Personalitatea

In literatura de specialitate exista numeroase definitii ale personalitatii, fiecare surprinzand cateva aspecte fundamentale ale acestui concept atat de greu de surprins intr-o formulare unanim acceptabila.

Norbert Sillamy (1996) defineste personalitatea drept "() element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana."

Pentru sociologie personalitatea este "expresia socioculturala a individualitatii umane." ("Dictionar de Sociologie" - coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu)

Pentru G. W. Allport (autorul celebrei lucrari "Structura si dezvoltarea personalitatii'), "personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.'

Personalitatea umana se dezvolta de-a lungul ontogenezei printr-o serie de stadii succesive avand o multipla determinare: bio-psiho-socio-culturala" care se reflecta in mod semnificativ in ceea ce numim particularitati de varsta.

Pentru educatorul scolar este important de cunoscut toate aceste aspecte pentru argumentul ca principala misiune a scolii este "formarea si dezvoltarea personalitatii umane".

2. Temperamentul

Temperamentul este cel care explica faptul ca un copil este emotiv sau nu, ca este activ sau nu. Cu toate acestea este important de stiut ca daca un copil este activ el poate fi harnic, energic, dar ar putea fi, de asemenea, lenes, fara initiativa. Pe de alta parte, daca este emotiv el poate fi coplesit de trairi emotionale puternice implicandu-se afectiv in tot ceea ce face, iar daca este non-emotiv, participatia lui afectiva in ceea ce face este mult mai redusa.

Pentru identificarea corecta a tipului temperamental este bine sa se stie ca:

1. Temperamentul (popular "firea omului") este componenta bio-energetica a personalitatii.

El reda dinamica generala a individului care se imprima in trairile si comportamentul sau. Firea omului se exteriorizeaza atat in miscarile persoanei, cat si in afectivitate, in conduitele voluntare ori in procesele de cunoastere. Ea se exprima in mimica individului, in viteza si ritmul vorbirii, in aspectele scrisului sau.

Dupa Ana - Tucicov Bogdan indicii psihologici ai temperamentului sunt:

a) Impresionabilitatea - respectiv, adancimea si taria cu care sunt traite fenomenele psihice, indeosebi cele senzoriale si afective. Dupa capacitatea de receptie a stimularilor si profunzimea impresiilor produse, precum si dupa ecoul lor in intreaga fiinta a subiectului unele persoane sunt adanc impresionabile, iar altele doar superficial, putin impresionabile. In primul caz, informatiile primite ca si impresiile formate au o rezonanta mare in individ, iar trairile afective il fac sa vibreze puternic. Ele toate cad pe un fond crescut de sensibilitate a individului, corelata semnificativ cu o astfel de dinamica.

b) Indicele impulsivitatii - se refera la caracterul brusc al raspunsurilor, la descarcari sacadate in desfasurarea proceselor ori, dimpotriva, inregistrand perioade de latenta marita, desfasurari domoale si intensitate redusa.

c) Ritmul reactiilor si trairilor interioare - ne infatiseaza alternarea lor uniforma sau neuniforma (aritmie); modificarile accelerate sau incetinite, o anumita regularitate care se stabileste intre raspunsuri si pauze ori o instabilitate psihica si iregularitati evidente.

d) Tempoul modificarilor neuropsihice temperamentale - se exprima in frecventa fenomenelor intr-o anumita unitate de timp. Sub acest aspect exista indivizi cu modificari abundente, cu manifestari frecvente pe unitatea de timp si deci avand un tempou tumultuos, ridicat si indivizi cu o frecventa de evenimente psihice si trairi reduse, manifestand un tempou scazut, pe aceeasi unitate de timp.

e) Indicele expresivitatii psihice - apare in intonatia vorbirii, in debitul si viteza limbajului, in miscarile de mers automatizate, in expresiile emotionale si mimice, in actele voluntare complexe, in sensul si directia relatiilor individului cu ceilalti din colectivitate (daca e dominat sau domina, daca e influentabil sau influenteaza, daca prezinta tendinta spre extraversiune sau introversiune).

2. Temperamentul este rezultanta a doua componente:

a) psihologica - relevata anterior;

b) neurofunctionala - in legatura cu un anumit tip de activitate nervoasa superioara.

Aceasta din urma componenta tinde sa ramana relativ stabila de-a lungul vietii.

