Nivelul superior psihic de integrare in natura

Nivelul superior psihic de integrare in natura

Unul din obiectivele centrale ale psihoneurologiei este de a identifica si explica inceputurilor vietii psihice, adica de unde debuteaza interrelatia dintre acel psiche - reprezentand o activitate de relatie distincta si autonoma si suportul neuronal organic al acestuia, de unde incepe propriu-zisa reflectare a obiectelor si fenomenelor din mediul inconjurator. Aceasta in conditiile in care structura si functia actuala a sistemului psihic este interpretata ca fiind expresie a unei continue si indelungate interactiuni cu acest mediu, unde mecanismele neuronale de suport au cunoscut un debut si o ulterioara progresiva perfectionare, una care s-a produs la animale mai inainte de aparitia omului, una a carei manifestare ramane la animale si om atotprezenta in ansamblul schimburilor functionale cu mediul, una care este produsul unui proces psihogenetic distinct si continuu, care s-a produs si are un trecut al sau natural istoric, unul care la om ajunge sa dobandeasca valente diferentiale aparte, . si nu in ultimul rand, unul care confirma de fiecare data ca, un angajament interrelational de acest fel este expresia unui nivel superior psihic distinct de integrare adaptativa.

Intereseaza cu deosebire explicarea naturii reflectarii psihice, de unde aceasta debuteaza si pe baza carui suport organic se produce; intereseaza, de asemenea, schitarea traseului procesual psihogenetic pe care l-a urmat acesta reflectare, reperarea unor momente importante din etapa sa prespihica si a conditiilor in care aceasta atinge cote de inalt rafinament discriminativ. Si aceasta nu independent de principalele metamorfoze care s-au intamplat in zestre neuronala organica de suport; nu independent de mecanismele si procesele psihice care fac de fel reflectarea posibila si pe urma ii asigura dezvoltarea. Ori dintru aceste inceputuri s-a detasat importanta pastrarii si valorificarii peste generatii a ceea ce anterior s-a dovedit a fi evicient; nu mai putin a creerii unei cat mai puternice disponibilitati reactive care sa faca fata si sa anticipe chiar imprevizibilitatea aparitiei variatiilor stimulative din mediu, care fac parte in mod egal din reflectare si care in final ajung in mod genereos sintetizate de cele doua categorii conceptuale, de instinct si inteligenta.

Desigur, sesizarea unor asemenea "inceputuri" care de abia licaresc este dificila, cu atat mai mult cu cat aici exista un risc apreciabil: ca unor mecanisme psihice abia in devenire sa li se atribuie functii pe care acestea inca nu le au, care inca nu sunt posibile. Adica, reflectarea asa cum se produce la animalele superioare si la om n-a avut dintotdeauna acuratetea de acum, perfectionarea acesteia mai inainte de a fi apreciata a fi un har ceresc, trebuie admisa a se fi produs in natura, la animale inainte de om, care in etape diferite ale dezvoltarii sale a avut propriile "inceputuri", unele tot mai decisive pentru existenta individuala si de specie. Iar capitolul acesta si-a porpus sa mentioneze si sa descrie pe unele dintre ele.

1.1. O problema care a creat disconfort

Abodarea problemelor de "inceput" ale activitatii psihice este intr-un acord perfect cu evocarea nivelului superior de integrare pe care il reprezinta in sine activitatea psihica. Este de abia un bun pretext pentru a reformula problema apartenentei psihicului la natura, atat in ceea ce priveste legaturile acestuia cu sistemul organic, cu diversele viscere, cladita in cursul evolutiei filogenetice, dar si a sistemelor de reflectarea in sine, a agentilor stimulatori din mediu, a acelora care actioneaza la nivelul receptorilor si a sistemelor de comanda si conexiuni de la diverse nivele de dezvoltare a asistemului nervos central, a implicarii mecanismelor neuronale de control si de descifrare a semnificatiei stimulatoare a acestora.

