Perspective de abordare a manifestarilor anxioase

Perspective de abordare a manifestarilor anxioase

In analiza anxietatii se utilizeaza o serie de modele explicative, de metode care aduc la lumina anumite date privind complexitatea fenomenului investigat.

Munca de cercetare a numerosi psihologi si psihiatri a favorizat progresul in dezvoltarea unei baze stiintifice cu privire la natura si la mecanismele anxietatii.

Evenimentele la care este supus omul, au toate un rasunet asupra activitatii sistemului nervos si al celui endocrin, ambele formand substratul prin care se exteriorizeaza comportamentul emotional.

1. Perspectiva psihologiei cognitive

Teoria cognitiva a tulburarilor emotionale are la baza supozitia conform careia disfunctiile emotionale apar si se dezvolta datorita interpretarilor pe care indivizii le dau evenimentelor extreme. In acelasi timp, raspunsurile in plan comportamental care sunt rezultatul acestor interpretari, au la randul lor un rol in mentinerea tulburarii emotionale.

Ellis (1962) considera credintele irationale ca fiind sursa tulburarilor in plan comportamental si emotional, ele stand la baza cognitiei irationale.

Abordarea cognitiva a tulburarilor anxioase accentueaza ca factor etiopatogenic principal, rolul unor scheme cognitive neadecvate, constituite din convingeri nefondate, care determina evaluarea eronata a situatiilor de viata precum si a disponibilitatilor de adaptare ale individului. In cazul persoanelor anxioase, aceste scheme cognitive predispun individul la o supraevaluare a situatiilor amenintatoare sau a pericolelor potentiale si la o subevaluare a propriilor abilitati de a le face fata, declansand emotii si comportamente dezadaptative.

Teoria cognitivista a lui Beck (1976) afirma faptul ca anxietatea este produsul unor cognitii distorsionate, care sunt de fapt ganduri negative automate.

Beck si Emery (1985) vorbesc despre rolul asa numitei "scheme de pericol" in declansarea manifestarilor anxioase. Aceasta schema contine informatii importante despre experientele persoanei in situatii comparabile din trecut, pe care le-a asimilat selectiv si le-a interpretat ca fiind periculoase, si de asemenea, anticipari si expectante referitoare la evenimentele viitoare. Studiile lui Mathews si Mc Leod (1986) si Mathews (1989), sprijina aceasta teorie, aratand ca indivizii anxiosi percep stimulii amenintatori mai curand decat pe cei neutrii sau pozitivi, iar indivizii non-anxiosi nu reactioneaza in acest mod.

Schemele disfunctionale sunt structuri cognitive al caror continut genereaza tulburarea emotionala. Beck (1967, 1976) distinge doua tipuri de continuturi informationale specifice schemelor cognitive: credintele si supozitiile disfunctionale. Credintele sau convingerile sunt structuri de baza de natura profunda, neconditionale si pe care individul le percepe ca fiind adevaruri incontestabile cu privire la sine insusi. Supozitiile sunt structuri conditionale cu caracter instrumental care pot fi privite ca reprezentand anumite legaturi care se stabilesc intre evenimente si aprecierile referitoare la propria persoana. Schemele cognitive specifice persoanelor care sufera de tulburari anxioase sunt mult mai rigide si mai inflexibile decat cele ale unui individ normal. Convingerile si supozitiile disfunctionale actioneaza ca niste reguli care influenteaza concluziile pe care le trag indivizii in urma confruntarii cu diversele situatii de viata.

Continutul cognitiilor specifice tulburarilor emotionale a fost denumit in mod diferit de catre diversi autori. Beck (1967) se refera la ganduri negative automate, care se evidentiaza atunci cand se activeaza schemele cognitive. Acestea sunt evaluari sau interpretari ale unor evenimente si sunt direct legate de anumite trairi afective si reactii comportamentale. Ele se prezinta sub forma verbala sau imaginativa si par credibile in momentul declansarii si se diferentiaza de obsesii sau ingrijorari.

Ingrijorarile au fost definite de Borkovec si colaboratorii sai (1983) ca fiind un sir de ganduri incarcate afectiv negativ cu rol de solutionare a unor probleme si se exprima predominant verbal.

Obsesiile au o durata mai scurta decat ingrijorarile, dar sunt mult mai deranjante pentru individ deoarece au un caracter egodistonic, sunt evaluate ca fiind straine conceptului de sine si avand un caracter absurd. Obsesiile se pot manifesta atat sub forma de ganduri, dar si sub forma de impulsiuni si au un caracter patologic.

Gandurile negative automate si ingrijorarile reprezinta procese de evaluare a evenimentelor, in timp ce obsesiile au un caracter involuntar si intruziv.