Componenta psihologica este ceva mai flexibila, modificabila, autoeducabila pe cand componenta neurofunctionala este relativ constanta, fiind in legatura cu conditionarile de ordin genetic.

Astfel, prin interventiile sale, educatorul il poate ajuta pe elev sa depaseasca o timiditate crescuta sau un grad de sociabilitate scazut, in schimb sansele de modificare a vitezei de reactie (in sensul accelerarii sau reducerii ei) sunt cu mult mai mici.

Cu toate acestea, printr-un antrenament special se pot obtine anumite performante si din acest punct de vedere, dar numai cu sprijin specializat.

3. Tipul temperamental poate fi incadrat, generic, intr-una din cele patru categorii stabilite de catre Galenus si Hypocrate: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic.

Colericul este excitabil si inegal in toate manifestarile sale, fie ca este navalnic, nestapanit, fie deprimat, cuprins de teama si panica. Dezvoltarea sinusoidala cu ascensiuni si caderi ale capacitatii de lucru este dublata de oscilatii intre entuziasm, temeritate si starea de abandon, deceptie. Inclinatia spre exagerare, intr-un sens sau altul, pericliteaza echilibrul emotional. Sunt oameni nelinistiti, nerabdatori, predispusi la furie violenta, dar si la afectiuni neobisnuite, cu relatii ce exagereaza atat amicitia, cat si ostilitatea. Extravertiti, foarte comunicativi, sunt orientati spre prezent si viitor ca si sangvinii.

Sangvinicul se caracterizeaza prin ritmicitate, echilibru si aceasta in conditiile vioiciunii, rapiditatii miscarilor si vorbirii, printr-o mare efervescenta emotionala. Este temperamentul bunei dispozitii, al adaptabilitatii prompte si economicoase. Dincolo de vioiciune si exuberanta se descopera calmul, stapanirea de sine. Sangvinicul poate astepta fara o incordare si poate sa renunte fara a suferi mult.

Flegmaticul este, inainte de toate, un om lent in tot ceea ce face si totodata neobisnuit de calm. Dispune de un fel de rabdare naturala si de aceea, prin educatie, atinge performante in perseverenta voluntara, meticulozitate, temeinicie in munca de lunga durata.

Desi pare indiferent afectiv, flegmaticul ajunge la sentimente extrem de consistente si durabile. Se poate semnala o redusa adaptabilitate, inclinatii spre rutina si dezavantajul tempoului foarte lent care nu corespunde exigentelor anumitor actiuni. De regula sunt introvertiti, inchisi in sine, putin comunicativi si orientati mai mult spre trecut, avand comuna aceasta trasatura cu melancolicii.

Melancolicul vadeste un tonus scazut si reduse disponibilitati energetice de unde, pe de o parte, sensibilitatea, emotivitatea deosebita, iar pe de alta, inclinarea spre depresiune in conditii de solicitari crescute.

Se mai semnaleaza si dificultati in adaptarea sociala, aceasta si datorita unor exagerate exigente fata de sine si a redusei increderi in fortele proprii. Alte particularitati sunt dependente de mobilitate si echilibru.

O idee importanta de retinut este ca nu exista temperamente valoroase si temperamente nevaloroase de vreme ce istoria culturii si civilizatiei a demonstrat ca oamenii de geniu provin din toate tipurile temperamentale.

Totusi este bine ca, functie de particularitatile temperamentale, sa ne orientam catre activitati / profesiuni pentru care firea noastra ne avantajeaza (cei cu rezistenta fizica scazuta catre activitati contemplative, cei cu o rezistenta fizica crescuta, cu structura musculara de tip atletic - catre activitati sportive, militare, meserii ce pretind robustete si forta).

Firea noastra nu ne limiteaza in a avea performante de exceptie, ci ne impiedica doar de a avea orice fel de performanta.

Educatorii scolari trebuie sa stie ca temperamentul elevilor la varsta pubertatii si adolescentei este intr-o permanenta constructie si reconstructie.

Ei sunt de cele mai multe ori constienti de unele date ale temperamentului lor, mai ales de aspectele ce le produc neplaceri, dar nu sunt intotdeauna in masura sa-si domine slabiciunile. Orice interventie trebuie sa se faca cu multa precautie si diplomatie.