Exista o serie de argumente care dau temei pentru dezvoltarea unui interes crescut pentru problemele de "inceput" ale activitatii psihice, care au trimis mereu cautarile teoretice si experimentale la origini, adica la radacinile din soma ale psihicului, acolo unde ele se gasesc adanc infipte inclusiv in morfologia celulei nervoase, in viscere; nu mai putin trimite cercetarile acolo unde debuteaza cladirea propriu-zisa a reflectarii psihice, acolo unde devine posibila o prima resolutie si control superior a activitatii; trimite inclusiv la nivelele inferioare organice si viscerale de organizare a activitatii si de reflectare doar pre-psihica a mediului inconjurator. Totul se produce prin implicarea intregii zestre reactive a somei, va implica tot mai mult pe cea neuronala de suport, dobandita anevoios in filogeneza si antrenata tot mai mult in schimburi de natura informationala de conditiile stimulative ale vietii in ontogeneza.

Dar aceste probleme de "inceput" ale activitatii psihice au fost si raman si ale intregului sistem viu. Desi au caracteristici diferentiale proprii, ele definesc si reprezinta calea spre un nivel superior de integrare in mediu, unul caruia unii biologii i-au ignorat insemnatatea adaptativa. S-a ajuns in aceasta situatie datorita lipsei de dovezi sau a ignorantei manifestate fata de insemnatatea "inceputurile" interatiunii raportului organism-mediu, datorita retinerilor manifestate fata de existenta unui nivel superior psihic de integrare adaptativa, fata de angajarea unor mecanisme sustinatoare a schimburilor functionale cu mediul in care sunt implicati receptorii, organele motoare, macro si micromiscarile efectuate; retinere fata de recunoastere semnificatiei acestora . , si nu independent de recunoasterea existentei unui rol activ al comportamentului in intregul proces evolutiv al vietii, de directionare al tuturor acestor mecanisme mediatoare, unul realizat cu participarea tot mai decisiva a sistemului nervos. Desigur, faptul ca toti biologii recunosc existenta manifestarilor comportamentale, ca acestea dovedesc uneori un activism aparte, acesta nu schimba prea mult datele problemei. Multa vreme problemele de acest fel au fost ocolite si ignorate, faptul ca odata cu evolutia vietii in natura se perfectioneaza si modul de comportare a vietuitoarelor.

Recunoasterea existentei si interventiei active in natura a unui asemenea parametru comportamental, ca actionand pe treapta superioara de organizare a sistemului viu, a trebuit sa fie aici formulata intr-o nota disciplinara aparte. Adica dintr-o perspectiva intradisciplinara psihologica, adica "din afara" bransei stricte a biologilor, motiv suficient pentru evocarea unui trecut marcat al cunostintelor despre viata psihica, unul deseori presarat cu asperitati si retineri de admitere a psihologiei alaturi decelelalte domenii ale stiintelor naturii, de biologie, de fiziologie in particular. In materia acestei probleme a aparut deja chiar un simtomatic disconfort, cel care duce la o neincetata reactualizare a acestui trecut, necesar mereu sa fie completat de nevoia de putin efort pentru a depasi mentalitatile depasite, atat in psihologie cat si in celelalte domenii ale stiintelor naturii implicate.

Multa vreme in biologie dimensiunea comportamentala a vietii a fost ignorata. Chiar si astazi specialisti din diverse domenii, in clusiv a biologiei generale, vorbesc despre comportamentele de un fel sau altul ale animalelor, pentru ca in momentul urmator sa nu-i mai gaseasca locul in sistemele particulare de care se ocupa. Asa a fost si la nivelul sistematicii biologice de la inceputul de veac al XX, unde in speciatie factorul comportamental s-a bucurat doar de o recunoastere minora si nicidecum creatoare. Ori tocmai acestui parametru comportamental, factorului etologic, o sa i se admita ulterior a avea un rol tot mai activ in diversificarea si perfectionarea insasi a structurilor si mecanismelor adaptative organice (Mayr, Simpson s.a). Adica, s-a admis ca in speciatie importanta are nu numai un canin mai mare si mai ascutit, nu doar o pilozitate mai crescuta . ci si si zestrea de comportamente pe care animalul o poate aseaza in completarea respectivelor structuri organice, unele dintre ele mostenite peste generatii in mod egal in forma unor "constante" comportamentale, dar si ca disponibilitate de reinoire reactiva in fata conditiilor stimulative imprevizibile ale mediului inconjurator.

