Forme si mijloace de prevenire a tulburarilor psihice si de realizare a sanatatii psihice

FORME SI MIJLOACE DE PREVENIRE A TULBURARILOR PSIHICE SI DE REALIZARE A SANATATII PSIHICE

In Romania, preocuparile privind psihoigiena si psihoprofilaxia au cunoscut o deosebita dezvoltare in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, ele fiind legate de insasi dezvoltarea in ansamblu a psihologiei romanesti si mai ales a metodelor sale aplicative.

Conceptiile privind activitatea psihoigienica si psihoprofilactica au o trasatura comuna esentiala: ele pledeaza pentru abordarea multidisciplinara a persoanei umane, inteleasa ca fiinta bio-psiho-sociala. Revendicata de igiena generala, in virtutea unor considerente metodologice, igiena psihica apartine in fond psihologiei si psihiatriei, care au initiat-o si au promovat-o, pe masura cunoasterii sanogenezei, a factorilor psihopatogenici si asigurarii conditiilor sociale.

Conceputa ca un ansamblu de masuri si mijloace destinate mentinerii si promovarii sanatatii, psihoigiena isi extinde domeniul in functie de obiectul sau si de continutul metodelor sale. In diversificarea sa, psihoigiena isi structureaza ansamblul mijloacelor si metodologia sa in sens longitudinal, istorico-individual, edificand o psihoigiena caracteristica fiecarei perioade de varsta.

Masurile speciale de psihoigiena vizeaza, de asemenea, perioade biopsihologice particulare ale vietii individului, precum pubertatea, gestatia si post partum-ul, menopauza si andropauza. Continutul metodelor de psihoigiena este, desigur, diferit, in functie de nivelul socio-cultural si de statutul profesional al individului sau al grupului.

Psihoprofilaxia si principalele categorii de prevenire a tulburarilor psihice

Definita ca un ansamblu de masuri destinate prevenirii aparitiei tulburarilor mintale sau impiedicarii evolutiei defavorabile a celor depistate, psihoprofilaxia a urmat modelul bolilor infectioase, aceasta deoarece modelul de psihoprofilaxie din domeniul bolilor infectioase beneficiaza in cel mai inalt grad de aportul etio-patogeniei, in timp ce in domeniul psihoprofilaxiei aceasta este zona unor mari incertitudini.

Categoriile psihoprofilaxiei:

I.            Psihoprofilaxia primara - ce cuprinde actiunile si mijloacele care vizeaza impiedicarea aparitiei manifestarilor psihopatologice sau a bolilor psihice propriu-zise.

II.          Psihoprofilaxia secundara - are in vedere masuri menite sa amelioreze evolutia negativa a tulburarilor, sa previna agravarile si sa diminueze posibilitatea de cronicizare sau potentialul sechelar al bolii.

III.        Psihoprofilaxia tertiara - cuprinde ansamblul masurilor ce au drept scop reducerea invaliditatii, reabilitarea si resocializarea bolnavilor psihic.

Psihoprofilaxia primara - Actiunile de impiedicare a aparitiei bolilor psihice si a manifestarilor psihopatologice au un rol limitat datorita necunoasterii cauzei majoritatii bolilor mintale. In imposibilitatea orientarii specific etiologice a actiunilor sale, psihoprofilaxia primara isi concentreaza preocuparile asupra asigurarii si consolidarii sanatatii mintale.              Dintre actiunile psihoprofilaxiei primare, distingem masuri preventive biologice, psihologice si sociologice.

Ponderea acestor masuri poate fi esalonata intr-o succesiune conform careia cu cat individul se afla in stadii mai precoce ale dezvoltarii sale, cu atat creste importanta actiunilor cu caracter biologic, pentru ca in stadiile ulterioare dezvoltarii sale accentul sa se deplaseze asupra actiunilor cu continut psihologic si psihosocial.

masurile preventive biologice - au ca scop reducerea sau inlaturarea factorilor de risc psihopatogenetic si malformativ pentru descendenti. Astfel, se pot face determinari biochimice ale cuplului matrimonial, pentru a evita procrearea la cei care au incompatibilitati ale unor fractiuni serologice. De asemenea, vor fi stimulate nasterile la varsta tanara, stiut fiind faptul ca varsta inaintata a mamei creste riscul unor afectiuni ce evolueaza cu deficit psihic.

