Caracterizarea somatica si psihologica a nevazatorului

Caracterizarea somatica si psihologica a nevazatorului

Rolul analizatorului vizual consta si in aceea ca el furnizeaza cea mai mare cantitate de informatii care, prelucrate si interpretate la nivelul instantelor superioare, permit ca relatia dintre organism si mediu sa se realizeze in conditii optime.

Vederea la om reprezinta una dintre functiile cele mai complexe. Complexitatea si importanta analizatorului vizual este data de faptul ca in conditii conctrete ale existentei sale, in relatiile sociale si de munca, vazul subordoneaza intreaga experianta senzoriala a celorlalti analizatori si o integreaza intr-un sistem cu predominanta vizuala.

Modalitatea analizatorului optic de a reflecta realitatea obiectiva in forma predominant simultana si globala precum si o analiza globala si succesiva a obiectelor in miscare si unele calitati reflectorii specific vizuale ca de exemplu lumina, culorile si spatiul tridimensional, fac ca acest analizator sa ocupe locul central in procesul de integrare si organizare a intregii experiante senzoriale a omului. În procesul integrarii si sistematizarii lor, imaginile formate prin participarea celorlalti analizatori capata o nota comuna, dominanta, si anume nota de vizualitate. Cu toata diversitatea lor, imaginile formate prin ceilalti analizatori sunt practic absorbite, se includ in dominanta reprezentarilor vizuale, fapt care poate conferi analizatorului optic denumirea de analizator al reprezentarailor, si indeosebi, al reprezentarilor partiale. Caracterul dominant al analizatorului vizual in psihologia omului poate fi observat si prin aceea ca, la omul cu vedere, rememorarea unor fapte si impresii trecute are loc tocmai prin intermediul imaginilor vizuale si mai putin sau deloc prin imagini elaborate de ceilalti analizatori, mai ales daca ele nu sunt provocate. Prin natura sa psihologica, vederea este mijlocita de tact si de pipait, functii care reflecta calitatile obiectelor si ale fenomenelor menijlocit, prin contactul direct cu ele. În literatura de specialitate se apreciaza ca 80-85% dintre informatiile prelucrate de creerul uman sunt furnizate de analizatorul vizual; totusi, lipsa vederii nu duce la o atat de mare diferenta in cunoastere intre un om vazator si un nevazator.

" În activitatea psihica a nevazatorului, in ontogeneza, iau nastere si intra in actiune o serie de mecanisme neuropsihice care conduc la o activitate compensatorie ce redreseaza sensibil diferenta care i-ar putea departaja pe valizi de nevazatori. Aceasta activitate compensatorie nu este data, cum gresit se crede, de o activitate congenitala mult marita a analizatorilor restanti, ci de o antrenare a acestora pe parcursul vietii, de o explorare maxima si eficienta a informatiilor furnizate de ei. Omul valid, beneficiind de o cantitate mare de informatii vizuale, nu are nevoie si deci nu solicita ceilalti analizatori decat intr-o masura mai mica. Fara sa punem semnul egalitatii intre cunoasterea care beneficiaza de informatii vizuale si cea care nu beneficiaza de acestea, putem spune totusi ca nevazatorul care beneficiaza de o buna activitate compensatorie a simturilor restante poate ajunge la rezultate care nu sunt cu nimic mai prejos decat rezultatele oamenilor valizi".

Pe plan neuropsihiologic in functie de natura si gradul deficientei vizuale exista unele schimbari importante ale proceselor bioelectrice cerebrale; encefalograma la orbi este deosebita de cea normala prin disparitia ritmului alfa, precum si prin scaderea marimii tuturor oscilatiilor electrice ale scoartei. Se constata o deplasare a focarului activitatii electrice maxime din regiunea occipitala (unde se afla centrul perceptiei vizuale) in regiunea centrala a scoartei, unde se afla centrul perceptiei tactil-kinestezic. Encefalograma reflecta, asadar, compensatia intersistemica. Modificarile dinamicii corticale la deficientii vizuali, depistate prin cercetarile asupra formarii reflexelor conditionate, reflecta si ele tipul de activitate adaptativa prin care se compenseaza lipsa sau scaderea vederii. In activitatea persoanei cu deficienta vizuala, aceasta se traduce prin ritmul mai lent de lucru si o comutare mai lenta de la un tip de actiune la altul, nou. La declansarea reflexelor de orientare s-a observat o inhibare a reactiilor motorii de orientare, exprimand prudenta sporita in fata situatiilor noi, teama de necunoscut inhiband miscarile, reducand mobilitatea.