De acum nu a mai ramas decat ca mecanismelor ce stau la baza comportamentului sa li se admita o insemnatate comparabila celor reprezentate de structurile organice, care putand chiar reprezentat o secventa distincta a naturii. Ori tocmai acest lucru se admite atat de greu in randul biologilor, cu nimic diferit al neurologilor si fiziologilor in particular, indifierent daca este vorba de comportamentul animal sau uman. Si aceasta din cauza imensei distante dintre ceea ce se apreciaza si se cuantifica la nivel neuronal sau fiziologic si domeniul de aplicatie corespunzator al vietii psihice, a celei date ca reprezentand un nivel superior de integrare adaptativa. Este distanta care poate fi invocata intre datele ce privesc morfologia neuronala sau fiziologia reactivitatii cardiace a unui delfin si cele care sa ateste nivelul inteligent cu care aceste animal se desprinde in salt gratios la cativa metri din masa apei pentru ca sa treaca printr-un cerc. Ori dificultatile incontestabile intampinate la punerea in evidenta a activitatii morfologice (si comparative) de la nivelul celulelor neuronale, a reflexelor cardiace antrenate in efectuarea unor salturi ca acestea nu este un pretext pentru ignorarea celor intampinate pentru a-l face pe delfin sa faca acest salt la comanda, intr-un anumit loc si moment. Ambele sunt expresia aceluias "tot" disponibil la nevoie sa fie angrenat in actiuni adaptative necesare depasirii diverselor obstacole, pentru procurarea hranei, ferire de dusamani etc. Care conditii stimulative nu se ofera singure sa fie consumate, sa se dea la o parte din calea inotului lor etc; dimpotriva acestea trebuiesc "cucerite", "invinse" in mod activ . virtuti sau facultati care anevoios si doar cu ezitare sunt atribuite animalelor (pana si delfinilor), si cand ele, totusi, sunt atribuite, animalele respective sunt rupte de natura in care au trait dintodeauna - din neputinta de a acoperi distanta dintre reactivitatea lor viscerala si prin ce aceasta se poate instinctualiza sau sustine o conduita inteligenta.

Istoric este unanim cunoscut ca formularea existentei in natura a unui nivel superior comportamental de integrare adaptativa la mediu a debutat deja cu Darwin. Dar ca sa se ajunga la recunoasterea acesteia ca mod general de gandire a fost nevoie de un drum lung si anevoios. Parte a acestuiaa fost si nevoia de aparitie a unei discipline biologice distincte care se ocupa de studiul comportamentului, numita etologie. Toti acesti specialisti cunosc insemnatatea cercetarilor comparative ale lui Darwin asupra expresivitatii emotionale - rezultatele sale nefiind infirmate de nici o psihologie aparuta si dezvoltata ulterior. Progresele realizate atunci in studiul expresivitatii emotionale a animalelor au avut o insemnatate centrala pentru formularea de catre el a legilor generale ale evolutiei sistemului viu: legea luptei pentru existemni, a alegerii caracterelor favorabile . Toate acestea intervin si actioneaza la acest nivel superior comportamental de integrare adaptiva, toate presupun interventia activa a comportamentului in ansamblul relatiilor organismului cu mediul; si, asa cum va avea sa fie demonstrat ulterior (Mayr), pana la urma acest parametru comportamental va avea sa fie recunoscut ca un factor activ de speciatie distinct, cu insemnatate centrala in procesul speciatiei, al aparitiei si diversificarii diverselor forme de viata in natura.

