Modalitati de abordare a universului psihic - psihologia educatiei

PSIHOLOGIA EDUCATIEI

MODALITATI DE ABORDARE A UNIVERSULUI PSIHIC

INTROSPECTIONISMUL - orientare psihologica aparuta in Germania la jumatatea sc.al XIX, mentorul ei fiind psihologul german W. Wundt. Odata cu acest curent, se desprinde psihologia de filosofie si se constituie ca stiinta.

Reprezentantii considera psihicul ca un cerc de fenomene care isi au sursa in ele insele, fara nici-o relatie de determinare cu lumea exterioara lui. Psihicul este considerat o lume in sine, exclusiv interioara, formata din trairi subiective. El nu are vreo legatura cu lumea exterioara si exista numai in masura in care se reflecta in constiinta. Prin urmare, din punctul lor de vedere, viata noastra psihica se identifica cu viata interioara pe care suntem capabili sa o constientizam. De aici, limitele vietii noastre psihice sunt date de puterea si limitele constientizarilor noastre. De aici si numele de psihologia constiintei. Rezulta ca, o constientizare superficiala ar presupune o lume psihica superficiala, precum o constientizare profunda si larga demonstreaza o viata psihica profunda si larga.

Fiind rupt de lumea exterioara, materiala, psihicul apare ca o realitate primara, "pura", constituind astfel o lume inchisa in ea insasi, un bun personal al fiecarui individ. Psihicul este considerat o lume suficienta siesi, o realitate sui-generis.

Pentru a cunoaste o asemenea realit interioara, reprezentantii recomanda utilizarea metodei introspectiei in care psihologul se va dedubla in obiect si subiect al cercetarii (el se studiaza pe sine insusi). Aceasta ar fi cond fundam a metodei introspectiei. Pt a depasi limitele metodei introspectiei, introspectionistii propun utilizarea in completare, a metodei empatiei.

Empatia reprezinta capacitatea umana de a ne transfera in starile psihice ale celuilalt. Pentru a putea empatiza este nevoie de o relatie speciala.

Actul empatiei este facilitat de simpatie; tindem sa empatizam m mult cu cei pe care ii simpatizam. Antipatia ingreuneaza actul empatiei. Simpatia si antipatia sunt niste stari spontane, ce nu tin practic de decizia noastra; spre deoseb de empatie, care e un act voluntar. Empatia este un gest intentionat, nu inseamna depersonalizare. Actul empatiei este un act de transfer intentionat, dar in sensul ca "sunt constient ca si cum as fi celalalt". Actul empatiei este un act limitat in timp.

Cu toata valoarea sa, cu toate provocarile sale, psihologia introspectionista are si neajunsuri:

a) viata noastra psihica nu se reduce, cum pretind ei, doar la viata noastra constienta. Universul psihic cuprinde si zone de subconstient si inconstient.

b) ideile preconcepute falsifica interpretarea fen psihice proprii intr-o masura mai mare decat in observarea altora.

c) cat timp trecem prin stari afective medii, putem realiza introspectia, chiar si empatia; ele devin dificil de realizat in situatiile in care trecem prin stari emotionale puternice.

d) actul obsevat se altereaza prin insusi actul observatiei (creste incarcatura subiectiva).

. PSIHANALIZA

Ca si psihologii introspectionisti, conceptia si metodele psihanalitice se ocupa de viata psihica interioara. Spre deosebire de instrospectionism, psihanaliza nu se centreaza pe natura si pe functiile constiintei, ci propune o noua abordare a vietii psihice, abordare bazata in principal pe conceptul de inconstient (psihologia abisala).

Tratand pacientii cu dif tulburari psihice, Freud a ajuns la concluzia ca multe dintre simptomele intalnite la acestia nu puteau fi explicate din punct de vedere strict fiziologic.

Activitatea sa terapeutica il va conduce la elaborarea unei teorii corespunzatoare a personalitatii si a dezvoltarii copilului, teorie care se centreaza pe aspectele emotionale ale functionarii psihicului uman.

Freud va introduce in psihologie conceptul de aparat psihic. El considera ca acesta este alcatuit din urmatoarele componente (inainte de 1920): inconstientul, preconstientul, constientul. Intre cele trei instante, rolul fundamental era al inconstientului.

Sub raport functional, inconstientul contine pulsiuni elementare dinamice, pe care constiinta le observa si permite sau nu satisfacerea pulsiunilor inconstientului. In acelasi context, constiinta are mai degraba o functie negativa, de cenzura decat una care sustine socializarea individului si/sau adaptarea lui la solicitarile mediului de viata. Ea nu face altceva decat sa suprime, sa refuleze, sa cenzureze acele pulsiuni care nu concorda cu valorile si normele sociale si morale.

Preconstientul este total nesemnificativ psihologic, nu este altceva decat "o statie de tranzit" unde tendintele inconstientului si cele ale constiintei, vin si poposesc pt scurt timp tendintele inconstientului si constientului inainte de a trece in structurile opuse una alteia.

Inconstientul este sediul instinctelor sexualeinscrise chiar in structura somatica a organismului. Singura lor ratiune este aceea de a se descarca, de a se manifesta, consumarea lor adecvata poate duce la reducerea tensiunii si obtinerea placerii. De aceea, inconstientul functioneaza conform principiului placerii, principiul fundamental al vietii, iar constiinta functioneaza conform principiului realitatii care inseamna utilizarea ratiunii, adica: reflexivitate, reflexie, discernamant, organizarea comportamentului si anticiparea si asumarea consecintelor.

Descarcarea nu se poate face oricand si oricum, ci in conformitate cu anumite reguli si norme de convietuire, de comportare in societate, satisfacerea lor este barata, amanata sau chiar repudiata de catre constiinta. Atata timp cat intre cele trei instante exista un echilibru, viata psihica a individului este o viata sanatoasa, eficienta. Cand insa intre cele 3 apar dezechilibre, viata psihica insasi a individului se dezechilibreaza.

