Fenomenul gandirii de grup

FENOMENUL GANDIRII DE GRUP

1. DEFINIRE, GENERALITATI

Aceasta tema trateaza modul in care interactiunile sociale influenteaza, distorsionand deciziile de grup, ajungand uneori la esecuri mai mult sau mai putin evidente. Unele dintre acestea, cele cu implicatii politice, se bucura de celebritate, fiind intens mediatizate, datorita esecurilor rasunatoare pe care le-au atras:

dezastrul militar american de la Pearl Harbour;

hotararea presedintelui american Truman de a invada Coreea de Nord, in anul 1956;

atacul Vietnamului;

parasutarea din 1961, in Golful Porcilor de pe coasta cubaneza.

Concluziile studiilor care s-au ocupat de fenomenele negative care pot aparea in cazul deciziilor de grup atrag atentia ca nici un grup si nici un nivel de decizie nu este scutit de acestea.

Conceptul de gandire de grup a fost derivat din cercetarea unor grupuri reale de decizie in domeniul politicii externe si a fost introdus in psihologia sociala experimentala de catre I.L.Janis. Asa cum au evidentiat Hoffman si Maier (1964), decizia de grup nu reflecta, de obicei, efortul intregului grup ci reprezinta de fapt rezultatul discursurilor argumentative intense ale anumitor participanti. Mai mult decat atat, decizia finala este un insight ce apare la inceputul discutiei si, in ciuda calitatii sale indoielnice, nu va fi abandonata pe parcursul discutiei, ignorandu-se astfel alte solutii cu un potential rezolutiv mai ridicat.

Fenomenul cel mai important care apare este deteriorarea capacitatii membrilor grupului de a lua decizia finala, fiind determinat de urmatoarele variabile:

aspectele structurale ale grupului (marimea, omogenitatea)

procesele de grup (paternurile de comunicare, raporturile de putere)

resursele disponibile (resursele de personal, materiale, timp).

Unul dintre evenimentele explicate prin fenomenul gandirii de grup este esecul militar american de la Pearl Harbour.

a.Cu cateva saptamani inainte de atacul japonezilor, comandantii din Hawaii aveau date si informatii referitoare la intentiile inamicului. Agentii secreti mentionau in rapoartele lor ca actiunea militara va avea loc in Pacific. Planurile japonezilor au fost evidente cand navele lor s-au indreptat spre Pearl Harbour, dar, cu toate acestea, consiliul de aparare din jurul amiralului Kimmel a subestimat potentialul pericol, supraestimand in acelasi timp propria capacitate defensiva.

b. Grupul de experti politici si militari ce l-a consiliat pe Lyndon Johnson se face vinovat de declansarea dezastrosului razboi din Vietnam (1964 - 1967). Expertii au fost ferm convinsi ca politica ofensiva a armatei americane va aduce adversarul la masa tratativelor. Pentru ei era inimaginabil ca o tara agricola inapoiata tehnologic, sa poata face fata celei mai mari puteri militare si tehnologice a lumii. Ei nu au luat in considerare nici un contraargument pentru aceasta credinta, sfatuindu- l pe presedinte sa trimita trupe in zona, in ciuda avertizarilor serviciilor de informatii si ale majoritatii aliatilor Statelor Unite. Rezultatele au fost catastrofale: un milion de morti vietnamezi, majoritatea oameni nevinovati si 47000 de americani.

c.Poate fi amintita in acest sens decizia lui J.F.Kennedy si a unui grup de inalti functionari americani (ministri si specialisti americani in strategie militara si politica externa) de a parasuta in 1961 in Bay of Pigs de pe coasta cubaneza, a 1400 de exilati cubanezi ce fusesera pregatiti de serviciile secrete americane, in scopul de a rasturna guvernul de la Havana. Rezultatele au fost lamentabile, nu numai ca nu a fost rasturnat guvernul, dar au fost omorati aproape 200 de oameni, restul fiind luati prizonieri, Fidel Castro silindu-i pe americani sa-i rascumpere pe o suma foarte mare.

Kennedy, pentru a nu crea imaginea unui pro-comunist, i-a fortat pe membrii grupului de decizie sa ajunga la un consens foarte repede, presiunile puternice pentru uniformitate eliminad posibilitatea de exprimare a unor opinii dizidente.