3. Caracterul

Etimologic, termenul de caracter provine din greaca veche si inseamna tipar, pecete si cu referire la om, sisteme de trasaturi, stil de viata. Caracterul de fapt inseamna o structura profunda a personalitatii, care se manifesta prin comportament, care pot fi usor de prevazut.

Caracterul se asociaza in mare masura cu moralitatea, fara ca cele doua concepte sa fie perfect identice. (De exemplu, perseverenta este o trasatura de caracter care nu influentzeaza intr-un fel sau altul moralitatea unei persoane. Moralitatea este asociata, mai degraba, cu binele sau raul asa cum sunt ele percepute de societate la un moment dat). Pentru a cunoaste caracterul cuiva ar trebui sa incercam sa raspundem la intrebarea fundamentala "De ce ", sa ne intrebam in legatura cu motivele, si valorile ce fundamenteaza comportamentul cuiva. Motivele si valorile la care se raporteaza o persoana transpar in atitudinile sale.

4. Atitudinile

Atitudinile sunt definite drept dispozitii sau tendinte de a raspunde pozitiv sau negativ la anumiti stimuli (idei, obiecte, persoane, situatii). Ele se afla intr-o foarte stransa legatura cu opiniile, credintele si experientele unei persoane.

Atitudinile au fost studiate in profunzime de psihologia sociala deoarece ele pun in evidenta aspecte esentiale ale modului in care oamenii interactioneaza unii ceilalti. Pentru faptul ca, in campul educational, realizarea proceselor de invatare se produce ca urmare a stabilirii unei interactiuni educator-educabil, problematica atitudinii prezinta interes si pentru cei preocupati de optimizarea rezultatelor unui program educational. De altfel, orice program educational urmareste achizitionarea sau schimbarea unor atitudini.

Una dintre primele teorii privind schimbarea de atitudini a apartinut lui Hovland, Janis, & Kelly (1953). Ei au sustinut ca sansa de schimbare a unei atitudini depinde de prezenta sau absenta recompenselor. Din anumite puncte de vedere invatarea unei anumite atitudini nu se deosebeste de invatarea oricarui alt comportament (verbal, motor.). Diferenta consta in faptul ca cea dintai se manifesta ca o raportare globala a individului la ceva/la cineva si angajeaza intr-o mai mare masura sistemul de valori si de personalitate al individului.

Heider (1958) lanseaza, pe de alta parte, asa numita teorie a balantei in schimbarea atitudinilor influentata de principiile gestaltismului. Astfel el spune ca, atunci cand cele doua categorii de atitudini (cele noi si cele vechi) sunt neechilibrate (adica sunt foarte diferite sau fundamental diferite), se genereaza o importanta sursa de stres si o anumita rezistenta la schimbarea vechii atitudini. Factorii care afecteaza aceasta balanta sunt de ordin afectiv (ceea ce ne place, ceea ce aprobam, ceea ce admiram) sau unitatea si calitatea acestor credinte (similaritatea, proximitatea, apartenenta). Abelson (1968) a dezvoltat o teorie a consistentei cognitive, in conformitate cu care oamenii tind sa pastreze, sa mentina ceea ce este in acord cu credintele, opiniile lor si tind sa respinga ceea ce este in dezacord cu modul lor de a vedea lucrurile.

Festinger, pe de alta parte, autorul teoriei disonantei cognitive considera ca schimbarea atitudinilor este determinata de conflictul intre diferite opinii, credinte. Efortul de schimbare a unei atitudini ar fi, din aceasta cauza, in relatie directa cu marimea disonantei dintre credintele, opiniile aflte in conflict.

Pornind de la aceste fundamentari psihologice ale procesului de formare/ dezvoltare a atitudinilor este important de a constata faptul ca exista diferite grade de manifestare a atitudinilor si ca atunci cand sunt aceste aspecte sunt cunoscute de catre un formator, se amplifica sansa lui de a inteveni in sens stimulativ/activator sau in sens destructurant/dezactivator.

Aceste grade de manifestare a atitudinilor sunt:

PRO - exprima in diferite grade acordul;

CONTRA - exprima in diferite grade dezacordul;

INDECIZIE - ("inca nu ma pronunt");

INDIFERENTA - (" nu ma intereseaza").