Dupa Freud, atunci cand instinctele sexuale nu sunt satisfacute in mod neconditionat, ele sunt trimise din nou in inconstient, sunt refulate. Odata refulate, ele nu dispar, nu se potolesc, ci actioneaza cu si mai multa forta asupra individului, cer mai acut sa fie satisfacute. Cu cat conflictul dintre libido (energia, forta instinctelor sexuale) si constiinta este mai puternic, cu atat instinctele refulate cauta cai proprii de a se satisface.

Atunci cand intre libido si constiinta conflictul se acutizeaza, instinctele refulate cauta cai proprii de a se satisface sub forma unor acte curioase, ciudate, uneori absurde, numite de Freud acte ratate, precum lapsusurile, uitari de nume proprii, de cuvinte, greseli de scris si de citit, stangaciile etc. Acest conflict se poate exprima prin intermediul viselor care cauta sa ocoleasca cenzura constienta.

Starile nevrotice, morbide, in viziunea parintelui psihanalizei, actele ratate, visele si nevrozele au o cauzalitate de natura sexuala.

S. Freud nu se opreste numai la analiza si descrierea functiilor aparatului psihic, ci el este interesat in acelasi timp si de gasirea unei metode cu ajutorul careia sa reinstaureze echilibrul, buna functionare a acestui aparat. Aceasta metoda este cunoscuta sub numele de metoda psihanalitica. Prin aceasta metoda, sunt readuse in constiinat bolnavului elemente psihice patogene in ved inlaturarii raului. In timpul tratementului, pac este stimulat si incurajat sa retraiasca evenim traumatice din copilarie si sentimentele aferente lor, sa le expuna intr-un cadru securizant si sa le readuca apoi in inconstient de data aceasta lipsite de anxietatea originara.

Constientizand o serie de limite ale analizei si descrierii de pana atunci, manifestand un autentic spirit de autodepasire, fara a renunta insa la ideile sale fundamentale, Freud isi schimba o serie de idei si concluzii dupa 1920: Aparatul psihic e alcatuit din:

a)      Sinele (identitatea)

b)      Eul (ego-ul)

c)      Supraeul (superego-ul)

Sinele este echivalentul inconstientului din vechea clasificare, sediul instinctelor sexuale, , sursa primara a energiei psihice ce trebuie consumata, fundamentul pe care se construieste personalitatea individului. Constituie fundamentul pe care se edifica personalitatea noastra. El traieste intens, fierbe, este foarte dinamic fara stirea noastra si preseaza asupra eu-lui pentru ca trebuintele sale sa fie satisfacute imediat.

Eul este o portiune a sinelui care sub influenta mediului inconjurator sufera o dezvoltare speciala, este partea cea mai constienta a propriei personalitati (nu inseamna ca este in totalitate constient). Eul constituie partea care ne este cea mai familiara si in numele careia spunem "eu". Este organul nostru de contact cu mediul exterior si cu imperativele sociale pe care le ia in seama in functie de principiul realitatii.

Rolul esential este de a asigura coordonarea sau cel putin coabitarea intre impulsurile sinelui (pe care trebuie sa le perceapa si sa le inteleaga) si dispozitiile categorice ale supraeului.. prin urmare, este permanent necesara gasirea celui mai bun compromis intre exigentele celor doua instante (Sine, Supraeu), pe de o parte, si constrangerile mediului exterior in care evolueaza persoana si cele doua instante pe de alta parte. Rolul principal ii revine de data aceasta Eului.

Eul indeplineste urmatoarele functii:

a)    Unele functii fata de mediul inconjurator     Eul percepe realitatea, memoreaza, invata, transforma lumea externa conform avantajului propriu.

b)   alte functii fata de Sinele: controleaza instinctele (Eros si Thanatos), decide asupra satisfacerii, amanarii sau suprimarii lor, tinde spre obtinerea placerii in conformitate cu principiul realitatii, mai mult chiar Eul are functia de a expulza Sinele (aceasta eliberare a omului de sub dominatia instinctelor - functie, prin excelenta, pozitiva).

c)    alte functii in raport cu supraeul - Eul tine seama de cadrul moral pe care acesta il impune, de valoarea si de idealurile traditionale a societatii asa cum sunt ele transmise de catre parinti.

Dupa autonomia mai mare sau mai mica a Eului, adica dupa capacitatea de a gestiona cat mai bine un intreg ansamblu de contradictii, se poate vorbi despre forta eului. Din acest punct de vedere poate exista:

a)      un Eu slab care capituleaza in fata presiunilor si a cerintelor sinelui

b)      un Eu puternic care este capabil sa armonizeze experientele sinelui, pe cele ale Supraeului cu posibilitatile mediului, dupa dorintele sale. El alege fie sa-si stapaneasca impulsurile, fie sa modifice mediul pentru a si le satisface.

Supraeul reprezinta o structura speciala care se constituie ca un "precipitat" in perimetrul Eului prin care se prelungeste influenta parintilor si, prin intermediul ei, influenta mediului social mai larg: familia largita (mediul scolar, cadrul national etc.).    Supraeul este ansamblul normelor sociale si morale, inoculate mai ales prin educatie, prin parinti; copilul recepteaza idealurile societatii, modelele adunate de el din viata publica. Are o parte de constient si una de inconstient.

Pentru Freud, supraeul nu are nimic natural, innascut, este o achizitie culturala. El permite indivizilor sa traiasca in comun, el pastreaza normele primite din copilarie atat timp cat nu sunt reactualizate de catre Eu. Supraeul contine multe interdictii si norme obligatorii din copilarie, contine modele adaptate de catre individ mai mult sau mai putin.

Supraeul cauta fara incetare sa-si respecte normele, facnd presiuni asupra Eului; isi actualizeaza normele cu mai multa sau mai putina usurinta sub presiunea Eului.

Distingem mai multe tipuri de Supraeu:

a.         Supraeu rigid- nu isi schimba normele/valorile preluate din copilarie pe intreg parcursul vietii individului

b.         Supraeu permisiv/hiperpermisiv- asimileaza cu usurinta valorile si le schimba cu tot atata usurinta in fct de varietatea contextelor si situatiilor de viata

c.         Supraeu echilibrat- pastreaza anumite valori/norme preluate din familie, dar e capabil sa preia si alte norme si valori in functie de noile contexte cu care se confrunta individul, fara a-si compromite insa identitatea.