Adica, un anume canin mai ascutit, un femur mai rezistent, o pilozitatea mai crescuta . in natura isi gasesc rostul doar daca sunt puse in functiune. Ori lucru acesta se putea produce doar prin angajarea unor raporturi spatio-temporale larg desfasurate cu mediul, doar prin a fi sustinute de reactii viscerale, neuronale, de mecanisme genetice sau de alt fel. Toate acestea reprezinta radacinile naturale ale comportamentului, de mediere proprii vietii psihice, indispensabile angajarii si dezvoltarea unor relatii "superioare" inter si intraspecifice cu mediul, ca diferite de cele nemijlocit biofizice sau biochimice considerate pana atunci. Respectivului nivel superior de integrare adaptativa Darwin deja i-a indicat apartenenta la viata instinctiva si - cum va mai avea sa fie completat - la cea inteligenta. Fara sa fie cu obligativitate doar de natura umana, respectivul nivel superior comportamental de integrare adaptativa actioneaza din plin in intreaga lume animala si umana, hotarand care specie rezista sau dispare in conditiilor luptei pentru existenta, cu putere de a delimita o anumita directie proprie de selectie a caracterelor somato-morfologice, de a-si crea si de a fixa la nivelul sistemului nervos propriile structuri de suport etc.

Linia investigativa care a sustinut mereu o asemenea abordare obiectiva de studiu biologica a comportamentului apartine deci etologiei, disciplina destinata sa studieze in mod egal comportamentul animal si cel uman. Ea a demonstrat ca pentru a se hrani, pentru a se reproduce, pentru a se apara animalele au nevoie sa se comporte intr-un fel si nu altfel, ca prin modul cum se comporta ele fac dovada producerii si reproducerii organizate a diverse proces psihice, ca acestea au insemnatate pentru ca animalele ca si omul sa poata supravietui, ca sa se poata reproduce etc. Motiv pentru ca multi biologi sistematicieni sa admita si sa sustina insemnatatea distincta si decisiva a caracterelor comportamentale ale animalelor in speciatie - in procesul de diversificare specifica a formelor lumii animale, care proces continua sa fiinteze si ca-l includa pe om ca apartinand acestei naturi, si-l includa aici prin caracterele sale diferentiale culturale diferite de cele ale restul fiintelor animale. Deci caracterelor psihice in aceasta acceptiune nu numai ca li se recunoaste insemnatatea existentiala, dar li se mai pune in evidenta si valoarea deosebita si decisiva in diversificarea formelor de manifestare specifica a vietii animale din natura, de diversificare a formelor de comportare insasi. Este o perspectiva de gandire necesar a fi insusita de specialistii in biologia generala, in sistematica zoologica si nu in ultimul rand in antropologie.

1.2. "Inceputurile" prepsihice ale reflectarii

Foarte multi oameni de stiinta de astazi au fost pusi pe ganduri de cugetarile lui Aristotel despre suflet din antichitate. Poate una din cele mai interesante dintre ele a fost aceea prin care anima vegetativa a fost atribuit in mod egal animalelor si plantelor. Putini psihologi au putut astazi relua si dezvolta aceasta idee a stagiritul, a unei idei despre suflet cu sorginte vegetala si s-o valorifice in vreun fel in zilele noastre. In cautarea unor surse sau radacini bioenergetice si bionice profunde cu cateva decenii in urma o colega biolog si ecolog de formatie, Marioara Godeanu de la fostul ICEBIOL din Bucuresti, a facut cateva incercari interesante. A imaginat in acest sens mai multe experiente ingenioase[1], de "citire" electrofiziologica pe suprafata frunzelor plantelor a modificarilor in diverse situatii stimulative. Au fost investigatii interesante, cu care rezultate insa din pacate n-a mai cutezat a patrunde in circuitul de specialitate al psihologilor. De atunci a ramas in suspensie problema izvoarelor acelei reflectari "vegetative", a ramas disputabila problema din care moment al dezvoltarii vietatilor animale se poate vorbi de un propiu-zis anima senzorium. Voi relua, deci, in cele de mai jos cateva aspecte ale problemei.