1. Particularitati fizice si psihice ale deficientilor vizuali

Deficienta vizuala se repercuteaza nu numai asupra vietii psihice si asupra relatiilor sociale ale deficientului, ci poate influenta, totodata, si unele aspecte morfo-functionale ale organismului.

Defectele vizuale, considerate ca defecte primare, pot deveni la randul lor cauze pentru o serie de alte defecte, denumite secundare, care se instaleaza la nivelul unui organ, sistem sau aparat, fiind modificari de natura extraoptica.

" Ca urmare directa a cecitatii se apreciaza schimbarea expresiei fetei, care se datoreaza lipsei functiei expresive a ochilor. Lipsa contolului vizual asupra tinutei corpului poate duce la atitudini deficiente si la defecte fizice ale intregului corp sau ale unor segmente corporale."

Dintre deficientele partiale se intalnesc la orbi urmatoarele:

capul si gatul aplecate inainte sau inclinate lateral;

umerii cazuti si adusi sau ridicati;

torace ingust;

membrele superioare si inferioare subtiri, cu reliefari musculare slab dezvoltate;

coloana vertebrala poate prezenta deviatii:scolioze, cifoze, lordoze;

miscarile sunt retinute, sovaitoare, fiind limitate la strictul necesar;

mersul este rigid, nesigur, ezitant, trunchiul ramane aproape nemiscat, iar capul indreptat inainte, picioarele se ridica exagerat, talpa este asezata cu grija, bratele nu se misca simetric in mers, ci atarna in jos.

La copiii total lipsiti de vedere, la orbii congenitali si la cei din primii ani de viata apar frecvent, inca din copilaria timpurie, matifestari motrice negative care se reflecta si devin deosebit de rezistente la corectare. Dintre acestea mai intalnite sunt:

a)       o serie de ticuri se manifesta la copii orbi care au resturi mici de vedere, de tipul sensibilitatii luminoase si constau intr-un "joc" cu acest rest de vedere, copilul provocandu-si senzatii luminoase, miscari rapide cu degetul sau cu obiectele luminoase inaintea ochilor;

b)       o alta categorie de ticuri se caracterizeaza prin mimica fetei si se manifesta prin grimase, incretirea fruntii si a buzelor sau miscari stereotipe ale capului, trunchiului sau membrelor ( pendularea capului stanga-dreapta, frecatul mainilor, leganatul bratelor, picioarelor sau al trunchiului).

Dezvoltarea fizica a copilului nevazator ca si asigurarea conditiilor de formare a unor deprinderi si cunostinte motrice sunt cu atat mai importante, cu cat acestea reprezinta conditiile de baza ale unei evolutii cat mai normale din punct de vedere psihic.

Evolutia psihicului in ontogeneza la nevazatori cunoaste diferite, de la un individ la altul, reprezentate de particularitati psihoindividuale specifice ca si in cazul indivizilor valizi, precum si unele diferente determinate de factorii amintiti mai sus.

Absenta functionarii celui mai important analizator - cel vizual - face ca celelalte procese sa prezinte o serie de mecanisme specifice de manifestari.

Perceptia, se prezinta la nevazatori cu un registru mult mai strans, fapt ce va determina mari dificultati in structurarea experientei de cunoastere. Lipsa perceptiei miscarii obiectelor, a perceptiei spatiale, a profundului tridimensionalitatii obiectelor mari si foarte mari ridica probleme in calea formarii ansamblului de reprezentari cu efecte negative in organizarea si manifestarea motricitatii. Dificultati mari cunoaste nevazatorul legat de reprezentarea miscarilor. Aceasta are consecinte in formarea si insusirea deprinderilor si a cunostintelor motrice, in insusirea experientei motrice a celor din jur si in structurarea unui experientei motrice personale.

În ceea ce priveste sistematizarea si organizarea memoriei la nevazatori, s-a constat ca aceasta se realizeaza in bune conditii si nu sunt rare cazurile de nevazatori cu memorie performantiala. Memoria este foarte bine servita de spiritul de observatie activ, de limbajul bine structurat si de o atentie postvoluntara bine educata. Unele diferente intre nevazatori si vazatori se manifesta privind memoria motorie, care la nevazatori are o importanta deosebita in orientarea spatiala, dar nu este atat de bogata avand in vedere dificultatile existente in formarea de reprezentari ale miscarilor.