Opera lui Freud a fost continuata dupa moartea sa de alti specialisti: Ana Freud, M. Klein (terapia prin joc), K. Horney, A. Adler, C.G. Jung, E. Fromm, H. Marcuse, etc.

3. BEHAVIORISMUL

Chiar daca a avut o larga audienta in comunitatea stiintifica, cu deosebire in cea europeana, psihologia introspectionista a provocat si reactii adverse, cea mai puternica a venit din partea zoopsihologului american J. Watson.

El a constatat ca psihologia timpului sau este lipsita de obiectivitate. De asemenea, era nemultumit de lipsa de aplicatie practica a psihologiei traditionale. Pentru el, constiinta nu reprezenta decat o ipoteza necontrolabila, neverificabila, inaccesibila cercetarii. De aceea, daca psihologia dorea sa devina o stiinta adevarata, accesibila, atunci ea trebuia sa indeplineasca urmatoarele deziderate:

a)    sa-si schimbe obiectul de studiu: sa renunte la studiul constiintei si sa se ocupe de studiul comportamentului manifest (el putea fi observat in mod obiectiv si masurat).

b)   trebuia sa-si schimbe metodele de cercetare: sa renunte la introspectie si sa utilizeze metode obiective, capabile sa satisfaca cerintele unei stiinte mature

c)    sa-si schimbe finalitatea: scopul ultim sa fie acela de a descrie, a intelege, a prezice si controla comportamentul.

Conceput ca nou obiect de studiu al psihologiei, comportamentul era considerat ca ansamblu de reactii, de raspunsuri pe care le dam la un stimul dat. Pe scurt, totul s-ar reduce la o relatie de tipul S-R. Prin psihologie putem    sa anticipam stimulul stiind raspunsul sau invers.

Numai stimulii si reactia intre care exista o relatie directa sunt obiective, numai acestea pot fi studiate cu mijloace stiintifice.

Watson credea ca in felul acesta psihologia putea scapa de cosmarul subiectivismului si se transforma intr-o stiinta asemanatoare celorlalte stiinte ale naturii.

Contributia behaviorismului in psihologia educatiei e ca leaga viata psihica de mediul inconjurator.

Begaviorismul leaga omul de lumea obiectelor si de lumea oamenilor de care este inconjurat si cu care interactioneaza, actionand asupra lui in calitate de stimul. Watson afirma faptul ca suntem ceea ce facem si facem ceea ce mediul ne cere sa facem.

Nu este mai putin adevarat faptul ca behaviorismul are si un punct slab, deloc de ignorat intr-o evaluare lucida: el simplifica nepermis de mult omul si viata lui. Astfel, sub raport psihic, omul este saracit adica sunt trecute cu vederea procese psihice importante precum constiinta, sentimentele superioare, motivatia instinctuala, vointa, motivatia superioara. Practic, behaviorismul face din om o masina.

4. PSIHOLOGIA UMANISTA (FENOMENOLOGICA)

Vreme de aproape o jumatate de secol, psihologia a fost dominata de doua mari scoli:

a)      scoal psihanalitica ce punea accentul pe componenta instinctiva a fiintei umane

b)      scoala behaviorista care ii considera in esenta pe oameni niste fiinte mecanice controlate din exterior, dependente de mediul inconjurator.

Reorientarea catre aspectele superior umane care au aparut in a doua jumatate a sec. XX, ducand la aparitia unei noi orientari psihologice numita Psihologia umanista. Considerata de catre unul din intemeietorii ei, A. Maslow, a treia forta in psihologie, inca de la inceput psihologia umanista a reprez o react impotriva celorlalte doua mari curente practicate in occident, taxate ca incapabile de a studia si mai ales de a solut problematica reala, concreta a omului contemporan, aflat in fata multor dileme si contradictii.

Psihologii umanisti considera ca obiectul de studiu al psihologiei ar trebui sa-l constituie experienta constienta, unica, subiectiva a individului. Ei considera fiinta umana ca fiind o fiinta libera si generoasa, cu potential pentru crestere si dezvoltare. Pun accentul pe unicitatea fiintelor umane , pe libertatea de a-si alege propriul destin si considera fol metodelor statistice, cantitative, ca inadecvate pentru studiul fiintei umane.

(((In fond, psihologia ar trebui in primul rand sa incerce sa-i ajute pe oameni pentru a-si maximiza potentialul de crestere psihologica. Ea tinteste la a sustine maturizarea lor psihica si sociala.

Exista mai multe tipuri de maturizare : biologica, psihologica si sociala. Adesea le privim impreuna, dar au ritmuri diferite, putand aparea decalaje.)))

Perspectiva umanista este o perspectiva optimista. Consid ca oamenii lupta sa isi atinga propriul potential, sa atinga maximul cresterii personale in cadrul propriilor limite.

In centrul psihologiei umaniste este omul cu viata sa personala si relationala presarata cu nimicurile cotidiene sau cu marile ei drame, cu atitudinea activa fata de propria existenta si toate acestea nu doar cu scopul de a cunoaste si de a intelege mai bine omul, ci pentru a-i oferi mijloace specifice de actiune in vederea depasirii dificultatilor cu care se confrunta.

Criticand atat behaviorismul care postula o conceptie mecanicista despre om considerandu-l o masina usor manipulabila, cat si psihanaliza care reducea omul la instanta sa irationala, instinctuala, Carl Rogers afirma: "omul nu are pur si simplu caracteristicile unei masini, el nu este pur si simplu o fiinta aflata sub controlul instinctelor, ci este o persoana care creeaza sensul vietii". Celebrul psiho-terapeut american subliniaza: "Vreme indelungata omul nu s-a simtit pe sine decat ca o papusa vie determinata de forte economice, de fortele inconstiente sau de fortele mediului inconjurator. El a fost subjugat de persoane, de institutii, de teoriile stiintei psihologice. Dar el propune cu fermitate o noua declaratie de independenta. El denunta alibiurile lipsei sale de libertate. El se alege pe sine angajandu-se intr-o lume extrem de dificila si adesea tragica sa devina el insusi, iar nu o papusa, nu un sclav, nu o masina, ci sinele sau unic si individual."