1.2.1. Viata animala este diferita de cea vegetala

Modul de viata propriu animalelor presupune existenta unei sensibilitati si motilitati crescute. Cand acestea lipsesc cu greu acordam vietii respective atributul de animal. Desi motilitatea in sine nu este un criteriu exclusiv al "palpabilitatii" psihicului animal - miscarea este intalnita si la plante. Cand acestea exista se naste disponibilitatea potentiala de a actiona sau nu, in functie de starea interna a organismului, de conditiile externe termale sau de alt fel. In completarea acestora apare abilitatea individuala de a actiona asupra obiectelor din mediu, care poate hotara succesul actiunilor individuale in respectivele conditii de mediu. Este, desigur, un mod de viata cu un grad crescut de hazard - intalnit si acesta la unele specii de animale carnivore. Dar pana la dobandirea unei disponibilitati de stapanire sensibile a ceea ce se intampla in mediul conconjurator distanta este destul de mare. Reflectarea sensibila este deci una pretentioasa, care presupune stabilirea unor schimburi functionale cu o intensitate crescuta, cu doar anumite parti din mediu inconjurator, posibil a fi realizat doar la un un anume nivel de organizare a materiei vii.

Recentele descoperiri citologice sugereaza ca, incepand chiar de la nivel molecular, mecanismele care asigura activitatea animativa a organismelor animale sunt distincte in unele aspecte esentiale de cele care actioneaza la nivel vegetativ. De exemplu, fotosinteza de la nivelul plantelor reprezinta deja o transformare, una care se produce la nivel organic si diferita de ce se intampla in cazul fototropismul, caruia ii corespund transformari la nivelul reactiilor senzorio-motoare, care angajeaza deja schimburi funtiuonale cu mediul incomjurator. Mai mult, in timp ce procesele metabolice vegetative sunt dependente in mare masura de evenimentele umorale gestionate de proteinele corpusculare, la baza activitatilor animative ale animalelor se afla proteinele fibrilare cu organizare mult mai complexa. Acestea din urma le gasim raspandite in tesuturile animalelor, incepand de la ciliate si flagelate, cu deosebire in tesuturile musculare si nervoase. Respectivele proteine fibrilare fac posibila transformarea rapida a constituentilor fizico-chimici ai tesuturilor animalelor in efectuarea unui lucru mecanic. Ori pe baza unui asemenea suport metabolic animalele ajung dotate cu disponibilitate reactiva noua, cu capacitatea unor actiuni rapide si reversibile, premiza indispensabila pentru ca actiunile sa ajunga a fi produse controlabile, coordonabile etc. Si plantele se pot misca, a pretinde insa ca aceasta miscare a lor sa aiba si substantialitate subiectiva este complet hazardata.

Viata animala are la baza miscarea

Exista o stransa interdependenta intre posibilitatea realizarii miscarilor de deplasare, a celor de animare a activitatii organismelor si numeroasele transformari metabolice care au loc la nivel celular. Primii pasi importanti in devenirea materiei vii pe aceasta linie au putut fi identificati inca de la nivelul protozoarelor si metazoarelor primitive. Aici desi se constata lipsa sau inexistenta unor propriu-zise celule specializate de receptie, de conducere nervoasa sau motoare - altfel indispensabile realizarii unei activitati de deplasare, totusi are loc o distincta activitate animativa a organismului, una care se produce intr-o forma a ei primara rudimentara.