Diferentierile in privinta gradului de manifestare al atitudinilor capata semnificatie practica in sensul in care ele exprima gradul de atasament al subiectului fata de faptele, situatiile, evenimentele, valorile care fac obiectul activitatilor educative.

Pe de alta parte, atat din punct de vedere teoretic cat si din punct de vedere practic, este bine sa se faca o diferenta intre atitudini si valori, desi ambele concepte se manifesta ca stari motivational - perceptive ce directioneaza actiunea.

Atitudinea reda modul in care o persoana isi organizeaza credintele si perceptiile asupra obiectelor si situatiilor cu care se confrunta si in functie de care el se raporteaza la acele obiecte si situatii.

Valorile redau, pe de alta parte, acele credinte ale persoanei despre cum ar trebui sa actioneze, despre ce inseamna scopuri si obiective potrivite, dezirabile la care sa se raporteze.

Valorile influenteaza atitudinile relevante pentru manifestarile unei persoane pe termen lung si reprezinta standardele in functie de care ea isi stabileste scopurile si isi organizeaza conduita. Valorile sunt influentate de educatie si de contextul cultural in care se dezvolta o persoana. O cultura se manifesta prin valori, iar nu prin atitudini. In general, o persoana are mai multe atitudini decat valori. Valorile sunt influentate si determinate cultural.

Dincolo de aprecierile cu caracter teoretic, oricine se poate afla la un moment dat in situatia de a dori/de a trebui sa sensibilizeze anumiti subiecti fata de anumite valori si de a forma/dezvolta la acestia atitudini in favoarea acceptarii anumitor valori. Oferim, in acest sens doar cateva exemple: dorinta/trebuinta de a dezvolta cursantilor o atitudine pozitiva fata de ideea schimbarii unor deprinderi profesionale deja stabilizate, dar care nu mai sunt in acord cu noile necesitati generate pe piata muncii. In astfel de situatii ne intrebam in mod firesc: Cum sa procedam?!

Din acest punct de vedere este important de subliniat ca procesele sensibilizarii fata de valori si al formarii/dezvoltarii anumitor atitudini au diverse particularitati la diferite etape de varsta.

In copilarie lucrul acesta se intampla pur si simplu prin imitatie, fara un efort prea mare de a-i invata pe copii sa actioneze intr-un anumit fel.

La varste inaintate procesul este, insa, mult mai dificil deoarece formarea/dezvoltarea anumitor atitudini presupune restructurarea campului psihologic individual. In fapt, este vorba despre dificultatea de a restructura atitudini deja stabilizate. Din acest punct de vedere oricine a putut constata din relatiile sale interpersonale cotidiene ca e mai usor sa schimbi atitudinile cuiva atunci cand ele nu sunt definitivate, (cand nu sunt foarte bine structurate!) comparativ cu situatia in care atitudinile se sprijina pe un profund atasament subiectiv.

Este o chestiune care tine de forta personalitatii careia ne adresam sub aspectul receptivitatii la schimbare. Din acest punct de vedere Roger Mucchielli (1969, p.9) arata ca dinamica schimbarii atitudinilor ar putea fi mai bine inteleasa daca am lua in considerare diversele zone ale atitudinilor si opiniilor care le diferentiaza intre ele. El considera ca un numar oarecare de opinii ale individului sunt organizate si sistematizate formand intre ele un ansamblu, un sistem de opinii, credinte sau atitudini "cheie", la care eu-l adera complet, rolul lor fiind acela de a servi drept "filtru" pentru noile atitudini care se vor forma. Spre deosebire de aceasta zona a atitudinilor si opiniilor pe care Mucchielli a denumit-o "centrala", si careia individul ii acorda o mare importanta, intalnim o alta, unde opiniile si atitudinile sunt izolate, ocazionale, fluctuante. Acestei zone, pe care autorul citat a numit-o "periferica", individul ii acorda o mai mica importanta. Aceste doua zone formeaza - apreciaza el! - "schema A". In afara acesteia mai poate fi identificata si o asa numita "schema B" formata, la randul ei, din alte doua zone: o zona de acceptare a opiniilor, faptelor, informatiilor, care este foarte larga la indivizii cu opinii slabe sau moderate, si o zona de respingere, separata de precedenta printr-o zona neutra, in functie de care toate opiniile sunt respinse si care, la indivizii cu opinii slabe, este foarte ingusta, in timp ce la cei extremisti este foarte intinsa. Desi pare foarte complicata, aceasta teorie sugereaza o serie de directii concrete de actiune atunci cand doresti sa educi/sa schimbi atitudinile cuiva. In esenta este vorba despre faptul ca unii oameni sunt mai receptivi la schimbare, pe cand altii sunt foarte rezistenti. Din punct de vedere practic aceasta inseamna ca in cazul celor dintai investitia de efort a formatorului/educatorului/antrenorului este mai mica, pe cand in cazul celor din a doua categorie, investitia de efort este mai mare.