Wells si Matthews (1994) considera ca multe dintre raspunsurile cognitive si comportamentale la amenintare sunt strategii puse in actiune si modificate pe parcurs si care sunt menite sa-l protejeze pe individ de pericol, insa o mare parte dintre aceste reactii sunt contraproductive mentinand atentia individului asupra amenintarii si impiedicand infirmarea gandurilor si supozitiilor disfunctionale si irationale.

Prin activarea schemei cognitive a pericolului potential, aceasta va introduce distorsionari in cadrul procesului de prelucrare a informatiilor. Distorsionarile vor afecta modul de interpretare a evenimentelor intr-un mod care va intari continutul schemelor cognitive difunctionale si astfel gandurile si evaluarile negative se vor mentine.

Beck (1976) si Burns (1989) au evidentiat o serie de distorsiuni cognitive la nivelul gandirii logice. Printre cele mai des intalnite distorsiuni cognitive se afla urmatoarele:

inferentele arbitrare: individul trage o concluzie fara a avea suficiente dovezi;

abstragerea selectiva: focalizarea asupra unor aspecte ale situatiei cu ignorarea altora mai importante;

suprageneralizarea: extinderea unei concluzii trase de pe urma examinarii unei situatii particulare la un numar mare de evenimente;

amplificarea/minimalizarea: exagerarea sau reducerea importantei unor evenimente;

personalizarea: raportarea evenimentelor externe la propria persoana fara o baza logica;

catastrofizarea: concentrarea asupra celui mai rau final al unei situatii si supraestimarea posibilitatilor ca acesta sa aiba loc in realitate;

citirea gandurilor: supozitia ca persoanele din anturaj reactioneaza negativ fata de subiect, fara a exista dovezi in acest sens.

Experiente invatate

Anxietatea este asociata cu aprehensiunea pericolului si exista unii indivizi mai inclinati sa evalueze situatiile de viata ca fiind periculoase deoarece poseda scheme cognitive care contin informatii referitoare la natura periculoasa a acestora, precum si la capacitatea lor limitata de a le face fata. Prin activarea schemelor cognitive legate de pericol evaluarile situatiilor se vor incarca de ganduri automate negative. Distorsiunile cognitive asociate cu activarea schemelor cognitive contribuie la mentinerea gandurilor si supozitiilor negative disfunctionale prin intermediul unor interpretari congruente cu acestea.

Incidentul critic

		Simptome de anxietate
	Raspunsuri comportamentale

Distorsionari cognitive

Fig. 1: Schema teoretica a tulburarilor anxioase (Wells, 1999)

Cercetarile actuale de psihologie cognitiva sunt focalizate pe relatia dintre memorie si procesele afective, pe efectul emotiilor asupra eficientei procesarii informatiei. Unii autori considera emotiile ca fiind antecedente ale procesarii informatiei, accentuand importanta contextului in care este prelucrata informatia. Alti autori analizeaza emotiile ca rezultat al evaluarii cognitive. Acelasi stimul poate produce reactii emotionale diferite, in functie de codarea si interpretarea stimulului de catre subiect.

Georgieff (1995) considera ca anxietatea trebuie privita ca un raspuns normal la noutate, la necunoscut, avand un rol major in dezvoltarea cognitiva a individului.

Lazarus (1991) arata ca stresul si anxietatea sunt emergente ale evaluarii cognitive a situatiei si a resurselor de a le face fata. Alti autori pun accent pe stilul si schema cognitiva a persoanei, pe modul in care informatia este stocata, organizata si activata, pe acordarea de semnificatii personale situatiilor de viata. Eysenck si Keane (1992) arata ca in rezolvarea unei situatii problematice sunt implicate abilitatile cognitive ale subiectului si schemele cognitive ale acestuia, scheme care sunt mult mai importante in elaborarea raspunsurilor decat nivelul activarii fiziologice a organismului.

Abordarea cognitiva este focalizata pe efectele congruentei dintre trairea afectiva a subiectului si calitatile afective ale informatiei. Modelul cognitiv al tulburarilor anxioase precizeaza importanta unor ganduri si imagini negative, care apar automat atunci cand individul traieste starea de anxietate si a unor seturi de atitudini si credinte in legatura cu ei insisi si cu lumea inconjuratoare, in interpretarea negativa a a diverselor situatii.

2. Paradigma behaviorista

Behavioristii considera ca originea anxietatii se afla mai mult in evenimentele externe specifice decat in conflictele interne. Explicatia aparitiei anxietatii si fobiilor, a felului in care o situatie deloc daunatoare in sine poate deveni sursa de anxietate si focar al fobiei este urmatoarea: un obiect neutru asociat cu unul traumatic produce teama fata de obiectul neutru.