Tocmai acest sine unic si individual este, potrivit lui Rogers, adevaratul obiect de studiu al psihologiei. In cazul psihologiei umaniste este vorba de omul activ, proiectiv, stapan pe sine insusi, dornic de a fi el insusi, care se construieste si se autoactualizeaza permanent.

Asadar, in psihologia umanista se desprinde conceptia caracterului unic al fiintei umane, valoroasa prin ea insasi intrucat este capabila sa-si dirijeze in mod responsabil propria sa viata; este considerata o fiinta libera care isi alege propriile cai de formare si de evolutie, isi alege modalitatile de valorificare a propriului potential. Aceasta demonstreaza caracterul deschis si autoreglabil al fiintei umane capabila de a-si hotari viata si a se desprinde mereu de sine pentru a avea o perspectiva lucida si critica fata de propriile intentii si acte, este o persoana capabila de autoperfectionare.

Abordarea umanista a raspuns si raspunde unei nevoi extrem de imp, aceea de a forta psihoterapeutii sa tina seama de experienta subiectiva a individului si de importanta pe care o are autoaprecierea in functionarea psihologica.

In plan practic, psihologii umanisti au contribuit si contribuie la elaborarea unor metode de evaluare a conceptului de sine si de dezvoltarea tehnicilor terapeutice care promoveaza respectul de sine si autonomia individuala.

CAP. II PRINCIPALII REPREZENTANTI AI PSIHOLOGIEI UMANISTE SI PRINCIPALELE LOR IDEI

1) CARL ROGERS

Pe parcursul experientei sale, a ajuns la concluzia ca multele dintre problemele psihologice ale persoanei umane se nasc din cauza dilemei a trebui - a dori. Aceasta se refera la conflictul dintre ceea ce oamenii cred ca ar trebui sa faca si ceea ce simt ca este bine pentru ei sa faca. Disconfortul generat de aceasta dilema genereaza o stare de anxietate, frustrare.

Teoria lui Rogers asupra personalitatii umane pleaca de la premisa ca oamenii sunt fundamentali buni.

Fiecare individ este unic si are o nevoie fundamentala    primara de imagine pozitiva despre sine. Fiecare individ are nevoie in mod fundam de respectul si de admiratia celorlalti.

In opinia lui Rogers, toti oamenii se nasc cu o tendinta spre realizarea de sine, motiv care ne face sa crestem si sa ne dezvoltam ca fiinte umane sanatoase si mature.

Conceptul central al teoriei rogersiene este "conceptul de sine" (fiecare individ are un concept despre sine insusi). El considera ca ficare din noi are un concept despre el insusi (a crede ca esti nu este identic cu ceea ce esti). Consecinta acestei idei este ca at cand intram in relatii, nu intram ca atare, ci prin reflectiile noastre despre noi insine.

Conceptul de sine

• sine perceput = modul in care ne vedem, imaginea noastra de sine, imagine care influenteaza felul in care individul percepe lumea si propriul comportament.
• sine ideal = conceptia modului in care individul ar dori sa fie sau crede ca trebuie sa fie.

Dupa Rogers, fiecare persoana are un sine perceput si un sine ideal. In aceste conditii se poate vorbi despre sanatate psihica atat timp cat intre sinele perceput si sinele ideal nu exista o diferenta semnificativa. Cand apar discrepante foarte mari, pot sa apara si probleme psihologice.

Rogers va practica o alta metoda: metoda centrata pe client sau non-directiva (Rogers este parintele non-directivismului). Rogers a numit metoda centrata pe client pentru a sublinia ca, in terapie, rolul esential il are clientul si nu psihoterapeutul. Aceasta noua abordare este opusa celei psihanalitice unde in centru se gaseste terapeutul care face interpretarile si ofera prescriptii.

In terapia centrata pe client (si nu pacient!), in conditii date, clientii au puterea si motivatia de a se ajuta singuri. Facilitatorul (nu terapeutul!) este cel care cauta sa creeze o atmosfera calda, placuta, pozitiva, estetica de acceptare, in care acest lucru devine posibil.

Spre deosebire de alte tipuri de terapie, facilitatorul nu pozeaza intr-o figura autoritara, experta, scopul terapiei fiind acela de a-i ajuta pe clienti sa-si clarifice gandurile, problemele, nesigurantele, indoielile si a dobandi o cat mai mare intelegere asupra lor. Ca urmare, clientul devine mai constient de sine, poate sa-si recunoasca propriile forte, dar si propriile limite, ceea ce de multe ori duce la cresterea autoacceptarii.

Factorul cheie in aceasta terapie este cel conform caruia clientul isi poate gasi solutii satisfacatoare la propriile probleme. Facilitatorul nu apreciaza cat de adecvate/inadecvate sunt solutiile formulate de clientul sau. Important este ca acesta sa gaseasca singur solutii si, in timp, sa aiba incredere in solutiile pe care le formuleaza el insusi. Facilitatorul se afla in acea situatie care-i permite sa inteleaga motivele ce-l determina pe client/intervievat sa actioneze, sa gandeasca sau sa se exprime intocmai cum o face.

In acelasi timp, mijlocul esential utilizat in terapia centrata pe client este empatia (presupune un demers voluntar, intentionat de intelegere cat mai profunda si cat mai completa a starii celuilalt - a intelege nu inseamna a accepta!).

Adeseori, Rogers, ca si alti psihologi umanisti, apeleaza si la metoda terapiei de grup, unde fiecare membru al grupului il accepta pe celalalt membru asa cum este. Grupul ii permite individului sa se exprime deschis, sa-si formuleze problemele in fata celorlalti, iar feed-back-ul primit din partea lor il ajuta sa-si dea seama cum il vad ceilalti.

