MARILE CURENTE ALE PSIHOLOGIEI (II): BEHAVIORISMUL

MARILE CURENTE ALE PSIHOLOGIEI (II): BEHAVIORISMUL

Behaviorismul apare in SUA la inceputul secolului XX ca o reactie la introspectionism, mergandu-se pana la eliminarea constiintei ca obiect de studiu etichetata drept o necunoscuta, o himera, ceva intangibil pentru orice laborator ce utilizeaza metode experimentale. Este celebra in acest sens afirmatia lui Watson: "Nimeni nu a atins vreodata un suflet". Aparitia sa in America este fireasca, intr-un mediu ce punea mult pret pe aspectele practice, observabile ale lucrurilor, insa preocupari similare apar si in Europa, in Rusia, Franta, Germania.

In schimb, behaviorismul a reprezentat patrunderea mai puternica a psihologiei in zona stiintelor experimentale, organizandu-se in jurul faptelor strict observabile si eliminand speculatiile neverificabile, iar aceasta se realiza prin schimbarea obiectului de studiu: psihologia nu mai studia constiinta, ci comportamentul.

Astfel, denumirea curentului vine de la obiectul sau de studiu desemnat prin termenul englezesc behavior, comportament, de unde si denumirea de psihologia comportamentului. Comportamentul, dupa John Watson, este ansamblul de reactii obiectiv observabile pe care un organism dotat cu sistem nervos le executa ca raspuns la stimularile mediului, de asemenea obiectiv observabile (schema S-R). Behaviorismul este teoria psihologica ce studiaza reactiile exterioare ale individului la diferiti stimuli. El vine in acest fel ca un continuator ferm al empirismului clasic.

Se considera ca actul de nastere al behaviorismului il reprezinta articolul manifest Psychology as the Behaviorist Views It (1813), publicat in "Psychological Review" de catre John Broadus Watson (1878-1958), considerat de altfel parintele behaviorismului. El va publica insa si lucrari mai largi - precum Behaviorism Introduction to Comparative Psychology (1914), Psychology from the Standpoint of a Behaviorist (1919), Behaviorism (1925), The Ways of Behaviorism (1928) - in care isi expune principiile behavioriste.

Psihologia, potrivit lui Watson, este stiinta stimulilor si raspunsurilor. In behaviorismul traditional al lui Watson, incepem cu reflexe si, prin conditionari, ne formam raspunsuri. Cunoscand stimulul, putem prevedea raspunsul.

Procesele creierului nu sunt importante, creierul fiind numit de catre el "cutia misterioasa". Procesele nervoase nu sunt observabile decat la extremitatile sistemului nervos. Mai mult, spunea el, omul nu gandeste cu creierul, ci cu nervii laringelui si ale organelor apropiate; gandirea deci se reduce la limbaj, cata vreme acesta este cumva singurul perceptibil, gandirea este vorbire subvocala. Constiinta nu este mai nimic, doar o simpla speculatie, un concept ce trebuie alungat din psihologie, de vreme ce nu poate fi masurata obiectiv. Imaginile vizuale sunt reduse la tensiunile musculare ale ochilor, reprezentarile sunt amintiri ale senzatiilor.

Si emotiile sunt raspunsuri ale corpului la stimuli, sunt reactii comportamentale. Mai important decat negarea constiintei, este negarea existentei instinctelor umane, a capacitatilor innascute (pe linie empirista). Astfel, factorul innascut nu conteaza in formarea personalitatii, ci numai cel dobandit, de mediu. Omul invata si se formeaza numai sub influenta mediului in care traieste (conceptie determinista, omul este opera mediului), neavand posibilitatea, odata format, sa-si schimbe personalitatea. Credinta sa in forta formativa a mediului social si natural l-a condus catre un optimism inflacarat in conceptia pedagogica, sustinand, de pilda, ca, daca i s-ar da un grup de 30 de copii, le-ar putea crea comportamente de exceptie.

Behaviorismul traditional (ortodox), reductionist si radical, a primit critici severe pe masura radicalismului sau. S-a spus despre el ca saraceste omul de tot ceea ce il face realmente sa fie om, si nu robot sau animal: constiinta, vointa sentimente etc. Obiectul psihologiei se muta in afara psihologiei, punandu-se intrebarea daca psihologia behaviorista mai este totusi psihologie.

Urmare a acestei opozitii, incepand cu anii '30, behaviorismul incearca o reformare, conducand la aparitia asa-numitei orientari neobehavioriste. In cadrul acesteia, remarcam, pentru inceput pe Clark Leonard Hull (1884-1952), influent behaviorist in anii '40-'50 ai secolului XX. Teoria sa poate fi rezumata la teza ca raspunsul este o functie a fortei deprinderii (habitude). Deprinderea este o repetare a unei reactii intarite in prealabil. Un alt concept important al teoriei sale este cel de drive, care este o denumire pentru motivatiile primare. Cele doua concepte devin variabile intermediare in schema S-R (Principles of Behavior, 1943).

