Personalitate si structura diferentiala de personalitate

Personalitate si structura diferentiala de personalitate

In domeniul psihologiei se cunosc numeroase definitii date termenului de personalitate in raport cu care la multi autori apare si notiunea de structura de, personalitate, utilizata mai ales pentru descrierea stiintifica a personalitatii.

J. Nuttin analizeaza o mare parte din conceptiile cu privire la personalitate si isi elaboreaza propria definitie personalitatea ca un ansamblu structurat de potentialitati, de interactiune specifica cu sine insusi si cu lumea (Nuttin J., op.cit. p.253), iar structura personalitatii un ansamblu structurat de relatii-care organizeaza si uneste intre ele diferite conduite si dispozitii ale individului uman examinat (Idem, p. 17).

Structura personalitatii spunea J. Nuttin este o organizare globala, relativ stabila a unor trasaturi de personalitate, intelegand trasaturile ca dispozitii cucerite sau transmise ereditar (Idem. p.27-31).

Gordon Allport, alt mare psiholog care a studiat critic mare parte din teoriile cu privire la personalitate si structura sa, defineste personalitatea ca 'organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si_: comportamentul sau caracteristic (Allport G., op.cit.,

p.40). El considera ca personalitatea poseda o structura interna specifica care are la baza dispozitiile personale numite si 'focare de organizare a personalitatii'(idem, p.236). G. Allport intelege prin dispozitie personala 'o structura neuropsihica generalizata specifica individului, avand capacitatea de a interpreta multi stimuli functionali echivalenti si de a initia si orienta forme constante de comportament adaptativ si stilistic' (Idem, p.374).   

Termenul de dispozitie personala are un inteles mai larg decat cel de trasatura de personalitate, acopera dupa parerea noastra si ceea ce intelegem de obicei prin motiv.

Allport utilizeaza si termenul de trasatura comuna prin care intelege 'o categorie pentru clasificarea formelor functional-echivalente de comportament ce reflecta intr-o anumita masura dispozitii veridice si comparabile ale mai multor personalitati' (Idem, p.350).

Desi J. Nuttin si G. Allport folosesc aproape aceleasi notiuni in explicarea structurii personalitatii, intelesul lor difera, Nuttin fiind constient de acest fapt si apreciind ca Allport a 'vulgarizat' termenul de trasatura de personalitate.

De pe pozitiile interpretarii cibernetice a personalitatii, psihologul roman M. Golu defineste personalitatea ca ' o structura dinamica de functii si procese psihice care permite trecerea omului de la forma de simpla adaptare si coechilibrare la asimilarea activa a situatiilor de mediu prin comportamente instrumentale social-istorice (Golu, M., Introducere in psihologie, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1972, p.245).

Acceptand definitia data personalitatii de H. Kendler ca ' o organizare a modelelor de conduita ce caracterizeaza o persoana ca individualitate intr-o diversitate de situatii, Vasile Pavelcu vorbeste despre un model de structura a personalitatii, diferit insa de modelul factorial sau psihanalitic.

Nu am adus in discutie decat patru autori, dintre care J. Nuttin si G. Allport au realizat fiecare in parte o sistematizare si o interpretare a cercetarilor in personalitate. Am dori sa evidentiem de fapt ca desi difera definitia pe care fiecare autor o da personalitatii, se afirma la toti existenta unor structuri de personalitate, caracterizate prin consistenta, relativa stabilitate si autonomie.

Este vorba in fapt de o structura de baza a personalitatii, cu privire la care, in decursul ultimului secol s-au afirmat mai multe teorii dintre care s-au impus si au influentat mult timp cercetarea in domeniul personalitatii teoria psihanalitica asupra persoanei, modelul factorial de explicare a structurii personalitatii si teorii ierarhice cu privire la structura personalitatii (Cosmovici. A., Psihologia diferentiala teoretica (curs litografiat) Iasi, 1974, p.66-74).

Aceasta structura de baza pe care ar trebui sa o gasim la fiecare om nu ne spune nimic cu privire la diferentele posibile dintre indivizi sau diverse grupuri de oameni. Diferentele apar in raport cu structura de baza si pot fi considerate ca organizari sau combinari ale unor trasaturi ce deosebesc indivizii intre ei, organizari ce deriva din structura de baza.

Vom intelege deci prin structura diferentiala de personalitate o organizare relativ stabila de dimensiuni (sau trasaturi) de personalitate prin care se pot deosebi intre ei indivizii si grupurile.

Exista pe de alta parte deosebiri in ceea ce fiecare intelege prin elementele structurii de baza (trasatura, dispozitie, dimensiune, relatii, procese etc). De fapt aceste deosebiri sunt implicate in notiunile fundamentale cu care se opereaza in cadrul fiecarei teorii cu privire la structura personalitatii.

In istoria psihologiei s-au afirmat conceptii care reduc structura personalitatii fie la structura temperamentului (tiplolgiile lui Hippocrates, I.P.Pavlov) fie la structura caracterului in sens larg, fie la structura motivatiei.

Apar mai realiste constructiile teoretice in care personalitatea este privita ca un ansamblu de structuri (M. Golu, J. Nuttin, G. Allport V. Pavelcu, etc.) din care din structura de baza se formeaza, prin accentuarea si combinarea unor trasaturi sau a altora, structuri diferentiale.

Vom face in continuare o prezentare succinta a catorva cunoscute teorii cu privire ia structura personalitatii, teorii ce au conturat in epoca moderna o seama de structuri diferentiale de personalitate.