor de aptitudinile sale legate de mediu, competenta si securitatea, si de asemenea de alte proprietati ale contextului fizic in care se produce zgomotul. Flexibilitatea acestui context, delimitarea lui, dimensiunea lui si caracteristicile prin care se diferentiaza de alte contexte, precum si normele ce apartin organizarii si uzului sau, toate pot contribui la o stimulare intensa, astfel incat stresul existent poate fi dimunuat.

Stresul cauzat de mediu, adaptare si control

Lipsa congruentei dintre atributele mediului fizic si necesitatile personale ale individului pot da nastere unor cerinte care depasesc capacitatea individului de a face fata si cu toate acestea sa-si atinga unele teluri in contextul respectiv si aceasta situatie induce stresul individului. În functie de cat de mare este stresul, individul este motivat sa reduca discrepanta dintre aspectele mediului percepute negativ si propriile necesitati personale. Acest lucru poate fi realizat ori prin adaptarea la mediu sau prin a exercita control asupra lui. Ambele moduri de a reduce discrepanta provoaca schimbari, dar in timp ce adaptarea se refera la o schimbare fie in perceptia sau in comportamentul individului, controlul produce o schimbare fie in mediul fizic fie in comportamentul altora. Astfel, cand se confrunta cu un zgomot exagerat in timp ce incearca sa se concentreze asupra unei sarcini de lucru, persoana care lucreaza intr-un birou poate incerca sa reduca aceasta lipsa a congruentei in patru moduri de baza. Ar putea sa inchida usa (exercitand control fizic) sau sa le ceara altora sa faca liniste (exercitand control social). Alternativ, daca trasaturi ale mediului si/sau ale sistemului social impiedica aceste schimbari, individul poate incerca sa-si modifice propria perceptie prin ajustarea zgomotului sau prin abandonarea sarcinii curente in favoarea uneia care necesita mai putina concentrare. Daca aceste moduri de adaptare nu sunt posibile, el ar putea pur si simplu sa paraseasca contextul respectiv pentru a elimina stresul. Frecvent oamenii fac compromisuri in legatura cu propria experienta sau cu propriul comportament, chiar daca se exercita un oarecare control asupra mediului ; de exemplu, inchiderea usii poate reduce distragerea atentiei cauzata de zgomot dar pe de alta parte se poate face cald in birou sau se poate obstructiona privelistea dorita.

Controlul sau adaptarea depinde si de potentialul de schimbare al mediului fizic si social si de controlul perceput de catre individ asupra evenimentelor din mediu. Mediile usor de inteles, flexibile, si previzibile sunt in general mai mult supuse la schimbare sau control decat acelea care sunt confuze, rigide sau intamplatoare. Perceptia individului despre controlul asupra mediului este legata de perceptia despre sine in ceea ce priveste competenta mediului, securitatea mediului si intelegerea mediului. Prin experienta incercarilor din trecut de a reduce discrepanta dintre caracteristicile reale ale mediului si cele dorite (stresul indus de mediu), ar putea creste gradul de intelegere a trasaturilor mediului fizic care il fac controlabil (usi, comutatoare, felul in care este aranjata mobila). S-ar putea sa descoperim si caracteristici ale sistemului social care ne-ar putea permite sau impiedica sa exercitam control (norme, reguli, ierarhii), precum si propria abilitate de a schimba ori mediul ori comportamentul celorlalti. Multe dintre acestea depind de evaluarea facuta succeselor si esecurilor din trecut in incercarea de a reduce discrepantele dintre atributele reale ale mediului si cele dorite, precum si de evaluarile si caracterizarile facute de altii in sistemul social.