Cunoscandu-se potentialul ereditar al unor afectiuni degenerative si psihotice, pot fi instituite si legiferate planning-ul familial si sfatul genetic, astfel incat cuplurile care doresc sa aiba copii sa poata fi investigate si in functie de rezultate procrearea sa poata fi incurajata sau evitata, prin aprecierea realista a riscului patogenetic. Acest filtru a fost denumit in sens metaforic "eugenie psihica sau sterilizare psihologica".

masuri preventive educativ-psihologice - De mare importanta pentru cristalizarea si dezvoltarea personalitatii copiilor, aceste masuri vizeaza in primul rand o raportare adecvata a parintilor fata de copii. Interactiunea defectuoasa dintre parinti si copii, cu consecinte patogenice asupra dezvoltarii psihice a acestora, impune in primul rand educatia parintilor. Atitudinile si actiunile acestora fata de copii vor fi nuantate si relativ specifice, in functie de stadiul evolutiv al copilului si particularitatile sale psihice.

masuri preventive institutional-sociale - constau in evitarea suprasolicitarii, dar mai ales a muncii desfasurate in conditii de incertitudine si insecuritate, ca si crearea unui climat profesional favorabil. Este necesara intocmirea de programe educationale care sa ilustreze rolul negativ psihopatogenetic al situatiilor conflictuale, psihotraumatizante si psihostresante.

Cresterea progresiva a numarului de batrani, datorita progreselor medicale si a masurilor sociale, ridica numeroase probleme privind psihoprofilaxia varstei a III-a. Reducerea posibilitatilor si performantelor psihice si fizice prin slabirea functionala a sistemului nervos la care se adauga reducerea relatiilor sociale, a responsabilitatii si autostimei determina aparitia la batrani a numeroase manifestari psihopatologice, astfel incat se impun masuri de psihoprofilaxie care constau in incurajarea pe plan psihosocial a unei atitudini pozitive fata de senescenta.

Psihoprofilaxia secundara - vizeaza oportunitatea si eficacitatea masurilor terapeutice al caror scop este reducerea manifestarilor si evolutiei bolilor psihice, precum si obtinerea unor remisiuni indelungate, de buna calitate si a recuperarii psihologice precoce.

Aceasta etapa psihoprofilactica este impropriu denumita secundara, intrucat are in fata manifestari psihopatologice evidente sau boala psihica bine constituita. De aceea, intr-o exprimare sintetica, psihoprofilaxia secundara are drept scop sa previna sechelele si sa limiteze deficientele bolilor psihice. Desigur, conditia acestui deziderat o constituie precocitatea diagnosticului, oportunitatea tratamentului, aspectele care se includ, de asemenea, in ansamblul masurilor psihoprofilaxiei secundare.

Directiile de actiune ale psihoprofilaxiei secundare:

realizarea screening-ului, prin investigarea unor grupuri populationale cat mai mari pentru a descoperi persoanele cu boli psihice sau manifestari psihopatologice in vederea aplicarii tratamentului necesar si a cunoasterii cat mai precise a morbiditatii prin boli psihice, stiut fiind faptul ca de aceasta depinde asigurarea cadrelor de ingrijire si a institutiilor de asistenta medica-psihologica.

dezvoltarea si cresterea utilizarii serviciilor de sanatate mintala, pentru a mari accesibilitatea la tratament a oricarei persoane care prezinta tulburari, dizarmonii sau deficiente psihice.

infiintarea si dezvoltarea unor servicii de "interventie in criza", la care pot apela persoane aflate intr-un impas psihologic sau cu tendinte de suicid.

intreprinderea unor actiuni de educatie psihica destinate cunoasterii semnelor de boala psihica si a masurilor necesare, precum si instruirea in semiologia psihopatologica a medicilor si a psihologilor.

Psihoprofilaxia tertiara - are in vedere mai ales bolnavii care au prezentat un proces psihotic sau manifestari psihopatologice si cuprinde actiuni complexe, cu caracter socio-culturale, destinate prevenirii sau limitarii dezadaptarii, dependentei si deficientei psihice.

Directiile de actiune ale psihoprofilaxiei:

evaluarea gradului de incapacitate de munca si profesionala, ca o consecinta a gradului de invaliditate sau defectivitate psihica. Evaluarea gradului de incapacitate de munca si de activitate profesionala este o problema medico-psihologica si se inscrie ca un al treilea deziderat dupa diagnostic si tratament, caruia comisia de expertiza trebuie sa-i raspunda oportun, adecvat si cu constiinta deplinei responsabilitati.

actiuni inscrise sub numele de reabilitare, readaptare si resocializare. Reabilitarea si readaptarea se realizeaza printr-un ansamblu de actiuni inscrise in aria psihoterapiei, ergoterapiei si socio-terapiei, desfasurate in cadrul actiunii de asistenta medico-psihologica. Obiectivul major al acestor actiuni este pregatirea persoanelor respective pentru viata sociala din afara institutiei medicale, pentru aceasta fiind folosit si termenul de resocializare. Masurile de psihoprofilaxie tertiara capata astfel o dimensiune prospectiva pe baza comportamentului si situatiei prezente, daca cel ce a avut o boala psihica poate desfasura o activitate in cadrul profesiunii sale si in societate. Spre deosebire de etapele anterioare ce aveau in vedere boala, psihoprofilaxia tertiara are in vedere in primul rand persoana prin prisma posibilitatilor sale de desfasurare a unei activitati social-organizate si productive care constituie rostul primar al existentei si conduita esentiala a sanogenezei.