Aceasta paradigma reuneste conceptiile care incearca sa dea o definitie experimentala anxietatii. Primele experiente ii apartin lui John Watson (1920), care a aratat ca, prin asocierea stimulilor neutri la situatii care declanseaza un comportament caracteristic anxietatii, se formeaza fobiile. Similar ipotezei freudiene, Watson sustine ca multimea situatiilor care provoaca fobii la varsta adulta, sunt rezultatul conditionarii din primele faze ale dezvoltarii copilului.

Teorii traditionale si mai recente accentueaza rolul comportamentului de evitare, dobandit prin conditionarea operanta, in mentinerea si intarirea manifestarilor anxioase. Salkovskis (1991) elaboreaza o versiune a ipotezei de evitare aratand ca tulburarea de panica este mentinuta deoarece pe parcursul atacului, raspunsurile orientate spre siguranta ale individului nu-i permit acestuia neconfirmarea credintei eronate ca atacul va avea consecinte catastrofice.

Explicarea evolutiei anxietatii prin mecanismul conditionarii este studiata si de O. H. Mowrer (1960), care arata ca stimulul asociat experimental celui ce declanseaza durerea serveste ca un semnal al pericolului si provoaca reactii de anxietate. Autorul introduce anxietatea ca factor de intarire in invatare, abordare experimentala continuata de W. Erikson si R. S. Lazarus. Conform teoriei lui Mowrer (1960), anxietatea si comportamentul de evitare al subiectului evolueaza conjugat, intarindu-se reciproc. Mowrer a explicat comportamentul fobic astfel:

prin conditionare este fixata teama, iar subiectii vor lupta sa se elibereze de teama;

ei vor recurge la evitarea situatiei sau la evadarea din situatia anxiogena pentru a-si redobandi confortul psihic.

Ipoteza behaviorista a etiopatogeniei manifestarilor de anxietate a constituit elementul nuclear pentru dezvoltarea teoretica a terapiei comportamentale.

Paradigma social-cognitiva a anxietatii

Abordarea social-cognitiva, spre deosebire de abordarea cognitiva bazata pe analogia creier-computer, aduce in prim plan rolul modelarii sociale a cognitiilor centrate pe sine, lume si viitor. Aceasta abordare considera ca factorii care motiveaza comportamentul uman sunt scopurile, sperantele, anxietatile, iar proiectarea actiunilor noastre viitoare isi pune amprenta asupra comportamentului nostru.

Barlow (1986) a efectuat un studiu in care arata ca persoanele cu anxietate generalizata experimenteaza stresul ca imprevizibil si incontrolabil, iar faza de elaborare a strategiilor de a face fata (coping) este dominata de hipervigilenta si anxietate. Lazarus si colab. (1984, 1991) au considerat ca oamenii, in confruntarea lor cu evenimentele existentiale, depun eforturi cognitive si comportamentale pentru a stapani solicitarile care depasesc resursele lor personale.

Autorii preocupati de stabilirea diferentelor individuale in coping arata ca subiectii cu scoruri mari la anxietate recurg cu predilectie la coping-ul focalizat pe emotie in situatii de stres.

Cercetari recente arata existenta unor tendinte stabile in perceptia si atribuirea de semnificatii evenimentelor de viata. Persoanele anxioase tind sa evalueze evenimente relativ inofensive ca periculoase, adica sunt dominate de cognitii disfunctionale. Faptul ca anxiosii nu pot anticipa comportamente eficiente in situatii critice si constientizeaza ineficacitatea personala, favorizeaza amplificarea cognitiilor catastrofice si a senzatiilor vegetative. Stilul personal de evaluare a evenimentelor de viata se intrepatrunde cu evaluarea situationala.

In abordarea social-cognitiva a personalitatii, autoeficacitatea (self-efficacy) reprezinta increderea persoanei in capacitatile sale de a indeplini cu succes o sarcina specifica, de a mentine sub control evenimentele ce ii afecteaza viata (Bandura, 1977).

Cercetarile lui Albert Bandura (1982) privind terapia focalizata pe cresterea autoeficientei la subiectii cu conduite fobice sugereaza ca starile anxioase nu provin numai din evaluarea unei situatii ca fiind amenintatoare, ci si din constientizarea ineficientei resurselor de coping.

David H. Barlow (2000) arata ca nivelul anxietatii depinde de credintele individului privind predictia sau controlul evenimentelor. Copiii, care au un control slab al evenimentelor, nu au incredere in abilitatile lor de a rezolva problemele cu care se confrunta, iar aceasta lipsa de incredere poate determina cresterea anxietatii.