Irving Jonis are convingerea ca gandirea de grup reflecta tendinta de a ocoli conflictul pentru a perpetua armonia si coeziunea: "un mod de gandire in care se angajeaza indivizii atunci cand sunt puternic implicati intr-un grup coeziv, cand dorinta lor de a perpetua consensul depaseste motivatia de a cerceta realist celelalte alternative".Aceasta abtinere irationala de a lua in discutie aspecte dihotomice, contradictorii, pentru pastrarea coeziunii genereaza solutii nerealiste si ineficiente. Nu numai coeziunea inalta, ci si leadership-ul directiv si starea de stres insotita de credinta nu poate fi luata o decizie si mai buna decat cea prefigurata de leader constituie "conditii antecedente" ce formeaza consensul general.

2. SIMPTOMELE INSTAURARII GANDIRII DE GRUP

ANALIZA LUI JANIS ESTE FOARTE MINUTIOASA, REALIZAND O DIAGNOZA A SIMPTOMELOR INSTAURARII GANDIRII DE GRUP.

Iluzia de invulnerabilitate. Toate loturile investigate erau caracterizate de un optimism exagerat. Acest gen de gandire pozitiva duce la interpretarea gresita ca orice informatie favorizeaza alternativa aleasa.

Credinta in moralitatea grupului. Ignorarea standardelor morale nu implica sentimentul de culpabilitate, invocand argumente care sa elimine o posibila disonanta cognitiva. In cazul Bay of Pigs, intentia de a invada Cuba reprezinta un atac prin surprindere, neprovocat, al unei mari puteri asupra unei tari mici si lipsite de aparare. Grupul nu s-a indoit niciodata de moralitatea planului, cauza democratiei oferindu-i o justificare suficienta.

Rationalizarea colectiva. Grupurile cercetate, au alocat foarte mult timp justificarii deciziilor luate. In grupul presedintelui Johnson se acorda mai mult timp analizei explicative a solutiilor gasite decat studierii celorlalte alternative.

Perceptii stereotipizate asupra out-grupului. Inca din 1978, studiind situatiile conflictuale, Willem Doise a observat ca perceptiile distorsionate ale exogrupurilor genereaza situatii sociale tensionate; relatia fiind biunivoca, conflictele ducand in mod implicit la perceptii stereotipizate. Aceasta eroare de interpretare informationala este evidenta in cadrul membrilor comisiei prezidate de Kennedy. Opinia negativa fata de liderul comunist a influentat, subestimand competenta militara si capacitatea de control social asupra societatii cubaneze, socotindu-l incapabil sa faca fata atacului celor 1400 de rebeli.

Presiunile puternice spre conformism. Intoleranta fata opinii divergente opiniei majoritare duce la conformarea sau la obedienta membrilor fata de aspectele normative ale grupului. De aceea criticarea planului de ofensiva anticastrist devenise un subiect tabu. Deci in grupul presedintelui Kennedy nimeni nu a incercat macar sa construiasca un discurs de contraargumentare.

Autocenzurarea ideilor deviante. Acest aspect se refera la tendinta fiecarui membru afectat de gandirea de grup, de a diminua importanta potentialelor ganduri contradictorii. Este vorba, de fapt, de un mecanism de reducere a disonantei cognitive, de eliminare a disconfortului psihic creat de diferenta intre unele opinii    si cele unanim acceptate de grup, ceea ce duce in mod implicit la o solutie de compromis.

Iluzia de unanimitate. Presiunea spre uniformitate si reprimarea aprecierilor critice, genereaza iluzia de unanimitate, credinta ca toti ceilalti membrii sunt de acord cu planul prestabilit chiar si in forul lor interior. De aceea in grupul lui Kennedy majoritatea dezbaterilor s-au concentrat asupra detaliilor atacului (intrucat decizia a fost luata la inceputul discutiilor, foarte rapid), ignorind posibilele puncte de vedere opozante.

Prezenta paznicilor mintii (mindguards). Prin acestia se face aluzie la acele instante care controleaza canalele de informatie, prevenind contaminarea cu ideile deviante, facandu- le pe acestea irelevante pentru discutie. (De aceea persoanele critice cu ideile celorlalti trebuie sa intervina la sfarsit, dupa faza creativa pentru ca altfel rolul lor este distructiv nu constructiv).

Functia de mindguard, in grupul lui Kennedy a detinut-o fratele acestuia Robert Kennedy si secretarul de stat, indepartand membrii opozanti, sau silindu-i sa nu vorbeasca.