Autorul non-directivismului a ajuns la concluzia ca aceste principii terapeutice pot fi aplicate si in educatie. De aceea, el va formula si va lansa un nou concept: educatia centrata pe elev, in care in centrul educatiei este elevul, iar profesorul joaca rolul de facilitator. Scopul sau este acela de a crea o atmosfera calda, placuta, pozitiva, tonica, de acceptare, in care elevul se simte motivat sa invete si este sustinut sa se descurce singur. Desigur ca empatia constituie si ramane ingredientul principal al raportului profesor - elev.

2) MASLOW

Pe parcursul activitatii sale, Maslow isi da seama ca psihologii behavioristi au devenit atat de preocupati de obiectivitate si de studiul comportamentului manifest incat au ajuns sa ignore aspecte importante ale existentei fiintei umane. Totodata, el s-a convins ca si abordarea freudiana asupra psihicului are limite in special pentru ca se bazeaza pe studierea cu predilectie a comportamentului nevrotic. In aceasta situatie, Maslow incepe sa studieze si il preocupa comportamentul oamenilor sanatosi din punct de vedere psihic, al oamenilor bine adaptati social, pe care ii numeste autoactualizatori.

El ajunge la concluzia ca, pe parcursul vietii lor, al dezvoltarii lor, copiii sanatosi mintal cauta experiente de viata care le aduc satisfactie.

Ca si Rogers, Maslow considera ca ingredientele necesare unei stari de bine psihologic sunt: constiinta de sine si capacitatea de a ajunge la o intelegere cu sinele propriu. De asemenea, si el accepta faptul ca fiintele umane lupta pentru a-si realiza propriul lor potential.

In vreme ce Rogers accentueaza, in teoria sa, valoarea conceptului de sine, Maslow se va preocupa toata viata de problema motivatiei umane (ce-i determina pe oameni, care-i motivul atitudinii lor, de ce fac ceea ce fac, de ce nu fac ceea ce nu fac).

El a ajuns la concluzia ca motivatiile umane nu se manifesta la intamplare, ci intr-o anumita ordine, exista anumite interactii, exista o structura motivationala (pattern).

In "Teoria gratificarii trebuintelor" ("piramida trebuintelor"), el considera ca toti oamenii au urmatoarele trebuinte:

la baza sunt trebuintele fiziologice (bazale): hrana, apa, odihna, sex etc.

urmeaza trebuintele de securitate/siguranta: serviciu, bani etc.

apoi trebuintele de apartenenta la grup si de iubire (sociale)

urmeaza trebuinta de stima de sine (trebuinte ale eului)

apoi trebuinte de cunoastere (cognitive)

trebuinte estetice

trebuinte de autorealizare (varful piramidei).

Pe primele patru Maslow le-a considerat trebuinte inferioare (de deficienta), celelalte sunt trebuinte superioare (trebuinte de crestere/dezvoltare). Cu cat simtim nevoia satisfacerii trebuintelor superioare, suntem mai aproape de umanitate. Cu cat simtim nevoia satisfacerii trebuintelor inferioare, suntem mai aproape de animalitate.

Educatie

Profesor    Elev

Motivatia prof.    Motivatia elev.

Ipostaze:

incompatibilitate motivationala Mp. Inferioara - Me. Superioara

Mp. Superioara - Me. Inferioara

compatibilitate motivationala Mp. Inferioara - Me. Inferioara

Mp. Superioara - Me. Superioara

In lucrarea sa, "Catre o psihologie a stiintei", Abraham Maslow isi prezinta postulatele principale privind punctul sau de vedere asupra fiintei umane:

Fiecare individ se naste cu o natura interioara. Aceasta natura interioara este influentata de experienta, de trairile individului. Indivizii isi controleaza comportamentul. Copiilor trebuie sa li se ofere posibilitatea de a lua cat mai multe decizii privind propria lor dezvoltare.

Parintii sunt chemati sa joace un rol important in a le oferi copiilor posibilitati de a face alegeri intelepte.

Trebuintele fundamentale ale copilului care trebuie indeplinite in mod obligatoriu:

a.       trebuinta de siguranta

b.      trebuinta de iubire

c.       trebuinta de confort si de stima personala, lasandu-i sa creasca si nu controlandu-le in mod strict caile de crestere.

3) COMBS A.

El este dezamagit de pshiologia behaviorista si de psihanaliza.Treptat el v-a deveni un avocat entuziast al abordarii umaniste.El sustine ca scopul fiecarui om este acela de a deveni o persoana autoamplinita.Dupa Combs, persoanele autoamplinite au urmatoarele caracteristici:

a)Sunt persoane indragite,dorite,acceptate si capabile;

b)Sunt in stare,in mare masura, sa se accepte asa cum sunt;

c)Au senzatia ca impartasesc multe cu ceilalti;

d)Au o mare cantitate de informatii si de cunostinte inmagazinate.

El pleaca de la ideea ca "TOATE COMPORTAMENTELE UNEI PERSOANE SUNT REZULTATUL DIRECT AL CAMPULUI PERCEPTIV DIN MOMENTUL COMPORTARII SALE."Aceasta inseamna ca atitudinile si comportamentele unei persoane depind de modul cum se percepe pe sine,de modul cum ii percepe pe ceilalti si situatia in care se afla.

De asem reiese faptul ca este esential ca profesorul sa inteleaga si sa priveasca orice situatie de invatare-dezvoltare si din unghiul de vedere al elevului; mai precis este imp ca formatorul sa inteleaga modul in care elevul se percepe pe sine si situatia de invatare in care se gaseste.

Combs acorda o atentie speciala perceptiei personale a celui care invata. In acest sens, Combs crede ca modul cum o persoana se percepe pe sine are o importanta vitala, iar scopul educatiei este acela:-de a-l ajuta pe elev sa isi    formeze o imagine pozitiva despre sine.

Acelasi punct de vedere il aplica pshiologul american si profesorului. In caracterizarea sa psihopedagogica, el pleaca de la premisa fundamentala ca in orice moment comportamentul unui om este o reactie la modul cum se vede pe sine si situatia de viata in care se afla. Altfel spus, comp unui prof este reactia sa fata de conceptul sau de sine

Profesorul care are incredere in sine,va incerca si isi va suma actiuni, rezolvarea unor probleme, dupa cum cei care nu au inceredere in fortele lor vor exita, vor evita responsabilitati. Este probabil ca prof cere cred ca profesia lor este demna si cinstita sa se comp cu demnitate si cu cinste.