Fenomenul de animare a organismului isi are suportul in activitatea unor tesuturi plasmatice primare - reprezentat de un lichidul gelatinos. Acest lichid plasmatic suporta producerea miscarii flagelatului, cea realizata de cilii unor protocisti, sau de porii unor spongier. Proprietatea contractila a acestui tesut este capabila sa asigure functia generala animativa a acestor vietuitoare, rezultatul fii acea deplasare realizata in acea forma frimara. Producerea deplasarii in aceasta forma reprezinta deja un moment decesiv pentru evolutia ulterioara a sistemului viu, de implicare a acestuia comportamentala in evolutia acestuia: cu acest punct de plecare, pe treptele superioare de evolutie filogenetica, organismele vor fi capabile de miscari mult mai complexe, de coordonarea acestora; cu acest punct de plecare vor aparea celule organice tot mai specializate, de apartenenta la un sistem de organizare aparte proprii receptorilor, nervilor sau muschilor.

Noilor structuri de suport pentru realizarea miscarilor, a celor in forme tot mai complexe, le sunt proprii cateva caraceristici mai importante: sunt capabile sa pastreze informatia (a); ele pot conferi miscarii o coordonare tot perfectionata (b); ele pot conta pe un segment tot mai distinct de executie mecanica (c).

Ori interesant este ca toate aceste caracteristici mentionate, ca necesare animarii si miscarii organismelor sunt intru totul regasibile la nivel de dezvoltare al protozoarelor si metazoarelor inferioare. Desi la aceste animale primare pentru realizarea medierii gasim doar structuri celulare nediferentiate de receptie si de transmitere a informatiei; le fel, miscarea rezultata se desfasoara intr-o nota distinct haotica, cu o mecanica pulsatorie rudimentara, miscarea rezultata are insa deja o autonomie a ei proprie, se distinge ca un punct de plecare pentru transformarile ce vor urma.

Din perspectiva filogentica mai trebuie evocat ca celulele musculare au fost probabil primele tipuri de celule diferentiate de animare. In anumite parti active ale corpului celenteratelor apar distincte aceste celulele musculare, care sunt capabile la a se contracta ca raspuns direct la actiunea unor agenti stimulatori externi. Animarea obtinuta este realizata, deci, fara interventia mediatoare a unor anume tipuri distincte de celule - celule nervoase inca nu exista. Ori aceasta prioritatea evolutiva a celulelor musculare, cu elementele lor componente diferentiate, cade in responsabilitatea mecanismelor biochimice de asigurare primara a contractiei, care-si pastreaza si-si amelioreaza performanetele in cursul filogenezei, asigurand suportul pentru nasterea ulteriorului sistem funtional propriu comportamentului.

Al doilea pas de diferentiere a actiunilor animative se raporteaza la un mecanism bicelular distinct, care isi anunta prezenta la meduze sau in tentaculele unor polipi. Mecanismul consta din producerea unor diferentieri a celulelor epiteliare, unde unele dintre ele se vor specializa pentru activitatea de receptie a informatiilor, pe cand altele pentru activitatea motoare mecanica de executie, pentru efectuarea miscarii propriu-zise. Specializarea asezarii lor circulare la meduze anunta ceea ce va deveni propriu-zisa celula nervoasa.

Al treilea pas important pentru realizarea miscarii l-a constituit aparitia unor noi tipuri de celule epiteliale, unele interpuse intre celula receptoare si cea motoare, cu rolul de conducere a comenzii receptionate, a informatiei necesare producerii sau nu a miscarii. O asemenea constructie celulara se gaseste raspandita la celenterate (cum sunt meduzele), unde exista o adevarata retea difuza de celule nervoase, cu acest rol a lor, de a gestiona actiunile stimulative primite din diferite parti ale corpului. Miscarea rezultata este una ce se poate raporta la agentii stimulatori externi care au generat-o, la informatia pe care acestia o contin. Sunt miscari care pot fi gasite doar la organismele animale, cu care debuteaza la nivelul prepsihic de reflectare a mediului inconjurator.