Aparitia chiar a catorva simptome din cele mentionate mai sus afecteaza in mod semnificativ calitatea deciziei finale.

3. TRASATURILE ESENTIALE ALE GANDIRII DE GRUP SUNT URMATOARELE

examinarea incompleta a alternativelor;

analiza insuficienta a obiectivelor ce trebuie atinse si a valorilor implicate de alternativa aleasa;

ignorarea riscurilor si a consecintelor negative ce rezulta din decizie;

refuzul de a analiza alternativele respinse la inceputul discutiei;

refuzul de a tine cont de informatiile noi;

procesarea defectuoasa a informatiei;

lipsa instructiunilor in vederea implementarii deciziei ;

absenta recomandarilor pentru cazurile in care ar aparea piedici in calea materializarii deciziei.

In anul 1977 Irving Janis revine asupra fenomenului, si, in colaborare cu Leon Mann, realizeaza o teorie individualista, abordand luarea individuala a deciziei in termeni de dinamica a stresului. Autorii au propus ca mecanism de explicatie pattern- ul colectiv de eludare defensiva, fiecare individ avand tendinta de evitare in procesul decizional, cu cat decizia are o importanta mai mare (se tem de fenomenul "tapului ispasitor"). Stresul creat de situatiile de criza, in care trebuie gasite solutii optime, este eliminat prin aparitia fenomenului de eludare defensiva. De asemenea, situatia de criza induce nevoia de afiliere si implicit necesitatea conformitatii si unanimitatii. Lipsa de vigilenta, optimismul nejustificat, gandirea in clisee, rationalizarile ce sprijina tentativa cea mai putin criticabila- toate acestea apar ca urmare a eludarii defensive.

Esecul american din Pacific este un exemplu sugestiv pentru modalitatea in care liderul si grupul isi intaresc reciproc judecatile distorsionante, protejandu-se astfel de efectele negative ale unei decizii neplacute. In cazul grupului de ofiteri al amiralului Kimmel, pe masura ce semnalele care indicau iminenta atacului japonez deveneau tot mai limpezi, a aparut un model comportamental de adaptare defectuoasa, prin ignorarea amenintarilor si inventarea unor noi argumente in favoarea amanarii deciziei, refuzand analiza implicatiilor unor evenimente ambigue, uitand intentionat informatia care ar fi stimulat asumarea deciziei de mobilizare in vederea intampinarii japonezilor. Membrii grupului au oferit suport social liderului in incercarea acestuia de a scapa de stresul unei decizii riscante, decizia luata aducand mari pierderi armatei americane.

4. STRATEGII PRINCIPALE DE PREVENIRE A EFECTELOR NOCIVE ALE FENOMENULUI GANDIRII DE GRUP:

Specialistii au constatat ca este mai usor sa se elimine instaurarea fenomenului in stadiile initiale, prin urmatoarele strategii:

1. Familiarizarea fiecarui membru al grupului cu existenta fenomenului de gandire de grup, cu aspectele descriptive, cauzele si cu efectele specifice.
2. Eliminarea leadership-ului directiv, prin refuzul liderului de a-si exprima opinia la inceputul dezbaterii, stimularea atitudinii critice, a permisivitatii ideilor si a contributiilor individuale; permisiunea acordata membrilor grupului de a se intalni de cateva ori, chiar in absenta membrilor grupului.
3. Desemnarea unui avocat al diavolului. Un astfel de subiect impulsioneaza cu adevarat exprimarea opiniilor divergente, gandirea critica.
4. Fiecare membru trebuie ajutat sa-si exprime eventualele rezerve, pentru a se asigura astfel ca va fi luata o decizie adecvata. Consensul preliminar va fi analizat critic.
5. Realizarea unor subgrupuri de decizie, ce dezbat aceeasi problema in vederea confruntarii unor solutii diferite pentru gasirea celei finale.
6. Invitarea unor experti din afara grupului respectiv, pentru evaluarea deciziei, precum si pentru culegerea si selectarea unor feed-backuri diferite.