Prof e o per care manif tendinta de a se identifica cu oamenii comunicativi, sociabili, sensibili, iar nu aroganti, izolati, retrasi. El se vede pe sine ca o pers care are tot ce trebuie pt a-si infrunta si rezolva problemele. Prof are incredere in sine, se vede ca pe un om de care poti sa depinzi, in care poti avea incredere, care poate depasi orice situatie. In general el se vede pe sine ca pe o persoana atractiva si care poate da un raspuns corespunzator solicitarilor.

Un bun prof e sensibil la lumile in care traiesc elevii si colegii sai, le accepta sentimentele, atitudinile, credinte ca pe niste date importante pt rel umane.

Comportamentul eficient al profesorului este legat de intelegerea fata de semeni.Ceea ce intelege un profesor despre felul de a fii al elevilor sai are un efect foarte important in comportamentul lui fata de ei.

Cu prilejul unei conferinte intitulata"Profesorii superiori",Combs formuleaza trasaturile unui bun profesor:

-Sa fie bine informat in domeniul sau de specialitate;

-Sa stie cat mai multe din domeniile care au legatura cu disciplina sa.

-Sa se adapteze usor la noile cunostinte.

-Sa inteleaga procesul de devenire.

-Sa recunoasca diferentele individuale.

-Sa fie un bun interlocutor,sa fie comunicativ.

-Sa dezvolte minti curioase,care cauta,scormonesc.

-Sa fie disponibil,sa se angajeze,sa se implice.

-Sa fie entuziast.

-Sa aiba simtul umorului,

-Sa fie modest.

-Sa fie un om de caracter, convingator, sincer si cinstit

-Sa arate toleranta si incredere

-Sa fie grijuliu cu ei

-Sa arate compasiunea ,intelegerea ,empatia.

-Sa fie crajos ,sa se simta in siguranta,sa fie creativ,sa fie flexibil suplu mental,

-Sa fie doritori sa experimenteze,sa incerce.

-Sa creada in Dumnezeu

-Sa fie sensibil la sentimentele elevilor si ale colegilor; sa creada ca elevii lui sunt capabili sa invete ; sa aiba o imagine pozitiva despre sine ; sa vrea sa-i ajute pe elevi pentru ca ei sa obtina cele mai bune rezultate.

4) TH. GORDON

Dupa Gordon, dc dorim ca generatia tanara sa preia valorile pe care generatia adulta le considera necesare, at esentialul devine relatia dintre parinte si copil (nu dintre prof si elev); mai precis, este imp in educatie mentinerea acestei relatii. El pleaca de la premisa ca educatia, formarea nu poate avea loc decat atata timp cat exista si functioneaza rel dintre educator si educat. Considera ca nu se poate derula un act formativ in afara acestei rel.

Gordon considera ca educatia nu poate avea loc in afara iubirii, iar iubirea presupune a-i accepta pe tineri asa cum sunt: caci a fi acceptat inseamna a fi iubit. Dc sunt acceptati asa cum sunt, tinerii sunt incurajati sa se destainuie, sa-si dezvaluie problemele, isi pot dezvolta constiinta propriei valori si puterea eului. Dimpotriva, atitudinea de neacceptare, exprimata in mesaje prin care adultii au tendinta sa condamne, sa critice, sa respinga poate dezvolta la tineri complexe de inferioritate, retragere, respingere, o slaba dezvoltare a constiintei de sine.

Plecand de la ideile lui Rogers, ref la rel interumane, Gordon concepe o metoda de interactiune care urmareste aprofundarea relatiei prof-elev, cresterea intensitatii acesteia. Metoda este cunoscuta sub numele de pregatirea eficienta a profesorului. Ea ofera un model pt realizarea unei comunicari deschise si oneste in clasa, dar si pt rezolvarea conflictului prof-elev intr-o directie reciproc benefica si democratica.

Gordon recomada prof sa fie deschisi si preocupati de problemele elevilor, sa fie atenti cu ei mentinandu-le in acelasi timp si incurajandu-le individualitatea. El solicita reducerea la min a controlului extern al elevilor si inlocuirea lui cu intalnirea reciproca a trebuintelor acestora. Chiar dc nu agreeaza metoda puterii afisata de catre prof, admite totusi c aea poate fi necesara at cand copilul este in pericol sau at cand nu este timp suficient pt rezolvarea pe indelete a problemei.

Gordon spune ca "viata inseamna rezolvarea problemelor". Dupa el, copiii au posibilitati nebanuite de a gasi sol la pb cu care se confrunta. Dc insa parintii, educatorii se grabesc sa le dea intotdeuna indicatii, sa le formuleze solutii, at se poate ajunge la dependenta. Maturizarea copiilor este intarziata, dc nu chiar stopata; le compromite placerea de a reusi prin ei insisi.

Totodata, ei nu isi vor putea insusi tehnici si priceperi de rezolvare a pb de care nu vor fi scutiti niciodata in viata. Asta nu inseamna privarea lor efectiva de aprecierile si incurajarile noastre. Sa nu uitam, ne avertizeaza Gordon, "suntem alaturi de copiii nostri, nu in locul lor".

Copiii au nevoie de ajutor, dar cel mai bun ajutor este acela de a le lasa raspunderea pt gasirea solutiei ori de cate ori e posibil.

Gordon considera ca at cand apar pb in rel prof-elev este imp ca educatorul sa descopere cine detine problema, deoarece dupa el rezolvarea pb incepe cu identificarea proprietatii pb. Gasirea sol este facilitata dc partile implicate identifica si recunosc in mod corect proprietatile pb si raspund in mod corespunzator.