Edward Chace Tolman (1886-1959) introduce de asemenea variabile intermediare in schema S-R, precum varsta, impulsurile fiziologice, ereditatea, constiinta, capacitatea cognitiva, intentionalitatea etc., edulcorand principiul de baza al behaviorismului clasic, practic umanizand behaviorismul, transformandu-l intr-o psihologie propriu-zisa. Observam reintroducerea in discutie a constiintei. De asemenea, sunt luate in calcul motivatiile in stabilirea comportamentului.

Studiind comportamentul animalelor, Tolman nu le-a judecat in termeni de cauza si efect precum Watson, ci in cei ai comportamentului directionat, cu scop. Animalele nu mai sunt "mecanisme", ci fiinte capabile sa formeze si sa testeze ipoteze bazate pe experienta anterioara. Animalele dezvolta o harta mentala (cognitive map) a mediului in care traiesc. Procesul se numeste invatare latenta, una desfasurata in absenta recompenselor sau sanctiunilor. Animalele dezvolta asteptari (ipoteze) care sunt confirmate sau nu de experienta ulterioara. Recompensa sau sanctiunea intra in joc numai daca cineva vrea sa le motiveze in vederea unui anumit comportament.

Principalele sale lucrari: Nerves Process and Cognition (1918), Instruct and Purpose (1920), Purposive Behavior in Animals and Man (1932), Behavior and Psychological Man (1949).

Barrhus Frederick Skinner (1904-1990; opere principale: The behavior of Organismus. An Experimental Analysis - 1938, Science and Human Behavior - 1953, The Scientific Revolution of Education - 1968) are un sistem bazat pe conceptul de conditionare operanta: "comportamentul [omului] este urmat de o consecinta [in mediul inconjurator], iar natura acestei consecinte este sa modifice tendintele organismului de a repeta comportamentul in viitor". Cu alte cuvinte, comportamentul omului produce consecinte in mediul inconjurator, consecinte care, la randul lor, actioneaza asupra organismului, modificand probabilitatea producerii aceluiasi raspuns de catre organism. In cazul in care un anumit tip de reactie este intarit, este probabil sa se repete mai des in viitor.

Este celebra asa-numita "cutie a lui Skinner" in care un soarece, plimbandu-se, apasa o clapita ce deschide o usita pe unde cade hrana. Un stimul intaritor va face ca soarecele sa mai apese pe clapita. Un comportament urmat de un stimul intaritor conduce la cresterea probabilitatii ca acel comportament sa se intample si in viitor si, dimpotriva, un comportament neurmat de un stimul intaritor va descreste probabilitatea repetarii acelui comportament. Altfel spus, se asociaza cu stimulul intaritor o operatie (apasare, tragere, invartire) dupa care subiectul obtine o recompensa. Ideea de baza este aici, prin urmare, ca fiecare comportament al oamenilor se poate explica prin regularitatea intaririlor la care oamenii au fost supusi de-a lungul vietii.

Ideea de intarire poate fi promovata si in domeniul educatiei: invatarea prin intarire este o solutie revolutionara.

Concepand omul supus mediului, Skinner are tot o conceptie determinista, singura libertate posibila fiind aceea care rezulta din "confruntarea" cu stimulii intaritori din mediul inconjurator.

In reflexologia     rusa, primii pasi sunt facuti de Ivan Secenov (1828-1905; opera principala Reflexele creierului) si Vladimir Bechterev (1857-1927), cunoscuti ca psihofiziologi.

Celebru este Ivan Pavlov (1849-1936), care l-a inspirat intr-o anumita masura si pe Skinner, prin teoria sa a conditionarii: incepem cu un stimul neconditionat si un raspuns neconditionat - un reflex; asociem un stimul neutru cu reflexul in prezenta unui stimul neconditionat; dupa un numar de repetitii, stimulul neutru obtine el insusi un raspuns; in acest punct stimulul neutru va fi redenumit stimul conditionat, iar raspunsul, raspuns conditionat.

Dintre behavioristii primei jumatati a secolului XX, mai trebuie amintit si americanul Edward Lee Thorndike (1874-1949). A studiat inteligenta si invatarea la animale si oameni. Invatarea (prin relatia S-R) se supune la doua legi: legea exercitiului, pe filiatie aristotelica (cu cat sunt mai dese asociatiile, cu atat conexiunea este mai puternica), si legea efectului (relatia S-R se consolideaza, pe de o parte, daca duce la satisfactie, si sa slabeasca, pe de alta parte, daca este nesatisfacatoare, ceea ce ne aminteste de conditionarea operanta a lui Skinner).

Intrebari de autoevaluare

Definiti notiunile de "comportament" si "behaviorism".

Rezumati programul psihologic al lui J. Watson si critica facuta introspectionismului.

Care sunt schimbarile neobehavioriste ale lui C.L. Hull si E.C. Tolman?

Definiti notiunile de "stimul intaritor" si "conditionare operanta" la B.F. Skinner.

Care este contributia lui I. Pavlov in psihologie?

Enuntati cele doua legi ale invatarii la E.L. Thorndike.