INTERDEPENDENTA SOCIALA SI DILEMELE SOCIALE

Aceasta este o problema fundamentala legata de decizie, care a intrat in stiintele sociale inca din 1950. Originea problematicii se afla in conceptia lui Thomas Hobbes, conform careia "homo homini lupus est", adica fiecare individ urmareste scopuri personale si este dispus oricand sa-si cladeasca bunastarea pe nefericirea celorlalti. Adica pus in situatia de a alege intre interesele personale si cele colective o persoana va alege conform intereselor personale, chiar daca aceasta alegere va afecta interesele colective si in cele din urma si pe cele proprii. Problema este a conexiunii dintre interesele proprii si cele colective; unde se termina cele proprii si unde incep cele colective. Cercetari mai recente din domeniul afacerilor si din domeniul psihologiei spatiale demonstreaza ca alegerea cooperanta este mai eficienta pe termen lung .

In orice dilema, individul are de facut o alegere cu privire la propriul comportament. Este vorba de o relatie intre comportamentul care are ca beneficiar grupul si comportamentul care va fi avantajos numai pentru sine.

Este o relatie cu doua alternative antinomice:

alegerea cooperanta

alegerea non-cooperanta.

Intr-o dilema sociala este favorizata cea de a doua varianta- alegerea non-cooperanta.

In literatura de specialitate sunt mentionate urmatoarele dileme sociale (numite si dileme morale- datorita conotatiei morale- egoist -altruist):

Dilema soldatului- soldatul ramane in viata daca se ascunde in transee pe timpul luptei (in razboiul clasic), dar daca toti soldatii ar proceda asa, atunci lupta ar fi pierduta si ei si ai lor pot pieri. Alegerea cooperanta consta in a infrunta primejdia in lupta; alegerea non-cooperanta este de a se eschiva de la participarea la batalie. ( In mentalitatea comuna aceasta dilema este incifrata in expresia: "Decat sa planga mama mai bine sa planga maica- sa.")

Dilema controlului populatiei- familia numeroasa este semn al prosperitatii si fericirii, dar fenomenul suprapopularii poate duce la declinul economic si deci la diminuarea prosperitatii. Alegerea non-cooperativa- a avea multi copii; alegerea cooperativa- a avea putini copii.

Dilema conformism- non-conformism in grup- un grup pentru a exista are nevoie de respectarea unor reguli, deci de conformare, dar conformarea scade gradul de individualitate, inhiba propriul fel de a fi , gradul de libertate. Alegerea non-cooperanta- nu tine cont de grup- dar daca grupul nu mai exista atunci este in pericol nevoia de afiliere, de apreciere si de recunoastere. Alegerea cooperanta- tine cont de grup , dar atunci este in pericol propria individualitate. O serie de nevoi importante sunt satisfacute prin intermediul grupului.

Dilema atitudinii in problemele publice- daca o persoana ia o atitudine publica impotriva abuzurilor autoritatii se expune unor consecinte nefaste. Daca nu ia atitudine atunci abuzurile ar putea sa o atinga in cele din urma. Putem mentiona un citat al lui Oliver Lustig care reproduce o confesiune a unui preot german in urma experientei razboiului mondial: "La inceput partidul nazist a criticat conducerea de atunci pentru situatia grea a germanilor. Nu am avut nici o atitudine deoarece nu noi eram conducerea. Apoi a trecut la comunisti si din nou am tacut pentru ca nu eram comunist. Apoi au urmat evreii si tiganii. Am tacut din nou pentru ca nu eram nici tigan si nici evreu. Au urmat strainii pentru ca ii sprijineau pe evrei si nu le-am luat apararea. Consideram ca este o problema care nu ma priveste si am tacut din nou. Au urmat cei de alte credinte si iar am tacut pentru ca imi era frica si am crezut ca altii trebuie sa ia atitudine. Si in cele din urma au ajuns la mine, dar atunci nu mai exista nimeni care sa ia atitudine pentru ca toti ceilalti care ar fi putut sa o faca nu mai erau."

Dilema barierelor vamale- fiecare tara profita daca celelalte tari nu pot patrunde pe piata nationala, dar daca toate tarile isi inchid pietele, economiile nationale si economia mondiala regreseaza. Alegerea cooperanta- a permite accesul pe piata proprie; alegerea non- cooperanta- a interzice total accesul pe piata nationala.

Dilema O.P.E.C.- oricare mare producator de petrol ar dori sa extraga cat mai mult pentru a-si maximiza profitul, dar cand fiecare extrage si vinde cat mai mult poate, preturile scad si toti producatorii pierd.