Avand in vedere conditiile lor de existenta, atentia la nevazatori cunoaste aproape in permanenta un nivel de actionare mai ridicat decat la copiii valizi. Unele aspecte de asa-zisa rigiditate manifestate in miscare, in orientarea spatiala, sunt de fapt efecte ale unei concentratii a atentiei in vederea prelucrarii si utilizarii maxime a informatiei.

Una dintre conditiile structurarii armonioase a nevazatorului o constituie activitatea permanenta si variata. Depistarea si educatia, manifestarea aptitudinilor generale si speciale ale nevazatorilor ridica gradul de complexitate al personalitatii. Contactul neintrerupt cu copiii valizi de aceeasi generatie, ca si activitatile comune cu acestia duc la crestere gradului de incredere in fortele proprii si la diminuarea si stergerea complexelor de inferioritate care se pot manifesta uneori in viata nevazatorilor.

2. Integrarea scolara a copiilor cu deficiente de vedere

Depistarea cat mai precoce a tulburarilor morfologice sau functionale de incapacitate cu potential handicapant, ofera sansa nu numai de a interveni medical atunci cand acest lucru este necesar ci si in orientarea copilului cu deficiente inascute sau dobandite in prima copilarie, catre o forma de scolarizare adecvata si ulterior catre o forma de profesionalizare potrivita aptitudinilor. De multe ori atunci cand incercam sa realizam integrarea profesionala a unei persoane cu handicap ne lovim de nivelul insuficient de pregatire al acesteia. De aceea este necesar ca un copil cu deficiente de vedere sa fie privit la fel ca oricare copil fara a fi favorizat decat o cere gradul si specificul deficientei. Pentru siguranta copilului nevazator, este nevoie uneri de spijinul unui ghid vazator ( de cele mai multe ori un coleg de clasa sau un prieten apropiat) care sa-l ajute la cunoasterea spatiului scolii sau de utilizarea unor instrumente de feedback senzorial(tactil, auditiv) sau instrumente electonice (miniradare portabile montate pe rama unor ochelari speciali) foate utile atat in orientare cat si in instruirea pentru mobiliate si orientare.

În cadrul activitatilor de predare invatare in clasele unde sunt integrati elevi cu vedere slaba trebuie sa se acorde o atentie deosebita unor elemente care sa asigure egalizarea sanselor in educatia scolara si pentru aceasta categorie de copii. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

- asezarea elevului cat mai aproape de tabla( de preferinta in primele banci, cu privirea perpendiculara pe suprafata tablei)

- scrierea clara a notitelor pe tabla, insotita de lectura lor simultana cu voce tare;

- acolo unde este posibil, sa se utilizeze mijloacele de amplificare optica sau dactilografierea cu caractere mari;

- descrierile si instrumentele verbale sa fie cat mai clare si mai usor de auzit;

- alocarea unui timp suficient pentru sarcinile de invatare si stimularea deprinderilor de autoservire si organizare personala.

" În cazul elevilor nezazatori, intervin o serie de particularitati care afecteaza procesul didactic, deoarece acestia folosesc citirea si scrierea in alfabetul Braille, au nevoie de un suport intuitiv mai bogat si mai nuantat pentru intelegerea celor predate, au nevoie de metode si adaptari speciale pentru prezentarea si asimilarea continuturilor invatarii, este necesara interventia unui interpret si alocarea unui timp suplimentar de lucru. Toate aceste probleme pot fi rezolvate prin interventia unui profesor de sprijin specializat in activitatile didactice cu elevii nevazatori si care este responsabil si de activitatile educative extrascolare ale acestora. De asemenea, in cazul copiilor cu deficiente de vedere, un element foarte important de valorificat in activitatile de recuperare si educare este capacitatea de compensare a pierderilor de vedere, datorita plasticitatii sistemului nervos central. Acest fapt permite ca un copil cu pierderi de vedere sa prezinte o acuitate auditiva, tactila, olfactiva, termica, vibratorie, proprioceptiva mai ridicate decat ale unui copil normal, procesele perceptive, cognitive si psihomotorii sa prezinte anumite particularitati specifice, in functie de dominanta aferentelor senzoriale, iar posibilitatile de exprimare (de raspuns la stimulii intrinseci si extrinseci) sa fie conforme cu diversitatea experientelor aperceptive/ si cu tipul/gravitatea deficientei vizuale prezente la elevul respectiv."