STIMULAREA DIN MEDIU

Oraseanul modern este bombardat cu o gama imensa de stimuli fizici, sociali si purtatori de informatie. Nu e deci de mirare ca acest concept de stimulare din mediu a dominat literatura referitoare la stresul provocat de mediu. Conexiuni intre diferite nivele ale stimularii din mediu - ceea ce s-ar putea defini ca si densitatea spatiala si temporala a stimulilor fizici, informationali si sociali - si masurari ale patologiei fiziologice, psihologice si sociale au fost cercetate de catre biologi, ecologi, etologi, psihologi, medici, sociologi, geografi, antropologi, politicieni si altii. Este clar deja ca stresul poate rezulta ori din prea putina stimulare, lucru dovedit de studii despre privarea senzoriala (Goldberger, volumul de fata ; Lilly, 1977 ; Riesen, 1975 ; Suedfeld, 1981 ; Zubek, 1969) si despre izolarea sociala (Haggard, 1973 ; Suedfeld, 1974), sau din prea multa stimulare, cum ar fi cea produsa de zgomot (Broadbent, 1978 ; Cohen si Weinstein, 1981 ; Jones, Chapman, si Auburn, 1981 ; Kryter, 1970), aglomeratia (D'Atri, 1975 ; Epstein, 1981 ; Evans, 1979 ; Sundstrom, 1978), temperaturi ridicate (Bell, 1981 ; Griffitt si Veitch, 1971 ; Wilkinson et al., 1964), si poluarea aerului (Evans si Jacobs, 1981 ; Lave si Seskin, 1970).

Astfel de descoperiri i-au facut pe unii dinre teoreticieni sa sugereze ca pentru fiecare individ exista un nivel optim de stimulare, ce se afla intre cele doua extreme, care maximizeaza performantele omului la indeplinirea unei sarcini, functionarea cognitiva, dezvoltarea, sanatatea fiziologica si placerea estetica (Berlyne, 1960 ; Fiske si Maddi, 1961 ; Wohlwill, 1974). Deoarece mediul urban se caracterizeaza in general prin nivele ridicate de stimulare, ne vom axa pe suprastimulare in acest subcapitol. În plus, vom sublinia in analiza noastra doua probleme carora li s-a acordat cea mai mare atentie din punct de vedere teoretic si empiric : zgomotul si aglomeratia.

Nivele de stimulare

O analiza a literaturii dezvaluie imediat faptul ca a cunoaste nivelul unei anumite forme de stimulare nu este suficient pentru a anticipa daca stimularea va produce stres la un anumit individ. Astfel, in timp ce nivelele zgomotului au fost frecvent asociate cu performanta scazuta la indeplinirea unei sarcini (Boggs si Simon, 1968 ; Bronzcraft si Mccarthy, 1975 ; Cohen, Glass, si Singer, 1973 ; Hockey, 1970), cu scaderea dispozitiei de a acorda ajutor (Mathews si Cannon, 1975 ; page, 1977), si alte probleme de sanatate de la agitatie, dificultati la somn si dureri de cap (Kokokusha, 1973) pana la hipertensiune (Parvizpoor, 1976), nivele ridicate de colesterol (Khomulo, Rodinova, si Rusinova, 1967), si stop cardiac (Capellini si Moroni, 1974), altii nu au descoperit corelatii semnificative (Gattoni si Tarnopolsky, 1973 ; Stevens, 1972).

În mod similar, desi majoritatea studiilor care cerceteaza efectele concentrarii mari de oameni au descoperit ca aglomeratia este asociata cu una sau mai multe masurari ale activitatii fiziologice (Aiello, Epstein si Karlin, 1975 ; D'Atri, 1975 ; Saegert, 1975), izolarea de societate (Bickmansi colegii, 1973 ; Hutt si Vaizey, 1966 ; Valins si Baum, 1973), si diverse stari patologice fizice, psihologice si sociale (Dean, Pugh, si Gunderson, 1975 ; Levy si Herzog, 1975 ; McCain, Cox, si Paulus, 1976 ; Schmitt, 1966), altii nu au descoperit astfel de efecte ale densitatii (Freedman, Klevansky, si Ehrlich, 1971 ; Schmitt, 1963 ; Stokols, Rall, Pinner, si Schopler, 1973 ; Winsborough, 1965).