Dilema sindicalistului - fiecare castiga neplatindu-si cotizatia, dar daca toata lumea face astfel, sindicatul inceteaza sa functioneze. Alegerea cooperativa: a-si achita cotizatia; alegerea non-cooperativa: a nu plati cotizatia.

Dilema televiziunii publice fiecare telespectator este interesat sa nu plateasca taxa, dar neplata generalizata duce la desfintarea institutiei. Alegerea cooperativa: a plati taxa; alegerea non-cooperativa: a nu plati taxa lunara.

Dilema bugetului fiecare individ are interes sa nu-si plateasca impozitele, dar daca toti procedeaza astfel, bugetul este deficitar si statul nu mai poate functiona ca organism. In acest caz a coopera echivaleaza cu a achita impozitele, iar a nu coopera cu neplata impozitelor.

Dilema prizonierului- Alegere cooperanta daca nu recunosc faptele anchetatorii nu au nici o dovada- au sanse sa scape; alegere non-cooperanta- daca unul recunoaste    faptele ia minim iar complicele maxim, dar sunt condamnati sigur. Pentru contracarare interogatorul il pune pe prizonier in situatia de a crede ca infractorul complice a cooperat sau ca va coopera ca sa ia minim.

Dilema hotului din avutul public- fiecare poate castiga daca fura, dar avutul public dispare; alegere cooperanta- nu fur ; alegere non-cooperanta- fur .

Dilema morala a agentului C.I.A.- "Un medicament miraculos, care poate vindeca boala incurabila a sotiei unui candidat, este produs la un institut din apropierea casei. Pana la productia in serie mai dureaza mult, timp in care sotia s-ar putea sa moara. Alegere cooperanta- nu fur; alegere non-cooperanta fur, dar atunci savarsesc un act imoral si daca toti ar fi imorali si ar savarsi ilegalitati atunci societatea s-ar autodesfiinta.

Dilema incredere- neincredere- alegere cooperanta- am incredere pentru ca toti avem nevoie de previzibilitate si incredere, dar s-ar putea sa fiu inselat; alegere non-cooperanta- nu am incredere, deci nu pot fi inselat - dar daca toti ar fi asa nu as putea fi sigur de nimic.

Numeroase    studii empirice au validat ipoteza existentei unei diferente semnificative intre comportamentul indivizilor si cel al grupurilor in dilemele sociale. In situatiile de conflict de interese, grupurile se comporta mai competitiv decat indivizii.

Ideea aceasta isi are originea in conceptia lui Gustave Le Bon, autorul

lucrarii "Psihologia multimilor", conform careia exista o deosebire esentiala intre comportamentul individului izolat si cel al individului aflat in multime.

Mathes si Kahn (1975) au remarcat discontinuitatea dintre relatiile intergrupuri si relatiile interpersonale, comparand manifestarea agresivitatii grupale cu cea individuala. Agresivitatea grupurilor s-a dovedit a fi mai mare decat cea a indivizilor unor provocari. Experimentatorii au oferit in ambele conditii posibilitatea razbunarii si au constatat ca grupurilor nu le disparea dorinta de revansa nici dupa zece serii de socuri aplicate complicelui. Indivizii aflati in grup iau decizii de non-cooperare in fata unui out- grup cooperativ, pentru ca, in grup, bucurandu-se de acordul celorlalti membrii, pot transgresa mai usor normele de egalitate si reciprocitate; grupul functioneaza ca un mediu ce stimuleaza urmarirea interesului personal in dauna membrilor out-grupului.

Un aspect care motiveaza rezolvarea dilemei sociale intr-o maniera prosociala- pentru binele colectiv - este identitatea sociala. Kramer a constatat ca, de fapt, constiinta apartenentei la acelasi grup ii determina pe indivizi sa fie mai cooperanti. Deci identitatea sociala tinde sa anuleze distinctia dintre interesele personale si cele colective.

Studiile empirice specifice abordarii problematicii dilemei sociale au furnizat concluzii valoroase referitoare la tendintele egocentrice si comportamentele altruiste ale indivizilor care duc la aparitia unor patternuri deficitare in relatiile interpersonale sau intergrupale. Este vorba de fapt de "intalnirea" dintre rationalitatea individului si scopurile colective. Exista doi mari "inamici" ai actiunii colective, generatori de situatii dilematice- actorii sociali pasivi si tolerarea celor care nu se implica.