Fireste, problematica schimbarii/modificarii atitudinilor este infinit mai complexa decat am reusit noi sa evidentiem in aceasta extrem de scurta prezentare. Ceea ce ne-am propus sa realizam in contextul acestei lucari este doar de a atrage atentia asupra complexitatii acestui tip de interventie tocmai pentru a indemna la un studiu aprofundat al problemei in eventualitatea in care cineva ar dori sa ajunga la un astfel de rezultat.

5. Cunoasterea personalitatii interpersonale

Conceptul de "personalitate interpersonala" este oarecum paradoxal. Daca prin conceptul de personalitate desemnam acele trasaturi ce apartin fiecaruia dintre noi si prin care ne deosebim fundamental de toti ceilalti, conceptul de personalitate interpersonala releva acele trasaturi relevante pentru profilul personal al fiecarui subiect uman, dar care sunt puse in evidenta in momentul in care interactionam cu semenii. In acest sens particularitatea de a fi egoist sau generos transpare doar atunci cand oamenii intra in relatii unii cu ceilalti.

Adaptand aceasta problematica la interesele de ordin scolar aceasta ar insemna sa vezi/sa cunosti elevul in relatiile lui cu ceilalti, stiut fiind ca, prin realizarea sarcinilor scolare in grup, copiii/tinerii isi dezvolta o serie de trasaturi de personalitate importante pentru integrarea lor intr-o colectivitate sau in comunitatea umana.

Cunoasterea acestor manifestari de catre educatorul scolar capata o si mai mare semnificatie prin faptul ca, impartind elevii in grupuri pentru a lucra in colaborare/cooperare, el ar putea influenta modul de configurare a grupului astfel incat, din aceasta intalnire, castigul fiecarei persoane , dar si al grupului sa fie maxim. Pe de alta parte, daca educatorul scolar stie sa identifice anumite dificultati de relationare cu care se confrunta unii elevi ii poate ajuta sa intre in cea mai potrivita sfera de relatii interpersonale astfel incat, cu timpul, ei sa poata depasi aceste probleme.

Pentru identificarea unor astfel de caracteristici de personalitate propunem recursul la proba de determinare a personalitatii interpersonale elaborata de catre R.F. Bales (se lucreaza la seminar).

Prin prelucrarea raspunsurilor se retin acelea care sunt centrate in jurul tendintelor pozitive si negative: cand raspunsurile sunt imprastiate se face media aritmetica dupa care ceea ce trece de 3 se retine ca trasatura pozitiva, iar ceea ce e sub 3 se retine ca trasatura negativa.

Este important de stiut ca, atat in procesul perceptiei de sine cat si in procesul percetiei altei persoane intervin o serie de distorsiuni, de genul:

prezumtia de similitudine: ea porneste de la ipoteza asemanarii, adica de la tendinta de a se proiecta pe sine ca etalon, ca "masura a tuturor lucrurilor";

tendinta de a judeca pe altii prin contrast (de ex: persoana conformista tinde sa exagereze valoarea acestei trasaturi, pe cand persoana non-conformista va tinde sa aprecieze ca o astfel de trasatura este un defect);

efectul "halo" care presupune extrapolarea excesiva a unei trasaturi asupra intregii personalitati (de ex. elevul lent este considerat, adesea, drept "prostut";

efectul indulgentei, al "generozitatii" (a-i aprecia favorabil pe cei provenind dintr-un mediu privilegiat, pe cei mai bine imbracati.)

In ciuda distorsiunilor generate de aceste cauze, informatiile oferite de elevi despre ei insisi ca si despre colegii lor ofera educatorului scolar un material informational bogat care, completat cu informatiile culese pe alte cai, ii permit acestuia sa cunoasca profilul de personalitate al fiecarui elev.