Potrivit lui Gordon, exista urm situatii:

elevul detine pb

nu exista o pb intre prof si elev

profesorul detine pb

Gordon apreciaza ca ideal ar fi sa predomine sit in acre nu exista nici o pb intre prof si elev, sau dc nu se poate altfel, cel putin prof sa aiba cat mai putine pb. Dc prof nu-i place sa predea, nu este competent sau este preocupat de alte dificultati personale, inseamna ca pb o detine profesorul. Dc elevii sunt atrasi mai mult de barfa si susoteala decat de continutul si mom lectiei, dc le este teama ca nu vor lua note suficient de mari pt a-si multumi parintii sau a-si depasi concurentii, at elevul detine pb. In gen, pb proprii elevilor se ref la anxietate, inhibitie sau la un concept de sine nesatisfacator.

Gordon precizeaza ca adesea, identificand gresit cine detine pb sau doar ignorand faptul ca exista o pb, se utilizeaza meth si tehnici educationale inadecvate si ajung sa fie invinuiti aproape intotdeuna direct sau indirect elevii. El recomanda profesorilor sa le transmita elevilor de cate ori au ocazia mesaje de incurajare, care sa le arate ca sunt acceptati de catre prof si ca le incurajeaza ceea ce au valoros de oferit.

Gordon sustine ca exista 2 tipuri de limbaje: verbal/nonverbal; al acceptarii/neacceptarii.

Recomanda folosirea de metode asemanatoare celor utilizate de Rogers in educatia centrata pe elev.

Rec de asem ca at cand elevii detin pb sa utilizam tehnici de intr-ajutorare. Iar at can prof detin pb, sa utilizam tehnici de confruntare. Cand prof detine pb se recomanda mesajele de tip EU. De ob si in mod spontan in asem sit educatorul formuleaza mesaje de tipul VOI/TU, sugerand faptul ca elevii detin pb, transferand in mod nejustificat pb. Sunt nu numai ineficace, dar au si un efect defaimator. Ele sunt interpretate de catre elevi ca fiind o evaluare a cat de slabi, de rai, de nepriceputi sunt ei; au un efect daunator asupra stimei lor de sine, ii fac sa se simta respinsi. Utilizand mesaje de tip EU, impactul neg al celolalte (voi/tu) este evitat. Este mult mai probabil ca elevii sa se simta m motivati, sa-si schimbe atit dc sunt vazuti ca parteneri.

Mesajele EU transmit elevilor faptul ca atit, comp lor are un efect direct asupra starii profesorului. Mesajul EU descrie ceea ce simte acesta in raport cu sit creata in clasa(in curte, pe culoar). Pt ca acest tip de mesaje se focalizeaza asupra starii sufletesti a prof, este extrem de putin probabil sa genereze raspunsuri neg ale elevilor (resentimente, furie, respingere, dispret) decat ar putea s-o fac mesajele VOI/TU.

Pornind de la premisa ca tulburarile interioare ale prof lor nu le sunt indiferente, Gordon pretinde ca at cand elevii isi dau seama ca atit lor este cauza unor pb autentice ale prof, ei vor fi motivati sa si-o schimbe. Chiar dc surprind efectele neplacute ale comp lor asupra sentimentelor prof, mesajele EU mentin interesul pt intretinerea, cresterea apropierii dintre parteneri, descriind pb fara a-i pune pe elevi intr-o lumina nefavorabila.

Chiar dc elevii nu reactioneaza intotdeauna (si nu toti) pozitiv, mesajele EU au cele mai mari sanse de a nu compromite rel prof-elev. Ele mentin dialogul, deschiderea si increderea reciproca. Cand se transmit mesaje EU, adultul nu are voie sa faca uz de putere, astfel nici celalalt nu e provocat sa riposteze: sa atace sau sa se apere.

In cazul in care am ajuns sa utilizam mesajele EU si ele nu au un efect poz asupra motivatiei si comp elevilor, ar fi mare pacat dc am folosi forta, puterea dand ordine si folosind pedepse; relatia risca sa se degradeze rapid, distanta dintre parteneri risca sa creasca fara posibilitatea de revenire. At cand incepe sa se practice constant si firesc tehnica mesajului EU, se produce o schimbare atat in comp copilului cat si in cel al adultului, schimbare care poate fi definita in 3 cuvinte: mai multa sinceritate!

5) G.I. BROWN    

AFECTIVITATE

Este proc psihic care desemneaza relatiile subiective cu mediul inconj(natural sau uman).

Fiinta umana nu se raporteaza rece, indiferenta la lumea inconjuratoare. Intotdeuna raporturile sale au un ecou in plan subiectiv. Aceste efecte subiective au o incarcatura poz sau neg, in fct de gradul de satisfacere a trebuintelor noastre. Cand obiectele, procesele, persoanele nu ne satisfac interesele, trebuintele, asteptarile, idealurile, ele creaza in plan subiectiv stari afective neg, avand tendinta sa ocolim,sa respingem sau, dc nu se poate altfel, sa restrangem cat mai mult contactul cu aceste obiecte, procese, persoane, fenomene.

Dimpotriva, dc ob, fen, persoanele ne satisfac asteptarile, dorintele, interesele, aspiratiile, at ele dezvolta, intretin procese afective poz si avem tndinta sa ne apropiem, sa cultivam si sa consevam rel cu asemenea ob, procese, fen.

Din pct de vedere emotional, afectiv, exista in general 3 categorii de oameni:

cei hiperemotivi (care manifesta stari emotionale disproportionat de intense in raport ce factorul afectogen);

cei hipoemotivi (au stari afective disproportionat de slabe in rap cu fact afectogen);

cei echilibrati dpdv emotional (oamenii a caror intensitate emotionala e relativ adaptata la cerintele factorului afectogen).

Forme de manifestare ale afectivitatii:

a) Dispozitiile

Sunt stari afective de durata scurta spre medie, cu intensitate slaba spre medie. Sunt considerata stari de fond. In general, individul    nu constientizeaza cauzele, motivele starilor sale dispozitionale. Sunt stari afective difuze, putin controlabile.

Sunt de 2 tipuri: proasta si buna dispozitie. In general, cauzele dispozitiilor sunt: o anumita persoana, starea mediului inconjurator, starea timpului, evenimente imediate.

Acest fond afectiv este facilitator/inhibitor al comunicarii, al climatului relational.

b) Emotiile

Sunt satri afective de durata, intensitate medie. Au cauze clare, subiectul constientizeaza cauza declansarii emotiei. Durata emotiei este in general egala cu durata actiunii factorului afectogen. In conditii normale, emotia inceteaza dupa incetarea act fact afectogen. Exista emotii pozitive si emotii negative.

c) Afectele

Sunt stari afective de scurta durata, foarte intense, care au tendinta sa scape de sub controlul constientului. Aceasta nu inseamna insa ca individul nu raspunde pt actele pe care le savarseste in stare de afect.

d) Sentimentele

Sunt stari afective complexe, profunde si de lunga durata, cu o intensitate in general medie sau puternica. Un sentiment poate dura chiar toata viata, indiferent dc mai exista sau nu, dc mai actioneaza sau nu factorul afectogen. Sentimentul presupune mai multe componete, respectiv o componenta cognitiva, una volitiva si una motivationala.

Derularea sentimentului presupune mai multe etape:

etapa cristalizarii sentim, se trece de la starea de emotie la cea de sentiment

maturizarea sentimentului; sentim devine temeiul coordonator al relatiei

decristalizarea sentimentului (etapa facultativa).

e) Pasiunile

Sunt stari afective foarte intense si de lunga durata. Ele organizeaza si orienteaza viata unui individ. In fct de suportul moral, distingem intre pasiuni poz (care dezvolta, consolideaza si afirma personalitatea individului) si pasiuni negative (care distrug, dezorganizeaza, riuneaza personalitatea indiv; se mai numesc si vicii).

DRAGOSTEA

Este de m multe feluri, in fct de obiectul ei: dr pt parinti, frati, copii, iubit/iubita, obiecte.

O alta distinctie este urmatoarea:

1) Dragostea eros: dragostea egoista, egocentrica, drag posesiune, in care te iubesc=te vreau numai pt mine. Indragostitii se izoleaza de mediul lor de viata. Acest td dragoste pleca de la mitul androginului. Dragostea eros este dragostea frustrare, nefericire; indragostitul alearga dupa ceva ce ii lipseste. Este o dragoste neimplinita, pt ca at cand gaseste ce-i trebuie, dispare dragostea. Dragostea eros se consuma in timp, se ajunge la saturatie, apare rutina, plictisul.

2) Dragostea philia: dragostea prietenie, colab, reciprocitate, respect, intr-ajutorare, tandrete, umor; dragostea care inseamna bucurie, nu frustrare, in care te iubesc=ma bucur ca existi. Este dragostea altruista, in care partenerii au stiut sa transf dragostea eros in philia. Erosul se implineste si se desavarseste prin philia. Exista de asemenea, mom in care apara copilul, realansand dragostea dintre parteneri. M.Montesori :"copilul=dangatul clopotului de Paste".

Pentru Brown, termenul de "afectiv" se refera la simtamintele, la aspectul emotional al experientei si al invatarii. Ceea ce simte un copil sau un adult despre nevoia, dorinta de a invata, ce simte el cand invata si ce simte dupa ce a invatat, toate acestea sunt incluse in domeniul afectivitatii.termenul cognitiv, mult mai familiar profesorilor, se refera la activitatea mintii in cunoasterea unui obiect. Atat ceea ce invata individul, cat si procesul intelectual al invatarii intra in domeniul cognitiv. Prin fiecare informatie, cuvant,fraza transmitem insa si stari afective.

Contributia esentiala a lui Brown este aceea ca el atrage atntia asupra existentei si implicarii proceselor afective in orice moment si in orice situatie de invatare si predare. A ignora prezenta sentimentelor, afectivitatii in invatare/comunicare, este potrivit psihologului, ca si vum am construi o cladire fara fundatie.

Invatarea contribuie nu numai la cresterea cantitatii si profunzimii cunostintelor elevului, dar si la evolutia si sensul lumii lui afective. Un sistem educativ poate influenta puternic sentimentele, lumea afectiva a elevului, fie spre putinta, fie spre neputinta. Dc sit de invatare initiaza si/sau intareste sentimente de nereusita, de esec, de desconsiderare fata de sine, atunci ea poate contribui la aparitia sentimentului de neputinta. Iar sentim de neputinta (pe langa fen de erodare a familiei si de criza a legii) constituie dupa Brown, principala sursa a reactiei primitive de violenta.

Daca insa sistemul de educatie priveste elevul ca pe o entitate afectiva, dc este receptiv la modul in care afectivitatea acestuia influenteaza experienta lui cognitiva si in ultima instanta, comportamentul lui; dc sist educativ are un program si metode care sa aiba in vedere nevoile evidente si subtile afective ale elevului, at el (sistemul) poate face ceva constructiv pt diminuarea violentei si pt o fiinta umana mai sensibila la problemele celuilalt.

Pana acum scoala a fost (si inca mai este) centrata aproape in exclusivitate pe invatarea cognitiva. Pozitia majoritatii profesorilor, la toate nivelurile este aceea ca functia primordiala a scolii este ca discipolul sa dobandeasca fundamental o competenta intelectuala. Era (si inca mai este) ignorata aproape total componenta afectiva. Erau (si sunt inca) trecute cu vederea simtamintele elevului.

Brown considera ca aceasta pozitia didactica este ingusta si iluzorie.experienta intelectuala nu poate fi izolata de experienta afectiva, emotionala. In viata, deci si in invatare, componenta emotionala este inseparabila de componenta intelectuala, cognitiva. Brown noteaza: "ar trebui sa fie evident pt oricine ca nu exista invatare intelectuala fara prezenta si interventia sentimentelor, asa dupa cum nu putem avea sentimente fara ca mintea noastra sa fie implicata intr-un anumit fel".

Intotdeauna gandirea este insotita de afectivitate si invers. De asemenea, un lucru este relevant atunci cand are o semnificatie personala, cand simtim ceva pt el. Atunci cand se invata intelectual, este prezenta si o componenta afectiva.

Prin urmare, rel dintre intelect si afectivitate este indestructibila. Potrivit lui brown, este momentul sa intelegem si sa folosim aceasta relatie si in scoala, in educatie.